Nullity of cassation appeal for lacking specific legal grounds and new claims in heritage reconstruction dispute

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 17.08.2020 pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti, sub nr. x/2020, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, C. S.R.L., Primarul Municipiului Bucureşti şi Direcţia Pentru Cultură A Municipiului Bucureşti, solicitând obligarea acestora la reconstruirea, pe amplasamentul pe care se găseau înainte de demolare, a imobilelor situate în Bucureşti, str. x, 16B şi 18.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1624 din 27 octombrie 2022, s-au respins excepţiile invocate de Municipiul Bucureşti şi s-a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1263 A din 9 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelul principal declarat de apelantele-reclamante A. şi B. şi apelul incident declarat de apelanţii-pârâţi Primarul Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1624/27.10.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1263 A din 9 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs reclamantele A. şi B..

Recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia cu privire la apelul principal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., şi, în principal, trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea apelului şi admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată. În subsidiar, au solicitat admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâţilor, mai puţin C. S.R.L., la reconstruirea imobilului pe terenul proprietatea C. S.R.L..

Subsumat ipotezei prevăzute de la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante au susţinut că un anumit pasaj din motivele de apel nu a fost analizat de către instanţa de apel.

Ulterior, prin următorul motiv de recurs formulat, subsumat ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au învederat că argumentul prin care instanţa de apel a justificat înlăturarea, ca netemeinic, a pasajului menţionat la punctul anterior, respectiv că intimata-pârâtă C. S.R.L. nu cunoştea elementele de nelegalitate ale autorizaţiei la momentul demolării, nu este unul valid.

Astfel, au arătat că este nerelevant argumentul instanţei de apel în sensul că anularea autorizaţiei s-a produs în urma unui aviz emis de o autoritate necompetentă, întrucât prezumţia de cunoaştere a legislaţiei se aplică şi faţă de Legea nr. 422/2001, care se referă la avizul constatat a fi emis de o autoritate necompetentă.

Prin următoarea critică subsumată acestui motiv de recurs, recurentele-reclamante au menţionat că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că acestea nu pot solicita repararea prejudiciului, întrucât nu li s-a produs un prejudiciu.

În susţinerea acestei critici, recurentele au arătat că protejarea patrimoniului construit constituie însăşi raţiunea de a fi a reclamantelor, astfel încât desfiinţarea imobilelor echivalează cu negarea scopului pentru care aceste asociaţii au fost înfiinţate.

Au subliniat că nu au invocat vătămarea unui interes public, ci un prejudiciu generat de lezarea raţiunii de a exista a acestora.

La pct. 4 din cererea de recurs, recurentele au arătat că, în măsura în care instanţa reţine că nu există culpă în privinţa C., poate dispune obligarea la reconstituire a celorlalţi pârâţi, subliniind că instanţa trebuie să dea prevalenţă dreptului acestora de repare a prejudiciului şi interesului public de reconstruire a unor imobile cu valoare de monument istoric, eventualele prejudicii materiale ale C. putând fi compensate material.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Interpretarea acestor prevederi legale impune concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată.

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

În consecinţă, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel prin raportare la soluţia adoptată şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea lor în motivele de casare strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în caz contrar intervenind sancţiunea nulităţii recursului.

Aplicând aceste principii de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că, în susţinerea nelegalităţii deciziei recurate, recurentele au invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - ipoteza nemotivării hotărârii, în ceea ce priveşte un anume argument invocat prin cererea de apel, şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod, din perspectiva încălcării normelor de drept material incidente în speţă.

Cu referire la aceste argumentele care susţin, în opinia recurentelor, ipoteza de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că s-a imputat instanţei de apel faptul nu a răspuns tuturor argumentelor invocate, recurentele invocând o anumită apărare care, în opinia acestora, nu ar fi fost analizată şi nu i s-ar fi dat un răspuns motivat.

Însă, imediat după prezentarea acestui argument, recurentele au dezvoltat un al doilea motiv, prin care au încercat să demonstreze că instanţa de apel ar fi aplicat eronat normele de drept material în justificarea respingerii aceleiaşi apărări. Prin această abordare, se observă că nemulţumirea recurentelor nu vizează lipsa sau insuficienţa motivării, ci fondul deciziei şi interpretarea instanţei asupra dreptului material aplicabil.

Această succesiune de argumente conduce la o contradicţie evidentă. Invocarea primului motiv, în sensul lipsei sau insuficienţei motivării, este contrazisă de motivul ulterior, care presupune, implicit, că instanţa de apel a motivat suficient, dar, în opinia recurentelor, a făcut o aplicare eronată a dreptului material.

Or, viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 prima teză C. proc. civ., se referă la lipsa motivării ori motivarea insuficientă, care să fi afectat fundamentarea soluţiei.

Prin urmare, având în vedere modalitatea de formulare a motivului de recurs, se constatată că prima critică formulată, întemeiată de recurente pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocată formal, nefiind aptă de a genera controlul de legalitate al hotărârii atacate sub acest aspect.

Nu pot fi circumscrise unor critici de nelegalitate nici susţinerile, subsumate de recurente ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează prezumţia de cunoaştere a legislaţiei şi reţinerile instanţei de prim control judiciar, în sensul că cererea de chemare în judecată s-a înregistrat pe rolul instanţelor de judecată după demolarea imobilului, precum şi cele care vizează reţinerea lipsei unei prejudiciu.

Aceste susţineri nu sunt apte să fundamenteze controlul de legalitate al deciziei atacate, deoarece recurentele-reclamante nu au prezentat un raţionament juridic concret, care să demonstreze, în raport cu normele de drept aplicabile, existenţa unei erori în evaluarea instanţei sau o aplicare greşită a legii. În lipsa unei dezvoltări şi a unei corelări între argumentele invocate şi dispoziţiile legale incidente, aceste critici rămân la nivel de afirmaţii generale, nefiind susceptibile de a genera controlul de legalitate al deciziei contestate.

Recurentele-reclamante nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, prin arătarea textelor de lege încălcate de instanţa de apel. Or, simpla afirmaţie a părţii, în sensul încălcării de către instanţă a normelor de drept material este lipsită de valenţe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greşelile anume imputate instanţei în judecarea apelului, în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, o asemenea manieră de motivare a recursului nu respectă rigorile impuse de dispoziţiile art. 486 C. proc. civ., din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicat la nivel generic.

Or, verificarea legalităţii hotărârii, din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta întrucât, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când, prin hotărârea recurată, s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii, iar înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport cu faptele şi temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de recurs nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, susţinerile care vizează situaţia de fapt şi modul de interpretare a acesteia şi a probelor neputând forma obiect de analiză, întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu referire la argumentaţia prezentată de recurente, exclusiv prin concluziile orale formulate la termenul din 16 octombrie 2025, diferită de cea expusă în cererea de recurs şi întemeiată pe o motivare contradictorie, pe pretinsa neaplicare unitară a autorităţii de lucru judecat asupra tuturor aspectelor din decizia prin care a fost anulată autorizaţia de construire, instanţa reţinând doar calitatea procesuală activă a reclamantei A. şi calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti, fără însă a reţine şi calitatea de parte vătămată a Asociaţiei, aceasta nu poate fi supusă analizei, fiind invocată pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, în şedinţă publică.

În acest sens, trebuie amintite dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs trebuie să cuprindă nu doar indicarea motivelor de nelegalitate, ci şi dezvoltarea lor, şi cele art. 487 alin. (1) din acelaşi act normativ, conform cărora recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile şi în această cale de atac.

Drept urmare, cum nu se aflăm în situaţia reglementată de art. 470 alin. (5) C. proc. civ., dezvoltarea ulterioară, orală, a altor motive de recurs, diferite de cele formulate în scris, cu depăşirea termenului legal de motivare a recursului, este inadmisibilă.

Deşi recurentele-reclamante au încercat, în mod artificial, să contureze un raţionament care să conecteze susţinerile nou formulate oral la criticile exprimate anterior în cererea de recurs cu privire la prejudiciu, analiza conţinutului demonstrează că argumentaţia orală constituie, în realitate, o critică nouă şi autonomă, nefiind derivată în mod corespunzător din motivele deja invocate în scris.

Astfel, încercarea recurentelor de a interconecta cele două seturi de critici, prin introducerea unor critici noi, în cadrul concluziilor orale, fără corespondenţă cu motivele formulate în scris, subminează cerinţa legală a motivării recursului, prevăzută de art. 486 şi 487 C. proc. civ.

Inadmisibilă este şi solicitarea formulată prin ultimul punct al cererii de recurs, prin care recurentele au solicitat ca, în condiţiile în care se reţine că nu există culpă în sarcina pârâtei C., să se dispună obligarea celorlalţi pârâţi la reconstruirea imobilului pe terenul proprietatea pârâtei C., având în vedere că trebuie să se dea prevalenţă dreptului reclamantelor la repararea prejudiciului şi interesului public de reconstruire a unor imobile cu valoare de monument istoric, în virtutea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se pot formula cereri noi.

În acest sens, se reţine că, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, este, de principiu, că în recurs nu pot fi primite cereri noi, instanţa fiind ţinută să se pronunţe doar în limitele învestirii iniţiale şi ale motivelor de nelegalitate invocate. Invocarea de către recurente a dreptului reclamantelor la repararea prejudiciului sau a interesului public privind reconstruirea unor imobile, având valoare de monument istoric, nu poate justifica derogarea de la aceste reguli imperative. Scopul recursului rămâne strict acela de a supune controlului de legalitate hotărârea atacată, iar nu de a remodela cadrul procesual al litigiului.

În aceste circumstanţe, reţinând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile formulate de recurente nu se circumscriu acestui cadru legal, nefiind posibilă o încadrare a acestora în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi având în vedere că, în cauză, nu au fost identificate nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantele B. şi A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1263 A din 9 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.