Admissibility of constitutional review exceptions in procedural incidents and relevance of criticized provisions to the main dispute

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin încheierea din 6 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibile, cererile petentului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, art. 30, art. 245, art. 246 şi art. 248 din C. proc. civ.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei încheieri, cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii formulate oral în şedinţa din aceeaşi dată, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, art. 30, art. 245, art. 246 şi art. 248 din C. proc. civ., a declarat recurs petentul A., solicitând casarea încheierii recurate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut, în esenţă, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa s-a pronunţat asupra cererii de sesizare cu cele două excepţii de neconstituţionalitate, fără să citeze intimata şi fără să pună în discuţia părţilor această cerere, ceea ce nu i-a permis petentului să îşi susţină cererea, fiind încălcate art. 14 alin. (1), (5) şi (6), art. 153, art. 174, art. 176 şi art. 224 C. proc. civ., ceea ce determină nulitatea absolută şi necondiţionată a încheierii atacate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa nu a motivat în drept soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele două excepţii de neconstituţionalitate, încălcând art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile de drept material ce reglementează această materie, întrucât cererea de sesizare cu fiecare dintre cele două excepţii îndeplineşte cerinţele legale de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

În continuare, recurentul a prezentat motivele în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, arătând că dosarul nr. x/2024 a fost creat în temeiul unor dispoziţii nelegale, respectiv în temeiul dispoziţiilor art. 104 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauză al cărei obiect este reprezentat de cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 49 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, excepţie ridicată în cauza nr. x/2024.

Astfel, a susţinut că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022 ar avea ca efect implicit constatarea nulităţii procedurii de judecată din dosarul nr. x/2024, cu consecinţa anulării încheierii ce a fost pronunţată în cauză.

În acest sens, recurentul a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, raportat la art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (3) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, aşa cum sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 30 C. proc. civ., a arătat că acest text legal prevede cererile ce pot fi formulate în justiţie, fără referire la cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate, iar art. 245, art. 246 şi art. 248 C. proc. civ. statuează cu privire la regimul juridic al excepţiilor procesuale ce pot fi invocate, care însă nu fac nicio precizare cu privire la regimul juridic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti şi nici cu privire la modalitatea de soluţionare a acestora.

Astfel, a susţinut că cererile de sesizare a Curţii Constituţionale nu pot fi asimilate cererilor incidentale, întrucât ar însemna, pe de o parte, că astfel de cereri pot fi analizate cu depăşirea limitelor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă parte, că instanţele judecătoreşti nu pot ridica din oficiu o excepţie de neconstituţionalitate şi că nu pot sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie ridicată din oficiu, fapt ce încalcă art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

A mai arătat că articolele a căror neconstituţionalitate a invocat-o încalcă principiul supremaţiei legii, principiul securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, astfel cum statuează art. 1 alin. (5) din Constituţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil consfinţite prin art. 24 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, fiind evidentă discordanţa articolelor criticate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 24/2000.

Concluzionând, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată.

- În data de 3 iunie 2025, recurentul a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu şapte excepţii de neconstituţionalitate, respectiv a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 5 alin. (2) şi (3), art. 485 alin. (1), art. 487, art. 489 alin. (3) şi art. 497 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, solicitând acordarea unui termen pentru a depune la dosar motivarea şi argumentarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.

De asemenea, recurentul a formulat o cerere intitulată "nulitatea absolută a procedurii de judecată din prezenta cauză", invocând faptul că instanţa nu dispune de prevederi legale în temeiul cărora să soluţioneze recursul, precum şi o cerere intitulată "nulitatea absolută a încheierii din data de 6 mai 2025", întrucât această încheiere nu i-a fost comunicată aşa cum dispune art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-o primă critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, dat fiind că intimata nu a fost citată şi nu au fost puse în discuţia contradictorie cele două excepţii de neconstituţionalitate, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 alin. (1), alin. (5) şi alin. (6), art. 153, art. 174, art. 176, art. 224 din C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 174 din C. proc. civ., nulitatea este sancţiunea care lipseşte de efecte, total sau parţial, actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea actelor de procedură este absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă ce ocroteşte un interes public, respectiv relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă ce ocroteşte un interes privat.

Raportat la criticile formulate, se reţine că viciul procedural cu privire la citarea părţilor poate fi invocat numai de către partea care nu a fost legal citată. Ca atare, recurentul, care a fost legal citat şi prezent la judecarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, nu poate invoca faptul că partea adversă nu a fost legal citată. Din perspectiva interesului ocrotit prin dispoziţiile art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., care stabilesc că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel, nulitatea ce poate interveni este una relativă, astfel că poate fi invocată numai de către partea vătămată. Cu alte cuvinte, nelegala citare, precum şi necomunicarea actelor de procedură pot fi invocate doar de partea nelegal citată sau căreia nu i-au fost comunicate actele de procedură, respectiv de intimata B. S.R.L.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că nelegala citare precum şi necomunicarea actelor de procedură trebuie invocată ca motiv de recurs chiar de către partea nelegal citată sau căreia nu i-a fost comunicat actul de procedură, fiind vorba despre o nulitate relativă, care altminteri se acoperă, motiv pentru care nu pot fi primite criticile recurentului referitoare încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dispoziţiilor art. 224 C. proc. civ., singura care poate invoca asemenea neregularităţi fiind intimata, astfel că această critică urmează a fi înlăturată.

Totodată, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentului, că intimata B. S.R.L. a fost citată la termenul de judecată din data pronunţării încheierii recurate conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul x/2024 al Înaltei Curţi. Totodată, intimata a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat, printre altele, şi judecata cauzei în lipsă.

Astfel, potrivit art. 223 C. proc. civ., în măsura în care procedura de citare este legal îndeplinită, lipsa unei părţi nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.

Prin urmare, pentru respectarea şi garantarea principiului contradictorialităţii legea cere ca numai citarea să fie regulat îndeplinită, iar nu şi înfăţişarea părţilor personal sau prin reprezentant, această procedură nefiind de esenţa procesului civil. Simpla cunoaştere a părţilor despre proces printr-o citare legal îndeplinită face ca procesul să se desfăşoare normal, cu contradictorialitatea şi dreptul la apărare respectate.

Astfel, nu pot fi primite nici susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 224 din C. proc. civ., întrucât instanţa a pus în discuţie cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate la termenul din 6 mai 2025 nu încalcă dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil, întrucât recurentul a exercitat calea de atac prevăzută de lege, iar, în cadrul soluţionării acesteia, se va proceda la verificarea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că instanţa nu a motivat în drept soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele două excepţii de neconstituţionalitate, încălcând art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Această critică, deşi se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată, din moment ce, în cuprinsul încheierii atacate, au fost prezentate argumentele pentru care s-a apreciat că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele două excepţii de neconstituţionalitate invocate în şedinţă publică, în respectivul cadru procesual reprezentat el însuşi de un incident procedural privind o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în cadrul unei cereri de recurs aflate pe rolul instanţei la data sesizării.

Prin urmare, împrejurarea că instanţa a apreciat, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate la termenul din 6 mai 2025, că demersul este inadmisibil în cadrul procesual existent, care reprezintă el însuşi un incident procedural, nu poate echivala cu nemotivarea încheierii.

De altfel, se constată că atât în dosarul nr. x/2024, cât şi în dosarele asociate acestuia, inclusiv în prezenta cauză, recurentul a invocat sau reiterat excepţii de neconstituţionalitate în raport cu măsurile luate de instanţele de judecată, fapt ce conturează exercitarea nerezonabilă a drepturilor procesuale şi deturnarea acestora de la scopul pentru care au fost recunoscute de către legiuitor. Această conduită a părţii nu concordă obligaţiei de exercitare, cu bună-credinţă, a drepturilor procedurale, instituită prin dispoziţiile art. 12 din C. proc. civ.

În referire la critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate în şedinţa publică din 6 mai 2025, că nu se poate considera că instanţa a aplicat, în mod greşit, prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit acestui text legal:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Plecând de la aceste dispoziţii legale, se reţine că, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă, este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii specifice: (i) excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj; (ii) excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanţe ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; (iii) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepţia de neconstituţionalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituţionale.

În cauză, s-a apreciat că este inadmisibil a fi invocate excepţiile de neconstituţionalitate în cadrul procesual reprezentat el însuşi de un incident procedural.

Suplimentar argumentaţiei expuse în încheierea atacată, se reţine de către instanţa de recurs că nu este îndeplinită condiţia ca dispoziţiile legale criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, ceea ce conduce la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Relativ la această condiţie, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 12 august 2014); "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rol, nu se analizează în abstract, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţii care a invocat-o pentru soluţionarea litigiului." (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Date fiind aceste repere jurisprudenţiale, se observă că recurentul petent îşi exprimă nemulţumirea cu privire la normele de procedură, fără a releva caracterul neconstituţional al acestora, astfel că nu se poate stabili legătura cu soluţionarea cauzei ce are ca obiect tot o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, motiv pentru care nu este admisibilă cererea de sesizare.

Referitor la prevederile art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2022, art. 30, art. 245, art. 246 şi art. 248 din C. proc. civ., se constată că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate nu a fost determinată de contradicţia acestora în raport cu legea fundamentală, ci de nemulţumirea petentului faţă de soluţiile dispuse, respectiv de contextul formării unui dosar asociat pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Recurentul a mai invocat pretinsa lipsă de precizie şi claritate a textelor de lege a căror neconstituţionalitate a invocat-o în şedinţa publică din 6 mai 2025, raportat la dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 24/2000.

În jurisprudenţa constantă a instanţei de control constituţional, s-a statuat, în ceea ce priveşte criteriile de claritate a legii şi cerinţa de previzibilitate, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, având în vedere principiul generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.646 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2010, sau Decizia nr. 28 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 10 aprilie 2019).

S-a mai statuat, totodată, că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 34 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 26 iunie 2018, paragraful 34, sau Decizia nr. 165 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 28 iunie 2018, paragraful 25).

Înalta Curte constată că ceea ce invocă petentul, prin formularea cererii de sesizare, este, de fapt, lipsa unei reglementări în sensul dorit de acesta, respectiv ca organul legislativ să pună la dispoziţia judecătorului chemat să judece incidentele procedurale a unor alte norme decât cele aflate în vigoare.

În aceste context, se reţine că, în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate, acesta nu poate avea ca obiect instituirea unor noi reglementări, această atribuţie revenind exclusiv puterii legiuitoare.

Astfel, nu poate fi primită cererea recurentului intitulată "nulitatea absolută a procedurii de judecată în prezenta cauză" pe motiv că instanţa nu dispune de prevederi legale pentru soluţionarea recursului, partea fiind nemulţumită practic de conţinutul prevederilor în vigoare.

De asemenea, nici cererea privind nulitatea încheierii din 6 mai 2025, raportat la împrejurarea necomunicării încheierii recurate, nu poate fi primită, în condiţiile în care în cadrul prezentului recurs s-a procedat la verificarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiilor invocate în sedinţa publică de la data pronunţării încheierii atacate.

În ceea ce priveşte cele şapte excepţii de neconstituţionalitate invocate de recurent prin cererea depusă la dosar în data de 3 iunie 2025, se observă că aceste excepţii au fost formulate într-o modalitate inadecvată procedural şi excedează prezentului cadru procesual ce are ca obiect recursul împotriva soluţiei date unui incident procedural, care se judecă potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 mai 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.