Annulment challenge rejected as inadmissible; prior dismissal stands

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

I. Circumstanţele cauzei

I.1 Decizia pronuţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 674 din 18 martie 2025, secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2024 şi a deciziei civile nr. 740R din 1 noiembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B.. S.R.L..

1.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025, pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Prin contestaţia în anulare formulată, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., contestatorul a solicitat admiterea căii de atac, anularea deciziei atacate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

În argumentarea căii de atac exercitate, contestatorul a susţinut că dispoziţiile art. 503 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu reglementează posibilitatea constatării nulităţii absolute a unei hotărâri judecătoreşti, context în care apreciază că aceste prevederi legale sunt neconstituţionale, decizia atacată fiind nulă absolut pentru motive care însă nu sunt prevăzute de dispoziţiile art. 503 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În continuare, sub un prim motiv de contestaţie în anulare, contestatorul a invocat împrejurarea că la termenul de judecată care a avut loc la 25 februarie 2025, instanţa, în mod nelegal, s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei în soluţionarea ambelor recursuri, invocată de contestator, în condiţiile în care intimata nu era prezentă la respectivul termen de judecată. Totodată, completul de judecată învestit cu examinarea căii de atac, fusese recuzat printr-o cerere formulată în acest sens, nesoluţionată până la acel termen de judecată, nesocotindu-se astfel prevederile art. 14 alin. (1), alin. (5) şi alin. (6), art. 153 alin. (1) şi alin. (2), art. 224, art. 49 alin. (2), art. 174 alin. (1) şi alin. (2), art. 176 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ceea ce, în raport de art. 176 alin. (6) din acelaşi act normativ, conduce la nulitatea absolută şi necondiţionată a deciziei atacate.

Un al doilea motiv de contestaţie în anulare a vizat faptul că la termenul de judecată din 25 februarie 2025, ca urmare a formulării de către contestator a mai multor excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de judecată, în mod greşit, a dispus crearea, în temeiul dispoziţiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a două dosare asociate, procedând, astfel, la soluţionarea acestor cereri în temeiul unor prevederi care nu erau cuprinse în norme care nu au puterea de lege, Înaltei Curţi nefiindu-i recunoscută prerogativa legiferării, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai de lege, conform art. 126 din Constituţie, dar şi potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 304/2022.

Prin urmare, prin crearea de către instanţa de judecată a celor două dosare asociate în scopul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, au fost nesocotite dispoziţiile legale şi constituţionale care reglementează modalitatea de înfăptuire a justiţiei.

Ca atare, având în vedere că cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate au fost soluţionate de instanţa de judecată în temeiul dispoziţiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată, în temeiul prevederilor art. 176 pct. 6 şi a art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., sunt lovite de nulitate absolută atât încheierea de şedinţă din 25 februarie 2025, cât şi decizia civilă nr. 674 din 18 martie 2025.

Sub un alt aspect, în susţinerea contestaţiei în anulare exercitate, contestatorul a criticat decizia din recurs din perspectiva în care, raportat la obiectul cauzei deduse judecăţii care vizează sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, şi faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, se impunea ca instanţa de recurs să soluţioneze recursul exercitat împotriva încheierii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate în termen de 3 zile, ceea ce are drept consecinţă o încălcare a normelor de procedură sancţionate cu nulitatea absolută de către dispoziţiile art. 176 pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., impunând-se din această perspectivă constatarea nulităţii absolute a deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025 pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sub un ultim aspect, contestatorul a invocat împrejurarea că hotărârea atacată nu a fost semnată de către membrii completului de judecată care au pronunţat-o, ceea ce în condiţiile art. 174 alin. (1) şi alin. (2), art. 176 pct. 6, art. 426, art. 427 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. atrage sancţiunea nulităţii absolute a deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025.

1.3Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 23 noiembrie 2025, intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibile, şi în subsidiar, ca neîntemeiate, şi amendarea contestatorului în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) C. proc. civ. pentru exercitarea abuzivă a unei căi de atac vădit neîntemeiate.

I.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 iunie 2025, sub nr. x/2025.

Prin rezoluţia din 24 iunie 2025, a fost fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte a reţinut pricina în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Analizând contestaţia în anulare formulată în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar pentru ipotezele prevăzute, în mod expres şi limitativ la art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre definitivă) şi la art. 503 alin. (2) pct. 1-4 din C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs sau o hotărâre a instanţei de apel care, potrivit legii, nu mai poate fi atacată cu recurs).

Contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată doar atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, iar contestaţia în anulare specială poate fi promovată doar atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată raportului juridic dedus judecăţii.

Or, astfel cum reiese din cuprinsul contestaţiei în anulare formulate în cauză, aspectele relevate de către contestator drept motive ale contestaţiei în anulare, nu sunt susceptibile a fi circumscrise în niciunul dintre cazurile legale, expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., pentru care părţile au deschisă această cale extraordinară de atac, contestatorul neinvocând aspecte care să se refere la vreunul dintre motivele prevăzute de acest text legal. Astfel, acesta îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia de respingere a recursului exercitat împotriva încheierii din 20 iunie 2024 şi a deciziei civile nr. 740R din 01 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2024, cum de altfel chiar afirmă în cuprinsul cererii, susţinând că niciunul dintre aspectele invocate nu se circumscriu prevederilor legale care reglementează motivele contestaţiei în anulare.

În atare context, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare pentru următoarele considerente.

Printr-un prim aspect, contestatorul a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, dat fiind faptul că intimata nefiind prezentă la termenul de judecată din 25 februarie 2025, excepţia necompetenţei instanţei în soluţionarea recursurilor promovate nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 14 alin. (1), alin. (5) şi alin. (6), art. 153, art. 174, art. 176, art. 224 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Aşa cum s-a relevat şi anterior, contestaţia în anulare de drept comun este acea cale extraordinară de atac cu ajutorul căreia părţile interesate urmăresc retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, astfel cum prevede art. 503 alin. (1) C. proc. civ., cu condiţia ca acel motiv să nu fi putut fi invocat anterior în apel sau recurs.

Motivul pentru care se poate exercita contestaţia în anulare de drept comun rezultă expres din norma legală menţionată, care stipulează astfel: "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.".

Ca atare, această cale de atac se poate exercita în măsura îndeplinirii cumulative a două condiţii: contestatorul nu a fost legal citat şi nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. De asemenea, rezultă că se impune ca motivul de contestaţie în anulare să vizeze vicii procedurale care să afecteze procedura de citare desfăşurată în faţa instanţei care a pronunţat atacată.

Prin urmare, ceea ce sancţionează norma legală înscrisă în art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. este realizarea unei judecăţi cu încălcarea obligaţiei imperaţive vizând citarea părţilor, întrucât conform art. 153 alin. (1) C. proc. civ. instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel".

Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea, poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca şi este sancţionată, potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ., cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea vizată de neîndeplinirea actului procedural.

Introducerea unei contestaţii în anulare trebuie să fie justificată în persoana contestatorului care, doar el, se poate prevala de neregularităţile procedurale, neavând posibilitatea procesuală să formuleze contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea legală a procedurii de citare a altor părţi din proces sau pentru a proteja alte persoane care ar putea lua parte la judecată, în contra cărora s-ar pretinde producerea acelor neregularităţi.

Prin urmare, contestatorul nu are abilitatea procesuală să formuleze contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altor părţi din proces.

Înalta Curte constată că prin motivul de contestaţie formulat în cauză nu au fost invocate neregularităţi privind citarea contestatorului în faţa instanţei de recurs, care a pronunţat decizia civilă nr. 684 din 18 martie 2025, ce face obiectul căii de atac, ci a părţii adverse, intimata B. S.R.L.

Totodată, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor contestatorului, că intimata B. S.R.L. a fost citată la termenul de judecată din 25 februarie 2025, conform procesului-verbal de înmânare aflat ataşat la dosarul nr. x/2024 al Înaltei Curţi. Totodată, intimata a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat, printre altele, şi judecata cauzei în lipsă.

Potrivit art. 223 C. proc. civ., în măsura în care procedura de citare este legal îndeplinită, lipsa unei părţi nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.

Prin urmare, pentru respectarea şi garantarea principiului contradictorialităţii legea cere ca numai citarea să fie regulat îndeplinită, iar nu şi înfăţişarea părţilor personal sau prin reprezentant, această procedură nefiind de esenţa procesului civil. Simpla cunoaştere a părţilor despre proces printr-o citare legal îndeplinită face ca procesul să se desfăşoare normal, cu respectarea pe deplin a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, contrar aserţiunilor părţii contestatoare

Nici împrejurarea că instanţa a procedat la examinarea recursurilor în condiţiile în care împotriva completului de judecată învestit cu soluţionarea acestora fusese formulată o cerere de recuzare nu se circumscrie vreunui motiv de contestaţie în anulare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

De altfel, efectuând verificări la dosarul cauzei, se constată că într-adevăr, la 03 martie 2025, petentul A. a formulat cerere de recuzare a tuturor membrilor Completului nr. 9 învestit cu examinarea recursului formulat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 740/R/01.11.2024 şi a încheierii din 20.06.2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. x/2024. Cererea de recuzare a fost, însă, soluţionată anterior pronunţării deciziei recurate, 18 martie 2025, contrar susţinerilor contestatorului, prin încheierea din 10 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024 în sensul respingerii acesteia.

Printr-un alt motiv de contestaţie în anulare, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs, în mod greşit, a dispus crearea, în temeiul dispoziţiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a două dosare asociate, procedând, astfel, la soluţionarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în temeiul unor prevederi care nu erau cuprinse în norme care nu au puterea de lege, Înaltei Curţi nefiindu-i recunoscută prerogativa legiferării, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai de lege, conform art. 126 din Constituţie, dar şi potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 304/2022.

Înalta Curte constată că, în realitate, contestatorul nu invocă prin acest motiv niciuna dintre împrejurările la care se referă art. 503 C. proc. civ., în care hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, ci critică o măsură care este una pur administrativă şi este lipsită de relevanţă din perspectiva motivelor de contestaţie în anulare reglementate în mod expres şi limitativ de art. 503 din C. proc. civ., care vizează exclusiv procedura de judecată, iar nu măsurile pe care instanţa le ia în vederea desfăşurării judecăţii şi a soluţionării cu celeritate a cauzei.

Nici motivul privitor la nesoluţionarea, în termenul defipt de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a recursului exercitat împotriva încheierii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi nici lipsa semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată, nu deschid contestatorului calea contestaţiei în anulare prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., aceste aspecte neregăsindu-se printre motivele vizate de aceste prevederi legale.

În privinţa lipsei semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată contestatorului, Înalta Curte reaminteşte că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. şi a art. 128 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, hotărârea judecătorească se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.

De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. şi a art. 128 alin. (7) din acelaşi regulament, grefierul de şedinţă comunică părţilor sau, după caz, altor persoane prevăzute de lege hotărârea, în copie, în cel mult 3 zile de la data la care a fost redactată şi semnată.

Ca atare, împrejurarea că exemplarul comunicat contestatorului, identic cu cel aflat la dosarul cauzei, nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispoziţiilor legale mai sus indicate, hotărârea se redactează doar în două exemplare originale, purtând semnăturile membrilor completului de judecată.

Referitor la solicitarea formulată de intimata S.C. B. S.R.L. prin întâmpinare, de amendare a contestatorului potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că textul legal reglementează sancţionarea părţilor cu amendă între 100 şi 1000 RON pentru "introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Or, amenda judiciară reprezintă o sancţiune procedurală autonomă, care se aplică pentru nesocotirea unor obligaţii privind desfăşurarea procesului şi nu poate fi concepută în lipsa unui element subiectiv, şi anume culpa părţii care şi-a încălcat obligaţiile privitoare la desfăşurarea procesului.

Dispoziţiile art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) din C. proc. civ. stabilesc în mod expres că faptele vizate trebuie săvârşite "cu rea-credinţă".

Exercitarea contestaţiei în anulare împotriva unei decizii definitive, pronunţate în recurs, reprezintă o cale de atac prevăzută de lege ce dă posibilitate părţii titulare să se adreseze instanţei, dacă apreciază că sunt motive care să atragă incidenţa prevederilor art. 503 din C. proc. civ.

În cauză, exercitarea contestaţiei în anulare împotriva deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025, de respingere a recursului exercitat împotriva încheierii din 20 iunie 2024 şi a deciziei civile nr. 740R din 1 noiembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu poate fi considerată a fi realizată cu rea-credinţă, câtă vreme dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) statuează că hotărârile pronunţate în recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare.

Astfel, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, contestatorul a uzat de un drept prevăzut de lege, iar demersul judiciar al acestuia nu poate fi calificat ca fiind unul abuziv, care să justifice amendarea solicitată de către intimată.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu au putut fi decelate motive care să se circumscrie prevederilor art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024 şi va respinge cererea privind aplicarea amenzii judiciare, formulată de intimata S.C. B.. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea privind aplicarea amenzii judiciare, formulată de intimata S.C. B.. S.R.L..

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.