Recurs in Loan Repayment: Appeal Annulled for Lack of Valid Grounds and Challenge to Interlocutory Order Declared Inadmissible

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 5 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B., C., D. şi E., în solidar, la plata sumei de 350.000 RON, reprezentând suma împrumutată acestora la data de 06.12.2019 şi nerestituită.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 386 din 11 iunie 2024 pronunţată de Tribunalul Olt, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E..

Au fost obligaţi pârâţii să plătească, în solidar, reclamantului suma de 350.000 RON, reprezentând împrumut nerestituit.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească, în solidar, reclamantului suma de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 372 din 30 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 386 din 11 iunie 2024 pronunţată de Tribunalul Olt.

A admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a obligat pe pârâţi să achite şi suma de 7105 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A obligat pe apelanţii-pârâţi la plata a sumei de 1500 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 372 din 30 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi împotriva încheierii de şedinţă din 20 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Olt, pârâţii B., C., D. şi E. au declarat recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În debutul memoriului de recurs, recurenţii-pârâţi au expus pe larg istoricul litigiului şi au evidenţiat probatoriul administrat în cauză, arătând faptul că înscrisul depus de reclamant nu poate fi coroborat cu alte probe şi nu face dovada încheierii contractului de împrumut valabil între părţi, iar cu prilejul încheierii acestuia nu s-a înmânat niciun împrumut, astfel încât nu îndeplineşte condiţia retroactivă a legii - împrumutătorul nu a remis împrumutaţilor suma.

Recurenţii au precizat că instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea litigiului în raport de primul contract, ci a fost învestită de reclamant cu soluţionarea obligaţiei izvorâte din cel de-al doilea contract, care este un contract nul, având în vedere faptul că reclamantul nu a împrumutat pe pârâţii din cel de-al doilea contract şi nici nu a intervenit un act de novaţie.

Având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată de primul contract, nici nu l-a propus în probatoriu, iar întregul proces nu a recunoscut existenţa lui, recurenţii apreciază că este inadmisibilă aplicarea greşită a normelor de drept material privind instituţia juridică a preluării datoriei, astfel încât, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel şi-au depăşit atribuţiile întrucât nu au fost învestite cu o asemenea cerere.

În ceea ce priveşte încheierea din 20 februarie 2024, prin care s-a respins excepţia perimării cererii de chemare în judecată, s-a admis cererea de repunere pe rol şi s-a stabilit termen pentru continuarea judecăţii, recurenţii-pârâţi au arătat că la termenul din 14 februarie 2022 completul CF x a dispus suspendarea judecaţii cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Dosarul penal a fost soluţionat prin ordonanţa de clasare din 12 octombrie 2022, rămasă definitivă prin încheierea penală din 19 ianuarie 2023 a Tribunalului Olt, astfel încât dosarul civil nr. x/2021 care face obiectul prezentei cauze a rămas în nelucrare o perioada mai mare de 6 luni, din motive imputabile reclamantului.

Recurenţii-pârâţi au arătat că motivul de recurs vizează, în esenţă, încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept procesual şi a principiului rolului activ al judecătorilor, instanţa fiind obligată să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să analizeze dovezile (dacă există) care au determinat aceasta convingere şi să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor de constatare a perimării.

Solicită să se reţină temeinicia criticilor din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului vizând respectarea exigentelor impuse de principiul dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, ce include şi dreptul de a beneficia de examinarea reală şi efectivă a apărărilor relevante pentru cauză, stabilirea unei situaţii juridice reale şi complete în cauză, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente.

Din aceasta perspectivă, în mod greşit a reţinut curtea de apel că Tribunalul Olt, prin modul de administrare al probelor şi motivarea dată sentinţei ce face obiectul apelului, a dezlegat pe fond pricina dedusa judecăţii.

Un alt motiv de recurs constă în aceea că intimatul-reclamant a mărturisit la interogatoriu că banii reprezentând împrumutul de 350.000 RON au fost înmânaţi la data de 6.12.2019, respectiv prin primul contract cu care instanţa nu a fost învestită.

Prin urmare, noua obligaţie din noul contract nu este valabilă, fiind nulă absolut, deoarece în temeiul acestui contract creditorul nu a înmânat împrumutul în sumă de 350.000 RON debitorilor.

În cauză nu poate fi luată în considerare nici intenţia de a nova, deoarece voinţa părţilor de a nova trebuie să fie clar exprimată, noţiunea nu se prezumă, voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act, sa fie neîndoielnic şi limpede exprimată de părţi prin actul novaţiei.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 350.000 RON, reprezentând suma împrumutată acestora la data de 06.12.201. Ori, potrivit dispoziţiilor art. 2158 C. civ. nu s-a înmânat nici o suma de bani cu prilejul încheieri celui de al doilea contract, care face obiectul prezentului litigiu. Şi cu atât mai puţin în prezenţa pârâţilor F. şi G..

Recurenţii-pârâţi critică soluţia instanţei de apel şi în ce priveşte ipoteza conform căreia cel de-al doilea contract are valenţele juridice ale unei preluări de datorie cumulativă, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 1599 - 1600 C. civ., deoarece efectele principale ale contractului de preluare a datoriei constau în înlocuirea debitului iniţial cu cel care preia datoria liberă a debitorului iniţial. Astfel, raportul juridic obligaţional suportă o înlocuire a subiectului său pasiv, iar în speţa de faţă nu-şi găseşte aplicabilitatea instituţia preluării datoriei.

Cele două contracte încheiate între părţi poartă denumirea de contract de împrumut, iar cel de-al doilea contract este distinct şi de sine stătător faţă de primul contract. Astfel nu se specifică în cel de-al doilea contract că acesta este o preluare a datoriei din primul contract, iar în al doilea rând, debitorii din primul contract sunt obligaţi solidari în continuare alături de alţi debitori - lipsiţi de calitate deoarece celor doi fraţi nu le-a fost împrumutată nici o suma de bani şi nicidecum eliberaţi de debit. Nu în ultimul rând, în cel de-al doilea contract, împrumutaţii garantează restituirea împrumutului cu imobilul casa de locuit din com. Strejesti, str. x, jud. Olt, fiind deci vorba de un contract distinct de împrumut, olograf, sub semnătură privată şi nu un contract de preluare a datoriei aşa cum a reţinut instanţa de fond.

Instanţa de apel şi instanţa de fond nu s-au pronunţat asupra unor probe esenţiale în soluţionarea acestui proces, respectiv declaraţia de avere înregistrată sub nr. x/2019 şi declaraţia de avere înregistrata sub nr. x/2020 a intimatului-reclamant A., care în anul 2019 şi în anul 2020 avea calitatea de agent de politie la Poliţia Drăgaşani.

Din declaraţiile de avere date, cunoscând prevederile art. 326 C. pen. privind falsul în declaraţii, reclamantul a deţinut singur sau împreună cu familia sa această sumă considerabilă - peste 70.000 euro. Dimpotrivă, în anul 2004 a luat un credit de 14.000 euro de la H. pentru 20 de ani, scadent la plata în anul 2024.

Recurenţii-pârâţi se întreabă retoric, dacă reclamantului îi sunt necesari 20 de ani să restituie un credit de 14.000 euro, este posibil ca instanţa de apel şi instanţa de fond să treacă cu vederea aceste probe, mai mult să accepte că a deţinut această suma importantă de peste 70 000 euro, pe care să-i împrumute pârâţilor, iar acest împrumut să-l facă în temeiul unor înscrisuri îndoielnice, folosind influenţa şi captaţia, fără să facă apel la un notar public, ştiut fiind că cheltuielile notariale erau în sarcina împrumutaţilor.

Concluzionând, reţinându-se caracterul fondat al motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ceea ce corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului declarat împotriva deciziei şi excepţia inadmisibilităţii recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din 20 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Olt. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii-pârâţi au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate şi admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (5 octombrie 2021), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi(6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare, cu prioritate asupra excepţiei nulităţii căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi a excepţiei inadmisibilităţii recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din 20 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Olt, invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidenţiate de recurenţii-pârâţi, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenţii tind, în realitate, la obţinerea unei noi evaluări asupra elementelor de temeinicie pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel, respectiv a bazei factuale reţinute de către instanţa de prim control judiciar, ca efect al interpretării probatoriului.

Or, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura cadrul factual stabilit prin hotărârea atacată, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care a fost constatată deja pe baza probatoriului administrat de către instanţele devolutive.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenţii-pârâţi şi-au expus nemulţumirea în legătură cu soluţia pronunţată în cauză, arătând că în mod greşit a reţinut curtea de apel că Tribunalul Olt, prin modul de administrare al probelor şi motivarea dată sentinţei, a dezlegat pe fond pricina dedusă judecăţii. Nemulţumirea vizează, totodată, modul în care instanţele de fond au stabilit situaţia de fapt, recurenţii evidenţiind, în mod repetat, faptul că noua obligaţie din noul contract nu era valabilă, fiind nulă absolut, deoarece în temeiul acestui contract creditorul nu a înmânat împrumutul în sumă de 350.000 RON debitorilor.

De asemenea, recurenţii-pârâţi au mai arătat că instanţele de fond nu s-au pronunţat asupra unor probe esenţiale în soluţionarea procesului, respectiv asupra declaraţiilor de avere ale reclamantului.

Aceste susţineri, astfel cum au fost formulate, vizează, în realitate, modalitatea de administrare şi de valorificare a probelor şi repun în discuţie, într-o manieră inadecvată procedural, situaţia de fapt stabilită de către instanţele de fond.

Alegaţiile recurenţilor referitoare la intenţia de a nova şi cele referitoare la încheierea contratului de preluare de datorie reiau punctual criticile formulate în apel, fără a ţine cont de argumentele prezentate de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat şi a argumentat care este considerentul pentru care este nefondată critica din apel vizând faptul că din cel de-al doilea contract nu rezultă intenţia pârâţilor de a nova, arătând că "părţile nu au înţeles să încheie un al doilea contract de împrumut, pârâtul D. precizând în interogatoriul luat din oficiu în apel-fila x, că avea cunoştinţă despre contractul de împrumut semnat de părinţii săi cu reclamantul şi totodată că acesta din urmă a dorit să se oblige şi cei doi copii ai pârâţilor B. şi C.."

De asemenea, instanţa de apel a răspuns criticii pârâţilor referitoare la neîndeplinirea, în opinia acestora, a condiţiilor contratului de preluare de datorie, menţionând că "referitor la această operaţiune juridică, se poate prezuma, în lipsă unei stipulaţii contrare, că debitorul iniţial a fost liberat de datoria pe care a avut-o faţă de creditor. Cu toate acestea, debitorul iniţial nu este liberat de datorie prin preluarea acesteia de către terţ în următoarele situaţii: când acest lucru a fost convenit de părţi, când noul debitor era insolvabil la momentul preluării datoriei, acest fapt nefiind cunoscut de creditorul acceptant la acel moment.

În cauza de fată ne aflăm în prima ipoteză, debitorii iniţiali nefiind liberaţi de datorie, obligaţia acestora subzistând, conform celei de-a doua convenţii încheiate între părţi."

Nemulţumirile recurenţilor cu privire la soluţia instanţei de apel reprezintă veritabile critici de netemeinicie, aceştia făcând referire la elementele de fapt ale cauzei, descriind care a fost parcursul litigiului şi cum ar trebui interpretată, în accepţiunea lor, circumstanţele factuale, reluând argumentele expuse în etapa procesuală anterioară.

Chiar dacă prin decizia instanţei de apel a fost menţinută soluţia primei instanţe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca recurenţii-pârâţi să arate, în concret, care au fost greşelile de judecată săvârşite de însăşi curtea de apel.

O atare atitudine procesuală, de a relua, cu o argumentaţie identică, susţinerile deduse instanţei devolutive de control judiciar, nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nesocoteşte existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia părţile interesate pot deduce judecăţii doar acele aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Or, preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive efective de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât, mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de instanţa de apel.

Neprocedând la expunerea unor critici concrete, care să se raporteze la cele reţinute de către instanţa de apel şi care să fie de natură a permite cenzura în calea extraordinară de atac, instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susţineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost însoţite de o critică de nelegalitate.

Prin urmare, deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., se reţine că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate în cazurile de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii nearătând, în concret, în ce a constat depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţă (pct. 4), care au fost regulile de procedură încălcate (pct. 5), care sunt considerentele pentru care apreciază că hotărârea este nemotivată (pct. 6) şi care au fost, în mod efectiv, normele de drept material încălcate sau greşit aplicate (pct. 8).

Motivarea recursului presupune nu numai indicarea vreuneia dintre ipotezele reglementate de art. 488 din C. proc. civ., dar şi expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esenţială să constea în combaterea argumentelor şi judecăţii înfăptuite de instanţa care a pronunţat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiţie care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privinţa recursului declarat de recurenţi.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 20 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Olt, prin care s-a respins excepţia perimării cererii de chemare în judecată, s-a admis cererea de repunere pe rol şi s-a stabilit termen pentru continuarea judecăţii, se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (1) C. proc. civ., "dacă instanţa constată că perimarea nu a intervenit, pronunţă o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului."

Conform art. 235 C. proc. civ., încheierile care preced hotărârea şi au scopul pregătirii soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare.

Cât priveşte regimul juridic al căilor de atac ce pot fi declarate împotriva încheierilor premergătoare (atât cele preparatorii, cât şi cele interlocutorii) se reţine că acesta este guvernat de dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară numai dacă legea dispune altfel", aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în recurs, conform art. 494 C. proc. civ.

În speţă, caracterul de încheiere premergătoare interlocutorie al încheierii recurate este dat de natura soluţiei pronunţate - respectiv respingerea excepţiei perimării (excepţie de procedură, dirimată) - cu consecinţa continuării procesului, în vederea definitivării acestuia.

Încheierea de respingere a excepţiei de perimare a fost pronunţată de către o instanţă învestită cu soluţionarea fondului, hotărârea asupra fondului cauzei fiind una împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a apelului.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Având în vedere dispoziţiile legale anterior redate, se reţine că în prezenta etapă procesuală nu este supus verificării jurisdicţionale raţionamentul judiciar al primei instanţe, chiar şi în ipoteza în care acesta a fost menţinut, ca legal şi temeinic, de către instanţa de apel în urma propriei sale examinări a cauzei (în limitele prescrise de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.) - aceasta ar echivala cu o lipsire de eficienţă a judecăţii realizate în calea ordinară de atac.

Recurenţii erau obligaţi să dezvolte aspectele de nelegalitate care să se refere la argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea hotărârii pronunţate în apel (care a validat soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei perimării), în caz contrar, neputând fi exercitat controlul legalităţii specific instanţei de recurs, direct asupra unei încheieri pronunţate de prima instanţă.

În acest context, luând în considerare şi soluţia pronunţată asupra recursului declarat împotriva deciziei pronunţate în apel (anularea căii de atac), se constată caracterul inadmisibil al căii extraordinare de atac declarate împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Olt, astfel încât urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva acestei încheieri.

Reţinând culpa procesuală a recurenţilor-pârâţi, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acestora la plata sumei de 3.800 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii B., C., F. şi E. împotriva deciziei nr. 372 din 30 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii B., C., F. şi E. împotriva încheierii de şedinţă din 20 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Olt.

Obligă pe recurenţii-pârâţi B., C., F. şi E. la plata sumei de 3.800 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.