Revision on Res Judicata Grounds Dismissed as Inadmissible; Costs Award Denied

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 19 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, revizuenţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii S.C. C. S.R.L. şi Primarul Oraşului Techirghiol, revizuirea deciziei nr. 1112 din 17 octombrie 2024 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 285 din 25 martie 2025, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 8 aprilie 2025 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, compeltului nr. 3.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenţii au solicitat anularea deciziei revizuite şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât a fost încălcată autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv a deciziei civile nr. 3010/17.05.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, cu privire la fapta ilicită a intimatei C. S.R.L. constând în edificarea construcţiei cu încălcarea limitelor legale ale dreptului de proprietate privată izvorând din C. civ. şi Legea nr. 50/1991.

În dosarul nr. x/2016, instanţele au reţinut implicit şi existenţa prejudiciilor invocate de către reclamanţii din prezenta cauză, aceştia afirmând nu numai chestiunile referitoare la vederea către lac şi umbrirea imobilului lor, dar şi încălcarea dreptului la un mediu sănătos, la intimitate, la calitatea locuirii şi neaglomerarea urbană.

Au arătat că revizuenţii, chiar neasistaţi juridic, au făcut trimitere la decizia civilă nr. 3010/17.05.2018, însă curtea de apel nu a analizat aspectele reţinute în decizia invocată, nu a clarificat corect şi complet acţiunea reclamanţilor, nu a surprins temeiurile esenţiale pe care s-a bazat demersul reclamanţilor, deşi o astfel de obligaţie îi revenea din oficiu. Astfel, ar fi trebuit să se constate că prima instanţă a fost învestită cu o cerere de executare în natură a obligaţiei debitorilor, întemeiată pe art. 1527-1528 C. civ., însă grefată în mod direct pe răspunderea civilă delictuală a aceloraşi părţi, adică pe art. 1349 C. civ., mai exact reclamanţii au invocat încălcarea de către pârâta C. S.R.L. a obligaţiilor legale cu privire la exerciţiul dreptului de a construi, solicitând obligarea acesteia la demolarea clădirii invocând întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale.

În continuare, revizuenţii au prezentat aspecte de fapt din cadrul litigiului în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, făcând trimitere şi la Decizia nr. 13/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

2. Apărările formulate în cauză

În data de 9 decembrie 2024, intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, susţinând, în esenţă, că nu se poate reţine motivul de revizuire invocat pentru că nu există hotărâri potrivnice, dimpotrivă, prin cele două hotărâri s-au respins acţiunile în răspundere civilă delictuală, una formulată împotriva autorităţii locale, iar cealaltă împotriva societăţii intimate pe motiv că nu s-a probat prejudiciul şi nici legătura de cauzalitate.

În data de 10 decembrie 2024, intimatul Primarul Oraşului Techirghiol a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire în condiţiile art. 185 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8, coroborate cu art. 634 şi art. 181 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, faţă de inexistenţa hotărârilor potrivnice.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În doctrină şi în jurisprudenţă, s-a apreciat, în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, între care şi aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată.

În litigiul pendinte, prin cererea de revizuire formulată, revizuenţii au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii anularea deciziei civile nr. 1112/17.10.2024 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2016, respectiv a deciziei civile nr. 3010/17.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire a avut ca obiect cererea reclamanţilor A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Techirghiol, Primarul oraşului Techirghiol şi Primăria oraşului Techirghiol, prin Primar şi S.C. C. S.R.L, prin care au solicitat obligarea pârâţilor la desfiinţarea părţii începute şi neterminate din construcţia etajului 2 al clădirii situate în Techirghiol, str. x, jud. Constanţa, a cărei autorizaţie de construire a fost anulată în parte, în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 6647/21.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016 în ceea ce priveşte regimul de înălţime, nivelul 2 şi indicatorii POT (procent de ocupare al terenului) şi CUT (coeficient de utilizare al terenului) ai construcţiei începute, sistate şi neterminate şi acordarea, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1112 din 17 octombrie 2024, obiect al revizuirii, a fost admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L., a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă având ca obiect obligaţia de a face (demolare construcţie) formulată de reclamanţi şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin deciziei pronunţate.

În motivare, s-a reţinut că, în litigiul anterior, prin sentinţa civilă nr. 6647/21.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursurilor prin decizia civilă nr. 3010/17.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus anularea în parte a autorizaţiei de construire nr. x/19.03.2015 pentru încălcarea indicatorilor de urbanism esenţiali, după cum rezultă din considerentele acestor hotărâri judecătoreşti. Tot din aceleaşi considerente se reţine că nu s-au apreciat întemeiate susţinerile reclamanţilor referitoare la afectarea proprietăţii lor prin regimul de înălţime al construcţiei în litigiu, instanţele de contencios administrativ constatând că referitor la umbrirea locuinţei, probele administrate nu au fost concludente şi nici nu s-a evidenţiat că ar fi fost afectată vederea spre lacul Techirghiol.

În acest context factual, analizând condiţia de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, respectiv în dosarul nr. x/2021, să nu se fi invocat efectul autorităţii de lucru judecat al primei hotărâri (în sens negativ sau pozitiv) sau, dacă a fost ridicat, acesta să nu fi fost discutat, se constată că nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei ce face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanţa a examinat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3010/17.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi a apreciat că pârâta a edificat construcţia în litigiu în baza unei autorizaţii de construire, iar la momentul la care s-a iniţiat demersul de anulare a autorizaţiei sale de construire, aceasta a stopat continuarea edificării construcţiei şi, ulterior anulării parţiale a autorizaţiei sale de construire, a iniţiat demersuri pentru intrarea în legalitate. Astfel, în raport de conduita adoptată de către societatea pârâtă, instanţa a apreciat că nu poate reţine că s-ar fi produs vreo vătămare a reclamanţilor în exerciţiul dreptului lor de proprietate, care nu au făcut dovada că prin conduita adoptată de către pârâtă, aceea de a nu demola etajul construcţiei în privinţa căruia s-a anulat autorizaţia de construire, li s-ar fi cauzat vreun prejudiciu sau s-ar fi produs diverse inconveniente în folosinţa construcţiei proprietatea acestora.

Prin urmare, raportat la cele expuse, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită sau, dacă s-a invocat, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra acesteia.

Mai mult, cauza acţiunii în cel de-al doilea proces finalizat prin hotărârea a cărei anulare se cere, pe calea revizuirii, a fost dată tocmai de existenţa deciziei nr. 3010/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, privind anularea parţială a autorizaţiei de construire şi a făcut obiect al examinării în decizia atacată.

În atare situaţie, având în vedere cele anterior evocate şi cum instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că, în cel de-al doilea litigiu, în faţa instanţei de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorităţii de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 3010/17.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel că această cerinţă de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a autorităţii de lucru judecat, nu este îndeplinită în speţă, părţile tinzând, în realitate, la un control de legalitate al deciziei obiect al revizurii.

Astfel, cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat nu constituie o condiţie suplimentară adăugată celor prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu pune în discuţie încălcarea prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Această cerinţă izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare) şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă, în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii, şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează părţilor discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în faţa unei instanţe de judecată, garanţie de care revizuenţii au beneficiat în toate gradele de jurisdicţie şi nu deschide părţii nemulţumite, astfel cum pretind revizuenţii, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1112 din 17 octombrie 2024 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Va respinge, totodată, şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimaţii C. S.R.L. şi Primarul Oraşului Techirghiol, care nu au dovedit, în condiţiile art. 494 cu referire la art. 452 C. proc. civ., avansarea sumelor pretinse cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1112 din 17 octombrie 2024 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii C. S.R.L. şi Primarul Oraşului Techirghiol.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.