Exequatur of foreign divorce judgment: cassation appeal null for lacking statutory grounds of illegality and challenging binding factual findings on service of summons.

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2026

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, în data de 22.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat recunoaşterea în integralitatea sa a sentinţei civile nr. 29/2021, pronunţate de către Judecătoria de Instrucţie nr. 5 - Violentă domestică din El Prat de Llobregat (Regatul Spaniei) în dosarul de divorţ în contencios nr. 4/2021, definitivă la data de 28.02.2022, şi încuviinţarea executării sale pe teritoriul României.

Primul ciclu procesual

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 623/F din 19 mai 2022, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect exequator.

3. Hotărârea pronunţată în apel, în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 105A din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 623 F din 19.05.2022, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul - pârât B., ca nefondat. A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a sumei de 1.800 RON cu titlul de cheltuieli de judecată din apel, constând în onorariu de avocat.

4. Hotărârea pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 2567 din 12 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 105A din 30 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022. A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Hotărârea pronunţată în apel, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1324A din 18 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 623 F din 19.05.2022, pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul - pârât B., a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea şi, pe cale de consecinţă, a dispus recunoaşterea sentinţei civile nr. 29/2021 pronunţate de către Judecătoria de Instrucţie nr. 5 - Violentă domestică din El Prat de Llobregat (Regatul Spaniei) în dosarul de divorţ în contencios nr. 4/2021, definitivă la data de 28.02.2022 şi încuviinţarea executării sale pe teritoriul României.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1324A din 18 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs pârâtul B., ce a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul solicită admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive de instanţă ca nefondate.

După expunerea situaţiei de fapt din dosar, arată recurentul că procesul din Spania s-a judecat fără ca acesta să fie legal citat, fiind stabilit în România încă dinainte de promovarea dosarului de divorţ din Spania. În acest sens, recurentul relevă o serie de evenimente petrecute în România - vizite la bănci, traducători, primărie - în dovedirea faptului că se afla în România la data de 23 februarie 2021, astfel că nu putea ridica personal şi semna citaţia emisă în dosarul de divorţ aflat pe rolul instanţei spaniole.

Susţine recurentul că s-a consemnat în fals de către funcţionarul competent al instanţei străine că acesta a luat la cunoştinţă despre dosarul de divorţ, şi că ar fi ridicat personal citaţia pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2021. Mai mult, din traducerea respectivului document nici nu reiese că acesta ar fi semnat personal procesul-verbal de comunicare a citaţiei, astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia de casare, ci în traducere se consemnează că citaţia a fost ridicată de către partea interesată.

Conchizând, susţine recurentul că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 22 lit. b) şi art. 23 lit. c) din Regulamentul nr. 2201/2003, respectiv motivul de nerecunoaştere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie de divorţ, anume lipsa notificării sau comunicării actului de sesizare a instanţei către pârâtul care nu s-a prezentat la proces.

În fine, din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei, argumentele acestuia nefiind analizate.

7. Apărările formulate în cauză

În data de 07 aprilie 2025, cu respectarea termenului legal, intimata din prezenta cauză a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la data de 15 aprilie 2025, nefiind formulat răspuns la aceasta.

8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 22 martie 2022, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 04 februarie 2026, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a şi rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de recurentul B., în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 6 şi 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., totuşi se constată că acestea au fost invocate doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată nu a fost motivată sau a fost pronunţată în urma interpretării şi/sau aplicării greşite a normelor de drept material.

Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat greşit probatoriul administrat în cauză, solicitând să se constate că acesta nu avea cum să semneze de primire procesul-verbal de comunicare a citaţiei emise de instanţa spaniolă, pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2021, în condiţiile în care acesta se afla în România la acea dată.

Or, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi apreciat eronat că atestările emise de autoritatea judiciară competentă din Regatul Spaniei fac dovada că acesta ar fi luat la cunoştinţă de existenţa dosarului de divorţ, deşi din probatoriul administrat în cauză reiese că acesta a părăsit teritoriul Spaniei imediat după ce împotriva sa fusese emis ordinul de protecţie, distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, curtea de apel a răspuns deja acestei apărări, apreciind că în lipsa recurgerii la remediile procesuale recunoscute de statul spaniol în vederea cenzurării pe fond a atestării emise de autoritatea străină, aceasta nu poate nega valoarea probatorie superioară a respectivului înscris oficial, care se bucură de prezumţia de veridicitate şi autenticitate până la declararea sa ca fiind fals, de către autorităţile competente.

Mai mult, susţinerea recurentului în legătură cu conţinutul procesului-verbal de înmânare a citaţiei pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2021, în sensul că acesta nu ar consemna predarea sub semnătură a dovezii de citare, ci ridicarea respectivului act de procedură de către "partea interesată", nu poate fi primită, în condiţiile în care, prin decizia de casare nr. 2567 din 12 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în primul ciclu procesual, s-a stabilit, cu titlu definitiv, faptul că instanţa naţională nu poate proceda la verificarea conţinutului formal al citaţiei ori a împrejurării dacă agentul procedural a respectat întru-totul procedura naţională de comunicare, fiind suficient ca la dosar să fie depusă dovada regularităţii procedurii de comunicare în faţa instanţei străine - în cauză - atestarea oficială emisă de grefierul din cadrul Tribunalului de prim grad şi de instrucţie nr. 5 din El Prat de Llobregat, acest document atestând că recurentul din prezenta cauză, B. a luat cunoştinţă de existenţa dosarului de divorţ, ridicând personal citaţia la 23 februarie 2021, fără ca ulterior să se fi prezentat ori să fi indicat o altă adresă pentru notificare sau comunicare.

Acesta este motivul pentru care instanţa de apel nu a răspuns susţinerilor pârâtului, instanţa de rejudecare neavând prerogativa de a da o altă dezlegare argumentelor de fapt invocate în dosar, aceasta raportându-se dispoziţiile deciziei de casare.

Aşadar, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, în mod corect instanţa de rejudecare a luat act de statuările instanţei de recurs, din primul ciclu procesual, şi a reţinut că o contrazicere a celor cuprinse în atestarea emisă de autoritatea judiciară străină nu este posibilă.

Astfel, în coordonatele concrete expuse, instanţa de rejudecare nu a făcut decât să se conformeze dispoziţiilor instanţei de casare, apreciind că, în măsura în care la dosar au fost depuse toate înscrisurile prevăzute de art. 37 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, nu poate fi refuzată recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii străine.

Faţă de acestea, văzând că prin decizia nr. 2567 din 12 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în primul ciclu procesual, s-a statuat în mod definitiv faptul că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile recunoaşterii şi încuviinţării executării silite a hotărârii străine în ceea ce priveşte divorţul, cât şi în ceea ce priveşte măsurile referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti şi la plata pensiei de întreţinere, iar împotriva raţionamentului instanţei de apel, din decizia civilă nr. 1414 din 16 septembrie 2025, atacată, nu s-au formulat critici de nelegalitate, în sensul nerespectării limitelor rejudecării, stabilite prin decizia de casare şi nu s-a dezvoltatat argumentul în sensul greşitei aplicări/interpretări a unor norme de drept material, Înalta Curte, constată că indicarea formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. nu pot avea nicio relevanţă.

Recurentul, prin modul de formulare al recursului, tinde la reinterpretarea probatoriului, invocând doar critici prin care urmăreşte, în realitate, ca instanţa de recurs să reanalizeze mijloacele de probă administrate şi să reevalueze situaţia de fapt, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanţele fondului şi mai mult, tinde la schimbarea chiar şi a situaţiei de drept stabilite, aşa cum s-a arătat anterior, printr-o hotărâre de casare, ale cărei statuări obligatorii nu mai pot fi contrazise, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, şi va anula recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1324A din 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cu privire la cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 4.700, dovedite cu chitanţa nr. x/20.12.2024, aflată la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul B. la plata sumei solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1324A din 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentul B. la plata către intimata A. a sumei de 4.700 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.