Nullification of municipal tort liability appeal for failing to contest res judicata effects on de facto expropriation claims

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, la data de 26 iunie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile estimate la suma totală de 483.120 RON, aferente perioadei 26 iunie 2020 - 26 iunie 2023, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului curţi - construcţii în suprafaţă totală de 2.684 mp, situat în intravilanul Municipiului Drobeta Turnu Severin, str. x, intabulat în C.F. nr. x, dezmembrat în cinci imobile distincte, având numerele cadastrale: nr. x în suprafaţa de 579 mp, nr. x în suprafaţa de 569 mp, nr. x în suprafaţa de 378 mp, nr. x în suprafaţa de 556 mp şi nr. x în suprafaţa de 602 mp, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 555, art. 1.349, art. 1381, art. 1385 din C. civ. şi art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 49 din data de 25 iunie 2024, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 95.467 RON reprezentând contravaloarea lipsei folosinţă pentru perioada 26 iunie 2020 - 26 iunie 2023. A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.514,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din: 3.014,34 RON - taxă judiciară de timbru, 1.500 RON - onorariu expert şi 2.000 RON - onorariu avocat.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 348 din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin împotriva sentinţei civile nr. 49 din 25 iunie 2024 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata A., având ca obiect pretenţii, ca nefondat. A obligat apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin la plata către intimata A. a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat).

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 348 din 22 octombrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentei, hotărârea atacată este afectată de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1349 din C. civ.

În acest sens, arată că, deşi intimata nu a indicat ca temei juridic al solicitării sale dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a analizat cererea prin prisma condiţiilor răspunderii civile delictuale. Instanţa de apel a apreciat că apelul este nefondat şi a ţinut seama doar de susţinerile reclamantei şi de practica judiciară depusă la dosar.

Pornind de la elementele de fapt, apărările formulate şi probatoriile administrate, recurenta apreciază că nu se poate reţine că sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale. Prin urmare, instanţa de fond a aplicat eronat prevederile legale menţionate anterior.

În sprijinul acestei afirmaţii, înţelege să dezvolte situaţia de fapt, insistând asupra împrejurării că terenul în cauză figurează în UTR nr. 31, iar, potrivit Planului Urbanistic General, în zonă este prevăzut a se realiza prelungirea Bulevardului Aluniş. Includerea acestei prelungiri în Planul Urbanistic General nu necesita acordul intimatei întrucât nu echivalează cu o expropriere, dar impune o serie de restricţii, inclusiv interdicţia de a realiza construcţii. Această măsură nu a fost contestată, fapt ce denotă o acceptare tacită.

Cu toate acestea, reclamanta a procedat la dezmembrarea terenului şi vânzarea acestuia, folosindu-se de Planul Urbanistic Zonal întocmit la cererea lui B..

După ce a vândut loturile 1A/2, 1A/3, 1A/4 şi 1A/5, aceasta a solicitat şi a obţinut, în anul 2011, schimbarea categoriei de folosinţă a terenului 1A/1 din teren arabil, în teren curţi-construcţii. Şi acesta a fost dezmembrat în 5 loturi, în scopul valorificării sale. Prin urmare, intimata solicită despăgubiri cu rea - credinţă, aceasta fiind propriul artizan al situaţiei în care se găseşte.

Chiar dacă prin Planul Urbanistic General şi Planul Urbanistic Zonal se prevede interdicţia de a construi pentru intimată, o astfel de împrejurare nu are semnificaţia unei fapte ilicite, producătoare de prejudicii, astfel că instanţa nu poate reţine încălcarea prerogativelor dreptului de proprietate. În acest caz, se aplică ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 553 alin. (1) din C. civ. potrivit căruia proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut, perpetuu, dar în limitele stabilite de lege.

Deşi intimata susţine că terenul său ar fi devenit drum public, acest fapt nu corespunde realităţii. Imobilul este folosit de proprietarii din zonă, care au cumpărat teren de la aceasta, şi nu de către autoritatea locală. De altfel, trecerea terenului în proprietatea publică necesita respectarea unei proceduri, care nu s-a realizat.

Recurenta arată că au mai existat şi alte litigii similare, în care s-a reţinut că nu s-au încălcat prerogativele dreptului de proprietate, chiar dacă există interdicţia de a edifica o construcţie.

În consecinţă, instanţa de fond şi, ulterior, şi instanţa de apel au reţinut în mod nelegal conduita culpabilă a pârâtei şi a obligat-o la plata de despăgubiri.

5. Apărări formulate în cauză

La data de 1 aprilie 2025, intimata A. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, şi, în subsidiar, ca nefondat. În motivare, arătă că hotărârea recurată este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Instanţele au constatat, în mod corect, că intimata a pierdut posesia terenului în litigiu, care a devenit drum public, fără a fi despăgubită, astfel că obligaţia recurentei derivă din privarea sa de a beneficia de toate prerogativele dreptului de proprietate.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţie, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 25 septembrie 2025.

La termenul din data de 25 septembrie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii extraordinare de atac, invocată din oficiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele argumente:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motivele de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate; b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susţinute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate.

Procedând la analizarea argumentelor invocate în cererea de recurs, Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivul de casare indicat de recurentă şi nici în celelalte motive de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din actul normativ menţionat.

Recurenta susţine încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 1349 din C. civ., insistând asupra faptului că nu se poate reţine în sarcina sa o conduită ilicită, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

În speţă, invocarea prevederilor C. civ. nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicţional atacat, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acestuia, ci constituie doar o simplă reiterare a apărărilor formulate prin cererea de apel, şi care au primit deja dezlegare prin decizia atacată.

De asemenea, recurenta prezintă fragmente din considerentele expuse de instanţa de fond referitoare la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată şi situaţia de fapt, concluzionând că, deşi intimata nu a indicat ca temei juridic al solicitării sale dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a analizat cererea prin prisma condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Cu toate acestea, omite faptul că aceste susţineri au făcut deja obiectul judecăţii în calea de atac anterioară, neînţelegând să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico - juridic al instanţei de apel cu privire la chestiunile antamate.

Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, verificând apelul, în sensul că nu este justificată admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât nu sunt întrunite cerinţele legale în acest sens, instanţa de apel a reţinut că aspectele referitoare la existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului pentru a cărui reparare se solicită despăgubiri, modalitatea de cuantificare a prejudiciului şi îndreptăţirea reclamantei la despăgubiri cu privire la suprafaţa în litigiu nu mai pot fi supuse dezbaterii întrucât au fost tranşate definitiv prin litigiile anterioare, care s-au finalizat prin decizia nr. 5843 din 25 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, sentinţa civilă nr. 12 din 23 februarie 2018 a Tribunalului Mehedinţi şi sentinţa civilă nr. 39 din 2 noiembrie 2020 a aceleiaşi instanţe.

Prin urmare, este evident că aceste afirmaţii din cererea de recurs reprezintă simple reluări ale apărărilor formulate în stadiile procesuale anterioare, care nu vizează considerentele deciziei recurate.

Prin declararea prezentei căi de atac, recurenta era ţinută a invoca o eventuală deficienţă a raţionamentului instanţei de prim control judiciar, iar nu doar de a reitera argumentele susţinute în fazele procesuale anterioare, indiferent de concluzia instanţei de apel.

Recurenta înţelege să dezvolte situaţia de fapt, insistând asupra împrejurării că terenul intimatei nu a fost expropriat, ci a fost supus interdicţiei de a realiza construcţii şi că situaţia în care se găseşte se datorează propriei sale conduite.

Înalta Curte constată însă că aceste elemente factuale au fost verificate de instanţa de apel în cadrul controlului devolutiv (reţinându-se că a existat o expropriere de fapt confirmată prin decizia civilă nr. 389 din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1450 din 28 septembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Apreciază, totodată, că aceste argumente nu reprezintă în concret critici de nelegalitate. Recurenta urmăreşte readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor factuale din prezenta speţă, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel.

În aceste circumstanţe, simpla repunere în discuţie a exact aceloraşi susţineri formulate în calea de atac precedentă (care au fost deja examinate, conform celor arătate), fără a realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curţii de apel, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate.

În afara considerentelor actului jurisdicţional atacat se plasează şi susţinerile referitoare la conduita instanţei de fond care nu a reţinut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 553 alin. (1) din C. civ.

Obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentinţa primei instanţe, ci de hotărârea pronunţată chiar în urma cercetării legalităţii şi temeiniciei acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză.

Practic, în cererea de recurs recurenta prezintă situaţia de fapt pentru a concluziona că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în cuprinsul cărora se reţine că aceste chestiuni, readuse în discuţie de autoritatea locală, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că nu mai pot fi supuse dezbaterii.

Recurenta aduce o serie de argumente de practică judiciară, pentru a confirma împrejurarea că, în situaţii pe care le apreciază similare, conduita sa nu a fost considerată ca fiind prejudiciabilă.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că jurisprudenţa invocată nu este izvor de drept, iar, pe de altă parte, că fiecare speţă are particularităţile sale, de care trebuie să se ţină seama la soluţionarea cauzei. Mai mult decât atât, între părţile acestui proces au existat şi alte litigii anterioare în care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că există fapta ilicită prejudiciabilă.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel (care, suplimentar, să şi antameze chestiuni de nelegalitate), instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv susţinerile părţii.

În consecinţă, Înalta Curte constată că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, totodată, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, criticile formulate trebuie să se raporteze, punctual, la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac şi să nu vizează elemente de temeinicie, sancţiunea care intervine în sens contrar fiind nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate fie sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanţei de apel, fie nu reprezintă motive de nelegalitate.

Ca atare, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei civile nr. 348 din 22 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ceea ce face inutilă cercetarea pe fond a acestuia.

În baza dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON către intimaţii C. şi D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei civile nr. 348 din 22 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii C. şi D..

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 25 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.