Recurs inadmissible for failure to articulate concrete illegality grounds in challenge to moral damages award for administrative delay in property restitution

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 8 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamanţilor A. (decedat la data de 07.07.2015) şi B. (decedată la data de 22.05.2022) şi s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată în numele acestora.

S-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii C., D. şi E., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

S-a respins, ca fiind rămasă fără obiect, cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la soluţionarea dosarului nr. x C. civ. privind dispoziţia nr. x/2014 a Primarului Municipiului Baia Mare, constatând că pârâta a emis pe parcursul litigiului dispoziţia nr. x/30.10.2023.

A fost obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamanţi a sumei de 1000 euro în echivalent RON la data plăţii, conform cursului valutar afişat de BNR, reprezentând daune morale pentru tergiversarea nejustificată a soluţionării dosarului x

S-a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 372/A din 21 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 135 din 8 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Maramureş.

Au fost obligaţi reclamanţii C., D. şi E. să plătească suma de 100 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de acordare a daunelor morale, în condiţiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, cu modificările ulterioare.

3. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 372/A din 21 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a declarat recurs, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să critice sentinţa civilă nr. 135 din 8 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Maramureş în ceea ce priveşte obligarea sa la plata către reclamanţi a sumei de 1000 euro în echivalent RON la data plăţii, conform cursului valutar afişat de BNR, reprezentând daune morale pentru tergiversarea nejustificată a soluţionării dosarului x

Redând dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (5) şi art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă a arătat că în speţă nu există un refuz nejustificat de a soluţiona cererea reclamanţilor care, potrivit legii este rămasă fără obiect, iar din formularea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se deduce faptul că pentru acordarea de penalităţi trebuie îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Reclamanţii solicită aceste despăgubiri fără a face dovezile cerute de lege (vinovăţie, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu).

Potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligaţiilor de a face şi de a nu face. Totodată, potrivit dreptului civil, daunele morale se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligaţiilor de a face şi de a nu face.

Invocând prevederile art. 903 şi art. 905 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arătat că obligarea sa la plata de penalităţi este neîntemeiată, iar persoana vătămată care se adresează instanţei judecătoreşti printr-o acţiune în contencios administrativ trebuie să facă dovada prejudiciului. Astfel, reclamanţii trebuie să dovedească existenţa şi întinderea prejudiciului suferit, legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat şi fapta pârâtei, precum şi vinovăţia pârâtei.

După redarea dispoziţiilor art. 1516 şi art. 1530 C. civ., recurenta-pârâtă a arătat că sumele solicitate de reclamanţi cu titlu de daune-interese moratorii şi compensatorii nu au un caracter cert, nefiind probată în niciun fel încălcarea obligaţiilor de către pârâtă sau prestarea altor servicii decât cele convenite între părţi, după cum nu a fost probat nici temeiul legal sau convenţional în temeiul cărora ar fi datorate.

Daunele-interese sunt chiar despăgubirile în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească în cazul neexecutării obligaţiei, fiind reglementate de C. civ. în secţiunea a 4-a privind executarea prin echivalent.

Reclamanţii nu fac dovada existenţei unei obligaţii asumată de pârâtă şi neadusă la îndeplinire de aceasta. În mod punctual, reclamanţii nu probează asumarea unei obligaţii de către pârâtă şi nici caracterul culpabil al neexecutării acesteia.

Mai mult decât atât, pârâta a dus la îndeplinire obligaţia născută în sarcina sa, emiţând decizia de validare parţială nr. 58722/30.10.2023.

Temeiul legal al obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispoziţiile art. 1349 din C. civ., norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Obligaţia la plata daunelor morale în cuantum de 1000 euro este neîntemeiată, întrucât nu se poate reţine reaua credinţă sau culpa pârâtei, iar reclamanţii solicită aceste despăgubiri fără a face dovezile cerute de lege (vinovăţie, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu).

Drept practică judiciară, recurenta-pârâtă invocă decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal

În drept au fost menţionate dispoziţiile Legii nr. 165/2013, Legii nr. 10/2001, republicată, art. 304 şi următoarele din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză:

La dosar nu au fost depuse întâmpinări.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (11 aprilie 2023), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare, cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Din conţinutul acestor prevederi rezultă, aşadar, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea. Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.

Înalta Curte constată că, deşi susţinerile din recurs sunt formal încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu au formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile acestui motiv de casare invocat.

În realitate, memoriul de recurs, în conţinutul căruia se fac referiri la texte de lege fără incidenţă în cauză şi la calea de atac a apelului, se bazează atât pe susţineri cu caracter general (fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanţa de apel), cât şi pe simpla reiterare a susţinerilor deduse judecăţii prin cererea de apel, care au primit dezlegare judiciară, aspecte care nu constituie critici de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în prezenta cale extraordinară de atac.

În acest sens, recurenta-pârâtă, după redarea unor articole din Legea nr. 554/2004, a arătat că în speţă nu există un refuz nejustificat de a soluţiona cererea reclamanţilor care, potrivit legii este rămasă fără obiect, iar din formularea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se deduce faptul că pentru acordarea de penalităţi trebuie îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Cu privire la aceste susţineri, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel, răspunzând aceloraşi critici, a arătat în mod lămuritor faptul că "solicitarea vizând acordarea daunelor morale pentru tergiversarea soluţionării dosarului administrativ a fost construită juridic pe tărâmul răspunderii civile delictuale, raţiune pentru care, prevederile legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, nu prezintă relevanţă în cauză, fiind străine de soluţionarea litigiului."

În egală măsură, şi cu privire la critica vizând incidenţa dispoziţiilor art. 903 şi art. 905 C. proc. civ. instanţa de prim control judiciar a arătat că: "invalidează teza asertată de apelantă privind incidenţa art. 903 C. proc. civ., în condiţiile în care, în speţă nu este întrunită situaţia premisă angajată de acest text legal, materializată prin inserarea unei obligaţii de a face în cadrul unui titlu executoriu, câtă vreme se denunţă omisiunea respectării termenelor legale de soluţionare a unui dosar administrativ."

Inclusiv aspectele referitoare la art. 1516 şi art. 1530 din C. civ., prin care recurenta-pârâtă a arătat că nu s-au probat existenţa unor obligaţii ale sale asumate şi neexecutate, nu s-a probat caracterul culpabil al neîndeplinirii acesteia şi nici intervenţia unui prejudiciu, reprezintă reluări ale criticilor formulate pe calea apelului, care nu sunt apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, nefiind subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În plus, aceste susţineri ale recurentei nu ţin cont nici de circumstanţele factuale din cauză, nici de cele statuate în etapele procesuale anterioare - în speţă, fapta ilicită imputabilă pârâtei constă în nerespectarea termenelor prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care soluţionarea dosarului administrativ a survenit după 7 ani şi 9 luni de la înregistrare, fără a se invoca şi proba existenţa unor motive întemeiate pentru care a operat depăşirea nepermisă a termenelor legale, iar prejudiciul cauzat reclamanţilor prin tergiversarea soluţionării dosarului pe această durată rezidă în suferinţa de ordin moral, neliniştea generată de incertitudinea situaţiei juridice.

O atare atitudine procesuală, de a relua, cu o argumentaţie identică, susţinerile deduse instanţei devolutive de control judiciar, nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nesocoteşte existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia partea interesată poate deduce judecăţii doar acele aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Fără a contrapune judecăţii din apel critici concrete de nelegalitate, recurenta-pârâtă se limitează doar la a afirma că obligarea sa la plata daunelor morale în cuantum de 1000 euro este neîntemeiată. Procedând, astfel, recurenta ignoră practic dezlegările date de instanţa devolutivă, aspectele vizând cuantumul despăgubirilor fiind formal criticate, fără a fi aduse argumente pertinente, făcându-se trimitere la temeinicia, iar nu la nelegalitatea hotărârii. O atare reevaluare de către instanţa de recurs a cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale nu presupune verificarea legalei aplicări a normelor de drept material, fiind incompatibilă cu exerciţiul dreptului la recurs.

Chiar dacă prin decizia instanţei de apel a fost menţinută soluţia primei instanţe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca recurenta-pârâtă să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi curtea de apel.

Or, preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive efective de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât, mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de instanţa de apel. Aceste cerinţe nu pot fi considerate îndeplinite din moment ce recurenta-pârâtă nu a arătat, punctual, în ce au constat eventualele greşeli de judecată săvârşite de instanţa de apel şi care au fost normele de drept material încălcate sau greşit aplicate.

Neprocedând la expunerea unor critici concrete, care să se raporteze la cele reţinute de către instanţa de apel şi care să fie de natură a permite cenzura în calea extraordinară de atac, instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susţineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost însoţite de o critică de nelegalitate.

De asemenea, întrucât prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a făcut trimiteri la sentinţa pronunţată de tribunal, se impune a se menţiona faptul că în prezenta etapă procesuală nu este supus verificării jurisdicţionale raţionamentul judiciar al primei instanţe, chiar şi în ipoteza în care acesta a fost menţinut, ca legal şi temeinic, de către instanţa de apel în urma propriei sale examinări a cauzei (în limitele prescrise de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.) - aceasta ar echivala cu o lipsire de eficienţă a judecăţii realizate în calea ordinară de atac. Recurenta era obligată să dezvolte aspectele de nelegalitate care să se refere la argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul legalităţii specific instanţei de recurs.

Pentru ca un astfel de demers judiciar să fie analizat din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de recurentă, era necesar nu numai indicarea normei de drept material pretins încălcate sau greşit interpretate, ci şi arătarea, în concret, a modului în care instanţa de apel a nesocotit acea normă, prin dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei recurate.

Cum susţinerile recurentei-pârâte nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar cererea de recurs reprezintă în fapt un înscris identic cu cererea de apel, aceasta nu poate face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 372/A din 21 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.