Restored-property owners prevail after appeals rejected; apartment buyers get only 198.87 sqm of disputed land.

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 20.12.2019, reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, S.C. F. S.R.L., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. şi W., au solicitat instanţei să constate întinderea dreptului lor de proprietate asupra imobilului din str. x, compus din terenul neconstruit în suprafaţă de 14 mp (1 C. civ.), locuinţa compusă dintr-o cameră şi dependinţe în suprafaţă de 48,20 mp, situată la mansarda corpului C1, terenul în suprafaţă indiviză de 212,43 mp, parte din suprafaţa construita a corpului C1 de 264 mp; imobilul din strada x nr. 30, compus din corpul C2 construcţie (S+P+1E) în suprafaţă construita la sol de 181 mp şi teren în suprafaţă de 272 mp din acte (266 mp din măsurători), neînscris în CF.

Totodată au solicitat, pe cale de acţiune interogatorie, să se stabilească natura şi întinderea drepturilor pârâţilor, proprietari ai locuinţelor din corpul C1 (S+P+3E) din CF nr. x-C1, situat în str. x, asupra terenului aferent locuinţelor lor, sub sancţiunea pierderii dreptului de exercitare în viitor şi plata daunelor interese constând în contravaloarea folosinţei terenului şi rectificarea corespunzătoare a cărţilor funciare individuale cu numerele de la x la CF nr. x şi a cărţii funciare colective a imobilului din CF nr. x-C1, astfel:

a) să se constituie un drept convenţional de superficie în indiviziune în favoarea tuturor coproprietarilor din imobil cu plata unei redevenţe către reclamanţi, în calitate de proprietary, iar pârâţii să cumpere cotele indivize corespunzătoare apartamentelor dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995;

b) să se constate inexistenţa oricăror drepturi de folosinţă, întrucât sunt nelegal constituite, să se dispună radierea acestor drepturi din cărţile funciare individuale şi să fie obligaţi pârâţii la plata daunelor interese constând în lipsa de folosinţă a imobilului.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 555, 563-566 şi urm., art. 907 şi urm. din C. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâţii J. şi K. au solicitat respingerea acţiunii, ca nefondate, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantilor A., B., C., D. şi E., precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Pârâţii F. S.R.L., G., H., I., L., M., N., O., R., S. au depus întâmpinare, prin care au solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca nefondată.

Pe cale reconvenţională, pârâţii au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emise de Primarul Municipiului Constanţa cu privire la suprafeţele de teren aflate în folosinţa lor, în calitate de cumpărători ai apartamentelor din imobil, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pârâtul T. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neintemeiată.

Pârâţii P. şi Q. au depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neintemeiate, invocând şi exceptia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B. şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Pârâţii U. şi V., la rândul lor, au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondate, invocând şi exceptia inadmisibilităţii cererii în constatarea întinderii dreptului de proprietate.

Pârâtul Municipiul Constanta prin Primar a depus intâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a cererii formulate iar, în ceea ce priveste capătul 1 al acţiunii, ce vizează constatarea întinderii dreptului de proprietate, exceptia lipsei de interes a reclamanţilor.

Reclamanţii A., B., C., D. si E. au depus raspuns la întâmpinari şi întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care au solicitat instanţei să respingă excepţiile invocate, sa înlăture apărările de fond şi să respingă cererea reconvenţională, în raport cu care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor-reclamanţi.

La prezentul dosar a fost conexat dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Constanţa, prin care T., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, A., B., C., D., E., a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emise de Primarul Municipiului Constanţa, în ceea ce priveşte restituirea terenului în integralitatea sa, aflat sub construcţia C1 a imobilului situat în Constanţa, str. x bis, colţ cu str. x, Judeţ Constanţa.

În cadrul dosarului nr. x/2019, A., B., C., D. şi E. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes. S-a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii de chemare în judecată.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 05 ianuarie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi. A admis excepţia lipsei de interes şi, pe cale de consecinţă, a respins ca lipsită de interes cererea reconvenţională. A admis excepţia lipsei de interes şi a respins ca lipsită de interes cererea conexă şi a obligat pe reclamanţii A., B., C., D., E. să plătească pârâtului Municipiul Constanta prin Primar cheltuieli de judecată de 1.487,50 RON, reprezentând onorariu avocat, şi pârâţilor P. şi Q. cheltuieli de judecată de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocat. Totodată, a obligat reclamantul T. să plătească pârâtului Municipiul Constanta prin primar cheltuieli de judecată de 1.487,50 RON, reprezentând onorariu avocat.

3. Deciziile pronunţate în apel

Prin decizia nr. 151C din 15 iunie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes a apelului formulat de apelantul T. şi cererea de amendare a acestui apelant.

A admis apelurile declarate de apelanţii reclamanţi A., C., D. şi E., de apelantul pârât T., de apelanţii pârâţi F. S.R.L., I., L. şi M., N. şi O. şi R. şi S. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 05 ianuarie 2021 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2019, având ca obiect revendicare imobiliară, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare, fixând termen în acest sens la 07.09.2022, ora 10:00.

Prin decizia nr. 103 din 24 mai 2025, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului T., invocată de către pârâţii reclamanţi A., B., C., D., E., şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., invocată de către pârâţii P. şi Q..

A admis în parte cererea formulată de către reclamanţii A., B., C., D. şi E.. A admis cererea conexă formulată de către reclamantul T., ale cărui drepturi procesuale au fost preluate de reclamanţii X. şi Lidia şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii reconvenienţi S.C. F. S.R.L., G. şi H., I., L. şi M., N. şi O., R. şi S..

A constatat nulitatea absolută parţială a dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa în favoarea reclamanţilor A., B., C., D., E. cu privire la suprafaţa de 198,8765 mp teren aferent apartamentelor aparţinând pârâţilor reconvenienţi S.C. F. S.R.L., G. şi H., I., L. şi M., N. şi O., R. şi S., reclamanţilor X. şi Lidia vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 şi apartamentului proprietatea pârâţilor Y., aflate în corpul de clădire C1. A constatat că reclamanţii A., B., C., D., E. sunt titularii dreptului de proprietate asupra apartamentului compus din două camere şi dependinţe în suprafaţă utilă de 46,6 mp, cu balcon în suprafaţă de 1,7 mp, având suprafaţa totală de 48,3 mp, situat la etajul 3 al corpului C1, din Municipiul Constanţa, str. x, căruia îi corespunde dreptul de proprietate asupra terenului aferent în suprafaţă de 18,89 mp inclus în terenul în suprafaţă de 288,10 mp pe care este edificat corpul de clădire C1, precum şi o cotă de 6,5617% din dreptul de coproprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia acestor sunt în folosinţa comună a tuturor proprietarilor ce deţin locuinţe în condominium; că sunt titularii dreptului de proprietate asupra terasei circulabile în suprafaţă de 75 mp, aflată la etajul 3 al imobilului din str. x în baza dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa şi că sunt titularii dreptului de proprietate asupra boxelor aflate la subsolul clădirii C1 şi care nu sunt menţionate în actele de vânzare-cumpărare încheiate de către foştii chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995: boxa nr. 1 având suprafaţa de 8,80 mp; boxa nr. 2 având suprafaţa de 11,20 mp, boxa nr. 5 având suprafaţa de 5,50 mp; boxa nr. 7 având suprafaţa de 5,90 mp; boxa nr. 11 având suprafaţa de 2,10 mp, în temeiul dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa.

A respins cererea de a se constata dreptul de proprietate exclusivă a reclamanţilor A., B., C., D., E. cu privire la terenul neconstruit, având destinaţia de curţi-construcţii în suprafaţă de 14 mp, ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată cererea de a se determina în mod concret întinderea şi componenţa imobilului din Municipiul Constanţa, str. x de la 1907, nr. 30, aparţinând reclamanţilor A., B., C., D., E. în temeiul dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa; a respins ca neîntemeiată cererea de rectificare a cărţii funciare colective a imobilului situat în Municipiul Constanţa, str. x şi a cărţilor funciare individuale deschise pentru fiecare apartament din condominium; a respins cererile vizând fie constituirea unui drept convenţional de superficie în indiviziune în favoarea tuturor coproprietarilor din imobil, cu plata unei redevenţe către proprietari, fie obligarea pârâţilor la cumpărarea cotelor indivize corespunzătoare, ca neîntemeiate.

A obligat pârâtul Municipiul Constanţa prin primar să achite cheltuielile de judecată ocazionate de proces astfel: către reclamanţii A., B., C., D., E. - cheltuieli de judecată în cuantum de 32.659 RON reprezentând taxa de timbru în cuantum de 9.480 RON aferentă judecăţii cauzei în fond şi în apel, 1.000 RON onorariu expert şi 22.179,94 RON onorariu avocat; către reclamantul pârât T. - cheltuieli de judecată în cuantum de 2.329,2 RON reprezentând taxa de timbru aferentă judecăţii în fond şi în apel; către pârâţii L. şi M. - cheltuieli de judecată în cuantum de 3.649 RON, reprezentând 626 RON taxa de timbru fond, 323 RON apel, 700 onorariu expert, 2000 RON onorariu avocat; către pârâta S.C. F. SRL- cheltuieli de judecată în cuantum de 3.425 RON reprezentând 483 RON taxa de timbru fond, taxa de timbru de 242 RON apel, 700 onorariu expert, 2.000 RON onorariu avocat; către pârâţii G. şi H. - cheltuieli de judecată în cuantum de 322 RON taxa de timbru fond; către pârâtul I. - cheltuieli de judecată în cuantum de 1.263 RON, reprezentând 537 RON taxa de timbru fond, taxa de timbru de 269 RON apel, 700 onorariu expert; către pârâţii N. şi O. - cheltuieli de judecată în cuantum de 2.171 RON, reprezentând 584 RON taxa de timbru fond, taxa de timbru de 292 RON apel, 700 onorariu expert, 595 RON onorariu avocat; către pârâţii R. şi S. - cheltuieli de judecată în cuantum de 3.189 RON reprezentând 326 RON taxa de timbru fond, taxa de timbru de 163 RON apel, 700 onorariu expert, 2.000 RON onorariu avocat.

A respins cererea formulată de către pârâţii P. şi Q. privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocat ocazionat de judecata cauzei în fond, ca nefondată. A respins cererea formulată de către U. şi V. de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON reprezentând onorariu avocat ocazionat de judecata cauzei în fond şi în apel, ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 103 din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa au formulat recurs reclamanţii A., B., C., E. şi D. şi pârâţii reconvenţionali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. şi S., în timp ce împotriva ambelor decizii pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, nr. 151C din 15 iunie 2022 şi nr. 103 din 24 mai 2024, au declarat recurs pârâţii U. şi V., acestea fiind înregistrate pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4.1. Prin cererea de recurs formulată, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi A., B., C., E. şi D. (decedată ulterior, la 10.07.2024, calitatea sa procesuală fiind preluată de moştenitorii acesteia, Z., C. şi E.) solicită casarea în parte a hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea în tot a acţiunii, în sensul stabilirii dreptului de proprietate şi asupra construcţiei C2 (S+P+1E) cu suprafaţa construită la sol de 178 mp., şi suprafaţă construită desfăşurată de 325 mp., şi terenului aferent corpului C2 (S+P+1E) în suprafaţă totală de 255 mp. Totodată, solicită obligarea intimatului Municipiul Constanţa la plata cheltuielilor de judecată.

După expunerea situaţiei de fapt din dosar, arată recurenţii că instanţa de apel a lăsat practic nesoluţionată situaţia juridică a corpului C2 şi terenului aferent, invocând argumente contrarii propriului său raţionament aplicat în privinţa corpului C1 şi terenului aferent acestui din urmă corp.

Modul defectuos al emiterii Dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 şi refuzul primăriei de a proceda la punerea efectivă în posesie asupra suprafeţelor restituite, nu a permis individualizarea proprietăţii acestora în raport cu ceilalţi titulari de drept. Însă, pârâţii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, sau terţii lor subdobânditori, nu puteau pretinde drepturi asupra construcţiei corpului C2 si terenului aferent, în lipsa stabilirii suprafeţelor restituite prin excluderea celor vândute. Dispoziţia nr. 1189/29.02.2008 include imobilul din Constanţa str. x bis colţ cu str. x de la 1907 nr. 30, fără însă a se individualiza şi fără a se menţiona dacă, acesta cuprinde un singur corp de clădire sau sunt două corpuri. Prin raportul de expertiză întocmit în prezentul dosar s-a constatat că imobilul ce face obiectul litigiului este compus din două corpuri C1 şi C2, cu terenuri distincte.

Consideră recurenţii că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 555, 563-566 şi urm., raportat la art. 885 şi urm din C. civ., în condiţiile în care instanţa nu a stabilit dreptul de proprietate asupra corpului C2 şi terenului aferent, astfel că, în lipsa întocmirii protocolului de restituire, actul specific punerii în posesie, nu se va putea proceda la înscrierea imobilului în cartea funciară, dreptul acestora de proprietate fiind lipsit de conţinut.

Conchizând, arată că, în opinia acestora, se impunea ca argumentele instanţei pentru admiterea în parte a cererii în privinţa corpului C1 şi terenului aferent să fie aplicate şi în privinţa corpului C2 şi terenului aferent acestuia.

4.2. Recursul pârâţilor reconvenţionali împotriva aceleiaşi decizii a Curţii de Apel Constanţa a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi acesta priveşte soluţia pronunţată de instanţa de apel pe cererea în anularea Dispoziţiei Primarului Mun. Constanţa, în privinţa căreia susţin că a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864 şi art. 1270 din noul C. civ., având în vedere că s-a reţinut greşit că doar pentru suprafaţa de 198,8765 mp se impune constatarea nulităţii absolute a actului administrativ, iar nu pentru suprafaţa totală de 230,38 mp.

Totodată, arată recurenţii că instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 555, art. 563 din C. civ., precum şi ale art. 648 şi art. 649 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 287/2009, atunci când a reţinut că s-ar putea restitui către reclamanţi boxele nr. 2 şi nr. 7, în condiţiile în care acestea aparţin S.C. F. S.R.L., după cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2006. Totodată, critică hotărârea instanţei de apel care a apreciat că terasa circulabilă de la etajul 3 al construcţiei C1 ar aparţine reclamanţilor, deşi aceasta este proprietatea comună indiviză a tuturor prorietarilor de apartamente din respectivul imobil.

În raport cu cele criticate, solicită admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei recurate şi, în rejudecare, constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008, pentru suprafaţa de teren de 230,38 mp, reprezentând teren aferent apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

4.3. Prin recursul întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâţii V. şi U. critică hotărârea instanţei de apel de respingere a excepţiei inadmisibilităţii şi de soluţionare a pretenţiei de lămurire a Dispoziţiei nr. 1189/2008 a Primarului Municipiului Constanţa ca o cerere principală, apreciind-o întemeiată, deşi dispoziţia de retrocedare nu a fost atacată în termenul legal.

Arată că instanţa a reţinut că nu a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de revendicare, ci cu o cerere în lămurirea unei dispoziţii emise de primar, astfel că nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părţilor (Dispoziţia nr. 1189/2008 şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995).

Susţin recurenţii că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii neavând dreptul la dobândirea în natură a terenului de sub construcţie, pentru acesta fiind permisă doar acordarea de măsuri reparatorii, cumpărătorii care au dobândit imobilele în baza Legii nr. 112/1995 fiind cei care au vocaţie la dobândirea şi a terenului aferent construcţiei.

Mai mult, după verificarea spaţiilor care nu au fost înstrăinate, instanţa a conchis că suprafeţele ce nu au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 se află în proprietatea reclamanţilor. Or, terasa circulabilă de la etajul 3 al imobilului, în suprafaţă de 75,5 mp reprezintă spaţiu comun, neputând fi restituită reclamanţilor, cu atât mai mult cu cât o atare cerere nici nu a fost formulată prin acţiunea introductivă de instanţă.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea deciziilor recurate şi respingerea ca inadmisibilă a acţiunii.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 30.09.2024, intimaţii-pârâţi-reconvenţionali au formulat întâmpinare la recursul pârâţilor V. şi U., solicitând admiterea acestuia ca nefondat.

La data de 14.10.2024, intimaţii X. şi AA. au formulat întâmpinare la cele trei recursuri, solicitând admiterea recursurilor pârâţilor şi respingerea recursului reclamanţilor.

În data de 09.10.2024, intimaţii-reclamanţi A., B., C., Z., şi E. au formulat întâmpinare la recursurile pârâţilor şi pârâţilor-reconvenţionali, prin care au invocat excepţia nulităţii acestora iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. S-a formulat răspuns la întâmpinare de către recurenţii-pârâţi-reconvenţionali în data de 25.10.2024.

Totodată, la data de 21.10.2024, intimaţii V. şi U. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamanţilor şi admiterea recursului pârâţilor-reconvenţionali .

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate şi le va respinge pentru următoarele considerente:

Prioritar, în acord cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâţii U. şi V. şi pârâţii reconvenţionali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. şi S., invocată de intimaţii-reclamanţi A., B., C., E. şi Z. prin întâmpinare, având în vedere că prin motivele de fapt formulate prin cele două recursuri pârâţii au criticat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, aspect ce poate fi verificat din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Totodată, prin recursul pârâţilor U. şi V. se critică inclusiv soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, aspect ce este susceptibil de a fi analizat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că, într-adevăr, aceasta a fost invocată formal de către recurenţii pârâţi, în condiţiile în care nu au relevat argumente prin care să critice caracterul nemotivat, contradictoriu ori străin de natura princinii al considerentelor instanţei de apel, însă, având în vedere caracterul unitar al recursului, acesta nu poate fi anulat doar parţial.

Aşadar, cum criticile formulate prin recursurile pârâţilor şi ale pârâţilor reconvenţionali sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., din perspectiva cărora urmează a fi analizate cele două recursuri, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii acestor recursuri şi va proceda, în continuare, la analiza pe fond a acestora.

Aşadar, se observă că cererea principală dedusă judecăţii de părţile reclamante are ca obiect verificarea întinderii dreptului de proprietate deţinut de reclamanţi asupra imobilului situat în Constanţa, str. x bis, colt cu str. x, compus din teren în suprafaţă de 559 mp (553,78 mp. din măsuratori) şi 191,17 mp. construcţii, restituit acestora în natură, prin Dispoziţia nr. 1189/29.02.2008 emisă de primarul Mun. Constanţa în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, precum şi stabilirea naturii şi întinderii dreptului pârâţilor asupra terenului aferent locuinţelor achiziţionte în baza Legii nr. 112/1995, plata daunelor interese constând în contravaloarea folosinţei terenului şi rectificarea corespunzătoare a cărţilor funciare individuale cu numerele de la x la CF nr. x şi a cărţii funciare colective a imobilului din CF nr. x-C1.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555, 563-566 şi urm., art. 907 şi urm. C. civ.

Solicitarea a fost justificată din perspectiva faptului că reclamanţii nu au stabilite în concret limitele dreptului lor de proprietate, Dispoziţia nr. 1189/2008 nemenţionând în detaliu care sunt spaţiile locative care au fost înstrăinate foştilor chiriaşi, prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, precum şi imposibilitatea înscrierii dreptului în cartea funciară, în condiţiile în care pârâţii au realizat formalităţile de publicitate imobiliară şi, deci, au opus acestora drepturi reale asupra aceluiaşi imobil.

Important a se reţine este împrejurarea că reclamantii au formulat acţiuni în anularea contractelor de vanzare-cumparare perfectate în temeiul Legii nr. 112/1995, în termenele şi conditiile instituite de art. 45 Legea nr. 10/2001, acestea fiind respinse de către instantele de judecată, ca neintemeiate, prin decizia civilă nr. 56 din 26.01.2005 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2004, decizia nr. 2545 din 21 iunie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în dosarul nr. x/2001, decizia nr. 118/2000 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia nr. 272/2000 a Curţii de Apel Constanţa şi irevocabilă prin decizia nr. 2545/2002 a Curţii Supreme de Justiţe, toate pronunţate în dosarul nr. x/2000.

În privinţa cererii principale, toţi pârâţii au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, susţinând, pe de-o parte, că nu se poate constata întinderea unui drept de proprietate obţinut prin dispoziţie de primar pe calea dreptului comun, fără a apela la calea specială de atac prevazută de Legea 10/2001 iar, pe de altă parte, că nu se poate constata întinderea dreptului de proprietate asupra terenului cât timp reclamantii nu sunt puşi în posesie şi nu există o încheiere de intabulare a dreptului de proprietate asupra acestui teren.

În cauză, a fost formulată şi cerere reconvenţională de către pârâţii F. S.R.L., G., H., I., L., M., N., O., R., S., prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a Dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emise de Primarul Municipiului Constanţa, cu privire la suprafaţa de teren de 230,38 mp, aflată în folosinţa tuturor cumpărătorilor apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

În drept, pârâţii s-au prevalat de dispoziţiile art. 21, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, art. 37 din H.G. nr. 20/1996, art. 23 şi art. 36 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 18/1991, art. 645, art. 948, art. 966, art. 968 C. civ., art. 205-210 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 05 ianuarie 2021, prima instanţă a fondului a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâţi prin întâmpinări, şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., în raport cu dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., reţinând că prin aceste prevederi legale se dă prioritate tranşării definitive a fondului dreptului litigios pe calea acţiunii în realizare, posibilitatea formulării acţiunii în constatare fiind una subsidiară, doar pentru ipoteza în care nu ar exista o altă cale în realizarea dreptului dedus judecăţii. De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, au fost respinse, ca lipsite de interes, cererea conexă şi cererea reconvenţională, prin care se tindea la constatarea nulităţii absolute a titlului reclamanţilor - dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa emisă cu nr. 1189/2008.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia nr. 151C din 15 iunie 2022, a infirmat raţionamentul tribunalului, şi a statuat în sensul că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din C. proc. civ. nu pot reprezenta fundamentul unei soluţii de respingere a cererii, ca inadmisibile, în lipsa indicării exprese a căii în realizarea dreptului. Mai mult, în raport cu scopul urmărit de reclamanţi, acela de a da o soluţionare ipotezei de invocare simultană a unor drepturi reale asupra aceluiaşi bun imobil, prin stabilirea naturii şi a întinderii drepturilor invocate de toate părţile în litigiu, acţiunea nu apare ca fiind una inadmisibilă, întrucât nu tinde la verificarea în justiţie a unei stări de fapt. Nici argumentul potrivit căruia dispoziţia de primar are caracter definitiv nu a fost validat de instanţa de apel, care a apreciat că atâta vreme cât părţile nu au uzat anterior de calea jurisdicţională, nu există vreun impediment în a pune în discuţie conţinutul actului administrativ.

Totodată, a reţinut instanţa de apel că nici soluţia primei instanţe a fondului asupra cererii conexe şi a cererii reconvenţionale nu este una corectă, solicitarea de constatare a nulităţii absolute a dispoziţiei Primarului Municipiului Constanţa nefiind una accesorie, astfel încât să poată fi respinsă urmare a respingerii cererii principale.

În acest context procesual au fost formulate recursurile în prezenta cauză, reclamanţii criticând soluţia de respingere a cererii în determinarea concretă a întinderii şi naturii dreptului deţinut asupra imobilului din Municipiul Constanţa, str. x de la 1907, nr. 30, în timp ce pârâţii au criticat soluţia curţii de apel sub aspectul suprafeţei în raport cu care s-a apreciat nelegalitatea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului din Constanţa, str. x - 5 bis, pârâţii U. şi V. repunând în discuţie inclusiv dezlegările instanţei de apel date excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Dat fiind că în rezolvarea cricilor vizând dezlegările instanţelor fondului asupra excepţiilor, invocate concomitent cu alte apărări de fond, trebuie să fie examineze, mai întâi, cele legate de învestirea instanţei, şi doar după accea cele prin care se invocă alte neregularităţi, Înalta Curte va proceda la soluţionarea cu prioritate a recursului pârâţilor U. şi V., verificarea legalităţii hotărârii de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii deduse judecăţii fiind susceptibilă de a înlătura analiza criticilor vizând fondul cererii.

Astfel, prin recursul formulat, pârâţii U. şi V. critică hotărârea instanţei de apel de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii în lămurirea Dispoziţiei nr. 1189/2008 a Primarului Municipiului Constanţa, considerând că o atare solicitare nu putea fi formulată în afara cadrului legal stabilit prin legea specială. Altfel spus, se pretinde că în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ de restituire în natură a imobilului din Constanţa, str. x - 5 bis, acesta a dobândit caracter definitiv, şi nu ar mai putea fi repusă în discuţie legalitatea sa.

Critica, desi poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (iar nu a celor invocate de recurenţi prin motivele de recurs, având în vedere că pune în discuţie încălcarea unor norme procesuale - art. 35 C. proc. civ.), nu este fondată.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare..."

Din interpretarea acestei norme reiese că doar dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură este susceptibilă de a fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, neexistând vreun interes, în formularea unei atare căi de către persoanele cărora le-a fost analizată notificarea şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului revendicat.

Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, la momentul emiterii actului administrativ (inclusiv la 30 de zile ulterioare momentului comunicării acestuia), reclamanţii din prezenta cauză nu justificau niciun interes în atacarea unui act emis în favoarea acestora, abia la momentul la care pârâţii au invocat existenţa unor drepturi reale proprii asupra aceluiaşi imobil, şi care intră în conflict cu dreptul de proprietate pe care-l exhibă reclamanţii, s-a născut interesul şi, deci, dreptul acestora de a pretinde verificarea conţinutului dispoziţiei de restituire, pe cale jurisdicţională.

Mai mult, şi din perspectiva art. 35 C. proc. civ. decizia nr. 151C/2022 a Curţii de Apel Constanţa este legală, în condiţiile în care ceea ce s-a reclamat prin cererea introductivă de instanţă nu este o verificare a situaţiei de fapt, anume a dobândirii unei anumite suprafeţe de teren (în prezenta speţă acest aspect fiind verificat de instanţă ca urmare a formulării cererii reconvenţionale, având ca obiect anularea dispoziţiei de primar), ci stabilirea existenţei sau inexistenţei dreptului de proprietate şi întinderea acestuia, precum şi stabilirea naturii dreptului exhibat de pârâţi, având în vedere contractele de vânzare-cumpărare ale pârâţilor, emise cu privire la acelaşi imobil-teren, a căror validitate, aşa cum s-a arătat mai sus, a fost şi aceasta confirmată prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte dosare anterioare.

Acţiunea în constatarea dreptului de proprietate este inadmisibilă doar dacă reclamantul are la îndemână o altă cale procedurală pentru realizarea dreptului (de exemplu, o acţiune în revendicare, grăniţuire, rectificare de carte funciară) sau dacă se cere constatarea unei stări de fapt (cum ar fi întinderea unui teren), nu a unui drept sau a unei situaţii juridice incerte, conform principiului subsidiarităţii prevăzut de art. 35 C. proc. civ.

În cauză, nu numai că nu s-a dovedit dar nici măcar nu s-a menţionat care ar fi calea în realizarea dreptului, aceea prin intermediul căreia instanţa ar putea determina în mod concret situaţia juridică a dreptului de proprietate al reclamanţilor, existenţa sau inexistenţa dreptului acestora de proprietate asupra întregului teren.

Prin Dispoziţia nr. 1189 emisă de Primarul Municipiului Constanţa la data de 29 februarie 2008, s-au admis cererile notificatorilor BB., CC. şi DD., având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, str. x bis, colţ cu str. x, în suprafaţă de 559 mp (acte) şi 553,87 mp (din măsurători) şi 191,17 mp (construcţie).

Reclamanţii nu au pretins, prin prezenta acţiune, reevaluarea stării de fapt şi stabilirea întinderii suprafeţei de teren restituite în natură, aceasta fiind, de altfel, menţionată expres în curprinsul dispoziţiei de restituire, ci au cerut lămurirea situaţiei juridice a acestui teren, în condiţiile în care, în cuprinsul aceleiaşi dispoziţii, a fost inserată şi obligaţia acestora de a respecta dreptul de trecere şi de folosinţă gratuită asupra terenului, instituit, pe toată durata construcţiei, în favoarea cumpărătorilor apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Dispoziţia nr. 1189/2008 nu menţionează, în detaliu, care sunt spaţiile locative înstrăinate şi ce suprafaţă utilă/construită le este dedicată, după cum nu precizează care sunt unităţile locative rămase sub regimul contractelor de închiriere, acestea fiind evidenţiate cu titlu general în Protocolul de predare-primire nr. 5930/20.06.2008 încheiat între RAEDPP Constanţa şi beneficiarii măsurii de restituire în natură, cu consemnarea chiriaşilor cumpărători şi a contractelor de vânzare-cumpărare pe unitatea locativă, dar şi a contractelor de închiriere valabile până cel mai târziu la 08.04.2009. Ulterior, parte dintre dintre cumpărătorii spaţiilor locative ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995 au îndeplinit procedurile de publicitate imobiliară, înstrăinând la rândul lor imobilele construcţii, împreună cu dreptul de folosinţă asupra terenului aferent, în cartea funciară dobânditorii figurând cu un drept de proprietate atât asupra locuinţei, cât şi terenului aferent indiviz.

Reclamanţii nu puteau pretinde revendicarea terenului aferent locuinţelor dobândite de pârâţi în condiţiile legii speciale, atâta vreme cât deţin un titlu de proprietate opozabil acestora, iar pârâţii, la rândul lor deţin un astfel de titlu valabil, după cum nu puteau nici solicita, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anularea Dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008, nejustificând interes, din moment ce prin aceasta le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natura a imobilului aparţinând autorilor acestora, astfel cum s-a solicitat prin notificările formulate.

În aceste circumstanţe, nu se poate afirma în mod valabil că reclamanţii dispun de o altă cale, "în realizare", admisibilă în concret, iar nu doar teoretic, la care ar putea apela, raportat la particularităţile şi având în vedere unicitatea speţei. De aceea, nu se putea nega dreptul reclamanţilor de a-şi vedea analizate pretenţiile, pe cale jurisdicţională, în contradictoriu cu pârâţii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, în sensul verificării existenţei şi a naturii drepturilor tabulare opuse de pârâţi şi, pe cale de consecinţă, rezolvarea în concret a problemei suprapunerii drepturilor invocate de ambele părţi asupra aceluiaşi imobil.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă criticile recurenţilor-pârâţi U. şi V. relative la inadmisibilitatea acţiunii şi, dată fiind această soluţie, de menţinere ca legală a deciziei nr. 151/2022 a Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a anulat sentinţa primei instanţe a fondului şi s-a reţinut cauza spre rejudecare de către curtea de apel, urmează a proceda la analiza celorlalte argumente din recurs, care vizează legalitatea deciziei nr. 103 din 24 mai 2024 a Curţii de Apel Constanţa.

Cum argumentele subsidiare invocate de recurenţii U. şi V., vizând încălcarea dispoziţiior art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi greşita recunoaştere a calităţii de proprietari asupra terasei circulabile de la et. 3 al corpului C1 al imobilului din str. x bis în favoarea reclamanţilor au fost puse în discuţie deopotrivă şi prin recursul pârâţilor reconvenţionali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. şi S., reprezentând critici comune ambelor recursuri declarate de pârâţi, acestea urmează a fi analizate unitar, în cadrul unor considerente unice, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prioritar, se reţine că dispoziţia contestată (pe cale reconvenţională) are ca obiect terenul în suprafaţă de 559 mp (553,87 mp din măsurători), ce faptic reprezintă curtea şi terenul de sub construcţiile edificate pe acesta, situat în Constanţa, str. x bis, colt cu str. x din 1907, nr. 30.

În baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/05.11.1996, nr. y/05.11.1996, nr. z/21.11.1996, nr. w/22.11.1996, nr. t/14.11.1996, nr. s/24.12.1996, nr. q/07.11.1996, nr. r/05.11.1996, nr. x/23.12.1996 şi nr. x/04.12.1996 au fost înstrăinate, în baza Legii nr. 112/1995, locuinţele deţinute de foştii chiriaşi ai imobilului, cumpărătorilor fiindu-le atribuite în folosinţă nu doar apartamentele în care pârâţii din prezenta cauză sau antecesorii lor au locuit, ci şi cota-parte din terenul aferent acestora.

Astfel cum s-a reţinut, în considerarea probatoriului administrat în faţa instanţelor fondului, şi care nu mai poate fi reapreciat în calea de atac a recursului, pârâţii P. şi Q., deţin un apartament în suprafaţă utilă de 56,52 mp, căruia îi corespunde o cotă de 7,9585 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă, având suprafaţa de 22,9206 mp.

Pârâtul I. deţine un apartament în suprafaţă utilă de 54,86 mp, căruia îi corespunde o cotă de 7,7248 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 22,2474 mp.

Pârâţii N. şi O. deţin un apartament în suprafaţă utilă de 68,66 mp, căruia îi corespunde o cotă de 9,6680 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 27,8438 mp.

Pârâţii R. şi S. deţin un apartament în suprafaţă utilă de 42,95 mp, căruia îi corespunde o cotă de 6,0478 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 17,4176 mp.

Pârâţii G. şi H. deţin un apartament în suprafaţă utilă de 35,51 mp, căruia îi corespunde o cotă de 5,0001 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 14,4004 mp.

Pârâţii U. şi V. deţin un apartament în suprafaţă utilă de 66,60 mp, căruia îi corespunde o cotă de 9,3779 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 27,0084 mp.

Pârâţii L. şi M. deţin un apartament în suprafaţă utilă de 65,56 mp, căruia îi corespunde o cotă de 9,2315 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 26,5866 mp.

Pârâta S.C. F. S.R.L. deţine un apartament în suprafaţă utilă de 55,62 mp, căruia îi corespunde o cotă de 7,8318 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 22,5556 mp.

Pârâţii X. şi AA. deţin un apartament în suprafaţă utilă de 40,91 mp, căruia îi corespunde o cotă de 5,7605 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 16,5903 mp.

Pârâtul W. deţine un apartament în suprafaţă utilă de 50,30 mp, căruia îi corespunde o cotă de 7,0827 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în folosinţă având suprafaţa de 20,3982 mp.

Pârâţii J. şi K. deţin un apartament în suprafaţă utilă de 126,34 mp, căruia îi corespunde o cotă de 17,7899 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în proprietate având suprafaţa de 51,2348 mp.

Reclamanţii A., B., C., D., E. deţin un apartament în suprafaţă utilă de 46,60 mp, căruia îi corespunde o cotă de 6,5617 % din dreptul de proprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună tuturor proprietarilor imobilului, precum şi un teren indiviz în proprietate având suprafaţa de 18,8977 mp.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de dl. Expert EE., ale cărui concluzii au fost însuşite de instanţa de apel, terenul aferent apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 este în suprafaţă de 217,92 mp, doar cu privire la acesta instanţa de apel fiind ţinută să verifice incidenţa art. 7 alin. (11) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia "Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege".

Din perspectiva celor expuse, a situaţiei juridice a apartamentelor care au fost înstrăinate chiriaşilor în temeiul Legii nr. 112/1995 împreună cu dreptul de folosinţă asupra terenului aferent, a configuraţiei acestui teren, care faptic este reprezentat de terenul de sub construcţia C1, instanţa de apel a statuat în sensul că acesta nu poate fi considerat "teren liber", în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că nu putea fi restituit în natură foştilor proprietari.

Important de subliniat că, distinct de cele de mai sus, instanţa de apel a observat corect şi faptul că, prin sentinţa civilă nr. 1057/02.02.2006, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. x/2005, numita CC. dobândise dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 51,37 mp, aferent apartamentului înstrăinat de către aceasta pârâţilor J. şi K., astfel că nici această suprafaţă nu mai putea fi restituită în natură.

Reţinând toate aceste aspecte, instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiată, în parte, cererea conexă formulată de T. şi cererea reconvenţională formulată de F. S.R.L., G., H., I., L., M., N., O., R., S., şi a dispus constatarea nulităţii absolute parţiale a Dispoziţiei nr. 1189/2008 emisă de primarul Mun. Constanţa, doar pentru suprafaţa de teren dobândită în mod legal, în temeiul Legii nr. 112/2001 de cei nominalizaţi.

Aceasta întrucât pârâţii P., Q., U., V. şi W. nu au formulat cerere reconvenţională în cauză, neînvestind, deci, instanţa cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei de restituire, inclusiv cu privire la suprafaţa de teren indiviz aferent locuinţelor achiziţionate în baza Legii nr. 112/1995 de aceştia. Drept urmare, din totalul suprafeţelor de teren identificate prin expertiza judiciară efectuată în cauză, ca făcând obiectul Legii nr. 112/1995, precum şi a suprafeţei de teren dobândite de autoarea pârâţilor J. şi K., prin sentinţa civilă nr. 1057/2006 a Judecătoriei Constanţa, au fost deduse cotele indivize de teren aparţinând acestora (26+29+21 mp). Sub acest aspect, al limitelor învestirii instanţei de fond, nu au fost formulate critici în recurs, sens în care simpla afirmaţie ori solicitare de modificare a hotărârii sub aspectul suprafeţei în privinţa căreia s-a dispus constatarea nulităţii absolute a actului administrativ atacat nu poate produce efectele juridice pretinse.

Aşadar, în raport cu soluţia pronunţată în cauză, prin care instanţa de apel, în mod legal, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi, respectiv pct. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, făcând o corectă interpretare şi aplicare a acestora, şi văzând că nu s-a criticat în recurs raţionamentul instanţei de apel prin care s-a apreciat că în lipsa învestirii legale a tribunalului cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei de restituire formulată inclusiv de către pârâţii P., Q., U., V. şi W., pentru suprafeţele deţinute de aceştia, nu poate fi pronunţată o soluţie de anulare a Dispoziţiei nr. 1189/2008 pentru o suprafaţă mai mare decât cea menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, şi deci nu poate fi primit motivul comun de recurs invocat de către pârâţi.

Cât priveşte terasa circulabilă de la etajul 3 al contrucţiei C1, în suprafaţă de 75,5 mp, se susţine de către recurenţii-pârâţi reconvenţionali că aceasta nu putea fi restituită în natură reclamanţilor, în raport cu dispoziţiile art. 648, 649 din C. civ., fiind spaţiu comun.

Deşi principial recurenţii-pârâţi şi recurenţii-pârâţi reconvenţionali expun corect aspectele teoretice vizând imposibilitatea restituirii în natură a unui spaţiu comun al imobilului, totuşi aceştia ignoră, din nou, limitele învestirii instanţei.

Înalta Curte constată că acest argument nu a fost invocat în mod eficient prin cererea reconvenţională şi prin motivele de apel, astfel încât să poată face obiectul judecăţii în recurs.

Formulând o astfel de critică, recurenţii nesocotesc regulile şi principiile desfăşurării judecăţii, ale cărei coordonate sunt fixate de ceea ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă. Rejudecarea pe fond a cauzei, de către instanţa de apel, nu se putea face altfel decât prin raportare la cererea de chemare în judecată, la apărările formulate în legătură cu aceasta şi la pretenţiile din cererea reconvenţională.

Recurenţii ignoră aceste elemente care pun în evidenţă limitele investirii primei instanţe a fondului, susţinând, în fapt, într-o manieră neprocedurală, posibilitatea nesocotirii limitelor învestirii instanţei, apreciind fără fundament legal că verificarea aplicării corecte a dispoziţiilor art. 648, 649 din C. civ. poate fi realizată de instanţa de recurs, desi până la acest moment procesual niciuna dintre părţi nu a pretins anularea Dispoziţiei nr. 1189/2008 şi în privinţa altor spaţii, distinct de suprafeţele de teren dobândite legal în folosinţă de către pârâţi ca urmare a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995.

Or, rolul activ al instanţei nu se poate exercita cu încălcarea principiilor desfăşurării judecăţii, cu depăşirea limitelor învestirii, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., doar pentru a da satisfacţie părţii care pretinde că i s-a adus atingere unui drept subiectiv, în măsura în care aceasta nu a supus pretenţia sa verificării jurisdicţionale cu respectarea rigorilor procedurale.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat că, atât timp cât pârâţii nu sunt proprietarii terasei circulabile în suprafaţă de 35 mp de la etajul 3 al imobilului C1, nefiind prezentat nici un titlu de proprietate asupra acesteia (prin adresa nr. x/25.10.2022 emisă de SPITVBL din cadrului Consiliului Local al Municipiului Constanţa se relevă plata de către recurenţii FF. a impozitului pentru o tereasă în suprafaţă de 15,88 mp, distinctă de cea în discuţie), iar nulitatea absolută a dispoziţiei de restituire a fost solicitată doar raportat la suprafeţele cumpărate legal de pârâţi (sau autorii acestora) în temeiul Legii nr. 112/1995, actul administrativ în discuţie a rămas valabil emis, din această perspectivă.

Astfel, întreaga construcţie juridică realizată de pârâţi, prin care se argumentează nelegalitatea dobândirii de către reclamanţi a unui spaţiu comun, este ineficientă şi străină de considerentele instanţei de apel, care a conchis, aşa cum s-a arătat anterior, că terasa circulabilă de la etajul 3 al imobilului nu a făcut obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, drept pentru care nu se putea dispune anularea dispoziţiei de restituire şi în privinţa acestui spaţiu.

În baza aceluiaşi raţionament, constatând că aceasta a fost învestită cu solicitarea de verificare a întinderii dreptului de proprietate dobândit de reclamanţi în temeiul Dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emise de primarul Mun. Constanţa, prin raportare doar la drepturile opuse de pârâţi, asupra spaţiilor înstrăinate legal către foştii chiriaşi, din perspectiva dispoziţiilor art. 7 alin. (5) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a reţinut că aparţin reclamanţilor menţionatele spaţii: boxa nr. 1 având suprafaţa de 8,80 mp; boxa nr. 2 având suprafaţa de 11,20 mp, boxa nr. 5 având suprafaţa de 5,50 mp; boxa nr. 7 având suprafaţa de 5,90 mp şi boxa nr. 11 având suprafaţa de 2,10 mp., nefiind menţionate în contractele de vânzare-cumpărare.

Orice susţinere în sens contrar, prin motivele de recurs ale pârâţilor reconvenţionali, nedovedită în faţa instanţelor fondului, prin depunerea la dosar a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod legal de aceştia sau autorii lor, în temeiul Legii nr. 112/1995, nu poate fi valorificată în calea de atac a recursului, în care reinterpretarea probatoriului şi a situaţiei de fapt nu este posibilă, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, susţinerile recurentei-pârâte S.C. F. S.R.L.,în sensul că aceasta a posedat ori a achitat impozitele pentru boxele nr. 2 şi nr. 7 nu ţin loc de dovadă a dreptului invocat, cu atât mai mult cu cât verificarea dreptului de proprietate dobândit de reclamanţi prin Dispoziţia nr. 1189/2008, în prezenta cauză, se poate face doar corelat cu respectarea/încălcarea normelor din Legea nr. 112/1995, dat fiind cadrul legal şi limitele în care instanţa a fost sesizată.

Corect a apreciat curtea de apel că aceasta nu a fost sesizată cu o acţiune în revendicare, pentru a putea proceda la compararea titlurilor exhibate de către părţi, ci a fost învestită exclusiv cu lămurirea unei situaţii juridice a imobilului din Constanţa, str. x bis, colt cu str. x şi stabilirea întinderii dreptului reclamanţilor asupra imobilului restituit prin dispoziţie de primar emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în raport strict cu drepturile opuse de pârâţi, obţinute prin cumpărarea, în mod legal, în temeiul Legii nr. 112/1995, a spaţiilor ale căror chiriaşi au fost (ei sau autorii lor). Totodată, dispoziţia de restituire nu a fost criticată nici din perspectiva art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât să fie posibilă verificarea calităţii de persoane îndreptăţite la restituire în baza legii speciale de reparaţie.

Pe cale de consecinţă, constatând, că boxele nr. 2 şi nr. 7 nu au fost legal înstrăinate, prin vreunul dintre contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, către niciunul dintre pârâţi, s-a apreciat că aceste spaţii au rămas în proprietatea reclamanţilor.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii U. şi V., precum şi de pârâţii reconvenţionali F. S.R.L., G., H., I., L., M., N., O., R., S., ca nefondate, nefiind incidente în speţă niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, şi care ar fi putut atrage, de principiu, casarea hotărârilor recurate.

Cât priveşte recursul exercitat de reclamanţii A., B., C., E. şi D. (decedată ulterior, la 10.07.2024, calitatea sa procesuală fiind preluată de moştenitorii acesteia, Z., C. şi E.), acesta priveşte decizia nr. 103 din 24 mai 2024 a Curţii de Apel Constanţa, exclusiv cu privire la soluţia din dispozitiv, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de a se determina în mod concret întinderea şi componenţa imobilului din mun. Constanţa, str. x de la 1907, nr. 30.

Din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a lăsat practic nesoluţionată situaţia juridică a corpului C2 şi a terenului aferent imobilului ce face obiectul Dispoziţiei nr. 1189/29.02.2008 emise de primarul Mun. Constanţa, ceea ce, în opinia acestora, conduce şi la încălcarea dispoziţiilor art. 555, 563-566 şi urm., raportat la art. 885 şi urm. din C. civ., susceptibil de încadrare în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, având în vedere că prin calea de atac exercitată în cauză criticile au fost expuse formal ca fiind circumscrise unor aspecte de nelegalitate separate, însă, în cuprinsul cererii de recurs se regăseşte o repetare a argumentelor prezentate, se impune, pentru raţiuni ce ţin de rigoarea raţionamentului logico-juridic, o examinare a acestora în mod sintetizat şi grupat în cadrul unor considerente unice.

Drept urmare, Înalta Curte va analiza argumentele care au fost subsumate de către recurenţii-reclamanţi motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în mod unitar, din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât pretinsa încălcare a prevederilor din C. civ. prin care se reglementează proprietatea privată, ce corespunde motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a fost invocată ca o consecinţă a argumentelor din recurs prin care se susţine nemotivarea parţială deciziei atacate, în privinţa pretenţiilor formulate în legătură cu imobilul situat în Constanţa, str. x de la 1907, nr. 30.

Potrivit temeiului legal pe care au fost fundamentate aceste motive de recurs, casarea hotărârii se poate dispune când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră, aşadar, ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Înalta Curte reţine că din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, textul menţionat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Din economia textului citat reiese că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea.

Motivarea hotărârii este esenţială pentru orice proces, constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi presupune, aşadar, indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, condiţie care, în cauza de faţă, este îndeplinită.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară; când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc; când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Invocând acest caz de casare, în speţă, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a analizat cauza într-o manieră lapidară, nefiind lămurită situaţia imobilului construcţie C2 şi a terenului aferent, situate la adresa din Constanţa, astfel cum s-a procedat în privinţa construcţiei C1 şi a terenului aferent acesteia, aflate la adresă poştală din str. x, Constanţa.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, în limitele devoluţiunii stabilite prin cererea de chemare în judecată, rejudecând cauza pe fond, a dat un răspuns pretenţiilor formulate de reclamanţi.

Astfel, cauza dedusă judecăţii presupunea, aşa cum s-a subliniat anterior, cu ocazia analizei realizate în privinţa căilor de atac exercitate de părţile adverse, lămurirea situaţiei juridice şi a imobilului restituit în natură reclamanţilor, prin Dispoziţia nr. 1189/29.02.20008 a primarului Mun. Constanţa, strict în raport cu drepturile opuse de pârâţii cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995 asupra aceluiaşi imobil.

Or, atâta vreme cât instanţa de apel a constatat că locuinţele achiziţionate de pârâţii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 sunt amplasate în corpul de clădire C1, şi deci că drepturile reale invocate asupra terenurilor aferente respectivelor locuinţe se referă strict la acest imobil, situaţia juridică a imobilului C2 şi terenului aferent nu necesita fi lămurită, în prezentul cadru procesual.

Aceasta întrucât, pe de-o parte, instanţa deja a stabilit că pârâţii nu au pretins drepturi asupra corpului de clădire C2 şi terenului aferent, nefiind contestat dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra acestui imobil iar, pe de altă parte, cele două terenuri, nefiind delimitate prin linie de hotar, limitele imobilului din Constanţa, str. x de la 1907, nr. 30 pot fi usor identificate prin raportare la suprafaţa imobilului teren şi construcţie C1, care au fost clar stabilite de instanţă.

Aşadar, o dată cu definitivarea situaţiei juridice a imobilului construcţie C1 şi a terenului aferent, prin raportare la elementele deja conţinute de Dispoziţia nr. 1189/29.02.2008 emisă de primarul Mun. Constanţa, recurenţii-reclamanţi pot deduce atât suprafaţa, cât şi componenţa imobilului situat în Constanţa, str. x de la 1907, nr. 30, nefiind necesară intervenţia insţantei în exprimarea rezultatului scăderii acestor suprafeţe în cuprinsul hotărârii pronunţate, pentru a se putea afirmă că decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanţei de recurs realizarea controlului judiciar.

Pe cale de consecinţă, reţinând că instanţa de apel a prezentat argumentele care i-au format convingerea şi a indicat cu claritate considerentele pentru care a fost respinsă cererea de determinare în mod concret a întinderii şi componenţei imobilului din mun. Constanţa, str. x de la 1907, nr. 30, analizând în concret toate cererile deduse judecăţii, observând şi faptul că în privinţa soluţiilor de respingere a cererii în constatarea dreptului de proprietate exclusivă a reclamanţilor asupra terenului de 14 mp neconstruit, a cererii de rectificare carte funciară şi constituire a unui drept de superficie nu s-au formulat critici prin calea de atac exercitată, Înalta Curte urmează a respinge recursul recurenţilor-reclamanţi, ca nefondat. Niciunul din motivele de casare nu se verifică.

Cu privire la cererea formulată de intimatul Municipiul Constanţa, prin Primar, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1190 RON, dovedit cu factura seria x/31.10.2024 şi extrasul de cont din data de 18.11.2024, aflate la filele x verso dosar, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) şi art. 455 din C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-reclamanţi A., B., C., E. şi Z., pe recurenţii-pârâţi-reconvenţionali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. şi S. şi pe recurenţii-pârâţi U. şi V., în solidar, la plata sumei solicitate.

Cât priveşte cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de recurenţii-reclamanţi B., E., A., recurenţii-pârâţi U. şi V. şi recurenţii-reconvenţionali S., O., S.C. F. S.R.L. şi L., în raport cu dispoziţiile art. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., şi soluţia pronunţată în cauză, aceea de respingere a recursurilor, văzând şi faptul că onorariile pretinse nu au fost solicitate defalcat pentru actele de procedură efectuate în susţinerea propriilor căi de atac sau în apărare, în raport cu cele efectuate de celelalte părţi în dosar, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâţii U. şi V. şi pârâţii reconvenţionali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. şi S., invocată de intimaţii reclamanţi A., B., C., E. şi Z..

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., în nume propriu şi în calitate de moştenitor de pe urma defunctei D., E., în nume propriu şi în calitate de moştenitor de pe urma defunctei D., şi Z., în calitate de moştenitor al defunctei D., precum şi de pârâţii-reconvenţionali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. şi S. împotriva deciziei civile nr. 103 din 24 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii U. şi V. împotriva deciziilor civile nr. 151 C din 15 iunie 2022 şi nr. 103 din 24 mai 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi A., B., C., E. şi Z., pe recurenţii-pârâţi-reconvenţionali S.C. F. S.R.L., L., M., N., O., R. şi S. şi pe recurenţii-pârâţi U. şi V., în solidar, la plata către intimatul Municipiul Constanţa, prin Primar, a sumei de 1190 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de recurenţii-reclamanţi B., E., A., recurenţii-pârâţi U. şi V. şi recurenţii-reconvenţionali S., O., S.C. F. S.R.L. şi L..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.