Appeal annulled as void for failure to state legal grounds in €4M restitution damages claim against the State.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24.07.2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. de dosar x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 4.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri, pentru imobilele preluate abuziv de Statul Român, în perioada 1945-1989 şi cu privire la care a recuperat în natură numai 3.100 mp înscrişi în C.F. x Ghimbav, cu nr. top. x, iar restul de 4,29 ha teren intravilan şi casă de locuit nu au mai fost restituite în nicio modalitate.

2. Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 282 din 14 martie 2024, Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 216/S din 12 iulie 2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Statul Român, prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor şi reprezentat convenţional de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

3. Hotărârea Curţii de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 216/S din 12 iulie 2024 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

4. Recursul

Împotriva deciziei civile nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, neîncadrate în drept, recurentul-reclamant a solicitat casarea sentinţei nr. 216/S din 12 iulie 2024, pronunţată de Tribunalul Braşov şi a deciziei nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, învederând nemulţumirile personale în legătură cu climatul socio-politic care în opinia sa i-a creat prejudicii constând pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti "abuzive şi nelegale". În continuare, recurentul-reclamant a criticat decizia atacată din perspectiva în care nu s-a procedat la ataşarea dosarelor nr. x/2017, nr. y/2020, nr. z/2020, nr. w/2022, nr. t/2022, nr. s/2009.

A afirmat că instanţele de fond şi de apel nu au respectat sentinţa civilă nr. 11579 din 08.10.2010, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 177/R din 18.02.2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia Civilă şi nici legile privitoare la dreptul de proprietate, normele Constituţiei şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi nu au făcut menţiune despre dispoziţiile Legilor nr. 18/1991, nr. 1/2000, nr. 10/2001, nr. 247/2005, nr. 165/2013, nr. 123/2013, prevederilor din C. civ. şi cele din C. proc. civ. dar şi nici cele din cuprinsul Legii nr. 304/2022.

Sub un ultim aspect, recurentul-reclamant a susţinut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva respingerii cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de invocate, ceea ce impune admiterea căii de atac exercitate şi casarea deciziei

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 21 ianuarie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, spre competentă soluţionare Completului nr. 10.

Prin rezoluţia completului din 14 aprilie 2025, s-a acordat termen de judecată la 24 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

La termenul de judecată astfel stabilit, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de nulitate a recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra excepţiei de nulitate a recursului, invocate de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, lit. d), motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În ceea ce priveşte cererea de recurs supusă analizei, Înalta Curte constată că, din conţinutul acesteia, nu reies motivele de nelegalitate pe care recurentul şi-a fundamentat calea extraordinară de atac declarată, deoarece acesta nu a combătut, cu argumente juridice, soluţia adoptată de Curtea de Apel Braşov, care a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei nr. 216/S din 12 iulie 2024 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

Astfel, în pronunţarea soluţiei contestate prin prezenta cale de atac, Curtea de apel a constatat că stabilirea unei stări de fapt contrare celei reţinute de instanţele învestite cu soluţionarea dosarelor menţionate ori aplicarea greşită a legii trebuie să fie probate de cel care le invocă şi, în plus, trebuie să fie evidente şi să prezinte o gravitate însemnată, astfel încât să justifice, pe de o parte, înfrângerea prezumţiei că lucrul judecat reprezintă adevărul şi, pe de altă parte, reţinerea faptului că s-a săvârşit o eroare judiciară. Or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că instanţele care au soluţionat dosarele indicate, au stabilit greşit starea de fapt, în raport cu probele administrate în respectivele dosare, că au aplicat greşit legea, raportat la obiectul acţiunilor cu a căror soluţionare au fost învestite, din ansamblul afirmaţiilor sale, rezultând că acesta apreciază că instanţele care au soluţionat respectivele cauze au acţionat cu rea-credinţă, de vreme ce hotărârile pe care le-au pronunţat nu au avut ca finalitate restituirea în natură a suprafeţei de 4,29 ha de teren sau acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren nerestituibilă în natură.

În contextul în care reclamantul deţine un titlu executoriu în privinţa suprafeţei de teren menţionate, constând în sentinţa civilă nr. 11579 din 08.10.2010, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 177/R din 18.02.2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia Civilă, curtea de apel a mai constatat că acesta avea deschise căile prevăzute de legile speciale reparatorii pentru finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate sau pentru acordarea de despăgubiri, căi de care nu a uzat în dosarele menţionate, neputându-se aprecia că, reţinând autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, lipsa calităţii procesuale pasive a unora dintre pârâţii chemaţi în judecată, neîncadrarea motivelor de recurs în criticile de nelegalitate prevăzute de lege ori neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire şi netemeinicia contestaţiei în anulare formulate de apelant, judecătorii care au soluţionat definitiv cauzele ce au făcut obiectul dosarelor menţionate mai sus au aplicat greşit legea sau că au stabilit o stare de fapt contrară celei ce rezultă în mod evident din probele administrate.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite care să justifice angajarea răspunderii civile a Statului pentru erori judiciare şi, ca urmare, nici că au fost încălcate/afectate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale reclamantului, că i s-ar fi produs a acestuia o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară, în accepţiunea art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, în mod corect, prima instanţă concluzionând că nu există niciun element care să configureze eroarea judiciară reglementată de norma legală menţionată, în legătură cu dosarele invocate de apelantul-reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar, în lipsa unei fapte ilicite, nu poate fi reţinut vreun prejudiciu cauzat reclamantului.

Prin cererea de recurs, recurentul a susţinut că instanţele anterioare nu au examinat probatoriul administrat în cauză, interpretând normele legale într-o manieră proprie şi favorizând autorităţile publice, care nu au respectat termenele prevăzute de lege, refuzând să acorde despăgubirile care i se cuveneau.

De asemenea, a mai afirmat că instanţa de apel nu a respectat legile speciale privitoare la dreptul de proprietate, cele ale Constituţiei României şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi nu a făcut menţiune, în motivarea deciziei, despre dispoziţiile Legilor nr. 18/1991, nr. 1/2000, nr. 10/2001, nr. 247/2005, nr. 165/2013, nr. 123/2013, prevederilor din C. civ. şi cele din C. proc. civ. dar şi nici cele din cuprinsul Legii nr. 304/2022 şi nici au ţinut seama de autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 11579 din 08.10.2010, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 177/R din 18.02.2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia Civilă.

Aceste susţineri ale recurentului, însă, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, deşi recurentul a menţionat în cererea de recurs actele normative anterior enunţate, invocarea lor nu a fost făcută prin raportare la soluţia adoptată de curtea de apel, cu referire concretă la raţionamentul juridic în baza căruia a fost pronunţată, ci în contextul unor considerente generice, referitoare la situaţia de fapt dedusă judecăţii, la modalitatea de examinare a probatoriului administrat în cauză dar şi la climatul socio-politic pe care l-a apreciat ostil înfăptuirii justiţiei.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică formularea unor motive de nelegalitate care trebuie să vizeze soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate, conform art. 483 alin. (3) din acelaşi cod.

În raport de împrejurarea că recurentul nu a dezvoltat critici care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate şi că nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanţă în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.