Rescission of real estate sale: annulment of cassation appeal for lack of signature, missing stamp duty, untimeliness, and failure to allege valid grounds

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2026

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP E. sub nr. x/18.06.2021, repunerea părţilor în situaţia anterioară, restituirea preţului încasat şi obligarea la plata de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 25.000 Euro.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa civilă nr. 284 din 13 iunie 2024, Tribunalul Vrancea a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. având ca obiect rezoluţiune contract şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP prea E. sub nr. x/18.06.2021.

A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că a obligat reclamanţii la restituirea bunului ce a făcut obiectul contractului, adică imobilul teren în suprafaţă totală de 1071 mp, situat în intravilanul comunei Bilieşti, sat Bilieşti judeţul Vrancea, număr cadastral x, pe care se află o casă de locuit construită din BCA şi acoperită cu tablă, în suprafaţă utilă de 69,1 mp şi suprafaţă desfăşurată de 90 mp, număr cadastral x şi pe pârâţi la restituirea preţului de 55.000 euro.

A respins cererea de obligare a pârâţilor la plata de despăgubiri pentru daune morale ca neîntemeiată.

A obligat pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 8.114 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 236/A din 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanţii-pârâţi C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 284/13.06.2024 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi A. şi B..

A obligat apelanţii-pârâţi C. şi D., în solidar, la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 236/A din 14 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii D. şi C., prin care invocă aspecte de fapt din dosar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport cu excepţiile procesuale invocate, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Prioritar, cu privire la excepţia nulităţii recursului pentru nesemnare, invocată de intimaţi în şedinţă publică, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauza de faţă, se constată că, deşi recurenţii D. şi C. au fost citaţi cu menţiunea ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să procedeze la semnarea cererii de recurs sau să depună la dosar un exemplar semnat al cererii, sub sancţiunea nulităţii, părţile nu s-au conformat obligaţiei dispuse de instanţă. Adresa existentă la dosar, ce cuprindea dispoziţia instanţei de semnare a cererii de recurs, a fost comunicată părţilor la 10 martie 2025, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare existente la dosarul de recurs.

În lipsa semnăturii părţilor, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturilor, şi văzând că recurenţii D. şi C. nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei de judecată de a semna memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

II.2. Cu privire la excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, invocată de intimaţi în şedinţă publică, şi aceasta urmează a fi admisă.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în sensul că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta şi de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speţă, prin adresa emisă de instanţă în data de 05 martie 2025 şi comunicată la 10 martie 2025 (potrivit proceselor-verbalede înmânare de la filele x şi 20), recurenţilor li s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.168,75 RON, precum şi faptul că au posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Recurenţii nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru şi nici nu au formulat cerere de ajutor public judiciar, ori cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Întrucât recurenţii nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancţiunea anulării acestuia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de D. şi C..

II.3. Cu privire la excepţia tardivităţii, invocată de instanţă, din oficiu.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 236/A din 14 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Galaţi a fost comunicată pârâţilor 27 noiembrie 2024, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosarul de apel, dată de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru exercitarea şi motivarea recursului, iar calea de atac a fost transmisă prin poşta electronică la data de 12 februarie 2025, astfel cum reiese din dovada aflată la dosarul Înaltei Curţi, în condiţiile în care ultima zi pentru declararea recursului a fost 30 decembrie 2024, într-o zi de luni.

În cauza de faţă, se constată şi faptul că recurenţii nu au invocat intervenită nicio împrejurare, temeinic justificată, care să îi fi pus în imposibilitate obiectivă pentru exercitarea căii de atac în termenul legal şi nici nu au formulat o cerere de repunere în termenul de exercitare a recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispoziţiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv, astfel încât se impune sancţiunea anulării acestuia, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

II. 4. Cu privire la excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, invocată de intimaţi, prin întâmpinare.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurenţi pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenţii ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs recurenţii trebuiau să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată. În cauză, însă, recurenţii, fără a arăta motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repun în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând în integralitate cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie raţionamentul curţii de apel.

Aşadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fiind invocat în mod formal, întrucât recurenţii nu duc mai departe susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi aplicat greşit normele de drept material, nearătând ce anume din raţionamentul instanţei este nelegal.

Practic, recurenţii nu fac altceva decât să reia, aşa cum s-a arătat, situaţia de fapt din dosar şi poziţia pe care au susţinut-o de-a lungul procesului, fără a se raporta la considerentele curţii de apel.

Cât priveşte marea majoritatea a criticilor, prin acestea s-a tins la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, în raport cu preţul vânzării care ar fi reflectat starea imobilului la momentul vânzării. Or, toate aceste chestiuni se circumscriu unor motive de netemeinicie, iar nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia pronunţată, fără a se releva normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Drept urmare, având în vedere că recurenţii nu au arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Având în vedere aceste excepţii, precum şi efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepţia nulităţii recursului pentru nesemnare.

Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererile de recurs.

Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâţii D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 236/A din 14 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimaţi, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, dovedite doar de către intimata A. cu facturile din 19.03.2025, 29.01.2026 şi 02.02.2026 şi extrasele de cont din 08 aprilie 2025 şi 03 februarie 2026, aflate la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., îi va obliga pe recurenţii D. şi C. la plata sumei de 5000 RON, constând în onorariu de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă faţă de complexitatea redusă a cauzei, ţinând cont de activitatea prestată de avocat în etapa procesuală a recursului şi de faptul că dosarul a fost soluţionat, pe excepţie, la primul termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 236/A din 14 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii D. şi C. la plata către intimata A. a sumei de 5000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.