State liability for judicial errors: jurisdiction under Art. 269 Law 303/2022 vs. maritime/postal competence and fair trial claims

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2023*, ca urmare a declinării competenţei funcţionale de către Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro cu titlu de despăgubiri morale şi materiale ca urmare a constatării că, în cadrul unei proceduri desfăşurate în faţa instanţelor române, în cadrul dosarului nr. x/2020, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Reclamantul şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 6, art. 13, art. 14, art. 1 din Protocolul 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 41 din aceeaşi convenţie, art. 2 paragraf 3 lit. a), lit. b), lit. c), art. 14, art. 16 şi art. 26 din Pactul Internaţional de la New York din 1966, art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 52 alin. (3) din Constituţia României, art. 96 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, art. 1357 şi următoarele din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3572 din 8 decembrie 2023, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 20 din 1 februarie 2024, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins excepţia privind necompetenţa sa materială şi, de asemenea, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 324 din 9 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva sentinţei civile nr. 20 din 1 februarie 2024 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 324 din 9 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă. Recurentul îşi întemeiază calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, afirmă că hotărârea recurată este dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din actul normativ menţionat. În opinia sa, litigiul pendinte intră sub jurisdicţia maritimă/poştală întrucât a aplicat un timbru poştal pe cererea de chemare în judecată. În acest sens, a invocat în faţa instanţei de fond excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale.

În conformitate cu decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, excepţia necompetenţei materiale a secţiei/completului nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale este de ordine publică şi poate fi invocată de orice parte şi de instanţă, din oficiu, în orice fază procesuală.

De asemenea, faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată de un complet nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale reiese şi din adresa Curţii de Apel Craiova nr. 48173/82/IP din 20 octombrie 2023, prin care se arată că în cadrul acestei instanţe nu există completuri specializate în această materie, fiind incidentă sancţiunea nulităţii, conform art. 176 pct. 3 din C. proc. civ.

În strânsă legătură cu prima critică, printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din actul normativ menţionat, recurentul susţine că membrii completului de judecată care a pronunţat hotărârea recurată nu sunt specializaţi în soluţionarea cauzelor maritime/poştale. Greşita alcătuire a completului de judecată este în strânsă legătură cu competenţa, fiind vizat aspectul calitativ al compunerii instanţei.

Mai mult, la data de 3 iunie 2024 a solicitat grefierului de şedinţă să întocmească un referat corespunzător care să conducă la abţinerea doamnei judecător B. faţă de faptul că există o plângere penală formulată împotriva sa. Întrucât aceasta nu a înţeles să se abţină, deşi este un caz de incompatibilitate absolută, hotărârea pronunţată este lovită de nulitate.

Invocă Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale, prin care s-a consacrat dreptul la o instanţă stabilită prin lege, arătând că normele care reglementează compunerea completurilor de judecată sunt norme de organizare judiciară de ordine publică, a căror încălcare este sancţionată cu nulitatea. Pentru aceste considerente susţine nelegala compunere a completului de judecată din apel.

În al treilea rând, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale. În acest sens, arată că hotărârea nu este motivată în privinţa jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a tratatelor internaţionale la care România este parte, referitor la drepturile fundamentale ale omului, dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea legii care reglementează materia, şi excepţiei necompetenţei materiale procesuale. La pronunţarea soluţiei de respingere a excepţiei necompetenţei materiale procesuale, instanţa de apel s-a raportat doar la dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, a nesocotit deliberat prevederile art. 40 şi art. 47 din Legea nr. 304/2022 şi nu a luat în considerare Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 şi Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Învederează că, în motivarea hotărârii cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei repartizării aleatorii în sistemul informatic ECRIS, instanţa de apel a invocat fişa dosarului din aplicaţia ECRIS, care nu este ataşată la dosar. În opinia sa, era necesar a fi ataşate la dosar rezoluţia tipizată prin care s-a dispus repartizarea, semnată de preşedintele instanţei sau judecătorul desemnat, rezoluţia prin care s-a atestat repartizarea aleatorie, semnată de persoana desemnată în acest scop şi lista cauzelor repartizate în ziua respectivă.

Hotărârea nu este motivată nici în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al mandatarului persoană juridică Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa întrucât instanţa s-a referit la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, deşi sunt două chestiuni diferite. Statul Român poate fi reprezentat doar de Ministerul Finanţelor, nu de sucursalele acestuia. Mai mult, instanţa nu a ţinut seama de decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Invocând lipsa motivării hotărârii atacate, recurentul arată că este lipsită de suport probatoriu şi legal.

Afirmă că se află sub protecţia instituită de art. 14, art. 16 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum şi de art. 21 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, însă instanţa nu a făcut o minimă analiză a acestor prevederi.

În al patrulea rând, recurentul susţine că este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 14 alin. (4) şi alin. (5), art. 22 alin. (4), art. 176 pct. 2, pct. 3, pct. 4 şi pct. 6, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza finală din C. proc. civ., arătând că instanţa de apel l-a discriminat, nu a cercetat fondul, a achiesat la motivarea sentinţei tribunalului, şi-a întemeiat soluţia pe argumente străine de cauză, iar dispozitivul hotărârii nu conţine codul unic de înregistrare al pârâtului, certificatul de înmatriculare în registrul comerţului, soluţia cu privire la toate cererile deduse judecăţii şi semnătura judecătorilor.

În al cincilea rând, recurentul susţine şi încălcarea normelor de drept material, cu referire la art. 21 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14, art. 16 şi art. 26 din Pactul Internaţional de la New York cu privire la drepturile civile şi politice, art. 16 alin. (2), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 4, art. 5 şi art. 193 alin. (2) din C. civ.. Instanţa de apel a ignorat dreptul acestuia de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică, în condiţiile în care a specificat că este o persoană naturală care în dreptul pozitiv vine reprezentată de figura reprezentantului legal, curator, administrator, având statut de personalitate juridică de drept universal.

De asemenea, apreciază că instanţa i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, deşi a insistat asupra aplicării directe a dreptului internaţional şi comunitar.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, nu a formulat întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la 10 aprilie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului, termen la care cauza a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Cererea recurentului privind repunerea pe rol a dosarului a fost admisă la termenul din 25 septembrie 2025, instanţa reţinând cauza în pronunţare asupra fondului recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 324 din 9 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva sentinţei civile nr. 20 din 1 februarie 2024 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

Recurentul îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, acesta invocă incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din actul normativ menţionat, potrivit cu care casarea unei hotărâri se poate cerere când aceasta "a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii". În argumentare, recurentul susţine că litigiul pendinte intră sub jurisdicţia maritimă/poştală, întrucât "a aplicat un timbru poştal pe cererea de chemare în judecată", iar hotărârea atacată a fost pronunţată de un complet nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale, aspect ce reiese din adresa Curţii de Apel Craiova, prin care se arată că în cadrul acestei instanţe nu există completuri specializate în această materie.

Înalta Curte nu va valida susţinerile recurentului referitoare la soluţionarea cauzei de către o instanţă necompetentă, reţinând că acţiunea formulată de acesta a fost calificată drept o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 303/2022 (corespunzătoare fostului art. 96 din Legea nr. 303/2004), întrucât urmăreşte angajarea răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin pretinsele erori judiciare arătate în cererea de chemare în judecată, calificare juridică ce nu a fost contestată de reclamant.

Or, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, "Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul". În consecinţă, instanţa de recurs reţine că, în mod legal, Tribunalul Gorj a fost învestit cu soluţionarea cauzei, fiind tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

Relativ la susţinerea recurentului în sensul în care litigiul pendinte intră sub jurisdicţia maritimă/poştală, instanţa de recurs constată, similar instanţei de apel, că stabilirea competenţei materiale şi teritoriale se determină în raport cu normele de competenţă cuprinse în C. proc. civ. sau în legi speciale, nu potrivit voinţei reclamantului care doreşte ca cererea sa să fie judecată de o secţie specializată în cauze maritime din cadrul Tribunalului Constanţa, dat fiind că a aplicat un timbru poştal pe cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, pentru a atrage competenţa unei secţii sau a unui complet specializat în cauze maritime şi fluviale este necesar ca litigiul să fie în legătură cu desfăşurarea activităţilor maritime sau fluviale în marea teritorială sau pe Dunăre, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 304/2022, potrivit cărora "În cauzele maritime sau fluviale, circumscripţiile tribunalelor Constanţa şi Galaţi sunt următoarele: a) Tribunalul Constanţa: judeţele Constanţa şi Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila marină 64 inclusiv; b) Tribunalul Galaţi: celelalte judeţe, Dunărea de la mila marină 64 în amonte până la km 1.075".

Cum obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează desfăşurarea activităţilor maritime sau fluviale în marea teritorială sau pe Dunăre, astfel cum s-a reţinut anterior, în mod legal instanţa de apel a respins critica reclamantului privind soluţia primei instanţe asupra excepţiei necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale.

În acest context, nu prezintă relevanţă că prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocată de recurent, s-a statuat asupra caracterului de ordine publică a necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului specializat.

Prin urmare, reţinând legalitatea soluţiei instanţei de apel cu privire la excepţia necompetenţei materiale procesuale, susţinerea recurentului privind pronunţarea hotărârii atacate de un complet nespecializat în cauze maritime/poştale şi fluviale nu poate fi primită.

În al doilea rând, invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din actul normativ menţionat, potrivit cu care casarea unei hotărâri se poate cere "când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale", recurentul susţine că membrii completului de judecată care a pronunţat hotărârea recurată nu sunt specializaţi în soluţionarea cauzelor maritime/poştale. Afirmă că greşita alcătuire a completului de judecată este în stânsă legătură cu competenţa, fiind vizat aspectul calitativ al compunerii instanţei.

Instanţa de recurs constată că nu poate fi reţinută incidenţa cazului de casare sus-menţionat, dată fiind considerentele anterioare, argumentele mai sus expuse fiind valabile şi în analiza prezentei critici.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, se susţine că unul dintre judecători era incompatibil, fiind vizat de o plângere penală formulată de recurent. Întrucât nu s-a abţinut de la soluţionarea cauzei, completul care i-a soluţionat apelul era nelegal alcătuit.

Nici acest argument nu poate fi primit.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., judecătorul aflat într-o stare de incompatibilitate, care nu a înţeles să formuleze cerere de abţinere, poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte sau după începerea dezbaterilor, raportat la data la care a fost cunoscută această împrejurare. Însă actul normativ menţionat stabileşte o procedură şi anumite termene în care poate fi invocată această situaţie care-l vizează pe judecător, prin intermediul cererii de recuzare. Prin urmare, motivele de incompatibilitate cunoscute şi neinvocate în termen nu mai pot fi valorificate în calea de atac.

Cu alte cuvinte, dacă recurentul avea cunoştinţă de un caz de incompatibilitate în care s-ar fi aflat unul dintre membrii completului de judecată a apelului, avea la îndemână cererea de recuzare, nefiind permis să invoce incompatibilitatea, omisso medio, direct în recurs.

În al treilea rînd, recurentul susţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea hotărârii care "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În acest sens, afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale.

Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să poată aprecia legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.

Atât timp cât în considerente instanţa nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor care o preced.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care au stat la baza pronunţării soluţiei. În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a-şi motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile anterior indicate, presupune o motivare punctuală a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat şi nu un răspuns în detaliu pentru fiecare argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestită instanţa de judecată.

Verificând din această perspectivă conţinutul deciziei atacate, Înalta Curte reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele legale, întrucât instanţa de apel a răspuns explicit aspectelor ce i-au fost deduse spre analiză prin motivele de apel, considerentele hotărârii astfel pronunţate arătând, într-o manieră lămuritoare, motivele pentru care a fost respins apelul declarat în cauză, cu consecinţele reflectate în dispozitivul hotărârii, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanţei de recurs realizarea controlului judiciar.

În acest sens, instanţa de recurs constată că, prin decizia atacată, a fost analizată critica apelantului - reclamant cu privire la soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale procesuale, instanţa de apel apreciind că, în raport cu dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 303/2022, cauza cu care a fost învestită prima instanţă nu intră în categoria litigiilor maritime şi fluviale, context în care a reţinut irelevanţa celor statuate prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar.

Şi critica referitoare la repartizarea aleatorie a cauzei a fost analizată, instanţa de apel reţinând, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, că dovada acestui tip de repartizare se găseşte în sistemul informatic şi poate fi pusă la dispoziţie, la cerere, persoanei interesate.

Nu este reală nici susţinerea potrivit căreia s-a făcut o confuzie între excepţia lipsei calităţii de reprezentant al mandatarului Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, şi excepţia lipsei dovezii de reprezentant al acestuia, instanţa analizând-o pe cea din urmă, care nu ar fi fost invocată.

Curtea de Apel Craiova, în soluţionarea apelului cu care a fost învestită, a examinat această chestiune şi a reţinut că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, are calitatea de mandatar al intimatului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, dovada existând la dosarul cauzei.

Tot în acest context, recurentul realizează o scurtă analiză a calităţii de reprezentant pe care o contestă, argumentele fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Însă, nici ele nu sunt fondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 223 din C. civ., "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens". Această dispoziţie se regăseşte şi în art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34 din 22 ianuarie 2009. De asemenea, conform art. 4.5 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor, reprezentarea în faţa instanţelor de judecată se poate realiza de unităţile subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în baza unor mandate acordate în acest sens.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanţelor, prin unităţile financiare subordonate. În cauza pendinte, este reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în baza mandatului nr. x din 2 mai 2023 dat de Ministerul Finanţelor subunităţii sale.

În privinţa afirmaţiei recurentului că hotărârea nu este motivată cu referire la incidenţa dispoziţiilor art. 14, art. 16 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum şi ale art. 21 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, sub a căror protecţie se află, se constată că instanţa de apel a verificat modul de aplicare a normelor legale incidente de către prima instanţă, potrivit calificării date cererii de chemare în judecată, necontestată de reclamant, şi a expus raţionamentul juridic propriu, potrivit căruia a apreciat, în speţă, inexistenţa unei erori judiciare săvârşite în dosarul nr. x/2020.

Prin urmare, instanţa de apel a analizat susţinerile recurentului, luând în considerare toate aspectele esenţiale ale cauzei şi răspunzând criticilor formulate de acesta, alegaţiile contrare, cuprinse în cererea de recurs, fiind nefondate. Faptul că judecătorul interpretează dispoziţiile legale incidente într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În al patrulea rând, recurentul susţine şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menaţionat, potrivit cu care se poate cere casarea "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În acest sens, recurentul afirmă că au fost încălcate dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 14 alin. (4) şi alin. (5), art. 22 alin. (4), art. 176 pct. 2, pct. 3, pct. 4 şi pct. 6, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza finală din C. proc. civ., arătând că instanţa de apel l-a discriminat, nu a cercetat fondul, a achiesat la motivarea sentinţei tribunalului, şi-a întemeiat soluţia pe argumente străine de cauză, iar dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul unic de înregistrare al pârâtului, certificatul de înregistrare în registrul comerţului, soluţia cu privire la toate cererile deduse judecăţii şi semnătura judecătorilor.

Referitor la susţinerea privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 14 alin. (4) şi alin. (5), art. 22 alin. (4), art. 176 pct. 2, pct. 3, pct. 4 şi pct. 6, art. 211 din actul normativ menţionat, instanţa de recurs constată că aceasta nu poate face obiectul analizei specifice controlului judiciar în prezenta fază procesuală, întrucât recurentul nu deduce, spre examinare, o minimă argumentaţie în drept care să situeze critica în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, criticile de recurs nu pot consta într-o susţinere formală a încălcării normelor de drept material ori procedural, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei.

În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 426 alin. (3) şi ale art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza finală din C. proc. civ., aceasta se vădeşte a fi nefondată.

Astfel, recurentul susţine că hotărârea atacată nu este semnată de membrii completului de judecată şi că lipsesc menţiunile necesar a fi evidenţiate în dispozitivul hotărârii cu privire la soluţia asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Totodată, arată că dispozitivul hotărârii nu cuprinde menţiunile referitoare la codul unic de înregistrare a pârâtului şi numărul de înregistrare în registrul comerţului.

Instanţa de recurs reţine că în dispozitivul deciziei recurate trebuia menţionată, aşa cum, de altfel, s-a şi întâmplat, soluţia cu privire la apelul declarat de reclamant, asupra căruia instanţa de apel a reţinut cauza în pronunţare, argumentele dezvoltate de apelantul - reclamant în susţinerea căii de atac promovate fiind analizate în cadrul considerentelor hotărârii.

De asemenea, analizând exemplarul deciziei atacate, din dosarul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, instanţa de recurs constată că aceasta poartă semnătura olografă a membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei. Dispoziţiile art. 426 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cu care "Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată şi de către grefier", vizează doar cele două exemplare originale ale hotărârii, nu şi copiile comunicate părţilor, care vor fi conformate cu originalul de grefa instanţei, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Referitor la împrejurarea că dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul unic de înregistrare a pârâtului şi numărul de înregistrare în registrul comerţului, instanţa de recurs reţine, pe de o parte, că intimatul nu este profesionist, nu este înregistrat la registrul comerţului, şi, pe de altă parte, că în discuţie ar putea fi, eventual, o nulitate virtuală, caz în care devin incidente prevederile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.. Vătămarea nu este prezumată şi nu se face dovada acesteia.

În al cincilea rând, recurentul susţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit cu care se poate cere casarea atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

În speţă, deşi recurentul reclamă încălcarea normelor de drept material, cu referire la art. 21 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, la art. 14, art. 16 şi art. 26 din Pactul Internaţional de la New York cu privire la drepturile civile şi politice, la art. 16 alin. (2), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, respectiv la art. 4, art. 5 şi art. 193 alin. (2) din C. civ., instanţa de recurs constată că toate aceste dispoziţii nu sunt incidente cauzei, având în vedere cadrul procesual obiectiv, prin raportare la pretenţia dedusă judecăţii, calificată de către instanţa de fond, cadru respectat, în mod corespunzător, de instanţa de apel, astfel cum s-a reţinut anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 324 din 9 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 324 din 9 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.