Inapplicability of Article 1536 Civil Code to non-pecuniary obligation to sign administrative land annex

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2019 la data de 19.03.2019, reclamanta A. S.A., prin lichidator B., a solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti la semnarea Anexei nr. 1 - Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, precum şi la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală penalizatoare în suma de 1.494.084 RON în conformitate cu dispoziţiile art. 1.536 C. civ., calculată de la data 01.03.2016, când pârâta a fost pusă în întârziere şi trebuia obţinută avizarea actului, şi până la data semnării Anexei 1, asupra echivalentului calculat la valoarea activului stabilită prin ultimul raport de evaluare în cuantum de 8.058.000 RON (1.783.000 euro), cu cheltuieli de judecată.

La data de 17.10.2019, reclamanta a depus o cerere adiţională prin care a învederat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Direcţia Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1033/29.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, ca rămasă fără obiect; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei de interes ca neîntemeiate; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, a obligat pârâţii Municipiul Bucureşti şi Direcţia Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti la semnarea Anexei nr. 1 - Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat; a obligat pârâţii la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 8.058.000 RON începând cu data de 31.05.2019 şi până la data executării obligaţiei principale, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat redus.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1832/16.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului împotriva sentinţei civile nr. 1033/29.07.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.A. prin lichidator B. şi cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, a anulat în parte sentinţa apelată, în ceea ce priveşte soluţia dată capătului doi de cerere şi a reţinut acest capăt de cerere spre rejudecare, a acordat termen pentru evocarea fondului capătului doi de cerere la data de 17.03.2022, ora 11:00, cu citarea părţilor şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Prin decizia nr. 1692/A din 20 decembrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus majorarea onorariului expertului C. cu suma de 2.000 RON, în sarcina reclamantei şi a pârâţilor, câte 1.000 RON fiecare şi, evocând fondul, a respins capătul doi de cerere formulat de reclamanta A. S.A. prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi Primăria Municipiului Bucureşti, toţi cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiat.

A obligat reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 1692/A din 20 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator B., invocând greşita aplicare a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Consideră, în esenţă, că este greşită calificarea obligaţiei ca fiind neevaluabilă în bani, întrucât obligaţia de semnare a Anexei 1 este indisolubil legată de valoarea economică a terenului, evaluat la 8.058.000 RON. Această obligaţie generează direct un drept patrimonial evaluabil în bani, iar lipsa semnării Anexei I a împiedicat reclamanta să valorifice un teren concret determinat şi evaluat.

Mai susţine că semnarea Anexei 1 nu este un simplu act administrativ fără implicaţii economice, ci reprezintă o condiţie sine qua non pentru recunoaşterea unui drept patrimonial; terenul este un bun evaluabil în bani, iar întârzierea semnării Anexei 1 afectează direct valorificarea acestuia.

În continuare, arată că, din documentele aflate la dosarul cauzei reiese că Direcţia Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti are competenţa exclusivă de a verifica şi aviza datele din Anexa 1, conform organigramei şi legislaţiei aplicabile (art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992); refuzul nejustificat al acesteia de a semna documentul împiedică îndeplinirea procedurii administrative.

Curtea de Apel nu a recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri corespunzătoare prejudiciului suferit din cauza întârzierii semnării, iar refuzul de acordare a daunelor moratorii a fost bazat pe o interpretare eronată a naturii juridice a obligaţiei de a semna Anexa 1 şi a art. 1536 C. civ.

Arată, în acest sens, că obligaţia de a semna Anexa 1 este una evaluabilă în bani, deoarece semnarea permite obţinerea certificatului de atestare drept proprietate asupra unui teren cu valoare economică clară.

Conform principiului reparării integrale (art. 1385 C. civ.), prejudiciul cauzat prin întârzierea executării unei obligaţii de a face trebuie acoperit; în speţă, Curtea de Apel nu a recunoscut prejudiciul economic concret cauzat de refuzul de a semna Anexa 1, încălcând principiul reparării integrale a pierderilor.

Consideră că instanţa nu a sancţionat corespunzător comportamentul culpabil al PMB, care a întârziat timp de 20 de ani îndeplinirea unei obligaţii prevăzute de lege, iar fapta culpabilă (refuzul nejustificat de a semna Anexa 1) este de natură să atragă răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate.

Invocă jurisprudenţă relevantă a ÎCCJ în susţinerea recursului şi solicită admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune moratorii, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta-reclamantă A. S.A. şi-a întemeiat recursul formulat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv de casare potrivit căruia hotărârea recurată este nelegală atunci când a fost pronunţată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs invocat, reclamanta reproşează instanţei de apel că, încălcând dispoziţiile art. 1536 din C. civ., în mod greşit nu a reţinut caracterul evaluabil al obligaţiei de a semna Anexa 1 şi, de asemenea, în mod eronat nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1385 din C. civ. privind repararea integrală a prejudiciului economic concret cauzat prin refuzul semnării; a susţinut că fapta culpabilă (refuzul nejustificat de a semna Anexa 1) este de natură să atragă răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate, în acord cu dispoziţiile art. 1357 C. civ.

Evocând într-o modalitate rezumativă situaţia de fapt stabilită de către instanţele devolutive şi necontestată de către părţi, în măsura necesară analizei motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost precizat, a vizat obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului la semnarea Anexei nr. 1 - Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, precum şi la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală penalizatoare în sumă de 1.494.084 RON în conformitate cu dispoziţiile art. 1.536 C. civ., calculată de la data 01.03.2016 şi până la data semnării Anexei 1, asupra echivalentului calculat la valoarea activului stabilită prin ultimul raport de evaluare, în cuantum de 8.058.000 RON.

Prima instanţă a admis în parte cererea, a obligat pârâţii la semnarea Anexei nr. 1 - Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, reţinând că sunt incidente prevederile art. 1528 alin. (1) C. civ. De asemenea, instanţa a obligat pârâţii la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 8.058.000 RON începând cu data de 31.05.2019 (iar nu de la 01.03.2016 cum se solicitase) şi până la data executării obligaţiei principale. Pentru a admite acest din urmă capăt de cerere, instanţa a constatat că, potrivit art. 1536 C. civ., pârâţii datorează daune interese egale cu dobânda legală având în vedere neexecutarea obligaţiei, ce urmează a fi calculată de la data la care debitorii au fost puşi în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaţiei, anume de la momentul comunicării cererii de chemare în judecată la data de 31.05.2019.

Prin decizia civilă nr. 1832/16.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de pârâţi, a anulat în parte sentinţa apelată, în ceea ce priveşte soluţia dată capătului doi de cerere, a reţinut acest capăt de cerere spre rejudecare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, iar prin decizia atacată, evocând fondul, Curtea de Apel Bucureşti a respins capătul doi de cerere, ca neîntemeiat. Instanţa de apel a considerat că obligaţia de a semna Anexa 1 - Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat este o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, care nu poate avea drept echivalent valoarea de circulaţie a terenului cu privire la care a fost întocmită Anexa 1.

Printr-o primă critică, subsumată motivului de recurs invocat, recurenta învederează că au fost încălcate dispoziţiile art. 1536 din C. civ., respectiv hotărârea instanţei de apel este nelegală, prin interpretarea eronată a naturii juridice a obligaţiei de a semna Anexa 1, ca fiind una neevaluabilă în bani.

Potrivit art. 1536 din C. civ., "În cazul altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaţiei, cu excepţia cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligaţiei."

Instanţa de apel a reţinut că, "din interpretarea logică şi gramaticală a dispoziţiilor legale mai sus enunţate rezultă că acestea îşi găsesc aplicabilitatea în cazul executării cu întârziere a obligaţiilor de a face evaluabile în bani. Astfel, textul de lege prevede faptul că daunele-interese moratorii se calculează la nivelul dobânzii legale, asupra echivalentului în RON al obligaţiei de a face neexecutată în termen, de la data punerii în întârziere a debitorului asupra sumei reprezentând echivalentul obligaţiei. Or, este evident că doar în situaţia executării cu întârziere a unei obligaţii de a face evaluabilă în bani se poate vorbi de posibilitatea stabilirii echivalentului în bani al obligaţiei, iar nu şi în cazul executării cu întârziere a unei obligaţii de a face neevaluabilă în bani".

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta invocă o greşită interpretare sau aplicare a dispoziţiilor art. 1536 din C. civ., aceasta evocă, în realitate, o nesocotire a propriei sale interpretări dată acestui text de lege, nemulţumire care nu justifică, prin ea însăşi, critica de nelegalitate.

În concret, recurenta susţine că obligaţia de a face - de a semna Anexa 1 este una evaluabilă în bani şi invocă în acest sens valoarea economică a terenului menţionat în anexa în discuţie, situat la adresa din Bucureşti, str. x, evaluat la 8.058.000 RON.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă o obligaţie de a face prin care reclamanta urmăreşte, prin intermediul instanţei, să obţină obligarea pârâţilor la semnarea Anexei 1 - Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, necesare întocmirii documentaţiei conform H.G. nr. 834/1991, în vederea obţinerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru Activul Autobaza Militari din care face parte terenul în discuţie, demers ce corespunde unei obligaţii neevaluabile în bani.

Astfel, determinarea caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani al litigiului se realizează nu prin raportare la un scop care urmează a fi realizat ulterior admiterii acţiunii promovate, respectiv obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca urmare a semnării Anexei, şi nici prin raportare la valoarea imobilului asupra cărora urmează a se emite certificatul, ci prin prisma dreptului valorificat în concret prin prezentul demersul judiciar. În acest sens, Înalta Curte observă raţionamentul complex şi detaliat al instanţei supreme din Decizia ICCJ nr. 32/2008 pronunţată în procedura recursului în interesul legii.

În acest sens, se observă că, întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acţiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune şi toate consecinţele ce decurg de aici, inclusiv calificarea obligaţiei pretinse de reclamantă.

Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi şi, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii intră un drept patrimonial.

Pe de altă parte, este de observat că art. 1536 din C. civ., temeiul juridic pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile, vizează alte obligaţii decât cea de a da o sumă de bani, însă domeniul său de aplicare este restrâns la obligaţiile care au un conţinut patrimonial şi pentru care este posibilă stabilirea echivalentului în bani.

În mod corect acţiunea de faţă nu a fost calificată drept evaluabilă în bani, nefiind valorificat un drept cu o valoare patrimonială, dreptul reclamantei de a obţine semnarea unui act administrativ premergător fiind, în mod incontestabil, o obligaţie de a face neevaluabilă în bani. Astfel, obligaţia de a face poate fi considerată ca fiind evaluabilă în bani doar dacă valoarea obiectului acelei obligaţii este determinată ori determinabilă prin raportare la un element pecuniar din conţinutul raportului juridic dedus judecăţii. Or, obligaţia de a face dedusă judecăţii nu vizează un act juridic cu efecte patrimoniale, semnarea anexei în discuţie neavând un astfel de obiect sau efect întrucât, în urma admiterii cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtei la semnarea anexei, reclamanta nu obţine niciun folos imediat şi direct în propriul patrimoniu.

Prin urmare, date fiind dreptul şi obligaţia corelativă invocate în cauză, nu se poate reţine posibilitatea evaluării în bani a însuşi obiectului obligaţiei, acela de a semna un act administrativ.

Nu poate fi avut în vedere echivalent pecuniar al terenului, astfel cum a pretins reclamanta, întrucât prestaţia pretinsă nu vizează bunul în materialitatea lui.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod just instanţa de apel a reţinut că obligaţia de a face, de a semna respectiva Anexă, obiect al acţiunii pendinte, nu poate avea drept echivalent în bani valoarea de circulaţie a terenului cu privire la care a fost întocmită Anexa 1, în sensul art. 1536 C. civ.

Recurenta a mai susţinut şi că instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1385 din C. civ. privind repararea integrală a prejudiciului economic concret cauzat prin refuzul semnării, iar fapta culpabilă (refuzul nejustificat de a semna Anexa 1) este de natură să atragă răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate, în acord cu dispoziţiile art. 1357 C. civ.

Înalta Curte consideră că aceste susţineri sunt, pe de o parte, invocate strict formal, nefiind însoţite de argumente care să reprezinte critici de nelegalitate care să se refere la raţionamentul expus în decizia atacată, iar, pe de altă parte, recurenta ignoră că obiectul examinării instanţei de prim control judiciar, după evocarea fondului, a fost dat de analizarea capătului doi de cerere, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 1536 C. civ., invocate de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale.

Cum temeiul juridic al daunelor solicitate prin cererea de chemare în judecată a fost reprezentat de prevederile art. 1536 C. civ., reclamanta nu poate invoca încălcarea sau aplicarea greşită a art. 1385 şi a art. 1537 C. civ. direct în faza procesuală a recursului, în condiţiile în care cercetarea condiţiilor prevăzute de aceste texte legale nu au format obiectul învestirii instanţei. Astfel, invocarea unui nou temei juridic al pretenţiilor nu este permisă în calea de atac, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.A. prin lichidator B. împotriva deciziei nr. 1692/A din 20 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.A. prin lichidator B. împotriva deciziei nr. 1692/A din 20 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primăria Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.