Revision petition dismissed for tardiness: application of one-month deadline for challenging enforcement objections and ex officio reopening of suspended proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the petition for revision as late, thereby upholding the final decision of the Tribunal of Constanta, which had previously dismissed the appeal and allowed the enforcement objection filed by a public hospital against a private individual. The dispute concerned an enforcement objection regarding meal vouchers, where the hospital argued that the lower court violated the res judicata authority of a prior appellate decision which established the hospital was funded exclusively by its own revenues rather than the state budget, thus excluding the application of specific public funding regulations. The ICCJ first rejected the respondent's objection of peremption, ruling that when proceedings are suspended for a constitutional review raised ex officio, the case must be re-opened by the court automatically, so the failure of the parties to request this does not trigger procedural lapse. However, the court found the revision petition inadmissible because it was filed one month after the one-month deadline prescribed by the Civil Procedure Code for this specific type of revision (contradiction with a prior final judgment), a deadline calculated from the date the appealed decision became final, which occurred at the time of pronouncement since no further appeal was possible; consequently, the constitutional review of the deadline provision was moot as the Constitutional Court had previously upheld its constitutionality.
Legislator headnote
AI generatedart. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 513 C. proc. civ, art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 415 C. proc. civ; Revision petition dismissed for tardiness: application of one-month deadline for challenging enforcement objections and ex officio reopening of suspended proceedings: Prin încheierea din data 23 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul revizuirii
Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2018 pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2018, contestatorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei", în contradictoriu cu intimata A. a contestat executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 1138/2017 al BEJ B.. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare şi întoarcerea executării silite.
Prin sentinţa civilă nr. 5775/25.05.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii invocată de intimat, fiind admisă în parte contestaţia la executare formulată de către contestatorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei în contradictoriu cu intimata A., în sensul anulării executării silite declanşată în dosarul de executare nr 1138/2017 al BEJ B.. Totodată, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea sumelor încasate şi consemnate la C. prin intermediul BEJ B., fiind respinsă cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 923 din data de 14 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 5775/25.05.2018 pronunţată de Judecătoria Constanta în dosarul civil nr. x/2018, in contradictoriu cu intimatul reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei.
II. Calea de atac formulată în cauză şi procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Împotriva deciziei civile nr. 923 din data de 14 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, pârâta A. a exercitat calea extraordinară de atac a revizuirii.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 16 iulie 2019 şi repartizată aleatoriu completului CF x.
La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2019, Înalta Curte a invocat faptul că decizia atacată cu revizuire a rămas definitivă la data pronunţării, 14 mai 2019, iar cererea de revizuire a fost expediată prin firma de curierat D. la data de 15 iulie 2019, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte a înţeles să invoce, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte instituirea termenului de o lună pentru exercitarea revizuirii, care începe a curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, atunci când aceasta devine definitivă la data pronunţării ei.
Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul asociat x/2019 a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin încheierea din data 23 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin Hotărârea Colegiului de conducere al ICCJ nr. 8 din data de 27.01.2021 prin care a fost aprobată desfiinţarea completului de judecată cu nr. 6 din cadrul secţiei I civile, începând cu data de 1 martie 2021 şi repartizarea ciclică a dosarelor între celelalte completuri de judecată iar prin Hotărârea Colegiului de conducere al ICCJ nr. 33 din data de 31.03.2021 a fost aprobată "(...) prorogarea efectelor Hotărârii Colegiului de conducere nr. 8 din 27 ianuarie 2021, până la data de 09.04.2021".
Prin procesului-verbal de repartizare prin metoda sistemului ciclic a dosarelor rămase pe rolul completelor de judecată noul C. proc. civ. cu nr. 6 întocmit în data de 09.04.2021, prezentul dosar a fost repartizat completului de judecată "Completul filtru nr. 2" (Completul nr. 2 noul C. proc. civ.).
La data de 22 mai 2025 a fost comunicată la dosarul cauzei Decizia nr. 576 din data de 31 octombrie 2024 pronunţată de Curtea Constituţională prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din data de 27 mai 2025 a fost stabilit termen de judecată în şedinţă publică din data de 16 septembrie 2025, cu citarea părţilor în vederea repunerii cauzei pe rol şi pentru soluţionarea cererii de revizuire.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 576 din data de 31 octombrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 585 din data de 24.06.2025.
1. Motivele cererii de revizuire.
Invocând incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (8) coroborate cu dispoziţiile art. 513 C. proc. civ., revizuenta a solicitat anularea deciziei civile nr. 923 din data de 14 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018 prin raportare la autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 455/19.10.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Constanta în cadrul dosarului nr. x/2015
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, potrivit celor stabilite cu autoritate de lucru judecat în cuprinsul deciziei nr. 455/2016, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei se încadrează în sfera instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.
În acest sens, a arătat revizuenta, considerentul pentru care s-a admis apelul şi s-a emis decizia ce reprezintă titlul executoriu şi a cărei anulare o solicită este reprezentat tocmai de faptul că sursa de finanţare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei este din surse proprii. Faţă de această reţinere, a cărei autoritate de lucru judecat nu poate fi încălcată, instanţa de apel, în cadrul dosarului nr. x/2018, nu putea reţine incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2015, dat fiind faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile privind finanţarea de la bugetul de stat.
În opinia revizuentei, acest aspect al sursei de finanţare nu poate fi negat atâta timp cât se bucură de autoritate de lucru judecat. Nici natura tichetelor de masă nu mai poate fi repusă în discuţie, existând deja stabilite, în acelaşi titlu executoriu, toate menţiunile.
Astfel, revizuenta a arătat că îşi limitează argumentele exclusiv asupra admisibilităţii cererii de revizuire, dat fiind faptul că prin soluţia pronunţată în apel de către Tribunalul Constanţa s-a încălcat autoritatea de lucru judecat privind sursa de finanţare a spitalului.
Considerentul pentru care Curtea de Apel a admis apelul şi a obligat spitalul la plata contravalorii tichetelor de masă a fost faptul că este finanţat din venituri proprii, iar Tribunalul Constanţa a admis apelul în contestaţia la executare şi a dispus întoarcerea executării silite pentru întreaga sumă având în vedere art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, respectiv plata din bugetul public.
2. Apărările formulate în cauză
Prin notele de şedinţă depuse la data de 16 septembrie 2025, intimatul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Constanţa a invocat excepţia perimării cererii ce face obiectul prezentei cauze motivat de faptul că decizia Curţii Constituţionale nr. 576/2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost pronunţată la data de 31.10.2024, în raport de prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
În acest sens, a arătat că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă la data de 31.10.2024, data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, ce s-a împlinit la data de 30.04.2024.
Intimatul a solicitat respingerea cererii de repunere pe rol în contextul în care suspendarea a fost dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., neputând opera o repunere pe rol, din oficiu de către instanţa de judecată.
Prin notele de şedinţă, intimatul a solicitat respingerea ca tardivă a cererii de revizuire întrucât aceasta a fost depusă cu depăşirea termenului de o lună de la data pronunţării deciziei civile nr. 923 din 14 mai 2019 de către Tribunalul Constanţa, termen imperativ prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, motivat de faptul că nu există contradicţie între hotărârea Curţii de Apel Constanţa şi hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Concluzionând, intimatul a solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardivă, inadmisibilă iar în subsidiar ca nefondată, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.
III. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
III.1. În ceea ce priveşte excepţia perimării invocată de către intimatul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Constanţa, Înalta Curte urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, astfel cum rezultă din consemnările încheierii de şedinţă din data de 23 ianuarie 2020. Totodată, fost dispusă suspendarea judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei invocate.
Contrar susţinerilor intimatului pârât, în această situaţie repunerea pe rol nu poate fi solicitată doar de părţile în litigiu. Pornind de la premisa că suspendarea cauzei constituie o sistare cu caracter temporar a judecăţii, art. 415 C. proc. civ. prevede expres ipotezele în care se reia judecata unei cauze suspendate atunci când motivul care a generat suspendarea a încetat să mai existe.
Judecata unei cauze suspendate se reia: prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, atunci când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor (art. 415 pct. 1 C. proc. civ. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6 C. proc. civ. (art. 415 pct. 2 C. proc. civ.); din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 415 pct. 3 C. proc. civ.).
Totodată, art. 415 pct. 4 C. proc. civ. dispune că reluarea judecăţii se poate dispune prin alte modalităţi prevăzute de lege.
Astfel, legiuitorul român a stabilit că există şi alte modalităţi prevăzute de lege prin care se poate relua judecata, fără a le enumera în mod exhaustiv. În unele cazuri instanţa reia din oficiu judecarea cauzei, iar în altele o va putea dispune doar la cererea părţilor.
În situaţia în care judecarea cauzei este suspendată (facultativ) în vederea soluţionării de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în procesul respectiv, după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, cauza trebuie repusă pe rol din oficiu.
Această ipoteză se aseamănă cu alte situaţii în care suspendarea cauzei este dispusă în vederea dezlegării unei probleme de drept cu caracter prejudicial, precum trimiterea preliminară reglementată de art. 267 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (TFUE) ori suspendarea facultativă reglementată de art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la dezlegarea unei sesizări prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizare care ridică aceeaşi chestiune de drept cu cea relevantă în cauza aflată pe rol.
În cazul în care pricina se suspendă până la dezlegarea unui alt litigiu cu caracter individual, care ar avea o înrâurire hotărâtoare prin statuarea asupra existenţei ori inexistenţei unui drept subiectiv civil decisiv pentru cauza aflată pe rol, iar suspendarea a fost apreciată ca oportună din perspectiva dreptului fundamental la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil (art. 21 alin. (3) din Constituţie), respectiv ipoteza reglementată de art. 413 pct. 1 C. proc. civ., repunerea pe rol va avea loc doar la cererea părţii interesate.
Dimpotrivă, în ipotezele menţionate anterior, în care se urmăreşte dezlegarea unei chestiuni prejudiciale importante ori decisive în cauza aflată pe rol, fiind sesizate CJUE, Curtea Constituţională ori Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, repunerea pe rol se va face din oficiu - ceea ce nu exclude desigur cererea părţii interesate - indiferent dacă suspendarea era obligatorie ori numai facultativă.
Această soluţie rezultă de altfel şi din Decizia în interesul legii nr. 2/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., în cazul suspendării facultative, dispuse de instanţă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanţe naţionale sau a unei instanţe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunţării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului.
Soluţia şi considerentele acestei decizii deopotrivă sunt relevante, mutatis mutandis, şi în ipoteza de faţă.
Obligaţia instanţei de a repune din oficiu cauza pe rol are o importantă semnificaţie în aprecierea eventualei conduite a părţilor care nu au formulat ele însele cererea de repunere pe rol înăuntrul termenului de perimare, întrucât dacă un act de procedură trebuia a fi efectuat din oficiu nu poate opera perimarea.
În acest sens sunt dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:
"Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive ce nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."
În acest context, trebuie precizat că obligaţia instanţei de a dispune repunerea cauzei pe rol din oficiu, în situaţia de faţă, nu înlătură dreptul oricăreia dintre părţi de a solicita redeschiderea procesului prin formularea unei cereri de reluare a judecăţii.
Prin urmare, ori de câte ori un act de procedură trebuie efectuat din oficiu, părţilor nu li se poate reţine vreo culpă pentru rămânerea dosarului în nelucrare, astfel încât, constatându-se îndeplinită această condiţie împreună cu aceea a trecerii unui termen de 6 luni de la rămânerea cauzei în nelucrare, să fie posibilă aplicarea sancţiunii procedurale a perimării.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a respinge excepţia perimării invocată de către intimatul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Constanţa.
III.2. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de revizuire, Înalta Curte reţine următoarele.
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
În cauză, se solicită anularea civile nr. 923 din data de 14 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca fiind contrară deciziei civile nr. 455/19.10.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Constanta în cadrul dosarului nr. x/2015
Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".
În speţă, decizia atacată cu revizuire, a fost pronunţată în soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 5775/25.05.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare referitoare la executarea silită efectuată în dosarul de executare silită nr. x/2017 al BEJ B..
Or, potrivit art. 718 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun"
Pe cale de consecinţă, nefiind o hotărâre pronunţată în cazurile de excepţie prevăzute de art. 718 alin. (1) decizia civilă ce face obiectul revizuirii a rămas definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. definitivă la data pronunţării, 14 mai 2019, motiv pentru care termenul legal pentru exercitarea căii de atac, calculat conform regulii conţinute în art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 14 iunie 2019.
Cererea de revizuire a fost expediată de revizuentă prin firma de curierat D. la data de 15 iulie 2019, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".
Având în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 576/2024 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, revizuenta a încălcat prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depăşirea termenului legal prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, chestiunea inadmisibilităţii precum şi celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca neîntemeiată excepţia perimării cererii de revizuire.
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 923 din data de 14 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.