Inadmissibility of cassation for failure to formulate valid legal grounds challenging compensation for public land concession buyback

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Galaţi, stabilirea unei despăgubiri reprezentând valoarea reală integrală a imobilului situat în Galaţi, str. x, aferent bl. L1, amplasat pe terenul concesionat, cu număr cadastral x, înscris în C.F. x Galaţi, construcţie având destinaţia de spaţiu comercial, în suprafaţă de 63 mp, pentru care, prin Hotărârea CL nr. 387/29.06.2022 şi prin dispoziţia Primarului Municipiului Galaţi nr. 3002/14.07.2022, s-a stabilit o despăgubire de 45.232 RON, fără TVA.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata sumei de 268.782 RON, reprezentând diferenţa dintre suma de 314.014 RON - valoarea provizorie a estimării despăgubirilor şi valoarea despăgubirii acordate, în sumă de 45.232 RON.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 699 din 5 iulie 2024 pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.673 RON, reprezentând diferenţa valoare răscumpărare imobil, spaţiu comercial fără teren, situat în Municipiul Galaţi, Micro 19, str. x, jud. Galaţi.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 1092 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 235/A din 13 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 699 din 5 iulie 2024 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 74.768 RON, reprezentând diferenţă valoare răscumpărare imobil, spaţiu comercial fără teren, situat în Municipiul Galaţi, Micro 19, str. x, jud. Galaţi.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 8600,36 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate.

Au fost înlăturate orice dispoziţii contrare deciziei.

A fost obligată pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Galaţi la plata către reclamantul A. a sumei de 3273,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 235/A din 13 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Galaţi a declarat recurs.

După prezentarea parcursului procesual al cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.05.2008 la BNP B., reclamantul împreună cu soţia sa, C., au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţia spaţiu comercial, în suprafaţă construită de 62,30 mp, situată în Mun. Galaţi, str. x, terenul fiind concesionat de Primăria Galaţi. Preţul vânzării a fost de 60.000 RON.

Ulterior, între părţile din cauză, a fost încheiat contractul de concesiune nr. x/26.05.2008 având ca obiect preluarea în concesiune a terenului situat în Galaţi, str. x, în suprafaţă de 63 mp. Potrivit art. 3 din contract, pe acest teren este realizată o construcţie cu destinaţia spaţiu comercial, destinaţie precizată şi în certificatul de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Local al Mun. Galaţi.

Potrivit art. 14.b. din acelaşi contract, în cazul în care interesul naţional sau local o impune, răscumpărarea concesiunii se poate face numai prin act administrativ al organului care a aprobat concesionarea, concesiunea poate fi răscumpărată, concedentul asigurând şi achitând concesionarului despăgubirea corespunzătoare valorii investiţiei, care trebuie să fie promptă, adecvată şi efectivă, pentru a se întocmi o documentaţie tehnico-economică în care se va stabili preţul răscumpărării. Cazul de interes public se probează prin acte autentice emise de autoritatea municipală sau prin hotărâri ale Guvernului.

Prin notificarea înregistrată sub nr. x/24.11.2021, reclamantului i s-a pus în vedere de către pârâtă denunţarea unilaterală a contractului de concesiune, urmând ca, în termen de 30G de zile să procedeze la desfiinţarea construcţiei şi aducerea terenului la starea iniţială.

Prin Hotărârea nr. 387/29.06.2022 a C.L. Mun. Galaţi s-a aprobat încetarea contractului de concesiune nr. x/26.05.2008, prin răscumpărare, precum şi suma de 45.232 RON fără T.V.A., cu titlu de valoare răscumpărare imobil, spaţiu comercial fără teren, situat în Mun. Galaţi, Micro 19, str. x, jud. Galaţi.

Potrivit procesului-verbal de constatare a refuzului ofertei reale de plată încheiat de BEJ D. la data de 26.09.2022 pârâta a consemnat la dispoziţia reclamantului sume de 45.232 RON, reprezentând valoare răscumpărare a imobilului spaţiu comercial fără teren din Galaţi, Micro 19, str. x, bl. Ll, jud. Galaţi, iar la data de 29.09.2022, suma a fost virată în contul indicat de reclamant, conform ordinului de plată din aceeaşi dată.

Prin încheierea din 17 mai 2023, instanţa i-a pus în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei eventuale contracte de închiriere pentru spaţiul comercial, în vederea efectuării expertizei depuse în cauză, cu privire la stabilirea prejudiciului constând în beneficiu nerealizat. Reclamantul a depus planşe foto şi un contract de închiriere.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic E. valoarea de piaţă a imobilului, prin metoda comparaţiei directe, este de 120.000 RON (24.270 EUR), iar valoarea de piaţă a chiriei aferente perioadei decembrie 2021-mai 2030, pentru spaţiul comercial este de 111.442 RON.

Prin cererea introductivă, reclamantul a susţinut că valoarea reală a imobilului este de 314.014 RON, având în vedere şi împrejurarea că, până la primirea notificării de demolare, din noiembrie 2021, spaţiul comercial a fost închiriat şi îi aducea garantat un venit de 300 euro/lună.

Odată cu notele de şedinţă pentru termenul de judecată din 12 iunie 2024, reclamantul a depus contracte de comodat şi certificatul constatator din care rezultă că societatea al cărei administrator era, S.C. F. S.R.L., avea sediul secundar la adresa imobilului din cauză. Totodată, reclamantul a precizat că nu a încasat chiria aferentă contractului de închiriere depus la dosarul cauzei şi nu era obligat să îl înregistreze la ANAF.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. (1) C. civ. 1864, aplicabil faţă de prevederile art. 102 din Legea nr. 71/2011, "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", acestea trebuind a fi executate cu bună-credinţă, astfel cum impun prevederile art. 970 alin. (1) C. civ.

De asemenea, potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare, executarea silită în natură a unei obligaţii constând în plata unei sume de bani fiind întotdeauna posibilă.

În cauză, potrivit dispoziţiilor contractuale, art. 14.b., mai sus redate, în cazul răscumpărării concesiunii, pentru interes local, concedentul asigură şi achită concesionarului despăgubirea corespunzătoare valorii investiţiei.

Din concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul tehnic G., rezultă că expertul a procedat la evaluarea valorii imobilului prin mai multe metode, opinând pentru valoarea de piaţă actualizată a imobilului din cauză, având destinaţia spaţiu comercial, în sumă de 47.905 RON.

Argumentul reclamantului, în sensul că spaţiul comercial era perfect funcţional şi nu prezenta uzură, la data notificării înregistrate sub nr. x/24.11.2021, nu a fost primit de instanţă, întrucât nu este susţinut de nicio probă administrată în cauză.

Pe de altă parte, expertul tehnic E. a procedat la evaluarea imobiliară din cauză doar în baza unor planşe foto nedatate, puse la dispoziţie de reclamant, întrucât, la data evaluării, imobilul era demolat.

Astfel, expertul a apreciat că valoarea de piaţă a imobilului este de 120.000 RON, menţionând că valoarea este o predicţie, ţinând seama exclusiv de ipotezele speciale şi aprecierile exprimate, pentru imobilul având destinaţia spaţiu comercial.

În acest context, văzând şi planşele foto realizate anterior declanşării procedurii răscumpărării concesiunii, din care rezultă că imobilul construcţie se afla închis şi în stare avansată de degradare, instanţa a reţinut constatările şi concluziile motivate ale expertului G., cu privire la valoarea de piaţă actualizată a imobilului din cauză, ca fiind de 47.905 RON, întrucât acesta a evaluat bunul imobil la momentul cel mai apropiat de demararea acestei proceduri.

Cu privire la despăgubirile constând în beneficiu nerealizat, instanţa a reţinut că demersul reclamantului urmăreşte obţinerea de despăgubiri pentru încetarea contractului de concesiune a terenului pe care a fost edificată construcţia proprietatea sa, acesta susţinând în esenţă că încetarea contractului s-a produs înainte de expirarea termenului şi că, în acest fel, devin incidente dispoziţiile art. 326 alin. (8) din Codul administrativ.

Fără să analizeze caracterul de proprietate publică sau privată a terenului din cauză, instanţa a constatat, contrar susţinerilor reclamantului, că aceste dispoziţii legale nu pot fi incidente în cauză, iar cererea reclamantului este neîntemeiată, pentru considerentele care succedă.

Astfel, părţile au convenit altceva la încheierea contractului de concesiune, respectiv au prevăzut obligaţia de dezdăunare în sarcina concedentului doar în caz de modificare unilaterală a prevederilor contractuale, după cum rezultă din art. 24, potrivit căruia, în cazul în care modificarea contractului în mod unilateral îi aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul să primească o despăgubire adecvată şi efectivă.

Or, în cauză nu au produs efecte dispoziţiile contractuale care reglementează modificarea unilaterală a contractului, întrucât nu a intervenit o astfel de modificare, ambele părţi fiind de acord la încheierea contractului cu clauzele privind încetarea concesiunii prin răscumpărare.

Aşadar, posibilitatea încetării concesiunii prin răscumpărare a fost stipulată prin contract la art. 14.b., în cazul interesului local, iar clauza menţionată nu a fost declarată nulă de vreo instanţă de judecată, reclamantul nepromovând vreo acţiune în anularea parţială a contractului.

Or, aşa cum s-a reţinut anterior, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Cum părţile au convenit în mod expres care sunt cazurile care dau naştere la plata despăgubirilor, renunţând la drepturi stipulate în alte acte normative, părţile contractante nu se mai pot prevala de acele norme, întrucât contractul semnat este cel care constituie legea părţilor.

Instanţa a respins şi argumentaţia vizând incidenţa în cauză a Legii nr. 255/2010 vizând exproprierea, întrucât solicitarea pârâtei de a-i fi restituit terenul, liber de construcţii, a avut la bază dispoziţiile contractuale. În plus, pârâta nici nu a revendicat vreun drept asupra construcţiei, neexpropriind-o, ci şi-a invocat dreptul de a răscumpăra concesiunea, în scopul satisfacerii interesului public.

În final, instanţa a reţinut că, oricum, în cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă că, la data încetării concesiunii, în construcţia edificată pe terenul concesionat s-ar fi desfăşurat vreo activitate comercială, simplul fapt că în 2010 sediul secundar al societăţii comerciale, al cărei administrator era reclamantul, figura la acea adresă, nefiind suficient sub aspectul analizat.

De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul referitor la închirierea spaţiului - în condiţiile în care contractul de închiriere depus la dosarul cauzei nu are dată certă. Astfel, reclamantul a susţinut, prin cererea introductivă, că primea o chirie de 300 euro, ulterior a depus un contract de închiriere pentru suma de 200 euro, urmând ca, prin note scrise să precizeze că, de fapt, nu a încasat nicio chirie.

În acelaşi context, nu au fost primite estimările efectuate de expertul tehnic, privind un beneficiu nerealizat de 22.520 euro, întrucât consecinţele negative ca urmare a răscumpărării concesiunii au fost evaluate ipotetic, în condiţiile în care expertul a fost în imposibilitatea de a constata starea în care se găsea imobilul.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a admis, în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 2673 RON, reprezentând diferenţă de valoare răscumpărare imobil, spaţiu comercial fără teren, situat în Mun. Galaţi, Micro 19, str. x, jud. Galaţi, rezultată prin scăderea din suma de 47.905 RON a sumei achitate deja reclamantului.

După redarea integrală a considerentelor deciziei recurate, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală pentru mai multe argumente.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor antrenării răspunderii apreciază că instanţa de fond a soluţionat pricina în mod corect.

Se impune respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, ca fiind inadmisibilă. Cererea este formulată pe calea procedurii speciale a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din lege.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2010, cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenta instanţelor de drept comun.

Din analiza acestui text de lege rezultă domeniul de aplicare pentru procedura referitoare la cererile privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, legiuitorul prevăzând, pe lângă condiţiile generale pentru exercitarea oricărei acţiuni în justiţie, îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe speciale.

Astfel, este necesar ca expropriatorul Municipiul Galaţi să fi procedat la exproprierea imobilului proprietatea reclamantului A., anterior cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 255/2010, etapele procedurii de expropriere sunt următoarele:

a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean saulocal;

b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilelecare fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate;

c) finalizarea formalităţilor aferente procedurii de expropriere.

Recurenta-pârâtă apreciază că, faţă de dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată trebuia admisă.

Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor H.C.L. nr. 420 din 15.09.2020, prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul, "Regenerare urbană şi reparaţii sistem rutier cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21", Municipiul Galaţi a procedat la punerea în executare a dispoziţiilor art. 14 lit. b) din contractul de Concesiune nr. x din 26.05.2008, având ca titular pe reclamantul A..

Potrivit contractului de concesiune, încetarea contractului poate avea loc prin răscumpărare, în speţă nefiind necesară aplicarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Se impune, aşadar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Referitor la nelegalitatea actelor administrative emise, în speţă a Notificării nr. x/29.11.2021, susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate, în condiţiile în care din acestea nu rezultă care sunt motivele concrete de încălcare a legii la emiterea actului administrativ al notificării, prin care s-a adus la cunoştinţă reclamantului denunţarea unilaterală a contractului de concesiune.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă contractului de concesiune încheiat de reclamant cu Municipiul Galaţi, a arătat că acesta a fost încheiat şi reînnoit succesiv, începând din anul 2000 şi până la data de 26.05.2008, aşa cum rezultă din înscrisurile identificate în arhiva instituţiei.

În cauză, contractul de concesiune iniţial, cu nr. x/22.05.2000, a fost încheiat de UAT Mun. Galaţi cu H., iar ulterior, urmare a vânzării de către aceasta a spaţiului comercial, a intervenit contractul de concesiune cu nr. x din 26.05.2008, încheiat de Mun. Galaţi cu reclamantul A..

Astfel, prin voinţa părţilor, a fost încheiată o nouă concesiune, legea aplicabilă acestuia fiind Legea nr. 50/1991, acordul de voinţă al părţilor producându-se sub imperiul acesteia.

Potrivit art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991:

"(1) Dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei pentru a cărei realizare acesta a fost constituit. în aceleaşi condiţii se transmite şi autorizaţia de construire.

(2) Dreptul de concesiune asupra terenului se înscrie în cartea funciară în temeiul actului juridic prin care a fost transmis dreptul de proprietate asupra construcţiei conform art. 40 alin. (1) şi prezentului articol, chiar şi în situaţiile în care nu a fost emis un act administrativ cu acest obiect, iar în actul juridic de transfer al dreptului de proprietate nu s-a stipulat în mod expres transmiterea concesiunii".

La data emiterii actelor administrative pentru spaţiul comercial situat în Galaţi, din str. x din Micro 19, între părţi exista încheiat contractul de concesiune cu nr. x din 26.05.2008, având ca obiect concesiunea terenului proprietatea Municipiului Galaţi în suprafaţă de 63 mp.

Prin Notificarea cu nr. 247679/29.11.2021, emisă de Primarul Mun. Galaţi, reclamantul a fost înştiinţat cu privire la denunţarea unilaterală a contractului de concesiune, potrivit dispoziţiilor art. 22 din contract, potrivit cărora concedentul, în speţă Municipiul Galaţi, poate modifica unilateral partea reglementată a contrarului cu notificarea prealabilă a concesionarului, din motive excepţionale legate de interesul local.

Potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) din O.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică are loc în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, situaţie în care concedentul va notifica de îndată concesionarului intenţia de a denunţa unilateral contractul de concesiune de bunuri proprietate publică şi va face menţiune cu privire la motivele ce au determinat aceasta măsură.

Intenţia autorităţii publice de a cere încetarea contractului s-a raportat la dispoziţiile H.C.L. nr. 62 din 26.02.2015, prin care s-a aprobat documentaţia de urbanism, respectiv şi la dispoziţiile H.C.L. nr. 420 din 15.09.2020, prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul "Regenerare urbană şi reparaţii sistem rutier cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21".

Potrivit dispoziţiilor legale indicate, modificarea contrarului are loc conform art. 327 alin. (3) din O.G. nr. 57/2019, iar aceasta va opera de plin drept după expirarea unei perioade de 30 de zile de la data înregistrării intenţiei de încetare, în baza unei notificări transmisă de partea interesată, cu motivarea cauzelor ce au determinat-o.

Mai mult, potrivit art. 969 din C. civ. de la 1864, act normativ incident în cauză, întrucât sub imperiul acestuia au fost încheiate contractele între părţi, contractul valabil încheiat reprezintă legea părţilor, acestea fiind ţinute să îşi îndeplinească obligaţiile asumate.

În mod contrar susţinerilor reclamantului, în sensul că Municipiul Galaţi şi-ar fi manifestat intenţia de încetare a contractului de concesiune în baza prevederilor art. 327 din Codul administrativ şi în subsidiar în baza prevederilor art. 22 din contractul de concesiune, pârâtul Municipiul Galaţi a dispus a se efectua o expertiză tehnică de evaluare a imobilului ce urmează a se demola, în urma expertizei rezultând o valoare de piaţă a imobilului de 42.299 RON.

Raportul de expertiză a fost comunicat reclamantului, prin intermediul avocatului acestuia, care a formulat un punct de vedere cu privire la cuantumul sumei pretinse Municipiului Galaţi pentru imobilul ce urmează a se demola.

A arătat pârâtul că nu a procedat la exproprierea reclamantului, având în vedere procedura dificilă şi de lungă durată, în condiţiile în care prin contractul de concesiune, la art. 14 lit. b), exista posibilitatea încetării contractului prin răscumpărare.

Prin Hotărârea nr. 420 din 15.09.2020 emisă de Consiliul Local al Municipiului Galaţi, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul "Refacere sistem rutier şi regenerare urbană interior cartier cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21". Pentru realizarea acestui obiectiv, s-au prevăzut a se executa mai multe lucrări.

Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Galaţi, prin Primar în temeiul art. 154 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, a adus la cunoştinţă reclamantului faptul că Direcţia Dezvoltare, Infrastructură şi Lucrări Publice, Serviciul Investiţii solicită eliberarea amplasamentului în vederea sistematizării zonei.

Urmare a negocierilor purtate în data de 11.04.2022 la sediul instituţiei, cu privire la răscumpărarea imobilului-spaţiu comercial, situat în Micro 19, str. x, aferent blocului LI, au fost comunicate către reclamant Dispoziţia nr. 3002/14.07.2022, precum şi Hotărârea nr. 387 din 29.06.2022, emise de Consiliul Local Galaţi, prin care s-a aprobat încetarea contratului de concesiune 173/738/2008 şi s-a stabilit suma de 45.232 RON, fără TVA, cu titlu de valoare de răscumpărare a imobilului spaţiu comercial.

Ulterior, s-a efectuat plata sumei de 45.232 RON, fără TVA, în contul indicat de reclamant, aşa cum rezultă din Ordinul de Plată din data de 29.09.2022.

Biroul Executorului Judecătoresc D., urmare a îndeplinirii procedurii menţionate anterior, a încheiat procesul-verbal de constatare a acceptării ofertei reale de plată nr. x/2022, la data de 28.09.2022, de unde rezultă că suma a fost acceptată de reclamant şi transferată în contul indicat de către acesta, iar debitorul Municipiul Galaţi a fost în acest fel liberat de obligaţiile asumate, potrivit Contractului de concesiune nr. x/26.05.2008.

În cauză, se constată că, potrivit dispoziţiilor contractuale - art. 14.b., mai sus redate, în cazul răscumpărării concesiunii, pentru interes local, concedentul asigură şi achită concesionarului despăgubirea corespunzătoare valorii investiţiei.

Din concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul tehnic G. la data de 23.03.2022, rezultă că expertul a procedat la evaluarea valorii imobilului prin mai multe metode, opinând pentru valoarea de piaţă actualizată a imobilului din cauză, având destinaţia spaţiu comercial- 47.905 RON.

Argumentul reclamantului, în sensul că spaţiul comercial era perfect funcţional şi nu prezenta uzură, la data notificării înregistrate sub nr. x/24.11.2021, nu poate fi primit de instanţă, întrucât nu este susţinut de nicio probă administrată în cauză.

Pe de altă parte, expertul tehnic E. a procedat la evaluarea imobiliară din cauză doar în baza unor planşe foto nedatate, puse la dispoziţie de reclamant, întrucât, la data evaluării, imobilul era demolat.

Astfel, expertul a apreciat că valoarea de piaţă a imobilului este de 120.000 RON, menţionând că valoarea este o predicţie, ţinând seama exclusiv de ipotezele, ipotezele speciale şi aprecierile exprimate, pentru imobilul având destinaţia spaţiu comercial.

În acest context, văzând şi planşele foto realizate anterior declanşării procedurii răscumpărării concesiunii, din care rezultă că imobilul construcţie se afla închis şi în stare avansată de degadare, instanţa de fond în mod corect a reţinut constatările şi concluziile motivate ale expertului G., cu privire la valoarea de piaţă actualizată a imobilului din cauză, ca fiind de 47.905 RON, întrucât acesta a evaluat bunul imobil la momentul cel mai apropiat de demararea acestei proceduri.

Cu privire la despăgubirile constând în beneficiu nerealizat, demersul reclamantului urmăreşte obţinerea de despăgubiri pentru încetarea contractului de concesiune a terenului pe care a fost edificată construcţia proprietatea sa, acesta susţinând în esenţă că încetarea contractului s-a produs înainte de expirarea termenului şi că, în acest fel, devin incidente dispoziţiile art. 326 alin. (8) din Codul Administrativ.

Fără să analizeze caracterul de proprietate publică sau privată a terenului din cauză, instanţa de fond în mod corect a constatat, contrar susţinerilor reclamantului, că aceste dispoziţii legale nu pot fi incidente în cauză, iar cererea reclamantului este neîntemeiată.

Astfel părţile au convenit altceva la încheierea contractului de concesiune, respectiv au prevăzut obligaţia de dezdăunare în sarcina concedentului doar în caz de modificare unilaterală a prevederilor contractuale, după cum rezultă din art. 24, potrivit căruia, în cazul în care modificarea contractului în mod unilateral aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul să primească o despăgubire adecvată şi efectivă.

Or, în cauză nu au produs efecte dispoziţiile contractuale care reglementează modificarea unilaterală a contractului, întrucât nu a intervenit o astfel de modificare, ambele părţi fiind de acord la încheierea contractului cu clauzele privind încetarea concesiunii prin răscumpărare.

Oricum, în cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă că, la data încetării concesiunii, în construcţia edificată pe terenul concesionat s-ar fi desfăşurat vreo activitate comercială, simplul fapt că, în 2010, sediul secundar al societăţii comerciale al cărei administrator era reclamantul figura la acea adresă, nefiind suficient sub aspectul analizat.

De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul referitor la închirierea spaţiului - în condiţiile în care contractul de închiriere depus la dosarul cauzei nu are dată certă. Astfel, reclamantul a susţinut, prin cererea introductivă, că primea o chirie de 300 euro, ulterior a depus un contract de închiriere pentru suma de 200 euro, urmând ca, prin note scrise să precizeze că, de fapt, nu a încasat nicio chirie.

În acelaşi context, nu pot fi primite estimările efectuate de expertul tehnic, privind un beneficiu nerealizat de 22.520 euro, întrucât consecinţele negative ca urmare a răscumpărării concesiunii au fost evaluate ipotetic, în condiţiile în care expertul a fost în imposibilitatea de a constata starea în care se găsea imobilul.

Cu referire la prejudiciu, recurenta-pârâtă a arătat că reclamantul nu au reuşit să dovedească prin cererea de chemare în judecată existenţa unui prejudiciu care să îi fie imputabil.

În legătură cu denumirea condiţiilor de existenţă a răspunderii civile, în literatura juridică s-au purtat şi se vor mai purta discuţii, însă, în privinţa prejudiciului, există acord deplin, doctrinar şi jurisprudenţial, în sensul că acesta constituie un element de sine stătător în raport cu celelalte elemente ale răspunderii, că, mai mult, reprezintă condiţia sine qua non a răspunderii civile sau, altfel spus, o constantă a acestei răspunderi. Ea rezultă din cuprinsul prevederii art. 1349 C. civ. respectiv art. 998 şi urm. C. civ. 1865, unde se dispune că debitorul datorează creditorului daune-interese de se cuvine pentru neexecutarea, executarea defectuoasă ori întârzierea executării obligaţiei.

Din înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată, dar şi din prezentarea situaţiei de fapt nu rezultă cu exactitate şi obiectivitate dacă reclamanţii au suferit un prejudiciu real şi efectiv, rezultat exclusiv derularea activităţilor pârâtei, nemijlocit.

Întrucât nu s-a făcut dovada existentei prejudiciului, recurenta apreciază că prejudiciul creat nu reprezintă consecinţa vreunei fapte săvârşite de ea.

Fapta debitorului este prejudiciabilă când neexecutarea sau executarea defectuoasă sau tardivă a obligaţiei a cauzat un prejudiciu creditorului; dacă însă neexecutarea nu a cauzat niciun prejudiciu, nu există temei legal pentru promovarea acţiunii în răspundere contractuală. Mai mult decât atât, răspunderea civilă se reduce la repararea pagubelor cauzate. Cu alte cuvinte, prejudiciul este "nu numai condiţia răspunderii, dar şi măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limitele prejudiciului cauzat".

În această materie, prejudiciul constă în consecinţele dăunătoare materiale şi corporale, efecte ale încălcării, în principiu, de către debitor a dreptului de creanţă aparţinând creditorului (suma de bani cuvenită cu titlu de preţ), prin neexecutarea lato sensu a obligaţiilor care sunt datorate6.

Prejudiciul patrimonial sau material este alcătuit din paguba efectiv suferită (damnum emergens), adică valoarea prestaţiei datorate de către debitor şi neexecutată, şi câştigul nerealizat (lucrum cessans), în înţelesul de creştere patrimonială pe care ar fi dobândit-o, în condiţiile normale ale circuitului civil, dacă debitorul ar fi executat prestaţia datorată sau ar fi executat-o la termenul stabilit, pe care însă nu 1-a respectat7.

Pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie să fie direct, cu alte cuvinte, să fie consecinţa directă a faptei prejudiciabile. Intre prejudiciul suferit de victimă şi fapta ilicită trebuie să existe o legătură cauzală directă. Din perspectiva raportului de cauzalitate, fapta ilicită trebuie să fie cauza şi prejudiciul să fie efectul ei. În unele situaţii, analiza raportului de cauzalitate este facilă. Creditorul este victima imediată şi directă a neexecutării lato sensu, având dreptul la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat. în alte cazuri, este greu să se stabilească dintr-un ansamblu de împrejurări concrete, care preced ori coexistă cu fapta ilicită şi care în mod incontestabil o influenţează, care dintre ele constituie sursa prejudiciului.

Pentru soluţionarea dilemei, trebuie să se analizeze toate faptele şi împrejurările care au valoare cauzală, dar şi cele care le pot influenţa, care constituie condiţii favorizante. În literatura de specialitate se arată că este necesar să se facă distincţie în antecedentele prejudiciului între cauzele sale ordinare sau preponderente, determinante, ceea ce într-o succesiune de evenimente trebuie în mod firesc să se producă, şi cauzele extraordinare, excepţionale sau secundare, care sunt condiţii de a fi ale prejudiciului.

Analizând condiţiile prejudiciului, majoritatea autorilor subliniază că el trebuie să prezinte caracterul de a fi direct. Argumentul legislativ al cerinţei caracterului direct al prejudiciului rezultă şi din conţinutul art. 1533 C. civ. respectiv art. 1085 C. civ. 1865, în care se arată că "daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei".

Într-o opinie exprimată în literatura română mai veche, se reţinea că şi prejudiciul indirect trebuie să fie reparat. Această teză a fost combătută, observându-se că principalul impediment pe care îl presupune repararea prejudiciilor indirecte este acela că răspunderea civilă s-ar perpetua în mod nelimitat.

Analiza cerinţei caracterului direct al prejudiciului ridică problema stabilirii modului în care se poate face deosebire între prejudiciul direct şi cel indirect. în acest context, unii autori au abordat problema prejudiciului prin ricoşeu sau prin reflectare şi a prejudiciilor colective, dacă ele au caracter direct sau, dimpotrivă, sunt daune indirecte.

În literatura română, s-a apreciat de către unii autori că prejudiciul suportat de apropiaţii victimei în urma decesului ei ar fi un prejudiciu indirect, denumit prejudiciu prin ricoşeu sau reflectat, care trebuie indemnizat14. în realitate, prejudiciul prin ricoşeu trebuie să fie direct pentru a putea antrena obligaţia de reparare. în mod similar, şi prejudiciul colectiv trebuie să aibă caracterul de a fi direct pentru a suscita reparaţia. Această caracteristică a prejudiciului de a fi consecinţa directă a faptei ilicite trebuie să fie prezentă, indiferent de persoana care solicită repararea sa.

În situaţia de faţă nu se poate vorbi despre o faptă ilicită a pârâtei deoarece aceasta a apelat la profesionişti în domeniu, răspundere revenindu-le acestora ceea ce exclude culpa pârâtei.

Faţă de argumentele prezentate, apreciază că, la acest moment, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui prejudiciu suferit de reclamant şi care să fie rezultatul direct şi nemijlocit al acţiunii sau inacţiunii pârâtei.

În lipsa unui prejudiciu, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se atrage răspunderea sa, ceea ce impune respingerea acţiunii ca nefondată.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei legăturii de cauzalitate, recurenta-pârâtă a arătat că pentru antrenarea răspunderii civile este necesară existenţa raportului de cauzalitate între neexecutarea lato sensu a obligaţiilor şi prejudiciul suferit de creditor.

Sistemul cauzalităţii necesare, care, pornind de la definiţia categoriei de "cauză" ca fiind acel fenomen care, precedând efectul, îl provoacă în mod necesar, propune drept criteriu de stabilire a raportului de cauzalitate criteriul legăturii necesare dintre fapta ilicită (neexecutarea obligaţiilor în sens larg) şi efectul păgubitor produs.

Această condiţie este reglementată în mod expres în art. 1533 C. civ. respectiv art. 1085 C. civ. 1865, care prevede:

"Daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei". Aşadar, dreptul la reparaţie poate fi recunoscut numai pentru prejudiciile care sunt consecinţa directă a neexecutării. Spre exemplu, datoriile neplătite ale victimei care a decedat într-un accident, datorită stării tehnice necorespunzătoare a mijlocului de transport în care era pasager plătitor, nu pot fi considerate prejudicii directe - o asemenea daună este indirectă.

Or, neexecutarea pârâtei nu poate sta la baza unei legături de cauzalitate câtă vreme creditorii înşişi nu şi-au executat propriile obligaţii.

Noţiunea de prejudiciu direct nu trebuie confundată cu aceea de prejudiciu cauzat în mod direct. Sfera noţiunii de prejudiciu direct este mai largă, înţelegându-se atât prejudiciul cauzat printr-o legătură cauzală directă, cât şi printr-o legătură cauzală indirectă. Dimpotrivă, prejudiciul este indirect atunci când între el şi neexecutarea contractului nu există niciun raport ca de la efect la cauză, adică nu există raport de cauzalitate.

Din prevederile art. 1530 C. civ. respectiv art. 1082 C. civ. 1865, conform cărora creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i 1-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei, rezultă o prezumţie de cauzalitate instituită de legiuitor, din faptul neexecutării lato sensu şi a existenţei prejudiciului direct şi necesar. Aşadar, în temeiul acestei prezumţii, numită şi prezumţie de responsabilitate, creditorul nu este scutit de dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta debitorului şi prejudiciu20.

Parcurgând în continuare textul art. 1351 C. civ. respectiv art. 1083 C. civ. 1865, se observă că debitorul nu poate fi obligat la plata de daune-interese atunci când neexecutarea prestaţiilor pozitive (de a da şi de a face) se datorează forţei majore sau unui caz fortuit. Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei noţiunea de "cauză străină" este totuşi mai largă, desemnând, pe lângă forţa majoră şi cazul fortuit, fapta creditorului şi fapta unei terţe persoane, dacă îndeplineşte condiţiile forţei majore şi creditorul nu este ţinut să răspundă pentru fapta sa.

Sub acest aspect, trebuie menţionat faptul că noul C. civ. enumera în mod expres, printre cauzele exoneratoare de răspundere, alături de forţa majoră şi cazul fortuit, şi "faptă victimei sau a terţului", în art. 1352:

"Fapta victimei înseşi şi fapta terţului înlătură răspunderea chiar dacă nu au trăsături similare forţei majore, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenţiei părţilor, cazul fortuit este exonerator de răspundere.".

Culpa creditorului este asimilată cazului fortuit sau forţei majore. Ea liberează pe debitor de răspundere dacă constituie cauza exclusivă a neexecutării sau întârzierii în executarea obligaţiei.

Din argumentele prezentate şi la analiza prejudiciului, coroborate cu lipsa legăturii de cauzalitate, acţiunea reclamantului este nefondată, deoarece nu se stabileşte cu exactitate că ar fi vreo legătură directă eventualul prejudiciu suferit şi acţiunile noastre.

Concluzionând, faţă de argumentele prezentate in extenso, recurenta-pârâtă solicită respingerea acţiunii, ca nefondată, odată cu rejudecarea în recurs.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (29 septembrie 2022), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

După prezentarea detaliată a istoricului cauzei, a soluţiei pronunţate de prima instanţă şi după redarea integrală a considerentelor deciziei recurate, pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor antrenării răspunderii, instanţa de fond a soluţionat pricina în mod corect şi că se impune respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind inadmisibilă, fiind formulată pe calea procedurii speciale a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Aceste susţineri ale recurentei, pe lângă faptul că nu aduc critici de nelegalitate hotărârii pronunţate de instanţa de apel, nu ţin cont nici de cele reţinute de prima instanţă în cuprinsul sentinţei, hotărâre împotriva căreia pârâta nu a înţeles să formuleze calea de atac a apelului.

Curtea de apel a fost învestită cu apelul declarat de reclamant, care a formulat critici referitoare la ignorarea expertizei, acordarea unei despăgubiri într-un alt cuantum (la valoarea de piaţă) şi acordarea beneficiului nerealizat, nefiind criticate considerentele sentinţei vizând răspunderea contractuală a pârâtului faţă de reclamant în temeiul art. 969 şi 1073 C. civ. de la 1864, raportat la art. 14.b din contractul de concesiune.

Aşadar, părţile nu au formulat apel pe aspectele vizând răspunderea contractuală, astfel încât statuările primei instanţe referitoare la faptul că în cauză nu au produs efecte dispoziţiile contractuale care reglementează modificarea unilaterală a contractului, întrucât nu a intervenit o astfel de modificare şi cele referitoare la posibilitatea încetării concesiunii prin răscumpărare stipulată prin contract (art. 14.b), au căpătat caracter definitiv.

În mod contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată pe procedura specială, iar instanţa a respins argumentaţia vizând incidenţa în cauză a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea, întrucât solicitarea pârâtei de a-i fi restituit terenul, liber de construcţii, a avut la bază dispoziţiile contractuale. În plus, pârâta nici nu a revendicat vreun drept asupra construcţiei, neexpropriind-o, ci şi-a invocat dreptul de a răscumpăra concesiunea, în scopul satisfacerii interesului public.

În continuarea cererii de recurs, după ce a expus ample consideraţii teoretice cu privire la prejudiciu, recurenta-pârâtă a arătat că reclamantul nu au reuşit să dovedească prin cererea de chemare în judecată existenţa unui prejudiciu care să îi fie imputabil.

În consonanţă cu cele reţinute anterior, se observă că recurenta omite să formuleze o argumentaţie concretă, care să se raporteze la cele reţinute de către instanţa de apel şi care să fie de natură a permite cenzura instanţei de recurs.

Relevant este că, în prezenta fază procesuală, nu este supus verificării jurisdicţionale raţionamentul judiciar al primei instanţe, chiar şi în ipoteza în care acesta a fost menţinut, ca legal şi temeinic, de către instanţa de apel, în urma propriei sale examinări a cauzei (în limitele prescrise de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.), din moment ce aceasta ar echivala, în mod nepermis, cu o lipsire de eficienţă a judecăţii realizate în calea ordinară de atac.

Aşadar, obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentinţa primei instanţe, ci de hotărârea pronunţată chiar în urma cercetării legalităţii şi temeiniciei acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză.

Recurenta era ţinută a dezvolta aspectele de nelegalitate care să se refere la argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul jurisdicţional specific instanţei de recurs.

Lipsite de aptitudinea de a declanşa controlul judiciar de legalitate specific instanţei de recurs sunt şi susţinerile recurentei-pârâte privitoare la inexistenţa faptei ilicite din perspectiva faptului că "a apelat la profesionişti în domeniu, răspunderea revenindu-le acestora", ceea ce exclude culpa sa, apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreunui prejudiciu suferit de reclamant şi care să fie rezultatul direct şi nemijlocit al acţiunii sau inacţiunii pârâtei.

Criticile, în ansamblul lor, au un caracter formal, în condiţiile în care supun, în realitate, o greşită determinare a cadrului factual, cu nesocotirea limitelor judecăţii din recurs şi cu eludarea faptului că susţinerile nu au fost supuse analizei instanţei de apel prin formularea căii de atac, fiind o reiterare a apărărilor formulate de pârâtă.

Or, prezentarea unor aspecte care nu au făcut obiect al examinării instanţei de apel, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel (care, suplimentar, să şi antameze chestiuni de nelegalitate), instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv susţinerile părţii, care lasă în afara judecăţii statuările instanţei de apel asupra celor invocate.

Demersul recurentei-pârâte, care ignoră, practic, dezlegările instanţei de prim control judiciar, urmărind, în această manieră inadecvată procedural, să obţină o nouă devoluare a cauzei, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecăţii numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, apte să determine o încadrare corespunzătoare.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată şi indicarea formală a unor texte de lege, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei civile nr. 235/A din 13 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Cum susţinerile recurentei-pârâte nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Dată fiind culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 2000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, apreciindu-se că, faţă de maniera de formulare a criticilor din recurs şi de împrejurarea că recursul a fost soluţionat pe calea excepţiei procesuale a nulităţii, la primul termen de judecată în şedinţă publică, suma acordată cu acest titlu are caracter rezonabil şi echitabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Galaţi împotriva deciziei nr. 235/A din 13 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritoriala Galaţi la plata sumei de 2000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2025.