Nullity of notarial acts and admissibility of forensic evidence versus the exclusive falsity inscription procedure

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 octombrie 2014, sub nr. x/2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L., prin lichidatorul judiciar D.., şi E. S.A., a solicitat:

I. în principal, să constate nulitatea absolută:

- a "Actului de dezmembrare" autentificat sub nr. x din 18 mai 2006 de către BNP Asociaţi "F." având ca obiect imobilele - terenuri: lotul x cu nr. cadastral x şi lotul x cu nr. cadastral x, situate în Voluntari, jud. Ilfov înscrise în CF nr. x (iniţial CF nr. x a loc. Voluntari);

- a "Declaraţiei" autentificate sub nr. x din 18 mai 2006 de către BNP Asociaţi "F.", având ca obiect imobilele - terenuri: lotul nr. x cu nr. cad. x înscris în CF nr. x a loc. Voluntari şi lotul nr. x cu nr. cad. x înscris în CF nr. x a loc. Voluntari;

- a "Contractului de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. x din 07 decembrie 2006 de către BNP Asociaţi "F.";

II. în subsidiar:

- să dispună anularea "Contractului de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. x din 7 decembrie 2006 de către BNP Asociaţi "F." având ca obiect imobilele - terenuri intravilane înscrise în CF iniţial nr. 7000 a loc. Voluntari sub nr. cad. x; CF nr. x iniţial a loc. Voluntari sub nr. cad. x; CF iniţial nr. 7003 a loc. Voluntari sub nr. cad. x; CF iniţial nr. 7005 a loc. Voluntari sub nr. cad. x; CF nr. x iniţial a loc. Voluntari sub nr. cad. x; în CF iniţial nr. 7007 a loc. Voluntari sub nr. cad. x;

- să constate nulitatea absolută parţială a "Contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane juridice" nr. 158 din data de 28 decembrie 2006 în privinţa clauzei având ca obiect "Garantarea creditului" art. 6 pct. 6.1 lit. c), respectiv instituirea ipotecii de rang I asupra terenului în suprafaţa totală de 10.420,10 mp situat în Oraşul Voluntari, jud. Ilfov - parcele de teren înscrise în CF;

- să constate nulitatea absolută parţială a "Contractului de ipotecă pentru garantarea creditului ipotecar acordat în baza prevederilor Legii nr. 190/1999" încheiat la data de 28 decembrie 2006, accesoriu al "Contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane juridice" nr. 158 din data de 28 decembrie 2006 în privinţa clauzei având ca obiect constituirea ipotecii de rang 1 şi a interdicţiei de înstrăinare şi grevare asupra terenului în suprafaţa totală de 10.420,10 mp situat în Oraşul Voluntari, jud. Ilfov - parcele de teren înscrise în CF;

- să constate nulitatea absolută a "Actului de lipire" autentificat sub nr. x din 22 mai 2007 de către BNP Asociaţi "F.";

- să constate nulitatea absolută a "Actului de dezmembrare" autentificat sub nr. x din 25 mai 2007 de către BNP Asociaţi "F." având ca obiect imobilele cu nr. cad. x; cu nr. cad. x; cu nr. cad. x; cu nr. cad. x; nr. cad. x; nr. cad. x; nr. cad. x;

- să constate nulitatea absolută a "Actului de alipire" autentificat sub nr. x din 26 octombrie 2007 de către BNP Asociaţi "F.";

- să constate nulitatea absolută a "Actului de dezmembrare" autentificat sub nr. x din 13 decembrie 2007 de către BNP Asociaţi "F." având ca obiect imobilele cu nr. cad. xl-Ul - 6101/1-C1-U68; nr. cad. x - 6101/1-C2-U68; nr. cad. x; nr. cad. x; nr. cad. x; nr. cad. x; nr. cad. x;

- să dispună restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul radierii actelor juridice anterior enunţate, al dreptului de proprietate al C. S.R.L., din CF nr. x, nr. 7001, nr. 7002, nr. 7003, nr. 7004, nr. 7005, nr. 7006, nr. 7007 loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xloc. Voluntari, CF nr. xloc. Voluntari, CF nr. xloc. Voluntari, CF. nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xloc. Voluntari;

- să dispună radierea ipotecii de rang I şi a interdicţiilor de înstrăinare, grevare, ipotecare, dezmembrare şi închiriere, constituite în favoarea E. - Sucursala Sector 3, înscrise în CF nr. x, nr. 7001, nr. 7002, nr. 7003, nr. 7004, nr. 7005, nr. 7006, nr. 7007 loc. Voluntari, CF nr. xa loc Voluntari, CF nr. xa loc Voluntari, CF nr. xloc. Voluntari, CF nr. xloc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari, CF nr. xa loc. Voluntari.

În cauză a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a VII-a civilă, specializată în cauze de insolvenţă, fiind declinată competenţa de soluţionare a dosarului în favoarea secţiei a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrat sub nr. x/2014.

Pârâta C. S.R.L., prin lichidator, a formulat o cerere de chemare în garanţie împotriva notarului public G. şi a pârâtului B..

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 247 din 1 martie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L. în faliment, reprezentată de către lichidatorul judiciar D., şi E. S.A. - Sucursala Sector 3, a respins, ca fiind rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta C. S.R.L., prin lichidatorul judiciar D., îndreptată împotriva lui B. şi a notarului public G., din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "F.".

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

La data de 12 septembrie 2017, H.. a formulat o cerere de introducere în cauză, întrucât i-a fost transmis dreptul de creanţă decurgând din contractul de credit nr. x din 28 decembrie 2006 şi dreptul de ipotecă constituit prin contractul nr. x din 28 decembrie 2006 încheiat între E. S.A. şi C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 718A din 6 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 247 din 1 martie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. S.R.L., reprezentată de către lichidatorul judiciar D., E. S.A. - Sucursala Sector 3, H.. şi cu intimaţii chemaţi în garanţie B. şi G., a anulat sentinţa civilă atacată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia civilă nr. 18 din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta - pârâtă C. S.R.L., reprezentată de către lichidatorul judiciar D.., împotriva deciziei civile nr. 718A din 6 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

5. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare

La data de 9 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a luat act de transmiterea calităţii procesuale pasive de la H.. către I. S.R.L.

La data de 21 septembrie 2022, instanţa de apel a constatat lipsa calităţii de parte în apel a chematului în garanţie G..

Prin decizia civilă nr. 354A din 8 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia lipsei de interes, invocată de intimatele C. S.R.L. şi I. S.R.L., ca neîntemeiată. A respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 247 din 1 martie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. S.R.L., reprezentată de către lichidatorul judiciar D.. şi E. S.A. - Sucursala Sector 3, intimatele - interveniente I. S.R.L. şi H.. şi cu intimatul - chemat în garanţie B., ca nefondat.

6. Calea de atac formulate în cauză

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 354A din data de 8 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin calea extraordinară de atac promovată, reclamanta A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel. În subsidiar, dacă se apreciază că nu se impune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, solicită rejudecarea acesteia, admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată. Solicită şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului.

După o amplă prezentare a raporturilor dintre părţi şi a hotărârilor pronunţate în cauză, recurenta arată că îşi întemeiază calea pe atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât decizia pe care o supune controlului judiciar este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Învederează că cererea sa de apel a cuprins trei critici principale ale sentinţei instanţei de fond, care trebuiau analizate de către Curtea de Apel Bucureşti, ca urmare a deciziei de casare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După casarea deciziei iniţiale şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru soluţionarea primului motiv de apel, instanţa a încuviinţat proba cu expertiză grafoscopică, având ca obiectiv stabilirea autenticităţii semnăturii din cuprinsul actelor a căror nulitate se solicită. A apreciat că proba este pertinentă şi concludentă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin concluziile raportului de expertiză nr. x din 14 octombrie 2022, s-a stabilit că semnăturile de la poziţiile A., de pe actul de dezmembrare autentificat sub nr. x din 18 mai 2006, declaraţia autentificată sub nr. x din 18 mai 2006 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 7 decembrie 2006 nu au fost executate de titulara acestora.

Cu toate acestea, la momentul pronunţării, Curtea de Apel Bucureşti nu a considerat că proba este utilă cauzei, constatând caracterul neîntemeiat al primei critici formulate pe calea apelului. În acest sens, instanţa a reţinut că soluţia în cauză nu poate fi fundamentată pe concluziile unui raport de expertiză criminalistică câtă vreme normele procedurale impun procedura falsului, neparcursă în cazul de faţă. De asemenea, a reţinut că, potrivit art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., probele trebuie să fie admisibile şi să ducă la soluţionarea procesului, iar în baza art. 100 alin. (1) din Legea notarilor publici nr. 36/1995, înscrisul autentic notarial face deplină dovadă până la declararea sa ca fals cu privire la constatările făcute personal de notar, respectiv faptul prezentării părţilor în faţa acestuia şi exteriorizarea consimţământului.

Recurenta apreciază că, prin constatarea inadmisibilităţii probei cu expertiză, instanţa de apel a încălcat inclusiv dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din decizia de casare nr. 18 din 15 ianuarie 2020.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, arată că prin decizia recurată s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1173 din C. civ. întrucât actele autentice supuse controlului judiciar fac dovada până la înscrierea în fals cu privire la ceea ce a consemnat notarul. Prezenţa recurentei la notar şi exteriorizarea consimţământului reprezintă constatări personale ale acestuia, care se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie ce poate fi răsturnată numai prin înscriere în fals, procedură ce nu a fost urmată în cauză.

Recurenta susţine că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 158 şi ale art. 159 din Legea nr. 36/1995 care instituie dreptul persoanelor interesate să promoveze acţiuni în anularea actelor notariale pe care le apreciază ca fiind nelegale. Prezentul demers judiciar reprezintă o acţiune în anularea celor trei acte juridice autentificate, care nu îndeplinesc condiţia existenţei consimţământului.

Este adevărat că legea prevede că exteriorizarea consimţământului se materializează prin semnătură, însă recurenta contestă că semnătura de pe actele supuse controlului judiciar îi aparţine. Instanţele de fond au apreciat, în mod nelegal, că şi denunţarea actelor, ca fiind false, trebuia făcută pe cale principală, prin cererea de chemare în judecată. Recurenta a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor, pe cale principală, acest tip de nulitate putând fi invocat atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie.

Prin cererea de chemare în judecată s-a susţinut falsificarea semnăturilor de pe înscrisuri, motiv pentru care instanţa nu ar fi trebuit să se limiteze la a constata că trebuia să se solicite expres constatarea falsului, pe cale incidentală. Aceasta era obligată să dea curs dispoziţiilor art. 304 din C. proc. civ., respectiv să cheme partea care foloseşte înscrisul pentru a lua cunoştinţă de denunţarea acestuia ca fals. Textul legal reprezintă o normă imperativă, instituind o obligaţie pe care instanţele trebuiau să o îndeplinească. În acest context, raportul de expertiză apare ca fiind o probă pertinentă, concludentă şi utilă cauzei.

Arată că instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material, apreciind că actul notarial se bucură de o prezumţie absolută de autenticitate, care nu poate fi răsturnată, şi că proba cu expertiza criminalistică, care ar fi răsturnat prezumţia absolută, nu este admisibilă.

Obiectul cererii de chemare în judecată este acţiunea în nulitatea absolută a celor trei acte juridice derivând din lipsa consimţământului la încheierea lor. Instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte actul de dezmembrare şi contractul de vânzare-cumpărare, consimţământul soţului nu a fost contestat, astfel că sancţiunea este nulitatea relativă. Fiind un act lovit de nulitate relativă, a fost confirmat tacit, întrucât nu s-a solicitat anularea lui în termenul de prescripţie de 3 ani. Faţă de aceste reţineri, recurenta arată că nu a fost înţeles motivul nulităţii, respectiv acela că semnătura de pe acte nu-i aparţine. Nulitatea relativă ar fi intervenit dacă actele nu erau semnate, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile privind confirmarea nulităţii.

În ceea ce priveşte ultimul motiv de apel, referitor la lipsa analizei cauzei ilicite şi imorale, instanţa a constatat că acest motiv de nulitate nu a fost explicat şi nici probat. Recurenta apreciază că, prin această soluţie, au fost încălcate dispoziţiile art. 968 din vechiul C. civ., în contextul în care s-a susţinut falsificarea unei semnături, fiind de la sine înţeleasă cauza ilicită. Prin falsificarea semnăturii s-a urmărit scoaterea bunurilor din patrimoniul acesteia, fără ştirea sa, pentru a fi lipsită de ele.

Prin urmare, hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

7. Apărări formulate

La data de 26 aprilie 2024, în termen procedural, intimata C. S.R.L., prin lichidatorul judiciar D.., a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 30 aprilie 2024, în termen procedural, intimata I. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 23 mai 2024, intimata H. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

8. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia lipsei de interes în formularea recursului, invocată de intimata C. S.R.L., prin lichidator judiciar, şi a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 354A din 8 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 354A din 8 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care s-a respins excepţia lipsei de interes, invocată de intimatele C. S.R.L. şi I. S.R.L., ca neîntemeiată. S-a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 247 din 1 martie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. S.R.L., reprezentată de către lichidatorul judiciar D.. şi E. S.A. - Sucursala Sector 3, intimatele - interveniente I. S.R.L. şi H.. şi cu intimatul - chemat în garanţie B., ca nefondat.

Recurenta A. critică decizia menţionată, susţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, aceasta arată că, apreciind că proba cu expertiza grafologică este pertinentă şi concludentă, dar nu şi utilă cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat prevederile art. 255 din C. proc. civ. şi dispoziţiile obligatorii cuprinse în decizia de casare nr. 18 din 15 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că aceste critici, care vizează aspecte procedurale, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menţionat, nu sunt fondate, nefiind apte să conducă la casarea deciziei recurate, aşa cum pretinde recurenta.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., "judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", iar potrivit prevederilor art. 255 alin. (1) din acelaşi act normativ, "probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului". Prin urmare, în măsura în care se constată că proba vizează împrejurări care nu sunt de natură să conducă la rezolvarea cauzei, nefiind utilă cauzei, judecătorul o va înlătura, fără ca o astfel de măsură să reprezinte o încălcare a drepturilor procesuale ale părţii care a propus proba respectivă.

Această facultate este recunoscută şi instanţei de apel, care poate respinge sau încuviinţa administrarea unor probe noi, apreciind cu privire la valoarea şi puterea lor probantă.

În acest context, instanţa de recurs arată că în planul probaţiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanţelor de fond, instanţele devolutive au o marjă de apreciere asupra utilităţii probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluţionarea procesului, conform prevederilor art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., în exercitarea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 din acelaşi act normativ.

Resorturile interne ale instanţei de apel, care justifică hotărârea acesteia de a înlătura o probă, apreciind asupra utilităţii sale în demersul procesual al părţilor de a dovedi starea de fapt pe care se întemeiază pretenţiile judiciare, nu pot fi cenzurate în recurs, cale extraordinară de atac prin care, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., poate fi verificată doar încălcarea normelor de procedură, încălcare pe care instanţa de apel nu a comis-o.

Dimpotrivă, Curtea de Apel Bucureşti şi-a îndeplinit obligaţiile procesuale statuate în normele de procedură, a dispus completarea probatoriului cu o expertiză grafoscopică, dar, deliberând asupra aptitudinii acesteia de a duce la soluţionarea procesului, a înlăturat-o justificat, prin considerente adecvate, în care se arată că nu are utilitate în planul cercetării judecătoreşti întrucât "autenticitatea" celor două acte poate fi îndepărtată doar prin dovedirea declaraţiei false a notarului.

Or, din acest punct de vedere, instanţa de recurs nu poate cenzura hotărârea instanţei de apel, pe de-o parte pentru că nu se poate identifica încălcarea normei de procedură sancţionată cu nulitatea, iar, pe de altă parte, pentru că această critică a recurentei tinde să repună în discuţie modul în care instanţa de apel a apreciat asupra probelor propuse şi a celor administrate, respectiv asupra valorii lor probatorii.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta pretinde că, prin nevalorificarea probei cu expertiză, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile obligatorii cuprinse în decizia de casare.

Înalta Curte reţine că limitele casării sunt determinate implicit prin sfera motivelor de recurs deduse examinării în calea extraordinară de atac şi prin statuările instanţei de recurs care, potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., sunt obligatorii pentru instanţa care rejudecă, după casare, procesul.

În rejudecare, instanţa de apel este obligată să respecte rezolvarea dată de instanţa de recurs asupra problemelor de drept soluţionate şi să reexamineze cauza urmând îndrumările instanţei ierarhic superioare.

Astfel, dezlegarea argumentului recurentei, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., depinde de stabilirea efectelor deciziei de casare din primul ciclu procesual, context în care Înalta Curte observă că prin aceasta s-a dispus rejudecarea cauzei, urmând ca instanţa de apel să procedeze la calificarea acţiunii şi administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei.

Prin urmare, în rejudecare, rolul instanţei de apel a fost acela de a stabili obiectul cererii cu care a fost învestită şi de a soluţiona dosarul, fără ca să existe vreo dispoziţie în sensul susţinut de recurentă.

De altfel, aşa cum s-a reţinut în precedent, aprecierea asupra unei probei nu intră în sfera de analiză a instanţei de recurs, astfel că nu putea fi impusă prin decizia de casare.

Prin urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat.

În al doilea rând, recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 158 şi ale art. 159 din Legea nr. 36/1995 care instituie dreptul persoanelor interesate să promoveze acţiuni în anularea actelor notariale pe care le apreciază ca fiind nelegale. Prin cererea de chemare în judecată a susţinut nulitatea absolută a actelor, pentru lipsa consimţământului, ca urmare a falsificării semnăturilor de pe înscrisuri, această sancţiune putând fi invocată oricând, atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie. Chiar dacă nu a solicitat denunţarea falsului, instanţa era obligată să dea curs dispoziţiilor art. 304 din C. proc. civ., respectiv să cheme partea care foloseşte înscrisul pentru a lua cunoştinţă de cercetarea falsului.

Nici aceste critici nu sunt fondate.

Dispoziţiile art. 158 şi ale art. 159 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, pretins încălcate de către instanţa de apel, reglementează dreptul persoanei îndreptăţite de a supune controlului judiciar orice act notarial pe care îl apreciază ca fiind lovit de nulitate. Aceste prevederi legale au stat la baza demersului judiciar al recurentei, iar dreptul pe care îl instituie nu a fost contestat nici de părţi şi nici de către instanţele devolutive şi nici nu a fundamentat soluţia la care s-a oprit Curtea de Apel Bucureşti.

În realitate, de esenţa acestui litigiu este stabilirea modalităţii în care pot fi contestate constatările personale ale notarului public referitoare la prezenţa recurentei în faţa sa, la întocmirea actelor, şi semnarea acestora.

Conform prevederilor art. 1171 din C. civ. de la 1864, "Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut, iar potrivit dispoziţiilor art. 1173 din acelaşi act normativ, "Actul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată".

De asemenea, prevederile art. 100 alin. (1) din Legea notarilor publici nr. 36/1995 statuează că:

"1. Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. 2 Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simţuri: a) faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora; b) locul şi data încheierii actului; c) exteriorizarea consimţământului. 3 Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane."

Astfel, în categoria constatărilor cu caracter personal aparţinând notarului public, care fac proba până la înscrierea în fals, se încadrează constatările enumerate ca atare în legea notarilor publici, respectiv: faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, identificarea lor, data şi locul încheierii actului şi exteriorizarea consimţământului.

De asemenea, conform prevederilor art. 269 din C. proc. civ., "1. Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului. 2. Este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest caracter."

Dispoziţiile art. 270 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că:

"1. Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii."

Din conţinutul acestor dispoziţii legale, expuse anterior, rezultă că menţiunile dintr-un înscris autentic privind constatările pe care notarul public le face personal, cum sunt cele care se referă la stabilirea identităţii părţilor unei convenţii şi aplicarea semnăturii acestora pe înscrisul autentificat, fac dovadă deplină faţă de orice persoană până la înscrierea în fals. Cu alte cuvinte constatările personale ale notarului public, făcute în limitele competenţei sale, pot fi combătute de părţile unei convenţii, dar şi de către terţi, doar în cadrul procedurii falsului, nefiind suficient să se conteste semnătura aplicată pe acte.

În cauză, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, în cuprinsul încheierilor de autentificare nr. x din 18 mai 2006, nr. 1218 din 18 mai 2006 şi nr. 3339 din 7 decembrie 2006, notarul public a consemnat identitatea părţilor şi, în privinţa recurentei din prezenta cauză, faptul că aceasta s-a prezentat, a citit actele şi a consimţit autentificarea lor, semnând toate exemplarele sale.

Astfel, declaraţia dată în faţa notarului public în sensul că s-au citit actele a căror anulare se solicită şi s-a consimţit la autentificarea acestora, aplicându-se semnătura pe toate exemplarele, reprezintă constatări personale ale notarului public, făcute cu propriile sale simţuri, care se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie absolută care poate fi răsturnată numai prin înscrierea în fals.

Or, recurenta nu a înţeles să urmeze această procedură, astfel încât actele pe care le-a supus controlului judiciar, fiind acte autentice, fac dovada menţiunilor referitoare la prezenţa acesteia în faţa notarului public şi la exprimarea consimţământului la încheierea actelor contestate.

Prin cererea de recurs, se susţine că, faţă de conţinutul cererii de chemare în judecată şi a precizărilor ulterioare, dacă partea reclamantă nu a solicitat înscrierea în fals, instanţa era obligată să dea curs dispoziţiilor art. 304 din C. proc. civ., respectiv să cheme partea care foloseşte înscrisul pentru a lua cunoştinţă de cercetarea falsului.

Ceea ce reclamă recurenta este, de fapt, lipsa de rol activ al judecătorului care, în opinia sa, era obligat să iniţieze, din oficiu, procedura înscrierii în fals.

Nici aceste susţineri nu sunt fondate.

Este adevărat că dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. statuează că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Însă, rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia. Prin urmare, judecătorul trebuie să se pronunţe doar asupra a ceea ce s-a cerut, iar înţelegerea acestei expresii trebuie raportată la prevederile înscrise în art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ, conform cărora obiectul şi limitele procesului sunt stabilite de părţi.

Prin urmare, doar partea interesată putea solicita înscrierea în fals, o astfel de procedură neputând fi iniţiată, din oficiu, de către instanţa de judecată, aşa cum se pretinde în cererea de recurs.

Tot în cadrul acestui motiv de casare, recurenta arată că, deşi a precizat că sancţiunea pe care o susţine este nulitatea absolută, instanţa de apel a reţinut că în cazul Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x din 18 mai 2006 de F. şi a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 7 decembrie 2006 de acelaşi birou notarial, sancţiunea care intervine este nulitatea relativă, actele fiind confirmate tacit de către aceasta.

Înalta Curte reţine că acest argument suplimentar al instanţei de apel are în vedere părţile celor două acte, în acele raporturi juridice fiind implicat şi fostul soţ al recurentei. De asemenea, porneşte de la susţinerile recurentei referitoare la conduita intimatului B. şi de la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Codul familiei, invocate drept cauză distinctă de desfiinţare a actelor atacate.

Instanţa de apel a reţinut că lipsa consimţământului unui soţ, aspect susţinut, de altfel, de recurentă, ar atrage nulitatea relativă, iar nu absolută, a actelor respective, cu consecinţele care decurg dintr-o astfel de împrejurare. Este adevărat că parte dintre argumente, referitoare la confirmarea actului juridic lovit de nulitate relativă sunt supraabundente, însă o astfel de împrejurare nu este de natură a conduce la casarea deciziei recurate.

Prin urmare, nu se pune problema unei neînţelegeri a situaţiei de fapt şi de drept, ci de o aplicare corectă a dispoziţiilor legale în situaţia particulară a participării şi a codevălmaşului la încheierea a două dintre actele supuse controlului judiciar.

În consecinţă, nici acest motiv de recurs nu este fondat.

În al treilea rând, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 968 din C. civ. întrucât nu a reţinut că există elemente care să conducă la existenţa unei cauze ilicite sau imorale.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta a susţinut generic existenţa unei fraudări a intereselor sale, fără nicio altă precizare şi fără a arăta, în concret, în ce constă cauza ilicită a fiecărui act în parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 967 alin. (1) şi alin. (2) din C. civ., "1. Convenţia este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. 2. Cauza este prezumată până la dovada contrarie".

Astfel, legiuitorul a instituit o prezumţie de existenţă a cauzei şi o prezumţie de valabilitate a ei, astfel că recurenta era obligată să arate şi să probeze că motivul determinat ce le-a făcut pe părţi să contracteze ar fi fost ilicit.

Or, aşa cum corect a constatat şi instanţa de apel, pentru a se reţine existenţa cauzei ilicite, era necesar a se face dovada acesteia, simpla afirmaţie, însoţită de citarea unor texte de lege, nefiind suficiente pentru a atrage nulitatea actelor sub acest aspect.

Prin urmare, neexistând elemente care să conducă la ideea unei cauze ilicite sau imorale, în mod corect susţinerile recurentei au fost cenzurate prin respingerea lor.

În consecinţă, nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 354A din 8 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 354A din 8 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2025.