Inadmissibility of nullity appeal for challenging substantive interpretation of statute of limitations and civil liability grounds under Romanian civil procedure.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, Comuna Frumosu, prin Primar, l-a chemat în judecată pe pârâtul A., pentru ca prin hotărârea ce va pronunţa instanţa să dispună obligarea la plata sumei de 412.239 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului produs bugetului local al comunei prin faptele săvârşite de acesta şi reţinute prin sentinţa penală de condamnare nr. 253/2019 din 08.10.2019 a Tribunalului Suceava.

Prin sentinţa civilă nr. 744/1.10.2020, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, pe rolul căruia s-a înregistrat cauza la 17.11.2020.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 488 din 9 martie 2021, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, precum şi cererea de chemare în judecată.

3. Decizia pronunţată în apel în primul ciclu procesual

Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin decizia nr. 796 din 21 septembrie 2021 a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Comuna Frumosu, prin Primar.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 1014 din 12 mai 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta Comuna Frumosu, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 796 din 21 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

A casat decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

5. Decizia pronunţată în apel în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1217 din 7 decembrie 2023 Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta Comuna Frumosu prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 488 din 9 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosar nr. x/2020, intimat fiind pârâtul A., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 412.239 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului produs bugetului local al Comunei Frumosu. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare deciziei pronunţate.

6. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia civilă nr. 140 din data de 21 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Comuna Frumosu prin primar.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii de şedinţă din 9 noiembrie 2023 şi a deciziei nr. 1217 din 7 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva nr. 140 din data de 21 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

1. Înregistrarea contestaţiei în anulare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 13 septembrie 2025 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.

2. Motivele contestaţiei în anulare

Contestatorul a solicitat admiterea căii de atac promovate, anularea hotărârii atacate şi în principal admiterea excepţiei dreptului material la acţiune iar în subsidiar respingerea, ca nefondată, a pretenţiilor întrucât nu derivă dintr-un dosar penal.

În ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. contestatorul a susţinut că dezlegarea dată recursului prin decizia nr. 140 din 21 ianuarie 2025 este rezultatul unei erori materiale sub aspectul analizării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie întemeiată pe dispoziţiile vechiul C. civ. şi care a fost invocată pentru prima dată, în apel după rejudecare, în faţa Curţii de Apel Suceava.

A arătat contestatorul faptul că în dosarul penal nr. x/2016, la soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa penală de apel a statuat, cu putere de lucru judecat, că legea aplicabilă prejudiciului a debutat în anul 2009 astfel că sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. de la 1864. Din acest dosar penal a derivat şi acţiunea reclamantei, aşa cum au reţinut şi instanţele de judecată.

Motivarea instanţei de recurs, sub acest aspect, conform căreia excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ar fi intrat în autoritatea de lucru judecat, este, în opinia contestatorului, rezultatul unei erori materiale, fiindcă excepţia întemeiată pe dispoziţiile vechiul C. civ., nu mai fusese invocată anterior, fiind invocată pentru prima dată în faţa instanţei de apel, după ce dosarul fusese trimis la rejudecare.

Deşi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune din dispoziţiile C. civ. actual a fost analizată de către prima instanţă, contestatorul a arătat că a solicitat ca instanţa de recurs să analizeze că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune întemeiată pe dispoziţiile C. civ. anterior nu mai fusese analizată în cadrul dosarului şi că privea o altă perioadă şi un alt termen.

Întrucât excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune aflată sub regimul de reglementare al Decretului nr. 167/1958 se poate invoca în orice moment şi în orice stadiu procesul, aşa cum s-a statuat prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dezlegarea dată de către instanţa de recurs prin raportare la acest aspect a fost, în opinia contestatorului, rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv, respectiv cel prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul a arătat că acesta se referă la izvorul real al pretenţiei solicitate, la suma din care este compusă pretenţia solicitată, şi la data de la care această sumă este calculată ca fiind datorată.

Prin raportare la dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ. dar şi la faptul că instanţa de recurs a reţinut în considerente, la paragraful nr. 8 că motivul invocat nu pot investi legal instanţa de recurs cu cercetarea lor deoarece tind la provocarea unui control în temeinicie asupra hotărârii atacate, străin judecăţii specifice recursului şi la o cercetare de fond asupra raportului juridic litigios, inadmisibilă în această etapă procesuală, contestatorul a precizat că prin intermediul contestaţiei formulate critică faptul că nu s-a cercetat în esenţă că suma de bani la care a fost obligat recurentul a fost calculată de la o dată anterioară soluţionării dosarului penal şi că dosarul nu era un dosar de pretenţii provenit dintr-o cauză penală.

În acest sens, a susţinut contestatorul faptul că, în cauză, că nu s-a analizat izvorul concret al pretenţiilor, din ce este compus debitul solicitat şi perioada pentru care a fost calculat, aceste aspecte trebuind corelate întrucât pretenţiile nu derivau dintr-un dosar penal, iar acţiunea se impunea a fi respinsă.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul Comuna Frumosu prin Primar a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare precum şi excepţia inadmisibilităţii iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin rezoluţia din data de 20 mai 2025, Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând calea de atac în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea normelor procedurale.

Dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. dispun că "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (…) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (…)".

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin erori materiale se înţeleg acele greşeli de natură procedurală, ce vizează omisiunea sau confundarea unor date sau elemente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, iar nu posibile greşeli de judecată ce privesc fondul cauzei.

Pentru a învesti instanţa cu soluţionarea contestaţiei în anulare, se impune ca motivele formulate să se circumscrie ipotezei prevăzute de textul legal pe care aceasta este întemeiată, în speţă, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, conform art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (…) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Înalta Curte constată că prin motivele de contestaţie subsumate art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că dezlegarea recursului prin decizia atacată este rezultatul unei erori materiale în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei invocate în cauză.

Raportând aceste susţineri la dispoziţiile legale care reglementează cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că acestea nu conturează eroarea materială săvârşită de instanţa de recurs, ci invocă o prezumtivă greşeală de judecată în sensul că instanţa de recurs nu a avut în vedere, în analiza motivelor de recurs referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, faptul că nu a mai fost analizată în cadrul dosarului şi privea o altă perioadă şi un alt termen.

Or, acest susţineri nu se pot subsuma motivului pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare şi care are în vedere, exclusiv, erorile materiale ce ţin de judecata formală a recursului.

Astfel, greşelile la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. sunt erori de fapt, iar nu eventuale erori legate de modul de interpretare sau de aplicare a legii, prin contestaţia în anulare tinzându-se la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru motivul că judecata nu a fost corespunzător realizată.

Contrar susţinerilor contestatorului, se constată că prin decizia atacată au fost analizate susţinerile referitoare la prescripţia extinctivă. Astfel, instanţa de recurs a reţinut că independent de regimul legal aplicabil prescripţiei extinctive, pentru aducerea în faţa instanţei de apel, contestatorul ar fi trebuit să formuleze apel, principal sau incident, împotriva dezlegării date de tribunal asupra excepţiei de prescripţie întrucât altfel acestuia i se opunea, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, autoritatea dezlegării date pe acest incident procedural de tribunal, care a rămas neatacată în apel.

În alte cuvinte regimul de drept material care guvernează prescripţia şi sprijinit pe care recurentul a contestat soluţia instanţei de apel este nerelevant faţă de argumentele care sunt de ordin procedural, pentru care instanţa de apel a respins excepţia invocată ca apărare prin întâmpinarea la apel formulată de pârât.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, nu se poate reţine incidenţa motivului de contestaţia în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs nu a analizat temeiul pretenţiilor reclamantei precum şi faptul că acestea nu derivau dintr-un dosar penal, suma la plata căreia a fost obligat fiind calculată la o data anterioară soluţionării dosarului penal.

Raportat la motivele invocate de contestator, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă, contestaţia în anulare formulată în baza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. legea trebuie să privească exclusiv omisiunea analizării motivelor de casare, şi nu a argumentelor de fapt sau de drept invocate de recurent, care întotdeauna sunt subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Prin urmare, ipoteza în care nu sunt analizate toate argumentele formulate în susţinerea unui motiv de casare sau ipoteza reunirii tuturor argumentelor şi analizarea acestora în bloc printr-un considerent comun nu vor genera o contestaţie în anulare admisibilă, având în vedere că instanţa a analizat motivul de recurs. Această soluţie este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că instanţa de control judiciar este ţinută să examineze în substanţă motivele şi apărările părţilor, fără însă a fi ţinută să dea un răspuns detaliat fiecărui argument în parte.

Pe de altă parte, pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalităţii deciziei din recurs.

Plecând de la aceste premise, procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se constată că instanţa de recurs a luat în examinare aspectele relevate în cadrul motivului de casare cu care a fost învestită şi a reţinut că susţinerile contestatorului potrivit cărora instanţele ar fi fost induse în eroare cu privire la izvorul pretenţiilor ori că nu ar fi analizat de unde derivă acestea, în ce temei au fost stabilite ori din ce este compusă suma solicitată pârâtului precum şi cele referitoare la neanalizarea înscrisurilor administrate în cauză, nu corespund cazului de recurs prevăzut la punctul 6 sau la punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. dar nici nu pot învesti legal instanţa de recurs cu cercetarea lor deoarece tind la provocarea unui control în temeinicie asupra hotărârii atacate, străin judecăţii specifice recursului şi la o cercetare de fond asupra raportului juridic litigios, inadmisibilă în această etapă procesuală.

Prin urmare, contrar susţinerilor contestatorului, Înalta Curte a procedat la examinarea fiecărui motiv de recurs formulat, însă, din perspectiva posibilităţii de încadrare a acestora în motivele de casare prevăzute de lege, reţinând, în ceea ce priveşte criticile întemeiate pe în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că acestea depăşesc sfera de analiză specifică ipotezei de nelegalitate invocate, fiind chestiuni de temeinicie plasate în afara controlului de legalitate specific instanţei de recurs.

De asemenea, instanţa de recurs a răspuns criticilor recurentului privind temeiul juridic al acţiunii formulate în cauză în contextul în care a reţinut "Contrar afirmaţiilor sale critice, potrivit cărora instanţa de apel n-ar fi tranşat felul răspunderii ce s-a solicitat a fi angajată în privinţa sa (...) instanţa de recurs nu poate decât să constate prezenţa considerentelor dedicate acestui aspect în cuprinsul hotărârii recurate, chiar subsecvent respingerii apărărilor pârâtului întemeiate pe excepţia de prescripţie, răspunderea civilă delictuală fiind instituţia juridică implicată în cercetarea judecătorească efectuată în cauză."

Ca atare, nu pot fi primite susţinerile contestatorului întrucât din analiza deciziei contestate, rezultă că instanţa de recurs a cercetat criticile formulate prin memoriul de recurs iar împrejurarea că, în urma analizei efectuate, a ajuns la o concluzie care îl nemulţumeşte pe contestator nu echivalează cu omisiunea de a cerceta motivul de recurs, ipoteză la care se referă temeiul de drept invocat în susţinerea contestaţiei în anulare deduse judecăţii.

În acest context al analizei evidenţiate de considerentele deciziei atacate prin contestaţia în anulare, criticile expuse de către contestator în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eroare de judecată prezumtivă imputată instanţei, la chestiuni de fond deduse judecăţii în cadrul ciclurilor procesuale anterioare, respectiv critici de nelegalitate şi de netemeinicie pe care acesta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, le aduce hotărârii contestate.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental."

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 140 din data de 21 ianuarie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 140 din data de 21 ianuarie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.