Admissibility of unconstitutionality exceptions in recusal appeals and nullity of embedded constitutional referrals in final enforcement decisions

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

1. Circumstanţele cauzei.

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 05 martie 2021, contestatorul A. a solicitat desfiinţarea titlului executoriu reprezentat de convenţia autentificată sub nr. x de BNP B. şi anularea tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 1/2018 al BEJ C. şi a încheierii de încuviinţare a executării silite din 25.01.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 12919/23.09.2021, în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare împotriva executării silite însăşi şi a somaţiei imobiliare, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare şi a adresei de înfiinţare a popririi din 14.02.2018 şi a încheierii de încuviinţare a executării silite din 25.01.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei sector 4, şi a respins contestaţia la executare, ca tardiv formulată. Totodată, prima instanţă a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare îndreptată împotriva somaţiei imobiliare şi a adresei de înfiinţare a popririi din 11.02.2021 şi a respins contestaţia la executare, pentru rest, ca neîntemeiată. Prima instanţă a dispus contestatorul la plata către intimată a sumei de 1190 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 47 din Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin raportare la art. 11 alin. (2, art. 20 şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi a art. 666 alin. (2) C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 24 alin (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie şi a art. 715 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 47 şi art. 21 din Constituţie.

Prin decizia civilă nr. 1384A/09.04.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) C. proc. civ., formulată de apelantul contestator A.; a respins apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva sentinţei civile nr. 12919/23.09.2021 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.

Prin încheierea din camera de consiliu din 26.10.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată Minori şi Familiei Apel 1 Civil constituit din Preşedinte: D. şi Judecător: E., formulată de către apelantul contestator A., ca neîntemeiată, apreciind că atât măsurile procesuale dispuse de complet cât şi soluţionarea unor excepţii procesuale nu pot fi cenzurate pe calea cererii de recuzare, acestea neputând fi circumscrise cauzelor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

Recurentul-contestator A. a declarat recurs împotriva acestei încheieri, solicitând casarea acestei încheieri, cu consecinţa casării deciziei civile nr. 1384A pronunţate la 09.04.2024 şi a trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel competente.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă la 30.05.2024, sub număr dosar x/2021

La 02 septembrie 2024, recurentul-contestator A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) si art. 148 alin. (2) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, raportat la dispoziţiile art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) si (3) si art. 126 alin. (2) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu raportare la Legea nr. 24/2000, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) si (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu raportare la Legea nr. 24/2000, precum si raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) si art. 24 alin. (1) din Constituţie.

1.2. Decizia recurată

Prin decizia civilă nr. 726 R din 28 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a respins recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 26.10.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x, ca nefondat, şi a obligat recurentul contestator la plata către intimată a sumei de 833 RON, cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată prin decizia civilă nr. 726 R din 28 octombrie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti- IV-a civilă, a declarat recurs contestatorul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate doar în legătură cu soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) si art. 148 alin. (2) din Constituţie, a art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) si art. 148 alin. (2) din Constituţie şi a art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale, în conformitate cu argumentele conţinute în cererea de sesizare.

Recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) şi art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., recurentul a învederat că instanţa de judecată a pronunţat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu cele patru excepţii de neconstituţionalitate invocate, prin hotărârea ce a soluţionat cererea de recurs, iar nu printr-o încheiere motivată, astfel cum obligă dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărâre care este definitivă şi exclude calea de atac a recursului, indiferent de menţiunile existente în dispozitivul său cu privire la posibilitatea atacării cu recurs în 48 de ore de la pronunţare a soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale.

În acest context, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 175, 176 pct. 6) din C. proc. civ., întrucât s-a produs recurenului o vătămare gravă şi iremediabilă constând în încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi la o cale de atac eficientă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea parţială a hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul a învederat că, în mod greşit, curtea de apel a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate aprecindu-le ca fiind inadmisibile, având în vedere că, în cauză, sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv cererea de sesizare priveşte dispoziţii dintr-o lege în vigoare, acestea au legătură cu soluţionarea cauzei, au fost ridicate de către una din părţile dosarului şi nu sunt vizate prevederi care să fi fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Excepţiile de neconstituţionalitate au ca obiect dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie precum şi la art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022, raportat la dispoziţiile art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi la prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene prin raportare la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, recurentul a mai învederat că edificatoare în cauză este decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 prin care Curtea Constituţională a apreciat faptul că legătura cu soluţionarea cauzei au toate dispoziţiile legale de drept substanţial şi de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecăţii şi fac posibilă desfăşurarea şi finalizarea procedurii judiciare.

Recurentul a arătat că dezvoltarea argumentelor care, în opinia acestuia, ar justifica sesizarea Curţii Constituţionale se regăseşte în cererea iniţială de sesizare a Curţii Constituţionale, pe care apreciază că nu se mai impune a o relua, întrucât o consideră parte din prezenta cerere de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata F. S.R.L. nu a formulat întâmpinare însă, la 09 aprilie 2025, a depus note de şedinţă în cuprinsul cărora a solicitat respingerea recursului exercitat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibile, şi păstrarea, ca legală şi temenică, a acesteia.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., intimata a susţinut că recurentul nu arată ce reguli de procedură au fost încălcate, nu prezintă dispoziţiile legale în baza cărora instanţa era obligată să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate printr-o încheiere motivată şi că pronunţarea prin însăşi decizia, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare ar atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., intimata a menţionat că recurentul nu explicitează care este greşeala instanţei în aplicarea normelor de drept material, ci reiterează argumentele în baza cărora a susţinut excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul şi-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia hotărârea recurată este nelegală atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., recurentul a învederat ca fiind o regulă de procedură nerespectată de către Curtea de Apel Bucureşti, sancţionabilă cu nulitatea care să atragă incidenţa motivului de casare invocat, împrejurarea că soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost consemnată printr-o decizie definitivă, nesupusă recursului, iar nu printr-o încheiere motivată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curţii Constituţionale.

Motivul de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural, care sunt sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 174 din C. proc. civ., normă procesuală potrivit căreia "(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat."

Art. 175 din C. proc. civ. reglementează că "(1) Actul de procedură este lovit de nulitate, dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. (2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Dispoziţiile art. 176 din C. proc. civ. stabilesc că "Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: 1. capacitatea procesuală; 2. reprezentarea procesuală; 3. competenţa instanţei; 4. compunerea sau constituirea instanţei; 5. publicitatea şedinţei de judecată; 6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel."

Într-o teză principală, recurentul invocă nulitatea reglementată de art. 174-175 din C. proc. civ., care este condiţionată de existenţa unei vătămări, iar într-o teză subsidiară, pe cea reglementată de art. 176 pct. 6) din C. proc. civ., care nu este condiţionată de o astfel de vătămare.

Având în vedere argumentele deduse judecăţii prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauză, nu există nici vătămare procesuală şi nici nu s-a încălcat vreo regulă de procedură, care să atragă sancţiunea nulităţii în ce priveşte hotărârea recurată.

Astfel, Înalta Curte notează că noţiunea şi categoriile de hotărâri judecătoreşti sunt reglementate de dispoziţiile art. 424 din C. proc. civ., astfel:

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă. (2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă. (3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numeşte decizie. (4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie. (5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel."

Conţinutul hotărârii judecătoreşti este reglementat de art. 425 din C. proc. civ., în sensul că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere; b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. (2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant şi la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile şi obligaţiile părţilor sunt solidare sau indivizibile. (3) În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac."

Din analiza normelor legale antereferite, se decelează că noţiunea de hotărâri judecătoreşti cuprinde sentinţele, deciziile şi încheierile, iar menţiunile pe care trebuie să le cuprindă acestea sunt cele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.. Normele procesuale nu fac distincţie între cele trei categorii de hotărâri judecătoreşti, în funcţie de denumirea acestora consacrată de dispoziţiile art. 424 din C. proc. civ.

În acest context, împrejurarea că soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este conţinută într-o decizie de soluţionare a unui recurs, nu încalcă vreo regulă de procedură, care să fie sancţionată cu nulitatea, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., câtă vreme în dispozitivul acesteia s-a făcut distincţia cu privire la calea de atac împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, şi anume, cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, faţă de caracterul definitiv al soluţiei date asupra recursului, iar hotărârea recurată conţine toate elementele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului, caracterul definitiv al soluţiei date asupra recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, nu se răsfrânge asupra soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru care legea specială prevede o cale de atac distinctă, menţionată, în mod expres, în dispozitivul deciziei recurate şi pe care recurentul a exercitat-o ca atare, concretizată în prezentul recurs.

Mai mult, chiar în ipoteza în care calea de atac împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nu ar fi fost menţionată în dispozitivul deciziei, dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Recurentul mai pretinde că precizarea căii de atac împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din dispozitivul deciziei recurate este nulă. Această argumentaţie nu se susţine şi nu se întemeiază pe nicio prevedere legală.

Contrar acestor alegaţii, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd calea de atac a recursului în 48 de ore de la pronunţare împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar împrejurarea că instanţa de judecată a înţeles să soluţioneze prin acelaşi act procedural atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi recursul împotriva încheierii de şedinţă din 09.04.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, este fundamentată pe raţiuni de soluţionare a cauzei cu celeritate, având în vedere că prin încheierea recurată s-a soluţionat o altă solicitare a recurentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu trimitere la alte dispoziţii legale, iar asemenea cauze se judecă în regim de urgenţă.

Cu toate că recurentul pretinde că această manieră de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale i-ar fi încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, afirmaţia este una pur speculativă şi nedovedită, întrucât, aşa cum deja s-a arătat, calea de atac prevăzută de legea specială a fost menţionată în dispozitivul deciziei recurate, a fost exercitată de către aceştia şi a fost soluţionată de prezenta instanţă, potrivit legii.

Totodată, este lipsit de relevanţă, din perspectiva analizei de legalitate, dacă soluţionarea cererii de sesizare s-a realizat printr-o decizie sau printr-o încheiere, ambele acte procedurale reprezentând hotărâri judecătoreşti cu efecte juridice similare, în accepţiunea C. proc. civ.

În ce priveşte trimiterile, pe care recurentul le face la dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 129 din Constituţia României, Înalta Curte constată, pe de o parte, că recurentul redă aceste dispoziţii legale în forma citării, fără a aprecia că ar fi fost încălcate, iar pe de altă parte, textele legale menţionate conţin reglementări de ordin general privind caracterul şi efectele juridice ale hotărârii judecătoreşti, fără a evidenţia încălcarea vreunei reguli concrete de procedură care să fie sancţionată cu nulitatea.

Totodată, este de observat că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reprezintă o normă de drept material, iar nu una de drept procesual, a cărei legalitate să poată fi analizată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Recurentul mai susţine că nu există nicio prevedere legală care să prevadă posibilitatea atacării unei dispoziţii dintr-o hotărâre, fără ca hotărârea în sine să poată fi atacată, însă, în mod similar, Înalta Curte constată că nu există nici vreo reglementare în sens contrar, dovadă fiind chiar exercitarea prezentului recurs împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale conţinută în decizia civilă nr. 726 din 28 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, astfel încât nu rezultă încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă nulitatea hotărârii atacate.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. nu sunt incidente şi va respinge critica întemeiată pe acest motiv de recurs, ca nefondată.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul a învederat că reiterează apărările formulate în cadrul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a limitat la a indica, într-o modalitate generică, faptul că "instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează această materie".

Înalta Curte constată că, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către recurent cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie precum şi la art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, a art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022, raportat la dispoziţiile art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, a art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, şi a art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi la prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene prin raportare la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, soluţia adoptată prin decizia recurată în sensul că acestea nu au legătură cu pricina dedusă judecăţii, este conformă legii.

Astfel, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi primită.

Cauza în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate, obiect al sesizării Curţii Constituţionale a cărei respingere este criticată în prezentul recurs, este reprezentată de recursul împotriva unei încheieri de şedinţă, prin care s-a respins, cererea de recuzare.

Prioritar analizei criticii de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine că textele legale a căror neconstituţionalitate a făcut obiectul cererii de sesizare respinsă prin decizia recurată au fost art. 50 alin. (1) din C. proc. civ., art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022, art. 53 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 13, art. 175 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 427 alin. (1) din acelaşi cod.

Pe de altă parte, prin cererea de recurs pendinte, recurentul a criticat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale doar în privinţa art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022, art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., şi nu în privinţa tuturor textelor de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată în faţa curţii de apel, analiza admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale urmând a fi efectuată de Înalta Curte în aceste limite, în virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

În atare context, având în vedere că examinarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate se efectuează (şi) prin prisma relevanţei acestora prin raportare la motivele de casare invocate de parte, şi care în prezenta cauză, au vizat cele cuprinse în art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că textele legale pretins a fi neconstituţionale, astfel cum au fost indicate prin prezenta cale de atac, nu au reprezentat ele însele argumente în susţinerea criticilor de nelegalitate, recurentul criticând, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., iar în analiza motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., curtea de apel a constatat că acesta a fost invocat în mod formal. Prin urmare, în mod corect, curtea de apel a constatat că textele legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu au legătura cerută de lege cu pricina în care s-a invocat neconstituţionalitatea acestora.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, legătura cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438/08.07.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600/12.08.2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360/08.06.2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017/19.10.2022)

Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39/17.01.2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345/06.05.2019)

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că în litigiul pendinte, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia recurată, această condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu este îndeplinită, astfel încât soluţia adoptată prin hotărârea recurată este conformă legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat contestatorul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinse în dispozitivul deciziei civile nr. 726 R din 28 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.