Timeliness of appeal brief filed by post and resulting denial of new evidence in design patent dispute

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 04 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., anularea parţială a certificatelor de înregistrare desene/modele din 29.08.2016, din 25.11.2016 şi din 27.04.2017, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorarii expert, onorarii avocaţiale, cheltuieli de deplasare, diurne.

2. Sentinţele pronunţate de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 661 din 09 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis acţiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi pârâtul Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci, a anulat certificatul de înregistrare nr. x/29.08.2016 în privinţa modelelor 1, 2, 4, 5 şi 6, a anulat certificatul de înregistrare nr. x/05.05.2016 în privinţa modelelor 5, 8, 9, 12, 13, 15, 16, 18, 20, 21, 24, 25, 26, 35, a anulat certificatul de înregistrare nr. x/27.04.2017 în privinţa modelului 1 şi a obligat pârâta B. la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă, constând în onorariul de avocat.

Prin sentinţa civilă nr. 54/17.01.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 661/9.07.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2017 formulată de către reclamanta A. S.R.L.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel:

Împotriva sentinţei nr. 661 din 09 iulie 2020 a Tribunalului Bucureşti, la data de 20.08.2020 a declarat apel nemotivat pârâta B. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017.

Prin încheierea din data de 14.12.2022, Curtea a admis excepţia tardivităţii cu privire la motivele de apel formulate de către pârâtă, precizând că partea era decăzută la momentul la care a depus motivele de apel din dreptul de a mai motiva cererea de apel, fapt ce atrage după sine aplicarea dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., respectiv analizarea apelului pe baza susţinerilor şi apărărilor formulate în faţa primei instanţe.

Prin decizia civilă nr. 426A din 10 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 661/09.07.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 54/17.01.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 54/17.01.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că: a admis cererea de completare şi a dispus completarea sentinţei civile nr. 661/09.07.2020, în sensul că pârâta va fi obligată şi la plata sumei de 25.450 RON (300 RON taxa de timbru, 4.000 RON onorariu expert, 21.150 RON cheltuieli de deplasare); a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 29.000 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 426 A din 10 aprilie 2024, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă din 14.12.2022, 21.12.2022, 01.03.2023, 13.09.2023 şi 07.02.2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta B. S.R.L.

La data de 18 octombrie 2024, recurenta-pârâtă, prin reprezentant legal, a transmis instanţei motive suplimentare de recurs, acestea fiind depuse în termenul de declarare a recursului. Motivele de recurs depuse la 16 decembrie 2024, de recurenta-pârâtă, prin reprezentant legal, au fost transmise cu depăşirea termenului legal de declarare a recursului, astfel cum s-a reşinut prin raportul privind admisibilitatea în principiu a căii de atac.

Prin cererea formulată de recurenta-pârâtă, prin apărător ales, transmisă la data de 17.10.2024, s-a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, precum şi obligarea intimatei-reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Recurenta-pârâtă a indicat drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel, pe de o parte, a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar pe de altă parte a formulat un raţionament eronat, acesta fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a normelor de drept material prevăzute de art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 129/1992, dezlegările date fiind în contradicţie cu principiile obligatorii de interpretare statuate în jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Tribunalului EUIPO.

Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 180 alin. (1) şi alin. (2), art. 181 alin. (1) pct. 2, art. 183 alin. (1) şi alin. (3), art. 468 C. proc. civ., precum şi pe cele prevăzute de art. 470, art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia ICCJ nr. 9/2020, obligatorie.

Nerespectarea acestor reguli de procedură de către instanţa de apel, prin intermediul încheierilor de şedinţă din 14.12.2022, 21.12.2022, 13.09.2023 şi al deciziei civile nr. 426A/10.04.2024 atrage sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a fost creată o vătămare recurentei-pârâte, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii recurate.

În esenţă, prin încheierile de şedinţă menţionate, instanţa de apel a constatat tardivitatea motivării apelului pârâtei şi, în consecinţă, aceasta a fost decăzută din dreptul de motivare a apelului, a stabilit limitele propriei învestiri la apărările formulate de pârâtă în faţa primei instanţe, ignorând în totalitate apărările promovate prin motivele de apel, a respins cererile de probatorii ale pârâtei, limitând şi probatoriul administrat la probele deja administrate în etapa fondului şi a respins în mod expres cererea pârâtei de efectuare a unei noi expertize tehnice în specialitatea drepturi de proprietate intelectuală, pentru ca, mai apoi, în cadrul deciziei pronunţate, să valorifice tocmai acele susţineri şi probe care au fost criticate de pârâtă prin motivele de apel.

De asemenea, deşi instanţa avea posibilitatea de a remedia vătămarea astfel produsă prin desfiinţarea măsurilor dispuse prin încheierile din 14.12.2022, 21.12.2022 şi 13.09.2022, ca urmare a admiterii declaraţiei de abţinere formulate în cauză de doamna judecător C., prin încheierea de şedinţă din 07.02.2024 instanţa de apel a decis menţinerea tuturor actelor efectuate de completul iniţial învestit cu judecarea apelului, consolidând în acest mod vătămarea produsă pârâtei, remedierea acesteia nemaiputând fi în prezent realizată decât prin cenzurarea hotărârii instanţei de apel prin admiterea prezentului recurs.

Hotărârea atacată a fost dată de către instanţa de apel cu încălcarea sau, după caz, greşita aplicare a normelor de drept material conţinute de art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 129/1992, instanţa de apel stabilind în mod greşit conţinutul noţiunilor specifice materiei deduse judecăţii (în special, noţiunile de "divulgare/dezvăluire publică", "utilizator avizat", "dată certă"), constatând în mod eronat existenţa unei divulgări a modelelor opuse de reclamantă şi, totodată, acceptând ca demonstrarea divulgării să fie făcută prin asumpţii şi presupuneri, iar nu pe baza unor dovezi solide, astfel cum impun principiile consacrate în materia supusă analizei.

În esenţă, instanţa de apel a promovat un raţionament în cadrul căruia a aplicat în mod greşit, pentru a stabili divulgarea unor modele, criterii şi argumente aplicabile pentru stabilirea utilizării serioase a mărcilor de comerţ, realizând astfel o analogie nepermisă între regimurile juridice specifice unor categorii esenţialmente distincte de drepturi de proprietate intelectuală.

Instanţa de apel a preluat telle qu'elle analiza comparativă realizată de expertul desemnat, fără a realiza propria verificare pe baza criteriilor delimitate de lege şi la nivel jurisprudenţial şi, totodată, ignorând întreaga argumentaţie prezentată de pârâtă în apel.

Prin modalitatea de soluţionare a apelului reclamantei, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 444, art. 451, art. 460 alin. (2), art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., nerespectarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin respectiva încălcare a fost produsă o vătămare pârâtei, iar aceasta nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin anulare, având în vedere că vătămarea este produsă prin chiar conţinutul soluţiei pronunţate de instanţa de apel prin decizia recurată.

Cu titlu preliminar, recurenta-pârâtă a menţionat că toate erorile de raţionament din hotărârea recurată, referite în cele ce preced şi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constituie veritabile vicii de legalitate cu privire la hotărâre, aspectele reţinute prin aceasta fiind în contradicţie atât cu dispoziţiile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 129/1992, art. 5 alin. (3) şi alin. (4) din Regulamentul din 2008 de aplicare a Legii nr. 129/1992, cât şi cu principiile de interpretare şi aplicare a acestor norme de drept material, consacrate în jurisprudenţa obligatorie a CJUE şi a Tribunalului EUIPO.

Dispoziţiile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 129/1992 reglementează condiţiile de înregistrare a modelelor şi desenelor - noutatea şi caracterul individual - şi, respectiv, delimitează conţinutul instituţiei divulgării în materia protecţiei modelelor şi desenelor. Dispoziţii similare se regăsesc în art. 5, art. 6 şi art. 7 din Regulamentul 2002/6/CE al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare, dar şi în art. 4, art. 5 şi art. 6 din Directiva 98/71/CE privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale - cele două seturi de norme unionale reglementează în mod similar legii române, condiţia noutăţii (art. 5 din Regulament, respectiv art. 4 din Directivă), condiţia caracterului individual (art. 6 din Regulament, respectiv art. 5 din Directivă) şi conţinutul noţiunii de divulgare (art. 7 din Regulament, respectiv art. 6 din Directivă).

Prin urmare, dezlegările jurisprudenţiale de principiu date de către CJUE şi de către Tribunalul EUIPO cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a acestor norme sunt pe deplin incidente cu privire la conţinutul aceloraşi concepte juridice în legislaţia naţională, iar încălcarea în prezenta cauză, de către instanţa de apel, a principiilor statuate de către instanţa europeană în jurisprudenţa sa, reprezintă veritabile vicii de legalitate ce afectează decizia recurată, care atrag incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, prin raţionamentul expus în încheierea de şedinţă din 14.12.2022 şi prin soluţia subsecventă pronunţată, a încălcat regulile de procedură conţinute de art. 180 alin. (1), art. 181 alin. (1) pct. 2 şi art. 183 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, motivele de apel formulate de pârâtă au fost depuse la oficiul poştal, în municipiul Paşcani, în data de 17.12.2021. Acest aspect este probat cel puţin prin raportare la următoarele elemente probatorii: un plic de plastic, de culoare gri, care poartă menţiunea olografă "17.12.2021" şi urmele foarte puţin vizibile ale unei ştampile poştale şi pe care, totodată, este aplicat codul alfanumeric x; menţiunea expresă a tribunalului, la momentul înregistrării motivelor de apel, referitoare la faptul că acestea au fost depuse prin trimiterea poştală cu nr. x; factura de servicii poştale emisă pârâtei de unul dintre oficiile poştale din municipiul Paşcani, în cadrul căreia este specificat în mod expres "Nr. prezentare" x; extrasul din sistemul D. al Poştei Române, din care rezultă că trimiterea cu numărul x a fost primită de Oficiul Poştal Paşcani 1, de la reprezentantul pârâtei, în data de 17.12.2021 ora 16:08 şi a fost predată destinatarului, în Bucureşti, în data de 21.12.2021, ora 12:00.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat în mod eronat faptul că motivele de apel formulate de pârâtă ar fi fost depuse personal, prin serviciul registratură al Tribunalului, ignorând codul alfanumeric existent pe plicul de comunicare şi menţiunea olografă "17.12.2021" şi, totodată, omiţând să realizeze orice verificări cu privire la semnificaţia codului alfanumeric amintit.

În realitate, contrar raţionamentului instanţei de apel, motivele de apel au fost depuse prin poştă, la Oficiul Poştal nr. 1 din Paşcani (unde se află sediul social al pârâtei), în data de 17.12.2021.

În acest context, potrivit regulii de procedură prevăzute de art. 183 alin. (1) C. proc. civ., data depunerii la poştă reprezintă data efectuării actului de procedură şi, în consecinţă, motivele de apel formulate de pârâtă apar a fi fost depuse în interiorul termenului de 30 de zile, care ar fi urmat să expire în data de 20.12.2021.

Prin urmare, prin încheierea din 14.12.2022 şi ulterior prin decizia civilă nr. 426A/10.04.2024 (care valorifică măsura constatării tardivităţii motivelor de apel, dispusă prin încheierea din 14.12.2022) instanţa de apel a încălcat regula de procedură de la art. 183 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., în sensul de a fi considerat că un act de procedură depus prin poştă a fost efectuat la data înregistrării acestuia la instanţă, precum şi regula de procedură prevăzută de art. 180 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a fi declarat tardiv un act de procedură care, potrivit legii, a fost efectuat în termenul legal.

În mod evident, această încălcare a normelor de procedură de către instanţa de apel a produs recurentei-pârâte o vătămare, întrucât instanţa de apel a reiterat, chiar la începutul considerentelor hotărârii, faptul că nu pot fi avute în vedere alte apărări decât cele realizate în faţa primei instanţe, întrucât apelul pârâtei nu a fost motivat.

Întrucât această încălcare a normelor de procedură a avut un rol determinant în analiza instanţei şi, implicit, în soluţia pronunţată cu privire la apelul pârâtei, prin hotărârea recurată, rezultă că vătămarea produsă (lipsirea de posibilitatea de a solicita cercetarea criticilor formulate faţă de hotărârea primei instanţe şi lipsirea de posibilitatea de a promova apărări noi) nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului de procedură prin care s-a produs încălcarea.

Prin urmare, instanţa de apel, prin hotărârea recurată, a încălcat reguli de procedură sancţionate cu nulitatea potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, prin încheierea de şedinţă din 21.12.2022, având de soluţionat cererile în probaţiune formulate de pârâtă, instanţa de apel a respins cererea de administrare a unei noi expertize, în etapa apelului.

Trebuie menţionat că toate tezele probatorii în baza cărora pârâta a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea drepturi de proprietate intelectuală, fuseseră detaliate sau puteau fi desprinse din cuprinsul motivelor de apel formulate. Cum însă instanţa de apel a constatat tardivitatea motivării apelului şi a pronunţat decăderea pârâtei din dreptul de a motiva apelul, este evident că respectivele teze probatorii nu au fost avute în vedere de către Curte şi, în consecinţă, şi acest aspect are semnificaţia unei vătămări produse pârâtei prin încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură prevăzute de art. 180 - 183 C. proc. civ.

Rezultă că încălcarea normelor de procedură de către instanţa de apel este susceptibilă de a fi sancţionată cu nulitatea, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 13.09.2023, vătămarea pârâtei a fost amplificată prin modalitatea de soluţionare de către instanţa de apel a cererilor de suplimentare a probatoriului formulate de pârâtă.

În analiza realizată în cadrul acestei încheieri, instanţa de apel a reiterat faptul că orice cerere formulată de pârâtă în apel, inclusiv, dar fără a se limita la orice cereri probatorii, trebuie analizată pornindu-se de la "constatarea împrejurării că apelul declarat de apelanta-pârâtă este nemotivat (...)", iar în aceste condiţii prevederile art. 467 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că nu doar probele încuviinţate, ci şi obiectivele şi tezele probatorii propuse de parte trebuie subsumate aceloraşi limite în rejudecarea apelului.

În acest sens se reţine că pârâtei nu îi este permis să "aducă critici indirect, prin obiectivele propuse (şi asupra cărora instanţa de apel va fi obligată în final să îşi îndrepte analiza) împotriva sentinţei, critici pe care trebuia să le formuleze prin motivele de apel".

Cu alte cuvinte, în acest caz instanţa a respins cererea probatorie a pârâtei cu motivarea că obiectivele propuse pentru expertiza solicitată puteau constitui critici împotriva hotărârii (concret, motive de apel), iar în absenţa unei motivări a apelului, în cadrul judecăţii în calea de atac nu ar putea fi avute în vedere alte teze probatorii decât cele vizate de probaţiunea administrată în etapa fondului.

Pe de altă parte însă, încheierea de şedinţă din 13.09.2023, astfel motivată, produce şi o vătămare suplimentară a pârâtei în raport cu prevederile art. 470, art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ., fiind, astfel, cu atât mai mult necesară sancţionarea încălcării regulilor de procedură cu nulitatea potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ., aspect care face incident, şi din această perspectivă, temeiul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 9/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept a stabilit cu valoare obligatorie că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478, alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în noţiunea de probe noi ce pot fi propuse şi încuviinţate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în faţa primei instanţe sau au fost propuse tardiv, iar în privinţa lor prima instanţă de fond a constatat decăderea".

Aşadar, prin Decizia nr. 9/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în apel pot fi propuse probe ce nu au fost propuse în faţa primei instanţe, fiind, însă, necesar ca aceste probe noi să fie propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, prin motivarea apelului.

Or, dispunând decăderea pârâtei din dreptul de a motiva apelul, instanţa de apel a pus-o în imposibilitatea administrării de probe noi, aspect ce a creat o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin aplicarea sancţiunii nulităţii.

Deşi instanţa de apel ar fi avut posibilitatea ca, în cursul judecăţii în apel, să înlăture vătămarea produsă pârâtei, prin soluţiile pronunţate prin încheierile de şedinţă din 01.03.2023 şi 07.02.2024, practic, a fost consolidată vătămarea respectivă, în sensul de a fi devenit imposibil de remediat în altă modalitate decât prin anularea actelor de procedură care au produs-o.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din 01.03.2023, a fost respinsă cererea pârâtei de recuzare a membrilor completului de apel, iar prin încheierea din 07.02.2024, admiţând cererea pârâtei de lămurire a dispozitivului încheierii din 25.10.2023, prin care a fost admisă declaraţia de abţinere formulată de doamna C., membru în completul învestit cu soluţionarea apelului, a fost lămurit dispozitivul în sensul că au fost menţinute toate măsurile dispuse de completul iniţial învestit.

Este evident că, prin efectul acestor două încheieri de şedinţă, a fost eliminată orice posibilitate ca instanţa de apel să revină asupra constatării tardivităţii depunerii motivelor de apel şi, mai mult, vătămarea produsă pârâtei a devenit posibil de remediat doar pe calea formulării recursului.

În acest context, prezenta cerere de recurs a fost în mod expres formulată şi faţă de încheierile de şedinţă din 01.03.2023 şi 07.02.2024, în sensul că, prin intermediul lor au fost confirmate încălcările anterioare ale normelor procedurale şi, totodată, a fost amplificată şi definitivată vătămarea produsă pârâtei societăţi.

Pentru toate aceste motive, rezultă că hotărârea recurată este nelegală fiind incident temeiul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prin aceasta instanţa de apel a încălcat normele de procedură conţinute de art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi de art. 180 şi art. 181 alin. (2) C. proc. civ., iar în condiţiile imposibilităţii înlăturării vătămărilor produse pârâtei în alt mod decât prin anulare, nerespectarea acestor reguli de procedură atrage sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material conţinute de art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 129/1992 şi a art. 5 alin. (3) şi alin. (4) din Regulamentul din 2008 de aplicare a Legii nr. 129/1992.

În continuare, recurenta pârâtă a dezvoltat aceste motive de nelegalitate, expunând pe larg argumentele aduse în susţinerea acestora, concluzionând că întreg raţionamentul ce a fundamentat soluţia pronunţată de instanţa de apel prin soluţia recurată este eronat, fiind rezultatul încălcării şi greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material şi, în consecinţă, decizia atacată este nelegală şi trebuie cenzurată ca atare prin admiterea recursului.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel a soluţionat, distinct de apelul pârâtei, şi apelul formulat în cauză de către reclamanta A. S.R.L., deşi acesta a vizat o altă hotărâre decât cea apelată de pârâtă.

Recurenta-pârâtă a arătat că reclamanta a formulat, în raport cu sentinţa civilă nr. 661/09.07.2020, o cerere de completare a dispozitivului hotărârii, întemeiată pe dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., invocând faptul că, prin hotărârea pronunţată, Tribunalul ar fi omis să se pronunţe cu privire la cererea sa accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată.

Această cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. a fost respinsă de Tribunal prin sentinţa civilă nr. 54/17.01.2022, instanţa apreciind, în mod just, că sentinţa civilă nr. 661/09.07.2020 conţine dezlegări cu privire la toate capetele de cerere şi cu privire la toate cererile accesorii formulate în cauză, inclusiv cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel încât reclamanta avea la dispoziţie calea de atac a apelului, iar nu procedura specială prevăzută de art. 444 C. proc. civ.

Cu privire la acest apel formulat de reclamantă, Curtea a apreciat în mod eronat că ar fi întemeiat, raţionamentul promovat de către instanţa de apel în acest sens constituind o încălcare a regulilor de procedură prevăzute de art. 444, art. 451, art. 460 alin. (2), art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., a căror nerespectare se impune a fi sancţionată cu anularea în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât au produs pârâtei o vătămare care nu ar putea fi înlăturată în alt mod.

Astfel, Curtea a reţinut că, soluţionând capătul de cerere privind cheltuielile de judecată (sau, după caz, cererea accesorie cu acest obiect), instanţa de fond nu s-a pronunţat decât cu privire la onorariul avocaţial (prin sentinţa civilă nr. 661/09.07.2020), omiţând să se pronunţe şi cu privire la alte categorii de cheltuieli.

În legătură cu acest aspect, a mai arătat Curtea că "deşi intră în categoria mare a cheltuielilor de judecată, fiecare dintre aceste costuri reprezintă un capăt de cerere accesorie distinct, astfel că nu poate fi acceptată motivarea primei instanţe, potrivit căreia am fi în prezenţa unei erori de judecată, remediabilă în apel".

Acest raţionament este eronat, întrucât potrivit chiar considerentelor decizorii reţinute de către Curte prin decizia recurată, Tribunalul, prin hotărârea pronunţată pe fondul prezentei cauze, a soluţionat cererea accesorie referitoare la cheltuielile de judecată.

Faptul că soluţia pronunţată este temeinică sau nu, respectiv faptul că prin aceasta se dă o dezlegare satisfăcătoare cererii reclamantei, nu poate fi calificată drept o omisiune de a se pronunţa cu privire la un capăt de cerere, ci ca o veritabilă eroare de judecată, astfel încât, în mod just, Tribunalul, soluţionând cererea de completare a dispozitivului, a apreciat că este neîntemeiată, calea ce ar fi trebuit urmată de către reclamantă fiind cea a apelului.

Procedând în acest mod, Curtea nu a soluţionat apelul împotriva sentinţei civile nr. 54/17.01.2021, ci un apel împotriva sentinţei civile nr. 661/09.07.2020, pe care, de altfel, reclamanta nu l-a promovat niciodată.

În acest sens, prezintă relevanţă considerentele reţinute de Curte în sensul de a aprecia că, prin sentinţa civilă nr. 661/09.07.2020, Tribunalul ar fi omis să soluţioneze anumite cereri accesorii, ajungând, în acest mod, fără a verifica motivaţia instanţei de fond referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii privind cheltuielile de judecată, să cenzureze o altă hotărâre decât cea cu a cărei verificare a fost legal învestită prin apelul reclamantei.

În mod evident, soluţia pronunţată de Tribunal cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă opinia judecătorului fondului referitor la acest aspect, iar simplul fapt de a aprecia în mod arbitrar că modalitatea de soluţionare a acestui capăt de cerere este rezultatul unei omisiuni, constituie o eroare de judecată din partea instanţei de apel, precum şi o eroare asupra obiectului învestirii sale.

Această modalitate de soluţionare a apelului reclamantei reprezintă o încălcare a mai multor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., această cale procedurală este accesibilă părţii doar în ipoteza în care instanţa, soluţionând cauza, nu a rezolvat una dintre cererile sale, însă nu şi atunci când modalitatea de rezolvare nu convine părţii, întrucât cererea sa a fost admisă doar în parte. În acelaşi sens, nu poate fi primită delimitarea artificială propusă de instanţa de apel, potrivit căreia fiecare categorie de cheltuieli de judecată ar urma să fie solicitată printr-o cerere accesorie distinctă, o astfel de soluţie negăsindu-şi suport în nicio dispoziţie procedurală în vigoare.

Tocmai raportat la acest aspect, soluţia pronunţată de instanţa de apel reprezintă şi o încălcare a dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., care reglementează cuantumul cheltuielilor de judecată şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată, dispoziţii normative ce configurează regula potrivit căreia ceea ce se solicită de către parte sunt cheltuielile de judecată în ansamblul lor astfel încât nu ar fi necesară formularea mai multor cereri de acordare a cheltuielilor de judecată, pentru fiecare categorie de cheltuieli în parte.

De asemenea, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., întrucât reclamanta avea posibilitatea de a formula calea de atac a apelului, în măsura în care era nemulţumită de soluţia pronunţată asupra cererii sale accesorii privind cheltuielile de judecată, în măsura în care nemulţumirea sa viza cuantumul cheltuielilor sau înlăturarea de către instanţa de fond a unor categorii de cheltuieli. În esenţă, în măsura în care hotărârea instanţei de fond nu conţine motivele în raport de care a fost dispusă admiterea doar în parte a cererii privind cheltuielile de judecată, în mod evident, remediul accesibil reclamantei era cel al formulării apelului, întemeiat pe teza lipsei unei motivări adecvate a hotărârii primei instanţe. În acest sens, soluţia de respingere a cererii referitoare la anumite categorii de cheltuieli de judecată poate fi justificată de prima instanţă fie în raport de nedovedirea acestora, fie în raport de aprecierea că se impune cenzurarea unor anumite cheltuieli sau că se impune acordarea doar în parte a cheltuielilor de judecată, întrucât soluţia pe fond ar fi constat în admiterea parţială etc. Or, în toate aceste cazuri, neacordarea în parte a cheltuielilor de judecată are la bază un raţionament al primei instanţe, iar verificarea temeiniciei acestuia nu poate face obiectul unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii, ci a unei cereri de apel.

Or, în considerarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că în prezenta cauză, în privinţa apelului declarat de reclamantă, instanţa de apel avea obligaţia de a se limita la verificarea temeiniciei sentinţei civile nr. 54/17.01.2021, fără a extinde obiectul învestirii sale la verificarea temeiniciei soluţiei pronunţate prin sentinţa civilă nr. 661/09.07.2020, întrucât prin soluţia pronunţată Curtea a făcut o serie de aprecieri cu privire la modalitatea în care a fost soluţionată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată prin sentinţa civilă nr. 661/09.07.2020, deşi aceasta exceda obiectului învestirii sale. Aşadar, instanţa de apel a încălcat, prin hotărârea pronunţată, regulile de procedură instituite prin art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., cu privire la limitele devoluţiunii în faţa instanţei de apel.

Întrucât toate încălcările sus-menţionate au fost realizate prin intermediul hotărârii pronunţate în cauză, iar soluţia pronunţată de instanţa de apel sub acest aspect, este vătămătoare pentru recurenta-pârâtă, o atare vătămare nu ar putea fi înlăturată în altă modalitate decât prin aplicarea sancţiunii nulităţii, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru toate motivele expuse, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului astfel cum acesta a fost motivat şi, în consecinţă, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe de apel.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urm., art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., precum şi orice alte dispoziţii legale referite în cuprinsul cererii de recurs.

La data de 18 octombrie 2024, a fost înaintată instanţei o cerere denumită motivarea în drept a recursului, cerere formulată de recurenta-pârâtă, prin reprezentantul său legal .

Prin această cerere, recurenta-pârâtă a reiterat susţinerile privind depunerea în termen a motivelor de apel şi a considerat că instanţa de apel a făcut mai mult erori materiale, având în vedere că nu a apreciat că motivele de apel au fost depuse în termen, că nu a acceptat numirea unui expert pe parcursul judecăţii, precum şi că a analizat cauza numai în baza aspectelor invocate la prima instanţă. Cea mai importantă eroare este aceea că a acordat un grad mare de încredere concluziilor expertului.

A mai susţinut că erorile materiale făcute de instanţa de apel sunt detaliate în cererea de recurs trimisă instanţei pe data de 17.10.2024.

In concluzie a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost motivat, cu conscinţa casării în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

La data de 11 decembrie 2024, recurenta-pârâtă, prin reprezentant legal, a înaintat înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o cerere prin care a reiterat o parte din susţinerile expuse prin cererea transmisă la data de 18 octombrie 2024 .

5. Apărările formulate în cauză

La data de 17 decembrie 2024, intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

A învederat că va combate prin argumente comune atât cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă, prin apărător ales, la data de 17.10.2024, cât şi motivele suplimentare înaintate la dosar la data de 21.10.2024 direct de recurenta-pârâtă prin reprezentant legal.

În ceea ce priveşte motivele suplimentare de recurs înaintate la data de 21.10.2024, a susţinut că prin acestea se reiau şi se dezvoltă practic aspecte care ar reprezenta încălcarea regulilor de procedură de către instanţa de apel cu privire la admiterea excepţiei tardivităţii motivării apelului şi cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor de recuzare a unui membru al completului, doamna judecător C., motive ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum şi cu privire la faptul că instanţa de apel a acordat un grad mare de încredere concluziilor expertului, făcând astfel referire la expertiza în specialitatea proprietate intelectuală şi industrială administrată în primă instanţă, motiv ce s-ar circumscrie cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv o eroare de raţionament ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 129/1992, cât şi cu principiile de interpretare şi aplicare a acestor norme reglementate prin H.G. nr. 211/2008 privind Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992.

Aşadar, în combaterea recursului, intimata-reclamantă a susţinut, în esenţă, că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în cauză, iar criticile expuse de recurenta-pârâtă relevă exclusiv nemulţumirile acesteia referitoare la aprecierea membrilor completului de judecată, în ceea ce priveşte solicitarea de efectuare a unei noi expertize în specialitatea proprietate intelectuală, independent chiar şi de admiterea excepţiei tardivităţii motivelor de apel depuse de pârâtă, care au fost analizate în cercetarea apelului de către instanţa de apel, aşa cum rezultă atât din motivarea deciziei, cât şi din cea a încheierilor recurate referitoare la probatoriile din apel şi soluţionarea cererilor de incompatibilitate şi de recuzare a membrilor completului de judecată în apel.

În continuare, intimata reclamantă a dezvoltat apărările formulate cu privire la argumentele invocate de recurenta pârâtă în susţinerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a concluzionat că, raportat la considerentele expuse, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor incidente din Legea nr. 129/1992 şi a Regulamentului naţional de aplicare a acesteia, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind întemeiat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că motivele suplimentare de recurs transmise de recurenta-pârâtă, prin reprezentant legal, la data de 18 octombrie 2024, sunt depuse în termenul de declarare a recursului. Motivele suplimentare de recurs transmise de recurenta-pârâtă prin reprezentant legal direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 decembrie 2024 sunt formulate cu depăşirea termenului legal de declarare a recursului.

Prin încheierea din 08 aprilie 2025, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 426A din 10 aprilie 2024 şi încheierilor de şedinţă din 14.12.2022, 22.12.2022, 01.03.2023, 19.09.2023 şi 07.02.2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Societatea Comercială "A." S.R.L. şi cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, fixând termen de judecată la data de 23 septembrie 2025, ora 10:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, la termenul de judecată din 23 septembrie 2025, în privinţa notelor depuse de recurentă la dosarul cauzei în decembrie 2024 şi tardivitatea acestora, a observat că instanţa s-a pronunţat cu privire la acestea prin încheierea de admitere în principiu din data de 8 aprilie 2025, iar referitor la cele depuse la data de 9 aprilie 2025, s-a constatat că au fost formulate cu depăşirea termenului legal de motivare a recursului, astfel că nu vor fi avute în vedere ca motive de recurs.

Principala critică invocată de recurenta pârâtă vizează modul în care instanţa de apel a aplicat normele procedurale din materia termenului pentru motivarea căii ordinare de atac a apelului, critici ce sunt subsumabile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din perspectiva acestor dispoziţii legale.

Obiectul controlului judiciar din prezenta cauză este reprezentat de decizia civilă nr. 426A din 10 aprilie 2024, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 661/09.07.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; de asemenea, recurenta a înţeles să atace şi încheierile din 14.12.2022 (prin care s-a admis excepţia tardivităţii formulării motivelor de apel de către apelanta-pârâtă), încheierile din 21.12.2022 şi 13.09.2023 (ce vizau cereri de probaţiune) precum şi încheierile din 01.03.2023 (prin care s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată) şi din 07.02.2024 (prin care s-a lămurit dispozitivul încheierii din 25.10.2023, dată în soluţionarea unei cereri de abţinere a unui membru al completului de judecată, fiind lămurit dispozitivul în sensul menţinerii măsurilor dispuse de completul iniţial învestit), toate pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Aşadar, prin încheierea de la termenul de judecată din 14.12.2022, curtea de apel a admis excepţia tardivităţii formulării motivelor de apel de către apelanta-pârâtă şi a constatat că apelanta-pârâtă este decăzută din dreptul de a mai motiva cererea de apel. Motivând această soluţie, instanţa a reţinut că sentinţa a fost comunicată la 18.11.2021, dată la care era deja formulată declaraţia de apel nemotivat, întrucât nu fusese motivată şi comunicată hotărârea primei instanţe.

S-a reţinut că motivele de apel au fost depuse de către pârâtă pe data de 21.12.2021, deşi ultima zi de depunere a motivelor de apel ar fi fost 20.12.2021, astfel că s-a constatat că, deşi apelul este declarat în termen, "partea era decăzută la momentul la care a depus motivele de apel din dreptul de a mai motiva cererea de apel, fapt ce atrage după sine aplicarea dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., respectiv analizarea apelului pe baza susţinerilor şi apărărilor formulate în faţa primei instanţe"; s-a mai reţinut că nu se regăseşte nici pe plic, nici în plic, recipisa de transmitere a plicului cu AR, iar alte date în afara ştampilei aplicate de către instanţă nu sunt disponibile.

Contestând, pe calea recursului, atât încheierea din 14.12.2022, cât şi decizia subsecventă a curţii, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 180 alin. (1), art. 181 alin. (1) pct. 2 şi art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., sens în care a menţionat că a exercitat calea de atac în termenul legal, iar vătămarea procesuală nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

Critica este fondată, urmând a fi admisă pentru motivele expuse în continuare.

Conform art. 468 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiaşi articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Reiese, aşadar, că atunci când legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancţiunea nulităţii sau a decăderii, actul de procedură prin care se realizează trebuie să respecte condiţia prescrisă de lege, în caz contrar, intervine sancţiunea prevăzută de norma de procedură pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit.

În cauză, motivele de apel au fost trasmise de apelanta pârâtă prin intermediul serviciului poştal. Devin relevante, astfel, prevederile art. 183 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată."

Dispoziţiile art. 183 din C. proc. civ. au ca situaţie premisă întocmirea actului de procedură de către partea interesată în interiorul termenului absolut instituit de lege, dar, din cauza manierei în care partea a ales să se adreseze instanţei, respectiv a modalităţii în care actul de procedură este transmis, acest act ajunge să fie înregistrat la instanţa căreia îi era destinat după împlinirea termenului legal.

În cazurile precis şi limitativ enumerate de art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., operaţiunea juridică de a comunica un act de procedură instanţei este valabilă, iar actul procedural astfel transmis produce efectele dorite de parte de la data depunerii prin scrisoare recomandată la oficiul poştal, la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori de la data trimiterii prin fax sau e-mail, iar nu de la data la care acesta este înregistrat la instanţă, normă reluată de altfel, şi de dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022.

Conform acestui ultim text, actele de sesizare a instanţei, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din sistemul ECRIS.

Procedând la verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei pentru cercetarea celor susţinute de către recurentă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 661 din 09 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost comunicată recurentei la data de 18.11.2021, cum în mod just a reţinut instanţa de apel.

La data de 20.08.2021, reprezentantul legal al pârâtei a transmis, prin poşta electronică, declaraţia de apel formulată împotriva sentinţei nr. 661 din 09 iulie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţionând că motivarea căii de atac va fi depusă după comunicarea acestei hotărâri.

Comunicarea hotărârii către recurentă a fost realizată la data de 18.11.2021, astfel încât termenul pentru exercitarea apelului pentru această parte s-a împlinit la data 20.12.2021 (luni) prin aplicarea regulii de calcul al termenelor procedurale prevăzută de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - pe zile libere.

Înalta Curte constată că motivarea apelului declarat de către pârâtă a fost transmisă curţii de apel prin intermediul serviciului poştal, în data de 17.12.2021, înăuntrul termenului de motivare a apelului, şi nu în data de 21.12.2021, cum s-a reţinut prin încheierea din 14.12.2022.

Astfel, din verificările efectuate rezultă următoarele: la dosarul curţii de apel se află un plic de plastic, de culoare gri, care poartă menţiunea olografă 17.12.2021, pe care este aplicat codul alfanumeric x; la momentul înregistrării motivelor de apel, tribunalul a menţionat faptul că acestea au fost depuse prin trimiterea poştală cu nr. x; pe factura de servicii poştale, emisă pârâtei de unul dintre oficiile poştale din municipiul Paşcani, este specificat în mod expres "Nr. prezentare" x, factura fiind însoţită de chitanţa nr. x/17.12.2021; din extrasul din sistemul D. al Poştei Române reiese că trimiterea cu numărul x a fost primită de Oficiul Poştal Paşcani 1, de la reprezentantul pârâtei, în data de 17.12.2021 ora 16:08 şi a fost predată destinatarului, în Bucureşti, în data de 21.12.2021, ora 12:00.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că data depunerii motivelor de apel formulate de pârâtă ar fi fost 21.12.2021.

În acest context, prin încheierea din 14.12.2022 şi ulterior prin decizia civilă nr. 426A/10.04.2024 (care valorifică măsura constatării tardivităţii motivelor de apel, dispusă prin încheierea din 14.12.2022) instanţa de apel a încălcat regula de procedură instituită de art. 183 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., în sensul de a fi considerat că un act de procedură depus prin poştă a fost efectuat la data înregistrării acestuia la instanţă, situaţie având drept consecinţă declararea ca tardiv a unui act de procedură care, potrivit legii, a fost efectuat în termenul legal.

În consecinţă, întrucât motivarea apelului a fost transmisă la instanţă în termenul legal, Înalta Curte constată că părţii apelante i s-a produs o vătămare procesuală esenţială, reprezentată de soluţionarea apelului pe baza susţinerilor şi apărărilor formulate în faţa primei instanţe, prin aplicarea dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., fără cercetarea pe fond a motivelor de apel depuse în termen.

Ca atare, Înalta Curte reţine că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât curtea de apel a pronunţat încheierea din 14.12.2022 şi decizia recurată cu încălcarea regulilor de procedură analizate mai sus, sancţiunea nulităţii fiind incidentă în condiţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., vătămarea procesuală astfel cauzată, constând în faptul că părţii nu i-au fost analizate criticile formulate împotriva sentinţei, neputând fi înlăturată în alt mod, în contextul în care, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, în acea fază procesuală era posibilă statuarea diferită asupra chestiunilor de netemeinicie susţinute în cauză.

Similar, în ceea ce priveşte încheierile de şedinţă din 21.12.2022 şi 13.09.2023, Înalta Curte reţine că prin acestea curtea de apel s-a raportat la încheierea din 14.12.2022 prin care a constatat tardivitatea motivării apelului, astfel că cererile de probatorii formulate de către pârâtă prin cadrul memoriului de apel nu au fost avute în vedere decât în limita dispoziţiilor art. 467 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, în încheierea din 13.09.2023, instanţa a precizat expres că "porneşte de la constatarea împrejurării că apelul declarat de apelanta pârâtă B. S.R.L. este nemotivat, urmare a admiterii excepţiei tardivităţii cu privire la depunerea motivelor de apel şi a operării decăderii. În atare condiţii, cu toate că dispoziţiile art. 467 alin. (2) prevăd că "în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă", în realitate şi obiectivele propuse de apelanta pârâtă pentru noua expertiză trebuie subsumate acestor limite impuse în rejudecarea apelului. Cu alte cuvinte, apelanta nu poate aduce critici indirect, prin obiectivele propuse (şi asupra cărora instanţa de apel va fi obligată în final să îşi îndrepte analiza) împotriva sentinţei, critici pe care trebuia să le formuleze prin motivele de apel."

De altfel, se reţine că prin Decizia nr. 9/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut în considerente că "74. (...) instanţa de apel poate administra orice probe noi, indiferent dacă au fost sau nu solicitate în faţa primei instanţe, cerinţa impusă de către legiuitor pentru etapa procesuală a apelului fiind ca acestea să se fi propus în condiţii procedurale prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanţa de apel să aprecieze că sunt necesare soluţionării cauzei."

Astfel, instanţa de recurs reţine că, în cauza dedusă judecăţii, vătămarea procesuală pricinuită pârâtei căruia nu i s-a încuviinţat probatoriile (cu efectuarea unei noi expertize în apel) pe motiv că mijlocul de probă nu a fost solicitat prin cererea de apel, nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea şi a încheierilor de şedinţă din 21.12.2022 şi 13.09.2023, pronunţate cu nerespectarea prescripţiilor legale şi rejudecarea cauzei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.

În contextul expus, motivul de nelegalitate a deciziei şi încheierilor recurate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este unul peremptoriu care conduce prin el însuşi la casarea deciziei recurate în condiţiile art. 497 din acelaşi cod şi la reluarea judecăţii în cauză.

Înalta Curte constată că incidenţa acestui motiv de casare, care priveşte formele de procedură şi garanţiile procesuale, nu permite, la acest moment procesual, şi cenzurarea motivelor de recurs reglementate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material în cauza dedusă judecăţii, întrucât, dacă în această etapă procesuală s-ar da dezlegări pe fondul cauzei, ele nu ar putea privi decât situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel în contextul lipsei analizării criticilor de netemeinicie invocate în termen legal în calea devolutivă de atac. Prin urmare, ar fi afectat principiul dublului grad de jurisdicţie pe care legea îl acordă părţilor în această materie şi de care acestea trebuie, în mod necesar, să beneficieze.

Invocând cazul de casare instituit de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a criticat încheierile de şedinţă din 01.03.2023 şi 07.02.2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, susţinând că prin pronunţarea acestora a fost eliminată orice posibilitate ca instanţa de apel să revină asupra constatării tardivităţii motivelor de apel, iar vătămarea pârâtei a devenit posibil de remediat doar pe calea formulării prezentei căi de atac.

Examinând aceste încheieri, se constată că, prin încheierea din 1.03.2023, s-a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată, formulată de apelanta pârâtă în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., instanţa reţinând că modalitatea de argumentare a soluţiei pronunţate referitor la cererile de probatorii ale părţilor, precum şi prin dispoziţia expresă din cuprinsul încheierii din 21.12.2021, în sensul menţinerii tuturor celorlalte măsuri dispuse, nu nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor.

Înalta Curte reţine că, deşi dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. lasă deschisă posibilitatea existenţei şi a unor cazuri de incompatibilitate neprevăzute expres, acestea trebuie însă raportate la situaţia de fapt concretă, pentru a se stabili dacă sunt de natură să creeze suspiciuni rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorului.

Or, invocarea unor chestiuni în legătură cu modalitatea de soluţionare a excepţiei de tardivitate a formulării motivelor de apel nu reprezintă fapte sau atitudini ale judecătorilor a căror recuzare s-a solicitat care să poată fi calificate drept circumstanţe care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea completului de judecată. Astfel, efectuarea unor acte de procedură de către instanţă ori respingerea unor cereri formulate în proces nu pot avea, prin ele însele, semnificaţia unor împrejurări care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la impaţialitatea judecătorului, câtă vreme ele nu se corelează cu alte elemente care să justifice temerile exprimate de parte în acest sens. Judecătorul soluţionează cererile cu care a fost învestit apreciind în mod liber probele, potrivit convingerii sale, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale incidente iar simpla pronunţare asupra unei cereri în sens contrar celui dorit de parte nu poate avea determina incidenţa cazului de incompatibilitate analizat.

Pe cale de consecinţă, neputându-se constata încălcarea unor norme de procedură prin încheierea din 1.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă atacată, Înalta Curte reţine că nu este incident, în această privinţă, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceeea ce priveşte încheierea din 7.02.2024, se reţine că prin această hotărâre Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea de lămurire a încheierii din data de 25.10.2023 şi a lămurit încheierea menţionată (prin care a fost admisă cererea de abţinere formulată de doamna judecător C.), în sensul că toate actele efectuate în cauză de completul iniţial învestit vor fi menţinute.

În motivarea încheierii de lămurire, instanţa a reţinut că, în cursul celor 17 termene la care a luat parte, doamna judecător nu a pronunţat nicio încheiere interlocutorie în sensul art. 235 C. proc. civ., că măsurile dispuse de doamna judecător au vizat în principal încuviinţarea şi administrarea probelor şi că niciunul dintre actele de procedură efectuate de complet în compunerea sa iniţială nu pot fi considerate drept afectate de nevaliditate.

Prin critica formulată, recurenta a susţinut că menţinerea tuturor actelor efectuate de completul iniţial învestit cu judecarea apelului consolidează vătămarea produsă întrucât este evident că, prin efectul acestor două încheieri de şedinţă, a fost eliminată orice posibilitate ca instanţa de apel să revină asupra constatării tardivităţii depunerii motivelor de apel.

Vătămarea invocată nu mai subzistă în condiţiile în care atât motivele de apel depuse în termen cât şi probele aferente acestora urmează a fi analizate în rejudecare, dată fiind soluţia care urmează a fi pronunţată asupra recursului.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva încheierilor de şedinţă din 01.03.2023 şi 07.02.2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Recurenta pârâtă a mai criticat decizia atacată susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a soluţionat apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 661/2020 a Tribunalului Bucureşti, deşi aceasta exercitase calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 54/2022 a aceleiaşi instanţe; a considerat că instanţa de apel avea obligaţia de a se limita la verificarea temeiniciei sentinţei civile nr. 54/2022 (şi să constate că tribunalul deja soluţionase cererea accesorie referitoare la celtuielile de judecată), fără a extinde obiectul analizei sale la cealaltă hotărâre, nefiind învestită în acest sens, astfel că au fost încălcate dispoziţiile art. 444, art. 460, art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

Mai susţine şi că soluţia pronunţată de instanţa de apel reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 451 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că ceea ce se solicită de parte sunt cheltuielile de judecată în ansamblul lor, nefiind necesară formularea mai multor cereri de acordare a cheltuielilor de judecată pentru fiecare categorie, în parte.

În speţă, Înalta Curte reţine, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, că prin sentinţa civilă nr. 661 din 09 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pe pârâta B. la 15.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu de avocat.

Prin sentinţa civilă nr. 54/17.01.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 661/9.07.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti formulată de către reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 426A din 10 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 54/17.01.2022, pe care a schimbat-o în sensul că a admis cererea de completare şi a dispus completarea sentinţei civile nr. 661/09.07.2020, în sensul că obligării pârâtei şi la plata sumei de 25.450 RON (300 RON taxa de timbru, 4.000 RON onorariu expert, 21.150 RON cheltuieli de deplasare).

În motivarea apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate asupra cererii de completare, reclamanta a precizat că, deşi prima instanţă s-a pronunţat asupra unei cereri accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, din eroare, aceasta din urmă nu s-a pronunţat asupra tuturor cheltuielilor de judecată, atât timp cât a admis în totalitate cererea de chemare în judecată. Apelanta a considerat că este total nelegală argumentaţia primei instanţe conform căreia critica asupra calculului cheltuielilor de judecată poate face apelul unei eventuale căi de atac, când în realitate este vorba despre o vădită eroare de calcul a acestor cheltuieli.

Prin urmare, astfel fiind învestită, instanţa de apel avea a se pronunţa asupra cererii de apel în raport cu soluţia dispusă prin sentinţa apelată, în limitele criticilor formulate de reclamantă, care vizau greşita respingere a cererii de completare a dispozitivului sentinţei şi acordarea cheltuielilor de judecată avansate de parte în primă instanţă, cu luarea în considerare a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, nu poate fi reţinută încălcarea normelor de procedură invocate de recurenta pârâtă, instanţa de apel nedepăşindu-şi limitele învestirii în condiţiile în care apelul reclamantei A. S.R.L. viza soluţia de respingere a cererii de completare a hotărârii, soluţie conţinută de sentinţa civilă nr. 54/17.01.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Astfel, în ceea ce priveşte calea procedurală prin care partea interesată poate solicita şi obţine cheltuielile de judecată omise de instanţă, se observă că, în cauză, reclamanta a recurs la procedura completării hotărârii.

Curtea de apel a reţinut că prima instanţă, deşi a admis acţiunea, nu s-a pronunţat decât cu privire la onorariul avocatului reclamantei, omiţând celelalte categorii de cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru, onorariu de expert şi cheltuielile de deplasare). Aceasta a fost situaţia reţinută de instanţa de apel, care a determinat soluţia asupra apelului îndreptat împotriva deciziei pronunţate în cererea de completare.

Înalta Curte reţine că prin procedura cuprinsă în art. 444 din C. proc. civ. nu se completează motivarea, ci dispozitivul hotărârii, care, potrivit art. 425 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., trebuie să cuprindă soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii, urmărindu-se, aşadar, remedierea unei omisiuni constând în răspunsul la una sau mai multe cereri formulate de părţile din proces. Aceasta este concluzia ce se desprinde din interpretarea literală a prevederilor criticate de recurenta-pârâtă, în care se precizează expres că procedura prevăzută de textul criticat este aplicabilă în cazul în care "prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale"; astfel, absenţa soluţiei cu privire la cheltuielile de judecată sau privitoare la drepturi ale martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor poate fi corijată prin completarea dispozitivului, având în vedere că, la toate cererile formulate în cauză, indiferent că sunt principale, accesorii sau incidentale, instanţa trebuie să răspundă prin dispozitivul hotărârii care este reflectat în minută.

Aşadar, dispoziţiile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. asigură echilibrul procesual al tuturor părţilor din litigiu care, prin intermediul acestei proceduri, pot corecta o omisiune a instanţei de judecată, cu consecinţa că aceasta va analiza toate cererile cu care a fost învestită iniţial.

Aceasta este situaţia în speţă, în care dispozitivul sentinţei conţine dispoziţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat însă nu cuprinde nicio menţiune în sensul admiterii sau respingerii cererii de acordare a celorlalte cheltuieli de judecată solicitate, această lipsă echivalând cu omisiunea de pronunţare asupra respectivei cereri.

Prin urmare, dacă instanţa a soluţionat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, însă a omis să se pronunţe asupra unei categorii de cheltuieli de judecată, solicitate şi dovedite cu înscrisuri depuse la dosar, cum este cazul în speţă (taxa judiciară de timbru, onorariu cuvenit expertului judiciar, cheltuielile de deplasare), partea a cărei cerere a fost omisă de la pronunţare poate recurge la complinirea acestei omisiuni prin promovarea unei cereri de completare, în condiţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, criticile formulate de recurentă în privinţa admiterii apelului reclamantei împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de completare, examinate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, soluţia instanţei de apel în această privinţă reflectând o corectă aplicare a normelor legale mai sus analizate, în limitele învestirii sale.

Soluţia cu privire la fondul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată va depinde însă de soluţia care va fi pronunţată în rejudecare, prin care urmează a se statua şi asupra culpei procesuale a părţii care va pierde procesul.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va casa încheierile de şedinţă din 14.12.2022, 21.12.2022 şi 13.09.2023 precum şi decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecare, în coordonatele expuse mai sus.

În rejudecare, instanţa de apel va analiza ansamblul criticilor şi apărărilor substanţiale formulate de părţi, atât din perspectiva motivelor de apel formulate de către pârâtă, cât şi din perspectiva probatoriului solicitat de către această parte, aceste aspecte reprezentând circumstanţe factuale şi legale pe care instanţa de apel trebuie să le stabilească în virtutea atribuţiilor sale legale, în limitele cererii apel cu care a fost învestită şi a apărărilor formulate.

Dat fiind că în cauză s-a dispus soluţia casării cu trimitere spre rejudecare, instanţa de recurs nu se poate pronunţa, în această fază procesuală, asupra cheltuielilor de judecată solicitate de părţile litigante, acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de apel, în raport cu soluţia care va fi pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L împotriva încheierilor de şedinţă din 01.03.2023 şi 07.02.2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L împotriva deciziei civile nr. 426A din 10 aprilie 2024 şi a încheierilor de şedinţă din 14.12.2022, 21.12.2022 şi 13.09.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Casează decizia şi încheierile atacate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2025.