Jurisdictional conflict in forced execution involving a court clerk: facultative jurisdiction and *ex officio* declination limits under Articles 651 and 127 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2026

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 10 octombrie 2025 sub numărul x/2025, formulată de petentul BEJ A., s-a solicitat, la cererea creditorului B., încuviinţarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din 10 octombrie 2002, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv 1061,35 RON reprezentând creanţă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 651 alin. (3) şi art. 666 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2025, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, raportat la prevederile art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea părţilor din dosar şi a rămas în pronunţare cu privire la excepţia invocată.

2. Hotărârea Judecătoriei Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 13715/2025 din 23 octombrie 2025, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

A mai reţinu că, în stabilirea instanţei de executare, în acord cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin completarea referitoare la aplicabilitatea art. 127 C. proc. civ., instanţa va avea în vedere calitatea părţilor din cererea de încuviinţare a executării silite, iar în cadrul acestei proceduri nu se pot atribui creditorilor şi debitorilor calitatea propriu-zisă de reclamant şi pârât.

A arătat că, în speţă, debitoarea are calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Iaşi, aspect care se circumscrie prevederilor art. 127 completat cu cele ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. şi care, în interpretarea instanţei, impun declinarea cauzei în vederea respectării aparenţei de imparţialitate.

Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că se impune declinarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Roman, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bacău.

3. Hotărârea Judecătoriei Roman

Prin sentinţa civilă nr. 3880 din 27 noiembrie 2025, Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) si alin. (3) C. proc. civ. şi a învederat că excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată şi nu de ordine publică pentru a putea fi invocată de către judecător din oficiu.

A mai arătat că, în speţă, chiar dacă debitoarea are calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Iaşi, petentul executorul judecătoresc BEJ A. nu a înţeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de prevederile art. 127 C. proc. civ., de a sesiza o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviinţare a executării silite pe rolul Judecătoriei Iaşi, instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitoarei.

Instanţa a concluzionat că, prin alegerea făcută de reclamant în favoarea Judecătoriei Iaşi, în vederea soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, ca instanţă de executare potrivit domiciliului debitoarei, aceasta a dobândit competenţa de soluţionare a cererii, nemaiavând posibilitatea invocării excepţiei necompetenţei teritoriale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Constată că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Roman.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă solicitarea creditorului B. prin executorul judecătoresc A. de a încuviinţa executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din data de 10 octombrie 2002, privind pe debitoarea C., pentru recuperarea sumei de 1061,35 RON.

În materia încuviinţării executării silite sunt relevante, pentru stabilirea competenţei, prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului", iar încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţele şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea şi aplicarea diferită a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., dată fiind calitatea de grefier, în cadrul Judecătoriei Iaşi, a debitoarei.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., evocate de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte aminteşte că aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier, în calitate de reclamant sau pârât, raţiunea acestor norme fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant sau pârât, norma interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea la care una dintre persoanele având calitatea expresă indicată îşi desfăşoară activitatea şi acestea au calitatea de reclamant în cauza dedusă judecăţii.

În raport de particularitatea speţei, determinată de calitatea debitoarei de grefier în cadrul Judecătoriei Iaşi, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător, (procuror, asistent judiciar, grefier), care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

În ipoteza art. 127 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce conduce la concluzia că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanţei de judecată, inclusiv cererile de încuviinţare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditorul B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. şi a introdus cererea la Judecătoria Iaşi, instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitoarei, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

Este cert că, în virtutea contractului de credit încheiat de creditorul B. cu debitoarea C., acesta a cunoscut datele personale ale debitoarei, inclusiv cele referitoare la profesia şi locul de muncă al acesteia şi a ales să renunţe la dreptul conferit de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., de a se adresa unei instanţe de acelaşi grad dintr-o curte de apel învecinată.

Mai mult, se reţine că, faţă de specificul său, norma art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu putea fi valorificată de instanţă din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe, întrucât în ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată.

În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Iaşi - instanţa sesizată de creditor - în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 127 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect încuviinţare executare silită este Judecătoria Iaşi, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 ianuarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.