Brasov court declared competent to hear interim injunction suspending visitation, as special divorce jurisdiction prevails over general child-protection domicile rule

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2026

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 28.08.2025 sub nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul pârâtul B., să dispună, pe calea de ordonanţă preşedinţială, suspendarea programului de vizitare stabilit în favoarea pârâtului prin sentinţa civilă nr. 6364/08.07.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Braşov, până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 997 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2870 din 13 octombrie 2025, Judecătoria Vaslui a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de către instanţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Braşov.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile 998 C. proc. civ., soluţionarea acestei cereri revine instanţei învestite cu soluţionarea fondului dreptului, respectiv a cererii de divorţ.

În acest sens, a reţinut că pe rolul Judecătoriei Braşov a fost înregistrat dosarul nr. x/2024 având ca obiect principal divorţul părţilor, iar drept cereri accesorii, cererea de suplinire a acordului pârâtului în ceea ce priveşte transferul minorilor C. şi D. de la Grădiniţa nr. 11 "E." Braşov la Grădiniţa nr. 11 Vaslui, stabilirea locuinţei provizorii a minorilor C. şi D. la reclamantă şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor C. şi D., în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de către pârât.

A mai avut în vedere instanţa faptul că, prin încheierea din data de 28 mai 2025, Judecătoria Braşov şi-a reţinut competenţa în soluţionarea cererii de divorţ.

Totodată, a reţinut Judecătoria Vaslui, că prin sentinţa civilă nr. 6364 din 08 aprilie 2025, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2025, a fost stabilit, pe cale de ordonanţă preşedinţială, programul de vizită în favoarea pârâtului B. cu privire la cei 2 minori.

A mai apreciat instanţa că prezenta cerere dedusă judecăţii are caracter accesoriu, sens în care îi sunt aplicabile dispoziţiile care stabilesc competenţa de soluţionare, prin raportare la cererea principală, anume cererea de divorţ.

Prin sentinţa civilă nr. 9660 din 24 noiembrie 2025, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de instanţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că noţiunea "fondului dreptului" se referă la acţiunea purtată pe calea dreptului comun şi care determină implicit competenţa materială/teritorială şi nu la acţiunea în raport de care s-a justificat vremelnicia hotărârii pronunţate pe tărâmul instituit de art. 998 C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că fondul dreptului, în această situaţie, este reprezentat de programul de menţinere a legăturilor personale ale minorilor, nicidecum de cererea de divorţ, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., şi că Judecătoriei Vaslui îi revine competenţa de soluţionare a cererii, în raport cu domiciliul de fapt al minorilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o ordonanţă preşedinţială, pe calea căreia reclamanta A. a solicitat să se dispună suspendarea programului de vizitare a minorilor C. şi D., stabilit în favoarea pârâtului prin sentinţa civilă nr. 6364/08.07.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Braşov, până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

În timp ce Judecătoria Vaslui a apreciat că soluţionarea acestei cereri revine instanţei învestite cu soluţionarea fondului dreptului, respectiv a cererii de divorţ, Judecătoria Braşov a apreciat că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie teritorială locuiesc minorii.

Înalta Curte observă că, în cuprinsul cererii de ordonanţă preşedinţială, reclamanta a învederat că, la data de 19 decembrie 2024, a înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov o cerere de chemare în judecată prin intermediul căreia a solicitat desfacerea căsătoriei dintre părţi, din culpa exclusivă a pârâtului, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor C. şi D. în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea domiciliului minorilor la reclamantă, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât.

De asemenea, reclamanta a menţionat faptul că, în cadrul respectivului dosar, pârâtul a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorilor, cerere ce a fost admisă provizoriu de instanţa de judecată, pe cale de ordonanţă preşedinţială, prin sentinţa civilă nr. 6364 din 08 iulie 2025, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2025.

Efectuând verificări în Sistemul informatic ECRIS al Judecătoriei Braşov, Înalta Curte constată că la data de 24 decembrie 2024, pe rolul aceleiaşi instanţe, a fost înregistrat sub nr. x/2024 dosarul având ca obiect divorţ, cu termen de judecată la data de 21 ianuarie 2026.

Totodată, Înalta Curte constată că Judecătoria Braşov, prin încheierea din data de 28 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, şi-a verificat şi reţinut competenţa în soluţionarea cererii de divorţ.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ. "cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului".

Prin urmare, determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială se face prin identificarea instanţei competente să judece fondul dreptului raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială.

Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă vreunul dintre ei mai locuieşte în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuieşte în circumscripţia de la ultima locuinţă comună, este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului".

Conform art. 920 C. proc. civ. "Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei".

Acest din urmă text de lege instituie posibilitatea ca instanţa sesizate cu cererea de divorţ să ia, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, precum şi la obligaţia de întreţinere.

Sintagma "pe tot timpul procesului" trebuie înţeleasă ca fiind perioada de timp de la momentul înregistrării cererii de divorţ, acesta fiind momentul în care procesul începe, conform art. 192 alin. (2) din C. proc. civ., şi până la momentul pronunţării unei hotărâri definitive.

Potrivit susţinerilor reclamantei din cererea de ordonanţă preşedinţială, cererea de divorţ înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov cuprinde, printre cererile accesorii, şi petitele privind stabilirea domiciliului minorilor la reclamantă, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât, fiind formulată şi o cerere reconvenţională având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorilor în favoarea pârâtului.

Din formularea art. 920 C. proc. civ., evocat anterior, rezultă că instanţa care poate lua respectivele măsuri vremelnice în timpul procesului este instanţa pe rolul căreia se află acţiunea de divorţ, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării respectivelor măsuri, întrucât este instanţa care se pronunţă şi asupra fondului cererilor accesorii divorţului referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copiilor minori, programul de vizitare în favoarea unuia dintre părinţi şi obligaţia de întreţinere.

Dispoziţiile art. 920 din C. proc. civ. au caracterul unor norme speciale care se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Astfel, dând eficienţă acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală consacrată prin art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să judece cererea de ordonanţă preşedinţială este Judecătoria Braşov, învestită deja cu soluţionarea acţiunii de divorţ ce poartă între aceleaşi părţi litigante (dosar nr. x/2024), această acţiune şi accesoriile sale (exercitarea în exclusivitate de către mamă a autorităţii părinteşti în ceea ce-i priveşte pe minorii C. şi D., stabilirea domiciliului minorilor la mamă, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, în cunatum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât), precum şi cererea reconvenţională având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorilor, reprezentând fondul dreptului dedus judecăţii.

Faţă de cele mai sus expuse, constatând că instanţa competentă teritorial să soluţioneze ordonanţa preşedinţială pendinte este Judecătoria Braşov, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.