Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1655/2025 AI generated

Appeal dismissed in civil case challenging admissibility of intervention and unconstitutionality of procedural norms in moral damages suit.

Case Number Decizia nr. 1655/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed as unfounded the appeals filed by the claimants and intervening parties, thereby affirming the appellate court's decision that upheld the first-instance judgment rejecting the original civil claim. The dispute concerned a claim for 500,000 RON in moral damages for alleged image and reputation harm, where the procedural core of the appeal involved the admissibility of intervention requests and a request to seize the Constitutional Court regarding the unconstitutionality of Article 64 of the Code of Civil Procedure. The decisive legal basis was Article 29 of Law No. 47/1992, which requires a direct link between the challenged legal provision and the resolution of the specific case; the Supreme Court held that Article 64 C.Civ., which governs the procedure for principal intervention, did not have such a direct relevance to the admissibility of the interventions in this instance, as those were governed by Article 61 C.Civ., and further dismissed arguments of lack of motivation and procedural irregularity as failing to meet the strict thresholds for appeal based on Articles 488 and 425 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 C. proc. civ, art. 64 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 396 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ; Appeal dismissed in civil case challenging admissibility of intervention and unconstitutionality of procedural norms in moral damages suit: The dispute concerned a claim for 500,000 RON in moral damages for alleged image and reputation harm, where the procedural core of the appeal involved the admissibility of intervention requests and a request to seize the Constitutional Court regarding the unconstitutionality of Article 64 of the Code of Civil Procedure. The decisive legal basis was Article 29 of Law No. 47/1992, which requires a direct link between the challenged legal provision and the resolution of the specific case; the Supreme Court held that Article 64 C.Civ., which governs the procedure for principal intervention, did not have such a direct relevance to the admissibility of the interventions in this instance, as those were governed by Article 61 C.Civ., and further dismissed arguments of lack of motivation and procedural irregularity as failing to meet the strict thresholds for appeal based on Articles 488 and 425 of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
article of civil procedure moral damages procedural requirement e-justice objection of unconstitutionality standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 127 C. proc. civ
A respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 127 C. proc. civ., invocată de către reclamanţii P.
art. 64 C. proc. civ
1677 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 C. proc. civ., formulată de apelanţii-intervenienţi.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Efectiv instanţa a adăugat la lege şi în motivare a invocat criterii şi condiţii de admisibilitate care exced dispoziţiilor exprese imperative ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, care nu au legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a art.
art. 396 alin. (2) C. proc. civ
Printr-o ultimă critică, recurenţii au arătat că hotărârea nu a fost pronunţată în şedinţă publică, precizând că dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
5 al art. 488 C. proc. civ., instanţa urmează a proceda la examinarea cererii de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de pct.
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au arătat faptul că instanţa de apel nu a arătat motivele cu privire la care a respins motivele de apel invocate.
art. 425 C. proc. civ
Examinând decizia recurată, se constată că aceasta nu cuprinde considerente contradictorii, drept urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Pentru că recurenţii au invocat o pretinsă contradictorialitate în motivare, se reţine că o atare contradicţie la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeals as unfounded and upholding the appealed decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanţii A. şi S.C. B. Galaţi au solicitat obligarea pârâţilor C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., Curtea de Apel Galaţi, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale pentru lezarea imaginii, onoarei, reputaţiei şi demnităţii.

Au solicitat, de asemenea, să se dispună obligarea pârâţilor să înceteze manifestările, acţiunile prin care lezează onoarea, reputaţia şi demnitatea şi obligarea pârâţilor să înceteze acţiunile sistematice pentru blocarea accesului la justiţie, intimidare şi starea de disconfort psihic.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 437 din 22 mai 2023, Tribunalul Buzău a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de N., S.C. O. S.R.L. Galaţi, P., S.C. B. Galaţi, Q., R..

A respins excepţia litispendenţei, invocată de pârâta Curtea de Apel Galaţi.

A respins excepţia nulităţii acţiunii, invocată de pârâtul Tribunalul Galaţi.

A admis excepţia inadmisibilităţii modificării cererii formulate de reclamanţii P. şi S.C. B. Galaţi, privind calitatea numiţilor Q. şi Asociaţia de proprietari nr. 761 Galaţi, ca reclamanţi.

A respins, ca inadmisibilă, cererea reclamanţilor P. şi S.C. B. Galaţi, privind calitatea numiţilor Q. şi Asociaţia de proprietari Nr. 761 Galaţi, ca reclamanţi.

A decăzut pe reclamanţii P. şi S.C. B. Galaţi din dreptul de a-şi mai modifica acţiunea (faţă de cererile formulate la data de 07.11.2022, din data de 04.01.2023).

A respins excepţia nulităţii întâmpinării formulate de pârâta Curtea de Apel Galaţi, invocată de reclamanţii P. şi S.C. B. Galaţi.

A respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 127 C. proc. civ., invocată de către reclamanţii P. şi S.C. B.. Cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi.

A respins, ca inadmisibile, cererile de intervenţie formulate de S., T., Q. şi R., N. şi S.C. O. S.R.L. Galaţi. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei.

A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii P. şi S.C. B. Galaţi, astfel cum a fost modificată şi precizată (prin cererile înregistrate la data de 11.04.2022, din 11.05.2022, din 16.09.2022), în contradictoriu cu pârâţii D., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., U., V., Curtea de Apel Galaţi, W., X., Y., Z., AA., Tribunalul Galaţi, BB., Judecătoria Galaţi, CC..

A respins cererile părţilor privind aplicarea de amenzi judiciare.

A respins cererea reclamanţilor P. şi S.C. B. Galaţi privind cheltuielile de judecată.

A dispus plata onorariilor avocaţilor din oficiu în cuantum de câte 1.700 RON, în baza împuternicirilor nr. 378/2023 şi nr. 379/2023 emise de Baroul Buzău, către avocaţii DD. şi EE., din bugetul Ministerului Justiţiei.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 1677 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 C. proc. civ., formulată de apelanţii-intervenienţi. Cu drept de recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de îndreptare eroare materială cu privire la numele intervenientului T..

A respins, ca nefondată, cererea de constatare a calităţii de apelanţi a reclamanţilor P. şi S.C. B. Galaţi.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-intervenienţi N., S.C. O. S.R.L. Galaţi, Q., R. şi S. împotriva sentinţei nr. 437 din 22 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-intervenient FF. şi cu intimaţii-pârâţi D., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., U., V., Curtea de Apel Galaţi, W., X., Y., Z., AA., Tribunalul Galaţi, BB., Judecătoria Galaţi, CC..

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1677 din 17 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reclamanţii P., S.C. B. Galaţi, Q., R. şi intervenienţii S., FF., N., S.C. O. S.R.L. Galaţi au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererilor de recurs care au conţinut similar, recurenţii au arătat că hotărârea este vădit nelegală, netemeinică, părtinitoare, nulă de drept, fiind pronunţată cu încălcarea normelor privind competenţa, cu încălcarea regulilor de procedură, nefiind motivată cu privire la toate motivele de apel (instanţa de apel nu a arătat motivele cu privire la care a respins motivele de apel invocate şi nu a arătat motivele pentru care a respins criticile de apel privind faptul că instanţa de fond nu a motivat respingerea probelor solicitate).

În continuare, recurenţii au arătat că instanţa de apel nu a motivat hotărârea cu privire la faptul că instanţa de fond a soluţionat cererile de intervenţie fără a cita legal Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu a arătat motivele pentru care nu a primit motivul de apel privind faptul că instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de completare a acţiunii din data de 19 septembrie 2022 cu privire la faptul că reclamanţi sunt şi Q. şi Asociaţia de Locatari nr. 761.

De asemenea, recurenţii au arătat că soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a cererilor de intervenţie a cauzei, a dosarului, a acţiunii s-a făcut în mod formal, nelegal, neprocedural, abuziv, superficial, subiectiv, unilateral, discriminatoriu, discreţionar, preferenţial şi părtinitor, astfel încât ridică excepţia nulităţii absolute de ordine publică a hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 C. proc. civ., arătând că nelegal şi neprocedural instanţa nu a avut în vedere practica judiciară invocată cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale, nu a arătat motivele de drept şi de fapt pentru care a înlăturat practica judiciară invocată cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale şi a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 C. proc. civ. prin aceeaşi hotărâre - decizia nr. 1677 din 17 decembrie 2024 - prin care a soluţionat cererea de apel şi nu prin încheiere separată distinctă, conform hotărârii nr. 26 din 16 decembrie 2010 a Curţii Constituţionale. Totodată, nelegal şi neprocedural instanţa nu a constituit dosar asociat separat pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 C. proc. civ.

Cele două tipuri de hotărâri, sunt diferite au regim juridic diferit, au căi de atac diferite şi termene diferite de exercitarea a căilor de atac diferite.

Legea specială se aplică cu prioritate înaintea normei de drept comun. Invocă practica şi jurisprudenţa Înaltei Curţi şi a Curţii Constituţionale, respectiv hotărârea nr. 26/16.12.2010 a Curţii Constituţionale şi Hotărârea nr. XXXVI/2010 a instanţei supreme.

În continuare, recurenţii au arătat că instanţa a confundat admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate cu admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, hotărârea nefiind motivată cu privire la condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzute expres, imperativ, cumulativ şi limitativ de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţii care nu se referă la legătura excepţiei cu fondul cauzei, ci se referă la legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei. Or, dispoziţiile avute în vedere prin excepţia de neconstituţionalitate au legătură cu soluţionarea cauzei deoarece se referă la textul de lege în baza căruia s-au soluţionat cererile de intervenţie .

Există o vădită şi flagrantă contradicţie între soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 C. proc. civ. şi soluţia de respingere a cererilor de intervenţie.

Există contradicţie între considerente şi dispozitiv. Instanţa a aplicat şi a interpretat greşit, eronat, părtinitor, speculativ şi chiar cu puţină rea-credinţă dispoziţiile exprese imperative ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, hotărând că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fără a motiva concret dacă excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei.

Efectiv instanţa a adăugat la lege şi în motivare a invocat criterii şi condiţii de admisibilitate care exced dispoziţiilor exprese imperative ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, care nu au legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 64 C. proc. civ., fiind condiţii şi criterii artificiale de admisibilitate.

Motivarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este contrară logicii juridice, este superfluuă, ilară, stupidă, puerilă, pur speculativă şi chiar de puţină rea credinţă.

Excepţia invocată, excepţie de ordine publică ce poate fi ridicată în orice stare a pricinii, are legătură cu soluţionarea cauzei deoarece s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 C. proc. civ., în baza cărora s-au soluţionat cererile de intervenţie, fiind îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare privind legătura cu soluţionarea cauzei, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare prevăzute expres, imperativ, limitativ de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În temeiul dispoziţiilor art. 245-248 C. proc. civ., recurenţii invocă excepţia nulităţii absolute de ordine publică a hotărârii recurate, arătând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor cu încălcarea regulilor privind competenţa şi a regulilor de procedură.

Vătămarea care le-a fost cauzată a constat în încălcarea dreptului la apărare, încălcarea dreptului la un proces echitabil, încălcarea dreptului privind interzicerea discriminării, vătămare ce nu poate fi reparată decât prin anularea hotărârii recurate criticate.

Apreciază că le-au fost încălcate în mod nelegal, neprocedural, grosolan, brutal abuziv, mafiot, discriminatoriu, discreţionar dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil dreptul la o judecată dreaptă şi nepărtinitoare de către o instanţă imparţială şi independentă, dreptul la un recurs efectiv dreptul privind interzicerea discriminării prevăzute de principiile de la Bangalore, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Printr-o ultimă critică, recurenţii au arătat că hotărârea nu a fost pronunţată în şedinţă publică, precizând că dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ. sunt în vădită şi flagrantă contradicţie cu dispoziţiile art. nr. 425 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru toate aceste motive, au solicitat admiterea excepţiei nulităţii hotărârii recurate, admiterea recursului, admiterea excepţiei nulităţii hotărârii, casarea, desfiinţarea hotărârii apelate cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a nu fi încălcat dreptul la două grade de jurisdicţie.

5. Apărările formulate în cauză:

La dosar nu au fost depuse întâmpinări.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (19 ianuarie 2022), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Indicând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul cererilor de recurs cu conţinut similar depuse la dosar, recurenţii au arătat, ca o primă critică, faptul că hotărârea este vădit nelegală, netemeinică, părtinitoare, nulă de drept, fiind pronunţată cu încălcarea normelor privind competenţa şi cu încălcarea regulilor de procedură.

Aceste susţineri generale ale recurenţilor, astfel cum au fost formulate, sunt lipsite de aptitudinea de a declanşa controlul judiciar de legalitate specific instanţei de recurs, criticile având un caracter formal, nefiind dezvoltate punctual argumentele pentru care recurenţii apreciază că a fost încălcată competenţa de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii (pct. 3) şi care au fost, în concret, regulile de procedură încălcate de instanţa de apel, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5).

Formularea unor critici prin care sunt indicate anumite texte de lege ce ar atrage nelegalitatea hotărârii şi sunt prezentate nemulţumirile generale ale părţilor, în lipsa unor elemente de fapt şi de drept necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu pot declanşa un veritabil control de nelegalitate.

Cum în cadrul cererii de recurs nu au fost identificate critici de natură a fi examinate din perspectiva pct. 3 şi pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., instanţa urmează a proceda la examinarea cererii de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 6 şi pct. 8 al aceluiaşi articol.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au arătat faptul că instanţa de apel nu a arătat motivele cu privire la care a respins motivele de apel invocate. În concret, recurenţii au arătat că instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care a respins criticile de apel vizând faptul că instanţa de fond nu a motivat respingerea probelor solicitate.

Contrar acestor susţineri, se constată că instanţa de apel a analizat critica formulată de apelanţi vizând nemotivarea hotărârii primei instanţe, reţinând că "judecătorul fondului a examinat cererile de intervenţie atât prin motivelor invocate cât şi prin prisma apărărilor formulate de părţile adverse de către pârâtă, considerentele hotărârii fiind pe larg prezentate, cu referiri la situaţia de fapt şi de drept concretă a speţei, raţionamentul logico - juridic al primei instanţei fiind unul clar şi care demonstrează pe deplin soluţia dată asupra cererilor de intervenţie, neexistând neregularităţi sub aceste aspecte, motivele de apel privind nemotivarea hotărârii urmând a fi înlăturate ca nefondate."

Modalitatea de administrare a probatoriului este consecinţa aprecierii instanţei asupra caracterului concludent şi îndestulător al probelor din dosar pentru lămurirea în întregime a procesului. Prin urmare, raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat o atare concluzie intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului încuviinţat şi administrat în fazele procesuale anterioare.

Referitor la faptul că instanţa de apel nu a motivat hotărârea cu privire la critica vizând soluţionarea cererilor de intervenţie fără a cita legal Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, se reţine că soluţia pronunţată de prima instanţă, ce a făcut obiect al examinării în apel, a fost aceea de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de intervenţie, nefiind pronunţată o soluţie pe fondul cererilor de natură a justifica introducerea în cauză a instituţiei indicate.

Din considerentele deciziei recurate rezultă cu prisosinţă motivele avute în vedere de instanţa de apel. Înţeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica şi fundamenta hotărârea pronunţată, motivarea nu poate avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, motivarea unei hotărâri judecătoreşti nefiind o problemă de volum, ci una de conţinut, de substanţă.

Înalta Curte constată că decizia curţii de apel respectă exigenţele referitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi, în final, la necontradictorialitatea motivării, cuprinzând un răspuns specific şi explicit la motivele de apel, astfel că instanţa de recurs a putut realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită.

Instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea exigenţelor art. 425 C. proc. civ., decizia conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi explicită, cuprinzând silogismul juridic întemeiat pe starea de fapt şi argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Pentru că recurenţii au invocat o pretinsă contradictorialitate în motivare, se reţine că o atare contradicţie la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când priveşte argumentele instanţei de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se, spre exemplu, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Examinând decizia recurată, se constată că aceasta nu cuprinde considerente contradictorii, drept urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

În fine, printr-o ultimă critică, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, recurenţii au susţinut că instanţa a confundat admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate cu admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, hotărârea nefiind motivată cu privire la condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzute expres, imperativ, cumulativ şi limitativ de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţii care nu se referă la legătura excepţiei cu fondul cauzei, ci se referă la legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei. În susţinerea aceleiaşi critici, recurenţii au mai arătat că dispoziţiile avute în vedere prin excepţia de neconstituţionalitate au legătură cu soluţionarea cauzei deoarece se referă la textul de lege în baza căruia s-au soluţionat cererile de intervenţie.

Analizând hotărârea recurată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Contrar susţinerilor recurenţilor, aceste condiţii de admisibilitate au fost evidenţiate şi analizate de instanţa de apel în cuprinsul deciziei recurate printr-o motivare ce respectă exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., instanţa reţinând neîndeplinirea condiţiei existenţei unei legături cu cauza a dispoziţiei legale pretins neconstituţionale.

În speţă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 C. proc. civ. a fost invocată în faţa instanţei învestite cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, iar articolul a cărui neconstituţionalitate se solicită a fi constatată - art. 64 C. proc. civ. - prevede, după cum arată şi denumirea sa marginală, procedura şi căile de atac în cazul cererii de intervenţie principală.

Astfel cum se poate constata şi cum, în mod legal, a reţinut instanţa de apel, acest text legal nu are legătură cu obiectul concret al cauzei deduse judecăţii ori cu stadiul procesual al litigiului, motivele de apel vizând cerinţele de admisibilitate a cererii de intervenţie, cerinţe reglementate de art. 61 C. proc. civ. Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu viza admisibilitatea cererii de intervenţie, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei. Se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora această soluţie a fost pronunţată.

Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite neconstituţionalitatea prevederilor art. 64 C. proc. civ., acest aspect nu ar avea relevanţă directă în soluţionarea criticilor formulate în apel, iar prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea nu creează premisele aplicării directe a acelei norme în vederea soluţionării admisibilităţii cererii de intervenţie.

Prin urmare, în mod corect a reţinut curtea de apel faptul că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor vizând faptul că nelegal şi neprocedural instanţa nu a avut în vedere practica judiciară invocată cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale şi nu a arătat motivele de drept şi de fapt pentru care a înlăturat practica judiciară invocată, se reţine că soluţiile pronunţate în speţe similare nu au aptitudinea de a fi obligatorii pentru instanţa de apel, acestea având doar un caracter pur orientativ, neexistând obligaţia instanţei de a prezenta motivele pentru care nu a avut în vedere practica judiciară indicată de părţi.

Aşadar, acest fapt nu evidenţiază un aspect de nelegalitate a hotărârii recurate, astfel cum nu indică vreun viciu de nelegalitate faptul că prin aceeaşi hotărâre instanţa a soluţionat atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi cererea de apel, fără a constitui dosar asociat separat.

De altfel, potrivit art. 97 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor din 22.12.2022, parte integrantă din Hotărârea nr. 3243/2022, "(1) Cererile nou-intrate care privesc un dosar deja înregistrat în ECRIS nu vor fi înregistrate cu număr nou de dosar, dacă au unul din următoarele obiecte:

1. abţinere, recuzare, incompatibilitate;

2. cerere de ajutor public judiciar;

3. excepţie de neconstituţionalitate;

4. îndreptare, completare şi lămurire hotărâre, înlăturare omisiuni vădite;

5. perimare;

6. cerere privind efectuarea de percheziţii în cursul judecăţii. (...)

(3) Pentru cererile prevăzute la alin. (1) se pot crea, la momentul formulării acestora, dosare asociate care nu se contabilizează din punct de vedere statistic.

Din textul legal anterior redat (ce reglementează o procedură administrativă care nu este aptă a atrage nelegalitatea hotărârii pronunţate) nu reiese, aşadar, obligativitatea constituirii unui dosar asociat în cazul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul unui dosar înregistrat pe rolul instanţelor de judecată, astfel cum susţin reclamanţii.

Susţinerile recurenţilor din finalul cererii de recurs, prin care reclamă faptul că le-au fost încălcate în mod nelegal, neprocedural, grosolan, brutal abuziv, mafiot, discriminatoriu, discreţionar dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil dreptul la o judecată dreaptă şi nepărtinitoare de către o instanţă imparţială şi independentă, dreptul la un recurs efectiv, dreptul privind interzicerea discriminării, în lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, nu au aptitudinea de a declanşa controlul de nelegalitate specific căii extraordinare de atac a recursului.

De asemenea, faptul că hotărârea nu a fost pronunţată în şedinţă publică nu reprezintă un viciu de procedură, cât timp legiuitorul a prevăzut două modalităţi în care poate fi realizată pronunţarea hotărârii, indiferent de faptul că în cauză a fost dispusă sau nu amânarea pronunţării, şi anume în şedinţă publică şi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor - această din urmă posibilitate fiind valorificată, în mod procedural, de către instanţa de apel.

Referitor la invocarea prin precizările depuse de recurenţi la dosarul de recurs la 22 mai 2025 a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, se reţine faptul că nu s-a mai impus analizarea unei astfel de solicitări, având în vedere că a fost acoperită de către recurenţi neregularitatea procedurală a semnării cererii de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii P., S.C. B. Galaţi, Q., R. şi de intervenienţii S., FF., N., S.C. O. S.R.L. Galaţi declarate împotriva deciziei nr. 1677 din 17 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.