Revision petition for damages from illegal detention rejected as inadmissible due to impermissible expansion of subject matter

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21.11.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2023, revizuentul A., în calitate de succesor al defunctului B., a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1434/A/21.06.2004 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2004, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, solicitând schimbarea, în parte, a deciziei civile atacată, admiterea apelului declarat de reclamantul B. şi obligarea pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice la plata integrală a daunelor morale solicitate, în cuantum de 892.500 ron, actualizată cu rata inflaţiei, plus dobânda legală până la data plăţii efective.

Cererea de revizuire a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

În motivarea cererii, revizuentul a susţinut că prejudiciul moral suferit de autorul său, reclamantul B. era mai mare decât cel care a fost dovedit la nivelul anului 2004 şi că a aflat despre această realitate doar în luna octombrie a anului 2023.

De asemenea, a mai învederat că reclamantul a avut calitatea de angajat al Serviciului de Informaţii Externe şi că activitatea desfăşurată în cadrul acestui serviciu intra sub incidenţa secretului de stat (strict secret), neputând fi exhibată instanţei cu ocazia soluţionării apelului prin hotărârea atacată.

În privinţa înscrisurilor care ar justifica admiterea cererii de revizuire, s-a arătat că acestea nu au putut fi înfăţişate în procesul în care a fost pronunţată decizia atacată, fie pentru că au fost deţinute de partea potrivnică (singura entitate care a deţinut înscrisurile fiind o autoritate din cadrul Statului Român), fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii (aceste înscrisuri nu puteau fi obţinute şi depuse la dosar doar prin diligenţa apelantului reclamant B.). De asemenea, s-a învederat că acestea sunt determinante, întrucât, dacă ar fi fost cunoscute de instanţa de judecată care a pronunţat decizia atacată, ar fi condus la admiterea apelului formulat de reclamant şi la repararea integrală a prejudiciului.

Intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu au formulat întâmpinări.

Prin decizia civilă nr. 1689 A/2023 din 14 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 1434A din 21.06.2004 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 843/F/20.10.2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. x/2002 a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 638.692.170 RON (rol) cu titlu de daune materiale şi suma de 75.000.000 RON (rol) cu titlu de daune morale.

Prin decizia civilă nr. 1434/21 iulie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă în dosarul nr. x/2004 a respins apelurile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de reclamantul B. împotriva sentinţei civile nr. 843/20.10.2003, soluţie rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 9240/15.11.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a respins recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de reclamantul B. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1434/A/21.06.2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă.

În procesul civil soluţionat irevocabil în anul 2005, s-a reţinut că reclamantul B. a fost privat de libertate în perioada 8 iulie 1997-7 august 1997, într-un dosar penal în care s-a dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 148 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., din perspectiva dreptului reclamantului B. de a-i fi reparat prejudiciul material şi moral suferit, instanţele au cuantificat prejudiciul material pe bază de expertiză la suma de 638.692.170 RON (rol), iar prejudiciul moral prin apreciere la suma de 75.000.000 RON (rol).

Prin cererea de revizuire s-a solicitat schimbarea deciziei civile nr. 1434/2004 în sensul admiterii apelului declarat de reclamantul B. împotriva sentinţei civile nr. 843/2023 şi majorarea cuantumului daunelor morale de la suma de 75.000.000 RON (rol) la suma de 8.925.000.000 RON (rol).

În considerentele deciziei atacate cu revizuire s-a arătat că prejudiciul moral a fost cuantificat prin apreciere la suma de 75.000.000 RON, în raport de durata privării de libertate, 31 de zile, de suferinţele fizice şi psihice cauzate reclamantului şi de atingerile aduse onoarei şi reputaţiei reclamantului.

În procesul finalizat în anul 2005, reclamantul nu a susţinut nici în primă instanţă, nici în apel şi nici în recurs că privarea de libertate ar fi produs un prejudiciu moral care ar putea fi dovedit doar prin depunerea unor înscrisuri secrete care ar fi intrat sub incidenţa Legii nr. 1/1998.

Altfel spus, apelantul reclamant nu a susţinut că prejudiciul moral suferit ca urmare a privării nelegale de libertate ar fi fost mai mare, dată fiind o anumită calitate a sa pe care nu o poate dovedi deoarece nu avea posibilitatea de a procura înscrisuri doveditoare.

Soluţia de achitare din dosarul penal nu a avut la bază calitatea de ofiţer acoperit a reclamantului B., iar faptele care au fost cercetate în dosarul penal, ca infracţiuni, nu implicau raporturile juridice ale acestuia cu Serviciul de Informaţii Externe.

Potrivit actelor din dosarul penal şi din dosarul civil, privarea nelegală de libertate, ale cărei prejudicii materiale şi morale au fost reparate în procesul civil în conformitate cu dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.., nu a avut legătură cu Serviciul de Informaţii Externe sau cu calitatea de ofiţer acoperit a reclamantului B..

Serviciu de Informaţie Externe nu a fost parte în dosarul penal nr. x/2001 în care s-a pronunţat sentinţa de achitare nr. 420/14 iunie 2001, şi nici în dosarul civil nr. x/2004, în care s-a pronunţat decizia atacată cu revizuire, această realitate demonstrând ab initio că nu se poate reţine incidenţa tezei potrivit căreia înscrisurile invocate au fost reţinute de partea potrivnică.

Nu se poate pune semnul egalităţii între Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi Serviciul de Informaţii Externe, ori altă instituţie cu personalitate juridică din cadrul Statului Român.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 34/1954, în vigoare în perioada care interesează:"statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor şi organizaţiilor economice de stat (…) dacă ele sunt persoane juridice". Conform dispoziţiilor alin. (2) din norma menţionată, persoana juridică subordonată unui organ al administraţiei de stat răspunde pentru propriile obligaţii. Organele administraţiei de stat nu răspund pentru obligaţiile persoanelor juridice subordonate, decât atunci când legea prevede expres aceasta.

Calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este admisibilă dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Înscrisurile la care se referă art. 322 pct. 5 C. proc. civ. trebuie să fi fost menite a dovedi o anumită teză probatorie din procesul soluţionat prin hotărârea vizată de revizuire.

Or, apelantul reclamant din dosarul civil nr. x/2004, care prin ipoteză cunoştea raporturile în care a fost angrenat în perioada anterioară privării nelegale de libertate, nu a susţinut că printre acestea ar exista anumite raporturi juridice secrete care, dacă ar fi fost divulgate, ar fi dovedit existenţa unui prejudiciu moral mai mare.

În privinţa menţiunii din cuprinsul cererii de revizuire referitoare la caracterul nelegal al ordinului de trecere în rezervă din 10.07.1997, acest aspect a făcut obiectul altei cauze.

Dispoziţiile art. 504 din C. proc. pen. permiteau repararea prejudiciului suferit ca urmare a privării nelegale de libertate în limitele acesteia, iar nu la repararea tuturor prejudiciilor cauzate ca urmare a acuzaţiilor nedrepte în materie penală.

Prin urmare, înscrisurile prin care se tinde la dovedirea unor raporturi de muncă dintr-o perioadă anterioară reţinerii şi arestării preventive a apelantului reclamant nu au caracter determinant pentru cuantificarea prejudiciului moral în dosarul nr. x/2004.

În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., imposibilitatea înfăţişării înscrisului trebuie să existe dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, nu doar dintr-o împrejurare mai presus de voinţa uneia dintre părţi. Or, instanţele judecătoreşti care au soluţionat procesul civil puteau, în condiţiile legii şi măsura în care o parte solicita, administra probe pe toate aspectele deduse judecăţii, inclusiv pe aspecte protejate de secretul de stat, dacă acestea erau relevante faţă de obiectul pricinii.

Art. 322 C. proc. civ. nu permite moştenitorului părţii ca, la aproape 20 de ani de la soluţionarea irevocabilă a unui proces civil, să invoce fapte care puteau fi invocate de parte pe parcursul soluţionării procesului.

Revizuentul a invoct fapte care, cu respectarea secretului de stat, dacă era cazul, puteau fi dovedite în cadrul procesului soluţionat irevocabil în anul 2005.

vechiul C. proc. civ. reglementa principiul disponibilităţii şi principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, care avea obligaţia de a cerceta litigiul doar în limita faptelor deduse judecăţii de către reclamant.

Or, la nivelul anilor 2003-2005, reclamantul B. cunoştea toate faptele care au contribuit la conturarea prejudiciului moral rezultat din privarea sa nelegală de libertate, iar pentru a reţine puterea doveditoare a unor înscrisuri, trebuie ca aceasta să fie raportată la faptele deduse judecăţii.

Înscrisurile doveditoare avute în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă la fapte despre care s-a făcut vorbire în proces, nu la fapte care au fost ţinute sub tăcere.

Argumentaţia revizuentului a avut la bază teza greşită că instanţele judecătoreşti nu ar fi putut evalua prejudiciul moral rezultat din raporturi juridice care intrau sub incidenţa secretului de stat, ceea ce corespunde realităţii.

Prin urmare, cererea de revizuire a fost considerată inadmisibilă şi din perspectiva faptului că înscrisurile invocate tind să dovedească fapte care nu făceau obiectul judecăţii, Serviciul de Informaţii Externe nefiind parte nici în procesul civil în care s-a formulat revizuire, nici în procesul penal în care reclamantul B. fusese achitat.

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865 a formulat cerere de recurs revizuentul.

Prin memoriul de recurs, partea recurentă a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, conform art. 312 alin. (5) şi art. 313 din vechiul C. proc. civ., criticând soluţia curţii de apel pentru următoarele motive:

Prin hotărârea recurată curtea de apel a făcut abstracţie de cadrul legal incident pentru a pronunţa o hotărâre ale cărei considerente se constituie într-o eludare a legii, dar şi o denegare a exercitării efective a dreptului de acces la instanţă, a garanţiilor unui proces echitabil şi a unui remediu efectiv.

În esenţă, în pronunţarea soluţiei, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 3, art. 12, art. 28, art. 29, art. 30, art. 31, art. 32, art. 33 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, art. 9 alin. (1) alin. (2), alin. (3) şi alin. (4), art. 10 alin. (1) şi alin. (2), art. 13, art. 14, art. 18 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, art. 15, art. 17 alin. (1) lit. f) şi g), art. 21 alin. (1) şi alin. (2), art. 24 alin. (4) şi alin. (10), art. 28 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4), art. 36, art. 37 alin. (1) şi alin. (2), art. 39 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, art. 19, art. 20, art. 26, art. 159 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 precum şi prevederile din actele normative regulamentele, instrucţiunile directorului, protocoalele interne şi inter-instituţionale nepublice, astfel cum acestea s-au succedat în timp, aplicabile raporturilor desfăşurate între un serviciu de informaţii şi un ofiţer deplin acoperit.

Pentru perioada de referinţă judiciară în cauză - iunie 2002 (când a fost formulată cererea de chemare în judecată) şi noiembrie 2005 (când a fost pronunţată decizia civilă nr. 9240 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), prevederile Legii nr. 182/2002 nu fuseseră modificate pentru a include judecătorii şi procurorii în categoria prevăzută de art. 7 alin. (4), a persoanelor pentru care accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat este garantat, sub condiţia alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului şi nu fusese adoptată nici Hotărârea nr. 140/06.02.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor si magistraţilor asistenţi ai ICCJ la informaţii clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu, fiind în vigoare obligativitatea obţinerii de către judecători a unui certificat de securitate ORNISS, în vederea dobândirii de către aceştia a accesului la acte şi operaţiuni administrative clasificate.

Prin urmare, reţinerea potrivit căreia instanţa civilă care a pronunţat decizia atacată era formată din judecători autorizaţi ORNISS, care puteau administra înscrisuri clasificate secret de stat, solicitându-le Serviciului de Informaţii Externe la cererea lui B., care să dovedească raporturile cu ofiţerul deplin acoperit, iar SIE dispunea de cadrul legal necesar pentru a confirma susţinerile şi înainta înscrisuri în dovedirea acestei teze probatorii a ofiţerului deplin acoperit, este lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea legii.

Hotărârea recurată se întemeiază pe noţiunea lipsită de orice fundament legal potrivit căreia ofiţerul deplin acoperit ar avea dreptul, în condiţiile legislaţiei securităţii naţionale şi a informaţiilor clasificate, şi, respectiv, ar dispune de ansamblul probator necesar susţinerii - într-o cauză civilă- a calităţii, raporturilor specifice ori activităţii în concret derulate în această calitate acoperită cu un serviciu de informaţii.

Prin hotărârea recurată, în mod greşit, se reţine prerogativa pe care ar avea-o ofiţerul deplin acoperit de a-şi declina calitatea cu impunitate pentru a obţine o suplimentare a despăgubirilor acordate în procesul civil.

În raport de reţinerile curţii de apel potrivit cărora în procesul finalizat în anul 2005, reclamantul nu a susţinut nici în primă instanţă, nici în apel şi nici în recurs că privarea de libertate ar fi produs un prejudiciu moral care ar putea fi dovedit doar prin depunerea unor înscrisuri secrete, care ar fi intrat sub incidenţa Legii nr. 1/1998, se impune cu necesitate consultarea de către instanţă a înscrisului intitulat raport de cercetare din 31.08.2022 prin care a fost efectuată cercetarea cu privire la presupusul incident de securitate semnalat de A. prin petiţia nr. 77694/04.04.2022 clasificat strict secret, aflat la Compartimentul de Informaţii Clasificate al Curţii de Apel Bucureşti, depus în cauza nr. x/2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.

În acest sens, informaţii clasificate secret de stat au apărut în spaţiul public fără a fi fost confirmate ori infirmate de către autoritatea desemnată de securitate - modus operandi prevăzut de normativele nepublice aplicabile raporturilor specifice cu ofiţerii deplin acoperiţi.

Astfel, potrivit adresei nr. x din 31.08.2022 a Serviciului de Informaţii Externe-Unitatea secretariat general, adresată recurentului, Serviciul de Informaţii Externe nu a fost implicat în publicarea aspectelor menţionate în sesizare rezultând că Ministerul Public, în măsura în care i se comunicase această calitate potrivit protocoalelor existente între cele două instituţii privitoare la cadrele acoperite, în dosarul penal nr. x/1997, ar putea să fi fost implicat în scurgerea informaţiilor relevante.

Independent dacă soluţia de achitare din dosarul penal ori dacă privarea nelegală de libertate ar fi avut sau nu legătură cu Serviciul de Informaţii Externe sau cu calitatea de ofiţer acoperit a numitului B., aceste aspecte nu ar fi putut fi incluse ori documentate în actele din dosarul penal şi din dosarul civil, întregul spectru normativ aplicabil unor asemenea comunicări interzicând administrarea informaţiilor, datelor sau înscrisurilor clasificate la dosar, astfel încât să poată fî verificate ori cenzurate de completul care a pronunţat hotărârea recurată.

În absenţa exprimării unei poziţii procesuale din partea Ministerului Public în cauza nr. x/2023 prin care să stabilească faptul că o altă autoritate a Statului Român (SIE) nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale de informare şi protecţie judiciară a cadrului militar propriu, dar şi raportat la înscrisurile apărute în spaţiul public în cursul judecării cauzei civile, este cu evidenţă dovedită incidenţa tezei potrivit căreia înscrisurile invocate au fost reţinute de partea potrivnică.

Decizia Ministerului Public de a încălca, a nesocoti şi de a face abstracţie, cu impunitate, de comunicarea potrivit protocoalelor inter-instituţionale, a calităţii de cadru militar deplin acoperit a lui B. în cadrul Serviciului de Informaţii Externe la momentul arestării din 08.07.1997, de apariţia, în spaţiul public, a înscrisurilor privind încadrarea Iui B. în Serviciul de Informaţii Externe, fundamentează teza reţinerii înscrisurilor de partea potrivnică (Parchet), chiar dincolo de incidenţa cadrului legal în baza căruia se impune a analiza teza privind incidenţa unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor.

În privinţa tezei probatorie din procesul soluţionat prin hotărârea vizată de revizuire, apelul exercitat de reclamantul B. viza acordarea intergală a reparaţiilor pentru daunele morale suportate, denumite "preţ al suferinţei"-teză probatorie căreia i se subsumează şi suferinţa pricinuită în calitatea de cadru militar acoperit, cunoscută de partea adversă, atât prin prisma coordonării punerii la dispoziţie în cadrul SIE cu începerea urmăririi penale în cauza nr. 137/P/1997 în 13.03.1997, cât şi prin prisma coordonării măsurii trecerii în rezervă în cadrul SIE cu măsura arestului preventiv în cauza nr. 137/P/1997.

În condiţiile în care dispoziţiile legale privind securitatea naţională şi protecţia informaţiilor clasificate, dublate de incriminarea penală a faptei proprii de divulgare, îi interziceau autorului revizuentului orice acţiune proprie de deconspirare, acesta nu putea deduce judecăţii în mod specific - ca teză probatorie în acţiunea civilă privind arestul nelegal, calitatea secretă în care acţionase ori încălcarea protecţiilor ce-i erau datorate în această calitate.

Decizia recurată a fost pronunţată cu nesocotirea cadrului legal incident cauzei, raportat la situaţia de fapt şi de drept probată prin înscrisurile doveditoare, obiect al revizuirii.

Pe cale de consecinţă, numai ulterior decesului autorului revizuentului şi în condiţiile obţinerii pe cale judiciară a înscrisurilor ce îndeplinesc integral condiţiile de admisibilitate specifice revizuirii formulate, se poate constata incidenţa spectrului de obligaţii, garanţii şi protecţii datorate şi raportat la care trebuie analizat caracterul nelegal al arestului preventiv la care a fost supus autorul revizuentului.

Curtea de apel face o confuzie raportat la fondul probator al înscrisurilor doveditoare. Astfel, înscrisurile probează o stare de fapt ce acoperă privarea nelegală de libertate, calitatea de cadru militar acoperit suprapunându-se temporal cu măsura arestului preventiv nelegal, dar şi o stare de fapt acutizată şi profund vătămătoare petrecută chiar în perioada arestului preventiv nelegal - pretinsa măsură a trecerii cadrului militar în rezervă fiind dispusă în timpul arestului preventiv nelegal, obiect al cauzei.

Simpla dispunere şi emitere a încetării raportului militar (a uneia dintre identităţile fictive acordate lui B.) în condiţii de arest preventiv, este de natură să demonstreze vătămarea morală cauzată autorului recurentului, din această perspectivă fiind evident caracterul determinant al înscrisurilor invocate.

Nu există niciun temei legal pentru reţinerile curţii de apel conform cărora faptele puteau fi invocate de parte pe parcursul soluţionării procesului; că acestea puteau fi dovedite în cadrul procesului soluţionat irevocabil în anul 2005 şi că au fost ţinute sub tăcere de autorul revizuentului, inducând ideea unei opţiuni personale, iar nu incidenţa cadrului normativ privind protecţia informaţiilor clasificate, concluzionând în mod greşit că faptele nu au făcut obiectul judecăţii, în contextul în care SIE nu a fost parte în procesul civil ori în procesul penal.

Or, conform Legii nr. 182/2002 şi H.G. nr. 585/2002, faptele nu puteau fi invocate ori dovedite de parte pe parcursul procesului, clasificarea, menţinută şi în present, a înscrisurilor ori deconspirarea ofiţerului deplin acoperit conducând la crearea unei imposibilităţi legale autorului recurentului de indicare si probare a calităţii militare în care a fost prejudiciat prin arestul preventiv nelegal.

Obiectul judecăţii, astfel cum este stabilit de art. 505 C. proc. pen., constă în probarea consecinţelor produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, consecinţe ce privesc inclusiv calitatea de cadru militar acoperit a autorului recurentului.

În atare context, se impune analizarea împrejurărilor mai presus de voinţa reclamantului B., ce făceau imposibilă ori infracţională pretinderea unei teze probatorii ce ar fi vizat deconspirarea calităţii sale, administrarea de înscrisuri clasificate ori pretinderea, prin intermediul instanţei, a luării de atare măsuri la nivelul SIE, aspecte care nu pot să rămână lipsite de consecinţe juridice pentru pârâţi, în mod nelegal puse în sarcina autorului reclamantului, victimă a arestului nelegal.

Prin urmare, hotărârea recurată este nelegală inclusiv din perspectiva garantării şi protejării drepturilor fundamentale ale omului, accesul la instanţă şi procesul echitabil în cauza obiect al revizuirii fiind necesar a fi analizate prin prisma instituirii de garanţii şi protecţii suficiente pentru cadrul militar acoperit B., apte a-i asigura cadrul legal şi probator necesar obţinerii reparării integrale a prejudiciilor suferite ca urmare a arestului nelegal, astfel cum a solicitat prin cererea de apel obiect al revizuirii.

Analizând decizia din apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 299 şi următoarele din C. proc. civ. de la 1865, recursul constituie o cale extraordinară de atac, pusă la dispoziţia părţilor pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ. şi care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speţă.

Ca atare, controlul judiciar în recurs se poate exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speţă, consecinţa fiind aceea că instanţa de recurs nu poate proceda la o reexaminare a situaţiei de fapt şi la rediscutarea probatoriului administrat în faza procesuală anterioară, legalitatea hotărârii atacate urmând a fi verificată doar prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 din C. proc. civ.

Fiind formulată o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuentul A., în calitate de succesor al defunctului B., a solicitat schimbarea, în parte, a deciziei civile nr. 1434/A/21.06.2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2004 şi pe cale de consecinţă admiterea apelului declarat de reclamantul B. şi obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor la plata integrală a daunelor morale în cuantum de 892.500 ron, sumă actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală până la data plăţii efective.

Determinat de respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac formulate, apreciindu-se că nu sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru a se proceda la retractarea deciziei civile nr. 1434/A/21.06.2004, Înalta Curte este învestită să analizeze modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor enunţate, prin prisma susţinerilor părţii revizuiente, dar şi a raţionamentului juridic expus în cadrul deciziei recurate.

O atare analiză se impune în contextul în care partea recurentă a invocat prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., respectiv când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Preliminar, se impune a fi menţionat faptul că legea consacră revizuirii caracterul unei căi extraordinare de atac de retractare, deoarece se adresează aceleiaşi instanţe care a soluţionat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii. Aşadar, acest demers judiciar este menit, prin natura sa juridică, să îndrepte erorile de fapt, pe baza unor circumstanţe limitative şi expres prevăzute, dispoziţiile legale care îl reglementează fiind de strictă interpretare.

Fiind o excepţie de la principiul autorităţii de lucru judecat, căci prin maniera în care se permite judecătorului schimbarea hotărârii pronunţate în mod irevocabil, se aduce atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice civile, lăsându-se la aprecierea instanţei de judecată măsura în care o hotărâre şi-a pierdut forţa obligatorie, revizuirea unei hotărâri nu poate avea loc în afara motivelor expres prevăzute de lege.

De altfel, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie.

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii, doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare.

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu. Totuşi, cerinţele principiului securităţii juridice nu sunt absolute. Curtea însăşi recomandă uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns cerinţelor art. 6.

În orice caz, puterea de a iniţia şi de a derula o procedură de revizuire ar trebui exercitată de către autorităţi în aşa fel încât să asigure, în cel mai înalt grad posibil, un echilibru între interesele aflate în joc. (a se vedea, mutatis mutandis, Mitrea împotriva României, nr. 26.105/03, par. 23-25)

În speţă, în susţinerea cererii de revizuire au fost invocate prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, conform căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Circumscris acestor dispoziţii, revizuientul a invocat calitatea reclamantului B. de angajat al Serviciului de Informaţii Externe, activitatea desfăşurată în cadrul acestui serviciu intrând sub incidenţa secretului de stat reglementată de prevederile Legii nr. 1/1998, aspecte ce nu puteau fi exhibate instanţei cu ocazia soluţionării apelului, finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. S-a mai afirmat imposibilitatea obiectivă şi legală de probare, contestare judiciară a oricăror acte şi măsuri dispuse de pârâtul Statul Român, prin autorităţile sale, inclusiv imposibilitatea accesării şi probării integrale a pretenţiilor formulate, chestiune care a conferit caracter parţial al cunoaşterii întinderii pagubei.

În atare situaţie, revizuentul a susţinut că prejudiciul moral suferit de autorul său, reclamantul B. era mai mare decât cel care a fost dovedit la momentul pronunţării deciziei civile nr. 1434/A/21.06.2004 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2004.

În expunerea raţionamentului juridic care a condus la inadmisibilitatea demersului judiciar, curtea de apel a prezentat, pe lângă analiza punctuală a condiţiilor impuse, în mod cumulativ, de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, concluzionând că înscrisurile la care face referire revizuientul (şi menţionate în cuprinsul cererii de revizuire) nu sunt apte să conducă la retractarea hotărârii pronunţate şi argumente care ţin de modalitatea de învestire a instanţei de judecată în litigiul anterior, respectiv cadrul procesual trasat de reclamant, conform principiului disponibilităţii.

Astfel, curtea de apel a menţionat că "apelantul reclamant nu a susţinut că prejudiciul moral suferit ca urmare a privării nelegale de libertate ar fi fost mai mare, dată fiind o anumită calitate a sa pe care nu o poate dovedi (...) privarea nelegală de libertate, ale cărei prejudicii materiale şi morale au fost reparate în procesul civil în conformitate cu dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.., nu a avut legătură cu Serviciul de Informaţii Externe sau cu calitatea de ofiţer acoperit a reclamantului B. (...) că înscrisurile invocate tind să dovedească fapte care nu făceau obiectul judecăţii, Serviciul de Informaţii Externe nefiind parte nici în procesul civil în care s-a formulat revizuire, nici în procesul penal în care reclamantul B. fusese achitat".

Aşadar, considerentele decizorii în susţinerea soluţiei de inadmisibilitate privesc, pe de o parte, caracterul inapt al înscrisurilor invocate de a conduce la revizuirea deciziei pronunţate, chestiune criticată în calea de atac a recursului şi în privinţa căreia se solicită o verificare a modului de aplicare a prevederilor legale invocate de către partea recurentă. Pe de altă parte, se reţine lipsa unor motive factuale, de natura celor invocate, aspect care ar fi condus la un cadru procesual distinct, în vederea acordării în integralitate a prejudiciului pe care l-ar fi suportat reclamantul B., faţă de cel menţionat în dosarul nr. x/2004.

Chiar dacă ambele linii argumentative au dobândit valenţe decizorii în cuprinsul hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că prealabil analizării condiţiilor procedurale impuse de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care să susţină caracterul apt al înscrisurilor de a fundamenta un atare demers excepţional, se impune a fi verificat în ce măsură circumstanţele noi invocate pentru prima dată în acest cadru procesual (calitatea specială a reclamantului B. şi activitatea prestată sub imperiul Legii nr. 1/1998 în favoarea Serviciului de Informaţii Externe) păstrează cadrul procesual al cererii iniţiale, respectiv de angajare a răspunderii civile delictuale a Statului Român, în conformitate cu prevederile art. 504 din C. proc. pen., sau dimpotrivă schimbă coordonatele iniţiale, contrar scopului pentru care a fost reglementată calea revizuirii, aşa cum a argumentat curtea de apel.

Verificând această chestiune, Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată la 13.06.2002, reclamantul B. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata daunelor materiale şi morale, urmare a arestării nelegale şi trimiterii în judecată pe nedrept, într-o cauză penală, fiind invocate prevederile art. 504 alin. (2) şi (3) şi art. 505 din C. proc. pen.

Prin precizările formulate la data de 07.04.2003, reclamantul a invocat în susţinerea daunelor morale "preţul durerii" urmare a suferinţei pricinuite de detenţia sa ilegală, a contractării maladiilor cardiace şi a suferinţelor inerenţe ale acestora, precum şi afectarea în mod negativ şi grav a personalităţii sale în mediul bancar intern şi internaţional.

Conform temeiului de drept invocat "are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegală. Privarea sau restrangerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare.

La stabilirea întinderii reparaţiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Reparaţia consta în plata unei sume de bani. Reparaţia este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice."

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata parţială a daunelor morale, argumentate ca fiind o satisfacţie compensatorie suficientă pentru traumele psihice şi deteriorarea imaginii publice suferite.

Această soluţie parţială a fost apelată de toate părţile litigante, inclusiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiecare susţinând poziţia procesuală de admitere/respingere totală a pretenţiilor, invocate fiind atât lipsa probelor care să susţină prejudicial moral, cât şi neaprecierea suficientă a valorilor lezate: imaginea publică, libertatea personală, viaţa profesională şi de familie care să conducă la acordarea integrală a daunelor morale solicitate.

Instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, apreciind pe de o parte că reclamantul a suferit o deteriorare a stării de sănătate, precum şi impactul negativ asupra psihicului său, asupra familiei şi asupra vieţii publice, urmare a privării de libertate, suma fiind îndestulătoare pentru satisfacerea demnităţii. Pe de altă parte, reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte că prejudicial moral suferit este mai mare decât cel acordat.

Aşadar, pornind de la circumstanţele factuale invocate, respectiv privarea de libertate şi soluţia de achitare în procesul penal, aspecte care se circumscriu temeiului de drept invocat art. 504 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., reclamantul B. a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat prin lezarea unor drepturi şi valorilor nepatrimoniale, ce au fost analizate de către instanţa de judecată, prejudicial moral fiind apreciat în urma unei atare evaluări.

Prin prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-revizuient solicită retractarea deciziei civile pronunţate şi analizarea prejudiciului moral, ca parte componentă a răspunderii civile delictuală, antrenată în sarcina Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Fundamentul demersului exercitat nu are în vedere o reevaluare a atingerilor aduse prerogativelor ce constituie atributul personalităţii umane şi care s-au manifestat prin suferinţele fizice, morale invocate în cadrul dosarului nr. x/2004, pe baza unor înscrisuri doveditoare noi, determinante, ci pentru a se constata, pentru prima dată în prezenta cale extraordinară, existenţa altor componente ale prejudiciului moral, decurgând din lezarea unor drepturi noi deţinute în calitatea sa de ofiţer acoperit la momentul procesului penal.

Revizuientul nu urmăreşte, prin înscrisurile depuse în acest cadru procesual, să producă probe suplimentare, ce nu au putut fi cunoscute/utilizate la momentul judecăţii în fond, pentru o reevaluare a prejudiciului moral cauzat prin lezarea drepturilor şi valorilor invocate în litigiul iniţial şi care au fost supuse unei "greşitei" aprecieri. Ci tinde la o repunere în discuţie a "întinderii reparaţiei", prin completarea "consecinţelor" produse asupra autorului revizuientului, respectiv rejudecarea cauzei prin invocarea unor drepturi noi a fi lezate.

Or, scopul revizuirii este incompatibil cu modificarea cadrului procesual, respectiv prin extinderea cauzei - causa debendi - la alte temeiuri, decât cele invocate în cadrul dosarului nr. x/2004, cu respectarea principiului disponibilităţii, potrivit cu care obiectul şi limitele judecăţii sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, judecătorul fiind obligat să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii. Căci, aşa cum s-a menţionat la începutul analizei prezentului recurs, revizuirea a fost reglementată pentru a corecta erorile judiciare, nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a dosarului şi cu atât mai mult în alte coordonate procesuale decât cele în care a avut loc judecata iniţială.

În consecinţă, independent de analiza în concret a înscrisurilor depuse în susţinerea căii extraordinare de atac, pe care o solicită partea revizuientă instanţei de recurs, soluţia de inadmisibilitate este întemeiată, fiind justificată de solicitarea de modificare a cadrului procesual, în litigiul purtat anterior, chestiune decizorie reţinută, în mod corect, de către curtea de apel.

O atare analiză conferă caracter superfluu verificării criticilor formulate de recurent cu privire la greşita aplicare a legii în privinţa calificării înscrisurilor ca fiind clasificate şi regimul impus de legislaţia specială în acest sens sau de condiţiile în care aceste înscrisuri ar fi putut fi invocate şi administrate în litigiul iniţial. După cum nu se impune nici cercetarea legalităţii deciziei recurate prin prisma modului de aplicare a prevederilor art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deşi raţionamentul judiciar cuprinde o astfel de analiză. Operaţiunea de control judiciar este împiedicată tocmai de finalitatea către care tinde recurentul revizuient, respectiv de extindere a cadrului procesual la circumstanţe noi, ca parte componentă a prejudiciului moral, care conduc, în mod nepermis, la înlăturarea principiului autorităţii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 va respinge recursul ca nefondat, soluţia pronunţată de curtea de apel fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1689 A/2023 din 14 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2025.