Cassation inadmissible: substantive re-valuation of evidence in civil delict liability for tax evasion

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 26 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în contradictoriu cu pârâtul A., administrator al S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.309.487 RON, din care 785.692 RON debit TVA şi 523.795 RON debit impozit pe profit. Totodată, a solicitat şi menţinerea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile, prezente si viitoare, ale pârâtului aşa cum s-a dispus in cadrul ordonanţei din 08 septembrie 2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată la 28 martie 2023, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a Societăţii B. S.R.L., în calitate de pârâtă, şi obligarea acesteia, în solidar cu pârâtul A., la plata prejudiciului de 1.309.487 RON.

La termenul de judecată din 07 iunie 2023 a fost introdusă în cauză Societăţii B. S.R.L., în calitate de pârâtă.

1.2. Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 487 din 18 octombrie 2023, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins cererea reclamantului Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, ca neîntemeiată.

1.3. Judecata în apel

Prin decizia civilă nr. 4218 din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei civile nr. 487/18.10.2023 pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia Civilă.

1.4. Calea de atac

Împotriva deciziei pronunţate în apel, a declarat recurs reclamantul, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

După expunerea succintă a parcursului procesual, în privinţa reţinerilor curţii de apel în legătură cu nedovedirea de către reclamant a faptelor imputate pârâţilor, recurentul a învederat că acestea au fost probate prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în experţii desemnaţi în cauza penală din care rezultă achiziţiile nereale de bunuri unde sunt consemnate, în mod detaliat, facturile fiscale care demonstrează fapta ilicită a pârâţilor.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor privind antrenarea răspunderii civile delictuale, recurentul a învederat că prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş din 11 martie 2022 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de pârâtul A. acuzat de săvârşirea infracţiuniii de evaziunii fiscale, în formă continuată, constituită din 7 acte materiale, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2009, pentru care s-a reţinut intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi a fost dispusă clasarea.

Această împrejurare însă nu poate atrage constatarea de către instanţa de apel a faptului că fapta ilicită a pârâtului nu există, aşa cum, în mod nelegal, s-a statuat prin decizia atacată, intervenirea unei cauze de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale neproducând efecte în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite.

Şi condiţia privind existenţa şi cuantificarea prejudiciului este întrunită în cauză, contrar reţinerilor curţii de apel, ca şi legătura de cauzalitate care rezultă din neplata de către pârâţi a debitelor datorate către bugetul de stat.

Fapta ilicită a pârâtului A. a fost reţinută atât prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş din 11 martie 2022 cât şi prin Ordonanţa din 13 decembrie 2022 prin care s-a dispus clasarea, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În cuprinsul ordonanţei de clasare, în privinţa faptelor de evaziune fiscală săvârşite de pârâtul A., organul de cercetare penală a reţinut că acesta a acţionat cu intenţie în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi, în mod repetat, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni comerciale reale, creând astfel bugetului de stat prejudiciul reclamat în prezenta cauză, aspect care se opune cu autoritate de lucru judecat instanţei civile.

Conchizând, recurentul a susţinut că, în cauză, sunt dovedite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., această cale de atac este lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susţinerile recurentului-reclamant din cuprinsul recursului formulat nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat.

Astfel, nemulţumirile recurentului cu privire la soluţia instanţei de apel reprezintă în fapt, veritabile critici de netemeinicie, aceştia făcând referire la elementele de fapt ale cauzei şi la probatoriul administrat.

Împrejurarea că recurentul a pretins probarea prejudiciului şi a faptei ilicite prin expunerea unor argumente ce ţin de modul în care au fost interpretate şi valorificate probele, prin prisma puterii doveditoare reglementate de lege, şi dacă sau în ce măsură, au fost apte să formeze convingerea instanţei, demonstrează doar nemulţumirea părţii sub aspectul consideraţiilor instanţei de apel asupra probelor, împrejurare ce evocă doar aspecte de netemeinicie, excluse controlului judiciar în această fază procesuală, referitoare la modalitatea de interpretare, de către instanţa de apel, a probelor administrate în cauză.

Deşi recurentul pretinde încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor de drept material care reglementează condiţiile antrenării angajării răspunderii civile delictuale, art. 1357 C. civ., se constată că această critică este una pur formală. În acest sens, se observă că recurentul urmăreşte doar modificarea deciziei, ca urmare a unei reaprecieri a probelor.

Astfel, deşi susţine că fapta ilicită a pârâtului A. a fost reţinută atât prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş din 11 martie 2022 cât şi de Ordonanţa din 13 decembrie 2022, acest aspect este contrazis de considerentele deciziei atacate în cuprinsul cărora instanţa de apel a reţinut că din Ordonanţa din data de 13.12.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2021, depusă în susţinerea cererii de chemare în judecată, nu rezultă fapta ilicită imputată pârâtului, respectiv săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive), deoarece s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea AJFP Argeş din cadrul DGRFP Ploieşti cu privire la săvârşirea de către pârâtul A. a infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Or, aspectele ce ţin de administrarea probatoriului în cauză sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, examinarea acestora aparţinând aprecierii exclusive a instanţelor de fond.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut, în mod expres, că ordonanţa de clasare nu face dovada că pârâtul, în calitate de administrator al societăţii B. S.R.L., a săvârşit ilicitul imputat de reclamant, întocmai cum nici existenţa sau întinderea prejudiciului nu a fost probată cu vreun mijloc de probă, înscrisurile depuse de reclamant în faţa instanţei de fond nefiind apte a proba susţinerile acestuia din urmă şi nici întrunirea cumulativă în cauză a condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului.

Această constatare se opune cu caracter definitiv în prezenta pricină, nemaiputând fi contrazisă de părţi, iar nici infirmată de către instanţa de recurs, din moment ce cadrul procesual din prezenta cale extraordinare de atac nu permite, astfel cum s-a arătat, o nouă evaluare a probatoriului câştigat judecăţii, analiză care a fundamentat, totodată, raţionamentul logico-juridic care stă la baza pronunţării deciziei atacate.

Astfel, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, putând statua asupra oportunităţii administrării lor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar orice susţinere care relevă erori ale instanţei de apel în evaluarea acestui demers se situează în afara scopului recursului reglementat de legiuitor, acela de a supune analizei doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că prin demersul judiciar pendinte, recurentul, tinde, într-o manieră inadecvată procedural, la a pune în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a evaluat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, iar nu o aplicare sau interpretare greşită a normelor care prevând condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, aşa cum se pretinde.

Or, cum a fost arătat şi în cele ce preced, un atare context de examinare nu permite o reapreciere a probelor, astfel încât criticile prin care recurentul tinde la a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

De altfel, se observă că instanţa de apel, în analiza motivelor de apel privitoare la valoarea probatorie a înscrisurilor exhibate nu a făcut altceva decât să stabilească, în virtutea prevederilor art. 479 alin. (1) raportat la art. 264 C. proc. civ. şi cu respectarea principiilor tantum devolutum quantum iudicatum şi tantum devolutum quantum apellatum, forţa doveditoare de care se bucură respectivele mijloace de probă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, împotriva deciziei civile nr. 4218 din 10 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, împotriva deciziei civile nr. 4218 din 10 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.