Legalization of judicial copies classified as administrative act excluding appeal under non-contentious procedure

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2025

asupra cauzei de faţă. constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la 20 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat constatarea nulităţii absolute a convenţiilor civile, încheiate între părţi în perioada 2015-2016, intitulate Contracte: nr. x/02.02.2015, y/02.02.2015, z/01.04.2015, w/04.05.2015, t/02.06.2015,229/01.07.2015,265/03.08.2015,307/01.09.2015, 8/01.10.2015, 363/02.11.2015, 408/02.12.2015, 11/04.01.2016, 57/01.02.2016, 71/01.03.2016, 115/01.04.2016, 133/03.05.2016, 150/01.06.2016; obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 51.700 RON, reprezentând contravaloarea prestaţiilor, ca o consecinţă a nulităţii contractelor, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 14575 din 6 octombrie 2023, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 2496A din 14 iunie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei civile nr. 14575/06.10.2023, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect "constatare nulitate act juridic, pretenţii", în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4165 de RON, reprezentând onorariu de avocat şi 9,50 de RON cheltuieli poştale, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

La 9 decembrie 2024, pârâta A. a formulat, în temeiul art. 538 alin. (1) C. proc. civ., o cerere prin care a solicitat eliberarea, de către grefa instanţei, a unor copii legalizate după sentinţa nr. 14575 din 6 octombrie 2023 şi decizia nr. 2496 din 14 iunie 2024, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2020, care să cuprindă ştampila instanţei pe fiecare pagină, menţiunea "conform cu originalul" şi semnătura olografă a persoanei responsabile pe fiecare pagină, precum şi menţiuni privind modul în care hotărârile au rămas sau nu definitive/irevocabile şi, după caz, data rămânerii definitive/irevocabile.

Prin decizia civilă nr. 818 din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat că cererea înregistrată la 9 decembrie 2024 a fost soluţionată pe cale administrativă la 11 decembrie 2024. A respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva deciziei civile nr. 2496A din 14 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A..

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva dispoziţiei "constată că cererea înregistrată la 9 decembrie 2024 a fost soluţionată pe cale administrativă la 11 decembrie 2024" şi împotriva deciziei nr. 818 din 11 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat apel pârâta A..

Prin cererea de apel, pârâta a învederat că cererea din 9 decembrie 2024 este cerere necontencioasă, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 528 alin. (1) şi art. 538 alin. (1) C. proc. civ., pentru soluţionarea acesteia fiind necesară intervenţia unui judecător într-o procedură jurisdicţională, fiind un act de sesizare a instanţei.

Însă, din eroare, în loc ca cererea să fie înregistrată ca cerere autonomă, aceasta a fost ataşată dosarului nr. x/2020, aflat în faza procesuală a recursului.

Deşi, la termenul de judecată din 11 decembrie 2024, a arătat instanţei temeiul de drept al cererii formulate, Curtea de Apel a refuzat, în mod nejustificat, să trimită cererea la departamentul registratură, spre a fi înregistrată ca act de sesizare al instanţei, şi de a se forma dosar separat, ceea ce constituie o ingerinţă în drepturile părţii, întrucât i s-a refuzat posibilitatea să se adreseze unei instanţe judecătoreşti.

A subliniat că, în aceste condiţii, dreptul de acces la justiţie a fost limitat, de aşa natură încât a fost afectat însăşi în esenţa sa.

Invocând dispoziţiile art. 13 din Convenţie şi art. 47 prima teză din Carta Drepturilor Fundamentale a Drepturilor Omului, a arătat că partea trebuie să aibă posibilitatea să se adreseze instanţei ierarhic superioare cu o cale de atac care să pună în discuţie încălcarea suferită şi, să obţină, în mod concret şi efectiv, o reparaţie corespunzătoare.

În justificarea formulării cererii, în temeiul art. 538 C. proc. civ., pârâta a arătat că, în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 156 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, Curtea de Apel, secţia a III-a civilă aplică menţiunea "conform cu originalul" numai la finalul copiei legalizate şi nu pe toate filele, astfel că această copie legalizată nu ar fi cuprins menţiunile obligatorii prevăzute de art. 156 alin. (3) din Regulament, neputând fi considerată titlu executoriu valabil, ceea ce ar fi putut determina fie refuzul executorului judecătoresc de a iniţia procedura executării silite, fie anularea executării silite de către debitor.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate a căii de atac,excepţie a cărei analiză este prioritară, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de "apel" cu care a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pârâta a susţinut, în esenţă, că, în faţa Curţii de Apel, a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 527 şi urm. C. proc. civ., pentru soluţionarea căreia trebuia format un dosar de sine stătător, repartizat aleatoriu unui complet de judecată, care să soluţioneze cererea printr-o hotărâre judecătorească. Pentru aceste argumente, a apreciat că apelul formulat este, conform art. 534 C. proc. civ., admisibil.

Prealabil examinării admisibilităţii căii de atac, este imperativă calificarea cererii iniţiale, respectiv identificarea naturii juridice a acesteia, întrucât această calificare reprezintă criteriul esenţial pentru determinarea căii de atac incidente.

În speţă, se reţine că obiectul demersului procesual introdus în faţa Curţii de Apel vizează obţinerea unor copii legalizate ale unor hotărâri judecătoreşti, fapt ce determină caracterul procedural al cererii şi limitele controlului judiciar aplicabil.

În această perspectivă, este necesar a se face distincţia între cererile necontencioase şi procedurile de natură administrativ-judiciară.

Cererile reglementate de dispoziţiile art. 527 şi urm. din C. proc. civ. sunt cererile pentru soluţionarea cărora este necesară intervenţia instanţei, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de altă persoană, cum sunt cele privitoare la acordarea autorizaţiilor judecătoreşti, luarea unor măsuri de supraveghere, ocrotire sau asigurare, recunoaşterea drepturilor minorilor sau persoanelor incapabile, precum şi alte situaţii în care legea impune intervenţia judecătorului pentru conferirea efectelor juridice ale actelor sau drepturilor solicitate. Aceste cereri urmăresc realizarea sau constatarea unui drept subiectiv, validarea unor situaţii juridice sau autorizarea unor acte, iar soluţionarea lor se realizează prin hotărâre judecătorească.

Prin raportare la conţinutul şi finalitatea cererii formulate de pârâtă la 9 decembrie 2024, se constată că aceasta nu îndeplineşte condiţiile unei cereri necontencioase, în sensul art. 527 şi următoarele C. proc. civ.. Cererea nu urmăreşte stabilirea, realizarea sau constatarea vreunui drept subiectiv civil, nu necesită, pentru soluţionare, intervenţia instanţei şi nu se soluţionează printr-o hotărâre judecătorească, ci prin constatare administrativă realizată de grefa instanţei.

În acest sens, se reţine că procedura legalizării hotărârilor nu constituie o procedură jurisdicţională, ci una administrativ-judiciară, subsecventă activităţii de arhivă a instanţei, care nu se desfăşoară potrivit C. proc. civ., ci în cadrul atribuţiilor administrative ale instanţei, fiind reglementată expres de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în special prin art. 155-158, care stabilesc modalităţile de eliberare, duplicare, certificare şi legalizare a actelor judiciare. Procedura se derulează cu respectarea cadrului administrativ, având ca unic scop certificarea şi legalizarea documentelor.

Drept urmare, având în vedere că cererea formulată de pârâtă nu are caracterul unei cereri necontencioase, în sensul art. 527 şi următoarele C. proc. civ., rezultă că dispoziţiile din decizia nr. 818 din 11 decembrie 2024, prin care s-a constatat că cererea a fost soluţionată pe cale administrativă, nu pot fi atacate cu apel, în temeiul art. 543 C. proc. civ.. Aceasta întrucât, acest text de lege se aplică strict în procedurile necontencioase, având ca obiect exercitarea controlului jurisdicţional asupra încheierilor care finalizează astfel de cereri.

Principiul disponibilităţii, invocat de pârâtă în susţinerea cererii de apel, nu permite părţii să transforme o procedură administrativă într-o procedură jurisdicţională. Partea poate dispune de drepturile şi pretenţiile sale materiale, însă nu poate modifica regimul juridic impus de lege unei anumite operaţiuni procedurale.

Legalizarea hotărârilor, fiind o operaţiune administrativă tehnică, nu poate deveni, prin voinţa părţii, o cerere în procedură necontencioasă şi, pe cale de consecinţă, nu poate deveni susceptibilă de apel, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 543 C. proc. civ.

Totodată, este relevant art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., care prevede că instanţa este ţinută "să dea actelor şi faptelor deduse judecăţii calificarea juridică corespunzătoare, chiar dacă părţile le-au dat o denumire eronată". În consecinţă, nu denumirea atribuită de parte cererii determină natura procedurii, ci conţinutul juridic efectiv al solicitării. Aplicând această regulă, cererea de legalizare a hotărârilor, formulată de pârâtă, rămâne o operaţiune administrativă, iar apelul formulat împotriva soluţionării acesteia nu poate fi considerat admisibil.

Cu referire la susţinerea pârâtei în sensul că, în ipoteza în care calea de atac ar fi respinsă ca inadmisibilă, s-ar crea o situaţie de blocaj procedural, iar aceasta ar fi lipsită de orice mijloc efectiv de contestare, fiind afectată substanţa dreptului de acces la justiţie consacrat de art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 47 prima teză din Carta Drepturilor Fundamentale a Drepturilor Omului, se reţine că accesul la justiţie presupune existenţa unei căi procedurale adecvate naturii dreptului invocat. Iar, în materia legalizării hotărârilor, legiuitorul a stabilit procedura şi modalitatea de contestare - prin cerere adresată preşedintelui instanţei sau judecătorului delegat cu supravegherea activităţii grefei, conform Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 818 din 11 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, se reţine că aceasta este o decizie definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pronunţată în soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva deciziei civile nr. 2496A din 14 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Potrivit principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească poate fi contestată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. În esenţă, acest articol stipulează că nicio hotărâre judecătorească nu poate fi supusă unei alte căi de atac decât cele prevăzute explicit de cadrul legal în vigoare.

Regula are valoare de principiu constituţional, art. 129 din Constituţia României statuând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

În acest context, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, se reţine că nicio parte nu poate solicita controlul unei hotărâri definitive, decât prin căile de atac prevăzute de lege, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, având în vedere caracterul definitiv al deciziei civile nr. 818 din 11 decembrie 2024 şi principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că cererea intitulată "apel" formulată împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, este inadmisibilă, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 818 din 11 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2025.