Territorial competence for enforcement permission: debtor’s domicile at the date of enforcement seisin
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Craiova Court, determining that it possessed exclusive territorial competence to rule on the request for permission to initiate enforcement proceedings, thereby overriding the Galați Court's declination. The dispute centered on a conflict between two courts regarding the proper venue for enforcing a civil judgment for a debt of approximately 3,533 RON, with the core factual issue being the debtor's residence at the specific moment the enforcement officer was seised of the matter. Relying on Article 651(1) and (3) of the Civil Procedure Code, the Court held that jurisdiction is determined by the debtor's domicile or seat at the date of the enforcement officer's seisin, not the date of the underlying judgment or prior residence; since the debtor was registered in Dolj County (Craiova's jurisdiction) from April 2025 and the enforcement was initiated in October 2025, the Craiova Court was deemed the competent instance, rendering any earlier claims of jurisdiction by the Galați Court moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 666 alin. (1) din C. proc. civ, art. 651 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 666 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Territorial competence for enforcement permission: debtor’s domicile at the date of enforcement seisin: Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa art. 651 alin. (3) C. proc. civ., şi a constatat că instanţa competentă să judece cererea de încuviinţare a executării silite este cea de la domiciliul debitoarei C., care se află în com. Tuluceşti, jud. Galaţi, astfel cum reiese din cuprinsul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 29520.02.2025 a Judecătoriei Galaţi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 04 februarie 2026
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2025, BEJ A. a formulat cerere pentru încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 295/20.02.2025, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2024, privind pe creditoarea B. şi pe debitoarea C., pentru recuperarea sumei totale de 3.532,95 RON, la care se adaugă cheltuielile de executare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 9378 din 22 octombrie 2025, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită în favoarea Judecătoriei Galaţi.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa art. 651 alin. (3) C. proc. civ., şi a constatat că instanţa competentă să judece cererea de încuviinţare a executării silite este cea de la domiciliul debitoarei C., care se află în com. Tuluceşti, jud. Galaţi, astfel cum reiese din cuprinsul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 29520.02.2025 a Judecătoriei Galaţi.
Învestită prin declinare, Judecătoria Galaţi, prin hotărârea nr. 6192 din 14 noiembrie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Craiova, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivare, instanţa a reţinut incidenţa aceloraşi dispoziţii legale, însă a constatat că domiciliul debitoare, la data sesizării organului de executare, se afla în comuna Sopot, sat Bascov, str. x, jud. Dolj, astfel cum reiese din extrasul din baza de date DEPABD, localitate care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Craiova.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul demersului judiciar îl constituie cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, prin care petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei C., la cererea creditoarei B. prin D. S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 295 din 20 februarie 2025, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2024.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite.
În conformitate cu art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.:
"Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Alin. (3) al acestui articol a atribuit instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de Judecătoria Galaţi la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, debitoarea C. figurează cu domiciliu activ în jud. Dolj, din data de 29 aprilie 2025 şi până în prezent .
Având în vedere că la data sesizării executorului judecătoresc, 13 octombrie 2025, debitoarea avea domiciliul în jud. Dolj, se constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este Judecătoria Craiova, în a cărei circumscripţie teritorială se află comuna menţionată.
În raport cu aceste considerente, având în vedere că la dosar nu există niciun înscris din care să reiasă că domiciliul debitoarei s-ar fi aflat, la momentul începerii executării silite, în jud. Galaţi, iar domiciliul debitoarei anterior sesizării organului de executare este irelevant în acest context, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.