Priority of nullity exception over suspension request in real estate recovery appeal

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

După deliberare, asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă

Prin încheierea din 26 februarie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea recursului formulat de recurentul-pârât A., în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B., C. şi D., împotriva deciziei civile nr. 405/Ap din data de 24 septembrie 2024 pronunţate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2024, până la judecarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri, reclamanţii B., C. şi D. au declarat recurs, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 20 martie 2025, sub nr. x/2022/a1, dosarul fiind repartizat aleatoriu spre soluţionare completului C9, aşa cum rezultă din fişa ECRIS şi din procesul-verbal aflate la dosar.

Prin cererea formulată, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constatarea nulităţii încheierii atacate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Oradea pentru a soluţiona cererea de suspendare facultativă după soluţionarea excepţiei nulităţii recursului.

De asemenea, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., respingerea cererii de suspendare şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea pentru continuarea judecăţii recursului.

Recurenţii-reclamanţi au invocat drept motive de casare a încheierii recurate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., întrucât instanţa trebuia să se pronunţe pe cererea de suspendare după punerea în discuţie a nulităţii recursului.

În continuare, recurenţii-reclamanţi expun ample aspecte teoretice cu privire la ordinea de soluţionare a excepţiilor, precum şi cu privire la deosebirile dintre excepţiile procesuale şi apărările de fond privind ordinea, modalitatea de soluţionare şi efectele admiterii acestora, în faţa primei instanţe de fond.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că în acţiunile în revendicare imobiliară un argument al apărării este opunerea titlului în baza căruia se afirmă posesia. Or, în cauză, intimatul din această procedură nu a opus un titlu valabil pentru a justifica posesia sa, a prezentat drept probă un înscris sub semnătură privată intitulat "înţelegere" din data de 16 septembrie 2010, pe care nu l-a valorificat într-o cerere prin care să reclame propriile pretenţii, o acţiune reconvenţională. Înscrisul a fost supus atenţiei instanţei de fond, cât şi instanţei de apel, ca înscris cu valoare probatorie, dar nu a fost opus ca un titlu valabil în opinia intimatului. După soluţionarea procesului, intimatul a formulat acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare, pentru recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanţi. De altfel, însăşi Curtea de Apel Oradea a reţinut această apărare a pârâtului în recurs, în sensul că deşi cunoştea argumentele pe care se va întemeia apărarea procesuală a preferat să formuleze acţiune pentru recunoaşterea dreptului de proprietate în recurs, temporizând în mod intenţionat soluţionarea cauzei, deşi argumentele apărării trebuiau prezentate în motivele de recurs, cu respectarea termenului de recurs.

La termenul din 26 februarie 2025, recurenţii-reclamanţi au susţinut că cererea de suspendare a judecării cauzei este tardivă, raportat la natura apărării şi la epuizarea termenului de recurs. Prin admiterea cererii de suspendare, instanţa de recurs a încălcat normele de drept material incidente în cauză raportat la acţiunea în revendicare şi la termenul de recurs, dată fiind procedura în care se află cauza.

Instanţa a respins motivul tardivităţii, susţinând că cererea de suspendare este o cerere incidentală şi nu poate fi tardivă. Or, este evident că au fost încălcate normele de drept material, în cazul dat cererea de suspendare fiind tardivă şi reprezint un real motiv de recurs, mai precis că pârâtul A. are un titlu valabil care ar justifica posesia, în opinia sa.

La data de 4 noiembrie 2024 s-a depus recursul, iar la data de 5 noiembrie 2024 s-a iniţiat acţiunea civilă nouă, interesul fiind acela de a obţine o apărare viabilă în recurs.

Instanţa a reţinut că cererea de suspendare, potrivit art. 30 alin. (6) C. proc. civ. este o cerere incidentală, însă nicio prevedere legală nu reglementează faptul că cererea de suspendare nu poate fi tardivă.

Recurenţii-reclamanţi susţin că cererea incidentală de suspendare a judecăţii este nu numai tardivă, ci şi nulă, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.. Interpretarea instanţei este relativă, nelegală, principială, recurenţii reproşând faptul că toate apărările în recurs se depun prin motivele de recurs, iar cererea de suspendare este tardivă în sensul că nu s-a urmat procedura specială din recurs, iar nu pentru că reprezintă în sine un motiv de recurs.

Au mai susţinut recurenţii-reclamanţi că dreptul de proprietate este cel mai important drept subiectiv, opozabil erga omnes şi poate fi apărat prin diverse acţiuni, reglementate de diverse ramuri de drept.

În acest sens, expun aspecte teoretice cu privire la mijloacele de apărare a dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de recurs, în care trebuia să se menţioneze şi promovarea unei cereri de suspendare, dacă se cunoşteau temeiurile acesteia, tocmai pentru că este o cerere incidentală, recurenţii-reclamanţi au învederat că cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează. De altfel, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că motivarea încheierii recurate este principială, formală, are referinţe tangenţiale asupra cauzei, cu atât mai puţin asupra legalităţii cererii de suspendare. Curtea de apel se rezumă să arate că dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare are legătură cu cauza, constatând că soluţionarea acestuia are înrâurire asupra cauzei de faţă, adică o eventuală soluţie în dosarul Judecătoriei Satu Mare ar putea fi contradictorie cu hotărârea pronunţată în recurs. Argumentele sunt nelegale, întrucât actul intitulat "înţelegere" din data de 16 septembrie 2010 nu mai are forţă executorie, deoarece un rest de preţ achitat de A. a fost restituit către acesta, fapt care dovedeşte că nu s-a încheiat un contract în formă autentică, înţelegerea fiind stinsă între părţi prin restituirea avansului. A. nu accesat calea pe care o consideră legală la această dată.

Faţă de toate argumetele expuse, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A învederat că nu poate fi primită susţinerea recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia suspendarea facultativă reprezintă o excepţie şi că astfel ar fi incidente dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., întrucât dispoziţiile art. 124 C. proc. civ. fac distincţie între excepţii şi incidente procedurale.

În situaţia în care s-ar admite că atât cererea de suspendare facultativă a judecăţii, cât şi invocarea nulităţii recursului ar reprezenta excepţii, intimatul-pârât a solicitat a se avea în vedere că potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ. în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, judecătorul este suveran în stabilirea ordinii de soluţionare a excepţiilor în funcţie de efectele pe care acestea le produc, textul de lege nestabilind o ordine absolută şi exhaustivă de soluţionare a exepţiilor.

Astfel, recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sub motivul că instanţa nu a respectat ordinea de soluţionare a excepţiilor este nefondat, neexistând o regulă de procedură ce ar fi fost încălcată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin încheierea din 26 februarie 2025, recurată de către reclamanţi, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a suspendat soluţionarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât A., împotriva deciziei civile nr. 405/Ap din data de 24 septembrie 2024 pronunţate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2024, până la judecarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare.

Recurenţii-reclamanţi au criticat această încheiere, invocând drept motive de recurs, cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ. de instanţa de recurs, întrucât aceasta a soluţionat cu prioritate cererea de suspendare formulată de recurentul-pârât A., deşi ar fi trebuit să soluţioneze mai întâi excepţia nulităţii recursului invocată de reclamanţi.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea formulată în dosarul curţii de apel cu privire la recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 405/Ap din 24 septembrie 2024 pronunţate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2024, recurenţii-reclamanţi au invocat, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 489 şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, susţinând că enumerarea nemulţumirilor recurentului faţă de decizia pronunţată în apel nu poate reprezenta motivarea cererii de recurs şi nici nu se încadrează în motivele de casare limitativ enumerate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 17 februarie 2025, A. a depus, în dosarul curţii de apel, o cerere de suspendare a judecării dosarului nr. x/2022 până la soluţionarea dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare, apreciind că dezlegarea prezentei cauze depinde de existenţa dreptului său de proprietate ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare.

La termenul de judecată din data de 26 februarie 2025, potrivit menţiunilor din cuprinsul încheierii de şedinţă recurate, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de suspendare a cauzei.

Având cuvântul asupra cererii de suspendare, apărătorul ales al reclamanţilor a invocat cu prioritate excepţia nulităţii recursului, apreciind că doar în situaţia în care recursul nu este nul se poate discuta suspendarea cauzei.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că cererea de suspendare trebuie soluţionată cu prioritate, iar prin încheierea de la respectivul termen de judecată, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea recursului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare.

Dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., care reglementează procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale, prevăd la alin. (1) că "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Din economia acestor dispoziţii legale reiese faptul că regula generală este aceea că excepţiile se soluţionează anterior judecării fondului cauzei pentru a se împiedica tergiversarea judecării acesteia, deoarece există posibilitatea ca hotărârea să poată fi pronunţată în temeiul unei excepţii, fapt care face inutilă cercetarea fondului.

Cu alte cuvinte, excepţiile se vor soluţiona premergător efectuării celorlalte acte ale judecăţii, în măsura în care, ca efect al admiterii lor, judecata încetează în stadiul în care aceasta se află. Mai mult, excepţia, prin neregularităţile pe care le aduce în discuţie şi a căror soluţionare o impune, are uneori rolul de a simplifica cercetarea judecătorească sau de a ajuta la o bună administrare a justiţiei.

În speţă, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a fost învestită cu excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi, totodată, ulterior, cu o cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Or, stabilirea ordinii de soluţionare a aspectelor cu care a fost sesizată instanţa trebuie să se realizeze utilizând criteriul efectelor pe care acestea le produc, fiind posibilă ca admiterea excepţiei să lipsească de utilitate pronunţarea asupra tuturor celorlalte chestiuni.

Astfel, nulitatea actelor de procedură este acea sancţiune procedurală care intervine în cazul actului de procedură ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parţial de efectele sale fireşti.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., lipsa motivelor de nelegalitate sau nemotivarea recursului în termen legal atrage nulitatea recursului.

Cum excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare vizează însăşi existenţa juridică a căii de atac, admiterea acesteia lipseşte de obiect orice cerere formulată în cadrul recursului, inclusiv cererea de suspendare facultativă a judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât evaluarea incidenţei cazului de suspendare presupunea verificarea efectelor potenţiale ale soluţiei ce ar putea fi pronunţate în cauza ce a determinat solicitarea asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză în calea de atac.

De aceea, respectarea prevederilor art. 248 C. proc. civ. impunea curţii de apel să analizeze prioritar excepţia invocată, întrucât numai în condiţiile în care instanţa de control judiciar constata că cererea de recurs cu care a fost învestită îndeplinea toate condiţiile de fond şi de formă imperativ cerute de lege, putea trece la soluţionarea cererii de suspendare.

O eventuală admitere a excepţiei nulităţii ar fi înlăturat analiza cererii de suspendare a judecării cauzei, în raport cu efectele pe care o atare soluţie le-ar fi produs asupra procesului.

De altfel, în situaţia în care, după încetarea suspendării, s-ar admite excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, cu consecinţa constatării nulităţii acestuia, măsura dispusă prin încheierea recurată este lipsită de finalitate, întrucât, cauza fiind soluţionată în temeiul unei excepţii care nu vizează fondul pricinii, dezlegarea dată în dosarul în considerarea căruia s-a dispus suspendarea nu ar mai putea avea nicio influenţă în prezentul litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, în contextul în care, pronunţându-se asupra cererii de suspendare a judecăţii formulate de intimatul-pârât, anterior soluţionării excepţiei nulităţii recursului invocate prin întâmpinarea depusă în cauză, dintre care această din urmă excepţie se impunea a fi analizată cu prioritate, curtea de apel a nesocotit prevederile imperative ale art. 248 C. proc. civ.

Astfel, în rejudecare instanţa de recurs urmează a verifica cu prioritate excepţia nulităţii recursului, iar în situaţia în va constata că aceasta nu este incidentă urmează a se pronunţa cu privire la cererea de suspendare, ocazie cu care instanţa este datoare să examineze şi să aibă în vedere nu numai legătura de cauzalitate dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării judecăţii.

În acest context, faţă de temeiul de drept analizat, de natură a antrena casarea încheierii recurate, cu consecinţa înlăturării măsurii dispuse în condiţii de vădită încălcare a normelor de procedură, nu se mai impune examinarea susţinerilor recurenţilor-reclamanţi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la faptul că încheierea recurată este nemotivată, întrucât instanţa nu a precizat care este legătura dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare cu prezenta cauză.

Un alt motiv de recurs, subsumat de recurenţii-reclamanţi cazului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că cererea de suspendare a fost tardiv formulată, întrucât suspendarea ar fi trebuit solicitată în termenul de recurs de 30 de zile, având în vedere că reprezintă un real motiv de recurs, respectiv acela că pârâtul A. are un titlu valabil care ar justifica, în opinia sa, posesia.

Această critică, deşi subsumată cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), va fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că se critică, în realitate, încălcarea unor norme de procedură.

Suspendarea este un incident în desfăşurarea normală a procedurii judiciare şi constă în oprirea temporară a cursului judecăţii. El se invocă prin intermediul unei cereri formulate într-un proces deja început.

Din economia dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia suspendării (art. 411 - 415 C. proc. civ.), se poate observa că legiuitorul nu a stabilit un termen în care cererea de suspendare să fie formulată.

Aşadar, cererea de suspendare, fiind o cerere formulată după sesizarea instanţei, al cărei scop este soluţionarea incidentului ivit în cursul judecăţii, este o cerere incidentală, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de recurs. Ea poate fi formulată în tot cursul judecăţii, până la închiderea dezbaterilor, nefiind un motiv de recurs, cum eronat susţin recurenţii-reclamanţi, întrucât prin intermediul acesteia nu se aduc critici de nelegalitate hotărârii recurate.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la incorecta aplicare a dispoziţiilor art. 248 din acelaşi Cod, Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza, pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., D., B. împotriva încheierii de şedinţă din 26 februarie 2025 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Casează încheierea recurată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.