Jurisdiction fixed at Buzău Court for standalone litigation-cost claim under tort rule; plaintiffs' choice of domicile court upheld

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 16 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 4000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată - faza fond efectuate în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Buzău şi la plata sumei de 1700 de RON, cu titlu de onorariu de avocat - redactare, autentificare, comunicare notificare nr. x/20.12.2022.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4467 din 17 iulie 2024, Judecătoria Buzău, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că, deşi dosarul ce a generat cheltuielile de judecată a avut ca obiect adaptarea contractului de credit încheiat între reclamanţi şi pârâtă, respectiv un litigiu în care reclamanţii au avut calitatea de consumatori, iar pârâta de profesionist, în cauza de faţă părţile nu mai acţionează în aceste calităţi speciale, de natură a atrage aplicarea unor reguli speciale de competenţă teritorială.

Prin urmare, a concluzionat că, în cauză, competenţa teritorială se determină în raport cu dispoziţiile generale ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă teritorial fiind cea în circumscripţia căreia, la data formulării cererii de chemare în judecată, se află sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 4006 din 22 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2023 Judecătoria Buzău a fost competentă în baza art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât era instanţa de la domiciliul consumatorilor.

A mai reţinut că aceste dispoziţii se aplică şi cererii pendinte, întrucât solicitarea cheltuielilor de judecată generate de acelaşi litigiu reprezintă practic un capăt accesoriu de cerere, iar a aplica dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. ar însemna eludarea scopului protecţiei consumatorilor înşişi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar dedus judecăţii îl reprezintă soluţionarea unei acţiuni prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Buzău.

Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, Judecătoria Buzău reţinând că, în speţă, este incidentă regula de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că se aplică dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce au fost incidente şi în litigiul care a generat cheltuielile de judecată ce se vor recuperate în dosarul de faţă.

Raportându-se la obiectul şi cauza litigiului, Înalta Curte reţine că reclamanţii, solicitând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-o altă cauză - în care au avut calitatea de consumatori, iar pârâta a avut calitatea de profesionist - şi invocând culpa procesuală a pârâtei decurgând din pierderea procesului, au învestit instanţele aflate în conflict cu o cerere în realizare, personală, autonomă în raport cu litigiul primar ce a generat cheltuielile de judecată, cerere ce are caracter principal, iar nu cu o cerere formulată în calitate de consumatori.

Recunoaşterea posibilităţii recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată a constituit situaţia premisă a dezlegării de principiu din Decizia nr. 19/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt "cereri principale supuse taxei judiciare de timbru", cu "caracter autonom faţă de litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă (decurgând din culpa procesuală şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare) şi c) împrejurarea că raţiunea prorogării competenţei instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 17 din vechiul C. proc. civ. (respectiv art. 123 din C. proc. civ.) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecinţa aplicării regulilor de competenţă de drept comun."

De asemenea, prin Decizia nr. 59/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, în toate situaţiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acţiune separată, aceasta se înfăţişează ca o cerere având caracter principal, iar temeiul acţiunii îl constituie culpa procesuală, decurgând din pierderea procesului. Totodată, s-a reţinut că, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective (civil, comercial, litigiu de muncă, etc.), procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil, distinct, în care vor fi urmate regulile de competenţă de drept comun, pretenţia nemaiputând fi considerată accesorie, pentru ca, prin efectul prorogării de competenţă, să fie în căderea instanţei învestite cu judecata litigiului principal.

În aceste coordonate, având în vedere considerentele deciziilor anterior evocate, se constată că, în speţă, faţă de natura cauzei, este aplicabilă norma cuprinsă în dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabileşte o competenţă alternativă, dat fiind faptul că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate într-un alt proces are ca temei răspunderea civilă ce decurge din culpa pârâtei rezultată din pierderea procesului, fiind fără relevanţă natura procesului în care au fost efectuate cheltuielile solicitate pe cale separată.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Aceste dispoziţii reglementează un caz de competenţă teritorială de ordine privată, alternativă, dreptul de opţiune aparţinând exclusiv reclamantului. Acesta, potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., este cel ce face alegerea între mai multe instanţe, cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente.

Norma de procedură consacrată de art. 116 C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul că, odată alegerea făcută de reclamant, instanţa competentă nu se poate dezinvesti, prin declinarea soluţionării cauzei, din oficiu sau la cererea pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa de la sediul pârâtei, aflat în Bucureşti, Şos. x, iar Judecătoria Buzău este instanţa în circumscripţia căreia s-a produs prejudiciul, fiind instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul reclamanţilor creditori, în al căror patrimoniu s-a reflectat pierderea a cărei reparare o solicită.

Se observă că, în speţă, reclamanţii au ales să sesizeze Judecătoria Buzău, instanţa de la locul producerii prejudiciului, şi, în consecinţă, prin alegerea făcută de aceştia, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., au învestit în mod legal această instanţă cu soluţionarea cauzei, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, Judecătoria Buzău nu putea să dispună, nici din oficiu şi nici la solicitarea pârâtei, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, fără a încălca voinţa reclamanţilor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Buzău, urmând ca, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.