Revision of cassation decision inadmissible due to lack of merits review and prior res judicata analysis

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 26 martie 2025, sub nr. x/2025, revizuenta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, B. S.A. şi B. S.A., revizuirea deciziei nr. 1160 din 23 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.. Totodată, a solicitat repunerea în termenul de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta a susţinut că nu a făcut obiectul cauzei nelegalitatea/incompatibilitatea cu actul administrativ a menţiunilor de la pct. 3.9 din Protocolul de predare-primire nr. 1386/12.06.2003 decisă definitiv, fără a fi fost pusă în dezbaterea contradictorie, în primă şi ultimă instanţă, de către instanţa de recurs.

În acest sens, a arătat că instanţa de recurs a soluţionat, fără să fi fost învestită de părţi, o acţiune în anularea pct. 3.9 din Protocolul de predare-primire nr. 1386/12.06.2003, despre care a statuat definitiv că este incompatibilă cu actul administrativ ce se limitează la executarea efectivă a unei obligaţii rezultând din hotărârea guvernului şi că aceste prevederi încalcă Decizia CSJ nr. 142/2000.

În susţinerea acestei critici, revizuentul a precizat că în cuprinsul sentinţei pronunţate de prima instanţă s-a reţinut cu privire la pct. 3.9 din Protocolul de predare primire nr. 1386/12.06.2003, că "Menţiunile cu privire la pct. 3.9 din protocol prin care părţile au convenit că nu mai au alte pretenţii cu privire la îndeplinirea prevederilor H.G. nr. 322/1992, a sentinţei civile nr. 57/1999 şi a celorlalte acte ulterioare vine să confirme faptul că, prin respectivul protocol nu s-a executat integral obligaţia de predare/primire. Aceste clauze inserate în protocol ar putea constitui temei pentru o eventuală răspundere contractuală, fiind fără consecinţe juridice în ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate", iar instanţa de recurs a stabilit în decizia a cărei revizuire se cere că:

"Or, clauza respectivă, specifică fiind unei tranzacţii, urmare a unei negocieri contractuale (indiferent de calificarea sa juridică), este incompatibilă cu actul administrativ ce se limitează la executarea efectivă a unei obligaţii rezultând din hotărârea guvernului (potrivit considerentelor din decizia Curţii Supreme)".

A susţinut că instanţa nu a fost învestită şi nu s-a pus în discuţia contradictorie a părţilor calificarea juridică a temeiului verificării incidentale a legalităţii pct. 3.9 din Protocol, respectiv dacă este vorba despre o excepţie de nelegalitate sau o acţiune în anulare a Protocolului care este un act administrativ, cum de altfel, nu a fost învestită nici cu pretinsa contrarietate a prevederilor art. 3.9 din Protocol cu Decizia CSJ nr. 142/200 şi nici cu pretinsa incompatibilitate a acordului de voinţă al părţilor privind inexistenţa pretenţiilor referitoare la transmisiunea patrimonială aferentă divizării operate prin H.G. nr. 322/1992 cu caracterul de act administrativ al Protocolului. Efectul acestui considerent este că partea nu va mai putea formula cu succes o acţiune în răspundere civilă contractuală a reclamantelor, care nu au respectat ceea ce şi-au asumat prin Protocolul nr. 1386/2003, respectiv au intentat acţiunea în revendicare.

Prin urmare, a solicitat să se constate că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, a dat mai mult decât s-a cerut, admiţând de facto o excepţie de nelegalitate neinvocată de părţi cu privire la pct. 3.9 din Protocolul de predare-primire nr. 1386/12.06.2003.

În dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a susţinut că, deşi a invocat, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 7 C. proc. civ., încălcarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat Deciziei CSJ nr. 2573/1.11.2002 pronunţată în dosarul nr. x/2001, instanţa de recurs nu a analizat dacă este sau nu incidenţă autoritatea de lucru judecat invocată şi care sunt efectele juridice ale unei asemenea încălcări a autorităţii de lucru judecat.

Cum prin decizia din recurs ce face obiectul cererii de revizuire s-a stabilit definitiv că reclamanta a preluat toate bunurile imobile existente, revizuenta a opinat că s-au încălcat considerentele decizorii ale Deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 2753/1.10.2002, care arătau expres că s-a transmis doar o parte, iar nu întreg capitalul societăţii divizate (autoarea revizuentei).

A mai arătat că, potrivit doctrinei relevante în materie, pentru a fi incident motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este obligatoriu să fie întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient să existe putere de lucru judecat/aspecte tranşate în mod definitiv (şi irevocabil) de o instanţă de judecată ce au legătură cu cauza dedusă judecăţii, doar, în acest mod putându-se restabili ordinea juridică şi respecta funcţia jurisdicţională a statului.

Or, transmisiunea parţială, iar nu totală a capitalului aferent societăţii divizate, efectuat cu ocazia H.G. nr. 322/1992 este esenţială pentru dezlegarea pricinii, dat fiind că revizuenta a susţinut că autoarea reclamantei a primit la data înfiinţării sale strict partea de patrimoniu (din patrimoniul societăţii mamă), aferent şi necesar activităţilor desprinse, astfel cum au fost acestea evidenţiate în cuprinsul Protocolului de predare-primire nr. 1386/12.06.2003, bunuri printre care nu se numără niciunul dintre bunurile revendicate, acţiunea în revendicare fiind în întregime neîntemeiată.

2. Apărările formulate în cauză

- În data de 10 aprilie 2025, intimatul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului a formulat întâmpinare, prin care a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cererii de revizuire. A anexat întâmpinării Ordinul nr. 90/23.03.2000 al Ministrului Industriei şi Comerţului.

- În data de 28 mai 2025, intimata C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca tardivă şi inadmisibilă. A susţinut că revizuirea întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. este tardivă, iar cererea de repunere în termen este nefondată. În subsidiar, a susţinut că cererea de revizuire întemeiată pe acest text legal este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, întrucât decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 2753/01.10.2002 a avut ca obiect o acţiune în contencios administrativ privind anularea Ordinului nr. 346/2000 emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, dar şi pentru că instanţa de recurs a analizat autoritatea de lucru judecat a deciziei menţionate, chiar dacă motivarea este succintă.

De asemenea, a susţinut că este inadmisibil motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât revizuenta nu demonstrează existenţa unei extra petita, ci încearcă să exercite un recurs la recurs.

- În data de 2 iunie 2025, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata B. S.A., prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii revizuirii pe motiv că hotărârea atacată nu evocă fondul, excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. şi a cererii de repunere în termen. În subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

- Luând spre examinare cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 1160/23.04.2024 a Înaltei Curţi, se reţine că, potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (1) s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (...)". Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul."

Concepută drept o cale extraordinară de atac având ca scop, în principiu, îndreptarea erorilor săvârşite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărârea executorie sau definitivă, textul legal evocat, ce dă sediul materiei revizuirii, stabileşte, în regulă generală, că sunt supuse revizuirii hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi, prin excepţie, că pot fi supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire expres şi limitativ prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-11.

Cererea de revizuire ce formează obiectul dosarului pendinte este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin urmare, având în vedere temeiul juridic invocat (art. 509 alin. (1) pct. 1), prezenta cerere de revizuire este supusă regulii generale de admisibilitate, respectiv aceea ca prin hotărârea supusă revizuirii instanţa de judecată să se fi pronunţat asupra fondului ori să fi evocat fondul.

Atunci când în discuţie este hotărârea instanţei de recurs, condiţia evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanţelor de fond, fie - atunci când prin excepţie legea o permite - stabilirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conţinutul art. 497 C. proc. civ. interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele situaţii urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii. Hotărârea instanţei de recurs care evocă fondul este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanţele de control judiciar, atunci când statuează în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o primele instanţe, atunci când, în urma casării cu reţinere, reapreciază probele deja administrate de instanţele inferioare şi reţin o altă situaţie de fapt, pe baza căreia pronunţă o soluţie diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.

Nu se înscrie în aceste ipoteze şi nu constituie o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul decizia instanţei de recurs prin care se respinge recursul ca nefondat, întrucât atunci când pronunţă o atare soluţie, instanţa de judecată nu evocă fondul, ci se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, reclamă aspecte de încălcare a legii, recursul fiind o cale extraordinară de atac ce urmăreşte remedierea erorilor de drept săvârşite de instanţele de fond.

În cauză, hotărârea a cărei revizuire se cere este o hotărâre dată în recurs, iar aceasta nu este o hotărâre care evocă fondul, întrucât instanţa supremă nu a stabilit o altă stare juridică decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite şi nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, ci doar a confirmat cu argumente sporite, ca fiind legală interpretarea şi aplicarea legii dată de instanţa de apel raportului juridic litigios. Prin urmare, ipoteza reglementată de textul de lege anterior amintit nu este respectată sub acest aspect, decizia atacată neîntrunind condiţia legală generală de admisibilitate în raport cu care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deşi este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul.

Nici condiţiile specifice de admisibilitate pentru cazul de revizuire invocat, impuse prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civile nu sunt respectate cu referire la hotărârea atacată, deoarece fiindu-i dedus spre soluţionare un recurs (pe care l-a respins ca nefondat), instanţa care a pronunţat-o nu putea să săvârşească vreuna din greşelile sancţionabile pe calea acestui caz de revizuire, specifice de altfel instanţelor chemate să soluţioneze cererile de învestire (principale, incidentale, accesorii, adiţionale) cu respectarea principiului disponibilităţii.

Faţă de cele arătate, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 1160/23.04.2024 a Înaltei Curţi (hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs care nu evocă fondul), apare ca inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.

- În continuare, analizând celălalt motiv de revizuire invocat de parte, Înalta Curte reţine că potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În doctrină şi în jurisprudenţă, s-a apreciat, în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, între care şi aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată.

În litigiul pendinte, prin cererea de revizuire formulată, revizuenta a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii, anularea deciziei civile nr. 1160/23.04.2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2011, respectiv a deciziei civile nr. 2573/01.11.2002 a Curţii Supreme de Justiţie.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire a avut ca obiect acţiunea în revendicare formulată de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1160 din 23 aprilie 2024, atacată cu revizuire, în majoritate, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 243A/2023 din 28 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

În motivare, s-a reţinut că nu poate fi primită critica referitoare la greşita interpretare de către instanţa de apel a considerentelor decizorii ale deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 2753/1.10.2002 pronunţate în dosarul nr. x/2001, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât "după cum reiese din cuprinsul deciziei recurate, considerentele decisive privind existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei rezidă în dobândirea ope legis a acestui drept, argumentul autorităţii de lucru judecat a considerentelor deciziei instanţei supreme fiind unul suplimentar. Întrucât analiza instanţei de apel privind titlul de proprietate al reclamantei a fost confirmată prin prezenta decizie, pentru considerentele expuse, fără a fi necesară recurgerea la argumentul suplimentar, critica pe acest aspect va fi respinsă."

De altfel, este de observat că, efectuând controlul de legalitate, instanţa supremă a recurs la procedeul grupării şi examinării împreună a unor motive de recurs (între care şi cele prevăzute de pct. 7 şi pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ.), ceea ce evidenţiază o veritabilă adecvare a modului de redactare la scopul final al motivării actului jurisdicţional, cu luarea în considerare a rigorilor pe care legea şi tradiţia juridică le impun stilului judiciar.

În acest sens, aşa cum au precizat şi intimatele C. S.A. şi B. S.A. prin întâmpinare, instanţa de recurs a constatat invocarea de către pârâta A. S.A. a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "în ceea ce priveşte, pe de o parte, greşita interpretare de către instanţa de apel a considerentelor decizorii ale deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 2753/01.10.2002, pronunţată în dosarul nr. x/2001 (...)", precum şi a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, şi, întrucât a observat că aceste critici sunt strâns legate de cele întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a stabilit că le va analiza împreună în ordinea impusă de expunerea coerentă a raţionamentului juridic pe care se bazează soluţia pronunţată, critici care, în urma cercetării, s-a stabilit "că sunt nefondate".

În acest context factual, instanţa de revizuire, analizând condiţia de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, respectiv în dosarul nr. x/2021, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, se constată că nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei ce face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanţa a examinat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2753/01.10.2002 pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie şi a apreciat că argumentul autorităţii de lucru judecat a considerentelor instanţei supreme este unul suplimentar, pentru că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate ope legis (fără să fie necesară, aşadar, trimiterea la considerentele decizorii ale deciziei menţionate, câtă vreme ele n-au fost apreciate determinante faţă de modalitatea reţinută în legătură cu dobândirea dreptului de proprietate).

Prin urmare, raportat la cele expuse, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită sau, dacă s-a invocat, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra acesteia, iar această cerinţă nu constituie o condiţie suplimentară adăugată celor prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu pune în discuţie încălcarea prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, demersul tinzând, în realitate, la un control de legalitate.

Astfel, această cerinţă izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare), şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă, în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii, şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează părţilor discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în faţa unei instanţe de judecată, garanţie de care revizuenţii au beneficiat în toate gradele de jurisdicţie şi nu deschide părţii nemulţumite, astfel cum pretind revizuenţii, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1160 din 23 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1160 din 23 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Definitivă în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.