Admissibility of annulment appeal for substantive legal error in property retrocession and market value restitution

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 29 martie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la acordarea contravalorii apartamentului nr. x din Bucureşti, str. x, la preţul de piaţă liberă, potrivit Legii nr. 79/1997, stabilit prin expertiză tehnică judiciară.

1.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1669 din 04 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

1.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1407A din 01 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1669/04.11.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat

1.4. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin decizia civilă nr. 1466 din 29 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1407A/2023 din 01 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

1.5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1466 din 29 mai 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a exercitat prezenta cale extraordinară de atac a contestaţiei în anulare contestatoarul A..

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestatorul a arătat că exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare este justificată de necesitatea efectuării de către instanţă a unor verificări care sunt incompatibile cu recursul.

În acest sens, a susţinut că instanţa de recurs nu a ţinut cont de solicitarea sa de punere în executare a sentinţei civile nr. 13157 din 08.10.1998 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, respectiv de obligaţia ce îi revenea Ministerului Finanţelor de a prelua, în proprietate imobilul şi de predare către contestator a contractului de vânzare cumpărare pentru efectuarea procedurilor de publicitate imobiliară la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti.

Sub alt aspect, contestatorul a susţinut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 112/1995 şi nici cele ale art. 50 din Legea nr. 10/2001, ci dispoziţiile art. 892 din C. proc. civ., fiind vorba despre procedura de executare silită a unei obligaţii "de a face", reglementate de art. 903-906 din acelaşi cod.

Ca atare, contestatorul a opinat în sensul în care Ministerul Finanţelor avea obligaţia de a depune întâmpinare prin care să arate că va efectua demersurile pentru restabilirea situaţiei anterioare retrocedării imobilului, proprietatea Statului, dobândit de creditor, ulterior, prin credit ipotecar, încă din timpul domniei regelui B..

Chiar şi în ipoteza în care Ministerul Finanţelor ar face aplicarea prevederilor din Legea nr. 33/1994 şi ar prelua imobilul în litigiu în scopul amenajării acestuia cu destinaţia de muzeu memorial pentru poetul C., această procedură trebuie să fie precedată de punerea în executare a sentinţei civile nr. 13157/1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, cu acordarea de despăgubiri pentru a permite achiziţionarea unui imobil similar.

Conchizând, contestatorul a arătat că se impune anularea deciziei atacate şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti neviciate, cu respectarea prevederilor legale, în sensul că, în cauză, nu sunt aplicabile normele speciale din cuprinsul Legii nr. 112/1995 şi nici cele ale Legii nr. 10/2001, obiectul cauzei deduse judecăţii vizând punerea în executare a unui titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 13157/1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, hotărâre definitivă ale cărei efecte nu pot fi înlăturate prin decizia pronunţată de Înalta Curte.

1.6. Înregistrarea contestaţiei în anulare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 martie 2025, fiind repartizată aleatoriu, spre competentă soluţionare, Completului nr. 10, prin rezoluţie administrativă stabilindu-se termen de judecată la 24 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare.

1.7. Apărările formulate în cauză

Legal citat cu această menţiune, intimatul Ministerul Finanţelor nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia în anulare formulată în cauză, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea normelor procedurale.

Astfel, potrivit art. 503 din C. proc. civ. "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."

Pe această cale de atac extraordinară, nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

În soluţionarea contestaţiei în anulare pendinte, Înalta Curte va analiza posibilitatea încadrării în motivele, limitativ prevăzute de lege, a aspectelor invocate prin calea de atac formulată de contestator.

Prioritar acestei analize, Înalta Curte constată că prin contestaţia în anulare formulată, petentul a invocat dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează ipoteza în care partea contestatoare nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul la care a avut loc judecata.

Examinând însă conţinutul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că prin motivele invocate, contestatorul nu a pretins existenţa unei astfel de împrejurări legate de neîndeplinirea procedurii de citare la termenul la care a avut loc judecata recursului, context în care se reţine că invocarea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. este pur formală, inaptă a impune instanţei o analiză a legalităţii deciziei atacate din această perspectivă.

Tot aşa, şi în privinţa motivului de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat în mod formal, având în vedere că prin aspectele relevate în susţinerea căii de atac exercitate, contestatorul nu a criticat decizia atacată din perspectiva neanalizării unuia dintre criticile de nelegalitate invocate în faţa instanţei de recurs. Or, în absenţa oricăror critici care să se subsumeze acestei ipoteze, instanţa nu se poate considera învestită cu analiza contestaţiei în anulare în temeiul acestor prevederi.

În continuare, se reţine că partea contestatoare s-a prevalat şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocând în argumentarea incidenţei acestui motiv de contestaţie în anulare, împrejuarea că instanţa de recurs a reţinut, în mod greşit, aplicarea în cauză, a prevederilor din Legea nr. 112/1995 şi a Legii nr. 10/2001, în contextul în care, în opinia acestuia, obiectul cauzei deduse judecăţii viza punerea în executare a unui titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 13157/1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, hotărâre definitivă ale cărei efecte au fost, în mod nelegal, înlăturate prin decizia pronunţată de Înalta Curte.

Expunând aceste motive, prin contestaţia în anulare, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 1466 din 29 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022 apreciind a fi necesar a se stabili că imobilul în litigiu face obiectul unui titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 13157/1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a cărui punere în executare este suspendată pe termen nelimitat ca urmare a retrocedării imobilului către foştii proprietari, aspect care nu a putut fi tranşat de către instanţa de recurs.

Înalta Curte constată însă că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu dispoziţiilor art. 513 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât vizează, în realitate, greşeli de judecată, pretins rezultate din aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale.

Or, eroarea materială la care face referire prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

În speţă, însă, nu este incidentă această ipoteză, întrucât instanţa de recurs, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a pronunţat decizia contestată, reţinând, în esenţă, caracterul nefondat al criticilor recurentului prin raportare la dezlegările date în soluţionarea dosarului nr. x/2009 care se opun cu autoritate de lucru judecat, cele două cereri de chemare în judecată având acelaşi obiect, părţi şi cauză, în ambele dosare figurând aceleaşi părţi, A., în calitate de reclamant, şi Ministerul Finanţelor, în calitate de pârât, obiectul şi scopul urmărit de reclamant fiind restituirea preţului de piaţă al apartamentului nr. x din str. x, în baza Legii nr. 10/2001, instanţele fiind chemate a se pronunţa asupra dreptului contestatorului la acordarea preţului de piaţă al imobilului, ca o consecinţă a faptului că imobilul fusese retrocedat foştilor proprietari.

În privinţa obţinerii preţului de piaţă al apartamentului ce a făcut obiectul convenţiei de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 cu D. S.A., instanşţa de recurs a statuat că prin sentinţa civilă nr. 1753 din 22 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti a constatat deja că reclamantul nu este îndreptăţit la restituirea preţului de piaţă al imobilului, nefiind întrunite, astfel, prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, convenţia de vânzare a bunului în baza Legii nr. 112/1995, deşi intervenită, nefiind materializată prin încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.

În privinţa sentinţei civile nr. 13157 din 08 octombrie 1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, instanţa de recurs a reţinut că aceasta nu ţine loc de act de vânzare-cumpărare, acest petit fiind respins de instanţă, şi nici nu conţine dispoziţii în sensul obligării pârâtului la plata vreunei sume de bani, astfel încât să se poată susţine, în mod valabil, că dreptul obţinerii preţului de piaţă al imobilului ar fi fost recunoscut prin hotărâre judecătorească, aceasta constituindu-se în titlu executoriu strict în privinţa obligaţiei de a face, instituită în sarcina pârâtului din respectivul dosar, şi anume de a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din Bucureşti, str. x, care, de altfel, nu a fost pusă în executare.

Or, în raport de cele anterior reţinute, Înalta Curte nu sesizează săvârşirea de către instanţa de recurs a unor erori materiale în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. şi care ar fi putut fi reţinute în judecata contestaţiei în anulare pendinte.

Dimpotrivă, se constată că petentul a readus în discuţie chestiuni referitoare la fondul cauzei, respectiv la modul la care instanţa de recurs a făcut aplicarea atât a efectului negativ, cât şi a efectului pozitiv al lucrului judecat în raport cu judecata ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, pe de o parte, iar pe de altă parte, a modului în care a aplicat şi interpretat dispoziţiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001 din perspectiva îndreptăţirii acestuia la obţinerea preţului de piaţă al imobilului în care a locuit, în calitate de chiriaş, şi în privinţa căruia, la momentul apariţiei Legii nr. 112/1995, şi-a manifestast intenţia de a-l cumpăra, achitând şi un avans din preţ. Or, aceste aspecte nu pot fi valorificate prin contestaţia în anulare, întrucât legiuitorul nu a urmărit, prin instituirea acestei căi extraordinare de atac, să deschidă părţilor calea recursului la recurs pentru motivul stabilirii aplicării sau interpretării greşite a normelor legale.

Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi primită numai pentru motivele prevăzute exclusiv de lege, iar nu pentru greşita aplicare a normelor legale. Acest ultim motiv reprezintă un caz de reformare a hotărârii, care nu este posibil în cadrul contestaţiei în anulare.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1466 din 29 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1466 din 29 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.