Adoption validity and succession rights: decision quashed and case remanded for re-evaluation of adoption consent requirements

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2017 la data de 20.06.2017, astfel cum a fost precizată şi completată prin notele scrise înregistrate la data de 6.07.2017, reclamantele A. şi B. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii C., D., E. şi F., Biroul Notarului Public G. din Bacău şi Biroul Notarului Public H. din Bacău, să se dispună:

- reducţiunea liberalităţilor excesive, respectiv: reducţiunea testamentului defunctei I., întocmit în favoarea pârâţilor C., D., autentificat sub nr. x/30.06.2015 de pârâtul BNP G., testament având ca obiect apartamentul nr. x situat în mun. Bacău, str. x, jud. Bacău evaluat de reclamanţi la 141.039,36 RON precum şi toate bunurile mobile din interiorul apartamentului, evaluate de reclamanţi la suma de 40.000 RON; reducţiunea testamentului defunctei I., întocmit în favoarea pârâţilor E. şi F., autentificat sub nr. x/30.06.2015 de BNP G. având ca obiect apartamentul nr. x situat în mun. Bacău, str. x, jud. Bacău, evaluat de reclamanţi la 122.236,80 RON, valoarea bunurilor mobile din interiorul acestui apartament fiind apreciată de reclamanţi la 20.000 RON;

- obligarea pârâţilor la plata fructelor, adică a cotei din bunuri care depăşeşte cotitatea disponibilă, cota cuprinsă în rezerva succesorală, calculată sub forma echivalentului unor jumătăţi din chiriile imobiliare existente pe piaţa liberă, în raport cu poziţia şi dotarea/utilarea/mobilarea celor două imobile ce fac obiectul cererilor de reducţiune, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti precum şi în continuare, pe viitor, până la data executării efective a sentinţei; reclamantele au estimat valoarea fructelor ce li se cuvin din chiria imobiliară la 7.200 RON (1/2 din 14.400 RON) pentru apartamentul din str. x şi 9.000 RON (1/2 din 18.000 RON) pentru apartamentul din str. x, valoarea fiind calculată pentru o perioadă de 18 luni cuprinsă între iunie 2017, data începerii litigiului şi data la care apreciază reclamantele că hotărârea judecătorească ce se va pronunţa va rămâne definitivă.

- obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti de la capătul 2 de cerere, în cuantum indexat cu indicele de inflaţie, indexare calculată de la data promovării acţiunii şi până la data plăţii lor efective;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti de la capătul 2 de cerere, dobândă calculată de la data promovării acţiunii şi până la data plăţii lor efective;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii la dobânda legală aferente drepturilor băneşti de la capătul 2 de cerere, dobândă la dobândă calculată de la data promovării acţiunii şi până Ia data plăţii lor efective;

- anularea în parte a certificatelor de legatar nr. 56 şi nr. 57 din 30.09.2015 eliberate de BNP H.;

- recunoaşterea calităţii de moştenitor legal şi rezervatar a ascendentei reclamantelor, J., în raport cu testatoarea şi fiica sa, I. şi refacerea/reîntregirea rezervei succesorale a moştenitorului-ascendent rezervatar J.;

- plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantele au formulat cerere de completare a acţiunii înregistrată la data de 13.11.2017, cerere completatoare precizată prin notele scrise înregistrate la data de 20.02.2018, solicitând:

În principal:

- anularea/constatarea nulităţii testamentului defunctei I. autentificat sub nr. x/30.06.2015, pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la testarea notarială şi pentru lipsa totală sau vicierea consimţământului testatoarei I.;

- anularea/constatarea nulităţii testamentului defunctei I. autentificat sub nr. x/30.06.2015, pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la testarea notarială şi pentru lipsa totală sau vicierea consimţământului testatoarei I.;

- obligarea pârâţilor E. şi F. la restituirea în natură a amintirilor de familie şi în natură sau în echivalent a bunurilor mobile personale aparţinând ascendentei J. şi aflate în incinta apartamentului din str. x, evaluate la suma de 20.000 RON şi obligarea pârâţilor la plata unor penalităţi zilnice de 100 RON/zi de întârziere, calculate din iunie 2017, data la care au fost puşi în întârziere prin promovarea prezentei acţiuni şi până la data la care aceştia vor restitui efectiv în natură şi/sau echivalent bunurile;

- obligarea pârâţilor C. şi D. la restituirea în natură a amintirilor de familie şi în natură sau în echivalent a bunurilor mobile personale aparţinând mătuşii I. şi aflate în incinta apartamentului din str. x, evaluate la suma de 40.000 RON şi obligarea pârâţilor la plata unor penalităţi zilnice de 100 RON/zi de întârziere, calculate din iunie 2017, data la care au fost puşi în întârziere prin promovarea prezentei acţiuni şi până la data la care aceştia vor restitui efectiv în natură şi/sau echivalent bunurile;

- obligarea celor patru pârâţi la plata fructelor, calculate sub forma echivalentului chiriilor imobiliare existente pe piaţa liberă, în raport cu poziţia şi dotarea/utilarea/mobilarea celor două imobile ce fac obiectul prezentei reducţiuni, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi în continuare, până la data executării efective a sentinţei judecătoreşti, în cuantum de 30.400 RON pentru apartamentul din str. x pentru o perioadă de 38 luni şi 38.000 RON pentru apartamentul din str. x pentru o perioadă de 38 luni, la cele 18 luni indicate iniţial reclamantele adăugând perioada de 20 luni cuprinsă între data de 30.09.2015, data deschiderii succesiunii defunctei I. şi luna mai 2017;

- obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti de la capătul 3 de cerere în cuantum indexat cu indicele de inflaţie de la 30.09.2015 sau de la data promovării acţiunii şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti de la capătul 3 de cerere de la 30.09.2015 sau de la data promovării acţiunii şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii la dobânda legală aferentă drepturilor băneşti de la capătul 3 de cerere de la data promovării acţiunii şi până la data plăţii efective;

- anularea certificatului de legatar nr. x/30.09.2015, precum şi a certificatului de legatar nr. x/30.09.2015, ca fiind acte subsecvente testamentelor anulabile, pe de o parte şi încheiate cu nesocotirea legislaţiei succesorale notariale specifice, pe de altă parte;

- anularea declaraţiilor ascendentei J. de renunţare la dreptul de a solicita reducţiunea liberalităţilor excesive, declaraţii înregistrate sub numărul x şi 1080/30.09.2015, ca fiind acte subsecvente testamentelor anulabile, pe de o parte şi ca fiind date cu încălcarea consimţământului şi în lipsa discernământului (sau a discernământului diminuat), şi fiind şi încheiate cu nesocotirea legislaţiei succesorale notariale, pe de altă parte;

- obligarea în solidar a pârâţilor şi la restituirea sumei de până la 59.356,35 RON, precum şi a altor sume de bani încasaţi sau rămaşi în numerar sau în conturi bancare, pe numele titularei I., conturi bancare ce vor fi identificate în urma unei interogări bancare dispuse la ordinul instanţei;

- recunoaşterea calităţii reclamantelor de moştenitori legali ai defunctei I. (prin recunoaşterea calităţii reclamantelor de moştenitori legali ai ascendentei J., care la rândul ei are calitatea de moştenitor unic şi rezervatar, în raport cu fiica sa predecedată, I.) şi refacerea în totalitate a masei succesorale rămase de pe urma defunctei I., precum şi atribuirea către reclamante a acestei mase succesorale refăcute (petiţia de ereditate);

- introducerea în masa succesorală şi a bunurilor indicate prin cerere reconvenţională, respectiv 2 locuri de veci la cimitirul Sărata 1 concesionate de I., fondul de membru la K. în valoare de 1.250 RON deţinut de aceeaşi defunctă, precum şi ultimele 4 pensii cuvenite ascendentei J. în valoare totală de 5.312 RON (martie- iunie 2017);

- constatarea nulităţii întregii proceduri testamentare şi succesorale notariale efectuate de către BNP G. şi BNP H. de pe urma defunctei I..

În subsidiar, s-a solicitat de către reclamante:

- reducţiunea liberalităţilor excesive începând cu data de 30.06.2015, respectiv a legatelor/testamentelor:

- reducţiunea testamentului nr. 622/30.06.2015 care are ca obiect un apartament situat în Bacău, str. x, se. C, judeţul Bacău, apreciat la valoarea de 141.039,36 RON;

- reducţiunea testamentului nr. 623/30.06.2016 care are ca obiect un apartament situat în Bacău, str. x,sc. B, judeţul Bacău, apreciat la valoarea de 122.236,80 RON; testamente care depăşesc cotitatea disponibilă, în limita cotei de rezervă cuvenită moştenitorului rezervatar J..

- obligarea pârâţilor E. şi F. la restituirea în natură a amintirilor de familie şi în natură sau în echivalent a bunurilor mobile personale aparţinând ascendentei J. şi aflate în incinta apartamentului situat în Bacău, str. x, se. B, ap.l, judeţul Bacău, pe care reclamantele le evaluează la 20.000 RON şi obligarea aceloraşi pârâţi la plata unor penalităţi zilnice de 100 RON/zi întârziere calculate din iunie 2017;

- obligarea pârâţilor C. şi D. la restituirea în natură a amintirilor de familie şi în natură sau în echivalent a bunurilor mobile personale aparţinând ascendentei J. şi aflate în incinta apartamentului situat în Bacău, str. x, se. C, judeţul Bacău, pe care le evaluează la 40.000 RON şi obligarea aceloraşi pârâţi la plata unor penalităţi zilnice de 100 RON/zi întârziere calculate din iunie 2017;

- obligarea pârâţilor la plata fructelor, adică a cotei de bunuri care depăşeşte cotitatea disponibilă, cota cuprinsă în rezerva succesorală, calculată sub forma echivalentului unor jumătăţi din chiriile imobiliare existente pe piaţa liberă pentru cele două imobile care fac obiectul reducţiunii, de 19.000 RON (adică jumătate din 38.000 RON) pentru apartamentul din Bacău, judeţul Bacău şi de 15.200 RON (adică jumătate din 30.400 RON) pentru apartamentul din Bacău, str. x, se. B, judeţul Bacău;

- obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti de la capătul 15 de cerere în cuantum indexat cu indicele de inflaţie;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti de la capătul 15 de cerere;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii la dobânda legală aferentă drepturilor băneşti de la capătul 15 de cerere;

- anularea în parte a certificatului de legatar nr. 56/30 septembrie 2016, precum şi a certificatului de legatar nr. 57/30 septembrie 2015;

- anularea declaraţiilor ascendentei reclamantelor J. de renunţare la dreptul de a solicita reducţiunea liberalităţilor excesive înregistrate sub numărul x şi 1080/30.09.2015;

- obligarea în solidar a pârâţilor la restituirea sumei de până la 59.356,35 RON, precum şi a unor sume de bani încasaţi sau rămaşi în numerar în conturi bancare, pe numele titularei I.;

- recunoaşterea calităţii reclamantelor de moştenitori legali ai defunctei I. şi refacerea în totalitate a masei succesorale;

- introducerea în masa succesorală şi a bunurilor indicate prin cerere reconvenţională;

- constatarea nulităţii întregii proceduri testamentare şi succesorale efectuate la BNP G. şi BNP H.;

- plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantele au invocat dispoziţiile art. 1086-1090, art. 1092-1095, art. 1489 alin. (2) C. civ., dispoziţiile art. 148-151, art. 192, art. 194-195 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 2216/14.03.2018, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Prin notele scrise înregistrate la data de 31.10.2018, reclamantele-pârâte au arătat că, la pct. l.a şi l.b, solicită constatarea nulităţii absolute a testamentelor autentificate sub nr. x şi 623 din 30.06.2015, toate celelalte solicitări pe care le menţin fiind subsecvente acestora şi au solicitat disjungerea capetelor de cerere de la pct. 12-21 şi suspendarea judecăţii acestora până la soluţionarea definitivă a celor solicitate la pct. 1-11.

Prin sentinţa civilă nr. 966/7.11.2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată de reclamante, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bacău în vederea soluţionării conflictului.

Prin sentinţa nr. 15/6.02.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bacău, având în vedere valoarea întregii moşteniri, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, instanţă pe rolul căreia cauza a fost reînregistrată sub acelaşi număr, 9464/180/2017, la data de 27.02.2019.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 297 din 12 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia tardivităţii întâmpinării, excepţie invocată de reclamantele-pârâte A. şi B.. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâţii-reclamanţi. A fost respinsă în tot acţiunea formulată reclamantele-pârâte A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., Biroul Notarului Public G. şi Biroul Notarului Public H. ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă. A fost respinsă cererea reconvenţională ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Au fost obligate reclamantele-pârâte să plătească pârâţilor-reclamanţi suma de 11.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat (10.000 RON) şi cheltuieli de deplasare (1.500 RON).

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 396 din 17 iunie 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 297/12.04.2023 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, fiind obligată apelanta la plata către intimata E. a sumei de 3000 RON reprezentând onorariu avocaţial, redus potrivit art. 451 (2) din C. proc. civ.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs reclamanta A., criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat, în esenţă, următoarele critici:

Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de apel nu şi-a verificat din oficiu propria competenţă; în baza Legii nr. 310/2018, conform art. 94 pct. 1 lit. j)1) din C. proc. civ., competenţa materială absolută pentru soluţionarea fondului unei acţiuni de natură succesorală aparţine judecătoriilor, iar competenţa materială în soluţionarea apelurilor în acţiuni de natură succesorală revine tribunalelor.

Tot circumscris aceluiaşi motiv de nelegalitate, arată că instanţa de apel nu avea competenţa legală să modifice efectele unui act administrativ, cu referire la deciziile de adopţie nr. 341/26 iulie 1990 şi nr. 342/26 iulie 1990, emise de către Autoritatea Tutelară Bacău, această atribuţie revenind exclusiv instanţelor de contencios administrativ. Prin urmare, instanţa civilă a încălcat normele de competenţă materială funcţională, pronunţând o hotărâre ce excede atribuţiilor sale.

Invocând incidenţa art. 488 pct. 4 C. proc. civ., reclamanta susţine că instanţa de apel s-a pronunţat ultra petita, întrucât nu a fost învestită cu anularea sau desfiinţarea deciziilor administrative de adopţie nr. 341/26 iulie 1990 şi nr. 342/26 iulie 1990, ce nu au fost anulate sau desfiinţate.

Subsumat pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., consideră că instanţa de apel a refuzat să administreze o probă esenţială, respectiv verificarea bazei de date DEPABD, cu privire la existenţa adopţiei cu efecte depline, din care rezulta că actele administrative de adopţie nu au suferit nici modificări şi nici nu au fost desfiinţate.

Arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, ceea ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Astfel, instanţa de apel a infirmat cele două decizii de adopţie cu efecte depline şi definitive, nr. 341/26 iulie 1990 şi nr. 342/26 iulie 1990, emise de Autoritatea Tutelară Bacău în 1990, cu o simplă scrisoare privată, datată 2.10.2016 adresată soacrei sale, J. (bunica adoptivă a reclamantei) de către L. (mama adoptivă) dublată de o simplă prezumţie, motiv pentru care părţile nu pot determina care a fost raţionamentul real al instanţei.

De asemenea, instanţa îşi fundamentează decizia pe fapte sau argumente care nu ţin de dosarul cauzei, respectiv pe aspectele nesolicitate de modificare a efectelor celor două acte administrative de adopţie cu efecte depline, motiv pentru care hotărârea este viciată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 şi 6 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi C., E., F., precum şi intimata-pârâtă D. au depus întâmpinări prin care au invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea căii de atac, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 08 aprilie 2025, completul de filtru a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 396 din 17 iunie 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. şi cu intimaţii-pârâţi F., E., C., BNP G., D. şi BNP H. şi a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2025, ora 9:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a invocat, printr-o primă critică, că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică, susţinând că, în raport cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j)1) din C. proc. civ. (introduse prin Legea nr. 310/2018), "competenţa materială absolută pentru soluţionarea fondului unei acţiuni de natură succesorală aparţine judecătoriilor, iar competenţa materială în soluţionarea apelurilor în acţiuni de natură succesorală revine tribunalelor"; de asemenea, a susţinut că instanţa de apel a încălcat normele de competenţă materială funcţională, întrucât nu avea competenţa legală să modifice efectele unui act administrativ, şi anume, deciziile de adopţie nr. 341/26 iulie 1990 şi nr. 342/26 iulie 1990, emise de către Autoritatea Tutelară Bacău.

Critica astfel formulată, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii"), este lipsită de fundament legal.

Înalta Curte constată că, în speţa dedusă judecăţii, prin sentinţa civilă nr. 2216/14.03.2018, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 966/7.11.2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată de reclamante, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bacău în vederea soluţionării conflictului.

Prin sentinţa nr. 15/6.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bacău, având în vedere valoarea întregii moşteniri, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Astfel, problema competenţei materiale de soluţionare a cauzei a fost tranşată prin soluţionarea conflictului de competenţă, incident care este determinat de faptul că una dintre instanţele aflate în conflict a aplicat greşit norma de competenţă incidentă.

În cauză, pe calea regulatorului de competenţă, s-a tranşat conflictul negativ intervenit între judecătorie şi tribunal, în sensul că revine celei din urmă instanţe competenţa materială de soluţionare a cauzei pendinte.

Hotărârea Curţii de Apel Bacău pronunţată în soluţionarea conflictului de competenţă este definitivă, conform art. 135 alin. (4) din Codul de procedură, astfel că ea este obligatorie pentru părţi şi instanţa în favoarea căreia a fost stabilită competenţa, având autoritate de lucru judecat, astfel încât instanţa căreia i se trimite dosarul este obligată să rezolve pricina.

În acest context, criticile recurentei reclamante prin care se tinde la reanalizarea problemei competenţei de soluţionare a cauzei sunt nefondate; de altfel, recurenta ignoră şi împrejurarea că dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. j)1) ale C. proc. civ. au fost introduse prin art. I pct. 9 al Legii nr. 310/2018, act normativ care nu este aplicabil în cauză, faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată fiind introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, alegaţiile reclamantei referitoare la încălcarea normelor de competenţă materială funcţională, întrucât instanţa de apel a analizat actele de adopţie, deşi era atributul "exclusiv al instanţelor de contencios administrativ", nesocotesc regimul juridic al excepţiei necompetenţei materiale, care trebuie invocată in limine litis de către participantul la procedura judiciară, care are motive să conteste competenţa instanţei, sub sancţiunea de a nu se mai putea prevala ulterior de asemenea aspecte formale, tocmai pentru a nu se ajunge la tergiversarea soluţionării cauzei, în contra sensului şi scopului normei menite să disciplineze comportamentul procesual.

Astfel, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică (...) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat".

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condiţiile legii, adică de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar partea interesată este nemulţumită de soluţia dată excepţiei de procedură.

Dacă nu a fost invocată în termenul stipulat de lege, excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanţă şi nici direct în apel sau recurs.

Înalta Curte constată că, în speţa dedusă judecăţii, la judecata în fond în faţa tribunalului (instanţă învestită urmare a pronunţării regulatorului de competenţă), la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, reclamanta nu a invocat excepţia de necompetenţă materială procesuală (funcţională) a instanţei de judecată. Or reclamanta, dacă avea motive să aprecieze că se află în faţa unei instanţe necompetente absolut, avea obligaţia invocării excepţiei, sub sancţiunea de a nu mai putea să aducă ulterior în dezbaterea judiciară un asemenea aspect.

Totodată, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 4/2023 pronunţată de instanţa supremă în recurs în interesul legii, s-a statuat că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din C. proc. civ., competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina: cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac; în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri)".

Cum fondul cauzei a fost soluţionat de secţia civilă a tribunalului iar apelul a fost judecat de secţia civilă a curţii de apel, susţinerile recurentei, care pretinde încălcarea normelor de competenţă materială funcţională de către instanţa de apel, nu pot fi primite, pentru considerentele expuse.

În contextul expus, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este nefondată.

De altfel, susţinerile circumscrise chestiunii competenţei instanţei de apel de a anula efectele unei decizii de adopţie vizează în realitate modul în care instanţa a analizat aceste decizii şi le-a apreciat efectele juridice. În acest sens, Înalta Curte constată că instanţa a interpretat probele administrate şi a aplicat dispoziţiile legale pe care le-a considerat incidente, fără a anula/desfiinţa actele administrative de adopţie nr. 341/26 iulie 1990 şi nr. 342/26 iulie 1990 emise de Autoritatea Tutelară Bacău, astfel cum pretinde recurenta în mod eronat.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat pe anularea deciziilor de adopţie ultra petita, bazându-se pe prezumţii şi încălcând art. 14 şi 22 din C. proc. civ., precum şi faptul că a fost refuzată administrarea unor probe (verificarea bazei de date BEPABD).

Deşi nelegalitatea deciziei a fost susţinută atât pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cât şi pe cel al dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceste critici se circumscriu şi vor fi analizate pe tărâmul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), având în vedere, pe de o parte, că se contestă măsuri procesuale ale instanţei de judecată - pretinsul refuz al administrării de probe - iar, pe de altă parte, că argumentele de nelegalitate se raportează la principii şi la norme care guvernează procesul civil, cum ar fi nesocotirea dispoziţiilor art. 14 şi 22 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că pârâţii au invocat existenţa adopţiei cu efecte restrânse, astfel că instanţa de apel a avut a cerceta această chestiune, fiind învestită în acest sens, iar, în ceea ce priveşte refuzul de verificare a bazei de date pentru identificarea sentinţei civile nr. 341 din 26.07.1990 a Judecătoriei Bacău privind adopţia cu efecte depline, se reţine că în calea de atac a apelului instanţa a dispus suplimentarea probatoriului administrat de prima instanţă, fiind emisă adresa nr. x/2017 din data de 16.02.2024 prin care s-a solicitat Primăriei Mun. Bacău să înainteze la dosarul cauzei deciziile care au stat la baza adopţiei reclamantelor A. şi B., emise la data de 26.07.1990.

Prin adresa nr. x/28.02.2024, Municipiul Bacău prin DPEP Serviciul de stare civilă a înaintat instanţei de apel Deciziile nr. 341 şi 342 emise la data de 26.07.1990, decizii prin care s-a încuviinţat înfierea cu efectele filiaţiei fireşti, iar prin adresa nr. x/24.04.2024 DPEP Serviciul de Stare Civilă Bacău a înaintat la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziilor de adopţie a reclamantelor.

Or, în virtutea rolului activ conferit prin art. 22 alin. (2) teza finală C. proc. civ., instanţa de apel poate să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc, astfel cum rezultă din art. 478 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Însă, încuviinţarea unor probe noi în completarea probelor administrate de către prima instanţă reprezintă o facultate, o posibilitate de administrare, supusă filtrului propriu al instanţei de judecată prin raportare la specificul speţei şi la actele şi lucrările dosarului, astfel încât instanţa de apel este îndrituită să aprecieze dacă dovezile respective sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, iar neîncuviinţarea unor probe din oficiu nu poate constitui un motiv de nelegalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii."

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a "refuzat" probatoriul solicitat de reclamantă (verificări în BEPABD), ci a efectuat adrese la Serviciul de stare civilă Bacău, care a înaintat înscrisurile care au stat la baza adopţiei.

Din lecturarea memoriului de recurs, Înalta Curte mai observă că, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel s-a raportat la argumente străine şi a infirmat cele două decizii de adopţie cu efecte depline şi definitive, nr. 341/26 iulie 1990 şi nr. 342/26 iulie 1990, emise de Autoritatea Tutelară Bacău în 1990, având în vedere o simplă scrisoare privată, datată 2.10.2016 adresată soacrei sale, J. (bunica adoptivă a reclamantei) de către L. (mama adoptivă) dublată de o simplă prezumţie, motiv pentru care părţile nu pot determina care a fost raţionamentul real al instanţei.

Critica este fondată în sensul considerentelor care urmează a fi expuse.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În speţă, prima instanţă învestită cu soluţionarea acţiunii a avut a verifica, pentru a stabili dacă reclamantele au justificat calitatea procesuală activă, forma/tipul de adopţie prin care reclamantele A. şi B. au fost înfiate de către M. şi soţia acestuia, L., în anul 1990, prin raportare la dispoziţiile art. 79 din Codul Familiei (Legea nr. 4/1953) şi a apreciat că, în speţă, a fost realizată adopţia cu efecte restrânse în privinţa acestora.

Verificând aceste chestiuni litigioase prin decizia atacată, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a solicitat Primăriei Mun. Bacău înscrisuri cu privire la existenţa sau nu a unei declaraţii comune a tuturor moştenitorilor cu privire la adopţia reclamantelor de către soţii M. şi L., "întrucât din înscrisurile solicitate nu a rezultat că deciziile de adopţie au fost emise cu luarea în consideraţie şi a cererii comune a tuturor moştenitorilor legali ai adoptatorilor sau dacă acestea au existat" şi a concluzionat că:

"reclamantele nu au făcut dovada încheierii unei adopţii cu efecte depline, ci, dimpotrivă, din scrisoarea datată 2.10.2016 adresată soacrei sale, L. arată în mod explicit, chiar în prima pagină a scrisorii, că nici J., nici I., mama şi, respectiv sora tatălui adoptiv nu au fost de acord cu adopţia"; s-a constatat că reţinerea primei instanţe "privind neîndeplinirea condiţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 4/1953, potrivit cărora înfierea cu toate efectele unei filiaţii fireşti putea fi încuviinţată la cererea comună a tuturor celor îndreptăţiţi să consimtă la înfiere, este una corectă, această declaraţie neexistând la dosarul de adopţie al reclamantelor".

Prin cererea de recurs, reclamanta pretinde existenţa unor considerente străine şi o omisiune de examinare a susţinerilor sale cu privire la insuficienta lămurire a noţiunii de "persoane care trebuie să consimtă la adopţie", cu referire la dispoziţiile art. 79 din Codul familiei, ceea ce ar atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, în acest sens, că sfera persoanelor care trebuie să consimtă la adopţie este menţionată în Legea nr. 4 din 1953, republicată - Codul familiei, act normativ incident cauzei în raport de data adopţiei (1990), enumerarea fiind preluată, de altfel, şi în dispoziţiile art. 463 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Astfel, potrivit art. 70 din Codul familiei, "pentru încheierea înfierii se cere consimţământul celui care înfiază, consimţământul părinţilor celui înfiat, dacă acesta este minor, precum şi consimţământul celui înfiat, dacă a împlinit vârsta de zece ani. Dacă unul dintre părinţi este mort, pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti sau, din orice împrejurare, în neputinţa de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător. Dacă cel ce urmează a fi înfiat este pus sub tutelă, va consimţi tutorele, iar dacă se află într-o situaţie în care este necesară punerea sub tutelă aceasta nu a fost încă instituită, autoritatea tutelară va putea încuviinţa înfierea, fără a mai fi necesară instituirea tutelei".

Art. 77 din acelaşi Cod prevede că "înfierea nu dă naştere rudeniei între cel înfiat şi rudele celui care înfiază, în afară de cazul arătat în art. 79".

Dispoziţiile art. 79 din Codul familiei prevăd că, "la cererea comună a tuturor celor îndreptăţiţi să consimtă la înfiere, autoritatea tutelară poate încuviinţa înfierea cu toate efectele unei filiaţii fireşti.

De la data când această înfiere îşi produce efectele, înfiatul devine rudă cu rudele celor care înfiază, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile şi îndatoririle izvorâte din filiaţie între cel înfiat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora încetează. Cu toate acestea, se aplică între cel înfiat şi rudele sale fireşti dispoziţiile art. 6.

Dispoziţiile art. 78 alin. (1), (2) şi 4 sunt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în alineatele precedente.

Serviciul de stare civilă va întocmi în registru un nou act de naştere al celui înfiat, în care cei care înfiază vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, făcându-se pe el menţiune despre întocmirea celui nou".

În speţă, în deciziile nr. 341 şi nr. 342, emise de Primăria Municipiului Bacău la 26 iulie 1990 se menţionează că s-a încuviinţat înfierea reclamantelor, "cu toate efectele filiaţiei fireşti în conformitate cu prevederile art. 79 din Codul familiei".

Verificând, din această perspectivă, îndeplinirea obligaţiilor impuse instanţei anterioare prin art. 425 lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că legea la care s-a raportat curtea de apel când a verificat tipul de adopţie încheiată în anul 1990, este Codul familiei, respectiv art. 77 şi 79 din Legea nr. 4/1953, însă a ignorat prevederile art. 70 din Codul familiei care stipulează clar care sunt persoanele îndreptăţite să consimtă la adopţie: adoptatorul, părinţii fireşti, adoptatul (peste 10 ani).

Astfel, în considerentele deciziei atacate s-a reţinut că din decizia de adopţie (cu referire la recurentă) nu rezultă dacă ea a fost "emisă cu luarea în consideraţie şi a cererii comune a tuturor moştenitorilor legali ai adoptatorilor sau dacă acestea au existat", fără a indica temeiul de drept din care ar rezulta necesitatea consimţământului "tuturor moştenitorilor legali ai adoptatorilor", neputându-se astfel stabili nici relevanţa în soluţionarea cauzei pendinte a scrisorii adresate soacrei cu privire la dezacordul mamei şi surorii tatălui adoptiv în privinţa adopţiei.

În atare situaţie, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii era obligată, în raport cu existenţa unei reglementări în privinţa persoanelor care trebuie să consimtă la adopţie - art. 70 din Codul familiei, să analizeze şi să stabilească norma de drept aplicabilă în speţă, conform obligaţiei ce îi revenea potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea recurată a fost pronunţată fără a se motiva raţiunea pentru care s-a apreciat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 79 din Codul familiei, în baza unor considerente care nu lămuresc chestiunile cu privire la sfera persoanelor îndreptăţite să consimtă la adopţie şi fără a se examina susţinerile reclamantei în acest sens, Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar vătămarea pricinuită recurentei-reclamante nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.

În rejudecare, curtea de apel va analiza tipul de adopţie incident, cu observarea prevederilor art. 70 din Codul familiei şi va aprecia cu privire la eventuala incidenţă în cauză a dispoziţiilor art. 79 din acelaşi act normativ.

De asemenea, cu ocazia rejudecării, în funcţie de soluţia ce se va pronunţa, vor fi avute în vedere şi solicitările formulate în recurs relative la acordarea cheltuielilor de judecată, a căror rezolvare nu a putut avea loc în faţa instanţei de recurs, dată fiind soluţia casării ce s-a impus a fi adoptată în cauză.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte, constatând că sunt întrunite cerinţele cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din acelaşi cod, va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 396 din 17 iunie 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. şi cu intimaţii-pârâţi F., E., C., Biroul Notarului Public G., D. şi Biroul Notarului Public H..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2025.