Delictual liability of university for failure to recognize Erasmus+ ECTS credits: cassation admissibility and causal link between credit refusal and academic repetition

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 16.11.2020 şi declinată spre competentă solutionare Tribunalului Galati, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Facultatea de Medicină şi Farmacie, prin rector, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la:

- plata daunelor materiale în cuantum de 413.100 RON privitoare la pierderea locului bugetat, care reprezintă 1300 RON + 200 RON taxe reînmatriculare, adică 1500 RON) şi plata restanţelor (neevaluate în prezent); burse sociale pierdute, care reprezintă suma de 7200 RON (12 luni x 600 RON) şi 2 burse sociale ocazionale, care reprezintă suma de 1200 RON, în total 8.400 RON; bursă Erasmus+ pentru durata de 1 an (12 luni x 720 Euro = 8640 Euro, respectiv 43.200 RON), bursă de care a fost lipsit, având în vedere culpa universităţii; contravaloarea unui an de muncă pierdut, având în vedere că a repetat anul de studiu din culpa universităţii, respectiv suma de 72.000 Euro (12 luni x 6.000 Euro), adică 360.000 RON, prin raportare la salariul brut al unui medic debutant din Uniunea Europeană, având în vedere că nu intenţionează să lucreze în România;

- plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 Euro, având în vedere că a repetat anul III de studii (2019 - 2020) la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, din culpa pârâtei, întrucât nu i-au fost recunoscute studiile efectuate în afara ţării şi pentru că a fost împiedicat de mai multe ori să susţină anumite examene.

- plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 643/07.06.2023 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2022, instanţa a respins, ca neîntemeiată, exceptia prematuritătii cererii, invocată de pârâtă şi a respins, ce neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 111 A din 5 iunie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 643/07.06.2023 pronunţate de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata - pârâta Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Facultatea de Medicină şi Farmacie.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 111 A din 5 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a formulat recurs recurentul-reclamant A..

Structurând criticile formulate prin intermediul memoriului de recurs, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se reţin, în esenţă, următoarele:

- critici privind stabilirea faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate;

Recurentul susţine că instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a reţinut că acesta nu a probat existenţa unei fapte ilicite. Recurentul a arătat că soluţia de respingere a primului capăt de cerere, pe motiv că "nu sunt întrunite cumulativ condiţiile cerute de art. 1357 C. civ.." este criticabilă, şi susceptibilă de modificare în tot, raportat la nerespectarea dispoziţiilor legale invocate şi care din probele propuse în susţinere conduc la concluzia atragerii răspunderii civile delictuală a intimatei. Argumentează că fapta ilicită constă în: refuzul universităţii de a recunoaşte integral şi automat creditele (ECTS) dobândite în cadrul mobilităţii Erasmus+ în Germania; obligarea studentului de a repeta materii deja promovate în străinătate, ceea ce a dus la pierderea unui an de studii (repetenţie în anul III, 2019 - 2020) şi la pierderea locului bugetat.

- încălcarea normelor europene şi naţionale privind sistemul ECTS;

Recurentul invocă nerespectarea unui cadru normativ vast, considerând că instanţa a ignorat caracterul imperativ al următoarelor acte: Legea nr. 1/2011 (art. 147, 149) care obligă universităţile să echivaleze studiile efectuate în străinătate pe baza creditelor transferabile; Ordinul MEN nr. 5146/2019 şi Ghidul European ECTS - acestea instituie "regula de aur" a recunoaşterii - creditele obţinute în străinătate trebuie transferate fără întârziere şi fără evaluări suplimentare; Regulamentul intern al Universităţii "Dunărea de Jos", care prevede obligaţia facultăţii de a recunoaşte in integrum şi automat perioada de studii Erasmus+.

- erori de raţionament judiciar (confuzia între perioadele de studii);

Recurentul critică decizia pentru că instanţa ar fi făcut o confuzie între anul de studiu pierdut şi perioada mobilităţii.

Susţine că instanţa nu a înţeles distincţia între punctele de credit şi disciplina în sine, obligându-l să susţină examene pentru materii care ar fi trebuit recunoscute ca echivalate.

Arată că instanţa a ignorat probele (foaia matricolă şi suplimentul la diplomă) care demonstrau că a repetat aceleaşi materii în doi ani succesivi din cauza refuzului de echivalare.

- încălcarea principiului transparenţei şi a obligaţiilor contractuale;

Recurentul argumentează că Universitatea nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare: dacă acordul Erasmus cu universitatea germană nu asigura echivalarea, studentul trebuia informat înainte de plecare; Universitatea ar fi trebuit să solicite asistenţă tehnică de la Ministerul Educaţiei dacă avea neclarităţi privind echivalarea notelor între sistemul german şi cel român.

- aplicarea greşită a normelor privind răspunderea civilă delictuală (art. 1357 C. civ.);

Recurentul consideră că sunt întrunite toate condiţiile pentru atragerea răspunderii universităţii, prejudiciul fiind datorat pentru suferinţa cauzată de împiedicarea parcursului academic, culpa pârâtei fiind dată de refuzul nejustificat şi nemotivat de a aplica legislaţia europeană şi naţională privind mobilităţile studenţeşti.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului şi schimbarea în tot a deciziei de apel, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, întrucât instanţa nu a realizat o cercetare judecătorească efectivă şi a ignorat obligaţiile legale de recunoaştere academică ce revin instituţiilor de învăţământ superior.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a formulat întâmpinare prin care solicită, în principal, anularea căii de atac pentru netimbrare, iar în subsidiar, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, ca legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, ce pot fi subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Instanţa supremă începe prin a sublinia că, potrivit exigenţelor art. 483 alin. (3) şi art. 488 din C. proc. civ., recursul este configurat ca o cale extraordinară de atac, de strictă legalitate, prin care instanţa de casare exercită un control exclusiv asupra conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept material şi procesual.

Din această perspectivă, Înalta Curte subliniază că întreaga arhitectură a recursului civil exclude posibilitatea reevaluării situaţiei de fapt sau a reaprecierii materialului probator. Instanţa de recurs nu constituie un al treilea grad de jurisdicţie în care să se poată reanaliza temeinicia soluţiei prin prisma elementelor de fapt (precum calculul creditelor sau corespondenţa notelor), ci este învestită strict cu verificarea silogismului juridic care a stat la baza deciziei instanţei de apel; aşadar, analiza modului în care instanţa de apel a coroborat probele pentru a concluziona în sensul absenţei faptei ilicite sau a legăturii de cauzalitate presupune verificarea unor chestiuni de temeinicie, care excedează controlului de legalitate în recurs.

Aceste precizări se impun pentru a răspunde susţinerilor recurentului reclamant care, în debutul cererii de recurs a arătat că instanţa de apel a pronunţat o soluţie neîntemeiată şi nesusţinută de probe reţinându-se că, pentru ambele capete de cerere, reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, în condiţiile art. 249 din C. proc. civ., şi a solicitat ca, în cadrul soluţionării recursului, să se constate că în cauză nu au fost solicitate anumite dovezi.

Este de observat că, pe de o parte, propunerea şi administrarea probelor reprezintă etape reglementate distinct în desfăşurarea procesului, cărora li se asociază anumite obligaţii ale părţilor, a căror neaducere la îndeplinire poate atrage anumite sancţiuni, asociate fiecăreia dintre aceste etape. Astfel, potrivit art. 254 din C. proc. civ., probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată iar dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi, în principiu, cerute şi încuviinţate în cursul procesului, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege. De asemenea, art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează modul în care partea îşi poate exercita dreptul de a-şi proba pretenţiile în apel, cu menţiunea că, potrivit art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Pe de altă parte, criticile recurentului prin care acesta afirmă că instanţa de apel în mod neîntemeiat a respins cererea de apel, invocând nejustificat că "apelantul nu a probat existenţa unei fapte ilicite săvârşită de intimată" şi a stabilit că "nu poate exista un raport de cauzalitate între faptele reclamate în cauză, respectiv refuzul pârâtei de a-i recunoaşte reclamantului numărul total de credite dobândite în cadrul mobilităţii Erasmus pe parcursul anului universitar 2020 - 2021, respectiv refuzul de a echivala examenele susţinute de reclamant în cadrul altor universităţi şi eventuale prejudicii materiale suferite de apelantul-reclamant ca urmare a declarării sale ca fiind repetent în anul universitar 2019 - 2020 (anul III)" nu relevă aspecte de nelegalitate, ci tind să readucă în discuţie modul în care instanţa de apel a evaluat circumstanţele de fapt ale cauzei pentru a concluziona că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Prin urmare, astfel de chestiuni nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs întrucât ele nu sunt circumscrise unei interpretări sau aplicări greşite de normelor de drept material, pentru a putea fi cercetate prin prisma cazului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a pretins o interpretare eronată a normelor de drept material, subzistând în opinia sa o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 1/2011 şi a principiilor răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 şi următoarele din C. civ. a susţinut, în esenţă, că universitatea ar fi trebuit să valideze necondiţionat creditele, arătând că "în mod greşit instanţa de control face o confuzie între mobilitate şi anul de studii pierdut, motivând în esenţă această eroare prin aceea că, anul de studii s-a pierdut din cauză că nu au fost echivalate materiile, ceea ce este total eronat".

Conform art. 149 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, "numărul creditelor de studii transferabile constituie elementul de referinţă pe care universităţile îl pot utiliza în recunoaşterea unor studii sau perioade de studii universitare legale efectuate anterior în acelaşi domeniu fundamental în scopul echivalării şi transferării creditelor de studiu transferabile şi a eventualei continuări a studiilor dintr-un program de studii".

Potrivit art. 6 alin. (1) din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 5146/2019 privind aprobarea aplicării generalizate a Sistemului european de credite transferabile (ECTS), "pe baza prezentului ordin, fiecare instituţie de învăţământ superior elaborează propriul regulament pentru transferul creditelor între facultăţile instituţiei, precum şi între instituţii similare din ţară sau din străinătate, astfel încât, pe de o parte, să asigure finalitatea formativă la nivelul fiecărui ciclu de studii universitare, iar, pe de altă parte, să faciliteze individualizarea traseelor de studii prin încurajarea liberei opţiuni a studenţilor pentru disciplinele de specialitate şi cele complementare".

Dispoziţiile art. 24 din Regulamentul Activităţii Universitare a Studenţilor prevăd că, pentru a fi luate în considerare, disciplinele ce stau la baza echivalării trebuie să fi fost promovate într-o universitate acreditată din tară sau din străinătate.

Înalta Curte reţine însă că, deşi Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS) are ca scop facilitarea mobilităţii, acesta nu instituie o obligaţie de validare a unor rezultate academice negative.

Instanţa de apel a stabilit corect că recunoaşterea "automată" se aplică exclusiv disciplinelor promovate la instituţia gazdă, fapt ce rezultă din coroborarea art. 149 din Legea nr. 1/2011 cu procedurile interne ale universităţii. Atât timp cât foaia matricolă emisă de Universitatea Duisburg-Essen atestă nepromovarea a patru examene fundamentale (Medicină internă, Farmacologie, Toxicologie şi Dermatologie), refuzul pârâtei de a acorda credite pentru aceste materii nu reprezintă o faptă ilicită, ci o aplicare riguroasă a standardelor academice care condiţionează transferul de credite de obţinerea unei note de trecere.

Prin alte critici, recurentul reclamant şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezultatul procesului, arătând că "soluţia de respingere a primului capăt de cerere, pe motiv că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile cerute de art. 1357 C. civ. este criticabilă, şi evident susceptibilă de modificare în tot, raportat la nerespectarea dispoziţiilor legale invocate şi care din probele propuse în susţinere conduc la concluzia atragerii răspunderii civile delictuală a intimatei".

Se constată că, în dezvoltarea acestor critici, exemplificativ, recurentul reclamant a susţinut că, potrivit foii matricole, pentru anul IV de studii, pârâta a înregistrat în mod greşit materii care nu se studiază în anul respectiv; că pârâta nu trebuia să oblige reclamantul în anul V să studieze materiile studiate şi promovate anterior, respectiv în anul IV de studii; că, potrivit înscrisului reprezentat de suplimentul la diploma de studii, rezultă împrejurarea că a repetat materiile în doi ani succesivi.

În contextul unor astfel de susţineri, simpla trimitere generică la răspunderea civilă delictuală (art. 1357 C. civ.) sau la Legea Educaţiei, fără a demonstra raţionamentul juridic eronat al judecătorilor apelului, face imposibilă exercitarea controlului judiciar de legalitate.

O altă critică recurentului vizează pretinsa confuzie a instanţei de apel între perioadele de studii şi ignorarea prejudiciului rezultat din repetarea anului III, ceea ce ar denota o cercetare judecătorească incompletă.

Analizând succesiunea cronologică a evenimentelor, Înalta Curte constată că instanţa de apel a realizat o analiză judicioasă, relevând o incompatibilitate temporală absolută între fapta invocată şi prejudiciul pretins; este evident că refuzul universităţii de a echivala creditele obţinute în perioada 2020 - 2021 nu poate fi cauză a declarării recurentului ca repetent în anul universitar 2019 - 2020.

Instanţa de apel a reţinut, din înscrisurile emise de Ministerul Educaţiei, că situaţia de repetenţie a fost determinată exclusiv de nepromovarea stagiului clinic la disciplina "Semiologie medicală" şi de neplata taxelor de şcolarizare, evenimente consumate anterior plecării în mobilitatea Erasmus, ceea ce exclude existenţa raportului de cauzalitate necesar angajării răspunderii civile delictuale conform art. 1357 C. civ.

Referitor la refuzul echivalării disciplinelor "Măsuri de Prim Ajutor", "O.R.L." şi "Pediatrie", recurentul susţine că a fost supus unei repetări inutile a unor examene deja promovate, însă Înalta Curte observă că instanţa de apel a lămurit pe deplin natura acestor refuzuri, stabilind în acest sens elementele de fapt relevante, al căror control excedează, astfel cum s-a precizat mai sus, controlului de legalitate care poate fi exercitat de instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte disciplina "Măsuri de Prim Ajutor", autonomia universitară permite instituţiei de origine să refuze echivalarea atunci când se constată discrepanţe majore de programă . Referitor la disciplinele "O.R.L." şi "Pediatrie", instanţa a stabilit că aceste materii au fost deja recunoscute şi "consumate" pentru a asigura recurentului punctajul necesar promovării din anul IV în anul V.

Cu privire la critica privind lipsa de transparenţă şi informarea deficitară a studentului, recurentul acuză universitatea că nu l-a informat despre riscurile nerecunoaşterii studiilor, însă această susţinere este infirmată de actele dosarului.

Instanţa de apel a reţinut că recurentul a semnat un contract prin care şi-a asumat în mod expres modalitatea de echivalare conform Regulamentului propriu al Universităţii "Dunărea de Jos":

"Potrivit Contractului financiar Erasmus+ pentru mobilităţi ale studenţilor pentru studii nr. 68/SMS/24.09.2020 - art. 6, apelantul reclamant şi-a însuşit prin semnătură modalitatea de echivalare a perioadei de studii şi a numărului de credite efectuate în cadrul mobilităţii Erasmus +, conform Regulamentului propriu al universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi de recunoaştere a perioadelor de studii sau de plasament efectuate în cadrul mobilităţilor Erasmus +".

Transparenţa procedurii rezultă şi din comunicările succesive purtate între părţi, prin care universitatea a explicat detaliat motivele tehnice ale refuzului.

Faptul că recurentul nu a obţinut rezultatul dorit nu echivalează cu o lipsă de informare, ci reprezintă o consecinţă a nepromovării examenelor la universitatea parteneră, risc pe care studentul şi l-a asumat odată cu acceptarea mobilităţii. Instanţa de apel a constatat că, "prin cererea nr. x/18.05.2022, reclamantul a solicitat pârâtei să îi explice de ce nu i se recunosc toate creditele, iar prin adresa nr. x/08.06.2022, pârâta a mentionat că au fost echivalate disciplinele promovate". În continuare, instanţa de apel a explicat că, raportat la situaţia de fapt din speţă, "creditele recunoscute ca fiind efectuate în cadrul mobilităţii Erasmus + sunt exclusiv creditele aferente disciplinelor promovate, prima instanţă realizând o interpretare şi o aplicare corectă a normelor incidente în cauză. În concret, intimata - pârâtă nu putea recunoaşte credite pentru discipline la care apelantul - reclamant nu a promovat examenul, cum ar sunt disciplinele Medicină internă I, Medicină internă II, Chirurgie II şi Dermatologie, Venerologie şi nu a săvârşit o faptă ilicită în aceste împrejurări".

Aşadar, instanţa de apel a demonstrat în mod temeinic, printr-o analiză detaliată a înscrisurilor aflate la dosar. că universitatea nu a săvârşit nicio faptă ilicită, acţionând în limitele autonomiei universitare şi ale legii educaţiei; atât timp cât recurentul nu a demonstrat existenţa unei fapte contrare legii, analiza prejudiciului devine superfluă, condiţiile răspunderii civile delictuale nefiind întrunite cumulativ.

Prin urmare, din perspectiva controlului de legalitate instanţa de recurs constată că raţionamentul juridic al instanţei de apel este unul riguros: în absenţa întrunirii cumulative a condiţiilor legale ale răspunderii civile delictuale, stabilite ca atare în urma cercetării judecătoreşti, nu se poate reţine o încălcare a legii prin neacordarea daunelor solicitate. Recurentul nu a demonstrat în ce măsură instanţa de apel ar fi dat o interpretare contrară literei sau spiritului legii textelor din C. civ., ci a reiterat teza sa factuală, solicitând instanţei de casare o nouă analiză a situaţiei de fapt şi a culpei universităţii, ceea ce este incompatibil cu exigenţele art. 488 C. proc. civ.

După cum s-a arătat mai sus, majoritatea criticilor recurentului reprezintă, în esenţă, o nemulţumire faţă de interpretarea probelor realizată de instanţă şi faţă de rigoarea academică impusă de pârâtă, iar prin aceste alegaţii, în realitate, se pune în discuţie reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt, or asemenea aspecte nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi antamate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

Astfel, reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserţiunilor de genul celor menţionate de recurentul reclamant în motivele expuse, pentru a conchide, în final, în sensul aplicării greşite în cauză a dispoziţiilor legale privitoare la răspunderea civilă delictuală, astfel cum doreşte acesta, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunţate, ci echivalează cu reevaluarea situaţiei de fapt şi eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale, contrar dispoziţiilor legale care reglementează calea de atac a recursului.

Prin urmare, reţinând că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cercetat în limitele criticilor apte a pune în discuţie aplicarea unor norme de drept material, este neîntemeiat, văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 111 A din 5 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 111 A din 5 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Facultatea de Medicină şi Farmacie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.