Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 13/2026 AI generated

Inadmissibility of Contestație în Anulare for Alleged Evidentiary and Drafting Defects in Real Estate Partition Dispute

Case Number Decizia nr. 13/2026
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the claimant against the May 2025 cassation decision, thereby leaving intact the appellate ruling that had dismissed the original claim for the annulment of a simulated voluntary partition deed. The dispute concerned a real estate partition executed by a notary, where the claimant sought to establish the simulation of the public deed to restore the property to common ownership, a claim initially accepted by the first instance but reversed on appeal. The decisive legal basis was the strict interpretation of Article 503 of the Code of Civil Procedure, under which the court determined that the grounds for an extraordinary appeal are limited to specific procedural defects (such as lack of jurisdiction or failure to examine a cassation ground), and do not extend to the reassessment of evidence, interpretation of substantive law, or arguments regarding drafting delays or signing formalities of lower court decisions, rendering the petitioner's attempts to relitigate the merits inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 508 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 427 C. proc. civ, art. 426 alin. (4) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Inadmissibility of Contestație în Anulare for Alleged Evidentiary and Drafting Defects in Real Estate Partition Dispute: Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei nr. 943/2025 pronunţate de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, şi, în virtutea dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ., judecarea cauzei sale, date fiind încălcările grave ale normelor de procedură şi omisiunea cercetării motivelor esenţiale de casare.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil dispute real property procedural defect lack of jurisdiction evidentiary basis

Cited Legislation

AI generated
art. 508 C. proc. civ
943/2025 pronunţate de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, şi, în virtutea dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ., judecarea cauzei sale, date fiind încălcările grave ale normelor de procedură şi omisiunea cercetării motivelor esenţiale de casare.
art. 425 alin. (1) C. proc. civ
În opinia sa, această omisiune echivalează cu o lipsă de motivare substanţială, care încalcă art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
A concluzionat că această omisiune atrage incidenţa art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind astfel nemotivată sub aspectul probelor administrate.
art. 427 C. proc. civ
Contradicţia contravine art. 427 C. proc. civ., care obligă ca exemplarul comunicat să fie complet şi fidel.
art. 426 alin. (4) C. proc. civ
Neîndeplinirea condiţiilor de semnare a hotărârii şi contradicţia între exemplare încalcă art. 426 alin. (4) C. proc. civ., situaţie ce în opinia contestatorului, se circumscrie art.
art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
civ., situaţie ce în opinia contestatorului, se circumscrie art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., lipsa semnăturii echivalând cu inexistenţa hotărârii.
art. 426 alin. (5) C. proc. civ
499 A din 31 martie 2023 a fost redactată şi comunicată abia în aprilie 2024, deci cu o întârziere de peste 365 de zile faţă de termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Ignorarea integrală a motivelor de apel şi validarea acestei omisiuni de către Înalta Curte încalcă art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2026

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei să constate caracterul simulat al actului public reprezentat de partajul voluntar încheiat între A. şi pârâta B. la data de 13 martie 2014, autentificat de notar C. sub nr. x şi să se constate că actul secret a constat în voinţa reală a părţilor ca bunul să se reîntoarcă în patrimoniul comun în forma iniţială.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1979 din 11 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A..

A admis capătul de cerere privind constatarea caracterului simulat al Actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 13 martie 2014 de notar public C. din cadrul S.N.P. "D.".

A constatat caracterul simulat al actului public "Act de partaj voluntar" autentificat sub nr. x din 13 martie 2014 de notar public C. din cadrul S.N.P. "D.".

A reţinut că imobilul apartament nr. x, situat în Bucureşti, Bd. x, bl. 20 bis, identificat cu nr. cadastral x (număr vechi 2505/10), împreună cu cota parte de 3116/100000 (3,1116 %) din părţile şi dependinţele comune ale imobilului bloc care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa tuturor coproprietarilor, precum şi împreună cu dreptul de folosinţă pe toată durata existenţei construcţiei asupra terenului de 12,133 mp aferent apartamentului, reprezentând cota parte de 3116/100000 (3,1116 %) din suprafaţa totală a imobilului bloc, intabulat în CF x (nr. CF vechi x) a Bucureşti, imobil dobândit de părţi prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2012 de notar public E., se află în proprietatea devălmaşă a părţilor, ca bun dobândit în timpul căsătoriei.

A admis în parte capătul de cerere prin care se solicită înscrierea în cartea funciară a imobilului, a dreptului de proprietate al părţilor asupra imobilului, a dispus înscrierea în cartea funciară a imobilului, respectiv în CF x (nr. CF vechi x), Bucureşti, Sector 3 a dreptului de proprietate în devălmăşie al părţilor asupra imobilului.

A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în cote de 1/2 pentru fiecare parte.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.965 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia nr. 499 A din 31 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1979 din 11 decembrie 2020 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

A păstrat din sentinţa civilă apelată doar soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în cote de 1/2 pentru fiecare parte.

A obligat pe intimatul-reclamant să achite apelantei-pârâte suma de 2982,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru din faza procesuală a apelului.

A luat act că apelanta-pârâtă şi-a rezervat dreptul a solicita pe cale separată celelalte cheltuieli efectuate la prima instanţă şi în apel.

A respins, ca neîntemeiată, cererea intimatului-pârât având ca obiect cheltuieli de judecată de la prima instanţă şi din apel.

4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Împotriva încheierilor de şedinţă din 14 martie 2023 şi din 28 martie 2023 şi a deciziei nr. 499 A din 31 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul A. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 943 din 6 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 martie 2023 şi din 28 martie 2023 şi a deciziei nr. 499 A din 31 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

5. Contestaţia în anulare:

Împotriva deciziei civile nr. 943 din 6 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare.

6. Motivele de contestaţie în anulare:

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei nr. 943/2025 pronunţate de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, şi, în virtutea dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ., judecarea cauzei sale, date fiind încălcările grave ale normelor de procedură şi omisiunea cercetării motivelor esenţiale de casare.

În susţinerea căii de atac formulate, a invocat următoarele motive:

Primul motiv priveşte nemotivarea asupra probelor esenţiale, cu privire la care a arătat că, deşi Înalta Curte a admis proba cu înscrisurile depuse prin e-mail la 5 mai 2025, respectiv rezoluţia Inspecţiei Judiciare şi adresa care o contrazice, în considerentele deciziei nu există nicio analiză a acestor înscrisuri.

În opinia sa, această omisiune echivalează cu o lipsă de motivare substanţială, care încalcă art. 425 alin. (1) C. proc. civ. care obligă instanţa să răspundă tuturor criticilor şi să analizeze probele admise.

A concluzionat că această omisiune atrage incidenţa art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind astfel nemotivată sub aspectul probelor administrate.

Prin al doilea motiv de contestaţie - nereguli privind semnarea hotărârii şi contradicţia dintre exemplare- contestatorul a arătat că exemplarul hotărârii contestate nu conţinea menţiunea "aflat în imposibilitate de a semna", menţiune care figurează în exemplarul de la dosar.

Contradicţia contravine art. 427 C. proc. civ., care obligă ca exemplarul comunicat să fie complet şi fidel. Neîndeplinirea condiţiilor de semnare a hotărârii şi contradicţia între exemplare încalcă art. 426 alin. (4) C. proc. civ., situaţie ce în opinia contestatorului, se circumscrie art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., lipsa semnăturii echivalând cu inexistenţa hotărârii.

Prin al treilea motiv de contestaţie în anulare, s-a invocat întârzierea excesivă a redactării hotărârii de apel, în sensul că, decizia civilă nr. 499 A din 31 martie 2023 a fost redactată şi comunicată abia în aprilie 2024, deci cu o întârziere de peste 365 de zile faţă de termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

A mai afirmat că această întârziere i-a produs un prejudiciu direct, anume imposibilitatea exercitării căii de atac într-un termen rezonabil, contrar art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 CEDO.

Întârzierea cu peste 365 de zile a redactării hotărârii de apel intră sub incidenţa art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât lipsa redactării în termen echivalează cu lipsa motivării, viciu de procedură ce atrage nulitatea hotărârii de recurs întemeiate pe aceasta.

Prin al patrulea motiv de contestaţie în anulare- lipsa analizei motivelor de casare în apel - contestatorul a învederat că instanţa de recurs nu a analizat niciunul dintre motivele expuse de recurent şi nu a combătut hotărârea primei instanţe, întrucât critica sa a fost respinsă de Înalta Curte cu motivarea că "recurentul nu a arătat care anume motive nu au fost analizate", deşi hotărârea din recurs a reţinut că niciunul dintre motivele de apel nu a fost examinat: simularea, imposibilitatea morală, lipsa motivării, semnarea nelegală.

Astfel, a precizat că, în opinia sa, refuzul Înaltei Curţi de a intra pe fond echivalează cu un formalism excesiv, interzis de jurisprudenţă.

Ignorarea integrală a motivelor de apel şi validarea acestei omisiuni de către Înalta Curte încalcă art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi constituie motiv de contestaţie în anulare conform art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin al cincilea motiv de contestaţie în anulare- menţiune falsă privind data redactării deciziei Înaltei Curţi- a arătat că decizia nr. 943/2025, deşi consemnează că ar fi redactată la 6 iulie 2025, totuşi la 14 şi respectiv, la 29 iulie 2025, când a depus cereri de urgentare a redactării şi a obţinut certificatul de grefă, hotărârea nu era redactată, având în sistemul Ecris o întârziere mai mare de 60 de zile de redactare.

A susţinut că această împrejurare reprezintă o atestare contrară realităţii, care ascunde încălcarea termenului de 30 de zile.

Contestatorul a concluzionat că atestarea unei date nereale de redactare constituie viciu grav de procedură ce afectează legalitatea hotărârii, caz de contestaţie în anulare ce se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. coroborat cu pct. 7 din acelaşi cod, întrucât menţiunea formală contrazice realitatea procedurală dovedită.

Cu privire la ultimul motiv de contestaţie în anulare- lipsa motivării încheierilor de şedinţă- a arătat că încheierile din 14 şi 28 martie 2023 nu conţin nicio motivare privind amânarea pronunţării. Înalta Curte a considerat că este suficientă indicarea temeiului legal.

Această abordare contravine art. 426 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanţa să motiveze fiecare încheiere.

Neredactarea şi nemotivarea încheierilor de şedinţă încalcă, în opinia contestatorului, dispoziţiile art. 426 alin. (1) C. proc. civ. prin care instanţa este obligată să motiveze fiecare încheiere, aspect ce se circumscrie dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece lipsa motivării acestor acte intermediare afectează substanţial dreptul la apărare şi legalitatea hotărârii finale.

A concluzionat că, toate viciile prezentate, ignorarea probelor, semnarea nelegală, întârzierea redactării, lipsa motivării, menţiuni contrare realităţii- demonstrează o încălcare gravă şi sistematică a art. 6 CEDO, ceea ce justifică demersul său.

7. Apărările formulate în cauză:

Intimata a depus întâmpinare, solicitând să se constate inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulate de contestator, dat fiind că niciuna dintre criticile formulate nu se înscrie în dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

S-a mai arătat că această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.

Fiind o cale de atac de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de drept ce au fost soluţionate de instanţă şi care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de parte.

În finalul întâmpinării a reiterat solicitarea privind respingerea contestaţiei în anulare în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Contestatorul a depus note scrise - precizări erori tehnoredactare- solicitând ca instanţa să ia act de precizarea temeiurilor legale pentru contestaţia în anulare şi anume, art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 C. proc. civ. cu aplicarea dispoziţiilor art. 508 din acelaşi cod, în sensul admiterii contestaţiei sale, desfiinţarea deciziei civile nr. 943 din 6 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, având în vedere încălcările grave ale normelor de procedură, precum şi omisiunea cercetării motivelor esenţiale de casare.

8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Constatându-se încheiată procedura de comunicare a fost fixat termen de judecată la 15 ianuarie 2026, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării contestaţiei în anulare, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra contestaţiei formulate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, dispoziţiile legale care reglementează această cale de atac fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Prin urmare, motivele pentru care contestaţia în anulare poate fi formulată nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele conţinute expres în dispoziţiile C. proc. civ.

În cauză, contestaţia în anulare este formulată împotriva deciziei nr. 943 din 6 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 martie 2023 şi din 28 martie 2023 şi a deciziei nr. 499 A din 31 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În soluţionarea contestaţiei în anulare pendinte, Înalta Curte va analiza cauza prin prisma excepţiei inadmisibilităţii încadrării motivelor de contestaţie invocate în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Analizând din această perspectivă cererea dedusă judecăţii, observă că prin primul motiv s-a invocat nemotivarea asupra probelor esenţiale.

Înalta Curte reţine că, deşi contestatorul a arătat că acest motiv de contestaţie se subsumează dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ulterior, prin notele scrise depuse la dosarul cauzei a precizat că motivul invocat se circumscrie din perspectiva sa, dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât omisiunea de a cerceta o probă administrată direct în recurs nu este o "apreciere", ci o eroare procedurală gravă.

Prin urmare, Înalta Curte va examina motivul de contestaţie din perspectiva temeiul de drept precizat prin notele scrise, având în vedere că doar acesta a fost rectificat de contestator, fără a schimba motivarea în fapt a contestaţiei.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Textul are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare menţionate de recurent- dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar nu probele, înscrisurile indicate de parte, în susţinerea motivelor de casare invocate.

Aşadar, textul legal la care contestatorul s-a referit, în susţinerea motivului de contestaţie, are în vedere omisiunea instanţei de a cerceta unul dintre motivele de casare iar nu modalitatea în care instanţa de recurs, în dezvoltarea raţionamentului juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, a înţeles să facă referire sau nu la anumite înscrisuri depuse la dosarul cauzei. Nu există o obligaţie legală a instanţei de recurs de a analiza fiecare argument în parte, ci numai de a analiza fiecare motiv de casare formulat, făcând trimitere la aspectele relevante care formează convingerea instanţei cu privire la o anumită soluţie.

Contrar susţinerilor contestatorului, în sensul că o asemenea omisiune echivalează cu o lipsă de motivare substanţială, Înalta Curte reţine că, în realitate, contestatorul este nemulţumit de modul de interpretare a probelor şi de soluţia pronunţată în cauză, motiv ce excede cazului de contestaţie în anulare invocat.

Nu poate fi primită nici afirmaţia contestatorului cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanţei de recurs nu i se poate imputa neîndeplinirea obligaţiei de motivare dacă nu a făcut referire la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în considerentele sale, instanţa putând să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, astfel că afirmaţia contestatorului că înscrisurile care i-au fost încuviinţate nu au fost analizate, nu deschide calea contestaţiei în anulare.

Printre argumentele contestatorului în susţinerea motivului analizat în precedent, se regăseşte şi referirea la existenţa unei erori procedurale grave săvârşită de instanţa de recurs care a omis analizarea înscrisurilor sale.

Înalta Curte precizează că în materia contestaţiei în anulare, singurul temei de drept privitor la noţiunea de "eroare" se regăseşte în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar sensul noţiunii, în viziunea legiuitorului, este acela de eroare evidentă care se referă la aspectele formale, procedurale ale judecăţii în recurs, pentru a căror verificare nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, astfel încât, şi din această perspectivă motivul invocat nu se încadrează nici în ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv - nereguli privind semnarea hotărârii şi contradicţia dintre exemplare- întemeiat de contestator pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., conform precizărilor depuse la dosar, acesta a arătat că exemplarul deciziei din recurs nu conţine menţiunea"aflat în imposibilitate de a semna", deşi aceasta figurează în exemplarul de la dosar.

Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.,"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia".

Acest motiv de contestaţie în anulare se referă exclusiv la încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei care a pronunţat hotărârea care se atacă, textul precizând expres ca încălcarea acestor norme să fi fost invocată în faţa acelei instanţe, iar aceasta să fi omis a se pronunţa asupra ei.

Înalta Curte reţine că, neregularităţile invocate de contestator se referă la decizia nr. 499 A din 31 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar aspectele învederate au fost invocate în faţa instanţei de recurs şi aceasta s-a pronunţat asupra lor, reţinând că decizia "a fost semnată, în numele preşedintelui de complet, de către preşedintele secţiei, făcându-se menţiunea "PROCES VERBAL Pentru Judecător, aflat în imposibilitate de a semna, semnează Preşedintele secţiei", iar "cauza împiedicării este menţionată în mod generic în hotărâre şi constă în imposibilitatea de a semna, nefiind necesară vreo altă explicaţie exhaustivă, legată de circumstanţele particulare ale motivului împiedicării, care în speţă au constat în decesul preşedintelui de complet înainte de semnarea şi comunicarea hotărârii".

În concluzie, motivul de contestaţie în anulare invocat, astfel cum a fost formulat, vizează neregularităţi procesuale care privesc decizia instanţei de apel şi supra cărora instanţşe de recurs s-a pronunţat, şi, ca atare, excedează condiţiilor limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Contestatorul a încadrat în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susţinerile privind întârzierea excesivă a redactării hotărârii din apel, lipsa analizei motivelor de casare în apel şi lipsa motivării încheierilor de şedinţă din 14 şi 28 martie 2023 pronunţate de instanţa de apel, împrejurări care l-ar fi prejudiciat în exercitarea căilor de atac, viciind hotărârea pronunţată în recurs şi afectându-i dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine că, în prezenta cale de atac, prin invocarea acestor motive, contestatorul reiterează motivele din apel şi recurs, încercând să provoace o nouă judecată pe fond a cererii sale, ceea ce echivalează cu reevaloarea aspectelor cu privire la care s-a pronunţat anterior o altă instanţă, ceea ce este inadmisibil.

Motivul indicat de contestator care vizează "Lipsa analizei motivelor de casare în apel" nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât acesta se referă la omisiunea instanţei de a cerceta unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., or, din susţinerile contestatorului nu rezultă indicarea vreunuia dintre motivele de casare, ci doar nemulţumirea acestuia cu privire la soluţiile pronunţate de instanţa de apel şi recurs.

Prin ultimul motiv invocat, "menţiune falsă privind data redactării deciziei Înaltei Curţi", contestatorul a arătat că depăşirea termenului de redactare constituie un viciu grav ce i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, motiv întemeiat tot pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Nici această susţinere nu se încadrează în motivul de contestaţie indicat şi nici în celelalte motive de contestaţie în anulare, deoarece termenul de redactare a hotărârilor judecătoreşti este unul de recomandare, iar eventuala nerespectare a termenului de redactare a acestuia nu conduce la nulitatea hotărârii pronunţate şi nici nu deschide calea contestaţiei în anulare.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental."

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 943 din 6 mai 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 943 din 6 mai 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2026.