Territorial incompetence in maintenance claims: relative competence covered by failure to invoke exception

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2026

După deliberare, constată următoarele:

I. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti la data de 17.10.2024, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună majorarea pensiei alimentare şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere lunare majorate, de la nivelul actual stabilit la 500 RON/lunar la cota maximă permisă de lege (art. 529 alin. (2) din C. civ.) în raport cu veniturile pârâtului, reprezentând contribuţia care îi revine pârâtului, în temeiul obligaţiei legale de întreţinere, la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, pentru copilul C.. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 532 din C. civ., a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere începând cu data cererii de chemare în judecată. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 533 din C. civ., a solicitat ca plata pensiei de întreţinere de către pârât să se facă lunar, până la data de 20 a lunii, pentru luna în curs, într-un cont bancar deschis pe numele reclamantei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 499, art. 525 şi art. 527-530 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa nr. 4669/24.04.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău

A reţinut instanţa că situaţiei juridice invocate prin acţiune, ce derivă din raportul de filiaţie dintre minori şi părinţii acestora, îi sunt incidente regulile ce guvernează materia autorităţii părinteşti şi obligaţiei de întreţinere, dispoziţiile art. 106 C. civ., care enumeră măsurile de ocrotire a minorului şi exercitarea drepturilor părinteşti, constituind o formă de ocrotire a persoanei fizice ce atrage aplicabilitatea art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că minora are stabilită locuinţa la mamă care domiciliază în comuna Hemeiuş, mun. Bacău, jud. Bacău, instanţa a apreciat că Judecătoria Bacău este instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul persoana ocrotită.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bacău, prin sentinţa nr. 4996 pronunţată la data de 08.07.2025 în dosarul nr. x/2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

Această instanţă, faţă de înscrisurile şi precizările depuse de reclamantă, raportat la calitatea de procuror în cadrul Tribunalului Bacău a acesteia, a constatat incidenţa art. 127 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

La rândul său, Judecătoria Focşani, prin sentinţa nr. 11888 pronunţată la data de 24.11.2025 în dosarul nr. x/2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

A reţinut instanţa că incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind vorba de o competenţă teritorială alternativă şi relativă, care, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Drept urmare, a concluzionat că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu putea invoca din oficiu excepţia necompetentei teritoriale, atât timp cât pârâtul nu a invocat-o.

Totodată, a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., nefiind o cauză care să vizeze ocrotirea persoanei fizice, astfel cum este acesta reglementată de Titlul III din C. civ.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Desesizarea instanţelor aflate în conflict a fost determinată de calificarea juridică diferită dată cererii în obligarea la plata pensiei de întreţinere corespunzătoare minorilor, precum şi de interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o condiţiilor de invocare a excepţiei de necompetenţă teritorială

Astfel, în timp ce Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut aplicabilitatea în cauză, în raport cu obiectul cererii introductive de instanţă, a dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, Judecătoria Bacău a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 127 C. proc. civ., faţă de calitatea de procuror a reclamantei, iar Judecătoria Focşani a reţinut că cererile prin care se tinde la stabilirea contribuţiei părinţilor la întreţinerea copilului nu constituie o măsură de ocrotire, în sensul prevederilor anterior indicate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv o competenţă teritorială alternativă, de ordine privată.

Înalta Curte constată că litigiul pendinte are ca obiect o acţiune în pretenţii, prin care s-a solicitat majorarea unei pensii de întreţinere şi obligarea pârâtului la plata acesteia către minoră.

Prin urmare, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competenţa soluţionării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice şi care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, de ordine privată, în alin. (1) pct. 2 fiind stipulat că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică sau privată."

Alin. (2) al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; (pct. 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.", iar potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia necompetenţei nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, deşi a depus întâmpinare la data de 16 ianuarie 2025, acesta nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Or, având în vedere că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, precum şi faptul că pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu putea invoca din oficiu această excepţie, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

Prin urmare, necompetenţa s-a acoperit definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată iniţial a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost învestită, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competenţă sui-generis.

În raport cu toate considerente expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2026.