Inadmissibility of cassation appeal challenging procedural costs allocation in an action dismissed as remaining without object due to partial withdrawal

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă sub nr. x/2023 la data de 14.03.2023, reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G. Sa (fostă S.C. H. SRL), S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. - radiată şi S.C. K. S.R.L. - radiată, a solicitat obligarea pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului produs bugetului de stat în cuantum de 275.264 RON.

De asemenea, a solicitat să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente sumei de 275.264 RON, calculate de la data scadenţei şi până în ziua efectuării plăţii inclusiv, conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

În data de 10.11.2023 reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus cerere de renunţare la judecată întrucât din evidenţele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a reieşit faptul că societatea S.C. G. S.A. a achitat integral prejudiciul în cuantum de 275.264 RON, regăsit în dosarul penal nr. x/2021, conform raportului de expertiză întocmit de către specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, inclusiv accesoriile aferente prejudiciului în cuantum de 348.818 RON.

Având în vedere că pârâţii au fost de acord cu cererea de renunţare la judecată, cu excepţia pârâtului D., în data de 29.02.2024 Tribunalul a disjuns cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, formându-se dosarul nr. x/2024.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1419 din 25 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român în contradictoriu cu pârâtul D., ca rămasă fără obiect şi a obligat reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 570A din 19 iunie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelantul reclamant Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1419/25.10.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât D.. A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 570A din 19 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs pârâtul D., ce a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată, prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reiterează situaţia de fapt din dosar, susţinând, în esenţă, că atâta vreme cât reclamantul a renunţat la judecată, acesta era ţinut la plata cheltuielilor de judecată, precum şi că, prin respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, instanţa de apel a creat o situaţie discriminatorie între acesta şi ceilalţi pârâţi din dosarul nr. x/2023, cărora le-a fost admisă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de recurentul D. în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., totuşi se constată că acesta a fost invocat doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunţată în urma interpretării şi/sau aplicării greşite a vreunei norme de drept material.

Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul susţine că instanţa de apel, prin pronunţarea soluţiei de respingere a cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată a creat o situaţie discriminatorie între acesta şi ceilalţi pârâţi din dosarul nr. x/2023, cărora le-a fost admisă solicitarea, primind cheltuielile de judecată.

Or, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel a creat respectiva situaţie discriminatorie, aceasta distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, este şi nereală, curtea de apel arătând în mod concret în cuprinsul deciziei atacate că situaţia acestuia nu este similară celorlalţi pârâţi, care au fost de acord cu cererea de renunţare la judecată a reclamantului.

Aşadar, curtea de apel a argumentat deja decizia de respingere a solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, reţinând că pârâtul nu este în situaţia părţii care a câştigat procesul, câtă vreme respingerea cererii în contradictoriu cu acesta s-a dispus pe motivul rămânerii fără obiect a acţiunii, culpa pentru desfăşurarea procesului (întrucât acesta a fost singurul care nu a fost de acord cu cererea de renunţare la judecată a reclamantului) aparţinându-i, indiferent că recunoaşterea debitului pretins de reclamant s-a realizat de un alt pârât.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că prin modul de formulare al criticilor în recurs nu se tinde la analiza modalităţii în care instanţa de apel a făcut aplicarea normelor de drept, fiind invocate doar argumente prin care urmăreşte, în realitate, ca instanţa de recurs să reaprecieze situaţia de fapt din dosar, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, şi să dea o altă dezlegare cererilor formulate de părţi.

Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauza de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. .(1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 570 A din 19 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 570 A din 19 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.