Cassation appeal null for reiterating factual arguments on defamation, removal of online content, and moral damages without identifying legal errors

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 15.10.2021, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C. au solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună:

1. constatarea încălcării demnităţii, a intimităţii vieţii private, onoarei şi a reputaţiei profesionale a reclamanţilor, precum şi caracterul defăimător şi calomnios al afirmaţiilor existente în articolele publicate de pârât în cotidianul online D. la data de 25.08.2021 având titlul: "A. - avocatul-gigolo aciuat la Cluj care e răsplătit cu un BMW seria x si vacante scumpe pentru servicii sexuale oferite unei cunoscute doctoriţe din Cluj-Napoca! Partea proasta e ca băiatu’ vrea să dea la Magistratură!" şi "E. blândă zgârie rău: în spatele doctoriţei ingenue se ascunde o viperă care îşi pedepseşte copiii, închizându-i în garaj pe întuneric";

2. să se dispună eliminarea articolelor denigratoare anterior menţionate de pe toate platformele unde acestea au fost încărcate sau unde s-a făcut referire la ele;

3. să se dispună obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare, interzicându-i pentru viitor săvârşirea acestor fapte, care produc în continuu o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamanţilor.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa civilă nr. 15 din 13.01.2023 Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea formulată şi modificată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi F. S.R.L. şi în consecinţă:

S-a constatat încălcarea demnităţii, a intimităţii, vieţii private, onoarei şi a reputaţiei profesionale a reclamanţilor, precum şi caracterul defăimător şi calomnios al afirmaţiilor din cadrul articolelor publicate de pârâtul C. în cotidianul online D. la data de 25.08.2021 având titlul:

"A. - avocatul-gigolo aciuat la Cluj care e răsplătit cu un BMW seria x şi vacante scumpe pentru servicii sexuale oferite unei cunoscute doctoriţe din Cluj-Napoca! Partea proasta e ca băiatu' vrea sa dea la Magistratura!" şi "E. blândă zgârie rău: în spatele doctoriţei ingenue se ascunde o viperă care îşi pedepseşte copiii, închizându-i în garaj pe întuneric".

A fost obligat pârâtul C. să elimine de pe pagina de facebook personală a trimiterilor către articolele mai sus menţionate şi la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea eliminării acestor articole denigratoare mai sus menţionate din mediul online, din cotidianul online D. şi de pe pagina de facebook a publicaţiei D. a trimiterilor către articolele menţionate.

A fost obligat pârâtul C. la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea eliminării acestor articole denigratoare mai sus menţionate de pe de pe toate platformele şi orice site unde aceste articole au fost încărcate sau unde s-a făcut referire la acestea.

A fost obligat pârâtul C. la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea eliminării menţiunilor cu privire la reclamantul A. din cadrul articolului publicat în data de 08.09.2021 pe site-ul publicaţiei online D. cu titlul:

"#x plăteşte regeşte o influensăriţă să facă bici-bici cu cămiloiul său! Nu se poate aşa ceva!".

A fost obligat pârâtul C. la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea eliminării menţiunilor cu privire la reclamanta B. din cadrul articolului publicat în data de 26.08.2021 pe site-ul publicaţiei online D. cu titlul:

"Povestea chirurgului plastic G. care si-a babardit pacienta, stricând doua familii cu 4 copii! Medicul clujean si-a tunat apoi noua nevasta la nivel AMG şi o duce numai în excursii scumpe, ba chiar şi la petreceri de swingeri! H.".

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantului A. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a publicării articolelor defăimătoare mai sus indicate.

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantei B. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a publicării articolelor defăimătoare mai sus indicate.

S-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamanţilor suma de 200 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia civilă nr. 93A din 20 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă s-a admis în parte apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 15 din 13.01.2023 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2021, pe care a schimbat-o în parte în sensul reducerii cuantumului daunelor morale cuvenite fiecărui reclamant la suma de 10.000 RON.

A respins apelul pârâtului C. împotriva încheierii civile din 27.09.2022 a Tribunalului Cluj, pronunţată în acelaşi dosar.

A respins apelul incident declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat pe intimaţii reclamanţi să plătească apelantului pârât suma de 50 RON, cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 93A din 20 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs principal recurentul-pârât C. şi recurs incident recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Prin recursul principal întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea acestuia şi casarea în parte a deciziei recurate doar în ceea ce priveşte soluţia dată faţă de apelul declarat de C., precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul memoriului de recurs, acesta a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul încălcării normelor de drept material impuse de art. 253 alin. (3) lit. b) şi a) art. 1357 C. civ. în temeiul cărora aceasta a stabilit că recurentului-pârât îi revine obligaţia de a efectua demersurile necesare pentru eliminarea articolelor de pe toate platformele de socializare pe care acestea au fost publicate, pe considerentul că recurentul-pârât are calitatea de autor al articolelor şi totodată, autor al faptei ilicite. Prin raportare la aceste considerente ale instanţei de apel, recurentul-pârât consideră că această obligaţie excedează sferei influenţei acestuia deoarece nu deţine controlul asupra site-ului "D." sau a altor platforme unde au fost publicate articolele în cauză, iar obligaţia acestuia de a promova alte acţiuni juridice împotriva deţinătorilor platformelor este excesivă şi creează o sarcină suplimentară care nu este în legătură directă cu fapta ilicită atribuită acestuia.

În ceea ce priveşte critica privind aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 253 alin. (3) lit. b) C. civ., recurentul-pârât consideră că instanţa a extins în mod greşit sfera de aplicare a acestui text de lege, impunând obligaţii indirecte şi speculative care nu ţin cont de lipsa controlului acestuia la iniţierea altor acţiuni judiciare şi nu reprezintă o măsură proporţională sau realistă.

Conform principiilor procesuale şi jurisprudenţei constante, sarcina identificării precise a materialelor vizate de o acţiune aparţine reclamanţilor. Deşi instanţa susţine că au fost identificate titlurile articolelor denigratoare, aceasta nu suplineşte obligaţia clară de a specifica toate postările sau trimiterile de pe reţelele sociale şi alte platforme.

Această omisiune creează o situaţie de incertitudine şi imposibilitate practică de executare, având în vedere că nu poate fi verificată legalitatea sau temeinicia eliminării unor postări neidentificate clar. Pe cale de consecinţă, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor de drept material, este nejustificată.

Instanţa motivează că restabilirea drepturilor nepatrimoniale se poate realiza prin demersurile impuse recurentului-pârât. Totuşi, această soluţie ignoră faptul că acesta nu are nicio autoritate sau mijloc legal pentru a asigura eliminarea conţinutului de pe platforme deţinute de terţi. În condiţiile în care măsurile dispuse nu sunt eficiente sau executabile de către pârât, acestea devin inutile şi nelegale. Repararea prejudiciului trebuie să fie direct legată de fapta ilicită şi să poată fi realizată de persoana obligată.

Instanţa a argumentat că recurentul-pârât, în calitate de autor al articolelor, poate fi ţinut să efectueze demersuri pentru eliminarea acestora de pe toate platformele unde au fost distribuite. Această concluzie reprezintă o extensie nejustificată a răspunderii civile, contrară principiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., care condiţionează răspunderea de existenţa unui raport de cauzalitate direct şi cert între fapta ilicită şi prejudiciu, astfel obligarea acestuia la astfel de demersuri implică atribuirea unei responsabilităţi indirecte pentru acţiuni sau omisiuni ale terţilor, ceea ce depăşeşte cadrul legal aplicabil.

Repararea în natură, invocată de instanţă, trebuie să fie proporţională cu fapta ilicită şi să respecte principiul echităţii. În speţă, măsura dispusă este disproporţionată, întrucât creează o sarcină excesivă pentru recurentul-pârât, care se consideră obligat să iniţieze acţiuni juridice împotriva altor entităţi, fără a avea o certitudine rezonabilă privind rezultatul acestora, măsură care ignoră faptul că răspunderea civilă nu poate impune debitorului obligaţii care nu ţin de controlul sau influenţa sa directă.

Recurentul-pârât mai critică soluţia instanţei de apel sub aspectul încălcării normelor materiale reglementate de dispoziţiile art. 74-75 C. civ., respectiv de art. 8 şi art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, acesta consideră că este greşită interpretarea acestor texte de lege de către instanţa de apel prin care a reţinut că subiectul materialelor de presă nu ar servi interesului public, respectiv că ar trebui în mod necesar să informeze şi să creeze o dezbatere generală, or în cauză aceste articole se referă strict la viaţa privată a reclamanţilor, fără nicio legătură cu activitatea profesională a acestora, iar raportat la conţinutul materialelor, respectiv la limbajul utilizat, acestea nu pot contribui la o dezbatere publică de interes general.

Cu privire la această interpretare a instanţei de apel, recurentul-pârât consideră că reclamanţii chiar dacă nu sunt figuri publice recunoscute pe scară largă, aceştia exercită profesii de avocat, respectiv de medic, care, prin natura lor, au un impact asupra publicului şi comunităţii, iar articolele ridică teme ce pot fi percepute ca fiind de interes general, cum ar fi standardele etice şi comportamentul personal al persoanelor din profesii reglementate, care necesită un anumit standard de conduită morală.

Deşi articolele de presă se referă la viaţa personală a reclamanţilor, ele indică întrebări legate de modul în care aceasta poate influenţa percepţia publicului asupra profesiilor lor, aşadar subiectele dezbătute pot atrage atenţia asupra standardelor din domeniul medical, astfel că, presa poate justifica o contribuţie la dezbaterea asupra integrităţii sau valorilor acestor profesii.

Pe cale de consecinţă, chiar dacă articolele folosesc un limbaj şocant şi sunt critice la adresa vieţii private a reclamanţilor, ele pot fi considerate ca având o contribuţie la o dezbatere de ordin general prin prisma impactului asupra percepţiei profesiilor reglementate, precum şi prin ridicarea unor întrebări legate de etica profesională şi morală, având în vedere că reclamanţii activează în domenii care implică un standard ridicat de conduită morală, deoarece exercită profesii fundamentate pe valori precum etica, încrederea şi respectul faţă de cetăţeni.

În ceea ce priveşte profesia de avocat prin raportare la atribuţiile presei, recurentul pârât apreciază că instanţa de apel, în mod greşit a constatat caracterul public al acestei profesii ca fiind strict limitat la anumite situaţii punctuale şi nu de ordin general.

Cu privire la profesia de medic, deşi instanţa de apel a admis că reclamanta se bucură de notorietate în domeniul public, întrucât medicul, prin misiunea sa de a asigura sănătatea pacienţilor, are o responsabilitate socială uriaşă, iar integritatea sa este esenţială pentru menţinerea încrederii în actul medical, el fiind o persoană care interacţionează cu pacienţi în contexte de vulnerabilitate şi care trebuie să aibă o conduită morală ireproşabilă, cu toate acestea, a reţinut că articolele de presă contestate nu servesc unui interes public.

Drept urmare, rolul instanţei învestite cu un conflict între dreptul la liberă exprimare a presei şi dreptul la viaţa privată, nu este acela de a moraliza presa. Instanţa trebuie să analizeze ce prezintă interes pentru public, nu ce ar trebui sa prezinte interes pentru public. Faptul că în articolele de presă au fost tratate chestiuni referitoare la viaţa privată nu înseamnă că nu există interes pentru subiectul în discuţie şi că este interzis a fi tratat în presă. Materialele ar viza doar în aparenţă o persoană publică, fiind analizată în concret notorietatea persoanelor vizate şi obiectul reportajului.

Chiar dacă avocatul sau medicul nu este o persoană publică în sensul politic, statutul lor profesional îi aduce în atenţia publicului, deoarece activitatea lor afectează în mod direct viaţa cetăţenilor. În acest context, publicul se aşteaptă ca viaţa privată a acestor profesionişti să reflecte valorile pe care le promovează în activitatea profesională: onestitate, respect, empatie, integritate şi că discrepanţele între viaţa personală şi valorile profesionale percepute pot duce la suspiciuni privind capacitatea acestora de a-şi îndeplini sarcinile în mod corespunzător.

De asemenea, recurentul-pârât face trimitere la prevederile art. 26 lit. c) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi anume la una dintre modalităţile de încetare a calităţii de avocat în situaţia în care împotriva acestuia s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară, drept urmare, atenţia sporită asupra conduitei unui avocat şi publicarea în presă a unor aspecte din viaţa sa privată sunt justificate având în vedere această sancţiune, astfel este necesară identificarea unor comportamente care afectează demnitatea şi integritatea profesională, presa jucând un rol esenţial în informarea publicului şi scoaterea la iveală a unor posibile abateri etice sau legale.

În ce priveşte stilul de relatare al jurnaliştilor, nici Curţii Europene si nici instanţelor naţionale nu le revine sarcina de a se substitui presei in alegerea modului de relatare pe care trebuie să îl adopte jurnaliştii într-un anumit caz, astfel cum s-a statuat în cauzele Jersild împotriva Danemarcei şi Eerikaien şi alţii împotriva Finlandei.

Fără o posibilitate liberă de a critica persoane şi acţiuni ale acesteia, rolul libertăţii de exprimare, într-o societate democratică, s-ar reduce la simple comunicări neutre, iar cenzura dispusă de puterile statale şi abuzurile acesteia ar avea un cadru prielnic de manifestare lipsite de orice efect potenţial de cenzură a puterii şi a abuzurilor acesteia.

Având în vedere "îndatoririle şi responsabilităţile" inerente exercitării libertăţii de exprimare, garanţia pe care art. 10 din Convenţie o oferă jurnaliştilor în ceea ce priveşte relatările despre chestiuni de interes general este supusă condiţiei ca persoanele în cauză să acţioneze cu bună-credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii corecte şi demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice. Astfel cum a arătat şi prin poziţiile procesuale anterioare, recurentul-pârât a respectat întocmai toate cerinţele bunei credinţe, conform codului deontologic al profesiei pe care o exercită, şi pe cale de consecinţă, consideră că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că aceste limite au fost depăşite.

În ceea ce priveşte aplicarea normelor privind răspunderea civilă delictuală prevăzute de dispoziţiile art. 1357, art. 1385-1386 C. civ., instanţa de apel trebuia să analizeze dacă fapta recurentului-pârât de a publica articolele referitoare la reclamanţi are caracter ilicit, cu respectarea normelor dezvoltare anterior referitoare la libertatea de exprimare; dacă această faptă a fost săvârşită cu vinovăţie; dacă reclamanţii au dovedit întinderea prejudiciului cauzat în mod direct de publicarea articolelor de presă şi dacă pentru repararea acestui prejudiciu se impunea cenzura totală a materialelor evidenţiate de instanţa de apel cu plata daunelor morale.

Contrar susţinerilor instanţei de apel, în cauză nu poate fi reţinută fapta ilicită întrucât exercitarea libertăţii de exprimare a fost realizată cu respectarea limitelor prevăzute de lege, astfel orice ingerinţă adusă dreptului la imagine este justificată în măsura în care serveşte unui interes legitim şi respectă principiile proporţionalităţii. În speţă, articolele de presă analizate au vizat o temă de interes public, respectiv conduita unui avocat şi a unui medic, profesii de încredere publică, supuse unor standarde etice şi deontologice stricte, context în care, libertatea de exprimare prevalează asupra dreptului la viaţa privată, atât timp cât nu sunt prezentate cu rea-credinţă sau în mod denaturat.

În ceea ce priveşte dovada prejudiciului, chiar dacă s-ar accepta, pur ipotetic, susţinerile instanţei de apel conform cărora prejudiciul şi raportul de cauzalitate se prezumă în cazul în care se constată existenţa unei fapte ilicite, însă o asemenea prezumţie nu poate opera în speţa de faţă, de vreme ce fapta ilicită nu există. Absenţa faptei ilicite exclude implicit orice posibilitate de a constata îndeplinirea celorlalte două condiţii necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale: prejudiciul şi raportul de cauzalitate.

Potrivit principiilor generale ale răspunderii civile delictuale, toate cele patru condiţii cumulative: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia trebuie îndeplinite pentru a putea angaja răspunderea delictuală. În acest context, existenţa unei fapte ilicite reprezintă fundamentul de la care se porneşte analiza celorlalte condiţii. În absenţa acesteia, întregul mecanism juridic care stă la baza răspunderii delictuale devine inoperant. Întrucât în cauză nu poate fi reţinută existenţa unei fapte ilicite, astfel nu mai poate fi vorba nici despre un prejudiciu cert şi direct, raportul de cauzalitate fiind neexistent.

Mai mult, prezumţia prejudiciului şi a raportului de cauzalitate invocată de instanţa de apel nu poate opera în mod automat, fără existenta unui fundament juridic solid. Simplul fapt că articolele de presă au fost publicate nu este suficient pentru a se prezuma că reclamanţii au suferit un prejudiciu concret sau că acesta fost cauzat de respectivele publicaţii. Astfel, în absenţa unei fapte ilicite, chiar şi aplicarea unei astfel de prezumţii este lipsită de temei juridic.

Pentru toate aceste motive, solicită instanţei de recurs să admită recursul, să caseze în parte hotărârea atacată şi să dispună trimiterea acesteia către rejudecare, stabilind limitele rejudecării în conformitate cu cele expuse mai sus.

La data de 29 ianuarie 2025, recurenţii - reclamanţi A. şi B. au declarat recurs incident prin care au solicitat admiterea în integralitate a următoarelor două capete de cerere care au fost respinse, respectiv admise în parte:

- obligarea pârâtului la eliminarea paragrafelor care fac trimitere la aceştia din articolul publicat în data de 25.04.2022 pe site-ul ziardecluj.ro având titlul: "Doctoriţa pediatră I. NU este o văduva neagră a bărbaţilor căsătoriţi, NU distruge căsnicii, NU este o lepră profesională! Ea este icoană pediatriei clujene care îşi bate joc de un copil cu handicap dându-l afară din spital la 3 noaptea!;"

- obligarea pârâtului la plata sumei de 37561 EURO, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamanţilor prin publicarea articolelor defăimătoare care fac obiectul prezentului dosar.

Raportat la primul motiv de recurs, recurenţii-reclamanţi consideră că în mod neîntemeiat au fost respinse pretenţiile acestora cu privire la eliminarea din cuprinsul articolului menţionat a trimiterilor către persoana reclamanţilor, deoarece în afara articolelor care conţineau referiri extinse la persoana lor, au existat articole secundare, care nu îi vizau în mod direct. Instanţa de fond a admis pretenţiile cu privire la două dintre aceste articole secundare, însă a respins capătul de cerere privind ultimul articol publicat de pârât.

Având în vedere acest aspect, chiar şi la data depunerii prezentului recurs (28.01.2025), menţiunile denigratoare sunt vizibile în mediul online, pe site-ul ziardecluj.ro. Pentru unitate de raţiune, consideră că se impune eliminarea din mediul online a tuturor trimiterilor denigratoare existente în articolele de presă publicate de pârât, fără a face diferenţă între cele care îi vizează pe reclamanţi în mod direct, respectiv cele care prezintă situaţia acestora într-un mod tangenţial. Mai exact, ultimul articol în care pârâţii fac referiri la reclamanţi a fost publicat în data de 25.04.2022, cu o zi înainte de primul termen de judecată acordat în faţa instanţei de fond (Tribunalul Cluj), în cuprinsul căruia se fac în continuare referiri la viaţa privată a reclamanţilor şi la relaţia personală existentă între aceştia.

În ceea ce priveşte prejudiciul, având în vedere natura speţei, consideră că suma de 37561 EURO reprezintă o evaluare echitabilă şi obiectivă a prejudiciului creat de recurentul-pârât. Precizează că a ajuns la această sumă prin stabilirea sumei de 1 EURO pentru fiecare vizualizare realizată de articolele defăimătoare publicate de pârâţi, respectiv de fiecare dată când articolele defăimătoare au fost citite de un terţ, drepturile recurenţilor au fost vătămate.

De asemenea, mai învederează că obligarea pârâtului la plata despăgubirilor are mai multe valenţe, în primul rând fiind vorba despre restabilirea echilibrului dintre fapta ilicită şi prejudiciabilă săvârşită de acesta şi dreptul reclamanţilor la viaţa privată, la onoare şi reputaţie, prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile suferite de reclamanţi, sancţiunile indiferent de natura acestora, civilă sau penală trebuie să-şi îndeplinească cele două roluri majore: cel punitiv, precum şi cel educativ.

Trebuie avut în vedere şi faptul că activitatea jurnalistică reprezintă pentru pârâţi o activitate comercială generatoare de profit. Astfel, articolele de presă care fac obiectul analizei în prezentul dosar reprezintă, datorită nivelului de cultură şi educaţie al societăţii în care trăim, articole care aduc venituri considerabile pârâţilor. Analizând lista de articole existente pe prima pagină a site-ului ziardecluj.ro la data de 10.12.2022 (Anexa 4 la notele scrise depuse în dosarul de fond), se observă că numărul de vizualizări obţinute de articolele publicate de această publicaţie arareori depăşeşte cifra de 1000, drept urmare şi cuantumul prejudiciului trebuie calculat prin raportare la aceste elemente anterior menţionate.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 29 ianuarie 2025, recurenţii - reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea pretenţiilor formulate de recurentul-pârât C..

La data de 20 martie 2025, recurentul-pârât C. a formulat întâmpinare la recursul incident prin care a invocat admiterea excepţiei nulităţii recursului incident şi pe cale de consecinţă, anularea acestuia, admiterea excepţiei lipsei de interes a primului petit al recursului incident şi respingerea acelui capăt de cerere ca lipsit de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată din oficiu, precum şi a recursului incident, invocată de recurentul-pârât prin întâmpinare, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

II. 1. În ceea ce priveşte recursul principal declarat de recurentul-pârât C.

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea.

Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.

Înalta Curte constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat.

În realitate, memoriul de recurs, care se întinde pe mai multe pagini şi în conţinutul căruia se fac referiri ample la texte de lege şi jurisprudenţa CEDO, se bazează atât pe susţineri cu caracter general în speţe similare dar cu alte particularităţi decât cea în cauza de faţă, cât şi pe reiterarea susţinerilor deduse judecăţii prin cererea de apel, care au primit o dezlegare judiciară, însă nu în sensul dorit de către recurentul-pârât, aspecte care nu constituie critici de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în prezenta cale extraordinară de atac.

- Printr-o primă critică, recurentul-pârât invocă încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept material prevăzute de art. 253 alin. (3) lit. b) C. civ. şi art. 1357 C. civ. în sensul că, în baza acestor texte de lege, în mod greşit i s-a impus obligaţia de a efectua demersurile legale pentru eliminarea articolelor apreciate ca defăimătoare de pe toate platformele de socializare pe care acestea au fost publicate, pe motiv că acesta are calitatea de autor al articolelor, precum şi de autor al faptei ilicite, obligaţie care îi creează o situaţie de incertitudine şi imposibilitate practică de executare, având în vedere că nu are nicio autoritate sau mijloc legal pentru a asigura eliminarea acestor articole de presă de pe platformele deţinute de terţi.

Înalta Curte constată că această critică nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate a deciziei recurate, ci mai degrabă invocă dificultăţi privitoare la modalitatea de executare a obligaţiei impuse de instanţa de apel cu privire la încălcarea constatată.

Astfel, în acord cu art. 253 alin. (3) C. civ., potrivit cărora "cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să il oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat", într-un litigiu având ca obiect apărarea şi restabilirea drepturilor nepatrimoniale ataşate fiinţei umane, încălcate prin fapte stabilite ca având caracter ilicit, instanţa de judecată poate dispune orice măsuri sunt apreciate ca necesare pentru încetarea faptei ilicite şi ştergerea consecinţelor vătămătoare ale acesteia.

În concret, în cazul dedus judecăţii, tribunalul a stabilit în sarcina recurentului-pârât, subsecvent reţinerii caracterului defăimător şi calomnios al celor două articole publicate de recurentul-pârât în cotidianul online D., obligaţia de a efectua toate demersurile necesare pentru eliminarea articolelor defăimătoare de pe toate platformele şi site-urile unde acestea au fost încărcate sau unde s-a făcut referire la ele, măsură dispusă de instanţa de fond care are plenitudine de apreciere asupra interpretării probelor administrate în cauză şi luarea unei măsuri legale în baza acestora.

În cadrul controlului judiciar din etapa apelului, instanţa de apel a avut deja în vedere aceste argumente ale recurentului-pârât, la fundamentarea soluţiei sale, reţinând în cuprinsul considerentelor următoarele: "Aşadar, chiar dacă nu deţine şi nu răspunde pentru publicaţia D. sau alte platforme pe care articolele ar fi distribuite, obligaţia de a face instituită prin hotărâre judecătorească se poate materializa inclusiv prin promovarea unei cereri de chemare în judecată, formulată cu scopul de a obţine obligarea deţinătorilor publicaţiilor la eliminarea articolelor denigratoare şi restabilirea drepturilor nepatrimoniale încălcate pe această cale . Prin urmare, contrar criticilor formulate şi în acord cu prima instanţă, Curtea apreciază că apelantul pârât justifică legitimitate procesuală pasivă faţă de petitele menţionate, având în vedere că acesta are calitatea de autor al articolelor şi, totodată de autor al faptei ilicite (...)".

Înalta Curte apreciază că, atâta timp cât măsura dispusă este fundamentată din punct de vedere legal - ceea ce recurentul-pârât nici nu a contestat - criticile care vizează pretinse dificultăţi ale acestuia de a asigura aducerea la îndeplinire a măsurii, prin absenţa controlului asupra mijloacelor pe care aceasta le implică, exced sferei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care se referă la corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept substanţial, respectiv, cele ale art. 253 alin. (3) lit. b) C. civ.. Aceasta întrucât argumente precum caracterul disproporţionat al măsurii impuse în raport cu fapta ilicită şi cu principiul echităţii ori ineficienţa acesteia, incertitudinea şi imposibilitatea practică de executare, constituie fie aspecte care ţin de o evaluare a circumstanţelor de fapt ale cauzei, specifică instanţelor de fond pe care acestea o realizează la data instituirii unor măsuri de natura celei contestate în cauză şi care nu se află sub controlul instanţei de recurs, fie de aspecte privitoare la etapa aducerii la îndeplinire/a executării măsurii, care sunt ulterioare momentului instituirii măsurilor complementare şi care nu pot fi relevante sub aspectul legalităţii acestora.

Drept urmare, orice susţinere care relevă erori ale instanţei de apel în evaluarea acestui demers se situează înafara scopului recursului reglementat de legiuitor, respectiv acela de a supune analizei doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

- În egală măsură, nu se circumscriu în mod real unor critici subsumabile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nici criticile referitoare la încălcarea de către instanţa de apel a normelor materiale reglementate de dispoziţiile art. 74-75 C. civ., respectiv de art. 8 şi art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că subiectul materialelor de presă nu serveşte interesului public, în condiţiile în care reclamanţii se bucură de o anumită notorietate în profesiile lor de medic respectiv avocat; cele referitoare la limbajul folosit în articole, în sensul că instanţa în mod greşit a considerat că expresiile folosite depăşesc limitele permise exprimării jurnalistice aspect care nu este atributul instanţelor naţionale deoarece, în opinia recurentului-pârât, acestea nu se pot substitui presei în alegerea modului de relatare pe care trebuie să îl adopte jurnaliştii într-un anumit caz.

În primul rând, preluarea motivelor căii de atac anterioare, fără a combate de o manieră efectivă soluţia şi considerentele hotărârii atacate, cu referire la încălcarea unei/unor dispoziţii legale concrete, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive efective de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În al doilea rând, subiectele dezvoltate în cuprinsul memoriului, subsumate temelor privitoare la măsura în care materialele de presă se referă ori nu la viaţa privată a reclamanţilor, la măsura în care în interiorul acestora se pot regăsi teme de interes general (în opinia recurentului-pârât, aceasta ar fi standardele etice şi comportamentul persoanelor ce exercită profesii reglementate ce impun un anume standard de conduită morală, medic şi avocat), la condiţia bunei-credinţe cu care a acţionat recurentul prin furnizarea de informaţii corecte şi demne de încredere, prin utilizarea unui limbaj care trebuie să rămână la alegerea jurnalistului, iar nu al instanţei de judecată, nu constituie veritabile critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivului legal de recurs dat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci doar mijloace pentru a obţine, în afara cadrului legal al judecării procesului (care este unul supus dublului grad de jurisdicţie, adică unei judecăţi devolutive în faţa a două instanţe, de fond şi apel), o nouă judecată de fond. Aceasta întrucât, în mod evident, un răspuns asupra subiectelor propuse în cuprinsul memoriului presupune o nouă judecată de fond şi o evaluare atât a elementelor de probaţiune ale cauzei (conţinutul articolelor), cât şi o cenzură a aprecierilor deja realizate asupra acestor subiecte de către ambele instanţe de fond anterioare, care au soluţionat cauza prin utilizarea criteriilor din jurisprudenţa CEDO specifice cauzelor care implică analiza conflictului dintre dreptul la viaţă privată (art. 8 din Convenţie) şi dreptul la liberă exprimare (art. 10 din Convenţie). Or, o atare activitate este incompatibilă cu judecata recursului.

Înalta Curte mai reţine că aceleaşi critici au fost invocate de recurentul-pârât şi în etapa procesuală a apelului, în vederea desfiinţării hotărârii primei instanţei, astfel că prin reluarea lor în recurs recurentul tinde de fapt la infirmarea considerentelor instanţei de apel care sunt în defavoarea acestuia, cu consecinţa unei noi devoluţiuni a fondului cauzei deduse judecăţii, aceasta nouă analiză fiind incompatibilă cu procedura recursului care examinează cauza doar cu privire la criticile de nelegalitate a deciziei recurate şi nu cu privire la cele referitoare la temeinicia deciziei instanţei de apel.

Or, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, modalitatea de interpretare a probelor de către instanţa de apel, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit, pe baza acestora, o anumită situaţie de fapt ori au făcut propriile aprecieri ale elementelor specifice cauzei nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Astfel, a motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel.

- Critica referitoare la încălcarea de către instanţa de apel a normelor materiale privind răspunderea civilă delictuală - art. 1357 C. civ., art. 1385-1386 C. civ. -, respectiv că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, nu este dovedit prejudiciul şi nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, sens în care recurentul expune o serie de argumente teoretice şi generale, inclusiv jurisprudenţiale din alte cauze cu acelaşi obiect dar care au particularităţi diferite, este una care, de asemenea nu are legătură cu nelegalitatea deciziei recurate ci cu temeinicia acesteia, având legătură cu aprecierile efectuate de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei sale.

În dezvoltarea criticii sale, recurentul a contestat în permanenţă caracterul ilicit al faptei reţinută în hotărârea instanţei de apel, ce a validat sentinţa tribunalului, reiterând susţinerile sale, ce au fost respinse şi invalidate în evaluarea din apel (care a reţinut că cele două articole se referă strict la viaţa privată a reclamanţilor, fără nicio legătură cu activitatea profesională a acestora, că articolele nu cuprind informaţii de interes public) în sensul că articolele de presă ar fi vizat o temă de interes public, respectiv moralitatea unor persoane ce exercită activităţi reglementate, că nu s-a depăşit cadrul unei exprimări legitime, realizată cu respectarea principiului proporţionalităţii. Pornind de aici, a susţinut că nu se poate vorbi despre prejudiciu şi raport de cauzalitate în absenţa faptei ilicite, a contestat, de asemenea, utilizarea de către instanţa de apel a prezumţiei producerii prejudiciului şi a existenţei unui raport de cauzalitate între faptă ilicită şi prejudiciu.

Or, şi prin această critică se tinde tot la o devoluţiune a cauzei în ansamblu, observându-se că, în mod principal, aceasta se sprijină pe devoluţiunea pe care recurentul-pârât o propune prin cea de-a doua critică a recursului, tinzând să afirme ca pe o realitate deja stabilită elemente de fapt opuse celor reţinute în evaluarea instanţei de apel (potrivit celor precizate anterior), în esenţă afirmând o exercitare a libertăţii de exprimare în limitele prevăzute de lege, aşadar contrar concluziei stabilite prin hotărârea instanţei de apel în urma examinării complete a probelor şi elementelor de fapt ale litigiului.

Drept urmare, Înalta Curte constată că întreaga argumentaţie din memoriul de recurs formulat de recurentul-pârât reprezintă în cea mai mare parte, o reluare a susţinerilor cuprinse în cererea sa de apel, realizată cu ignorarea dezlegărilor instanţei de apel ce au vizat aplicarea dispoziţiilor de drept material la împrejurările de fapt ale cauzei şi în scopul surmontării acestora.

Deşi recurentul-pârât a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care, în realitate, prin toate susţinerile sale, partea a tins la o devoluarea a cauzei asupra elementelor sale esenţiale privitoare la conţinutul articolelor şi la limbajul utilizat, spre a obţine o dezlegare contrară aceleia din hotărârea atacată prin care s-a apreciat în sensul necesităţii angajării răspunderii sale civile delictuale.

Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în temeiul legii dezlegările instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-pârât a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Întrucât recurentul-pârât nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, nefiind posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului principal, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

II. 2. În ceea ce priveşte recursul incident, se reţine că pe calea acestuia recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea în integralitate a celor două capete de cerere care au fost respinse de instanţa de apel, respectiv obligarea pârâtului la eliminarea paragrafelor care fac trimitere la aceştia din articolul publicat la data de 25.04.2022 de pe site-ul ziardecluj.ro, precum şi obligarea sa la plata sumei de 37 561 Euro, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamanţilor ca urmare a publicării articolelor defăimătoare care fac obiectul prezentului litigiu, prin raportare la criteriile solicitate de reclamanţi, respectiv prin atribuirea sumei de 1 Euro pentru fiecare accesare a articolului şi nu prin modalitatea utilizată de instanţa de apel care a presupus o apreciere globală, în funcţie de ansamblul circumstanţelor cauzei.

În ceea ce priveşte critica referitoare la eliminarea paragrafelor din articolul publicat în data de 25.04.2022, se constată că instanţa de apel a apreciat în următorul sens: " menţionarea în mod implicit a subiecţilor unui articol precedent, articol în privinţa căruia prin sentinţa pronunţată de prima instanţă s-a dispus eliminarea din mediul on line, cu atât mai mult cu cât nu este redat numele acestora, nu este în măsură să le cauzeze un prejudiciu suplimentar, ţinând cont de faptul că obiectul principal al materialului îl constituie dezvăluirile referitoare la doamna doctor I., nicidecum relatarea unor aspecte care îi privesc pe reclamanţii din prezentul dosar. Prin urmare, în condiţiile în care prin acest articol nu au fost aduse atingeri dreptului la viaţa privată, demnitate ori imagine a reclamanţilor, soluţia primei instanţe în această privinţă este legală şi temeinică.", drept urmare, criticile reclamanţilor reiterate pe calea recursului incident privesc o reevaluare a situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel şi o nouă interpretare a acestora în sensul urmărit de reclamanţi, solicitări care sunt incompatibile cu procedura recursului.

Referitor la criticile privind cuantumul efectiv al despăgubirilor morale acordate de instanţa de apel, a formulei de calcul a acestora, precum şi aprecierile instanţei referitoare la proporţionalitatea suferinţelor suportate de reclamanţi ca urmare a faptei ilicite reţinute nu relevă aspecte de nelegalitate, astfel încât, ele nu pot forma obiect de analiză în faza recursului şi cu atât mai puţin a recursului incident întrucât cadrul procesual reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. nu permite o schimbare a stării de fapt deja stabilite de instanţele fondului.

Apreciind asupra temeiniciei pretenţiilor reclamanţilor referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanţa de apel, prin decizia recurată, a arătat că stabilirea acestor despăgubiri implică şi o doză de aproximare, cu respectarea unui anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să-i atenueze suferinţele morale, în raport cu împrejurările particulare ale cazului.

Prin raportare la aceste circumstanţe, instanţa de apel a reţinut că "despăgubirile nu pot fi stabilite în funcţie de numărul total de vizualizări ale articolelor publicate de pârât, în condiţiile în care, în cazul prejudiciilor de ordin moral, nu se poate vorbi şi nici asigura reparaţii integrale deoarece astfel de prejudicii nu sunt supuse unei evaluări precis cuantificabile, după criterii fixe ori obiective, ci ele se determină în apreciere, în funcţie de ansamblul circumstanţelor cauzei, pentru a se asigura o oarecare satisfacţie menită să contrabalanseze efectul vătămării." şi în continuare a reţinut că " dimensionarea prejudiciului moral este una simbolică întrucât demnitatea, onoarea sau reputaţia sunt valori ce nu pot fi cuantificate, astfel încât apreciază că, suma stabilită cu titlu de daune morale, respectiv 10.000 RON pentru fiecare reclamant, este în măsură să atingă atât scopul de sancţionare al autorului faptei prejudiciabile, cât şi pe acela de a asigura victimei o reparaţie a efectelor negative percepute ca urmare a faptei săvârşite".

În acest context, prin recursul incident formulat, se constată că reclamanţii nu au determinat greşelile anume imputate instanţei de apel şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu au precizat căror prevederile legale contravin dezlegările acesteia, care a validat soluţia tribunalului adoptată cu referire la cele două capete de cerere, ci doar au reiterat pretenţiile subsumate acestora.

În consecinţă, cum recurenţii-reclamanţi nu tind, printr-o argumentaţie juridică propriu-zisă, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simpla readucere în discuţie a unor chestiuni deja tranşate în faza procesuală anterioară, nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

În raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, iar recurenţii-reclamanţi au nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului, se apreciază că este incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac şi în privinţa căii de atac a recursului incident. Oricum, în raport de conţinutul art. 472 alin. (2) teza finală şi în circumstanţa anulării recursului principal pentru neîncadrare, care constituie o cauză ce împiedică cercetarea fondului acestei căi de atac, recursul incident tot nu ar putea fi examinat, potrivit legii acesta având a fi considerat ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurentul-pârât C. şi recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 93/A din 20 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.