Material error correction request: calculation omission in litigation costs is not a clerical error

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut încheiat între C. şi D. la data de 12 martie 2012, cu încheiere de dată certă nr. 1 din 26 mai 2017 la Societatea Profesională Notarială PACTA, cu sediul în municipiul Tecuci, judeţul Galaţi; desfiinţarea actelor juridice subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1051 din 10 mai 2023, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii A. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D.; a obligat reclamanţii, în solidar, să plătească pârâtei D. suma de 26.780 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanţii, în solidar, să plătească pârâtului C. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 162 din 22 aprilie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1051 din 10 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă; în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, suma de 11.409,55 RON, pentru care apelantul A. a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata diferenţei taxei judiciare de timbru a rămas în sarcina statului; au fost obligaţi apelanţii, în solidar, să plătească intimatei D. suma de 180 euro (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 883,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 2819 din 10 decembrie 2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 162 din 22 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

5. Hotărârea pronunţată asupra cererii de îndreptare a erorii materiale.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea formulată de intimata D., vizând îndreptarea erorii materiale din decizia nr. 162/2024 din 22 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

6. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii din 11 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2020 a formulat recurs recurenta-pârâtă D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pârâta susţine, în esenţă, că prin decizia nr. 162/22.04.2024 instanţa s-a pronunţat cu privire la judecarea apelului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, în sensul respingerii în tot a căii de atac declarate şi obligării apelanţilor "să plătească intimatei D. suma de 180 euro (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel", astfel că s-a strecurat o eroare de calcul asupra cuantumului total al cheltuielile de judecată din faza apelului reprezentând onorariu de avocat şi la cheltuieli de deplasare efectuate pentru termenele de judecată din data de 12.02.2024 şi din data de 8.04.2024.

Drept urmare, la data de 4.10.2024, a formulat cerere prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor şi dispozitivului deciziei cu privire la cuantumul total al cheltuielilor de judecată, respectiv în loc de "suma de 180 euro (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel" să menţioneze "suma de 65.090,12 RON, suma de 180 Euro (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 1.882,22 RON, cheltuieli de judecată în apel".

Prin încheierea din data de 11.11.2024, instanţa a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, fără a analiza în concret eroarea/omisiunea de calcul cu privire la cuantumului total al cheltuielile de judecată invocată în cauză, reţinând că motivele nu se circumscriu cazurilor expres prevăzute de art. 442 C. proc. civ., pentru care se poate dispune îndreptarea unei hotărâri judecătoreşti.

Astfel, instanţa a apreciat în mod greşit că omisiunea/eroarea de calcul asupra cuantumului total al cheltuielile de judecată din faza apelului nu poate face obiectul îndreptării unei hotărâri judecătoreşti şi că reprezintă un aspect de fond.

Menţionează că păstrarea acestei omisiuni/erori în hotărârea judecătorească are ca efect încălcarea dreptului recurentei D. de a beneficia de recuperarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la argumentul privind lipsa motivării încheierii, arată că instanţa de apel nu a analizat în concret motivul omisiunii/erorii de calcul invocat de recurentă.

Pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil se impune ca judecătorul să analizeze şi să dispună motivat asupra aspectelor invocate. Doar în acest fel părţile pot să aibă siguranţa că au fost ascultate şi că judecătorul a examinat în concret problemele deduse judecăţii (CEDO, Tatishvili c. Rusiei, cererea nr. x/02).

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii şi îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor şi a dispozitivului deciziei nr. 162/2024 pronunţate în data de 22.04.2024, de către Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2020.

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin încheierea recurată, s-a soluţionat cererea formulată de pârâta recurentă prin care aceasta a solicitat îndreptarea erorilor materiale din decizia nr. 162 din 22 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată, în care, a arătat petenta, greşit nu au fost incluse anumite sume achitate cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale prin încheierea recurată, apreciind că aspectele ce susţin demersul petentei nu pot face obiectul cererii întemeiate pe art. 442 C. proc. civ., deoarece nu privesc erori materiale.

În cadrul cererii de recurs ce priveşte această încheiere, sunt formulate critici care privesc greşita neincludere a unor sume în cuantumul total al cheltuielilor de judecată acordate pârâtei D. prin decizia nr. 162/2024, recurenta valorificând o pretinsă greşită aplicare a prevederilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva faptului că instanţa de apel a reţinut că pretenţia concretă a părţii petente nu poate fi circumscrisă noţiunii de eroare materială.

Astfel, Înalta Curte reţine că temeiul juridic al cererii formulate de recurentă, înregistrate la 4 octombrie 2024, îl constituie dispoziţiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., temei de drept în raport cu care va fi realizat controlul judiciar.

Conform dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere."

Cu titlu prealabil, este de observat că recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile formulate privesc modul în care instanţa a interpretat şi aplicat norma de procedură expusă mai sus, astfel încât motivele invocate vor fi examinate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea normelor de procedură.

Noţiunea de greşeală materială are, în sensul art. 442 C. proc. civ., înţelesul de eroare materială vizibilă, săvârşită cu ocazia redactării hotărârii, care poate viza numele, calitatea şi susţinerile părţilor, acela de eroare de calcul sau orice alte erori materiale. Nu pot face obiect al procedurii de îndreptare a erorilor materiale greşelile de judecată privind fondul litigiului.

Procedura îndreptării hotărârilor judecătoreşti presupune, aşadar, corijarea acelor erori materiale strecurate, cu ocazia redactării ori tehnoredactării, în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri.

Pentru a putea fi admisă o cerere de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, greşelile invocate în concret trebuie să se circumscrie noţiunii de "eroare materială", iar nu să disimuleze remedierea unor eventuale erori de judecată apte de îndreptare prin promovarea căilor legale de atac sau să urmărească completarea hotărârii prin pronunţarea şi motivarea asupra unor aspecte rămase nesoluţionate.

În cauză, dispozitivul hotărârii conţine menţiunea "obligă apelanţii, în solidar, să plătească intimatei D. suma de 180 euro (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel" iar în motivarea acestei dispoziţii, instanţa a arătat că "vor fi obligaţi apelanţii, în solidar, să plătească intimatei D. suma de 180 euro (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel".

Petenta a considerat, în cererea de îndreptare a erorii materiale, că se imune rectificarea acestei dispoziţii, în sensul de a se acorda cuantumul total al cheltuielilor de judecată, respectiv în loc de "suma de 180 euro (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel" să se menţioneze "suma de 65.090,12 RON, suma de 180 Euro (echivalent în RON la data plăţii) şi suma de 1.882,22 RON, cheltuieli de judecată în apel".

Prin urmare, în contextul concret al speţei, recurenta nu a indicat o eroare materială, ci faptul că decizia nu dispune cu privire la toate cheltuielile de judecată solicitate.

În consecinţă, situaţia reclamată nu reprezintă o eroare materială întrucât, raportat la cazul particular al speţei, ea se subsumează fie unei omisiuni a instanţei de a se pronunţa asupra cererii de acordare a tuturor componentelor cheltuielilor de judecată, fie unei chestiuni de nelegalitate rezultate din faptul că, din motivarea instanţei, nu rezultă componenţa cheltuielilor de judecată acordate.

În cauză, instanţa a soluţionat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, însă motivarea acestei soluţii este atât de lacunară încât nu permite concluzia că s-ar fi săvârşit o eroare de calcul care să poată fi încadrată în noţiunea de eroare materială în sensul art. 442 din C. proc. civ.. Astfel cum s-a arătat mai sus, în realitate, argumentarea instanţei cu privire la cheltuielile de judecată acordate lipseşte cu desăvârşire, menţiunea făcută în acest sens în considerente concretizându-se într-o simplă reluare a soluţiei din dispozitiv.

Prin urmare, în situaţia inexistenţei motivelor care sprijină soluţia privind cheltuielile de judecată, nu este posibilă concluzia că instanţa ar fi săvârşit o eroare materială, de ordin formal, la menţionarea cuantumului acestora, în sensul art. 442 C. proc. civ.

În această situaţie, în mod just a reţinut instanţa de apel că solicitarea recurentei nu se încadrează în dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii de îndreptare a erorilor materiale nu vizează astfel de erori.

În consecinţă, soluţia recurată, de respingere a cererii formulate în afara condiţiilor procedurale, este legală, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a analizat "în concret motivul omisiunii/erorii de calcul invocat", ci, fără să răspundă criticilor invocate, a respins cererea de îndreptare, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 442 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a demonstrat de ce s-a oprit la soluţia pronunţată, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., astfel încât nu se impunea analizarea pe fond a pretenţiei formulate.

Astfel, instanţa de apel a arătat că "pe calea îndreptării hotărârii nu se poate cere corectarea unui aspect de fond al raporturilor dintre părţi sau lămurirea, completarea hotărârii ori înlăturarea dispoziţiilor potrivnice din aceasta" şi că "motivele invocate de intimata D. în susţinerea cererii formulate nu se circumscriu cazurilor expres prevăzute de art. 442 C. proc. civ., pentru care se poate dispune (din oficiu sau la cerere) îndreptarea unei hotărâri judecătoreşti".

Hotărârea recurată respectă standardul de calitate impus de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind prezentate argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. Fiind învestită cu judecarea cererii de îndreptare a erorii materiale, instanţa de apel a avut a analiza, cu prioritate, în limitele stabilite de dispoziţiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., dacă aspectele prezentate de pârâtă au rolul de a remedia greşeli sau omisiuni formale şi evidente (de calcul) ori tind la completarea hotărârii sau la schimbarea soluţiei pronunţate prin dispozitiv.

Curtea de Apel Iaşi a argumentat soluţia pronunţată şi a prezentat considerentele pentru care a apreciat că nu se poate considera că instanţa de apel care a pronunţat decizia a cărei îndreptare se solicită a săvârşit o eroare de calcul, arătând că "erorile materiale care pot face obiectul rectificării constau în greşeli formale, de consemnare în hotărâre a unor date care rezultă în mod cert din dosar, din susţinerile probate ale părţilor sau din caietul grefierului de şedinţă, fiind excluse de la aplicarea textului greşelile de judecată".

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituind, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost analizate.

Se constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de textul legal anterior menţionat, întrucât instanţa de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale şi a arătat, în mod explicit, logic şi coerent, care sunt considerentele pentru care a reţinut că cererea pârâtei nu se circumscrie sferei de cuprindere a dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ.

Cum în cuprinsul încheierii recurate nu se identifică vicii de nelegalitate privind nemotivarea, criticile întemeiate pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi respinse, ca nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă D. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. S.R.L. şi A. şi cu intimatul-pârât C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.