Municipal waste landfill closure appeal rejected as unfounded; operator confirmed liable for closure costs.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 februarie 2023 pe rolul Judecătoriei Braşov, fiind declinată ulterior competenţa în favoarea Tribunalului Braşov, reclamantul Municipiul Braşov a chemat în judecată pe pârâţii S.C. A. S.A. şi Garda Naţională de Mediu, solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă care să ţină locul de acord al pârâtei de rândul I pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deşeuri municipale clasa b Timiş-Triaj, înscris în cartea funciară nr. x Braşov, sub numărul cadastral x, în suprafaţă de 86.814 mp, ce constituie obiectul dreptului de proprietate privată al reclamantului.

A solicitat, de asemenea, să fie autorizat reclamantul ca, pe cheltuiala aceleiaşi părţi pârâte, să execute lucrările de închidere a depozitului de deşeuri municipale mai sus identificat, iar, în subsidiar, să oblige aceeaşi parte pârâtă să finalizeze toate lucrările de închidere a acestui depozit.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 36/S din 20 februarie 2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere ce are ca obiect "pronunţarea unei sentinţe care să ţină loc de acord în formă autentică a A. S.A. pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deşeuri clasa b Timiş-Triaj, înscris în cartea funciară nr. x Braşov, cu numărul cadastral x, în suprafaţă de 86.814 mp - domeniul privat al municipiului Braşov", ce a fost invocată de pârâtă şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă pretenţia pe care reclamantul municipiul Braşov a formulat-o în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A..

A respins, ca neîntemeiată, pretenţia pe care partea reclamantă Municipiul Braşov a formulat-o în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. în sensul "autorizării municipiului Braşov ca, pe cheltuiala A. S.A., să execute el însuşi lucrările de închidere a depozitului de deşeuri clasa b Timiş-Triaj, înscris în cartea funciară nr. x Braşov, cu numărul cadastral x, în suprafaţă de 86.814 mp - domeniul privat al municipiului Braşov".

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Braşov, în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General reprezentată prin Serviciul Comisariatului Judeţean Braşov, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 1526/Ap din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis cererea de apel formulată de apelantul-reclamant Municipiul Braşov prin primar, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 36/S din 20 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte şi pe cale de consecinţă:

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Braşov prin primar, în contradictoriu cu pârâtă S.C. A. S.A..

A autorizat pe reclamantul Municipiul Braşov ca, pe cheltuiala pârâtei S.C. A. S.A., să execute el însuşi lucrările de închidere a depozitului de deşeuri municipale clasa "b" Timiş Triaj, înscris în CF x Braşov, nr. cad. x, în suprafaţă de 86814 mp.

A respins restul pretenţiilor formulate de reclamant.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1526/Ap din 22 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, pârâta A. S.A. a declarat recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, prin cererea de apel formulată, apelantul-reclamant Municipiul Braşov a solicitat expressis verbis anularea hotărârii în raport de dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că este incidentă una dintre situaţiile limitative pentru care se poate solicita anularea unei sentinţe în calea de atac a apelului, cu consecinţa rejudecării cauzei de către instanţa de apel.

Astfel, din punct de vedere procedural, strict faţă de dispoziţiile legale invocate de către apelant, respectiv art. 480 alin. (3) C. proc. civ., existau două posibilităţi referitoare la solicitarea de anulare a unei hotărâri prin apel, respectiv cu reţinere - în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată sau, a doua posibilitate, cu trimitere (cu solicitare expresă din partea părţilor).

Cu alte cuvinte, apelanta era obligată să arate în concret care sunt acele ipoteze strict edictate de textul de lege invocat care ar putea conduce la o soluţie de anulare a hotărârii primei instanţe, cazul contrar conducând, în mod evident, la o soluţie de respingere a căii de atac promovate.

Instanţa de apel, în lipsa oricărei motivări, cu încălcarea art. 476 alin. (3) C. proc. civ., depăşind limitele învestirii, contrar dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ., a dedus că motivul de anulare ar fi reprezentat de admiterea excepţiei de inadmisibilitate, sens în care a reţinut că admiterea excepţiei de inadmisibilitate a fost corectă şi o menţine, dar devoluţionează fondul şi admite petitul subsidiar.

Recurenta-pârâtă consideră că, prin această modalitate de dezlegare a cauzei, s-au încălcat normele de procedură, devenind aplicabile dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Prin ceea de-a doua critică, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată este nelegală, instanţa din apel pronunţând o soluţie care în parte este nemotivată, în parte contradictorie.

În ceea ce priveşte petitul principal, cu privire la constituirea dreptului de superficie în vederea efectuării lucrărilor de închidere a depozitului neconform de deşeuri, în motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că obligaţiile de mediu nu pot fi îndeplinite decât în baza unei autorizaţii de construire care nu poate fi obţinută decât în temeiul existentei unui drept real ori al unui dezmembrământ al unui drept real.

Aşadar, instanţa a admis că, pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu, este necesară obţinerea autorizaţiei de construire, care nu poate fi obţinută decât de către reclamantă.

Cu toate că pârâta nu poate obţine autorizaţie de construire, instanţa de apel, în lipsa unui temei legal, a reţinut că A. S.A. are "obligaţia de a finanţa ultimele 3 măsuri rămase neexecutate din avizul de mediu iniţial, în cuprinsul acordului de mediu nr. 136 din 25.04.2002 stabilindu-se măsurile ce trebuie îndeplinite de pârâtă pentru închiderea depozitului de deşeuri Timiş Triaj".

Recurenta-pârâtă apreciază că astfel de reţinere nu respectă exigenţa motivării, atât prin prisma lipsei motivelor de drept şi a explicitării raţionamentului instanţei, cât şi prin prisma unor considerente contradictorii.

Lecturând considerentele deciziei, nu rezultă care este natura obligaţiei pârâtei de a finanţa lucrările de închidere a depozitului pentru care nu a existat obligaţia de constituire a fondului de închidere şi pentru care, a reţinut instanţa de apel, nu ar exista nici obligaţia reclamantei de a identifica fonduri necesare lucrărilor de închidere.

Instanţa de apel se raportează la existenta Avizului de Mediu emis în anul 2007 şi reînnoit în anul 2008, care nu făcea nicio referire la sursele de finanţare a unei activităţi strict şi limitativ reglementată. Acest aviz nu mai poate sta la baza executării lucrărilor ca urmare a modificării legislaţiei. Şi dacă ar exista sursele de finanţare, cele trei măsuri, aşa cum sunt ele descrise în acel aviz, nu mai pot fi realizate căci sunt în contradicţie cu legislaţia actuală, care impune un nou aviz de mediu, cu alte cerinţe, alte operaţiuni, modificări de proiect, care nu pot fi finanţate de către pârâtă.

Instanţa de apel nu a arătat în ce bază şi care este natura obligaţiei pârâtei de a finanţa lucrările de închidere, dată fiind specificitatea activităţii unui operator de depozite de deşeuri strict şi limitativ reglementată, care se finanţează exclusiv din tariful de depozitare perceput de la populaţie şi/sau agenţii economici, conform dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 101/2016.

O societate a cărei activitate este reprezentata exclusiv de activitatea de depozitare deşeuri nu poate obţine alte venituri decât din tarifele de depozitare reglementate de autorităţile publice locale. Tarifele sunt aprobate prin acte administrative de reglementare de la nivelul autorităţilor locale în baza unor fişe de fundamentare în care se includ costurile activităţii.

Aceste tarife s-au aprobat prin hotărâri de Consiliu Local, iar potrivit reglementării actuale, activitatea pârâtei se derulează în baza contractului nr. x/10.04.2023 pentru delegarea activităţii de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor, provenite de pe raza Judeţului Braşov, încheiat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, având ca scop serviciile de utilităţi publice în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, care au calitatea de delegatar. Astfel, B. a semnat, în numele celor 58 de primării din judeţul Braşov, contractul de delegare a gestiunii serviciului cu pârâta, în baza căruia se vor depozita deşeurile la depozitul ecologic zonal Braşov.

Or, costul de închidere a depozitului neoperat de pârâtă nu a făcut obiectul niciunei reglementari şi nu a fost inclus în niciun tarif de la înfiinţarea societăţii, astfel încât nu este posibilă finanţarea lucrărilor de închidere.

Instanţa de apel trebuia să arate în concret care este sursa de finanţare şi cum se pot plăti aceşti bani, altfel decât prin includerea lor în tarifele percepute populaţiei.

Nu lămureşte instanţa de apel care este raţiunea pentru care, deşi autorităţile administraţiei publice locale au efectuat recent demersuri pentru finanţare, totuşi obligaţia pârâtei de a finanţa lucrările de închidere ar putea avea la bază un aviz de mediu din anul 2007.

Chestiunile sesizate ca fiind esenţiale în dezlegarea pricinii nu sunt analizate în decizie, astfel că, prin omisiunea instanţei de apel de a analiza toate probele şi apărările expuse, au fost încălcate în mod flagrant dispoziţiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

În considerentele deciziei nu se regăseşte silogismul juridic întemeiat pe starea de fapt, care să justifice o soluţie de admitere a petitului subsidiar.

Se mai impune a sublinia faptul că reclamanta a invocat ca izvor al obligaţiei pârâtei de finanţare a lucrărilor de închidere, neanalizat de instanţa de apel, faptul că pârâta ar fi preluat obligaţiile de mediu ale C. S.A. la privatizare şi de aici ar rezulta obligaţia de suportare a costurilor de închidere, fără însă să probeze o astfel de susţinere.

În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că decizia este criticabilă deoarece din conţinutul acesteia nu reies motivele pentru care instanţa de judecată a dispus obligarea sa la finanţarea lucrărilor de închidere, motivarea instanţei de apel fiind deficitară şi lipsită de fundament juridic.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă - care are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Concluzionând, recurenta-pârâtă a arătat că inexistenţa silogismului juridic care să fundamenteze soluţia asupra acţiunii şi faptul că nu au fost motivate chestiunile esenţiale pentru lămurirea cauzei, determină casarea hotărârii, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Al treilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, aduce critici hotărârii recurate din perspectiva faptului că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material cu privire la reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă făcând trimitere la soluţia pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Braşov, având ca obiect plângerea contravenţională formulată de A. S.A., în contradictoriu cu Garda Naţională de Mediu împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x/27.03.2017.

Chiar dacă apărările cu privire la modificarea condiţiilor avute în vedere la emiterea avizelor de mediu în urma adoptării HCL nr. 488/31.10.2013 şi nr. 242/30 mai 2014 au fost invocate şi în plângerea contravenţională, chestiunile de fapt şi de drept deduse judecăţii în cadrul prezentei proceduri de drept comun sunt distincte de aspectele aferente legislaţiei din domeniul contravenţional. Cercetarea caracterului contravenţional al unei acţiuni nu poate tranşa drepturi sau obligaţii pentru petentă şi/sau intimata din acel dosar. Orice considerente care exced cadrului procesual al unei plângeri contravenţionale pot fi considerate supraabundente şi nu obligau instanţa de apel la reţinerea vreunui argument care să susţină acţiunea reclamantei.

Însă, dincolo de aceste chestiuni, nu se putea reţine efectul pozitiv al lucrului judecat având în vedere că analiza din acea cauză a vizat situaţia existentă în anul 2017. Ulterior emiterii acestui act, instituţia emitentă a întocmit acte administrative în anii 2020 şi 2021, prin care a stabilit că situaţia reţinută prin avizul de mediu emis în anul 2007 şi reînnoit în anul 2008, ce a stat la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, nu mai este valabil, ca urmare a modificărilor legislative survenite în materia închiderii depozitelor neconforme de deşeuri.

Potrivit acestora, se retine, după data soluţionării dosarului antemenţionat, că reclamanta avea obligaţia constituirii fondului de închidere, căci H.G. nr. 349/2005 a fost emisă la data de 21.04.2005. Prin aceasta Hotărâre de Guvern care reglementa depozitarea deşeurilor, se reglementa fondul pentru închidere şi monitorizare post-închidere pentru depozitele neconforme existente la acea dată. Municipiul Braşov figurează în anexa 5 la H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu depozitul neconform de deşeuri menajere Timiş-Triaj.

Astfel, având în vedere că depozitul neconform de deşeuri menajere Timiş Triaj (Braşov) a avut termen de sistare prevăzut în actul legislativ mai sus amintit anul 2007, Primăria Municipiului Braşov avea obligaţia constituirii acestui fond, având şi obligaţia identificării surselor de finanţare pentru închidere. Se reţin în acest sens dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

Mai mult, instanţa de apel a aplicat greşit legea în ceea ce priveşte obligaţia pârâtei de a finanţa lucrările de închidere statuate în sarcina sa prin avizul de mediu din 2007 revizuit în 2008, întrucât, prin adresa nr. x/02.11.2020, Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov precizează ca lucrările de închidere a depozitului de deşeuri municipale clasa b Braşov, Timiş Triaj de către A. S.A., în baza avizului de mediu x/25.05.2007 revizuit la data de 25.11.2008 nu se pot finaliza, pentru realizarea restului de lucrări fiind necesară obţinerea unui alt acord de mediu, conform dispoziţiilor Legii nr. 292/2018, implicit realizarea unui nou proiect tehnic.

Aşa fiind, în raport de dispoziţiile Legii nr. 292/2018, cele trei măsuri reţinute de către instanţa de apel ca fiind necesar a fi finanţate de pârâtă nu mai pot fi executate, căci contravin dispoziţiilor legale.

Aşadar, în mod greşit a reţinut instanţa de apel efectul pozitiv al lucrului judecat, cele trei masuri impuse pârâtei prin avizul de mediu nemaifiind posibil a fi realizate în prezent, pârâtei neputându-i-se impune alte obligaţii nereglementate.

Printr-o altă critică circumscrisă aceluiaşi motiv de casare, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa a aplicat greşit legea, nedând eficienţă actelor administrative şi de control ulterioare emiterii avizului de mediu nr. x/2007, care a statuat obligaţia de închidere a depozitului de deşeuri neconform în sarcina reclamantei.

În acest sens, recurenta-pârâtă precizează că a fost emis certificatul de urbanism nr. x/06.05.2022 pentru închiderea definitivă a depozitului de deşeuri municipale Timiş Triaj şi înfiinţare spaţiu verde pentru zona de agrement.

Prin HCL nr. 585/26.07.2023 Consiliul Local al Municipiului Braşov aprobă documentaţia tehnică - Studiu de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "închiderea definitivă a depozitului de deşeuri menajere Timiş-Triaj şi înfiinţare spaţiu verde pentru zona de agrement".

La data de 5 februarie 2024 Primăria Municipiului Braşov a obţinut Acordul de mediu BV 01/05.02.2024, emis de Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, pentru proiectul Obţinerea AC pentru închiderea definitivă a depozitului de deşeuri Timiş-Triaj şi Avizul de Gospodărire a Apelor nr. 04/02.02.2024,emis de Administraţia Bazinală de Apă Olt. De asemenea, conform dispoziţiilor legale, era necesar şi s-a întocmit şi un calendar de închidere a depozitului, conform noilor dimensiuni stabilite prin proiectul modificat de închidere a depozitului adaptat dispoziţiilor Legii 292/2018.

În aceste condiţii, reţinerea obligaţiei pârâtei de a finanţa cele trei masuri stabilite prin avizul de mediu nr. x/2007 revizuit în 2008 este vădit nelegală.

De altfel, reclamanta are posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile pentru închiderea depozitului neconform Timiş Triaj având în vedere ca Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) a elaborat Ghidul Solicitantului - Condiţii de accesare a finanţării - pentru proiecte noi în sectorul deşeurilor, UAT Braşov încadrându-se în categoria de solicitanţi eligibili pentru proiectele de tipul B "Investiţii individuale suplimentare pentru închiderea şi reabilitarea depozitelor de deşeuri municipale neconforme".

Neefectuarea demersurilor pentru finanţarea proiectului prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021 -2027 de către reclamantă şi neaccesarea acestor fonduri ar determina ca şi costurile cu închiderea şi monitorizarea post închidere să se recupereze în condiţiile dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 101/2006 - recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe de salubrizare sau, după caz, subvenţii de la bugetul local, a costurilor de operare şi a investiţiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de salubrizare.

Or, în condiţiile în care fondul pentru închiderea şi monitorizarea post închidere nu a fost constituit de către autorităţi, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 349/2005, reclamanta este obligată să identifice fonduri conform H.G. nr. 349/2005, O.G. nr. 2/2001 şi Legii nr. 101/2006, sursele de finanţare, singura posibilitate legală de acoperire a acestor costuri este cea prevăzută de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 101/2006.

Recurenta-pârâtă subliniază că, atât terenul afectat depozitului Timiş Triaj, cât şi deşeurile sunt proprietatea Municipiului Braşov, iar sursa de finanţare nu a fost identificată, deşi sunt incidente prevederile art. 28 alin. (2) din H.G. nr. 349/2005, ce prevăd că:

"Pentru depozitele de deşeuri municipale aflate în proprietatea autorităţilor administraţiei publice locale sau care au fost concesionate de către acestea în situaţia în care constituirea fondului pentru închidere şi urmărirea postînchidere conduce la costuri excesive din punct de vedere social autorităţile administraţiei publice locale identifică sursele de finanţare pentru completarea fondului".

De altfel, prin actul administrativ emis de autorităţile publice - HCL nr. 488/31.10.2013 privind aprobarea derulării proiectului "închiderea ecologică şi punerea în siguranţă a depozitelor pentru deşeuri industriale şi menajere Timiş Triaj" - Municipiul Braşov, în calitate de proprietar, este titular al proiectului şi îşi asumă responsabilitatea închiderii depozitului neconform Timiş Triaj devenind, implicit, şi titularul Avizului de mediu nr. x/2007.

Totodată, prin adresa x/13.12.2024, reclamanta, în răspunsul la adresa x/13.12.2024 formulată de pârâtă cu privire la accesarea fondurilor nerambursabile pentru închiderea depozitului neconform, susţine că va face demersuri şi intenţionează să solicite fonduri în acest sens, pentru a nu fi obligată să includă costurile pentru închidere în tariful de depozitare, ce ar trebui suportat de populaţie, după cum prevede imperativ Legea 101/2006.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-reclamant Municipiul Braşov prin primar a formulat întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul-reclamant.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (27 februarie 2023), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Punctând succint circumstanţele factuale ale cauzei, se reţine că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar reclamantul Municipiul Braşov a solicitat instanţei, pe calea acţiunii vizând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, să pronunţe o sentinţă care să ţină locul de acord al pârâtei A. S.A. pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deşeuri municipale, ce constituie obiectul dreptului de proprietate privată al reclamantului. A solicitat, de asemenea, să fie autorizat reclamantul ca, pe cheltuiala aceleiaşi pârâtei, să execute lucrările de închidere a depozitului de deşeuri municipale şi să fie obligată aceeaşi pârâtă să finalizeze toate lucrările de închidere a depozitului.

Hotărârea primei instanţe de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere ce are ca obiect pronunţarea unei sentinţe care să ţină loc de acord în formă autentică a pârâtei pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deşeuri şi de respingere, ca neîntemeiată, a pretenţiei de autorizare a pârâtei ca, pe cheltuiala sa, să execute ea însăşi lucrările de închidere a depozitului de deşeuri, a fost schimbată, în parte, în apel, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi autorizării reclamantului, ca pe cheltuiala pârâtei, să execute el însuşi lucrările de închidere a depozitului de deşeuri municipale, fiind respinse restul pretenţiilor formulate de reclamant.

Prima critică dezvoltată de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs, ce face trimitere la presupuse nereguli procedurale, este susceptibilă de examinare din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea arătând că decizia recurată este nelegală prin prisma faptului că instanţa de apel, în lipsa oricărei motivări, cu încălcarea art. 476 alin. (3) C. proc. civ., depăşind limitele învestirii, contrar dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ., a dedus că motivul de anulare solicitat de apelanta-pârâtă prin cererea de apel ar fi reprezentat de admiterea excepţiei de inadmisibilitate, soluţie pe care a menţinut-o, dar a devoluţionat fondul şi a admis petitul subsidiar.

Critica este nefondată, nefiind aptă de a conduce la concluzia încălcării regulilor de procedură evidenţiate prin cererea de recurs.

Prioritar, cu titlu teoretic, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 480 C. proc. civ., în caz de admitere a apelului, instanţa de apel poate anula ori, după caz, poate schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., anularea sentinţei şi rejudecarea fondului de către instanţa de apel se poate dispune dacă prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau dacă judecata cauzei s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

În cauză, prin sentinţa pronunţată de prima instanţă, a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere vizând pronunţarea unei sentinţe care să ţină loc de acord în formă autentică pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deşeuri şi a fost respins, ca neîntemeiat, petitul prin care se solicita autorizarea pârâtei ca, pe cheltuiala sa, să execute ea însăşi lucrările de închidere a depozitului de deşeuri.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, chiar dacă apelantul-reclamant nu a arătat, în concret, care este ipoteza prevăzută de textul de lege anterior menţionat care ar putea conduce la soluţia de anulare a hotărârii primei instanţe, deducţia este logică, din moment ce prin cererea de apel s-au formulat critici, atât în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei de inadmisibilitate pentru petitul principal al acţiunii (ceea ce echivala cu necercetarea fondului), cât şi referitor la modul de soluţionare a celuilalt capăt de cerere, asupra căruia a fost pronunţată o soluţie pe fond.

Potrivit art. 480 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel va schimba sentinţa atunci când constată că prima instanţă a intrat în cercetarea fondului, însă hotărârea era greşită - situaţia regăsită în cauză. Devoluţiunea este totală, chiar dacă instanţa de apel ajunge la concluzia că sentinţa este nelegală sau netemeinică numai cu privire la anumite aspecte.

Constatând că prin modalitatea de dezlegare a cauzei nu au fost încălcate normele de procedură, nefiind produsă vreo vătămare procesuală părţilor, această primă susţinere a recurentei a fost găsită ca fiind nefondată.

Prin ceea de-a doua critică, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată este nelegală, instanţa din apel pronunţând o soluţie care, în parte este nemotivată, în parte contradictorie.

Un prim aspect evidenţiat, apreciat de recurentă ca fiind o reţinere contradictorie, vizează petitul principal (constituirea dreptului de superficie în vederea efectuării lucrărilor de închidere a depozitului neconform), respectiv faptul că, în motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că obligaţiile de mediu nu pot fi îndeplinite decât în baza unei autorizaţii de construire care nu poate fi obţinută decât în temeiul existentei unui drept real ori al unui dezmembrământ al unui drept real, omiţând faptul că, pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu, este necesară existenţa autorizaţiei de construire, care nu poate fi obţinută decât de către reclamant.

Aceste susţineri ale recurentei nu ţin cont de considerentele care au determinat respingerea, ca inadmisibil, a acestui petit - astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, suplinirea acordului unei persoane la încheierea unei convenţii presupune identificarea unui temei legal sau convenţional, în baza căruia persoana respectivă să fie obligată să încheie o atare convenţie şi partea să refuze încheierea convenţiei - situaţie care nu s-a identificat în speţă, instanţa de apel arătând, într-un mod deloc contradictoriu, faptul că "Afirmaţiile apelantului reclamant în sensul că pârâta A. ar fi debitorul unor obligaţii de mediu care implică obţinerea unei autorizaţii de construire, care la rândul ei presupune existenţa unui drept real, sau a unui dezmembrământ al unui drept real asupra unui imobil teren, nu pot justifica suplinirea acordului pârâtei la constituirea unui drept de superficie, întrucât textul de lege invocat nu instituie o atare obligaţie în sarcina intimatei pârâte."

Din lecturarea paragrafului anterior redat nu reiese faptul că instanţa ar fi reţinut faptul că, pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu, ar fi necesară existenţa autorizaţiei de construire, care nu poate fi obţinută decât de către reclamant, astfel cum în mod distorsionat susţine recurenta-pârâtă.

Printr-o altă critică, subsumat aceluiaşi caz de nelegalitate vizând nemotivarea, recurenta-pârâtă a arătat că, din considerentele deciziei, nu rezultă care este natura obligaţiei pârâtei de a finanţa lucrările de închidere a depozitului pentru care nu a existat obligaţia de constituire a fondului de închidere şi pentru care, astfel cum a reţinut instanţa de apel, nu ar exista nici obligaţia reclamantei de a identifica fonduri necesare lucrărilor de închidere. Recurenta a arătat, în continuare, că instanţa de apel s-a raportat la existenţa avizului de mediu emis în anul 2007 şi reînnoit în anul 2008, aviz care nu mai poate sta la baza executării lucrărilor ca urmare a modificării legislaţiei.

Şi cu privire la aceste aspecte, instanţa de apel a arătat, în mod lămuritor, faptul că prin acordul de mediu nr. 136 din 25 aprilie 2002 au fost impuse anumite condiţii pentru deschiderea noii rampe ecologice de deşeuri menajere, respectiv întocmirea proiectului de închidere a depozitelor vechi şi obţinerea unui acord de mediu pentru închidere, stabilindu-se că noua rampă se va deschide doar când depozitele vechi au forma pregătită pentru închidere.

În temeiul obligaţiilor stabilite prin intermediul acestui acord iniţial, pârâta a solicitat şi obţinut avizul de mediu la încetarea activităţii de depozitare deşeuri şi închiderea rampei Timiş Triaj nr. 31/2007, revizuit în anul 2008.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel a motivat de ce avizul iniţial îşi menţine valabilitatea, chiar dacă legislaţia s-a modificat, arătând că, potrivit art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2021, toate actele administrative şi normative emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 349/2005, cu modificările şi completările ulterioare, rămân valabile până la intrarea în vigoare a actelor normative şi administrative cu acelaşi obiect de reglementare care vor fi adoptate în temeiul ordonanţei anterior amintite.

Tot astfel, răspunzând criticilor formulate în apel, instanţa a arătat că, în ceea ce priveşte sursele de finanţare, art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 349/2005 stabileşte că operatorii depozitelor existente, care primesc autorizaţie de mediu, au obligaţia să îşi constituie fondul pentru închiderea şi urmărirea post-închidere a depozitului, conform prevederilor art. 12, aplicabile depozitelor existente, pe perioada rămasă până la sistarea activităţii.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea exigenţelor art. 425 C. proc. civ., decizia conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi explicită, cuprinzând silogismul juridic întemeiat pe starea de fapt şi argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate asupra celui de-al doilea petit.

Pentru că recurenta-pârâtă a invocat o pretinsă contradictorialitate în motivare, se reţine că o atare contradicţie la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când priveşte argumentele instanţei de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se, spre exemplu, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Examinând decizia recurată, se constată că aceasta nu cuprinde considerente contradictorii, drept urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

Susţinerile recurentei-pârâte, în sensul că instanţa de apel trebuia să arate în concret care este sursa de finanţare şi cum se pot plăti banii altfel decât prin includerea lor în tarifele percepute populaţiei şi faptul că instanţa de apel nu a lămurit care este raţiunea pentru care, deşi autorităţile administraţiei publice locale au efectuat recent demersuri pentru finanţare, totuşi obligaţia pârâtei de a finanţa lucrările de închidere ar putea avea la bază un aviz de mediu din anul 2007, exced analizei permise instanţei de recurs, fiind chestiuni de fapt, de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu soluţia pronunţată şi cu considerentele instanţei de apel, nu echivalează cu o nemotivare sau o motivare contradictorie şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă aduce critici hotărârii recurate din perspectiva faptului că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material cu privire la reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă făcând trimitere la faptul că nu se putea reţine efectul pozitiv al lucrului judecat în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Braşov, având ca obiect plângerea contravenţională formulată de A. S.A., în contradictoriu cu Garda Naţională de Mediu împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x/27.03.2017, dat fiind că analiza din acea cauză a vizat situaţia existentă în anul 2017.

Aşa cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, aspectele tranşate în cadrul acelui proces se impun cu putere de lucru judecat, în ambele litigii fiind reţinute aceleaşi chestiuni de fapt şi de drept, pârâta invocând aceeaşi apărare referitoare la faptul că avizul de mediul emis în anul 2007 şi reînnoit în anul 2008 ar fi fost modificat, ca urmare a adoptării de către Consiliul Local al municipiului Braşov a Hotărârilor nr. 488/31.10.2013 şi nr. 242/30 mai 2014, judecata din cauză punând în discuţie o problemă litigioasă care avea legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior.

De asemenea, nu are importanţă faptul că litigiul anterior a avut ca obiect o plângere contravenţională, având în vedere că dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. au în vedere lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, indiferent de natura acestuia - chiar dacă apărarea pârâtei a fost respinsă într-un litigiu de drept contravenţional, a fost suficient ca o instanţă de judecată să se pronunţe asupra acestei apărări, dobândind caracter de lucru judecat.

În ceea ce priveşte perioada, instanţa de apel, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2021 a arătat, în mod explicit, faptul că potrivit art. 31 din acest act normativ, operatorii depozitelor prevăzute în anexa nr. 5 au obligaţia să le închidă, calitatea de "operator" conform definiţiei legale stipulate în O.G. nr. 2/2021 revenind pârâtei din cauză.

Reluând critica vizând finanţarea lucrărilor de închidere, dar de data aceasta din perspectiva unei greşite aplicări a legii, recurenta-pârâtă a arătat că, cele trei măsuri reţinute de către instanţa de apel ca fiind necesar a fi finanţate de pârâtă, nu mai pot fi executate, căci contravin dispoziţiilor legale.

Cu privire la această critică, astfel cum anterior s-a arătat, într-o legală aplicare a dispoziţiilor legale, instanţa de apel a reţinut că la data intrării în vigoare a O.G. nr. 2/2021, se abrogă H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, însă toate actele administrative emise în baza hotărârii de guvern rămân în continuare valabile, cât timp nu au fost revocate sau nu au fost emise alte acte administrative noi, care să producă alte efecte juridice.

Pretinzând tot o greşită aplicare a legii, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa nu a dat eficienţă actelor administrative şi de control ulterioare emiterii avizului de mediu nr. x/2007, care a statuat obligaţia de închidere a depozitului de deşeuri neconform în sarcina reclamantei.

Prin modalitatea de formulare a criticilor, se constată că ceea ce se critică în fapt, nu este greşita aplicare a normelor de drept material, ci recurenta îşi exprimă, în mod constant, nemulţumirea faţă de obligaţia instituită în sarcina sa - aceea de a finanţa ultimele trei măsuri rămase neexecutate din avizul de mediu iniţial. Or, aceste aspecte prezentate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile de analiză din perspectiva normei invocate, neavând aptitudinea de a demara un control al legalităţii.

Pentru toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1526/Ap din 22 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.