Scope of appellate review for joint plaintiffs and limits of delictual liability for legal entities in defamation actions.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 iulie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. S.R.L. (fostă C. SRL) au solicitat: obligarea în solidar a pârâţilor D. S.A. şi E. la retragerea articolelor defăimătoare (indicate în cererea de chemare în judecată) publicate on-line pe site-ul www.x.ro cu privire la reclamanţi; obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare şi reputaţie al reclamantului A. (arătând că titularul acestui capăt de cerere şi al pretenţiilor aferente este doar persoana fizică A., nu şi persoana juridică B. SRL); obligarea în solidar a pârâţilor să asigure pe propria cheltuială publicarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza pendinte în două numere consecutive a trei ziare de largă circulaţie naţională; obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 514 din 28 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, instanţa a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 586A din 24 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii apelului declarat de apelantul-reclamant A., invocată de intimata-pârâtă D. S.A. prin întâmpinare, a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 514/28.04.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă ca tardiv formulat, a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului declarat de apelanta-reclamantă B. S.R.L. (fosta C. SRL), invocată de intimata-pârâtă D. S.A. prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă B. S.R.L. (fosta C. SRL), ca neîntemeiat.

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii au declarat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 13 februarie 2025, fiind repartizat aleatoriu completului nr. 9, astfel cum rezultă din fişa ECRIS şi din procesul-verbal de repartizare aleatorie, aflate la dosar.

Prin cererea formulată, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenţii-reclamanţi au invocat drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a reţinut eronat că raporturile dintre recurenţi ar fi guvernate de principiul independenţei procesuale şi că, prin respingerea apelului lui A., în lipsa constatării îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale faţă de B., mijloacele de apărare invocate de reclamanta persoană juridică nu ar putea fi primite.

În esenţă, instanţa de apel a susţinut că reclamanta persoană juridică nu ar fi invocat încălcarea dreptului la onoare şi reputaţie şi că, prin apel, ar fi criticat exclusiv soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte greşita constatare a neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale constând în încălcarea dreptului la onoare şi reputaţie a reclamantului persoană fizică.

Or, analiza instanţei de apel este superficială şi eronată, încalcă regulile de procedură civilă şi lezează dreptul constituţional de acces la justiţie al părţii (sunt încălcate principiile disponibilităţi şi contradictorialităţii, întrucât instanţa de apel nu a pus în discuţie chestiunile de mai sus).

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta persoană juridică a solicitat, împreună cu reclamantul persoană fizică, obligarea intimaţilor-pârâţi la retragerea de îndată a articolelor defăimătoare publicate online.

Este adevărat că numai reclamantul persoană fizică (A.) a solicitat despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare şi reputaţie (cu privire la acest capăt de cerere reclamanta persoană juridică precizând expres că titularul pretenţiilor este numai persoana fizică A.).

Din întreaga acţiune introductivă de instanţă rezultă clar şi expres că inclusiv B. a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, iar faptul că numai reclamantul persoană fizică a solicitat despăgubiri civile pentru repararea daunelor morale produse nu echivalează cu concluzia instanţei de apel în sensul că reclamanta B. nu ar fi solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Or, reclamanta B. a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, însă nu a solicitat reparaţii pecuniare, ci numai morale, care, de altfel, sunt extrem de importante pentru imaginea şi business-ul societăţii.

S-a mai susţinut că prin cererea de apel, reclamanta persoană juridică a formulat şi a insistat asupra aceloraşi pretenţii, contrar susţinerilor instanţei de apel.

De asemenea, s-a mai învederat că instanţa de apel a invocat temeiuri de drept pe care reclamanţii nu le-au invocat nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin cererea de apel, respectiv art. 72 şi urm. din C. civ.

Dimpotrivă, reclamanţii au invocat drept temei dispoziţiile art. 1349 şi pe cele ale art. 1 alin. (3)2, art. 30 alin. (6)3 şi art. 574 din Constituţia României art. 10 alin. (2)5 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 2526, art. 2537 şi art. 2578 din C. civ., la art. 257 C. civ. prevăzându-se expres că "dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice".

Ca atare, instanţa de apel a încălcat flagrant dispoziţiile art. 476 şi art. 477 C. proc. civ., dar şi pe cele ale art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 22 C. proc. civ., fiind, astfel, incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

S-a mai arătat că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile cu privire la coparticiparea procesuală. Deşi regula generală pleacă de la principiul independenţei procesuale (conform art. 60 alin. (1) C. proc. civ.), alin. (2) al art. 60 arată că fie în temeiul unei dispoziţii a unei legi, fie ca urmare a naturii raportului juridic dintre părţi, efectele se vor extinde şi asupra celorlalţi.

Cu alte cuvine, efectul promovării de către B. a căii de atac în termenul legal se extinde şi asupra lui A., acesta din urmă fiind şi reprezentatul statutar al B., astfel cum se arată şi în acţiune.

Totodată articolele denigratoare nu pot fi delimitate cu claritate între cele două entităţi. De exemplu: Articolul din 27.06.2020 - "EXCLUSIV Poliţia Capitalei a confiscat 400.000 de măşti de la afaceristul A." - se referă în mod evident la confiscarea (iniţială) a măştilor din patrimoniul B. care a şi fost sancţionată contravenţional, iar nu din patrimoniul lui A. care a avut vreo operaţiune de import şi comercializare.

Ulterior, prin sentinţa nr. 10787/17.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost admisă plângerea contravenţională formulată de B. (fostă C.), în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x din 11.05.2020, întocmit de DGPMB - SICE, şi au fost înlăturate sancţiunile aplicate prin acesta.

Practic, articolul denigrează simultan atât pe A. (care nu a deţinut el măştile şi nu i s-au confiscat lui, ci doar reprezenta societatea care le deţinea - B.), cât şi pe C., întrucât în final confiscarea a fost anulată definitiv în instanţă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia atacată este motivată sumar, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Astfel, nemotivându-şi soluţia pe criticile de apel invocate, instanţa de apel nu a intrat complet în cercetarea fondului.

Or, instanţa de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către instanţă, iar în lipsa acestei verificări efective se impune casarea cu trimitere, întrucât fără arătarea motivelor şi probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar aceasta trebuie desfiinţată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv, recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel nu a analizat deloc îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ. faţă de B., întrucât a pornit de la un raţionament esenţialmente greşit şi de la un temei de drept neinvocat de reclamanţi prin acţiunea introductivă de instanţă.

Astfel, instanţa de apel s-a mulţumit să invoce că "mijloacele de apărare invocate de persoana juridică în favoarea sa constând în retragerea articolelor defăimătoare de pe site-ul ziarului şi publicarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză în trei ziare de largă circulaţie naţională nu pot fi primite", titularul pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat constând în încălcarea dreptului la onoare şi reputaţie fiind exclusiv persoana fizică A.. În susţinerea acestei concluzii a invocat dispoziţiile art. 72 C. civ., care nu se aplică persoanelor juridice, şi a dispus respingerea apelului ca neîntemeiat.

În primul rând, retragerea articolelor nu constituie un mijloc de apărare, ci un petit formulat de reclamanta B., petit argumentat pe larg, atât în fapt, cât şi în drept, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în cererea de apel.

În al doilea rând, nici reclamantul persoană fizică şi nici reclamanta persoană juridică nu şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 72 C. civ., aceste dispoziţii nefiind invocate nici în cererea de chemare în judecată şi nici în cererea de apel.

În al treilea rând, reclamanta persoană juridică a invocat dispoziţiile art. 60 alin. (2) C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală, având în vedere că efectele hotărârii se întind inclusiv asupra persoanei fizice, formularea în termen a cererii de apel de către B. profitând şi reprezentantului legal, persoană fizică, A..

Ca atare, în speţă este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, recurenţii-reclamanţi au reluat argumentele din apel aduse în susţinerea îndeplinirii cumulative, în speţă, a condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a intimaţilor-pârâţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483, art. 488 pct. 5, 6 şi 8 şi urm. C. proc. civ., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi toate dispoziţiile legale indicate în cuprinsul cererii de recurs.

În probaţiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri, precum şi cu orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

I.5. Apărările formulate în cauză

I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă D. SA

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă D. S.A. a solicitat respingerea cererii de recurs şi menţinerea ca legală a hotărârii atacate, cu obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că recurenţii-reclamanţi nu au precizat dacă regulile de procedură pretins a fi nerespectate de instanţa de apel atrag sancţiunea nulităţii absolute sau relative.

Referitor la dispoziţiile art. 60 alin. (2) teza I C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod corect prevederile vizate de principiul independenţei procesuale. Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, din perspectiva naturii raportului juridic ce atrage extinderea efectelor hotărârii judecătoreşti asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, excepţia se aplică atunci când între coparticipanţi există raporturi de solidaritate sau indivizibilitate, ceea ce nu este cazul în pricina pendinte.

A mai susţinut că nu există nicio dispoziţie legală care să conducă la extinderea efectelor apelului declarat în termen de persoana juridică asupra persoanei fizice care a formulat acţiunea în nume propriu.

Prin urmare, în mod just instanţa de apel a calificat raporturile dintre apelanţii-reclamanţi ca fiind guvernate de principiul independenţei procesuale (art. 60 alin. (1) C. proc. civ.).

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, nu cuprinde motive contradictorii şi nici motive străine de natura cauzei, neexistând o motivare sumară şi confuză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare a normelor legale incidente, invocarea de către instanţă a art. 72 C. civ. fiind urmarea faptului că reclamanţii au pretins încălcarea dreptului la onoare şi reputaţie. Faptul că recurenţii nu au indicat expres prevederile art. 72 C. civ., prevederi de drept substanţial pe deplin aplicabile în speţă, nu echivalează cu o aplicare eronată a normelor de drept material.

Cu privire la elementele răspunderii civile delictuale, recurenţii-reclamanţi au omis să indice concret care sunt dispoziţiile de drept material pretins încălcate de către instanţa de apel, însă pornind de la temeiul juridic al acţiunii introductive, respectiv de la prevederile art. 1357 alin. (1) C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, solicită să se constate că în speţă nu sunt întrunite condiţiile cumulative cerute de legiuitor pentru antrenarea acestui tip de răspundere.

I.5.2. Intimatul-pârât E. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei persoană juridică este fondat, iar recursul declarat de reclamantul persoană fizică este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanţele cauzei relevante pentru soluţionarea recursului sunt, în esenţă, următoarele:

Prin demersul dedus judecăţii, ce are ca obiect repararea prejudiciului produs prin faptele ilicite imputate pârâţilor, reclamanţii au pretins că articolele (indicate în acţiune) publicate pe site-ul www.x.ro sunt defăimătoare şi au adus atingere dreptului reclamanţilor la onoare şi reputaţie.

Soluţionând cererea cu care a fost învestită, prima instanţă a reţinut netemeinicia demersului reclamanţilor, apreciind că nu a fost făcută dovada existenţei faptei ilicite reclamate, întrucât articolele considerate defăimătoare de reclamanţi nu conţin afirmaţii pur gratuite, ci reprezintă rezultatul unei anchete jurnalistice având o bază factuală suficientă, iar afirmaţiile, deşi exagerate şi nefavorabile reclamantului, sunt considerate judecăţi de valoare protejate de libertatea de exprimare, conform jurisprudenţei CEDO, care permite opinii chiar şi ofensatoare sau şocante.

Întrucât nu s-a dovedit existenţa unei fapte ilicite, tribunalul a decis că nu se impune analizarea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de ambii reclamanţi, instanţa de apel fiind învestită cu cercetarea cauzei sub aspectul temeiniciei pretenţiilor din cererea principală, apelanţii-reclamanţi susţinând că, în lipsa unei baze factuale, în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale şi se impune obligarea pârâţilor la repararea prejudiciilor morale ce le-au fost aduse prin atingerea dreptului la viaţă privată, la reputaţie şi onoare.

Prin decizia atacată cu prezentul recurs, instanţa a respins apelul reclamantului persoană fizică ca fiind tardiv formulat, iar apelul reclamatei persoană juridică l-a respins ca neîntemeiat.

Pentru a proceda astfel, prima instanţă de control judiciar a reţinut, cu privire la apelul formulat de reclamantul persoană fizică, că acesta a fost formulat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., iar cu privire la apelul declarat de reclamanta persoană juridică, a reţinut, în esenţă, că cererea de despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial (50.000 RON) aparţine exclusiv persoanei fizice A., nu şi persoanei juridice B. S.R.L., că dreptul la onoare, reputaţie şi demnitate, reglementat de art. 72 C. civ., vizează doar persoana fizică, că reclamanta B. S.R.L. este titulară, alături de persoana fizică, doar a cererilor privind retragerea articolelor defăimătoare şi publicarea hotărârii judecătoreşti în presă, că persoana juridică poate formula aceste două capete de cerere chiar fără a solicita despăgubiri băneşti, însă, cu toate acestea, admiterea lor este condiţionată de dovedirea răspunderii civile delictuale faţă de persoana juridică.

A mai reţinut instanţa de apel că este ţinută de limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă, precum şi de ceea ce s-a atacat cu apel, însă prin cererea de chemare în judecată s-a precizat în mod expres că încălcarea dreptului la onoare şi reputaţie vizează exclusiv persoana fizică, în apel, criticându-se doar aspecte privind încălcarea dreptului la onoare şi reputaţie al persoanei fizice.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, dat fiind faptul că apelul persoanei fizice a fost respins ca tardiv, apelul persoanei juridice, declarat în termen, nu produce efecte şi pentru persoana fizică, nefiind aplicabilă excepţia de la principiul independenţei reglementată de art. 60 alin. (2) C. proc. civ., între reclamanţi neexistând raporturi de solidaritate sau indivizibilitate.

Aplicând principiul independenţei procesuale, instanţa de apel a concluzionat că, în lipsa constatării răspunderii delictuale faţă de reclamanta persoană juridică, mijloacele de apărare ale acesteia, constând în retragerea articolelor defăimătoare şi publicarea hotărârii nu pot fi admise.

Faţă de cele de mai sus, dintre motivele de recurs dezvoltate în comun de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte găseşte fondat pe cel care valorifică încălcarea principiului disponibilităţii şi limitelor judecăţii în apel în privinţa reclamantei persoană juridică, întrucât, deşi aceasta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale ca urmare a încălcării dreptului său la onoare şi reputaţie, instanţa de apel a reţinut că s-a criticat doar greşita constatare a neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale constând în încălcarea dreptului la onoare şi reputaţie a reclamantului persoană fizică.

În condiţiile în care - cum se va arăta - este apreciată ca nefondată critica privind greşita aplicare a prevederilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ., prezenta analiză vizează greşita soluţionare a apelului declarat de reclamanta persoană juridică şi se apleacă asupra situaţiei acesteia în calea de atac.

Acest motiv de recurs se circumscrie cu precădere cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în sensul încălcării de către instanţa de apel a prevederilor art. 9 C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., dar şi ale art. 477 alin. (1) C. proc. civ., norme ce nu sunt sancţionate expres cu nulitatea; de aceea, nulitatea (virtuală) ce rezultă dintr-o asemenea încălcare (a cărei verificare este cerută de teza art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) este una condiţionată de existenţa vătămării (conform art. 175 C. proc. civ.); ea rezultă în speţă din absenţa unor dezlegări necesare în decizia recurată şi, de vreme ce ele privesc chestiuni de fapt esenţiale, care, prin natura lor, scapă controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, recurentul este lipsit de posibilitatea concretă de a primi un răspuns pentru motivele de recurs ce vizează greşita aplicare a normelor de drept material în materia răspunderii civile delictuale.

Pentru a răspunde criticilor formulate, trebuie lămurit dacă instanţa de apel a ţinut seama de principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 C. proc. civ., care la alin. (2) prevede că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

O cerinţă a acestui principiu o reprezintă limitele învestirii, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. stipulând în sensul că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile când legea ar dispune altfel. În acelaşi sens, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

În raport cu aceste dispoziţii legale, instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, în sensul că trebuie să hotărască asupra a tot ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii şi în raport cu părţile din proces.

Corespunzător, instanţa de apel este chemată a dezlega pricina în fapt şi în drept în limitele învestirii sale prin cererea de apel formulată, astfel cum rezultă din prevederile art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Aşadar, examinarea acestui motiv de nelegalitate presupune, cu titlu prealabil, verificarea limitelor învestirii primei instanţe sub aspectul obiectului demersului judiciar promovat de reclamante şi apoi verificarea limitelor în care apelanta-reclamantă persoană juridică a criticat sentinţa pronunţată de tribunal.

Astfel, analizând cererea introductivă de instanţă, întemeiată pe dispoziţiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, se constată că reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la retragerea articolelor (indicate în acţiune) considerate defăimătoare publicate pe site-ul www.x.ro, la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri morale pentru atingerea adusă onoarei şi reputaţiei lui A. (pretenţie formulată exclusiv de acesta, nu şi de B. SRL), precum şi publicarea hotărârii judecătoreşti în trei ziare naţionale timp de două apariţii consecutive.

În susţinerea cererii formulate, ambii reclamanţi (deci inclusiv reclamanta persoană juridică) au afirmat că articolele publicate de F. conţin acuzaţii factuale grave şi neadevărate care le afectează credibilitatea şi care le-au adus o vătămare gravă dreptului la onoare, imagine şi reputaţie, acestea prezentând în mod denigrator şi neadevărat activitatea comercială şi contractuală desfăşurată de reclamanţi.

Reclamantul persoană fizică a solicitat despăgubiri patrimoniale pentru prejudiciul de natură morală suferit, precum şi măsuri reparatorii nepatrimoniale, iar reclamanta persoană juridică a solicitat ca repararea prejudiciului pe care l-a suferit să se materializeze prin retragerea articolelor şi publicarea hotărârii în ziar (măsuri nepatrimoniale), fără a cere despăgubiri băneşti.

Prin cererea de apel, formulată în comun de reclamanţi, au fost aduse (de ambele reclamante) critici hotărârii primei instanţe cu privire la respingerea despăgubirilor materiale solicitate pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul persoană fizică, precum şi cu privire la fapta ilicită şi s-a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor faţă de persoana ambilor reclamanţi, susţinându-se, în esenţă - cu privire la ceea ce interesează situaţia persoanei juridice reclamante - că pe aceasta o afectează direct faptele ilicite constând în afirmaţii publice defăimătoare şi acuzaţii factuale grave, că există legătură de cauzalitate între articolele publicate şi prejudiciul de imagine suferit.

De aceea, s-a solicitat instanţei constatarea caracterului ilicit al faptelor şi angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor faţă de reclamanta persoană juridică, fără a solicita daune morale băneşti, urmărind restabilirea reputaţiei şi sancţionarea conduitei pârâţilor, prin retragerea articolelor şi publicarea hotărârii.

În aceste coordonate, se observă, contrar statuării instanţei de apel, că din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât şi din cel al cererii de apel rezultă fără echivoc că inclusiv reclamanta persoană juridică s-a plâns de încălcarea dreptului său la imagine şi reputaţie şi a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor faţă de ea, prin măsurile specifice reparării prejudiciului nepatrimonial constând în retragerea articolelor şi publicarea hotărârii judecătoreşti, criticând hotărârea primei instanţe atât cu privire la respingerea despăgubirilor morale, cât şi cu privire la analizarea superficială a faptelor ilicite săvârşite de intimaţii-pârâţi.

Prin urmare, se impunea, faţă de susţinerile apelantei-reclamante persoană juridică, ca instanţa de apel să examineze dacă sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor faţă de reclamanta persoană juridică.

Or, neanalizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâţilor faţă de reclamanta persoană juridică echivalează cu o nesoluţionare a apelului în limitele învestirii, partea - reclamanta persoană juridică - fiind lipsită de controlul judiciar efectiv asupra soluţiei primei instanţe, încălcându-se astfel principiul disponibilităţii, aşa cum acesta este reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., precum şi principiul dreptului la un proces echitabil astfel cum este garantat de art. 6 parag. 1 CEDO, aspect ce conduce la nelegalitatea soluţiei date de instanţa de apel apelului reclamantei persoană juridică.

În acest context, critica întemeiată pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este fondată şi se impune admiterea recursului recurentei-reclamante B. S.R.L., casarea în parte a deciziei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea apelului declarat de această parte, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.

Nefondată este însă critica subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. referitoare la coparticiparea procesuală.

În susţinerea acestei critici, recurenţii-reclamanţi au învederat că efectul promovării căii de atac în termen legal de persoana juridică se extinde şi asupra persoanei fizice, care este reprezentantul statutar al persoanei juridice, iar articolele denigratoare nu pot fi delimitate cu claritate între cele două entităţi.

Înalta Curte reţine că în cazul coparticipării procesuale, raporturile dintre coparticipanţi sunt guvernate de principiul independenţei procesuale consacrat de textul art. 60 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre coparticipanţi nu le pot profita celorlalţi şi nici nu îi pot prejudicia. Potrivit acestui principiu, care îşi găseşte aplicabilitatea doar în cazul litisconsorţiului facultativ, coparticipanţii procesuali se bucură, în raporturile dintre ei, de independenţă procesuală.

De la această regulă, art. 60 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte o excepţie, incidentă în cazul în care între coparticipanţi există raporturi obligaţionale de solidaritate sau de indivizibilitate, care trebuie să rezulte în mod neîndoielnic din natura raportului juridic dedus judecăţii, iar nu din simpla comunitate de fapt sau din legătura factuală dintre coparticipanţi.

Solidaritatea procesuală presupune unitatea dreptului sau a obligaţiei afirmate, iar indivizibilitatea există numai atunci când soluţia nu poate fi pronunţată decât în mod unitar, fiind imposibilă soluţionarea distinctă a cererilor formulate de coparticipanţi.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., coparticiparea procesuală presupune existenţa unui drept sau a unei obligaţii comune ori a unor drepturi sau obligaţii strâns legate, care să impună o soluţionare unitară.

Or, în speţă, deşi acţiunea a fost formulată în cadrul aceluiaşi proces şi împotriva aceloraşi pârâţi şi are la bază aceleaşi fapte pretins ilicite, drepturile invocate sunt distincte şi autonome, prejudiciile reclamate având natură diferită - pentru persoana fizică, prejudiciul pretins constă în lezarea onoarei şi reputaţiei personale, iar pentru persoana juridică, prejudiciul susţinut constă în afectarea imaginii şi reputaţiei comerciale -, fiind susceptibile de analiză şi reparare separată. În lipsa unui drept comun ori a unei obligaţii indivizibile, identitatea de fapt şi de pârâţi nu este suficientă pentru a configura coparticiparea procesuală, fiind aplicabil principiul independenţei procesuale consacrat de art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, potrivit art. 1418 C. civ., solidaritatea nu se prezumă, iar în speţă nu există un temei legal care să instituie solidaritatea între pretenţiile reclamanţilor, fiecare fiind titularul unei creanţe proprii, cu obiect şi întindere distincte.

În consecinţă, faptul că în cauză nu este incident art. 60 alin. (2) C. proc. civ. atrage aplicarea deplină a principiului independenţei procesuale consacrat de alin. (1) al aceluiaşi text, principiu care impune instanţei obligaţia de a examina distinct pretenţiile şi criticile fiecărui coparticipant, în limitele cererii de apel formulate de acesta.

Aşadar, instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., reţinând incidenţa principiului independenţei procesuale prevăzut de alin. (1) al acestui text de lege, efectele apelului declarat în termen de reclamanta persoană juridică neputând fi extinse asupra reclamantului persoană fizică al cărui apel a fost respins ca tardiv formulat, context în care recursul declarat de recurentul-reclamant persoană fizică urmează a fi respins ca nefondat.

Un alt motiv de recurs, subsumat cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează faptul că decizia recurată este sumar motivată, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenţii-reclamanţi au arătat că hotărârea este nelegală deoarece instanţa nu a analizat complet fondul cauzei, nu a motivat soluţia în raport cu criticile din apel şi nu a verificat, în limitele apelului, situaţia de fapt şi aplicarea legii, ceea ce face imposibil controlul judiciar.

Acest motiv de recurs este nefondat, întrucât decizia recurată cuprinde considerentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate, ea fiind argumentată din perspectiva limitelor judecăţii aşa cum acestea au fost reţinute de instanţa de apel, aspect ce nu poate fi asimilat unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi critică hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Una dintre criticile subsumate acestui motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 72 C. civ. nu se aplică persoanelor juridice, însă acest text de lege nu ar fi fost invocat, nici de reclamantul persoană fizică şi nici de reclamanta persoană juridică, ca fiind temei al acţiunii formulate.

Înalta Curte constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că ambii reclamanţi au susţinut că prejudiciul pe care l-au suferit ca urmare a articolelor publicate de pârâţi constă în lezarea dreptului personal nepatrimonial la onoare şi reputaţie, întrucât acuzaţiile factuale ale pârâţilor sunt de natură a crea suspiciune şi insecuritate faţă de activitatea reclamanţilor şi au urmări deosebit de dăunătoare pentru desfăşurarea activităţilor acestora. De asemenea, au învederat că susţinerile pârâţilor delegitimează activitatea desfăşurată în mod responsabil de reclamanţi şi creează percepţia publică că aceasta ar avea un comportament contrar reglementărilor în temeiul cărora funcţionează.

Instanţa de apel a reţinut însă că respectarea dreptului la demnitate şi interzicerea atingerii aduse onoarei şi reputaţiei unei persoane, în condiţiile art. 72 C. civ., este subsumată respectului vieţii private şi al demnităţii persoanei umane prevăzut de C. civ., deci are în vedere persoană fizică.

A mai reţinut instanţa de apel că nu există niciun impediment ca reclamanta persoană juridică să solicite repararea prejudiciului de natură morală ce i-a fost cauzat.

Prin urmare, având în vedere şi cele mai sus arătate din perspectiva limitelor devoluţiunii în calea de atac declarată, există o neconcordanţă între faptul că instanţa a reţinut acest aspect şi faptul că a respins apelul persoanei juridice fără a-l cerceta în fond.

Astfel, din perspectiva aprecierii instanţei de apel în sensul că nu este învestită legal cu motive ce privesc respingerea acţiunii persoanei juridice reclamante, această dezlegare nu îşi avea locul în decizia recurată, pentru că ea se referea la o eventuală temeinicie a pretenţiilor acesteia.

Celelalte critici circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv cele privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, nu pot fi analizate în absenţa dezlegărilor de fapt specifice judecăţii în apel cu privire la întrunirea acestor condiţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant persoană fizică, iar în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă persoană juridică, va casa în parte decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în vederea rejudecării apelului declarat de apelanta-reclamantă B. S.R.L., urmând a menţine în rest decizia instanţei de apel.

În rejudecare, prealabil analizării pe fond a apelului declarat de reclamanta persoană juridică, având în vedere că s-a contestat incidenţa în cauză a art. 72 C. civ., instanţa de apel urmează a stabili care sunt drepturile nepatrimoniale a căror încălcare a fost invocată prin cererea de chemare în judecată de reclamanta persoană juridică şi, dacă este cazul, care este protecţia corespunzătoare care se poate acorda potrivit art. 257 coroborat cu art. 253-256 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 586A din 24 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. (fostă C. SRL) împotriva deciziei nr. 586A din 24 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. S.A. şi E..

Casează în parte decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în vedere rejudecării apelului declarat de apelanta-reclamantă B. S.R.L..

Menţine în rest decizia instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2025.