Judicial compensation appeal annulled for lack of valid electronic signature and unpaid court fee under Romanian Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub numărul de dosar x/2024, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, pentru a fi obligat sa îi repare prejudiciul cauzat prin erori judiciare în dosarele nr. x/2014, y/2014*, 600/46/2018, constând în contravaloarea ajutorului social de incluziune începând din august 2014 până la pensionare, cu dobândă/actualizare, cheltuieli de judecată din acestea, daune morale de 10.000.000 RON şi cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1544 din 14 mai 2024, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea reclamantului.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 5103 din data de 3 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 1544 din 14 mai 2024 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2024, intimat fiind pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat prin DGRFP Craiova -prin AJFP Vâlcea.

II. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 5103 din data de 3 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 03.02.2025 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 06 februarie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. civ., cuprinzând menţiunile privind numele, prenumele şi domiciliul procesual ales al recurentului-reclamant, precum şi indicarea hotărârii care se atacă.

Cu referire la prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., s-a dispus verificarea de către Serviciul IT al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a semnăturii electronice aplicate pe cererea de recurs este validă, respectiv a se verifica dacă aceasta este emisă de o autoritate de certificare de încredere sau este o semnătură electronică auto-generată.

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, s-a reţinut că recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

S-a constatat că recurentul-reclamant datorează pentru soluţionarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, în raport cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin adresa emisă la data de 14 februarie 2025 s-a adus la cunoştinţa recurentului reclamant obligaţia de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs precum şi de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancţiunea anulării cererii.

II.1. Motivele de recurs

Recurentul, fără a proceda la încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că hotărârea recurată, prin care a fost anulat apelul său ca netimbrat, este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi a normelor de drept material.

În susţinerea recursului său, recurentul a arătat că cererea de face obiectul prezentului dosar este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. În acest sens, recurentul a indicat faptul că Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2024 a reţinut că cererile având ca obiect reparare erori judiciare sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

A mai susţinut recurentul că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 în care s-au săvârşit erorile judiciare a căror prejudicii s-a solicitat a fi reparate a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 29 lit. b) din O.U.G. nr. 80/13 şi Legea nr. 416/2001, fiind vorba de despăgubiri constând în ajutorul social, rezultând că şi cererea având ca obiect reparare prejudicii cauzate prin erori judiciare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru aşa cum rezulta din art. 34 (3), art. 23 alin. (2) şi art. 24 (3) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurentul a susţinut că în mod nelegat Curtea de Apel Piteşti a refuzat soluţionarea cererii anulând cererea ca nesemnată, în condiţiile în care aceasta a fost semnată potrivit dispoziţiilor legale, ceea ce constituie eroare judiciară şi săvârşirea de abateri disciplinare.

A mai arătat recurentul că hotărârea Tribunalului Vâlcea este lovită de nulitate absolută prin încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii întrucât art. 269 din Legea nr. 303/2022 prevede obligativitatea şi nu posibilitatea comunicării cererii judecătorilor vizaţi de săvârşirea erorilor judiciare, ceea ce constituie motiv de nulitate absolută. Deşi această obligaţie revine Ministerului Finanţelor, instanţa avea de asemenea obligaţia, în opinia recurentului, să impună acestuia să-ţi îndeplinească obligaţiile legale, sub sancţiunea nulităţii.

II.2. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimaţii nu au formulat întâmpinări.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 03 aprilie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză, recurentul-reclamant fiind citat cu obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON şi obligaţia de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, ambele obligaţii sub sancţiunea anulării recursului.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal sau a consilierului juridic, iar, conform art. 486 alin. (3), menţiunea de la alin. (1) lit. e) este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Aceste dispoziţii legale speciale din materia recursului se corelează cu prevederile generale cuprinse la art. 148 din C. proc. civ., potrivit căruia "orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…) semnătura", precum şi la art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată care nu cuprinde (...) semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă".

Din moment ce semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la formularea şi conţinutul cererii adresate instanţei judecătoreşti, rezultă că trebuie aplicată în mod obligatoriu, inclusiv în ipoteza în care cererea este depusă prin mijloace de comunicare la distanţă, potrivit art. 148 alin. (2) şi art. 149 alin. (4) din C. proc. civ.. Sancţiunea nulităţii fiind expresă, va fi aplicată în condiţiile art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.

În acord cu dispoziţiile legale menţionate, recurentul are posibilitatea fie de a semna olograf cererea dedusă judecăţii, fie de a utiliza o semnătură electronică sau o semnătură electronică extinsă, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică (în vigoare la momentul introducerii acţiunii, respectiv la data de 19 februarie 2024) astfel cum prevăd dispoziţiile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepţia de la regula semnăturii olografe.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 267 C. proc. civ. prevăd că "înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor legii speciale", iar cele ale art. 268 alin. (2) C. proc. civ. condiţionează valabilitatea şi eficienţa juridică în plan procesual a semnăturii electronice de reproducerea acesteia în condiţiile prevăzute de legea specială (Legea nr. 455/2001 şi H.G. nr. 1295/2001 privind normele de aplicare a acesteia).

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, "în înţelesul prezentei legi (...) 2. înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică, între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar".

De asemenea, potrivit art. 5 din acelaşi act normativ, "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată".

Condiţii similare rezultă din Legea nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale şi prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea, intrată în vigoare la data de 08 octombrie 2024, ulterior introducerii prezentei acţiuni, care a abrogat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică aplicabilă în prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă se reţine că partea care înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic trebuie să se conformeze dispoziţiilor speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001 ce stabilesc regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.

În asemenea cazuri precum cel din speţa dedusă judecăţii, în care cererile sunt adresate instanţelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conţinutul documentului cu semnătură electronică valida).

Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

În ceea ce priveşte sancţiunea pentru lipsa semnăturii, olografe sau electronice, art. 486 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres faptul că o astfel de lipsă se sancţionează cu nulitatea cererii de recurs. Fiind o nulitate expresă, vătămarea este prezumată potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente se constată că prin rezoluţia completului de judecată din data de 06.02.2025 s-au solicitat departamentului specializat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea semnăturii electronice aplicate pe cererea de recurs, pentru a se stabili dacă aceasta este emisă de o autoritate de certificare de încredere sau este o semnătură electronică auto-generată.

Prin adresa nr. x/06.02.2025 aflată la dosarul de recurs, Serviciul informatică şi statistică judiciară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat instanţei faptul că, în urma verificărilor efectuate, semnătura electronică aplicată cererii de recurs este o semnătură electronică auto-generată şi nu este emisă de o autoritate de certificare de încredere.

În această situaţie, prin adresa emisă la data de 14 februarie 2025 a fost comunicată recurentului-reclamant obligaţia de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs precum şi obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru stabilită în cauză, sub sancţiunea anulării cererii.

Această obligaţie a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 24 februarie 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a adresei emise de instanţă, aflat la dosarul de recurs, însă acesta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiei instanţei.

Totodată, prin citaţia emisă pentru termenul din data de 16 septembrie 2025, recurentului-reclamant i-a fost recomunicată obligaţia de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs şi obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancţiunea anulării recursului conform procesului-verbal aflat la dosarul de recurs.

Aşadar, în contextul în care cererea de recurs nu poartă o semnătură electronică validă, care să respecte exigenţele legii speciale, fiind o semnătură auto generată, pentru a se conforma dispoziţiilor legale, recurentul-reclamant avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă ataşat o semnătură electronică validă, în condiţiile legii speciale anterior menţionate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poştă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă sau avea posibilitatea de a semna cererea de recurs aflată la dosarul cauzei.

Prin urmare, recurentul nu s-a conformat obligaţiei de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs deşi a i-a fost adusă la cunoştinţă această obligaţie. Totodată, recurentul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţa de recurs.

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte reţine că în situaţia în care partea înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic, este necesară existenţa semnăturii electronică a acestuia obţinută potrivit dispoziţiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, act normativ care stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, astfel cum s-a arătat anterior, însă recurentul nu a procedat la transmiterea cererii de recurs care să aibă aplicată o semnătură electronică validă ataşată, în condiţiile legii speciale.

Or, în lipsa semnăturii părţii, cererea nu poate determina legala învestire a instanţei.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părţii, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată. În consecinţă, va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 5103 din data de 3 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 5103 din data de 3 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2025.