Contractual obligation to remit county sanitation tax component based on total registered users rather than actual payers.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 decembrie 2023 pe rolul Tribunalului Mureş, reclamantul Consiliul Judeţean Mureş a solicitat obligarea pârâtului Oraşul Sângeorgiu de Pădure la plata sumei de 328.405,35 RON, reprezentând contravaloarea componentei judeţene din taxa specială de salubrizare pentru finanţarea Sistemului de management integrat al deşeurilor solide menajere şi similare în judeţul Mureş pentru anul 2021, la plata sumei de 56.842,92 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată la debitului restant, precum şi la plata unor dobânzi legale penalizatoare pe zi de întârziere, calculate conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă a debitului principal.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 4589 din 17 iulie 2024, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Sângeorgiu de Pădure.

A admis acţiunea reclamantului şi, în consecinţă, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului, atât suma de 328.405,35 RON, reprezentând contravaloarea componentei judeţene din taxa de salubritate aferentă anului 2021, cât şi suma de 56.842,92 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenţei şi până la data sesizării instanţei.

A obligat pe pârâtă la plata unei dobânzi legale penalizatoare şi după data introducerii acţiunii, până la data plăţii debitului principal.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 53/A din 23 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Sângeorgiu de Pădure împotriva sentinţei civile nr. 4589 din 17 iulie 2024 pronunţată de Tribunalul Mureş.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 53/A din 23 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Sângeorgiu de Pădure a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza I C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, instanţa de apel nesocotind dispoziţiile art. 1082 din C. civ. de la 1864, potrivit cărora "debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârziere, executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată".

În acelaşi sens, instanţa de apel a nesocotit şi dispoziţiile art. 969 alin. (1) din acelaşi Cod, potrivit cărora "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante".

Practic, decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea celor două norme de drept material, care constituie temeiul angajării răspunderii contractuale în accepţiunea reglementării civile anterioare, instanţa de apel considerând, în mod absolut greşit, că în speţă ar fi îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii pârâtei.

Această concluzie eronată a curţii de apel a fost determinată de faptul că instanţa a apreciat că prejudiciul vehiculat de reclamant ar fi cert şi susceptibil de reparaţie, deşi, în mod obiectiv, în cauza dedusă judecăţii nu suntem în prezenţa prejudiciu cert, în condiţiile în care acesta a fost determinat în mod eronat, pe baza unui reper de calcul greşit.

Doctrina de drept civil a apreciat, în mod judicios, cu privire la condiţiile angajării răspunderii civile contractuale, împrejurarea potrivit căreia condiţia existenţei unui prejudiciu pentru acordarea de despăgubiri creditorului este implicit prevăzută în art. 1082 C. civ...prejudiciul este urmare a faptei ilicite a debitorului, care constă tocmai în neexecutarea sau executat ea necorespunzătoare a obligaţiei asumate.

Instanţa de apel a considerat că pentru determinarea, în concret, a nivelului taxei speciale de salubritate, trebuie avut în vedere numărul utilizatorilor casnici (din mediul urban şi rural, în privinţa cărora sumele sunt datorate de fiecare persoană lunar), iar în ceea ce-i priveşte pe utilizatorii non-casnici, trebuie avută în vedere cantitatea de deşeuri.

În acest context, se relevă nesocotirea de către instanţa de apel a susţinerilor pertinente ale pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sângeorgiu de Pădure privitoare la numărul efectiv şi real al beneficiarilor serviciului public de salubrizare.

În mod repetat, în faţa instanţei de apel pârâta a menţionat faptul că nivelul pretenţiilor reclamantului este unul eronat, relevându-se astfel caracterul incert al pretinsului prejudiciu, în condiţiile în care are la baza un reper de calcul greşit, constând în evidenţele abstracte ale Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş, care nu au un corespondent în realitate.

Dimpotrivă, reperul just ce trebuia avut în vedere de către instanţa de apel pentru cuantificarea pretinsului debit este reprezentat de numărul real al populaţiei din Unităţii Administrativ Teritoriale Oraş Sângeorgiu de Pădure, conform evidenţelor fiscale în anul 2021, a fost de 3005 persoane mediu urban, respectiv Oraşul Sângeorgiu de Pădure şi 475 persoane mediu rural satul Bezid deci un total de 3480 persoane, aşa cum a fost comunicat de către Unitatea Administrativ Teritorială cu adresa nr. x/07.04.2022 la solicitarea A. şi nu de 3503 persoane numai mediu urban, aşa cum apare în statistica reclamantelor.

De asemenea, prin HCL nr. 82/17.12.2020 anexată de către reclamantă acţiunii, la art. 2 s-a stabilit taxă utilizatori casnici mediu rural de 5,09 RON/persoană/luna+TVA din care componenta judeţeană este de 2,39 RON+TVA, care se aplică pentru satul Bezid ce aparţine de Oraşul Sângeorgiu de Pădure. Prin urmare, reclamantul nu au făcut distincţia între mediu urban şi mediu rural, incluzând şi satul Bezid la mediu urban.

Pârâta nu poate încasa taxa speciala de salubritate de la persoane fictive, decât de la persoanele/fizice si juridice/din evidenţele fiscale.

Operaţiunea de încasare a taxei speciale de salubritate este condiţionată de plata acestei taxe de bună voie sau pe calea executării silite, conform legislaţiei fiscale incidente de către beneficiarul serviciului public de salubrizare: proprietarii imobilelor de pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale. Numai după "încasarea" taxei speciale ia naştere obligaţia subscrisei pârâtei de a "transfera" valoarea componentei judeţene către reclamantă.

În contextul celor arătate Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sângeorgiu de Pădure nu poate fi obligată la "plata" componentei judeţene din taxa specială de salubrizare către reclamant, nefiind titulara acestei obligaţii de plată - în consecinţă, raportat la prevederile art. 36 C. proc. civ. invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de acţiunea formulată de reclamant.

În subsidiar, precizează că este de acord cu "transferarea" contravalorii componentei judeţene din taxa specială de salubritate încasată, inclusiv cu transferarea cotei aferente componentei judeţene majorările de întârziere aplicate în cadrul procedurilor de executare silită în sarcina beneficiarilor acestui serviciu, conform Regulamentului.

Recurenta-pârâtă precizează că a sesizat prin mai multe adrese că sunt diferenţe cu privire la numărul real al persoanelor obligate la plata taxei speciale de salubritate, arătând clar, că statisticile judeţene nu sunt reale pentru anii 2021, însă fără niciun rezultat.

Din această perspectivă, se relevă un alt viciu al deciziei recurate, câtă vreme instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu a făcut dovada că numărul de persoane care figurează în evidenţele invocate de reclamant nu coincide cu numărul real de persoane care există în fapt la nivelul unităţii administrativ teritoriale.

Instanţa trebuia să ţină cont că numeroasele persoane plecate la muncă în străinătate pentru o perioadă îndelungată, precum şi studenţii şi elevii aflaţi la studii în alte localităţi, persoanele cu handicap grav şi accentuat, precum şi veteranii de război sunt exceptaţi de la plata taxei de salubrizare. Pe de altă parte, populaţia care locuieşte pe străzile Libertăţii şi 6 martie din oraşul Sângeorgiu de Pădure este scutită de obligaţia achitării contravalorii serviciului de salubrizare, tocmai în considerarea imposibilităţii de acces în acea zonă a utilajului de transport gunoi menajer.

Rezultă, în mod obiectiv, că datele preluate automat de reclamant din evidenţele statisticii judeţene nu ţin cont de aspectele punctuale mai sus expuse, fiind evident că numărul populaţiei astfel prezentat este unul eronat, neavând niciun corespondent în realitate.

Pentru toate considerentele expuse, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (18 decembrie 2023), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi(6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Rezumând aspectele legate de circumstanţele factuale ale cauzei se reţine că între părţile din litigiu (alături de celelalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş) a fost încheiat, la data de 2 noiembrie 2009, un contract de asociere în scopul realizării proiectului de interes comun "Sistemul integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Mureş", având ca obiect gestionarea împreună, timp de 30 de ani, a serviciilor de colectare, transport, sortare, compostare, tratare şi depozitare a deşeurilor municipale.

Pentru acoperirea cheltuielilor decurgând din convenţie, prin art. 17 din contract, părţile au agreat instituirea unor taxe speciale în sarcina beneficiarilor serviciului public comunitar de salubrizare, urmând ca pentru serviciile publice comunitare de salubrizare, taxele să fie stabilite şi încasate de consiliile locale, inclusiv componenta judeţeană a acestor taxe, sumă care să fie apoi virată lunar Consiliului Judeţean Mureş.

Prin demersul său judiciar, reclamantul Judeţul Mureş a invocat o neexecutare a obligaţiilor contractuale, solicitând obligarea pârâtei la achitarea contravalorii componentei judeţene din taxa de salubrizare aferentă anului 2021, precum şi obligarea acesteia la plata dobânzii legale penalizatoare calculată la debitului restant şi la plata unor dobânzi legale penalizatoare pe zi de întârziere.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a reţinut că există o diferenţă între numărul de beneficiari menţionat de reclamant şi cel precizat de pârât, respectiv între datele furnizate de pârâtă A. în luna septembrie 2020 şi numărul de locuitori în raport cu care a fost calculată suma pretinsă de reclamant, însă, din probele administrate la fond şi luând în considerare informaţiile furnizate de reclamant în apel, curtea de apel a concluzionat că soluţia instanţei de fond este legală.

În esenţă, instanţa de apel a arătat că pretenţiile sunt întemeiate pentru că cel puţin 3505 locuitori au beneficiat de servicii de salubritate, iar atunci când a făcut diferenţierea între cele două categorii de beneficiari ai serviciilor de salubritate (cei care locuiesc în mediul urban şi cei care locuiesc în mediul rural), pârâta nu a depus dovezi care să susţină cele afirmate, deşi această obligaţie îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ.

Validând raţionamentul primei instanţe, curtea de apel a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din contractul de asociere - aceea de a colecta de la toţi beneficiarii serviciilor taxa specială de salubritate şi de a vira apoi reclamantei componenta judeţeană a acestei taxe, astfel încât nu se poate deroba de obligaţia asumată prin virarea componentei judeţene a taxei doar pentru sumele încasate.

Prin motivele de recurs, invocând aplicarea greşită de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 1082 şi art. 969 alin. (1) din C. civ. de la 1864, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa a apreciat, eronat, că prejudiciul vehiculat de reclamant ar fi cert şi susceptibil de reparaţie, reţinând, în mod incorect, că în speţă ar fi îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii pârâtei.

În fapt, nemulţumirea recurentei vizează nesocotirea, nevalorificarea de către instanţa de apel a susţinerilor sale privitoare la numărul efectiv şi real al beneficiarilor serviciului public de salubrizare.

Înalta Curte constată că neexecutarea obligaţiilor contractuale şi, deci, existenţa în sine a faptei ilicite, nu a fost contestată de către recurenta-pârâtă, în cuprinsul motivelor de recurs aceasta criticând doar întinderea obligaţiilor sale de plată, arătând că modul de calcul avut în vedere de prima instanţă de control judiciar nu ar fi unul corect, în condiţiile în care aceasta a sesizat, prin mai multe adrese, că sunt diferenţe cu privire la numărul real al persoanelor obligate la plata taxei speciale de salubritate, statisticile judeţene nefiind reale pentru anii 2021.

Astfel, faţă de lipsa caracterului cert al prejudiciului, apreciază că nu poate fi atrasă răspunderea sa contractuală.

Cu privire la acest aspect, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ., o creanţă este certă, atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Or, în cauză, aşa cum s-a reţinut anterior, recurenta nu neagă existenţa obligaţiei de a vira componenta judeţeană, respectiv existenţa datoriei, ci doar cuantumul sumei datorate, care, în accepţiunea sa, nu are în vedere numărul efectiv şi real al beneficiarilor serviciului public de salubrizare.

Constatând mici diferenţe între numărul de beneficiari menţionat de reclamant şi cel precizat de pârâtă, instanţa de apel a efectuat demersuri suplimentare, din probele administrate în cauză reieşind faptul că pretenţiile reclamantului sunt întemeiate pentru că cel puţin 3505 locuitori au beneficiat de servicii de salubritate.

De asemenea, instanţa a răspuns criticilor formulate de pârâtă, arătând că datele furnizate de aceasta în anul 2022 se referă doar la locuitorii care plătesc taxa de salubritate şi nu la cei care locuiesc şi ar trebui să plătească această taxă, reţinând, totodată, că în anul 2020, înainte de a fi prestată activitatea de salubritate, pârâta a precizat numărul total de locuitori, fără a face distincţie între cei care locuiesc în mediul urban şi cei care locuiesc în mediul rural, iar pentru diferenţierea între cele două categorii de beneficiari ai serviciilor de salubritate, aceasta nu a depus dovezi care să susţină cele afirmate.

Prin urmare, pârâta nu se poate eschiva de obligaţia asumată prin virarea componentei judeţene a taxei doar pentru sumele încasate prin susţinerea caracterului incert al prejudiciului.

De altfel, critica recurentei în sensul că numărul beneficiarilor reali ai serviciilor de salubritate în raport cu care a fost calculată taxa de salubrizare nu este cel corect, nu poate fi primită, aceasta nefiind o critică de nelegalitate, ci de netemeinicie, întrucât vizează modalitatea de administrare a probatoriului.

Pretinsa eroare a instanţei de apel, evidenţiată de recurentă prin motivele de recurs, constând în faptul că instanţa nu a valorificat, nu a dat eficienţă aspectelor prezentate de pârâtă în cuprinsul mai multor adrese depuse la dosar, privind existenţa unor diferenţe cu privire la numărul real al persoanelor obligate la plata taxei speciale de salubritate, nu poate fi examinată de către instanţa de recurs, întrucât aceasta ar presupune, în mod direct, o reapreciere asupra probatoriului administrat în cauză.

Mai mult, raportarea calculului taxei doar la persoanele care se află în evidenţele fiscale în anul 2021 (care, susţine recurenta, a fost de 3005 persoane mediu urban - în Oraşul Sângeorgiu de Pădure - şi de 475 persoane mediu rural- satul Bezid - deci un total de 3480 persoane), iar nu la populaţia totală a unităţii administrativ teritoriale, nu poate fi făcută deoarece serviciul de salubritate este un serviciu public, comunitar, beneficiarii fiind, în acord cu definiţia legală a noţiunii de "utilizatori", potrivit prevederilor art. 2 alin. (4) pct. 13 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, utilizatori casnici, persoane fizice şi asociaţii de proprietari/locatari, precum şi utilizatori non-casnici, persoane juridice, altele decât asociaţiile de proprietari, beneficiari ai serviciului de salubrizare.

Reiese, aşadar, că definiţia legală a "utilizatorilor" nu condiţionează calitatea beneficiarilor de existenţa unui domiciliu/unei reşedinţe pe raza unităţii administrativ-teritoriale.

În legătură cu acest aspect, dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2006, prevăd că tarifele şi taxele de salubrizare, în cazul utilizatorilor casnici, se calculează şi se aprobă în RON/persoană/lună, iar nu în funcţie de rezidenţă, cum în mod eronat afirmă recurenta.

Aşadar, contrar afirmaţiilor recurentei, numărul de persoane, beneficiari ai serviciului de salubrizare, astfel cum a fost reţinut de către instanţa de apel, nu are caracter arbitrar, ci, dimpotrivă, este corect determinat, ca efect al probatoriului administrat în cauză.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia numărul populaţiei poate fluctua, din moment ce inclusiv persoanele fizice având domiciliul/reşedinţa pe raza unităţii administrativ-teritoriale pot, din diferite motive, să nu locuiască efectiv la adresa indicată, se constată că acesta nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, ci un aspect de temeinicie, exclus cenzurii instanţei de recurs, conform precizărilor anterioare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod legal îndeplinirea condiţiilor necesare atragerii răspunderii civile contractuale a pârâtei, prejudiciul pretins prin cererea de chemare în judecată având caracter cert, acesta fiind verificat de către instanţa de apel prin raportare la valoarea taxei, pe categorii de beneficiari şi ţinând cont de numărul de beneficiari rezultat din probele administrate în cauză.

Având în vedere considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii de către recurentă sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Sângeorgiu de Pădure împotriva deciziei nr. 53/A din 23 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.