Territorial jurisdiction for forced execution authorization: determining domicile based on actual residence versus registered identity card data

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2026

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de încuviinţare a executării silite înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuş, petentul BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului B., pentru creditoarea C. S.A., în baza titlului executoriu constând în contractual de credit pentru achiziţie bunuri nr. x/07.01.2024.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea civilă nr. 2481 din 29 octombrie 2025, Judecătoria Beiuş a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa art. 651 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei urmează să fie stabilită prin raportare la reşedinţa debitorului, valabilă în perioada 18.07.2025-17.06.2026, care este în Timişoara, str. x, bl. Corp A, jud. Timiş.

Învestită prin declinare, Judecătoria Timişoara, prin încheierea civilă nr. 32230 din 27 noiembrie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 666 şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii din care rezultă că, din punct de vedere teritorial, competenţa instanţei de executare se stabileşte, în principal, în raport cu domiciliul sau sediul debitorului.

Astfel, constatând că domiciliul debitorului se află în localitatea Ştei, str. x, jud. Bihor, astfel cum reiese din extrasul din baza de date DEPABD, a apreciat că Judecătoriei Beiuş îi revine competenţa de soluţionare a cererii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Beiuş şi Judecătoria Timişoara şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a celor două instanţe cu privire la noţiunea de domiciliu cuprinsă în prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, făcând aplicarea normei de competenţă cuprinse în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Beiuş s-a raportat, în soluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale, la domiciliul în fapt al debitorului, notat în baza de date a DEPABD, în timp ce Judecătoria Timişoara s-a raportat la domiciliul din cartea de identitate a acestuia.

Obiectul cererii deduse judecăţii de BEJ A., la solicitarea creditoarei C. S.A., este reprezentat de încuviinţarea executării silite împotriva debitorului B., prin punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit pentru achiziţie bunuri nr. x/07.01.2024, pentru recuperarea sumei de 170,22 RON, reprezentând dobânda penalizatoare, 537,30 RON reprezentând dobânda penalizatoare calculată ulterior scadenţei anticipate, 916,83 RON reprezentând dobânda remuneratorie şi 2683,55 RON reprezentând principal creditat.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată sunt aplicabile dispoziţiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.

Dispoziţiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare", iar potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel…".

Cererea de încuviinţare a executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din dispoziţiile anterior menţionate, coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. care prevăd că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

În cauză, din analiza actelor din dosar, se constată că prin cererea de executare silită, formulată de creditoare la data de 26 august 2025, a fost solicitată executarea silită a debitorului în toate formele prevăzute de lege.

Din verificările efectuate în sistemul electronic de evidenţă a populaţiei, se constată că debitorul B. are domiciliul actual în oraşul Ştei, str. x, jud. Bihor, dar şi reşedinţa activă în perioada 18 iulie 2025 - 17 iulie 2026 în Timişoara, str. x, bl. corp A, jud. Timiş.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 91 C. civ., conform cărora "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.(2) În lipsa acestor menţiuni, sau când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane."

În ceea ce priveşte persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, iar noţiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziţii prevăd că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", iar conform art. 89 din C. civ., "(1) Reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."

Dacă titularul şi-a declarat domiciliul sau reşedinţa, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza menţiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.

Sancţiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menţionată la art. 91 alin. (2) din actul normativ anterior menţionat, care prevede că, în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea, inopozabilitatea faţă de terţi a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ., nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor şi a libertăţilor civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoştinţarea părţii despre existenţa litigiului, ci şi în facilitarea prezentării acesteia în faţa instanţei, pentru a-şi formula apărările şi a exercita căile de atac prevăzute de lege.

Rezultă aşadar că noţiunea de domiciliu subliniază împrejurarea că acesta se află acolo unde persoana "declară" că îşi are locuinţa principală, iar în cazul stabilirii sau schimbării domiciliului, o astfel de împrejurare operează atunci când persoana se mută într-un anumit loc "cu intenţia" de a avea acolo locuinţa principală.

Noţiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuieşte efectiv.

Scopul normelor care guvernează procesul civil, constând în asigurarea cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, poate fi atins numai prin stabilirea competenţei în favoarea instanţei în a cărei rază debitorul îşi are reşedinţa, proximitatea acesteia faţă de instanţa de executare facilitând debitorului accesul efectiv la justiţie şi concurând la o eficientizare a măsurilor de executare silită faţă de bunurile sale mobile şi, după caz, imobile.

Înalta Curte reţine, sub acest aspect, că adresa cu privire la care există prezumţia legală că debitorul B. şi-a manifestat intenţia de a-şi stabili domiciliul este cea unde locuieşte efectiv, la momentul înregistrării cererii de executare silită, 26 august 2025, această locuinţă fiind, aşa cum s-a arătat, în Timişoara, str. x, bl. corp A, jud. Timiş, care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Timişoara.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.