Fire damage tort claim; nullity of cassation appeal due to improper challenge of factual findings and evidence interpretation

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 15.07.2019, sub nr. x/2019 reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Craiova prin Primar şi S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.), în temeiul art. 1349 C. civ., obligarea la repararea prejudiciului care i s-ar fi produs ca urmare a incendiului din data de 21.07.2018 la imobilul situat în Craiova, str. x, jud. Dolj, în cadrul căruia deţine în proprietate un apartament de 2 camere şi dependinţe aferente şi suprafaţa de teren de 52,75 mp, o anexă cu destinaţie de magazie în suprafaţă de 11,25 mp şi o pivniţă cu o suprafaţă de 62, 44 mp. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâţilor la aducerea imobilului în starea iniţială, astfel încât să-i fie asigurată folosinţa proprietăţii în deplină siguranţă.

La data de 26.11.2019, pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar a depus întâmpinare, cerere reconvenţională şi cerere de chemare în garanţie.

2. Decizia pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin sentinţa civilă nr. 244/17.04.2024, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare de către pârâtul reclamant Municipiul Craiova, prin Primar.

S-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului-chemat în garanţie S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.), invocată prin întâmpinare de către pârâtul - chemat în garanţie S.C. B. Oltenia S.A.

S-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului-chemat în garanţie S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.), invocată prin întâmpinare de chemata în garanţie D. S.A. Luxembourg -Sucursala Bucureşti.

S-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului-chemat în garanţie R.A.A.D.P.F.L Craiova, invocată prin întâmpinare de pârâtul-chemat în garanţie R.A.A.D.P.F.L Craiova.

S-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pârât A., invocată prin întâmpinare de chemata în garanţie D. S.A. Luxembourg -Sucursala Bucureşti.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A. astfel cum a fost modificată la data de 16.12.2019 şi precizată la data de 13.03.2020, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Municipiul Craiova prin Primar şi pârâţii - chemaţi în garanţie Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova (R.A.A.D.P.F.L) şi S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.).

S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reconvenţională formulată şi precizată la datele 10.03.2020 şi 25.06.2020 de pârâtul-reclamant Mun. Craiova prin Primar, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. şi pârâtul-chemat în garanţie S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.)

S-a respins, ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul-reclamant Mun. Craiova prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii - chemaţi în garanţie RAADPFL Craiova şi S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.)

S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul-chemat în garanţie S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.) în contradictoriu cu chemata în garanţie D. S.A. Luxembourg -Sucursala Bucureşti.

A fost obligat reclamantul - pârât A. la plata către pârâtul - chemat în garanţie S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.) a sumei de 18.625 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu avocaţial şi onorariu expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 479 din data de 18 decembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamantul pârât A., împotriva sentinţei civile nr. 244/17.04.2024, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019.

A obligat apelantul reclamant A. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul chemat în garanţie S.C. B. Oltenia S.A..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 479 din data de 18 decembrie 2024 a declarat recurs reclamantul-pârât A., invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

După expunerea coordonatelor prezentei cauze, prin indicarea aspectelor evocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a probelor administrate, a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, a motivelor de apel şi a soluţiei şi considerentelor instanţei de apel, recurentul arată că hotărârea atacată, pe de o parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază iar, pe de altă parte, este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu referire la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea este sumar motivată, dar şi nemotivată de vreme ce, din analiza acesteia, se constată că prima instanţă s-a limitat la a enumera prevederile legale invocate de reclamant şi cele incidente în cauză şi a da aparenţa unei minime examinări a motivelor invocate în susţinerea cererii de apel, în condiţiile în care partea puncta, prin criticile aduse soluţiei instanţei de fond, o serie de neconcordanţe în materia probatoriului, dar şi cu referire la raţionamentul greşit al primei instanţe care a apreciat că în speţă nu sunt utile alte lămuriri prin probatoriu, în pofida faptului că adevărul judiciar încă nu fusese relevat, în cauza dedusă judecăţii existând două stări de fapt complet contradictorii, una evidenţiată prin înscrisuri emise de autoritatea publică (poliţie şi pompieri) şi o alta evidenţiată de presupuneri personale, nu opinii profesionale, ale experţilor desemnaţi de instanţă.

Recurentul pretinde că instanţa de apel nu a respectat exigenţele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a prezentat motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi nu a indicat cu claritate argumentele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantului.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs- prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- recurentul arată că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii şi cuprinde elemente fără legătură cu aspectele invocate (fără un raţionament faptic şi juridic), instanţa fiind datoare să dea dovadă de rol activ în cadrul procesului civil şi de a administra probatoriul necesar lămuririi tuturor aspectelor cauzei şi care să conducă la aflarea adevărului judiciar.

Susţine că în condiţiile în care reclamantul a solicitat în mod expres administrarea unor probe care erau esenţiale în lămurirea cauzei, apreciază că respingerea acestora a reprezentat o interpretare greşită a drepturilor părţii în cadrul procesului civil, dar şi ale dispoziţiilor Deciziei nr. 9/30.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că "în noţiunea de probe noi ce pot fi propuse şi încuviinţate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată sau întampinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în faţa primei instanţe sau au fost propuse tardiv, iar în privinţa lor prima instanţă de fond a constatat decăderea".

În cauză, reclamantul a punctat în mod clar şi detaliat neconcordanţele evidente dintre diversele mijloace de probă administrate în faţa instanţei de fond, şi care presupuneau avansarea probatoriului spre lămurirea acestora. Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut că proba cu expertiză invocată nu mai este utilă şi concludentă având în vedere că s-au exprimat mai multe păreri, dar şi faptul că de la momentul când a avut loc incendiul a cărui cauză trebuie elucidată prin acest probatoriu, a trecut mai mult de 6 ani, iar situaţia de la faţa locului a fost schimbată atât prin trecerea timpului cât şi de unele lucrări efectuate. Arată recurentul că prin această apreciere, instanţa ignoră faptul că respectivele expertize şi opinii au fost emise în cuprinsul unor Rapoarte de expertiză la o distanţă de 3 ani de la data producerii incendiului, modificările locului incendiului fiind deja aduse, însă nu aspectele exterioare ale construcţiei erau cele relevante, întrucât ele puteau fi constatate şi din fotografiile aflate la dosarul cauzei, ci opiniile contradictorii care au fost emise în cauză, de către experţi.

Arată recurentul că pentru asigurarea corectă a stării de fapt, indiferent de data săvârşirii faptei ilicite deduse judecăţii, se impunea dezvoltarea probatoriului, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei, în condiţiile în care, spre exemplu, unul dintre experţi reţine o stare de fapt probabilă, chiar acesta condiţionând-o de existenţa altor probe (care nu au existat) constând în aceea că, în ciuda constatărilor organelor de politie şi ISU Dolj, cauza probabilă a producerii incendiului ar putea fi o ţigară aprinsă în curtea imobilului, deşi până la acel moment toate probele administrate indicau ca şi cauză un scurtcircuit al instalaţiei electrice din interiorul imobilului.

Or, cauza producerii incendiului reprezentată de un scurtcircuit este mult mai posibilă, decât cea lansată de o singură opinie a unui expert, cât timp dinamica incendiului a fost aceea că a fost afectat în procent de 90% etajul 1 al imobilului şi acoperişul imobilului în proporţie de 80%, în curtea imobilului existând doar resturi de materiale de construcţie arse, rezultând din căderea acestora din acoperişul clădirii, fiind greu de crezut că o ţigară aprinsă în interiorul curţii interioare, se propaga cu intensitate şi violenţă doar la etajul 1 şi acoperişul imobilului, cât timp parterul a fost într-o proporţie mică deteriorat, deteriorările parterului fiind produse în zona scării de acces la etaj.

Învederează recurentul că aceste aspecte nu s-au dorit a fi lămurite nici de către instanţa de fond, nici de către instanţa de apel, trecând superficial în revistă doar criticile părţii şi apreciind că probatoriul a lămurit starea de fapt, deşi în cauză existau încă nelămuriri suficiente, care să impună readministrarea unor probe, cum ar fi cea cu expertiză solicitată de reclamant.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

5. Apărările formulate în cauză

În termen procedural, intimata-pârâtă-chemată în garanţie S.C. B. Oltenia S.A. a formulat întâmpinare prin care arată că argumentele recurentului nu se încadrează în motivele de casare, având caracter pur teoretic.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat -neputând fi reţinută o culpă a intimatei, iar hotărârea instanţei de apel este legală, în acord cu probele administrate în cauză- şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În termen legal, intimatul-pârât-reclamant Municipiul Craiova, prin Primar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, a învederat că argumentele recurentului au caracter formal, sens în care nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În cauză, recurentul-reclamant a fundamentat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., însă din maniera de redactare a memoriului de recurs reiese că partea a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Deşi memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini (29 pagini), mare parte din cuprinsul cererii detaliază coordonatele judecăţii instanţelor de fond, iar motivele expuse sub forma unor pretinse critici de legalitate nu sunt susţinute, în continuarea ipotezei invocate, cu argumente ce pot fi subsumate prevederilor art. 488 C. proc. civ.

Anume, cu referire la motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul face trimitere la "motivarea sumară a hotărârii" şi pretinde că hotărârea atacată este nemotivată, lipsind raţionamentul propriu al instanţei.

Înalta Curte reţine că, în expunerea criticilor, recurentul omite a indica, în concret, argumentele invocate în cuprinsul cererii de apel rămase neanalizate sau considerentele insuficient explicate de instanţa de apel.

Or, formularea unor susţineri cu titlu general şi care nu respectă cerinţa esenţială de a se raporta la dezlegările şi raţionamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora.

Totodată, se observă că nemulţumirile recurentului vizează "neconcordanţe în materia probatoriului", argumente ce nu pot fi deduse judecăţii în recurs, date fiind prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de recurs verifică doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nu se poate, aşadar, invoca cu succes nemotivarea atunci când se critică, de fapt, rezultatul la care a ajuns instanţa în ce priveşte aspectele de fapt deduse judecăţii şi probele administrate în cauză.

Practic, sub aparenţa unei critici de nelegalitate relative la vicii ale motivării, recurentul tinde, în realitate, la obţinerea unei noi evaluări a situaţiei de fapt şi la modificarea deciziei, urmare a unei reaprecieri a probelor, argumentele vizând chestiuni de temeinicie a hotărârii atacate, or instanţa de recurs poate fi învestită exclusiv cu controlul de legalitate al acesteia.

În egală măsură, deşi a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul se limitează la a detalia raporturile juridice dintre părţi şi împrejurări factuale, precum şi la a exprima propria opinie cu privire la cauza producerii incendiului (ca fiind un scurtcircuit), criticând concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză.

Or, în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o verificare a elementelor de fapt ale cauzei şi la o cenzurare a aprecierii date de instanţele fondului mijloacelor de probă, ci doar la antamarea aspectelor privitoare la conformarea dezlegărilor date prin actul jurisdicţional atacat, cu regulile de drept incidente în cauză.

În speţă, instanţa de apel, în cercetarea temeiniciei soluţiei primei instanţe, a stabilit că reclamantul nu a contestat reţinerile instanţei de fond privind lipsa faptei ilicite imputate pârâtei B. S.A. (astfel că nu au făcut obiectul examinării curţii de apel), iar cu privire la pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar, instanţa a analizat probatoriul administrat în cauză şi a reţinut inexistenţa unei fapte ilicite a acestui pârât.

Instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză potrivit cărora "mijlocul de aprindere nu a fost tabloul electric de la etaj", ci "sursa incendiului a fost o ţigară lăsată aprinsă de către necunoscuţi care s-au aflat în curtea interioară".

A afirma la acest moment procesual, contrariul, constituie o nesocotire a limitelor în care instanţa de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalităţii acesteia, iar nu şi cu privire la faptele cauzei, astfel cum decurg din maniera de interpretare a probatoriului administrat, aspecte de temeinicie a căror existenţă şi apreciere aparţin exclusiv instanţelor fondului.

Situaţia de fapt expusă de către recurent în calea extraordinară de atac, aceeaşi cu cea dedusă judecăţii în etapele procesuale anterioare, nu este susceptibilă de încadrare în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât nu sunt dezvoltate, pe calea prezentului recurs, critici care să contrazică raţionamentul instanţei de apel.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant readuce, spre analiză, instanţei de control judiciar, în calea extraordinară de atac, doar circumstanţe factuale (dinamica incendiului, procentul unor pagube pretins a fi produse la nivelul fiecărui etaj al clădirii, aspectul curţii imobilului) asupra cărora instanţa anterioară s-a pronunţat prin hotărârea atacată, fără a combate, în mod punctual, concret şi real, dezlegările cuprinse în hotărârea recurată, ceea ce atrage imposibilitatea încadrării susţinerilor acestuia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Anume, cercetând criticile din apel privind neverificarea perturbaţiilor de tensiune şi calitatea energiei şi dând eficienţă probelor administrate în cauză (înscrisuri, proba testimonială, expertize) curtea de apel a reţinut că nu s-a probat perturbarea nivelului de tensiune în reţea.

Prin memoriul de recurs, partea supune, spre analiză, doar elemente ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt evocând nemulţumirea sa în raport cu valenţa juridică acordată de către instanţa de apel probelor administrate în cauză, pretinzând că "se impunea dezvoltarea probatoriului, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei" şi urmărind a evoca neconcludenţa probei cu expertiză în raport cu alte înscrisuri aflate la dosar - "înscrisuri emise de autoritatea publică (poliţie şi pompieri)"-, aspecte incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

Dat fiind că la acest moment procesual nu mai este posibilă contestarea situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţa devolutivă de control judiciar (care, în conformitate cu cele expuse anterior, stabilea o altă cauză a producerii incendiului -ţigară lăsată aprinsă de necunoscuţi în curtea imobilului- faţă de cea expusă de reclamant - scurtcircuit al instalaţiei electrice din interiorul imobilului-), apar ca inadmisibile trimiterile la materialul probator administrat în cauză, în scopul de a contura o situaţie de fapt deosebită de cea astfel reţinută.

Atunci când pretinde că "instanţa de judecată trebuie să dea dovadă de un rol activ în cadrul procesului civil, având îndatorirea de a administra tot probatoriul necesar care să lămurească toate aspectele cauzei", recurentul-reclamant omite că i se opun prevederile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilităţii, iar un rol esenţial în probaţiune revine părţilor.

Totodată, recurentul a susţinut generic faptul că respingerea probelor pe care le-a solicitat "a reprezentat o interpretare greşită a drepturilor subsemnatului în cadrul procesului civil" fără a indica normele de drept material sau procesual pretins încălcate de curtea de apel.

Instanţa de apel, ca instanţă învestită cu soluţionarea unei căi de atac devolutive, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a decide asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, în timp ce, potrivit legii, instanţa de recurs nu are competenţa de a proceda la reinterpretarea probelor administrate.

Deopotrivă, lipsită de aptitudinea concretă de a învesti legal instanţa de recurs este şi trimiterea recurentului la Decizia nr. 9/30.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Aceasta întrucât, este indiferentă dezlegarea privind probele noi ce pot fi propuse şi încuviinţate în faza apelului, având în vedere că, în cauza pendinte, instanţa de apel a reţinut că este admisibilă în apel (însă nu este utilă şi concludentă) solicitarea de efectuare a unui nou raport de expertiză, specialitatea procese pirogene, incendii şi energoenergetică.

Aşadar, argumentele recurentului referitoare la Decizia nr. 9/30.03.2020 nu îşi găsesc încadrarea în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., fiind străine considerentelor instanţei de apel.

Or, motivarea recursului presupune nu doar indicarea punctuală a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci şi expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate judecăţii înfăptuite de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată (condiţie care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privinţa recursului declarat de reclamant).

Omisiunea formulării unei argumentaţii juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanţa de prim control judiciar determină imposibilitatea instanţei de recurs de a decela care anume sunt elementele de nelegalitate a deciziei recurate.

Aşadar, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., criticile nu reliefează aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, ci privesc chestiuni de fapt ale cauzei, prin care partea contestă, în esenţă, modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt pe baza interpretării, de către instanţa de apel, a probatoriului administrat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 479 din data de 18 decembrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Cât priveşte solicitarea intimatei B. Oltenia S.A., de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 479 din data de 18 decembrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâta B. Oltenia S.A.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.