Revizuirea pentru încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat: exigibilitatea identității de părți și a chestiunii litigioase

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Cererea de revizuire:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de apel Cluj, secţia I civilă, la 25 martie 2025, sub nr. x/2025, ulterior declinată, prin decizia civilă nr. 85/R/2025 din 15 mai 2025 în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuentul A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 45/A/2025 din 27 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020 pentru încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat dezlegat prin decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin decizia civilă nr. 45/27.02.2025 a Curţii de Apel Cluj, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii civile din 23.11.2023 şi a deciziei civile nr. 67/18.01.2024 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2020, menţinându-se, astfel, soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 308/2023, prin care s-a dispus admiterea acţiunii reclamantului B. privind obligarea sa la plata sumei de 44.459 RON cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză.

Pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 315/04.12.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de recurentul B., împotriva deciziei civile nr. 473/A din 04.04.2024 a Tribunalului Cluj, a casat, în parte, decizia si a dispus trimiterea spre rejudecarea apelului declarat de apelantele C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1183/08.03.2023 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosar nr. x/2019 prin care pârâtele C. şi D. fusese obligate să achite reclamantului B. suma de 48.500 RON cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză.

În continuare, partea a arătat că ambele dosare în care au fost pronunţate deciziile anterior menţionate au avut ca obiect cererea reclamantului B. de obligare a titularilor autorizaţiilor de construire pentru extinderea conductei de apă, canalizare menajeră, branşament de apă şi record canal menajer pentru imobilulul teren situat în Cluj Napoca, str. x, la plata contravalorii lucrărilor realizate ca urmare a învestiţiei realizate de E. S.R.L., al cărei asociat a fost reclamantul B., în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Astfel, ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a E. S.R.L. nr. 2 din 14.06.2013, s-a stabilit că drepturile din această investiţie revin asociatului reclamant B., care a înţeles să se adreseze instanţelor de judecată pentru recuperarea sumelor de la pârâţi, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, acţiuni ce au făcut obiectul celor două dosare nr. x/2019 şi nr. y/2020

În continuare, revizuentul a invocat că prin recursul formulat şi soluţionat prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a făcut referire la existenţa dosarului nr. x/2019 în care reclamantul se judecă cu alţi beneficiari pentru recuperarea, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, a cotei de participare la investiţie şi prin care a fost admis apelul exercitat de pârâtele C. şi D., respingându-se astfel acţiunea aceluiaşi reclamant, într-o pricină similară. În acest sens, revizuentul arată că în dosarul nr. x/2019, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024, instanţa de judecată a făcut o legală aplicare a prevederilor art. 1345 din C. civ. care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, dar şi a prevederilor art. 1347 din acelaşi cod. Prin urmare, în dosarul nr. x/2019, instanţa de apel a făcut o analiză corectă a componentei esenţiale a acţiunii privind îmbogăţirea fără justă cauză prin raportare la acţiunea de însărăcire a reclamantului, sens în care s-a reţinut că nu a sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale actio de in rem verso.

Or, se impune o tranşare unitară, în ambele dosare, cu privire la intervenirea insărăcirii reclamantului, având în vedere că prin decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a statuat că prin expertiza efectuată în cauză, în faţa primei instanţe, au fost identificaţi 12 utilizatori ai lucrării al cărei cost a fost suportat de S.C. E. S.R.L., creanţă transferată în patrimoniul intimatului, iar pe de altă parte, s-a constatat că reclamantul a mai iniţiat un proces civil având acelaşi obiect, împotriva unui alt utilizator-A., dosar înregistrat sub nr. x/2020, iar în expertiza din acel dosar, s-au identificat 40 de utilizatori.

Această chestiune a fost invocată prin cererea de recurs de către revizuent în cadrul dosarului nr. x/2020, însă prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanţa de recurs, în mod greşit, a apreciat ca fiind un aspect ce ţine de fondul cauzei, inadmisibil a fi cercetat în recurs, deşi conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat are în vedere considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o problemă litigioasă, iar în temeiul art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Prin urmare, având în vedere că prin decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a statuat, necesitatea cercetării situaţiei juridice a însărăcirii reclamantului, inclusiv prin raportare la situaţia revizuentului din prezenta cauză, în calitate de utilizator al aceleiaşi investiţii, această chestiune se opunea cu putere de lucru judecat şi în soluţionarea dosarului nr. x/2020, finalizat prin decizia civilă nr. 45 din 27.02.2025 a Curţii de Apel Cluj.

Deşi necesitatea verificărilor privitoare la îndeplinirea condiţiilor privind însărăcirea reclamantului a fost invocată în faţa instanţei de recurs, învestite cu soluţionarea dosarului nr. x/2020, cu ocazia concluziilor orale fiind depusă la dosar decizia civilă nr. 315/R/2024 pronunţată în dosarul nr. x/2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, cu nesocotirea prevederilor art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., instanţa nu a dat cuvenitul efect al puterii lucrului judecat a celor statuate anterior prin respectiva hotărâre jduecătorească.

I.2. Apărările formulate în cauză:

La 08 mai 2025, intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte reţine că, în cazul invocării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire verifică doar dacă cea din urmă hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Aşadar, instanţa de revizuire nu poate exercita un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, neavând căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Între principiul relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti şi efectul pozitiv al lucrului judecat există o legătură fundamentală. Efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat nu poate fi invocat decât cu respectarea relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deşi nu este necesară întrunirea unei triple identităţi de elemente (părţi, obiect, cauză) ca în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, pentru a opera aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat trebuie întrunite cumulativ două condiţii: identitatea de părţi şi identitatea de chestiune litigioasă.

Astfel, legiuitorul a consacrat explicit, in terminis, pe plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, are autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât se presupune că ceea ce s-a judecat exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

În cauză, aşa cum s-a arătat deja, prin cererea dedusă judecăţii, revizuentul invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 315 din 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2019 care a tranşat aspectul litigios referitor la necesitatea cercetării situaţiei juridice a însărăcirii reclamantului, inclusiv prin raportare la situaţia revizuentului din prezenta cauză, în calitate de utilizator al aceleiaşi investiţii, în contextul în care prin expertiza efectuată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, în faţa primei instanţe, au fost identificaţi 12 utilizatori ai lucrării al cărei cost a fost suportat de S.C. E. S.R.L., iar în expertiza efectuată în dosarul nr. x/2020, s-au identificat 40 de utilizatori.

Înalta Curte constată însă că prin cererea de revizuire formulată se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre alte părţi, în care revizuentul nu a fost parte, acesta tinzând să demonstreze, pe această cale, modalitatea în care, prin prima hotărâre, au fost dezlegate anumite chestiuni litigioase, asupra cărora nu se mai poate statua în mod diferit.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire a avut ca obiect cererea reclamantului B. prin care a solicitat obligarea pârâţilor A. si F., în solidar, la plata (restituirea) sumei de 20.000 RON cu titlu de îmbogaţire fără justă cauză, suma care va fi efectiv stabilită prin expertiză de specialitate şi actualizată la data executării hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 45 A/2015 din 27 februarie 2025, obiect al revizuirii, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva încheierii civile din 23.11.2023 şi a deciziei civile nr. 67/18.01.2024 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2020, menţinându-se astfel soluţia de obligare a pârâtului A., la plată către reclamant a sumei de 44459 RON, cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză, dispuse prin sentinţa civilă nr. 3082 din 31 mai 2023 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca.

În privinţa pricinii în raport de care se invocă nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat, Înalta Curte constată că aceasta a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 06.08.2019, prin care acelaşi reclamant B. a solicitat obligarea altor părâte, C. şi D. la plata, în solidar, a sumei de 6000,00 euro, cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză.

Prin decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024, Curtea de apel Cluj, secţia I civilă a admis recursul declarat de recurentul B., împotriva deciziei civile nr. 473/A din 04.04.2024 a Tribunalului Cluj, a casat, în parte, decizia şi a dispus trimiterea spre rejudecarea apelului declarat de apelantele C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1183/08.03.2023 a Judecătoriei Cluj-Napoca, doar în ceea ce priveşte fondul cauzei şi a menţinut dispoziţiile deciziei atacate care privesc soluţia asupra încheierii civile fără număr din 06.07.2020.

Analizând cererea de revizuire din perspectiva condiţiilor ce se cer întrunite pentru ca aceasta să poată fi primită, aşa cum au fost anterior expuse, Înalta Curte constată că ele nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, întrucât efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune identitate de părţi, art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. urmând a fi interpretat sistematic, vizând aceleaşi părţi care au participat în litigiul iniţial. În caz contrar, ar însemna să se opună unui terţ faţă de primul proces o chestiune dezlegată într-un proces la care nu a participat, soluţie ce ar echivala cu încălcarea dreptului de acces la o instanţă cu privire la chestiuni pe care nu au avut posibilitatea să le conteste. De asemenea, în ipoteza în care ceea ce ar avea relevanţă ar fi exclusiv dezlegarea unei chestiuni de drept, nefiind necesară nici cel puţin identitatea de obiect, astfel cum pretinde revizuentul, ar echivala cu introducerea pe cale judiciară a sistemului precedentului judiciar, aspect inadmisibil de vreme ce acesta nu se regăseşte în izvoarele dreptului civil, reglementate de art. 1 din C. civ.

Aşadar, de vreme ce revizuentul nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. x/2019, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024, fiind astfel terţ în raport de cauza respectivă, nu poate invoca autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, art. 435 C. proc. civ. făcând distincţie între efectele pe care hotărârea judecătorească le produce faţă de părţi pentru care se impune efectul obligatoriu, şi respectiv efectele pe care le produce faţă de terţi, caracterul opozabil, cât timp nu fac dovada contrariului, dezlegările în drept fiind obligatorii doar în cazul instrumentelor juridice speciale de unificare a practicii.

În ce priveşte lipsa contrarietăţii dintre cele două hotărâri, supunând analizei acest element propriu unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, în Înalta Curte reţine că nu există identitate de chestiune litigioasă de vreme ce aspectele pretins a fi fost încălcate de către cea de-a doua hotărâre, nu au fost analizate, ca efect al respingerii recursului.

Contrarietatea nu poate decurge, în mod implicit, din efectele celei de-a doua hotărâri, cum greşit susţine revizuentul, ci trebuie să reprezinte aspecte care să fi fost deopotrivă analizate de către cele două instanţe, iar acestea să fi dat dezlegări diferite aceleiaşi probleme de drept. Or, în prezenta cauză se invocă o contrarietate prin ricoşeu, partea tinzând astfel la a suplini lipsa de diligenţă care ar fi învestit instanţa care a pronunţat cea de-a doua hotărâre, să analizeze aceste argumente, care au primit o primă dezlegare favorabilă în prima decizie invocată.

Procedând altfel, respectiv în sensul urmărit de revizuent, se ajunge la o deturnare a scopului şi funcţiilor procesuale ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, care devine dintr-o cale extraordinară de atac permisă pentru un motiv clar şi bine definit, într-o cale prin care partea poate provoca o analiză a unor motive de recurs care nu au fost susceptibile de a fi analizate de către instanţă, ca efect al dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ.

Faptul că revizuentul nu este de acord cu statuările instanţei pe aceste aspecte nu justifică formularea cererii de revizuire pe motivul menţionat întrucât, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii.

Cu alte cuvinte, nu intră în puterea de cenzură a instanţei învestite cu cererea de revizuire modalitatea în care cea de-a doua instanţă a apreciat asupra admisibilităţii criticilor formulate în recurs, căci astfel s-ar deschide calea unui veritabil apel/recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Instituirea normei cuprinse în art. 509 pct. 8 C. proc. civ. răspunde unui imperativ al respectării autorităţii de lucru judecat dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei.

Relevantă, în acest sens, este jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Aşadar, posibilitatea recunoscută de legiuitor în cazul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de înlăturare din ordinea juridică a unei hotărâri precum cea atacată, nu este permisă în situaţia exhibată de revizuent, doar pe considerentul că partea nu este mulţumită de soluţia instanţei. A recunoaşte posibilitatea reevaluării caracterului definitiv al unei hotărâri judecătoreşti într-o atare situaţie, înseamnă a depăşi, în mod evident, premisele care au fundamentat voinţa legiuitorului la momentul reglementării acestui caz de revizuire şi a afecta în mod grav securitatea juridică a unei hotărâri definitive, lipsind-o de efectele sale fireşti.

În acest registru, reţinând că motivele invocate de revizuent se subsumează, în realitate, unor critici de nelegalitate a hotărârii atacate, din perspectiva modului în care au primit dezlegările criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 45/A/2025 din 27 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Având în vedere soluţia de respingere a cererii de revizuire, se reţine că revizuentul se află în poziţia procesuală de parte care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea intimatului B., de acordare a cheltuielilor de judecată, apare ca fiind întemeiată, urmând a dispune obligarea revizuentului A. la plata către acesta a cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisului aflat la dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 45/A/2025 din 27 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă pe revizuentul A. la plata către intimatul B. a sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu de avocat.

Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.