Purchaser's appeal prevails; gas-connection condition precedent to final installment justifies specific performance and remand.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.05.2023 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., pentru ca, în temeiul art. 1669 alin. (1) C. civ.: a) instanţa să pronunţe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren şi construcţie compus din teren intravilan în suprafaţa de 673 m.p. situat în T5/1, P 110, P 111, P 112 a localităţii Cârcea, jud. Dolj, număr cadastral x şi intabulat în CF x a U.A.T. Cârcea, pe care se află edificată o construcţie casă de locuit, având regim de înălţime P, o suprafaţa construita de aproximativ 145 m.p. şi terasa acoperita de aproximativ 19 m.p., imobil ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/08.01.2021 de către C., modificată prin actul adiţional autentificat sub nr. x/08.02.2022 de către BIN D. şi al actului adiţional autentificat sub nr. x/30.05.2022 de către BIN D.; b) sa instituie, cu titlu gratuit, un drept de trecere pentru utilităţi pe terenul proprietatea pârâtei având destinaţia "cale de acces", în suprafaţă totală de 3.038 m.p., intabulat în CF x a U.A.T. Cârcea, în favoarea imobilului cu nr. cadastral x şi CF x a U.A.T. Cârcea; c) să se noteze construcţia în cartea funciară şi să se intabuleze dreptul de proprietate asupra terenului şi construcţiei ce face obiectul capătului de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care sa ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în CF x a U.A.T. Cârcea;d) să se dispună intabularea servituţii de trecere pentru utilităţi şi servituţii de trecere în CF x a U.A.T. Cârcea, în favoarea imobilului cu nr. cadastral x şi CF x a UAT Cârcea, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 421/05.07.2024 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., luându-se act că aceasta din urmă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 386 din 5 noiembrie 2024 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de către apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 421/05.07.2024, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.R.L., a fost anulată sentinţa atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile anterior menţionate a formulat recurs recurenta-pârâtă B. S.R.L, care a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, aceasta a arătat că prin acţiunea introdusă, reclamantul a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil teren şi construcţie situat în com. Cârcea, jud. Dolj, deşi la data introducerii cererii de chemare în judecată, acesta nu achitase preţul stabilit în actele notariale încheiate între părţi.

Susţine recurenta că, de altfel, acesta nici nu a avut intenţia de a achita întregul preţ, încercând să obţină intervenţia instanţei în înţelegerea perfectată prin solicitarea de a se diminua preţul pe care părţile l-au stabilit de comun acord în schimbul faptului că nu mai dorea dotarea construcţiei cu utilităţile publice, respectiv alimentarea cu gaz. Conform art. 1169 C. civ., principiului libertăţii contractuale are în vedere că părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri, prevederi care se aplică situaţiei în care una dintre părţile promisiunii de vânzare-cumpărare refuză încheierea contractului final, în mod nejustificat, caz în care partea care şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile va putea cere instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract.

Astfel, reclamantul promitent-cumpărător nu putea formula o acţiune prin care să solicite obţinerea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, în condiţiile în care nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în contract de a achita în întregime preţul stabilit de părţi prin promisiunea din 08.01.2021 şi actul adiţional din 08.02.2022, în cuantum de 118.000 euro, astfel cum chiar însăşi partea a recunoscut în acţiunea formulată. Solicitarea sa a fost făcută fără ca la data introducerii cererii, reclamantul să fi achitat întregul preţ convenit în înţelegerea notarială.

Suma de 10.000 euro, ca ultima tranşă a preţului stabilit nu a fost achitată, instanţa neputând pronunţa o hotărâre în sensul celor solicitate, decât dacă "toate celelalte condiţii de validitate" ale convenţiei sunt îndeplinite, mai puţin încheierea actului de transfer al dreptului de proprietate în formă autentică. Drept urmare, consideră recurentul că instanţa de fond a soluţionat corect cauza cu care a fost învestită, pronunţând sentinţa 421/05.07.2024 în sensul respingerii acţiunii reclamantului, în condiţiile în care, până la acel moment, reclamantul însuşi nu îşi respectase obligaţiile contractuale.

De asemenea, menţionează că la data declarării apelului, reclamantul nu a pus la dispoziţia intimatei-pârâte diferenţa de preţ, prin urmare dacă ne raportăm strict la momentul formulării apelului şi al derulării raportului contractual dintre părţi până la acel moment, instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ., nu trebuia să admită calea de atac.

Consideră că reclamantul, în calitate de promitent-cumpărător trebuia să pună la dispoziţia pârâtei întregul preţ, numai în aceste condiţii putând solicita o hotărâre care să ţină loc de act autentic. Orice problemă privind neîndeplinirea obligaţiei pârâtei de branşare a imobilului la gaze putea face obiectul unei acţiuni separate pentru obligaţia de a face sub presiunea daunelor interese sau o diminuare a preţului pentru deficientele obiectului vânzării, prin urmare, apreciază că soluţia instanţei de apel este una nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire concretă la cele reţinute de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei sale, conform cărora la data de 22.08.2024 reclamantul a depus la dosar o dovadă din care rezultă ca ar fi virat pârâtei suma de 49.765 RON, prin care pretinde că a achitat ultima tranşă din preţul convenit, recurenta invocă faptul că acest înscris nu i-a fost comunicat şi nici nu i-a fost pus în discuţie în contradictoriu de către instanţa de apel. De asemenea, arată că şi intimata-pârâtă a trimis la dosar două documente extrem de importante care, de asemenea, nu au fost supuse discuţiei părţilor.

Precizează că a comunicat instanţei de apel faptul că în timpul care s-a scurs de la pronunţarea hotărârii de fond şi până la judecarea apelului, prima parte care şi-a îndeplinit obligaţia contractuală a fost chiar pârâta B. S.R.L, astfel conducta de gaz pe stradă a fost realizată de aceasta şi imobilul a fost branşat la această utilitate. Reclamantul a transmis pârâtei în cont suma de 49.765 RON ulterior branşării, dar fără a notifica intenţia de a se perfecta actul de vânzare-cumpărare.

Tot în aceeaşi perioadă, părţile au purtat discuţii despre modificarea legislaţiei fiscale în materie de vânzare de imobile care a suferit modificări privind cota de TVA faţă de momentul încheierii promisiunii de vânzare, când TVA la cumpărarea de imobile a fost de 5 %, cota inclusă în preţul iniţial de 118.000 RON (preţ TVA), aşa cum se stipulează în actul adiţional de stabilire a preţului.

Acest aspect este foarte important deoarece a dus la o modificare a preţului vânzării stabilit iniţial de părţi, dintr-o cauza exterioară voinţei acestora, fapt ce a fost adus la cunoştinţa reclamantului de către pârâtă.

Ca urmare a creşterii acestei cote de TVA, pârâta arată că pentru perfectarea contractului de vânzare, i-a solicitat reclamantului să vireze şi diferenţa de 4189 Euro, cu titlu de diferenţă de TVA, care, în opinia acesteia, cade în sarcina cumpărătorului până la momentul semnării actelor, fapt ce nu s-a realizat în cauză.

Conform încheierii de certificare nr. 01/24.10.2024 emisa de SPN E. si F., părţile s-au înfăţişat la notar, dar promitentul cumpărător a declarat că:

"refuză să achite orice sumă de bani în plus" nefiind posibilă perfectarea actelor.

Or, legislaţia fiscală în materie de TVA, în mod clar prevede că TVA este parte a preţului care incumbă ca obligaţie de plată cumpărătorului, vânzătorul trebuind doar să îl colecteze şi să îl vireze organului fiscal.

În concluzie, reclamantul a fost înştiinţat ca prin virarea sumei de 49.765 RON tot nu a achitat întregul preţ al imobilului în contextul arătat anterior, acesta fiind şi motivul pentru care virarea acestei sume nu a fost urmată, aşa cum se cuvenea, şi de o notificare către pârâtă prin care reclamantul să îi solicite prezentarea la notar în vederea perfectării contractului final, acesta fiind conştient de faptul că nici după data de 22.08.2024 nu reunea condiţiile pentru a solicita o hotărâre care să ţină loc de act autentic.

În concluzie, sub aspectul elementelor nou apărute în raporturile contractuale dintre părţi în timpul apelului, instanţa de apel a soluţionat în mod greşit cauza, încălcând astfel dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sub aspectul comunicării acestor înscrisuri depuse de părţi şi punerea lor în discuţie contradictorie.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecăţii critici de nelegalitate care sunt nefondate, potrivit celor ce urmează.

- Criticile subsumate de recurenta-pârâtă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitoare la faptul că decizia instanţei de apel încalcă prevederile art. 1169 C. civ. faţă de împrejurarea că a infirmat soluţia tribunalului de respingere a cererii de chemare în judecată având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul litigios, deşi nici la data introducerii acţiunii şi nici la data formulării apelului reclamantul nu a făcut dovada achitării integrale a preţului convenit prin promisiunea de vânzare-cumpărare şi prin actele adiţionale la aceasta, sunt nefondate.

Este adevărat că prin hotărârea de primă instanţă s-a reţinut ca motiv al respingerii cererii de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic asupra imobilului litigios împrejurarea neîndeplinirii integrale a obligaţiei principale a reclamantului de plată a preţului convenit, observându-se de către tribunal că ultima tranşă din preţ, în valoare de 10.000 eu, pentru care părţile conveniseră să fie achitată în trei zile de la data finalizării de către pârâtă a branşamentului imobilului la reţeaua de gaze, având ca dată limită 15.03.2023, nu fusese achitată de promitentul cumpărător. S-a apreciat de către prima instanţă că neexecutarea în integralitate a propriilor obligaţii contractuale asumate de reclamant, în calitate de promitent-cumpărător, conduce la respingerea acţiunii, nemaiimpunându-se a se verifica eventualul refuz al pârâtei de a-şi executa propriile obligaţii.

Exercitând controlul judiciar în apel, curtea de apel a sancţionat neobservarea de către tribunal a faptului că data de 15.03.2023 nu reprezenta doar reperul temporal la care trebuia făcută plata ultimei tranşe din preţ, ci aceasta avea, potrivit înţelegerii părţilor, o triplă semnificaţie: data convenită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, data la care se raporta achitarea ultimei tranşe din preţ, dar şi termenul limită prevăzut pentru îndeplinirea obligaţiei pârâtei de branşare a imobilului la gaze.

Pe de o parte, întrucât tribunalul nu a observat corelaţia care exista între obligaţiile părţilor, respectiv că plata ultimei tranşe din preţ de către promitentul-cumpărător era legată de îndeplinirea propriilor obligaţii asumate de promitenta-vânzătoare de branşare a imobilului la gaze, iar pe de altă parte, întrucât în apel s-a făcut dovada de către reclamant a plăţii în favoarea pârâtei, la 22.08.2024, a ultimei traşe din preţ şi observând că tribunalul nu a examinat şi celelelate condiţii necesare pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, instanţa de apel a dispus anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Soluţia instanţei de apel este una legală şi conformă cu prevederile art. 1169 C. civ., în sensul în care a fost pronunţată cu observarea şi respectarea convenţiei părţilor şi tinând seama de modul în care s-a manifestat fiecare dintre acestea faţă de obligaţiile asumate. De vreme ce, potrivit actului adiţional din 8.02.2022, plata ultimei tranşe de 10.000 eu din preţ urma să aibă loc în trei zile lucrătoare de la data finalizării (de către recurenta-pârâtă) branşamentelor imobilului la gaze naturale, finalizare pentru care se stabilise ca dată limită 15.03.2023, dar despre care reclamantul a susţinut încă din cererea de chemare în judecată că fusese depăşită fără îndeplinirea obligaţiei de către pârâtă, cea care pare a nesocoti dispoziţiilor art. 1169 C. civ. este însăşi recurenta, care a pretins că solicitarea reclamantului de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu putea fi făcută fără ca, la data cererii de chemare în judecată sau a declarării apelului, acesta să fi achitat întregul preţ stipulat în înţelegera notarială. Însă întregul preţ al convenţiei nu putea fi pretins promitentului-vânzător mai înaintea îndeplinirii de către promitenta-vânzătoare a propriei obligaţii de realizare a branşamentului la gaze al imobilului, de vreme ce în aceşti termeni fusese chiar convenţia părţilor.

Sub acest aspect, se observă că prin cererea cu care s-a adresat instanţei, promitentul-cumpărător a reclamat atât neîndeplinirea de către promitenta-vânzătoare a obligaţiei de branşare a imobilului, ultima etapă din cele care trebuiau parcurse pentru realizarea imobilului şi punerea lui la dispoziţia promitentului-cumpărător în stare funcţională, cât şi pe aceea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, ambele obligaţii având stabilită prin convenţiile semnate de părţi ca dată limită 15.03.2023, moment care era depăşit la data sesizării instanţei, respectiv 23.05.2023. În alte cuvinte, reclamarea neîndeplinirii mai multor obligaţii dintre cele asumate de promitenta-vânzătoare prin convenţia şi actele adiţionale semnate, între care şi aceea de îndeplinirea căreia depindea plata ultimei tranşe din preţ de către promitentul-vânzător, nu îl împiedicau pe acesta de a se adresa instanţei cu o acţiune pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic sub motivul că acesta nu făcuse dovada plăţii integrale a preţului de 118.000 eu la data sesizării instanţei, aşa după cum susţine recurenta.

Prin concluziile scrise depuse în etapa apelului (aspect reiterat şi prin memoriul de recurs) tocmai pârâta a arătat că "În timpul care s-a scurs de la pronunţarea hotărârii de fond conducta de gaz pe stradă a fost realizată de pârâtă şi imobilul a fost branşat la această utilitate. De asemenea, reclamantul a transmis pârâtului suma de 10.000 eu în cont (...)", observându-se că sentinţa tribunalului a fost pronunţată în luna iulie a anului 2024, ceea ce indică o îndeplinire a obligaţiei de branşare a imobilului la gaze de către pârâtă cu mult peste termenul limită convenit, din 15.03.2023, şi, în tot cazul, ulterior soluţionării litigiului în primă instanţă.

Or, observând caracterul interdependent al obligaţiilor asumate de părţile promisiunii de vânzare-cumpărare pentru etapa finală a convenţiei lor, în care obligaţia promitentului-cumpărător de plată a ultimei tranşe din preţ era dependentă şi condiţionată de îndeplinirea anterioară a propriei obligaţii a promitentei-vânzătoare de realizare a branşamentelor imobilului la gaze şi, deopotrivă, în prezenţa dovezii de plată a ultimei tranşe din preţ de 10.000 eu adusă de reclamant la ultimul termen de judecată din apel, în mod corect a stabilit curtea de apel că se impune anularea hotărârii de primă instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, pentru verificarea celorlalte condiţii necesare soluţionării acţiunii, dat fiind că cercetarea judecătorească de primă instanţă, limitată la sancţionarea neplăţii ultimei tranşe din preţ de către reclamant, s-a dovedit a fi una superficială (prin neobservarea dependenţei obligaţiilor părţilor contractante şi a stadiului îndeplinirii lor) şi incompletă (prin necercetarea celorlalte condiţii necesare soluţionării acţiunii).

Sublinierea pe care o face recurenta-pârâtă asupra modului în care s-au îndeplinit aceste obligaţii finale ale promisiunii de vânzare-cumpărare, în sensul că ea a fost cea dintâi care şi-a îndeplinit obligaţia de branşare a imobilului la gaze şi că abia ulterior branşării reclamantul a transmis pârâtei în cont suma de 49.765 RON, departe de a releva caracterul nelegal al soluţiei curţii de apel din perspectiva nesocotirii de către aceasta a dispoziţiilor art. 1169 din C. civ., confirmă dimpotrivă, o îndeplinire a obligaţiilor asumate în ordinea de dependenţă şi condiţionare agreată de părţi prin actul adiţional din 8.02.2022, dar cu întârziere faţă de data fixată, reclamantul afirmând încă din cererea de chemare în judecată că obligaţia sa nu devenise exigibilă câtă vreme pârâta nu-şi îndeplinise propria obligaţie de branşare a imobilului. Cel mult, demonstrează că însăşi recurenta are o greşită întelegere asupra relaţiei de dependenţă în îndeplinirea obligaţiilor finale convenite de părţi, de vreme ce a pretins că reclamantul trebuia să fi achitat integral preţul convenit la data cererii de chemare în judecată, în vreme ce ea menţionează îndeplinirea obligaţiei de branşare a imobilului abia în cursul judecăţii cauzei în apel.

Cât priveşte aspectul modificării legislaţiei fiscale faţă de momentul încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, care ar fi condus la creşterea cotei TVA de la 5% la 9% şi, implicit, la modificarea preţului iniţial de 118.000 eu menţionat în actul adiţional din 8.02.2022, care ar fi devenit în prezent 122.189 eu, Înalta Curte reţine că se referă la o împrejurare de fapt nouă, decurgând din evoluţia raporturilor dintre părţi, neinvocată în proces de recurenta-pârâtă nici măcar prin întâmpinarea la apel, ci abia prin concluziile sale scrise depuse în acea etapă procesuală, astfel că asupra acesteia instanţele de fond nu au tranşat. Întrucât potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, evaluarea direct în recurs a unei împrejurări de fapt a cauzei nu poate avea loc, urmând ca aceasta să fie, eventual, cercetată cu prilejul rejudecării cauzei care a fost corect şi legal dispusă de instanţa de apel.

În considerarea celor anterior expuse, se apreciază ca fiind nefondate criticile subsumate de recurenta-pârâtă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine dezlegarea cauzei în apel cu nesocotirea dispoziţiilor art. 1669 C. civ.

- Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate, în condiţiile în care, pe calea acestuia, recurenta-pârâtă a criticat necomunicarea de către instanţă a înscrisului depus la dosar la ultimul termen de judecată din apel de către reclamant, constând în dovada plăţii ultimei tranşe de preţ şi, totodată, nepunerea în discuţie a înscrisurilor proprii trimise la dosar de pârâtă.

Critica recurentei-pârâte, ce poate fi relevantă din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii şi asigurării dreptului la apărare este nefondată în condiţiile în care din practicaua deciziei atacate se înţelege că, la ultimul termen de judecată în faţa curţii de apel din 5.11.2024, singura parte care a fost prezentă, care a solicitat şi i s-au încuviinţat probe, a fost reclamantul, pârâta lipsind, iar singura probă administrată a fost cea cu înscrisul doveditor al plăţii realizată de reclamant în favoarea pârâtei la data de 22.08.2024, în sumă de 49 765 ron.

Caracterul formal al criticii recurentei decurge din aceea că, pe de o parte, proba cu înscrisurile administrate pe parcursul judecării procesului nu constituie un act procedural supus comunicării, aşa cum pretinde recurenta că ar fi trebuit să se întâmple în circumstanţa absenţei sale de la termenul de judecată, iar pe de altă parte întrucât proba se referea la o plată care intrase în contul său, aşadar la împrejurări de fapt care trebuie să-i fi fost cunoscute.

Cât priveşte înscrisurile proprii trimise la dosar de recurenta-pârâtă, rezultă că acestea nu au fost supuse dezbaterii contradictorii şi încuviinţării întrucât, potrivit vizei de primire, au fost ataşate la dosar după terminarea şedinţei de judecată. Întrucât conţinutul lor se referă la evoluţii ale raporturilor juridice dintre părţi ulterioare celor deja supuse judecăţii prin cererea de chemare în judecată şi întâmpinările formulate, eventual lor relevanţă avea a fi determinată cu ocazia rejudecării cauzei în fond pe care a ordonat-o în mod legal curtea de apel.

Astfel fiind, nu se poate reţine o încălcare de către instanţa de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, iar pentru motivele reţinute, apreciind asupra caracterului nefondat al recursului declarat, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge în consecinţă.

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-reclamant, prin avocat a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată în valoare de 3000 RON constând în onorariu de avocat, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs.

În consecinţă, constatând că recurentei-pârâte i s-a respins calea extraordinară de atac, urmează să fie admisă cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L împotriva deciziei nr. 386 din 5 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L la plata sumei de 3000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.