Admissibility of civil revision based on newly discovered documents regarding public domain status of real estate

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârile a căror revizuire se solicită

1.1. Prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Năvodari, inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. şi de petenta G. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2008; a extins efectele apelurilor declarate de inculpatele C., H., E. şi F. şi în privinţa inculpatei I.; a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, a indicat soluţia cu privire la fiecare infracţiune şi fiecare dintre inculpaţii trimişi în judecată în cauză, după distincţiile din dispozitiv.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri, printre care şi Dispoziţia nr. 3694 din 5 noiembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Constanţa.

A constatat că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr. 21282 din 7 iunie 2006 şi nr. 20992 din 7 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în favoarea Municipiului Constanţa, aparţin domeniului public al Statului Român, urmând ca Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.

În baza dispoziţiilor art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la cele ale art. 256 şi ale art. 25 alin. (3) din acelaşi act normativ, a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii mai multor terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa, printre care şi terenul intravilan, în suprafaţă de 440,12 mp, lot x, situat în Constanţa, J., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x.

Instanţa a dispus ca Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa să întreprindă, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară.

1.2. Prin decizia penală nr. 56/A din 18 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de K. împotriva executării deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008.

2. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 24 iunie 2025, revizuentele L. şi K. au solicitat revizuirea laturii civile a deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi a deciziei penale nr. 56/A din 18 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, invocând în drept, incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivare, arată că, prin prima decizie penală menţionată, s-a dispus condamnarea mai multor funcţionari publici din cadrul Primăriei Constanţa pentru restituirea unor terenuri cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 10/2001.

Unul dintre terenurile vizate de litigiul penal, în suprafaţă de 440 mp, situat în Mamaia, a ajuns în proprietatea revizuentelor, fiind dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 17 decembrie 2003 de BNP M..

Printr-o inexplicabilă neglijenţă a notarului public, contractul de vânzare cumpărare nu a fost înscris în cartea funciară, deşi prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 instituiau această obligaţie.

Drept urmare, neînscrierea contractului de vânzare-cumpărare în cartea funciară a determinat ca sechestrul instituit de către Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Ordonanţa nr. 29/2008, asupra mai multor terenuri, să îl cuprindă şi pe acesta.

După ce au aflat de omisiunea notarului public, au efectuat demersuri pentru intabulare astfel că, prin Decizia nr. 247 din 3 aprilie 2012 a Tribunalului Constanţa, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa a fost obligat să înscrie contractul de vânzare - cumpărare în cartea funciară chiar şi în condiţiile existenţei sechestrului, lucru care s-a realizat.

Invocând buna - credinţă şi calitatea de proprietare asupra terenului, au formulat o contestaţie la executare, pentru lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând scoaterea terenului de sub sechestru. Însă, demersul lor judiciar a fost respins, prin decizia penală nr. 56/A din 18 februarie 2021 a aceleiaşi instanţe, care a reţinut că imobilul face parte din domeniul public al Municipiului Constanţa, fiind inventariat ca atare prin Anexa nr. 2 la H.G. nr. 904/2002.

Ca urmare a pronunţării celei din urmă decizii penale, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa a formulat o acţiune de revendicare a terenului, înregistrată la Judecătoria Constanţa sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 7310 din 28 iunie 2024, Judecătoria Constanţa a admis acţiunea în revendicare, preluând în motivare considerentele deciziei penale nr. 56/A din 18 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi nici instanţa supremă nu era convinsă că terenul aparţine unităţii administrativ teritoriale.

Faţă de această împrejurare, revizuentele înţeleg să formuleze prezenta cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., apreciind că înscrisurile doveditoare, care s-au descoperit după pronunţarea hotărârilor penale, sunt: Registrul spaţiilor verzi întocmit de Primăria Municipiului Constanţa şi Planul Urbanistic Zonal pentru staţiunea Mamaia aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 121 din 24 mai 2013.

În primul rând, în ceea ce priveşte Registrul spaţiilor verzi, acestea arată că, în cadrul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, în faza apelului, instanţa a solicitat relaţii de la Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa pentru stabilirea timbrajului. În acest sens, au fost depuse la dosar: adresa din 29 aprilie 2025 prin care Direcţia Servicii Publice comunica Serviciului Juridic că terenul în litigiu nu figurează înscris ca spaţiu verde şi adresa din 30 aprilie 2025 prin care Serviciul Autorizări Construcţii comunică Serviciului Juridic că, în conformitate cu Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 121 din 24 mai 2013, utilizările admise sunt funcţiuni de turism, apartamente de vacanţă, locuinţe permanente şi colective etc.

Astfel, în acel dosar au fost depuse două înscrisuri noi care conduc la concluzia că terenul nu aparţine domeniului public, ci este de interes privat, fiind construibil. Aceste împrejurări nu au fost cunoscute de către instanţa penală când a respins cererea de lămurire a dispozitivului. Dacă ar fi avut cunoştinţă de ele, soluţia ar fi fost diferită. De asemenea, situaţia terenului a fost ascunsă de către autoritatea locală care, deşi a avut înscrisurile respective, nu le-a depus niciodată la dosar.

În opinia lor, dacă terenul era domeniu public, nu putea fi cuprins în Planul Urbanistic Zonal ca fiind construibil, ci în Registrul spaţiilor verzi. De asemenea, nu putea să permită construcţii private.

În al doilea rând, revizuentele arată că, prin decizia penală nr. 56A/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că terenul aparţine domeniului public, însă, chiar şi în situaţia contrară, nu se impune intervenţia instanţei în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.. Prin urmare, nici aceasta nu a fost lămurită asupra situaţiei juridice a imobilului.

Or, dacă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ar fi fost de bună-credinţă şi ar fi adus la cunoştinţa instanţei penale împrejurarea că terenul permite destinaţii private, conform Planului Urbanistic Zonal, şi nu este cuprins în Registrul spaţiilor verzi, soluţia ar fi fost diferită.

De altfel, la interogatoriul administrat în dosarul civil ce are ca obiect revendicarea imobilului, autoritatea locală a afirmat că, în arhiva sa, nu au fost găsite schiţe anexă la H.G. nr. 904/2002 de inventariere a domeniului public.

În al treilea rând, revizuentele arată că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 121 din 24 mai 2013 se referă la întreaga staţiune Mamaia, nu doar la terenul în litigiu.

În al patrulea rând, învederează că, din toate probatoriile administrate, rezultă că acesta a aparţinut domeniului privat şi nu domeniului public, autoritatea locală făcând o astfel de susţinere abia cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare.

În al cincilea rând, afirmă că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 121 din 24 mai 2013 nu a aprobat un Plan Urbanistic Zonal nou, ci a modificat Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 285/2007 potrivit cu care se puteau construi blocuri pe terenul în litigiu.

În concluzie, revizuentele arată că înscrisurile noi dovedesc că terenul aparţine domeniului privat. Ele doar completează împrejurările care rezultă din dosarul penal, respectiv: expertiza topo întocmită de expertul tehnic N., raportul de constatare tehnico-ştiinţific efectuat de către specialiştii DNA în faza de urmărire penală, rechizitoriul, decizia penală de condamnare.

Faţă de toate aceste împrejurări, solicită admiterea cererii de revizuire, aşa cum a fost formulată.

6. Apărări formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

Arată că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia ca înscrisurile să fie reţinute, fie datorită unei împrejurări mai presus de voinţă părţii, fie datorită caracterului nepublic al acestor înscrisuri. De asemenea, nu sunt determinate, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea cererii de revizuire.

7. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost repartizată aleatoriu completului C8, cu termen de judecată la data de 25 septembrie 2025.

La termenul din data de 25 septembrie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând criticile formulate prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la prevederile legale aplicabile, se constată caracterul inadmisibil al cererii de revizuire formulate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, aplicabil speţei în raport cu data declanşării litigiului în care au fost pronunţate deciziile atacate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Prin reglementarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluţionării litigiului, nu au putut fi verificate de instanţa de judecată, iar acest aspect a condus la săvârşirea unei erori de fapt, involuntare, care se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţate.

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea unei hotărâri un script care a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, nu a fost prezentat instanţei de judecată, întrucât a fost reţinut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voinţa părţilor şi care confirmă o situaţie deosebită de cea reţinută ca fiind determinantă la pronunţarea soluţiei.

În analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din acelaşi act normativ, la examinarea admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie aspectele legate de fondul pricinii.

Astfel, admisibilitatea căii extraordinare de atac întemeiată pe acest motiv de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi, ci şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, precum şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

În cauză, prevalându-se de motivul de revizuire anterior indicat, revizuentele au invocat drept înscrisuri noi, doveditoare, în înţelesul textului de lege menţionat, Registrul spaţiilor verzi întocmit de Primăria Municipiului Constanţa şi Planul Urbanistic Zonal pentru staţiunea Mamaia aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 121 din 24 mai 2013.

Înscrisurile pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire existau la momentul judecăţii pricinii de către instanţa penală, fiind anterioare pronunţării celor două hotărâri. Nu se poate reţine însă existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa revizuentelor privind imposibilitatea administrării lor, cât timp acestea puteau efectua oricând, în mod firesc, diligenţele necesare în scopul obţinerii lor.

Nimic nu le împiedica să iasă din pasivitate şi să consulte site-ul unităţii administrativ-teritoriale pentru a lectura hotărârea de consiliu local şi anexele acesteia sau să solicite clarificări privitoare la situaţia juridică a respectivului imobil concomitent cu momentul cercetării judiciare a acestui aspect de către instanţa penală.

În acest context, nu se poate afirma existenţa unei "reţineri" a respectivelor acte de către intimată, din moment ce, pe de o parte, procedura de adoptare a hotărârilor organelor deliberative ale administraţiei locale are un pronunţat caracter public, prin chiar natura sa (sens în care prevederile art. 42 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, incidente respectivului act administrativ, prevăd că şedinţele consiliului local sunt publice), iar, pe de altă parte, ipoteza reglementată de prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 are în vedere o acţiune de nepredare, nepunere la dispoziţie, refuz de restituire. Or, este evident că nu se înscrie în acest tipar faptul nedeclarării existenţei înscrisului ori, după caz, chiar al negării existenţei acestuia, date fiind circumstanţele reliefate anterior.

Drept urmare, pretinsa nedepunere a actelor de către autoritatea locală, aşa numita nedeclarare a existenţei unui înscris, nu echivalează cu ascunderea lui, câtă vreme actul administrativ în discuţie era înregistrat la o autoritate publică şi se puteau face minime verificări cu privire la existenţa sa de către partea interesată.

Dacă revizuentele ar fi avut o altă poziţie cu privire la cele afirmate de către intimată cu ocazia cercetării laturii civile a procesului penal, ar fi trebuit să procedeze la obţinerea de informaţii în vederea clarificării regimului juridic al imobilului, aşa cum au făcut, de altfel, ulterior definitivării judecăţii penale.

Prin prezentul demers promovat, revizuentele îşi exprimă dezacordul faţă de aspectele tranşate prin deciziile penale contestate, fiind nemulţumite de soluţia pronunţată, sens în care critică modalitatea de interpretare a probatoriului în pricina anterioară, în scopul de a obţine, într-o manieră inadecvată procedural, o reformare a deciziilor atacate, susţinând că "toate probele administrate în procesul penal duceau la concluzia certă că terenul a aparţinut domeniului privat al autorităţii locale", îndepărtându-se, astfel, de însăşi raţiunea edictării motivului de revizuire invocat, care nu permite redeschiderea unei judecăţi definitive decât pentru motive strict şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât să nu se ajungă la o nesocotire a autorităţii de lucru judecat.

Or, în acest sens, instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008).

Aşadar, admiterea unei cereri de revizuire în lipsa circumstanţelor care să se încadreze în rigorile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, indicat ca temei juridic al căii de atac promovate, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, la data de 25 septembrie 2024, revizuenta K. a mai promovat o cerere de revizuire a aceloraşi hotărâri penale, care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 2342 din 30 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Şi în cadrul acelui dosar, a fost invocată necunoaşterea de către instanţele penale a dispoziţiilor cuprinse în H.C.L. nr. 121 din 24 mai 2013. Prin urmare, revizuentele au avut cunoştinţă de cuprinsul actului administrativ anterior datei la care intimata a depus adresele în cadrul procesului de revendicare, au avut acces la informaţii, actele nefiind ascunse cu rea credinţă, aşa cum se susţine.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, sub aspectul laturii civile, a deciziei penale nr. 32A din 7 februarie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul penal nr. x/2008 şi a deciziei penale nr. 56A din 18 februarie 2021 pronunţate de aceeaşi instanţă, în dosarul penal nr. x/2021, formulată de revizuentele L. şi K..

Fiind în culpă procesuală, acestea vor fi obligate la plata sumei de 10.944,86 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, sub aspectul laturii civile, a deciziei penale nr. 32A din 7 februarie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul penal nr. x/2008 şi a deciziei penale nr. 56A din 18 februarie 2021 pronunţate de aceeaşi instanţă, în dosarul penal nr. x/2021, formulată de revizuentele K. şi L..

Obligă revizuentele K. şi L. la plata sumei de 10.944,86 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2025.