Cassation annulled for failing to distinguish factual and evidentiary disputes from legal errors in defamation and moral damages claim

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la 03 noiembrie 2022 sub nr. x/2022, reclamanta A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorelor B. şi C., a chemat în judecata pe pârâta D. solicitând obligarea acesteia, în principal, la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro şi către cei doi copii minori la câte 50.000 euro, cu titlu de daune morale, obligarea pârâtei să îşi ceară scuze public şi să publice extras din hotărârea pronunţată în toate cotidianele locale, respectiv Monitorul de Vrancea, E., F., G. şi pe pagina sa personală de H..

Pârâta D. a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantelor la plata sumei de 5 880 RON cu titlu de daune materiale, şi a sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Judecata în primă instanţă

Prin încheierea din 11 ianuarie 2023, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea de strămutare formulată de petenta D. şi a dispus strămutarea dosarului de la Tribunalul Vrancea la Tribunalul Brăila.

Prin încheierea din 28.09.2023 a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de numitul I..

Prin sentinţa civilă nr. 348/13.05.2024, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondate cererea principală şi cererea reconvenţională.

1.3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 201/A din 16 octombrie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. şi de pârâta D. împotriva sentinţei civile nr. 348/13.05.2024, pronunţate de Tribunalul Brăila.

1.4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A., prin care solicitat casarea hotărârii, trimiterea cauzei instanţei de apel, pentru rejudecarea acesteia, şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În argumentarea incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici:

Motivarea deciziei atacate este una lapidară din perspectiva în care instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la solicitările acesteia, şi nici nu a analizat apărările şi înscrisurile exhibate, rezumându-se în a reda o serie de dispoziţii legale, fără a se raporta la situaţia de fapt dedusă judecăţii din care rezultă că sunt întrunite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătoreşti, cu nesocotirea art. 425 din C. proc. civ.

Circumscris aceluiaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia atacată cuprinde motive contradictorii având în vedere că, deşi a respins acţiunea reclamantei, a reţinut în sarcina pârâtei împrejurarea că aceasta a informat publicul în legătură cu un subiect de interes. Or, acest demers al pârâtei a adus atingere demnităţii reclamantei şi a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare şi ofensatoare în perioada în care soţul reclamantei ocupa cea mai înaltă funcţie publică din judeţul Vrancea, fiind totodată implicat în alegerile locale din judeţ, în calitatea sa de preşedinte J. Vrancea.

În expunerea criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a afirmat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a normelor de drept material, din perspectiva în care nu a procedat la analiza tuturor motivelor de apel invocate, iar pe de altă parte, a reţinut, în mod greşit, că pârâta nu a săvârşit o faptă ilicită, în contextul în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat intenţia pârâtei de a o denigra pe reclamantă în spaţiul public ceea ce a condus la grave prejudicii de imagine care au afectat, inclusiv, campania electorală în care se afla soţul acesteia.

Or, contrar reţinerilor curţii de apel, postările depuse la dosar demonstrează clar intenţia pârâtei de a afecta atât viaţa publică, cât şi pe cea privată a reclamantei, jignirile la adresa acesteia şi a soţului acesteia depăşind dreptul la exprimare.

În mod nelegal, curtea de apel a constatat că reclamanta nu a făcut dovada unei fapte ilicite, respectiv că formularea de către pârâtă a plângerii penale a fost făcută cu rea-credinţă, în condiţiile în care aceasta a sesizat presa locală şi a diseminat respectivele discuţii în public. Reaua-credinţă a pârâtei rezultă, în mod evident, din acţiunea de postare pe reţeaua de socializare H. a unor comentarii în legătură cu demersul juridic pendinte, acţiuni care au creat prejudicii de imagine şi soţului reclamantei.

Înscrisurile depuse la dosar contrazic însă susţinerile pârâtei în sensul în care aceasta nu a postat niciun articol denigrator la adresa reclamantei şi a soţului acesteia, postările fiind efectuate nu numai de pe contul personal al reclamantei, ci şi de pe alte conturi ale membrilor familiei sale, afirmându-se, în mod nereal, despre agresiunea fizică pe care ar fi exercitat-o asupra pârâtei, aspect neconfirmat însă de organele de cercetare penală care au infirmat aceasta situaţie.

Reaua-credinţă a pârâtei rezidă din aceea că deşi probatoriul administrat demonstrează acţiunea denigratoare exercitată împotriva reclamantei şi a soţului acesteia, aceasta susţine că nu a efectuat nicio postare ci doar a adresat mesaje de felicitări pentru rezultatele obţinute în urma alegerilor pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, atitudinea rău voitoare a pârâtei rezultând inclusiv din conţinutul întâmpinării formulate de aceasta care recunoaşte că toate postările de pe reţele sociale sunt conforme cu realitatea şi reprezintă doar adevăruri.

Totodată, afirmaţia pârâtei potrivit căreia dacă acţiunile ar fi fost ilicite, soţul reclamantei nu ar fi câştigat alegerile, reprezintă o încercare de disculpare care nu poate avea drept consecinţă înlăturarea răspunderii sale civile delictuale, în condiţiile în care scopul urmărit de pârâtă a fost acela de a crea prejudicii de imagine.

Condiţiile antrenările răspunderii civile delictuale au fost probate prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei reprezentate de postările efectuate pe reţelele de socializare ale pârâtei.

Referitor la cuantumul prejudiciului moral, reclamanta a susţinut că acesta nu se probează ci se constată, fiind supus prezumţiei simple a judecătorului, dedus din raportul de cauzalitate, acesta fiind chemat sa evalueze datele personale ale celui care aspiră la remedierea situaţiei sale juste, componentele personalităţii sale.

Pârâta a acţionat cu rea-credinţă atunci când a susţinut că restrângerea pretenţiilor se datorează respingerii acţiunii, în contextul în care scopul demersului judiciar nu a fost acela de a obţine despăgubiri materiale, ci acela de reparare a imaginii publice, grav afectată de afirmaţiile mincinoase ale pârâtei dar şi de postările acesteia.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, în raport de soluţia dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani plângerii penale formulate de către pârâtă că fapta penală nu există, pârâta a acţionat cu rea-credinţa, sesizând organele de cercetare cu o faptă care nu a existat, scopul evident al acesteia fiind acela de a prejudicia imaginea publică reclamantei, prin referiri directe cu privire la funcţiile publice deţinute de soţul acesteia.

Reţinerea de către tribunal, a imposibilităţii angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei având în vedere caracterul nepublic al cercetării penale, este contrazisă de acţiunile pârâtei de informare a publicului cu privire la existenţa plângerii penale împotriva reclamantei.

Contrar probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, împrejurarea că informarea publicului în legătură cu existenţa plângerii penale nu poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei atâta vreme cât nu a fost făcută dovada că acţiunea pretins ilicită a fost săvârşită de pârâtă, în condiţiile în care instanţei îi revenea obligaţia pozitivă ce decurge din art. 8 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului de a stabili dacă articolele şi comentariile postate pe reţelele se socializare au păstrat un just echilibru între protecţia dreptului reclamantei la reputaţie, element constituent al dreptului la protecţia vieţii private, şi libertatea de exprimare, protejată de art. 10 din aceeaşi Convenţie.

Astfel, în cauza Petrina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că obligaţia pozitivă care decurge din art. 8 din Convenţie trebuie să se aplice în cazul în care afirmaţiile susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie.

Or, din analiza poziţiei pârâtei care a continuat să întreprindă acţiuni de denigrare şi pe perioada derulării procesului în scopul influenţării campaniei electorale la care participa soţul reclamantei, rezultă reaua-credinţă a pârâtei, cu scopul de denigrare.

În acest sens, situaţia conflictuală care a constituit pretextul formulării plângerii penale de către pârâtă în care reclamanta a fost cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, a avut drept consecinţă marginalizarea reclamantei de către colegii de serviciu, fiind privită cu scepticism şi înlăturată de la orice activitate colectivă care se desfăşura la sediul primăriei sau în afara lui. Tot ca o consecinţă a formulării de către pârâtă a plângerii penale, au apărut numeroase articole în presa locală, care au afectat în mod grav, dreptul reclamantei la propria imagine şi dreptul la demnitate, articole în care era prezentată drept vinovată de "bătaia" iscată la Primăria Păuleşti, cum ar fi:

"Scandal la primărie. Soţia preşedintelui J. Vrancea, acuzată că a lovit o colegă", "Ultima oră Soţia şefului J. Vrancea s-a bătut în Primăria Păuleşti cu o colegă. Doar Poliţia le-a despărţit", "Cafteala doamnelor din sediul Primăriei Păuleşti, în care a fost implicată soţia şefului J. Vrancea".

Prin raportare la dispoziţiile art. 252, art. 72, art. 73 şi art. 75 din C. civ., pârâta nu a dat dovadă de bună credinţă prin atitudinea pe care a avut-o, urmărind doar compromiterea demnităţii reclamantei la nivel local dar şi în interiorul comunităţii în care locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea, alterarea imaginii fiind cauzată de acuzaţiile grave de lovire şi alte violenţe aduse cu ocazia plângerii penale formulate în mod nefondat.

Decizia nr. 1576/07.12.2011 a Curţii Constituţionale este relevantă în cauză, demnitatea având aceleaşi valenţe pentru oricare dintre indivizi.

Edificatoare în acest sens este şi decizia nr. 4546/2014 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care s-a tranşat că platforma de socializare H. reprezintă spaţiu public.

Atitudinea pârâtei exprimată prin afirmaţiile făcute, a adus grave prejudicii reclamantei cu impact negativ asupra imaginii publice şi a vieţii sociale, având în vedere că provine dintr-o familie apreciată de comunitate, prejudiciul fiind astfel unul evident, membrii comunităţii Spineşti şi Păuleşti începând să aibă o atitudine reţinută faţă de reclamantă din cauza acuzaţiilor penale care i-au fost aduse şi care, în final, au fost dovedite ca fiind nefondate.

Acţiunea ilicită a pârâtei s-a repercutat inclusiv asupra vieţii sociale şi situaţiei şcolare a copiilor reclamantei care au fost marginalizaţi de colegii de la şcoală dar şi din grupul de prieteni, care au fost identificaţi ca fiind copiii "unei mame bătăuşe", conflictuale.

Dauna morală este un prejudiciu ce nu se pretează unei evaluări pecuniare, adică nu poate fi exprimată şi constatată în bani. Nu există niciun dubiu cu privire la faptul că suferinţa celui vătămat nu poate fi reparată prin oferirea unei sume de bani, tocmai de aceea s-a stabilit că prin daune morale se urmăreşte doar ca victima să primească o compensare sau o satisfacţie.

Astfel, este necesară o compensaţie datorată pentru atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi altele asemenea.

Instanţa europeană a stabilit că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora. ".

Totodată, atunci când se analizează situaţia, pentru a se stabili cât de grav este prejudiciul de imagine, trebuie să se aibă în vedere respectarea vieţii private, dar şi imaginea publică.

Astfel, faptele pârâtei au creat reclamantei o imagine care nu corespunde cu realitatea şi care este de natură a crea prejudicii.

În vederea cuantificării prejudiciului de imagine, trebuie avute în vedere consecinţele suferite pe plan fizic şi psihic, gradul de expunere la dispreţul public, notorietatea, sentimentul de frustrare, imaginea publică a reclamantei infuienţând în mod direct parcursul electoral al soţului acesteia care a fost votat de majoritarea cetăţenilor din judeţul Vrancea.

Cum deţinea o poziţie socială şi profesională respectabilă în cadrul comunităţii, reclamantei fiindu-i recunoscută imaginea de om onest, având în vedere gravitatea deosebită a prejudiciului cauzat onoarei şi demnităţii, dar şi prejudiciul de imagine pricinuit în mediul social în care îşi desfăşura activitatea, suma de 10 000 RON constituie o acoperire justă şi echitabilă a prejudiciului.

Prejudiciul moral dedus judecăţii este unul dintre acele prejudicii care sunt susceptibile şi de reparaţie în natură sub forma ştergerii de pe pagina personală de H. a pârâtei şi a postărilor care au vizat pe reclamantă, precum şi publicarea acestei hotărâri judecătoreşti pe pagina de H. şi in ziarele de circulaţie judeţeană.

Daunele morale solicitate vizează acoperirea suferinţelor psihice ce au fost cauzate reclamantei şi familiei acesteia, de fapta ilicită a pârâtei care, prin demersurile pe care le-a întreprins cu rea-credinţa, a insuflat comunităţii din care făcea parte o temere nejustificată, care a afectat imaginea şi demnitatea, prestigiul şi reputaţia reclamantei, îngrădindu-i dreptul la muncă, prin afectarea relaţiei cu colegii de serviciu, comportamentul pârâtei.

Cu toate că imaginea ar fi integral restabilită prin publicarea hotărârii şi prin ştergerea acelor postări, având în vedere că între momentul apariţiei postărilor şi publicarea hotărârii judecătoreşti de sancţionare, imaginea reclamantei a fost deja afectată în mod nelegitim, se impune acordarea unor compensaţii băneşti de natură să ofere o satisfacţie reclamantei.

Prin urmare, reclamanta apreciază că devin dispoziţiile art. 1349 şi art. 1373 din C. civ., neputând fi reţinută existenţa unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei.

1.5. Apărările formulate în cauză

La 03 martie 2025, intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei curţii de apel.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a omis să formuleze critici de nelegalitate subsumabile motivelor de casare invocate.

Astfel, criticile prin care se invocă existenţa unei motivări "lapidare şi contradictorii" constituie, în opinia recurentei, consecinţa ignorării motivelor de apel şi a realizării unei analize în neconcordanţă cu probatoriul din dosar, din perspectiva în care au fost respinse solicitările reclamantei şi nu fost analizate apărările şi înscrisurile exhibate, instanţa rezumându-se în a reda o serie de dispoziţii legale, fără a se raporta la situaţia de fapt dedusă judecăţii, reţinând că, deşi demersul pârâtei "de informare" a adus atingere demnităţii reclamantei şi a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare şi ofensatoare în perioada în care soţul reclamantei ocupa cea mai înaltă funcţie publică din judeţul Vrancea, acţiunea este nefondată.

Înalta Curte reţine însă că aceste susţineri nu sunt subsumabile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din moment ce recurenta nu învederează, în realitate, veritabile aspecte de nelegalitate, care să releve eventuale raţionamente sau concluzii incompatibile între ele, apte a genera, astfel, confuzie şi ambiguitate în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cauză.

Astfel, deşi invocă existenţa unor considerente opuse, susţinerile sunt fără suport, din moment ce recurenta omite a demonstra, printr-o argumentaţie coerentă, în ce constă contradicţia invocată, care să nu facă posibil controlul judiciar al instanţei de recurs.

Or, formularea unor susţineri cu titlu general şi care nu respectă cerinţa esenţială de a se raporta la dezlegările şi raţionamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora.

Totodată, se constată că recurenta a expus în susţinerea acestei critici stări de fapt, prin raportare la "informarea" pe care pârâta a efectuat-o, în opinia sa, în mod mincinos, ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecăţii exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situaţiei de fapt ori evaluarea probatoriilor.

Prin urmare, recurenta nu a învederat motive contradictorii, ci a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt şi probe, respectiv la modul în care ar fi trebuit interpretată de către instanţa de apel "informarea" efectuată de pârâtă, care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În acelaşi mod procedează recurenta şi atunci când, invocând viciul nemotivării, nu arată, în concret, apărările şi nici susţinerile care nu au fost analizate de către instanţa de apel, ci se rezumă doar la susţine că instanţa de apel "a ignorat toate apărările şi documentele invocate, în baza cărora au fost formulate apărările, limitându-se la a prezenta anumite dispoziţii legale, fără a verifica situaţia de fapt, şi fără a se face nicio referire la cele invocate de reclamantă".

Prin urmare, şi această din urmă susţinere expune doar nemulţumirea recurentei în raport cu soluţia pronunţată, fără a fi însă în măsură să învestească legal instanţa de recurs.

Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine doar formal greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a dispoziţiilor art. 252, art. 72, art. 73 şi art. 75 din C. civ., din moment ce aduce în dezbatere, în mod inadecvat procedural, raportat la faza judecăţii din calea extraordinară de atac a recursului, doar elemente de fapt şi de apreciere a probatoriului pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel, ca efect al cercetării conţinutului faptei pretins ilicite a pârâtei şi a articolelor publicate de aceasta.

În acest sens, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă formulează simple afirmaţii generale în legătură cu libertatea de exprimare, în reglementarea normelor anterior evocate, pe care le redau, ca atare, evocând, totodată, jurisprudenţa instanţei de contencios european, fără a arăta, însă, maniera în care aceste aspecte (ce decurg din jurisprudenţa Curţii Europene) ar fi fost nesocotite de către instanţa de prim control judiciar.

Astfel, fără a indica punctual în ce constă pretinsa nelegalitate săvârşită de instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate, recurenta-reclamantă se rezumă la a afirma, doar sub aparenţa unei critici de nelegalitate relative la încălcarea art. 10 din Convenţia Europeană, că "în cauză, din analiza poziţiei pârâtei care a continuat să întreprindă acţiuni de denigrare şi pe perioada derulării procesului în scopul influenţării campaniei electorale la care participa soţul reclamantei, rezultă reaua-credinţă a pârâtei, cu scopul de denigrare". Reiese, aşadar, că, prin susţinerile formulate, recurenta tinde, în realitate, doar la obţinerea unei noi evaluări asupra elementelor probatorii administrate în cauză de către instanţele de fond, afirmaţiile invocate vizând strict devoluţiunea cauzei, pentru a pretinde existenţa relei-credinţe a pârâtei, aspecte improprii pentru a fi supuse judecăţii din recurs.

Limitându-se, în consecinţă, strict la a contesta elemente ce au intrat în puterea de apreciere a instanţelor fondului (şi care scapă cenzurii instanţei de recurs), recurenta urmăreşte doar repunerea în discuţie a situaţiei de fapt şi atunci când afirmă că "reaua-credinţă a pârâtei rezidă din aceea că deşi probatoriul administrat demonstrează acţiunea denigratoare exercitată împotriva reclamantei şi a soţului acesteia, aceasta susţine că nu a efectuat nicio postare ci doar a adresat mesaje de felicitări pentru rezultatele obţinute în urma alegerilor pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, atitudinea rău voitoare a pârâtei rezultând inclusiv din conţinutul întâmpinării formulate de aceasta care recunoaşte că toate postările de pe reţele sociale sunt conforme cu realitatea şi reprezintă doar adevăruri", respectiv că "sunt întrunite condiţiile antrenările răspunderii civile delictuale a pârâtei având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei reprezentate de postările efectuate pe reţelele de socializare ale pârâtei.".

Or, faptul că, în urma examinării probatoriului, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de recurenta-reclamantă, respectiv că "nu se poate reţine reaua credinţă a pârâtei în demersul întreprins, iar articolele din presă au relatat faptele într-un mod echidistant, de natură să nu aducă atingere principiului nevinovăţiei", nu reprezintă un aspect apt să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de prim control judiciar, susţinerile vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.

Aceasta întrucât, pentru a statua astfel, instanţa de apel, analizând probatoriul administrat, a constatat că "deşi demersul pârâtei s-a finalizat cu o soluţie de clasare, motivat de faptul că fapta nu există, din cuprinsul acesteia, nu rezultă elemente care să confirme un exerciţiu abuziv, din partea pârâtei, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite a pârâtei, nu a probat că pârâta a exercitat în mod conştient şi abuziv dreptul său de a formula plângere penală cu privire la o posibilă infracţiune cunoscând, fiind conştientă că aceasta este nereală"

Tot în determinarea situaţiei de fapt, în referire la articolele şi comentariile apărute în presa locală şi naţională dar şi în spaţiul on-line, urmare plângerii penale formulate de pârâtă, care în opinia reclamantei i-au lezat drepturile personale, din perspectiv art. 72 şi 73 C. civ., care acordă protecţie demnităţii, onoarei şi reputaţiei, instanţa devolutivă de control judiciar a reţinut că au existat şi titluri de natură să atragă atenţia, cu referiri la soţul reclamantei, urmate de un limbaj ironic/sarcastic, dar reclamanta nu a reuşit să dovedească implicarea directă şi cu intenţie a pârâtei în publicarea acestor articole .

Verificând ansamblul afirmaţiilor reclamantei, reiterate ca atare prin memoriul de recurs, cu privire la comentariile şi dezbaterile apărute în spaţiul on-line, curtea de apel a stabilit că, "deşi nu i se poate reţine calitatea de om politic, reclamanta, în calitate de secretar general al Comunei Păuleşti, este un funcţionar public, ocupă o funcţie importantă în administraţia publică locală, cu rol deosebit de important în activitatea acesteia. Poziţia de secretar general al unei Primării, atribuţiile specifice, implică şi comentarii uşor ironice/sarcastice, cu condiţia să nu depăşească limita bunei-credinţe."

În acest sens, a mai reţinut că "instanţa europeană admite că limitele criticilor admisibile cu privire la comportamentului funcţionarilor publici făcute în presă sau de cetăţeni, pot fi mai largi la adresa funcţionarilor decât pentru un simplu particular, chiar dacă aceştia nu ar putea fi trataţi ca oamenii politici, având în vedere că, în exerciţiul funcţiei lor, aceştia trebuie să beneficieze de încrederea publicului fără a fi perturbaţi în mod nejustificat."

În continuare, evaluând, de asemenea, înscrisurile de care a înţeles să se prevaleze reclamanta, instanţa anterioară a mai stabilit că "Din copiile conversaţiilor on-line depuse la dosar, pârâtei nu i se poate imputa un asemenea comportament, obiectivul urmărit de pârâtă fiind acela de informare a publicului asupra unui subiect de interes caz în care este admisă posibilitatea de a recurge la o doză de critică, idei dure, şocante înscrise în exerciţiul dreptului la exprimare, probele aflate la dosar exhibând o bază factuală pentru a susţine afirmaţiile acesteia în mediul on-line."

Se constată, aşadar, că susţinerile recurentei-reclamante vizează doar modalitatea de valorificare a probelor şi tind, astfel, la extinderea neprocedurală a cadrului în care are loc judecata în faţa instanţei de recurs, al cărei obiect priveşte strict cercetarea conformităţii cu normele legale a deciziei atacate, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât şi în drept.

Drept urmare, cum afirmaţiile formulate vizează doar aspecte de fapt, care au constituit obiectul examinării instanţelor de fond, iar nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, acestea sunt incompatibile cu analiza specifică instanţei de recurs.

În mod similar, nici susţinerile referitoare la încălcarea art. 1.349 şi art. 1.373 C. civ. nu deduc spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicţional atacat, în condiţiile în care supun verificării, la rândul lor, doar o greşită determinare a cadrului factual, iar nu un veritabil aspect de nelegalitate.

Astfel, cu toate că pretinde că "plângerea penală a reprezentat doar un pretext pentru acţiunile ulterioare ale pârâtei, aceasta acţionând cu rea credinţă încă de la început, afirmaţiile mincinoase fiind preluate de către de ziarişti locali şi de adversari politici ai soţului reclamantei aflat în campanie electorală !deşi între faptele recurentelor există o legătură strânsă,", recurenta-reclamantă omite faptul că aceste susţineri au făcut deja obiectul verificării jurisdicţionale în calea de atac anterioară, ocazie cu care, urmare a reţinerii caracterului nefondat al criticilor, s-a dispus înlăturarea constatării caracterului ilicit al formulării plângerii penale, stabilindu-se, în mod expres, că, reclamanta are obligaţia să dovedească că a fost supusă unei anchete penale, fără a exista un minim de probatoriu împotriva sa, or, reclamanta nu a reuşit să dovedească intenţia de vendetă a pârâtei, respectiv reaua credinţă a acesteia "neputându-se reţine existenţa unei fapte ilicite".

Or, separat de împrejurarea că aceste elemente factuale au fost analizate şi verificate de instanţa de apel în cadrul controlului devolutiv, afirmând că "instanţa de apel s-a aflat în eroare de la început atunci reţinând că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiei faptei ilicite, nefiind făăcută dovada că pârâta, prin depunerea plângerii penale, a acţionat cu rea credinţă, în timp ce nu s-a făcut proba că pârâta a fost cea care a sesizat presa locală şi a adus aceste discuţii în spaţiul public", recurenta-reclamantă supune examinării aspecte ce ţin strict de temeinicia judecăţii înfăptuite, din moment ce acestea decurg, de asemenea, din analiza probatoriului, cu ocazia cercetării fondului cauzei.

Aceasta întrucât, instanţa de apel, fiind învestită, prin calea devolutivă de atac promovată de reclamantă, cu verificarea legalităţii soluţiei tribunalului, de nereţinere a caracterului ilicit al formulării plângerii penale, a constatat că prima instanţă a stabilit, în mod temeinic şi legal, că această sesizare a organelor de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "loviri sau late violenţe" de către reclamantă, nu poate fi calificat ca fiind un act de vendetă, pârâta exercitându-şi dreptul de petiţionare, recunoscut ca drept fundamental instituit prin textul art. 51 din Constituţia României potrivit cu care cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii.

Raţionamentul logico-judiciar care a fundamentat această reţinere a curţii de apel a avut în considerare, tot ca efect al evaluării cadrului factual, că "Din copia articolului din data de 18.02.2021 rezultă că acest conflict a devenit public, în ziua în care s-a produs, iar informaţia cu privire la incident a fost confirmată de Biroul de presă al IPJ Vrancea. Articolele din presă au relatat faptele într-un mod echidistant, de natură să nu aducă atingere principiului nevinovăţiei ("între cele două persoane ar fi avut loc un conflict spontan; apelanta ar fi fost agresată fizic şi verbal").

Ca atare, întrucât statuările instanţei de apel, relative la situaţia de fapt, nu mai pot fi contrazise în prezenta cale extraordinară de atac, simpla referire la lipsa existenţă a relei credinţă a pârâtei în formularea plângerii penale nu este de natură a imprima, în sine, criticii un caracter subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Formală este şi susţinerea recurentei în sensul că "prejudiciul moral nu se probează ci se constată", în condiţiile în care, instanţa nu s-a pronunţat asupra cuantumului daunelor morale solicitate de reclamantă ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiilor privind antrenarea răspunderii civile delictuale.

Din moment ce evaluarea instanţei de prim control judiciar, care a stabilit inexistenţa faptei ilicite a pârâtei, împrejurare în raport de care nu s-a mai impus analizarea celorlalte condiţii privitoare la angajarea răspunderii civile delictuale, s-a fundamentat pe elemente de fapt, reţinându-se, în mod expres, că imaginea reclamantei nu a fost afectată pe baza afirmaţiilor lezatoare la adresa acesteia, aceasta nu poate fi cenzurată în recurs, interesând strict temeinicia deciziei recurate.

Drept urmare, cum în prezenta cale de atac extraordinară nu are loc o devoluare a fondului cauzei, simpla afirmare, la acest moment procesual, a contrariului celor reţinute de către curtea de apel constituie o nesocotire a limitelor în care instanţa de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalităţii acesteia.

Se constată, astfel, că, în realitate, recurenta nu procedează la o argumentare susceptibilă de încadrare în motivul de casare invocat, ci, mai degrabă, îşi exprimă dezacordul în raport cu soluţia pronunţată, criticile vizând, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu, în legătură cu care solicită o altă dezlegare.

Or, exigenţele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greşite interpretări şi aplicări a unor texte de lege, iar nu a unor probe din prezenta pricină.

Prin urmare, din moment ce recurenta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, văzând dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 201/A din 16 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă va fi anulat.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., anterior referite, se va dispune obligarea acesteia la plata către intimata D. a cheltuielilor de judecată în sumă de 7140 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin extrasul de cont. nr. 1 din 23 nr. 113/17.07.2024, depusă la dosar la filele x şi 54.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 201/A din 16 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta A. la plata către intimata D. a cheltuielilor de judecată în sumă de 7140 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.