Defamation versus Press Freedom: Scope of Value Judgments and Factual Basis in Non-Patrimonial Rights Infringement

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 19.04.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C., a solicitat constatarea încălcării de către pârâţi a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului, constând în onoare şi demnitate, reputaţie şi imagine, prin publicarea articolului "O dare în gât profi..." în data de 18.01.2022 în publicaţia online www.x.ro deţinută şi controlată de pârâţi, obligarea pârâţilor, în solidar la plata sumei de 20.000 euro pentru drepturile nepatrimoniale ale reclamantului, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să publice hotărârea pronunţată, pe cheltuiala sa exclusivă, într-o singură ediţie, în ziarele Adevărul, Libertatea şi România liberă şi în cadrul paginii de internet www.x.ro, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 58, art. 70-74, art. 252-253, art. 255, art. 1349, art. 1357-1358 şi urm., art. 1373, art. 1381, art. 1382 şi art. 1383 din C. civ., art. 30-31 şi art. 57 din Constituţia României, art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 113 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 502/26.04.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 503A/24.04.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 502/26.04.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. B. S.R.L. şi C., a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului A., constând în onoare şi reputaţie, prin publicarea articolului "O dare în gât profi...", publicat în data de 18.01.2022 pe site-ul www.x.ro.

A obligat pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro (la cursul BNR din ziua plăţii), cu titlu de despăgubiri.

A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să publice hotărârea, pe cheltuiala sa exclusivă, într-o singură ediţie a următoarelor ziare: Adevărul, Libertatea şi România Liberă, precum şi pe site-ul www.x.ro.

A respins, pentru rest, cererea introductivă, ca neîntemeiată.

A obligat intimaţii la plata către apelant a sumei de 10.068 RON, cheltuieli judiciare din primă instanţă şi apel, constând în onorariu de avocat şi taxe judiciare de timbru.

4. Calea de atac a recursului declarat în cauză

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În dezoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii S.C. B. S.R.L. şi a lui C., susţinând că site-ul www.x.ro nu le aparţine, aspect ce reiese din adresa Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, existentă la dosar apel, unde instituţia aduce la cunoştinţa instanţei de apel faptul că deţinătorul dreptului de folosinţă al domeniului www.x.ro este D..

Au susţinut că această excepţie este absolută, aşa cum rezultă din art. 246 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică, iar art. 247 alin. (1) din cod permite invocarea unor astfel de excepţii în orice stare a pricinii, deci chiar direct în recurs, nefiind necesară administrarea altor probe pentru că, din înscrisul de la dosarul de apel, rezultă lipsa calităţii procesuale pasive.

Pârâţii au susţinut, prin raportare la art. 36 C. proc. civ., că nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nefiind deţinătorii dreptului de folosinţă a numelui de domeniu www.x.ro, la data publicării articolului, în ianuarie 2022, deţinătorul dreptului de folosinţă al domeniului fiind D., iar pârâta persoană juridică doar asigură servicii tehnice pentru site, ceea ce nu implică realizarea, postarea de conţinut şi nu atrage în niciun fel răspunderea juridică pentru conţinutul materialelor publicate.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că în conflictul dintre art. 8 şi art. 10 CEDO, instanţa de apel trebuia să analizeze notorietatea şi comportamentul anterior al persoanei vizate.

Or, instanţa de apel a constatat eronat că apelantul nu este o persoană cunoscută publicului larg, fară a arăta motivele pe care se întemeiază această opinie, reţinând, totodată, motive străine de natura pricinii atunci când a apreciat că acele contracte administrative încheiate de către societatea apelantului nu prezintă nimic ilegal sau imoral, deoarece chiar statul şi autorităţile sale au nevoie să îşi achiziţioneze bunuri şi servicii diferite, inclusiv din industria media.

Reclamantul este un om de afaceri important, care activează în industria media, fiind foarte cunoscut, astfel că, eronat, instanţa de apel nu a reţinut această calitate de persoană publică/cunoscută publicului a reclamantului, fără a motiva pe ce îşi întemeiază această concluzie.

În măsura în care se va aprecia că există motive, recurenţii au susţinut că acestea sunt străine de natura cauzei. Referitor la conţinutul articolului publicat, instanţa de apel trebuia să analizeze distincţia dintre fapte-judecăţi de valoare, respectiv aptitudinea articolului de a contribui la o dezbatere de interes public, instanţa limitându-se la a le menţiona, fără a le clarifica.

Atunci când a analizat conţinutul articolului, instanţa de apel nu a efectuat o distincţie între fapte şi judecăţi de valoare, hotărârea necuprinzând nicio motivare privind aceste aspecte şi reţinând greşit că prin articol sunt aduse acuzaţii grave reclamantului într-un stil insinuant şi ironic, fără a clarifica dacă sunt fapte sau judecăţi valoare, considerându-le suficient de grave pentru a atrage răspunderea recurenţilor.

Recurenţii au precizat că nu sunt de acord cu această motivare, indicarea expresiilor folosite în articol nefiind urmată de o caracterizare a acestor expresii în una din cele două categorii, instanţa de apel nerespectând algoritmul de calificare al afirmaţiilor.

În opinia recurenţilor, motivarea instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, aceste exprimări jurnalistice din cuprinsul articolului fiind incluse în libertatea de exprimare, care, conform jurisprudenţei CEDO, ocroteşte şi exprimările care ofensează, şochează sau deranjează, (cauza Oberschlick vs. Austria nr. 11662/1985, din 23 mai 1991, § 57), deoarece libertatea de exprimare protejează nu numai conţinutul ideilor şi al informaţiilor, ci şi forma în care acestea sunt aduse la cunoştinţa publicului.

Afirmaţiile din cuprinsul articolului nu reprezintă verdicte care depăşesc sfera şi protecţia art. 1 CEDO, ci sunt evaluări, opinii critice prezentate cu bună-credinţă.

Decizia recurată conţine motive străine de natura pricinii, din moment ce instanţa de apel nu a reţinut buna-credinţă a editorului de presă şi nici sursa de informare din cuprinsul articolului, site-ul www.x.ro, care, cel puţin aparent, oferea o bază factuală documentată a articolului, pe care instanţa de apel nu a analizat-o, deşi accesul la aceste informaţii este public.

Cu privire la existenţa interesului public, analizând jurisprudenţa CEDO, instanţa de apel ar fi trebuit să stabilească dacă subiectul abordat în cuprinsul articolului este de interes public, fiind necesar să fie verificat dacă afirmaţiile litigioase contribuie la o dezbatere de interes general şi corespund dreptului publicului de a fi informat. Însă, instanţa a reţinut motive străine de natura pricinii, considerându-l pe reclamant o persoană privată, iar cuprinsul articolului o încălcare a onoarei şi reputaţiei acestuia.

În cazul unui subiect de interes public, limitele criticii admisibile sunt mult mai largi, însă instanţa, în mod greşit, a considerat că nu se păstrează justul echilibru dintre interesul public şi cel privat, articolul fiind un pamflet cu caracter satiric, cu doza de exagerare şi provocare specifică presei şi privind activitatea de persoană publică a intimatului.

- În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a încalcat şi aplicat greşit art. 10 CEDO care garantează dreptul privind libertatea de exprimare, considerând fără temei că articolul în cauză depăşeşte limitele libertăţii de exprimare a presei, că descrie în termeni ofensatori cariera intimatului, aducându-i acuzaţii grave, că nu se înscrie într-o dezbatere de interes general, fiind în totalitate lipsit de bază factuală, respectiv că reprezintă un linşaj mediatic, ce conţine judecăţi de valoare al căror unic scop este vexarea intimatului.

Recurenţii au opinat că instanţa de apel a acordat o importanţă exagerată dreptului la reputaţie, pe care nu l-a analizat din perspectiva contrabalansării cu dreptul la liberă exprimare ce trebuie să caracterizeze o societate democratică.

Instanţa trebuia să analizeze, în opinia părţilor, aplicabilitatea art. 8 şi art. 10 din Convenţie, standardul convenţional în privinţa dreptului la imagine şi reputaţie, respectiv a dreptului la liberă exprimare, identificarea ingerinţei, în cazul fiecăruia dintre cele două drepturi, verificarea caracterului legal al ingerinţei, precum şi al legitimităţii scopului acesteia, precum şi asigurarea necesităţii într-o societate democratică a ingerinţei şi o balanţă rezonabilă între garanţiile instituite de art. 8 şi art. 10 din Convenţie. De asemenea, alături de aplicarea principiilor stabilite în jurisprudenţa Curţii, trebuia analizată întrunirea cumulativă a condiţiilor generale prevăzute de C. civ. în materie de răspundere civilă delictuală: fapta ilicită, vinovăţia, legătura de cauzalitate şi prejudiciul produs.

Aceste criterii nu se regăsesc în motivarea instanţei de apel, accentul fiind pus pe analiza defăimării, ceea ce a dus la încălcarea prevederilor art. 10 CEDO, cât şi a art. 1357 C. civ.

Referitor la persoana vizată, instanţa de apel trebuia să analizeze notorietatea şi comportamentul anterior, însă nu a luat în considerare calitatea de persoană publică a reclamantului la data publicării articolului, om de afaceri implicat în mass-media, care anterior a dat publicităţii informaţii despre colaborările sale profesionale şi cariera sa în domeniu, acordând interviuri şi expunându-se publicului.

Referitor la conţinutul articolului publicat, instanţa de apel trebuia să analizeze distincţia dintre fapte-judecăţi de valoare, respectiv aptitudinea articolului de a contribui la o dezbatere de interes public, regula jurisprudenţei europene fiind aceea că judecăţile de valoare nu trebuie dovedite, neputând fi probate, iar faptele trebuie să fie supuse probei verităţii şi, dacă judecăţile de valoare au în vedere acuzaţii determinate, atunci trebuie să existe o bază factuală rezonabilă ce trebuie dovedită de autorul afirmaţiilor.

Or, instanţa de apel a încalcat art. 10 CEDO conferind caracter defăimător afirmaţiilor din cuprinsul articolului, aceste exprimări jurnalistice fiind incluse în libertatea de exprimare, care ocroteşte şi exprimările care ofensează, şochează sau deranjează.

În esenţă, în cadrul acestui motiv de casare recurenţii au suţinut că instanţa de apel nu a efectuat distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare, ci a calificat în mod eronat judecăţi de valoare ca fapte ce trebuie dovedite, fiind încălcat astfel art. 10 CEDO, respectiv a considerat eronat că nu există o bază factuală, cu ignorarea informaţiilor prezentate în cuprinsul articolului, preluate din surse publice - www.x.ro, site-ul SEAP al achiziţiilor publice, verificări pe care instanţa avea obligaţia să le facă şi din oficiu.

Cu privire la cuantumul daunelor acordate, recurenţii au susţinut că stabilirea cuantumului de 5000 de euro cu titlu de daune şi a sumei de 10068 RON reprezentând taxe de timbru şi onorariu avocat în primă instanţă şi apel, constituie o sumă excesivă, disproporţionată, care încalcă prevederile art. 10 CEDO, deoarece prin lipsa de referire, în motivare, la situaţia financiară a persoanei obligate la plata despăgubirilor se încalcă art. 10 CEDO (cauza Lionarakis c. Greciei nr. 1131/05 din 5 iulie 2007, § 53), nefiind individualizată suma ce revine fiecăruia dintre pârâţi.

Cu privire la obligaţia de publicare a hotărârii în ziarele Adevărul, Libertatea şi România Liberă, precum şi pe site-ul www.x.ro, recurenţii au apreciat şi această măsură ca fiind disproporţionată, încălcând art. 10 CEDO, în măsura în care recurenţii au fost deja obligaţi la plata de daune, funcţia preventiv-sancţionatorie a răspunderii civile fiind îndeplinită în acest mod.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.

În 18 februarie 2025, intimatul-reclamant a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul formulat în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

- Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au criticat decizia instanţei de apel prin prisma faptului că nu ar avea calitate procesuală pasivă, afirmând că site-ul www.x.ro nu le aparţine, fapt ce rezultă din adresa de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti, aflată la dosarul de apel, potrivit cu care deţinătorul dreptului de folosinţă al site-ului este D..

Înalta Curte constată că această susţinere a fost formulată omisso medio, direct în calea de atac a recursului, neputând face obiectul analizei instanţei de recurs. Este adevărat că excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, însă invocării acesteia direct în recurs i se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc că "motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

În speţă, nu au fost identificate motive pentru care recurenţii-pârâţi nu ar fi putut invoca această excepţie pe tot parcursul judecării cauzei, inclusiv în calea de atac a apelului, întrucât, aşa cum susţin, la dosarul de apel se află la fila x adresa de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti din care reiese că deţinătorul dreptului de folosinţă al domeniului www.x.ro este D..

Prin urmare, dat fiind că recurenţii-pârâţi aveau posibilitatea să invoce această excepţie în faţa instanţei de apel, Înalta Curte nu va analiza această critică formulată direct în recurs, nesusceptibilă de analiză în raport cu rigorile procedurale ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ., anterior menţionate.

- Printr-o altă critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că decizia recurată este nemotivată sau cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanţa de apel nu a stabilit distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare, nu a reţinut buna-credinţă a editorului de presă şi nici sursa de informare din cuprinsul articolului - site-ul www.x.ro, care cel puţin aparent oferea o bază factuală a articolului, nu a stabilit dacă subiectul prezentat este de interes public, reţinând eronat că reclamantul nu are calitatea de persoană publică şi că exprimările jurnalistice sunt incluse în libertatea de exprimare.

În concret, criticile recurenţilor vizează neanalizarea ansamblului elementelor libertăţii de exprimare, absenţa unei motivări pertinente privind existenţa unui subiect de interes public şi exercitarea dreptului la liberă exprimare de către pârâţi cu bună-credinţă, în limitele prevăzute de art. 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare.

Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţă, care are obligaţia de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a expus sinteza motivelor de apel formulate de apelantul reclamant şi raţionamentul logico-judiciar pe baza căruia a pronunţat decizia atacată.

Recurenţii susţin, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că instanţa de apel a motivat lacunar ori că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, însă din examinarea deciziei recurate se reţine că în motivarea hotărârii instanţa de apel a redat considerente care susţin soluţia adoptată, în limita criticilor apelantului, dat fiind că pârâţii nu au formulat apărări nici în primă instanţă şi nici în apel, deşi li s-au comunicat atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de apel.

Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor, analiza instanţei de apel s-a circumscris limitelor cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, în condiţiile în care prin această cerere s-a solicitat repararea prejudiciului ce i-a fost adus prin articolul publicat de pârâţi, cu referire nu doar la titlul acestuia, ci şi la faptele prezentate în cadrul acestuia.

Ca atare, se constată că motivarea deciziei nu este lacunară şi că aceasta reflectă particularităţile cazului dedus judecăţii şi cuprinde aprecierea instanţei de apel, raportată la principiile care se degajă din jurisprudenţa CEDO care trebuie avute în vedere în analiza impusă de circumstanţele cauzei.

De asemenea, recurenţii pretind că instanţa de apel ar fi omis să analizeze toate circumstanţele cauzei în ceea ce priveşte notorietatea reclamantului şi comportamentul anterior al acestuia, respectiv că nu a analizat buna credinţă a pârâţilor şi nici nu ar fi cercetat distincţia dintre fapte - judecăţi de valoare şi aptitudinea articolului de a contribui la o dezbatere de interes public.

Contrar acestor susţineri, din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, se constată că instanţa de apel a analizat conţinutul articolului de publicat de pârâti, context în care a expus raţionamentul care a justificat concluzia potrivit căreia, în cauză, publicarea acestuia ar putea fi cu greu înscrisă într-o dezbatere de interes general, articolul fiind în totalitate lipsit de bază factuală, iar faptele relatate sunt prezentate denaturat şi incomplet, având ca unic scop afişarea subiectului într-o lumină negativă.

De asemenea, instanţa de apel a analizat, raportându-se la normele de drept intern şi internaţional, respectiv la jurisprudenţa CEDO, distinctia dintre fapte şi judecăţi de valoare şi a reţinut că întreg articolul este lipsit de bază factuală, conţine judecăţi de valoare al căror unic scop este vexarea reclamantului şi poate fi calificat ca fiind din categora "linşaj mediatic", analizând, totodată, contextul în care au fost făcute afirmaţiile incriminate, dar şi că articolul nu conţine nicio dovadă care să facă credibile alegaţiile prezentate.

În acest sens, curtea de a apel a reţinut, spre deosebire de prima instanţă, că în articolele incriminate s-au folosit cuvinte jignitoare sau un limbaj violent la adresa reclamantului, că pârâţii au depăşit în mod excesiv limitele libertăţii de exprimare, cauzându-i reclamantului un prejudiciu patrimonial. Totodată, s-a avut în vedere că pârâţii au acţionat cu rea-credinţă, ce rezultă din coroborarea refuzului acestora de a se prezenta şi de a răspunde la interogatoriu cu lipsa oricărei apărări în cauză, dat fiind şi conţinutul calomnios al articolului în litigiu.

Este de reţinut, de asemenea, că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenţi a articolului incriminat nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

- Nefondat este şi motivul de recurs prin intermediul căruia recurenţii susţin încălcarea normelor reprezentate de art. 10 din CEDO şi de art. 1357 C. civ.

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că, instanţa de apel, faţă de obiectul acţiunii cu care a fost învestită şi de criticile reclamantului, a verificat dacă, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, analizând, prin prisma normelor de drept apreciate ca fiind incidente, în ce măsură libertatea de exprimare a pârâţilor garantată de art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului - drept reclamat ca fiind abuziv exercitat - a încălcat dreptul la respectarea vieţii private a reclamantului, ocrotit de art. 8 din Convenţie.

Raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa apel, pe baza probelor administrate în etapa procesuală anterioară, imposibil de reevaluat în recurs faţă de configuraţia art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a ajuns la concluzia corectă că pârâţii au acţionat cu intenţia de a-l denigra pe reclamant, iar limbajul folosit de aceştia a fost unul inadecvat, ofensator sau insultător, informaţiile furnizate fiind lipsite de suport probator.

Înalta Curte constată că în analiza caracterului ilicit al faptei imputate pârâţilor, instanţa de apel a prezentat, aşa cum s-a relevat deja, în analiza motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., toate aspectele de fapt apreciate ca relevante în susţinerea argumentaţiei potrivit cu care afirmaţiile pârâţilor au depăşit limitele admisibile ale libertăţii de exprimare care trebuie avute în vedere în ipoteza în care un jurnalist formulează opinii critice în privinţa activităţii unei persoane fizice.

În acest sens, deşi, de principiu, distincţia la care fac trimitere recurenţii, în referire la jurisprudenţa CEDO, între faptele determinate şi judecăţile de valoare este corectă, câtă vreme, determinarea judicioasă a caracteristicilor unei afirmaţii de a fi susceptibilă a fi caracterizată drept judecată de valoare sau faptă determinată este în sarcina instanţei şi trebuie raportată la conţinutul concret al articolului şi la contextul în care acesta a fost dat publicităţii, nu s-ar putea imputa instanţei de apel că, procedând la verificarea temeiniciei argumentelor părţilor litigante, a realizat o analiză proprie a naturii afirmaţiilor incriminate, context în care nu şi-a însusit raţionamentul expus de tribunal sub acest aspect, ci a reanalizat pricina având în vedere atât termenii utilizaţi de pârâţi, în afirmaţiile litigioase, cât şi contextul în care acestea au fost făcute publice.

Totodată, s-a reţinut faptul că reclamantul, în articolul incriminat, a fost prezentat de pârâţi ca fiind "un combinator toxic" şi un individ rapace din piaţa media, fiindu-i descrisă cariera în termeni ofensatori, faptele prezentate având ca unic scop afişarea reclamantului într-o lumină negativă, subiectul abordat putând cu greu să fie înscris într-o dezbatere de interes general, în condiţiile în care reclamantul nu este o persoană cunoscută publicului larg. Or, aceste opinii, contrar susţinerilor din recurs, au fost corect calificate, în speţă, potrivit jurisprudenţei CEDO indicate în cuprinsul deciziei recurate, ca reprezentând judecăţi de valoare.

În consecinţă, nu poate fi validată susţinerea din recurs în sensul că, în analiza realizată, instanţa de apel ar fi omis să analizeze distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare, respectiv aptitudinea articolului de a contribui la o dezbatere de interes public.

Cu privire la susţinerea recurenţilor că instanţa de apel nu a reţinut sursa informaţiilor din cuprinsul articolului, mai exact site-ul www.x.ro, Înalta Curte constată că această susţinere a fost efectuată direct în recurs, nefiind invocată ca apărare în faţa instanţelor de fond.

Totuşi, analizând conţinutul articolului incriminat, se observă că în cuprinsul acestuia există o referire la site-ul www.x.ro, în susţinerea afirmaţiei referitoare la cuantumul plăţilor efectuate către E. S.R.L. în lunile iunie şi iulie, care în opinia pârâţilor ar fi încălcat prevederile contractuale.

Prin urmare, informaţiile ce se presupune că recurenţii le-au obţinut de pe site-ul invocat, ca reprezentând bază factuală, nu le permiteau acestora să îl descrie pe reclamant în termenii ofensatori din cuprinsul articolului.

Au mai criticat recurenţii cuantumul daunelor morale, considerând suma ca fiind una excesivă şi disproporţionată, ce încalcă prevederile art. 10 CEDO, precum şi obligaţia de publicare a hotărârii în trei ziare de largă circulaţie şi pe site-ul www.x.ro, această măsură fiind, în opinia părţilor, disproporţionată în condiţiile în care au fost deja obligaţi la plata daunelor morale.

Însă, critica prin care recurenţii-pârâţi urmăresc redimensionarea cuantumului prejudiciului moral reprezintă o chestiune de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate, necenzurabilă în recurs.

Înalta Curte constată că, deşi, în mod aparent, recurenţii susţin aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, cu trimitere la jurisprudenţa CEDO în justificarea criticii privind cuantumul daunelor morale, în realitate examinarea criticilor arătate ar implica o reevaluare a situaţiei de fapt stabilite de instanţa de prim control judiciar şi o reanalizare a probelor administrate, operaţiune improprie căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., de vreme ce judecata acestuia presupune realizarea controlului judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, aceasta putând fi exercitată doar pentru motivele arătate de lege, iar stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului.

Faţă de cele prezentate, se observă că modalitatea în care instanţa de apel a reparat prejudiciul reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei ca fiind cea mai adecvată formă de reparaţie, astfel că soluţia recurată se prezintă a fi în concordanţă cu principiile generale privind repararea prejudiciului, dispoziţiile legale în materie fiind întru totul respectate. În plus, a aprecia asupra dozării sancţiunii, în condiţiile în care aceasta se încadrează în textele de lege aplicabile, reprezintă un aspect de temeinicie, şi nu unul de legalitate, ceea ce excedează limitelor procesuale de analiză ale recursului.

Pentru aceste considerente, constatând că sunt nefondate motivele de recurs invocate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat în cauză.

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimatul-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit facturii din 17.02.2025 şi a dovezii de plată de la fila x, urmează a fi admisă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa obligării pârâţilor S.C. B. S.R.L. şi C. la plata în favoarea intimatului-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C. împotriva deciziei nr. 503/A din 24 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Obligă recurentul la plata către intimat a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.