Litigation-cost recovery narrowed to RON 60,000 as higher fee claims rejected and education ministry cleared of procedural fault.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 11 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, a solicitat obligarea pârâţilor Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la plata în solidar a sumei de 427.000,92 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarului nr. x/2006.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 12 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, a solicitat obligarea pârâţilor Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la plata în solidar a sumei de 78.749,82 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarului nr. x/2015

Prin încheierea din 15 mai 2019, Judecătoria Sectorului 1 a admis excepţia de conexitate, dispunând trimiterea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

Prin cererea depusă la dosar la 17 mai 2019, pârâta A. S.R.L. a invocat excepţia de nelegalitate a contractelor subsecvente de prestări servicii juridice nr. 169/01.03.2012, 553/15.11.2013 şi nr. 96/16.03.2015, a acordurilor-cadru de asistenţă juridică nr. x/03.12.2008, nr. 904/18.10.2011 şi nr. 358/06.08.2013, a referatelor de necesitate nr. 3480/08.02.2012, nr. 25828/11.11.2013 şi nr. 5683/12.03.2015, precum şi a minutelor de negociere nr. 4034/14.02.2012, nr. 26073/13.11.2013 şi nr. 5810/13.03.2015.

1.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în primul ciclu procesual:

Prin sentinţa civilă nr. 2098 din 20 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia de nelegalitate a contractelor subsecvente de prestări servicii juridice nr. 169/01.03.2012, nr. 553/15.11.2013 şi nr. 96/16.03.2015, a acordului-cadru de asistenţă juridică nr. x/03.12.2008, a acordului-cadru de prestări servicii juridice nr. 904/18.10.2011, a referatului de necesitate nr. 3480/08.02.2012, a minutei de negociere nr. 4034/14.02.2012, a acordului-cadru de prestări servicii juridice nr. 358/06.08.2013, a referatului de necesitate nr. 25828/11.11.2013, a minutei de negociere nr. 26073/13.11.2013, a referatului de necesitate nr. 5683/12.03.2015, a minutei de negociere nr. 5810/13.03.2015 şi a respins cererile conexe ca neîntemeiate.

1.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie:

Prin decizia civilă nr. 1377A din 23 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de către apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primar general, împotriva sentinţei civile nr. 2098 din 20 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosar nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. A anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

1.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr: 720 din 31 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1377A din 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

1.5. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în al doilea ciclu procesual:

Prin sentinţa civilă nr. 217 din 03 martie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial sub nr. x/2018, formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General, în contradictoriu cu pârâţii Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului şi Sportului prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; a obligat pârâţii Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L. şi Ministerul Tineretului şi Sportului (prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - MTS) la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 50.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2006; a admis în parte cererea conexată nr. 31245/299/2018; a obligat pârâţii Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L. şi Ministerul Tineretului şi Sportului (prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - MTS) la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2015; a respins ambele cereri conexate formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiate şi a respins cererile reclamantului din ambele dosare conexate cu privire la diferenţa pretenţiilor solicitate, ca neîntemeiate.

1.6. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 511A din 30 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primar general, împotriva sentinţei civile nr. 217/03.03.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosar nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Biroul de Turism pentru Tineret S.A., A. S.R.L., Agenţia Naţională pentru Sport şi Ministerul Educaţiei.

1.7. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 511A din 30 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

Printr-o primă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile legale imperative privind îndatorirea judecătorilor de a soluţiona cererile aflate în competenţa lor (art. 5 C. proc. civ.), principiul aflării adevărului (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.) şi dreptul la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 CEDO).

În susţinerea acestei critici, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că ar fi nefondate criticile pe care le-a invocat cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

Aşa cum reiese din dispozitivul deciziei civile nr. 559R/12.05.2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a admis recursul formulat de B. şi intervenientul accesoriu Municipiul Bucureşti şi în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (fostul Minister al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului). Chiar şi instanţa de apel a recunoscut că Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a fost parte în cele două dosare şi că soluţia a fost pronunţată şi în contradictoriu cu acesta.

Nu pot fi reţinute de instanţa de recurs susţinerile instanţei de apel potrivit cărora, întrucât raportul litigios ar fi fost declanşat de un act întocmit anterior constituirii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, nu s-ar impune ca acesta să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, nefiind continuatorul Ministerului Tineretului şi Sportului care a fost emitentul actului anulat.

Or, atât timp cât dosarul a fost soluţionat în mod definitiv în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, relevanţă în acordarea cheltuielilor de judecată o are faptul că acesta a căzut în pretenţii, prin urmare îi este atrasă răspunderea civilă delictuală.

Teza instanţei de apel potrivit căreia nu ar rezulta că, prin divizare, Ministerul Educaţiei Naţionale ar fi preluat vreo obligaţie ce derivă din raportul juridic ce a făcut obiect al litigiului în care s-au efectuat cheltuielile de judecată solicitate în prezentul dosar, nu poate fi primită. B. a învestit instanţa cu o acţiune care a fost soluţionată în mod definitiv şi în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, instanţa pronunţând decizia inclusiv în contradictoriu cu acesta. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a fost parte în proces, întrucât a fost succesorul emitentului actului a cărui anulare s-a dispus prin decizia nr. 559R/12.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Mai mult, pe parcursul judecăţii cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a ministerului succesor nu a fost invocată, analizată şi admisă.

În prezentul dosar, prin întâmpinare, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, însă la termenul de judecată din 16.11.2018, Tribunalul Bucureşti a respins-o ca neîntemeiată, aşadar pârâtul are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Mai mult, nici măcar nu a fost contestată soluţia asupra excepţiei calităţii procesuale pasive.

Simplul fapt că Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nu a fost emitentul actelor anulate (ci doar succesor al entităţii care a emis unul din actele anulate), nu este de natură a-1 scuti de obligaţia de a plăti cheltuielile ocazionate de soluţionarea dosarului nr. x/2016.

La baza obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, temeiul juridic al restituirii acestor cheltuieli, se află culpa procesuală, aspect dedus din sintagma partea care pierde procesul. Or, odată cu admiterea recursului promovat în dosarul nr. x/2016, pârâtul din prezenta cauză a căzut în pretenţii, culpa acestuia fiind prezumată, singura condiţionare impusă de legiuitor în constatarea existenţei culpei fiind aceea a pierderii procesului. Astfel, în cazul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, fapta ilicită se concretizează în pierderea irevocabilă a procesului.

Instanţa de apel, cu încălcarea prevederilor legale mai sus indicate, a analizat litigiul ce a generat cheltuielile de judecată, litigiu ce este soluţionat în mod definitiv; prin urmare, aprecierile conform cărora Ministerul Educaţiei nu ar trebui să suporte cheltuielile de judecată, nefiind continuatorul Ministerului Tineretului şi Sportului, exced învestirii instanţei care trebuie să soluţioneze pretenţiile care decurg dintr-o acţiune de recuperare a cheltuielilor de judecată pe cale separată. Faptul că Ministerul Educaţiei nu ar fi preluat obligaţii ce derivă din raportul juridic ce face obiect al litigiului în care s-au efectuat cheltuielile de judecată solicitate în prezentul litigiu nu prezintă relevanţă, atât timp cât acest pârât a căzut în pretenţii şi are calitate procesuală pasivă în dosar.

Pe de altă parte, exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii recurate nu poate fi făcută deoarece nu este cunoscută raţiunea pentru care instanţa a menţinut soluţia primei instanţe în sensul reducerii în mod considerabil a cuantumului cheltuielilor de judecată.

Deşi instanţa de apel a reţinut că în cauză s-a făcut dovada realităţii cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocat suportate de reclamant cu ocazia soluţionării dosarului anterior menţionat, cu toate acestea a menţinut hotărârea primei instanţe care a cenzurat cheltuielile de judecată în mod considerabil.

În plus, prin modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să soluţioneze cauza, aceasta a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României, drept garantat, de asemenea, de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa doar a apreciat că un cuantum de 50.000 RON, respectiv 10.000 RON din întreg onorariul solicitat de 427.000,92 RON aferent dosarului nr. x/2006, respectiv 78.749,82 RON aferent dosarului nr. x/2015 corespunde complexităţii şi duratei litigiului pentru care a fost solicitat, fără să analizeze temeinicia fiecărei reduceri.

Recurentul-reclamant a precizat că practica judiciară a stabilit că:

"Chiar dacă proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţelor de fond, acestea trebuie să justifice fiecare reducere a unui onorariu avocaţial şi nu să stabilească în mod global o sumă care, în opinia lor, reflectă valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul unui întreg litigiu sau chiar al mai multora, cum este cazul de faţă" (decizia nr. 10144/15.12.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală).

În stabilirea onorariului avocaţial aferent activităţilor prestate împotriva pârâtei, instanţa nu a ţinut cont de complexitatea litigiului şi a actelor procedurale redactate. Mai mult, se poate verifica că reclamantul a formulat apărări temeinic dezvoltate şi fundamentate cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de intimata-pârâtă.

Totodată, onorariul avocaţial suportat de Municipiul Bucureşti în cuantum de 427.000,92 RON pentru dosarul nr. x/2006 şi 78.749,82 RON pentru dosarul nr. x/2015 cuprinde redactarea actelor procedurale, precum şi alte activităţi adiacente, precum studiul înscrisurilor, stabilirea strategiei, identificarea argumentelor, cercetări, pregătirea dosarului în vederea reprezentării la termene, reprezentarea la termene, redactare e-mailuri de informare către Municipiul Bucureşti.

De asemenea, munca desfăşurată de avocat implică de cele mai multe ori redactarea unor diferite variante de acte procedurale până la stabilirea formei finale a acestora. Aceasta nu înseamnă însă că intervalul de timp alocat redactării nu este rezonabil.

Toate actele de procedură redactate constituie documente justificative anexate facturilor emise pentru serviciile avocaţiale prestate, astfel încât existenţa lor este incontestabilă. Nu în ultimul rând, reclamantul este supus auditării de către Curtea de Conturi, motiv în plus de garanţie a existenţei fiecărui act procedural redactat într-o cauză şi în legătură cu care activitatea de redactare i-a fost facturată.

Din motivarea deciziei atacate nu se poate stabili cum a determinat instanţa volumul muncii depuse de avocaţi, în condiţiile în care, în virtutea rolului său activ, nu a solicitat niciun fel de explicaţii sub acest aspect, considerând că eficienţa avocatului trebuie sancţionată prin reducerea onorariului.

Astfel cum s-a stabilit în mod constant în practica judiciară, în aprecierea cheltuielilor de judecată, instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere criterii precum implicaţiile speţei, complexitatea deosebită, volumul de muncă prestat, necesitatea respectării proporţionalităţii între munca depusă şi cuantumul onorariului, precum şi respectarea dreptului de "acces la instanţă" prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru reclamantul care nu ar trebui să fie descurajat să-şi valorifice drepturile procesuale, de teama suportării unor cheltuieli de judecată pe care nu le mai poate recupera ulterior.

Municipiul Bucureşti este pe deplin îndreptăţit la recuperarea cheltuielilor de judecată ce au fost ocazionate de soluţionarea dosarului, întrucât cheltuielile angajate de către Municipiul Bucureşti au avut caracter real, fiind dovedite prin facturi, note justificative şi extrase de cont, au fost necesare prin raportare la complexitatea ridicată a cauzei, care a presupus analize aprofundate şi au fost proporţionale cu obiectul litigiului care a generat cheltuielile de judecată.

De asemenea, din observarea dispoziţiilor legale menţionate reiese că mecanismul instituit de legiuitor prin intermediul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o facultate, nu o obligaţie a instanţei de judecată, iar aplicabilitatea acestui mecanism depinde în mod esenţial de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: instanţa va putea reduce doar în mod motivat cheltuielile de judecată; doar partea de cheltuieli apreciată ca fiind vădit disproporţionată va putea fi redusă; caracterul disproporţionat trebuie să fie vădit, absolut evident în raport cu valoarea, complexitatea cauzei ori activitatea desfăşurată de avocat, fiind avute în vedere şi circumstanţele cauzei.

Instanţa de apel nu a avut în vedere exigenţele Ghidului de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocaţi, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287/16, care creează şi consolidează un cadru pentru raporturile între profesioniştii dreptului în acord cu valorile etice şi deontologice specifice fiecărei profesii juridice.

În acest sens, Ghidul de bune practici cuprinde, în cadrul Secţiunii nr. 4, orientări deosebit de relevante pentru analiza magistraţilor cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând onorariile reprezentanţilor convenţionali.

Recurentul-reclamant a redat, în continuare, dispoziţiile art. 91, 92, 93 şi 94 din respectivul Ghid şi, în considerarea acestor dispoziţii legale, a menţionat că precizează câteva aspecte care, în opinia sa, susţin în mod determinant caracterul justificat şi proporţional al cheltuielilor angajate.

Astfel, în ceea ce priveşte timpul si volumul de muncă, a precizat că pricina care a generat cheltuielile de judecată a durat 9 ani; în ceea ce priveşte complexitatea cauzelor: fiecare fază/etapă procesuală a presupus ample dezbateri juridice cu privire la instituţii de drept procedural şi substanţial; în ceea ce priveşte notorietatea, buna reputaţie şi profesionalismul societăţii de avocatură care a asigurat apărarea: Municipiul Bucureşti a beneficiat de o echipă de avocaţi cu o experienţă de peste 15 ani în litigii complexe, specializaţi în ramurile de drept analizate în cauzele care au generat cheltuieli de judecată, al căror profesionalism a garantat soluţionarea litigiilor în favoarea reclamantului. În ceea ce priveşte reputaţia, societatea de avocatură este recunoscută pe plan naţional şi internaţional pentru apărarea cu succes a României în litigii de investiţii al căror obiect a fost estimat la 9 miliarde de RON.

Aşadar, cheltuielile angajate de către Municipiul Bucureşti în cuantum de 427.000,92 RON şi 78.749,82 RON au avut caracter real, fiind dovedite, au fost necesare prin raportare la complexitatea ridicată a cauzei şi au fost proporţionale cu obiectul litigiului care a generat cheltuielile de judecată, motiv pentru care nu se impunea reducerea cuantumului acestora, ci acordarea acestora în integralitate.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sens în care devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a învederat că exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii recurate nu poate avea loc, întrucât nu este cunoscută raţiunea pentru care instanţa a cenzurat în mod considerabil cheltuielile de judecată.

În plus, prin modalitatea în care prima instanţă a înţeles să soluţioneze cauza, aceasta a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României, drept garantat, de asemenea, de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens fiind şi jurisprudenţa în materie.

Instanţa doar a apreciat că cheltuielile de judecată solicitate de către Municipiul Bucureşti ar fi disproporţionate prin raportare la obiectul cauzei şi munca depusă de avocat.

Instanţa de apel a ajuns la această concluzie prin aplicarea în mod eronat a dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. privind reducerea din oficiu a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de acest articol pentru a putea fi dispusă reducerea onorariului avocaţial.

Tribunalul nu a respectat a doua condiţie de aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu a stabilit în prealabil care parte din cheltuielile de judecată a fost vădit disproporţionată, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi implicit pentru reducerea părţii vădit disproporţionate din cheltuielile de judecată.

Procesul a durat 9 ani, timp în care Municipiul Bucureşti a redactat acte procedurale, a participat la fiecare termen de judecată, a studiat înscrisuri, a stabilit strategia, a identificat argumentele, a efectuat cercetări, a pregătit dosarul în vederea reprezentării la termene.

În ciuda susţinerilor instanţei de apel, sumele de bani plătite cu titlu de onorariu avocaţial celor trei societăţi de avocatură care au asigurat prestarea serviciilor juridice pentru Municipiul Bucureşti, în dosarul nr. x/2006, au fost dovedite de reclamant prin depunerea: listelor care cuprind toate activităţile desfăşurate de către societatea C., în funcţie de numărul orelor alocate şi tariful orar stabilit conform contractului de asistenţă juridică nr. x/16.03.2015; facturilor fiscale cu anexele aferente, în care se menţionează numărul de ore alocate activităţii desfăşurate de către Societatea de avocaţi D., în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/01.03.2012; facturilor şi a rapoartelor de activităţi aferente, pentru activităţile desfăşurate de societatea de avocaţi E. şi Asociaţii, în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/01.03.2013. Aşadar, se justifică pe deplin, prin raportare la complexitatea cauzei, miza procesului şi munca prestată de avocaţi.

Necesitatea acestor cheltuieli de judecată este determinată de participarea Municipiului Bucureşti în litigiu, pentru a-şi demonstra calitatea de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului de 62.722,44 mp şi construcţiilor aferente din Parcul Herăstrău şi de nevoia de a asigura o apărare eficientă care să conducă la reîntoarcerea bunurilor publice în patrimoniul său.

Astfel, reclamantul a arătat că obiectul dosarului nr. x/2006 îl reprezintă dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 62.722,44 mp şi construcţiilor aferente din Parcul Herăstrău, în valoare de 125.000.000 euro, care fac parte din patrimoniul Municipiului Bucureşti, mai exact din domeniul bunurilor publice.

Or, având în vedere caracterul dovedit de bun public afectat uzului şi interesului public, terenul din Parcul Herăstrău şi construcţiile aferente sunt inalienabile şi nu fac parte din circuitul civil pentru a putea fi înstrăinate prin acte de drept civil.

Pe lângă valoarea patrimonială a terenului, trebuie avută în vedere valoarea culturală şi urbanistică a bunului, întrucât Parcul Herăstrău reprezintă unul dintre cele mai importante locuri de agrement pentru bucureşteni.

Aşadar, era imperativă recunoaşterea irevocabilă şi cu autoritate de lucru judecat a dreptului de proprietate al Municipiului Bucureşti asupra terenului din Parcul Herăstrău, pentru menţinerea destinaţiei de uz şi de interes public a acestui bun şi pentru conservarea domeniului public al municipalităţii.

Rezonabilitatea cheltuielilor de judecată este evidenţiată prin raportarea sumei totale de 427.000,92 RON, solicitate de reclamant cu titlu de onorariu avocaţial, la valoarea obiectului litigiului în sumă de 125.000.000 euro.

Astfel, cheltuielile de judecată avansate pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x/2006, reprezintă un procent infim de aproximativ 0,069% din valoarea bunurilor pe care reclamantul le-a readus în patrimoniul Municipiului Bucureşti.

În ciuda susţinerilor instanţei de apel, valoarea obiectului litigiului prezintă relevanţă în acordarea cheltuielilor de judecată. Dacă instanţa poate cenzura cheltuielile de judecată când acestea ar fi disproporţionate cu valoarea cauzei, înseamnă că valoarea litigiului reprezintă un criteriu în acordarea cheltuielilor de judecată.

Procentul infim confirmă respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor publice de către Municipiului Bucureşti şi justifică temeinicia recuperării cheltuielilor de judecată avansate.

Totodată, fiecare parte are libertatea contractuală de a apela la serviciile de asistenţă juridică ale mai multor profesionişti cu scopul de a-şi apăra drepturile legitime şi a-şi spori şansele de câştig, mai ales că miza procesului este reprezentată de o parte dintr-un bun public care aparţine domeniului public al Municipiului Bucureşti şi care reprezintă un reper cultural şi social pentru capitala României. De asemenea, contrar reţinerilor instanţei de apel este lipsit de relevanţă, în aprecierea criteriului rezonabilităţii, faptul că toate cele trei societăţi de avocatură au acordat asistenţă de specialitate cu privire la aceeaşi problemă litigioasă şi nu poate constitui un motiv temeinic pentru a reduce cheltuielile de judecată solicitate cu aproximativ 88%.

Litigiul în acest dosar a început în anul 2006 şi s-a judecat în două cicluri procesuale în cadrul cărora s-a ajuns până în etapa recursului, instanţele de judecată de la fiecare grad jurisdicţional oferind soluţii diferite cu privire la aceleaşi probleme de drept.

Aşadar, era necesar ca Municipiul Bucureşti să intervină cu o apărare excepţională care să conducă la dovada calităţii sale de proprietar asupra terenului de 62.722,44 mp şi construcţiilor aferente din Parcul Herăstrău şi a naturii de bunuri publice a acestora.

Autoritatea publică a apreciat că acest deziderat putea fi atins numai prin contractarea serviciilor juridice ale celor trei societăţi de avocatură menţionate.

În privinţa complexităţii litigiului, aceasta este generată de problemele de drept substanţial, care au implicat analiza unei multitudini de acte juridice în decurs de un secol, emise în condiţiile a trei regimuri politice diferite, cu structuri administrative şi legislative esenţialmente distincte.

Munca efectiv prestată de fiecare avocat a constat în stabilirea, de comun acord, a strategiei; ulterior, fiecare avocat a prestat activităţi distincte de redactare a apărărilor, iar în ceea ce priveşte susţinerile orale, acestea au fost împărţite pe problematici între avocaţi, pentru a nu exista o suprapunere a muncii efectiv prestate. Acest aspect rezultă din documentele procedurale şi rapoartele de activităţi. De exemplu, motivele de recurs nu au fost redactate de C., fiind redactate de E., în principal.

Contribuţia fiecărei societăţi care s-a alăturat demersului judiciar al Municipiului Bucureşti a adus un plus, finalitatea fiind aceea dorită.

Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate, ocazionate de soluţionarea dosarului nr. x/2015, acestea sunt reale, necesare şi rezonabile prin raportare la valoarea obiectului litigiului, în cuantum de 125.000.000 euro.

Au fost depuse facturi şi rapoarte de activităţi aferente acestor facturi pentru activităţile desfăşurate de societatea de avocaţi E. şi Asociaţii, în dosarul nr. x/2015 fiind dovedit, prin urmare, caracterul real al cheltuielilor de judecată.

Avansarea cheltuielilor de judecată a fost necesară pentru activităţile desfăşurate de societatea de avocatură E. şi Asociaţii, ai cărei avocaţi au redactat apărările care au condus la respingerea cererii de revizuire, precum şi a excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauză şi care au asigurat reprezentarea reclamantului la termenele de judecată din acest dosar.

Astfel, cheltuielile de judecată sunt rezonabile şi proporţionale cu valoarea obiectului pricinii, întrucât suma de 78.749,82 RON reprezintă 0,012% din valoarea terenului, în cuantum de 125.000.000 euro.

De asemenea, pe lângă faptul că hotărârea de apel nu este motivată din perspectiva menţinerii hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor de judecată, nu este motivată nici din perspectiva menţinerii hotărârii primei instanţe în sensul respingerii cererilor conexate formulate în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei. Faptul că Ministerul Educaţiei nu ar fi continuatorul Ministerului Tineretului şi Sportului nu reprezintă o motivare în sensul art. 425 C. proc. civ. pentru a aprecia că acest pârât nu poate fi obligat să suporte cheltuielile de judecată.

Contrar susţinerilor instanţei de apel, Ministerul Educaţiei nu răspunde pentru actele desfăşurate de Ministerul Tineretului şi Sportului, ci răspunde pentru faptul că a fost chemat în judecată şi că a căzut în pretenţii, hotărârea fiind pronunţată şi în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei.

Instanţa de apel nu face decât să analizeze cadrul procesual din dosarul soluţionat definitiv, lucru care nu este permis în acest dosar care are ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., priveşte faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv, recurentul-reclamant a învederat că prin menţinerea hotărârii primei instanţe, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 1349 din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Deşi instanţa de apel a reţinut că Ministerul Educaţiei a fost parte în cauza soluţionată şi că soluţia a fost pronunţată şi în contradictoriu cu acest pârât, nu a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale.

Hotărând astfel, instanţa a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale menţionate anterior, întrucât recurentul-reclamant a demonstrat că în prezenta cauză se verifică toate cele patru condiţii prevăzute de lege pentru a atrage răspunderea Ministerului Educaţiei, respectiv: fapta ilicită (pierderea irevocabilă a procesului), prejudiciul (totalitatea cheltuielilor angajate în vederea soluţionării cauzei, precum onorarii de avocat, cheltuieli ocazionate de administrarea probelor, taxele de timbru, cheltuieli de deplasare şi alte asemenea cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului; sumele cu titlu de cheltuieli de judecată fiind achitate în integralitate de către Municipiul Bucureşti, astfel cum rezultă din cuprinsul documentelor justificative ataşate cererilor de chemare în judecată), raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul suferit (acesta rezultă fără îndoială, nemaifiind necesare alte prevederi) şi vinovăţia autorului faptei prejudiciabile.

Cu privire la vinovăţia celui ce săvârşeşte o faptă prejudiciabilă în materia recuperării cheltuielilor de judecată, în doctrină s-a reţinut că "partea care cade în pretenţii este obligată să plătească toate cheltuielile de judecată pe care le-a cauzat".

Astfel, în ceea ce priveşte culpa procesuală a Ministerului Educaţiei în materia cheltuielilor de judecată, aceasta este prezumată în mod irefragabil prin pierderea definitivă a procesului.

Instanţa trebuia să se limiteze la a analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nu să analizeze dacă Ministerul Educaţiei ar fi sau nu continuatorul Ministerului Tineretului şi Sportului, dacă ar fi preluată vreo obligaţie ce rezultă din raportul juridic ce face obiect al litigiului în care s-au efectuat cheltuielile de judecată solicitate sau cum s-a constituit această instituţie şi ce atribuţii avea la momentul formulării acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006

La termenul de judecată din 16.11.2018, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, soluţie necontestată de Ministerul Educaţiei. De asemenea, foarte important este faptul că pe parcursul judecăţii cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a ministerului succesor nu a fost invocată, analizată şi admisă.

Având calitate procesuală pasivă, nu se poate aprecia că Ministerul Educaţiei nu a căzut în pretenţii.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecarea litigiului în fond, cu consecinţa admiterii în totalitate a cererilor de chemare în judecată conexate.

2. Apărările formulate în cauză

La data de 08 noiembrie 2024, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimatul-pârât a susţinut că acesta este nefondat, instanţa de apel procedând la expunerea argumentelor şi raţionamentului propriu, s-a pronunţat asupra a tot ce s-a cerut, a ţinut seama de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă.

De asemenea, instanţa de apel şi-a exercitat rolul activ şi a ordonat probe şi a solicitat explicaţii suplimentare.

În consecinţă, instanţa de apel nu a încălcat regulile de procedură, hotărârea fiind legală şi temeinică, analizând apelul Municipiului Bucureşti în raport cu criticile invocate şi probele administrate.

Instanţa de apel a analizat modul de constituire a Ministerului Educaţiei şi atribuţiile avute de acesta la momentul formulării acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în raport de care se solicită cheltuieli de judecată, şi a constatat că acestuia nu îi revine nicio culpă în emiterea actelor anulate prin decizia pronunţată în respectivul dosar.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-pârât a susţinut că şi acesta este nefondat.

Astfel, a învederat că Municipiul Bucureşti a avut calitatea de intervenient în dosarul nr. x/2006, intervenind în momentul în care acest dosar era aproape soluţionat definitiv. Aşadar, cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de Municipiul Bucureşti este foarte mare şi nu este justificat de activitatea prestată de către reprezentanţii convenţionali ai acestuia.

Or, indiferent de complexitatea litigiului, numărul de societăţi de avocatură angajate pentru mai puţin de două etape procesuale complete nu ar trebui să genereze cheltuieli de judecată excesive, dând naştere unei obligaţii excesiv de oneroase.

În concluzie, intimatul-pârât a apreciat că este justă soluţia primei instanţe cu privire la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată din cele două dosare, precum şi decizia instanţei de apel cu privire la menţinerea soluţiei de reducere.

A mai susţinut intimatul-pârât că nu a pierdut procesul şi nici nu a avut o poziţie procesuală contrară Municipiului Bucureşti în dosarul nr. x/2006, fiind menţionat în dosar doar pentru opozabilitate, astfel încât, în această calitate, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a susţinut că în sarcina sa nu s-a statuat nicio obligaţie, singurele părţi care au pierdut procesul fiind Ministerul Tineretului şi Sportului, parte care a emis un act cenzurat de instanţă, Biroul de Turism pentru Tineret S.A. şi A. S.R.L., ultimele două părţi fiind cele care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare anulat de către instanţă.

În consecinţă, a solicitat să se constate că decizia recurată conţine motivele pe care se întemeiază, instanţa de apel pronunţând o hotărâre motivată.

Totodată, a susţinut că este nefondat şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 1349 C. civ.

Ministerul Educaţiei nu a săvârşit nicio faptă ilicită, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea sa delictuală. De altfel, niciuna dintre condiţiile răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte.

Pentru toate motivele expuse, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22 noiembrie 2024, intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Sport (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Sportului) a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

În prealabil, intimata-pârâtă a solicitat să se constate că recursul este nul, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a motivat în mod clar, legal şi temeinic motivele pentru care a dispus respingerea cererii de apel.

În ceea ce priveşte fondul recursului, intimata-pârâtă a susţinut că litigiul a fost în mod legal şi corect soluţionat atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, astfel încât recursul declarat este nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 29 noiembrie 2024, intimatul-pârât Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică, precum şi obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

A susţinut că în mod corect instanţa de apel a apreciat faptul că suma solicitată de recurentul-reclamant este vădit excesivă şi a dispus reducerea acestei sume la cuantumul de 50.000 RON.

Mai mult, recurentul-reclamant a avut calitate de intervenient accesoriu începând cu etapa apelului în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual, acesta fiind unul dintre argumentele ce au stat la baza cenzurării cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel.

De asemenea, a solicitat să se constate faptul că, indiferent de complexitatea litigiului, numărul societăţilor de avocatură angajate de recurent pentru mai puţin de două etape procesuale complete nu ar trebui să genereze cheltuieli de peste 100.000 euro, dând naştere unei obligaţii excesiv de oneroase.

Totodată, a învederat că hotărârea instanţei de apel, contrar susţinerii recurentului-reclamant, este motivată din perspectiva menţinerii soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04 decembrie 2024, intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că nu sunt invocate critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că recursul reprezintă o reluare adaptată a cererii de apel, fiind expuse o multitudine de apărări care vizează starea de fapt reţinută de instanţa de apel, aspecte care nu pot fi analizate pe calea recursului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata-pârâtă a învederat că reprezintă o nemulţumire a recurentului faţă de modul în care instanţa de apel a stabilit onorariile de avocat solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, acestea fiind vădit disproporţionate faţă de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Or, nemulţumirea faţă de.modul în care au fost stabilite faptele juridice şi a fost aplicată legea nu echivalează cu încălcarea de către instanţă a dreptului la un proces echitabil sau a unor principii ale procesului civil.

S-a mai învederat că recurentul-reclamant nu a susţinut, în cadrul acestui motiv de recurs, existenţa vreunor acte de procedură întocmite nelegal de instanţa de apel.

Vădit nefondat este, în opinia intimatei-pârâte, şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii atacate. Şi criticile expuse în susţinerea acestui motiv de recurs reprezintă nemulţumirea părţii faţă de modul de stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de apel.

Hotărârea instanţei de apel respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind motivată în fapt şi în drept într-o manieră clară şi completă. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu considerentele instanţei de apel nu poate fi echivalată cu o lipsă a motivării.

Referitor la motivul de recurs privind aplicarea greşită a normelor de drept material, intimata-pârâtă a susţinut că acesta vizează doar soluţia instanţei de apel în privinţa respingerii acţiunii formulate împotriva Ministerului Educaţiei, nefiind invocat şi în privinţa soluţiei de reducere a onorariilor de avocat, singurul aspect cu privire la care intimata-pârâtă justifică un interes în combaterea prezentei căi de atac.

În consecinţă, a apreciat că recursul este nefondat şi a solicitat respingerea acestuia.

La data de 09 decembrie 2024, recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de Agenţia Naţională pentru Sport, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor de fond invocate prin respectiva întâmpinare şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În combaterea excepţiei nulităţii, recurentul-reclamant a susţinut că recursul pe care 1-a formulat se încadrează în motivele de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A mai susţinut că nu a suspus analizei instanţei de recurs motive referitoare la fondul pretenţiilor deduse judecăţii, ci chestiuni privind legalitatea deciziei recurate.

De asemenea, a învederat că intimata-pârâtă nu a adus prin întâmpinarea formulată argumente proprii în combaterea recursului, ci a redat pasaje din hotărârile pronunţate în fond şi apel.

Referitor la fondul recursului, a reluat susţinerile din cererea de recurs.

În ceea ce priveşte întâmpinările fonnulate de intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei, Biroul de Turism pentru Tineret S.A. şi A. S.R.L., recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinările acestor părţi, deşi acestea i-au fost comunicate la 14 noiembrie 2024 (întâmpinarea formulată de Ministerul Educaţiei), 06 decembrie 2024 (întâmpinarea formulată de Biroul de Turism pentru Tineret) şi la 12 decembrie 2024 (întâmpinarea formulată de A. S.R.L.), astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar.

3. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 martie 2025, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

A admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 511A din 30 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Biroul de Turism pentru Tineret S.A., A. S.R.L., Agenţia Naţională pentru Sport, Ministerul Educaţiei.

A fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2025, ora 0900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Cu titlu preliminar, în legătură cu situaţia de fapt, se relevă, în măsura necesară analizei motivelor de recurs, că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 16.01.2006, sub nr. x/2006, reclamantul B. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Sport şi Biroul de Turism pentru Tineret S.A., solicitând constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/22.12.1999 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Prin cererea de intervenţie în interesul pârâţilor, intervenienta A. S.R.L. a solicitat respingerea acţiunii. Prin cererea completatoare, reclamantul B. a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2003, iar prin sentinţa civilă nr 8757/1.06.2007, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a respins cererea, ca neîntemeiată.

Calea de atac declarată de reclamantul B. a fost admisă prin decizia civilă nr. 1685/18.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, iar recursul declarat împotriva acesteia din urmă a fost admis, prin decizia civilă nr. 323/9.03.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 443/3.04.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul B. S.A.

În cadrul judecăţii apelului în cel de-al doilea ciclu procesual, Municipiul Bucureşti prin Primar General a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 559R/12.05.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2006 de Curtea de Apel Bucureşti, a admis recursul declarat de reclamantul B. şi de intervenientul accesoriu Municipiul Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul-intervenient A. S.A. şi intimaţii-pârâţi Biroul de Turism pentru Tineret, Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Ministerul Educaţiei Naţionale, Tineretului şi Sportului, şi a modificat în tot decizia recurată nr. 443 A/03.04.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, astfel: a admis apelul declarat de reclamantul B. împotriva sentinţei civile nr. 8757/01.06.2007 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti în dosarul nr. x/2006, a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantului-reclamant formulată de Municipiul Bucureşti şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea principală, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul B., a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria din 22.12.1999 emis de către Ministerul Tineretului şi Sportului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2003 de către notarul public F. încheiat între S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. şi S.C. A. S.R.L. cu privire la imobilul teren din Şos. x, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtelor de A. S.R.L., ca neîntemeiată, a păstrat din sentinţa apelată dispoziţia privind respingerea excepţiei lipsei interesului reclamantului în formularea cererii, a înlăturat din sentinţa apelată menţiunea referitoare la respingerea cererii reclamantului privind cheltuielile de judecată, a luat act că acesta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, a înlăturat din decizia recurată dispoziţia privind obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât Biroul de Turism pentru Tineret S.A. şi către intimatul-intervenient accesoriu A. S.R.L., a luat act că recurenţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 1132/R din 13.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015, instanţa a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire formulate de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 559R/12.05.2015 pronunţate în dosarul nr. x/2006 de Curtea de Apel Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, a respins ca tardivă această cerere de revizuire, a admis excepţia necompetenţei materiale cu privire la soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 324 alin. (1) C. proc. civ. prin decizia nr. 1099/08.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865; de asemenea, prin Decizia nr. 553 din 12 iulie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 324 alin. (1) C. proc. civ.

În litigiul ce face obiectul prezentei cauze, în cadrul celor două cereri conexe, reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale spre a fi obligaţi pârâţii Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului şi Sportului prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată suportate în cadrul dosarului civil nr. x/2006, în cuantum de 427.000,92 RON, şi a cheltuielilor de judecată suportate în cadrul dosarelor nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti şi nr. 1734D/2015 al Curţii Constituţionale, în cuantum de 78.749,82 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 217 din 03 martie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea principală de chemare în judecată, formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General; a obligat pârâţii Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L. şi Ministerul Tineretului şi Sportului (prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret) la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 50.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2006; a admis în parte cererea conexată şi a obligat pârâţii Biroul de Turism şi Tranzacţii S.A., A. S.R.L. şi Ministerul Tineretului şi Sportului (prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret) la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2015; a respins ambele cereri conexate formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiate, şi a respins cererile reclamantului din ambele dosare conexate cu privire la diferenţa pretenţiilor solicitate, ca neîntemeiate; această sentinţă a fost menţinută de către Curtea de Apel Bucureşti prin respingerea apelului, ca nefondat.

Analizând cererea de recurs dedusă judecăţii, se relevă că recurentul contestă soluţia de respingere a acţiunii de obligare a intimatului Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul dosarelor nr. x/2006, nr. y/2015 al Curţii de Apel Bucureşti şi nr. 1734D/2015 al Curţii Constituţionale, susţinând că acest intimat se află în culpă procesuală în condiţiile în care litigiile anterioare au fost soluţionate în contradictoriu cu acesta. Totodată, a fost criticată reducerea cheltuielilor de judecată.

Deşi susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează aplicarea normelor de procedură care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată, criticile formulate nu sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că posibilitatea părţii care câştigă procesul de a recupera cheltuielile de judecată prilejuite de susţinerea acestuia pe calea unei acţiuni separate şi autonome faţă de litigiul care le-a generat este pe deplin acceptată, acţiunea putând fi formulată în termenul general de prescripţie de 3 ani de la soluţionarea definitivă a procesului care le-a generat.

În toate situaţiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acţiune separată, aceasta se înfăţişează ca o cerere având caracter principal, iar fundamentul juridic al unei astfel de cereri este reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare).

În acest sens sunt şi statuările obligatorii ale instanţei supreme din cuprinsul Deciziei nr. 19/2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi al Deciziei nr. 59/2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reţinut că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, în aplicarea art. 453 din C. proc. civ., este culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, culpă procesuală dovedită tocmai prin faptul pierderii procesului, interesând, pentru aplicarea acestei dispoziţii legale, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia.

Aşadar, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces anterior, soluţionat definitiv, are la bază culpa procesuală care revine părţii care a pierdut procesul, urmare a dezbaterilor judiciare, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

În concluzie, regimul juridic al cheltuielilor de judecată este reglementat prin dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. care consacră, în mod expres, ca fundament al suportării cheltuielilor de judecată, culpa procesuală şi principiul despăgubirii celui ce câştigă procesul, şi care reprezintă, de fapt, un caz particular de răspundere civilă, şi anume, o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.

În scopul determinării culpei procesuale, care constituie fundament al plăţii cheltuielilor de judecată, sunt de observat considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 21/2022 pronunţate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, în sensul că:

"interesează, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia. Culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ca temei factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, constituie premisa art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi este analizată de instanţele de judecată în concret, în fiecare litigiu în parte, atât în funcţie de rezultatul final al acestuia, cât şi de conduita manifestă a părţilor, premergător şi în cursul judecăţii, putându-se aprecia şi asupra realităţii, necesităţii sau caracterului rezonabil al sumelor solicitate cu acest titlu, pentru evitarea abuzurilor de drept procesual".

Înalta Curte constată că, prin pronunţarea deciziei atacate, au fost respectate aceste criterii pentru stabilirea culpei procesuale în cazul concret dedus judecăţii, fiind aplicate corect dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se constată că instanţa a analizat în concret măsura în care poate fi reţinută culpa procesuală a intimatului Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, atât prin prisma rezultatului procesului, dar şi prin evaluarea conduitei acestei părţi şi a poziţiei sale procesuale în litigiul anterior. Astfel, instanţa a reţinut că, în ambele dosare în care s-au efectuat cheltuielile de judecată pretinse prin litigiul pendinte de către reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General, acesta a avut calitatea de intervenient accesoriu în interesul reclamantului B., a cărui acţiune s-a admis, şi s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria din 22.12.1999 emis de către Ministerul Tineretului şi Sportului, precum şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2003 de către notarul public F. încheiat între Biroul de Turism pentru Tineret S.A. şi A. S.R.L. cu privire la imobilul teren din Şos. x.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, însă criteriul privind rezultatul procesului nu poate fi privit izolat, astfel cum s-a arătat cuprinsul Deciziei nr. 21/2022 pronunţate în recursul în interesul legii, menţionate mai sus, ci numai prin corelare cu poziţia procesuală a părţilor, fiind necesar în acest scop a se evalua judecata înfăptuită în etapele jurisdicţionale promovate în cadrul demersului judiciar analizat, cu observarea evoluţiei cadrului procesual de la momentul formulării cererii de chemare în judecată (2006) şi până la soluţionarea definitivă a cauzei (2015).

Doar în acest mod se poate determina, în mod riguros (cu ocazia analizei pretenţiei deduse judecăţii pe cale separată), întinderea culpei pârâţilor şi, ca o consecinţă, justificarea precum şi, după caz, dimensionarea cheltuielilor de judecată efectuate din perspectiva realităţii, necesităţii şi caracterului lor rezonabil.

Aşadar, în determinarea culpei procesuale a intimatului Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, instanţa de apel a analizat "modul de constituire a acestei instituţii şi atribuţiile avute la momentul formulării acţiunii" ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, pentru a putea aprecia dacă această parte litigantă are vreo culpă în emiterea actelor anulate prin decizia pronunţată în dosarul respectiv şi, pe cale de consecinţă, în declanşarea procesului.

Parcurgând istoricul modificărilor legislative relevante în acest sens, instanţa de apel a constatat că, în anul 2006, când s-a declanşat litigiul respectiv, Ministerul Educaţiei Naţionale era continuator al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, iar la momentul soluţionării irevocabile a dosarului nr. x/2006, prin decizia civilă nr. 559R/12.05.2015, cele două ministere nu mai erau reunite în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ci erau divizate încă din anul 2012, astfel că Ministerul Educaţiei Naţionale nu poate fi responsabil pentru acte emise de Ministerul Tineretului şi Sportului (a căror anulare s-a solicitat în cadrul acelui dosar), anterior preluării sale prin formarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Cum în demersul judiciar pendinte reclamantul a înţeles să formuleze cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată în contradictoriu atât cu Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, cât şi cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în mod justificat instanţa de apel a realizat analiza actelor normative în privinţa acestor doi pârâţi, verificare din care a rezultat că "Ministerul Educaţiei Naţionale a fost parte în dosarul nr. x/2006, dar prin divizarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din anul 2012, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, drepturile şi obligaţiile s-au împărţit între cele două ministere (Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Tineretului şi Sportului), fără a exista vreo menţiune expresă privind transmiterea către Ministerul Educaţiei Naţionale a vreunei obligaţii legate de activitatea Ministerului Sportului, inclusiv a modului de gestionare a patrimoniului acestuia".

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a analizat măsura în care se poate reţine culpa procesuală a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice prin corelare cu elementele concrete ale judecăţii înfăptuite în cadrul etapelor jurisdicţionale care au format procesul în urma căruia s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată. În urma acestei analize, circumscrise elementelor de fapt care au aptitudinea de a contura culpa procesuală, instanţa a reţinut că nu poate obliga, în solidar, ambii pârâţi - Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, la plata cheltuielilor de judecată întrucât acestea derivă din constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria din 22.12.1999 emis de către Ministerul Tineretului şi Sportului.

În ceea ce priveşte alegaţia referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi în prezentul litigiu, Înalta Curte observă că pretenţiile formulate în cadrul prezentului dosar sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală în cadrul căreia se analizează culpa care revine părţii care a pierdut procesul (ce a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui act emis de către Ministerul Tineretului şi Sportului), iar cadrul procesual a fost stabilit de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive dispusă prin încheierea din 16.11.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, nu are nicio legătură cu verificarea pe fond a condiţiilor în care se poate angaja culpa procesuală a părţii pârâte cu privire la declanşarea unui alt litigiu, cum este cazul în speţă. În acest sens sunt dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., conform cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii iar existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Înalta Curte observă, pe de o parte, că pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a avut calitatea de intervenient-pârât în dosarul nr. x/2006, însă prin decizia civilă nr. 559R/12.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu s-a dispus nicio măsură împotriva sa, iar, pe de altă parte, această parte nu s-a opus admiterii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul acelui dosar.

În acest context, se constată că instanţa de apel a respectat criteriile care trebuie avute în vedere pentru stabilirea culpei procesuale a părţii chemate în judecată într-un litigiu ulterior pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost statuate acestea prin deciziile pronunţate în procedurile de unificare a practicii judiciare, expuse mai sus.

În acest context, susţinerea recurentului reclamant privind încălcarea art. 5 din C. proc. civ. este formală în condiţiile în care această dispoziţie legală se referă la îndatorirea judecătorului de a primi şi soluţiona o cerere de competenţa sa iar în cauză cererea formulată de reclamant a fost primită şi soluţionată de instanţă. Respectarea dispoziţiei menţionate presupune soluţionarea cererii în coordonatele expuse în alin. (2)-(4) ale textului legal, şi nu pronunţarea unei soluţii favorabile părţii care introduce respectiva cerere.

De asemenea, invocarea rolului activ al judecătorului reglementat de art. 22 din C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din acelaşi cod şi de art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului este în egală măsură formală, ea fiind generată de nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată, nefiind relevată în concret o încălcare a normelor de procedură.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind lipsa motivării soluţiei de menţinere a reducerii cheltuielilor de judecată, contrar susţinerilor recurentului, lecturarea considerentelor deciziei civile recurate relevă că instanţa de apel a reţinut argumentat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 C. proc. civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, raportat la "complexitatea celor două dosare x/2006 şi y/2015 şi activitatea desfăşurată de avocaţi, ţinând seama şi de etapa în care a intervenit reclamantul din prezenta cauză în primul dosar".

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut, sub aspectul caracterului rezonabil al cheltuielilor efectuate de apelantul-reclamant în dosarul menţionat, că acesta "nu presupune stabilirea acestor cheltuieli ca procent din valoarea obiectului litigiului, ci trebuie apreciat în raport de complexitatea cauzei, dar şi de activitatea desfăşurată de avocaţi". Această statuare nu relevă o interpretare greşită a art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., ponderea pe care instanţa o acordă criteriilor enumerate de text în aprecierea măsurii în care se justifică reducerea părţii din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor fiind stabilită, astfel cum expres indică textul legal menţionat, "ţinând seama şi de circumstanţele cauzei".

În acest sens, instanţa de apel a ţinut seama şi de "faptul că toate cele trei societăţi de avocatură au acordat asistenţă de specialitate cu privire la aceeaşi problemă litigioasă, astfel că a fost la alegerea acestuia de a angaja mai multe societăţi de avocatură, în mod succesiv, care pentru a asigura o apărare corespunzătoare au efectuat studiul dosarului şi a întregului probatoriu administrat până la momentul la care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică".

Astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a observat şi momentul intervenirii reclamantului în dosarul nr. x/2006, pe calea intervenţiei accesorii în rejudecarea apelului, "moment la care o parte din problemele deduse judecăţii primiseră o dezlegare în primul ciclu procesual", iar în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2015, s-a reţinut complexitatea redusă a acestuia, având în vedere că acesta a avut ca obiect revizuirea împotriva deciziei nr. 559 R/12.05.2015, cerere respinsă ca tardiv introdusă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că instanţa de apel a mai reţinut că "acordarea unei sume globale pentru fiecare dosar, fără a se fi motivat reducerea onorariului aferent fiecărui contract de asistenţă juridică nu poate duce la concluzia că prima instanţă nu a motivat reducerea onorariului avocaţial, cât timp prima instanţă a analizat în mod unitar serviciile juridice de care a beneficiat apelantul-reclamant în baza celor trei contracte de asistenţă juridică, reducând suma globală aferentă celor trei contracte, fără a fi necesară o prezentare detaliată a cheltuielilor reduse pentru fiecare contract de asistenţă juridică, întrucât toate cheltuielile au fost aferente unui singur dosar".

Raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil măsura dispusă, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns motivelor de apel care au învestit legal instanţa.

Or, astfel cum s-a arătat mai sus, din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a motivat soluţia de reducere a cheltuielilor acordate de prima instanţă, inclusiv prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi a analizat criticile aduse de apelantul-reclamant, iar împrejurarea că, în urma acestei analize, a apreciat că suma de 50.000 RON, respectiv suma de 10.000 RON se încadrează în limitele caracterului rezonabil nu are semnificaţia unei nemotivări, cum susţine recurentul.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de prima instanţă şi menţinut prin decizia atacată, se reţine că, deşi recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a indicat elementele avute în vedere pentru a acorda suma pretinsă, sumă care în opinia reclamantului este disproporţionată în raport cu valoarea litigiului, complexitatea deosebită şi volumul de muncă al avocatului, Înalta Curte reţine că, pe de o parte, elementele avute în vedere de instanţă au fost expuse în cuprinsul deciziei, astfel cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte, în măsura în care recurentul tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate şi a cuantumului efectiv stabilit de instanţa de apel, trebuie constatat că asemenea susţineri constituie critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a deciziei.

Atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuţiile instanţei de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalităţii hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

Înalta Curte constată, aşadar, urmărind raţionamentul judiciar exprimat, că în cauză nu poate fi reţinut cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nici nu a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, din analiza considerentelor deciziei recurate reieşind că aceasta conţine o analiză reală şi efectivă făcută de instanţa de prim control judiciar, raportată la elementele concrete ale situaţiei deduse judecăţii, analiză care reflectă o justă respectare a cadrului legal specific litigiilor având ca obiect cheltuielile de judecată solicitate pe cale separată, soluţia de menţinere a dispoziţiei de reducere a cheltuielilor de judecată fiind temeinic motivată.

Criticile din memoriul de recurs care privesc aprecierea instanţei asupra cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat achitat în litigiile anterioare, nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., din moment ce privesc temeinicia deciziei civile recurate.

În acest sens, prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În considerente, s-a reţinut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanentă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Prin urmare, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în niciun motiv de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Drept urmare, în raport cu statuările din cuprinsul deciziei pronunţate în recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie conform dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., criticile recurentului privind aprecierea instanţei asupra proporţionalităţii reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, neputând fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, nu vor fi analizate.

Astfel, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat aspectele de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a avocaţilor părţii care a câştigat procesul, în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, vizează exclusiv temeinicia deciziei atacate, motiv pentru care nu poate forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, instanţa de apel făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 1349 C. civ.

Se observă că instanţa de apel a fost ţinută, date fiind limitele prefigurate de acţiunea dedusă judecăţii, a se pronunţa exclusiv asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de norma specială în materie, art. 453 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că dreptul legal la acordarea cheltuielilor de judecată îşi are izvorul într-un raport juridic procesual ce are ca finalitate acoperirea prejudiciului material cauzat părţii care a câştigat procesul.

În acest sens, se constată şi că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, a statuat, prin Decizia nr. 367 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 7 aprilie 2008, şi prin Decizia nr. 1.586 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2012, că:

"obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru şi onorariile avocaţilor, de către partea ale cărei pretenţii nu au fost admise de instanţa de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia".

De asemenea, prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de contencios constituţional a statuat că aplicarea dispoziţiei menţionate implică stabilirea culpei procesuale "în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia desfăşurării procesului" (par. 24).

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 59/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că fundamentul suportării cheltuielilor de judecată este determinat de culpa procesuală şi de principiul despăgubirii celui ce câştigă procesul (par. 63).

În decizia menţionată au fost indicate şi coordonatele analizei care trebuie respectate de instanţele sesizate cu un astfel de litigiu, arătându-se că "nu există niciun argument ca, în litigiile având ca obiect plata cheltuielilor de judecată decurgând dintr-un proces anterior, analiza culpei procesuale a părţilor implicate să aibă loc în alte coordonate decât cele dictate de lege, respectiv art. 453 alin. (1) şi art. 454 din C. proc. civ., respectiv prin observarea rezultatului procesului şi a atitudinii procesuale a celui care l-a pierdut, manifestată pe parcursul său (par. 84).

Or, atât timp cât instanţa a respectat aceste repere în analiza sa, raportat la considerentele obligatorii ale deciziilor arătate anterior, nu se poate reţine o încălcare a prevederilor dreptului substanţial în materia răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt stabilite de prevederile art. 1.357 C. civ., acestea din urmă reprezentând norma generală în materie delictuală care se aplică, în litigiul având ca obiect plata cheltuielilor de judecată decurgând dintr-un proces anterior, în coordonatele expuse mai sus.

În consecinţă, reţinând că niciuna dintre criticile formulate de recurent nu justifică casarea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 511A din 30 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 511A din 30 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Biroul de Turism pentru Tineret S.A., A. S.R.L., Agenţia Naţională pentru Sport, Ministerul Educaţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2025.