Ownership of a football club’s historical palmares and the legal effect of the 1998 separation of the sports section from the parent club

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Primul ciclu procesual

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2017, reclamantul Clubul Sportiv al Armatei "A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., să se constate că îi aparţine palmaresul echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei "A." de la înfiinţare, respectiv din anul 1947 şi până în anul 2003.

Prin cererea înregistrată la 23 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv al Armatei "A.", a solicitat să se constate că este titularul legal al dreptului de a utiliza, în scopuri comerciale şi sportive, palmaresul fostei echipei de fotbal profesionist "A.", precum şi toate derivatele sportive ce rezultă din acesta, în calitatea sa de unic continuator al activităţii fotbalistice al acestei echipe.

Prin încheierea din 23 aprilie 2019, Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2018 la cauza de faţă (dosar nr. x/2017).

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1628 din 5 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea principală formulată de reclamantul Clubul Sportiv al Armatei "A.", în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.; a constatat că palmaresul echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei "A." din anul 1947 şi până în anul 2003 aparţine reclamantului Clubul Sportiv al Armatei "A."; a obligat-o pe pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamant a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins, ca neîntemeiată, cererea conexă formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv al Armatei "A.".

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1034A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.A. (fostă A.) împotriva sentinţei civile nr. 1628 din 5 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Clubul Sportiv al Armatei "A." (U.M. 02301 Bucureşti); a admis cererile de intervenţie accesorie formulate de A. şi A.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului Clubul Sportiv al Armatei "A." în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 şi a respins această cerere în consecinţă; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei "A." din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului Club Sportiv al Armatei "A.", precum pe cele referitoare la soluţia în privinţa cererii conexe; l-a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, taxă de timbru), cu aplicarea art. 453 alin. (1) şi (2) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 513 din 28 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta A. S.A. (fostă A.) împotriva încheierii din 10 mai 2021 şi a deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; a admis recursul declarat de intervenienta A. împotriva aceleiaşi decizii; a casat încheierea şi decizia recurate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în rejudecarea apelului

Prin decizia civilă nr. 1285A din 23 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul pârâtei A. S.A. împotriva sentinţei; a admis cererile de intervenţie accesorie formulate de A. şi A.; a anulat în parte sentinţa apelată şi rejudecând: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului CSA în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 şi a respins această cerere în consecinţă; a respins excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active şi pasive invocate în legătură cu cererea conexă, ca neîntemeiate; a respins cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist "A.", ca neîntemeiată; a menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei "A." din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA şi referitoare la soluţia dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003; l-a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată.

6. Recursul declarat în cauză

Împotriva încheierii din 18 septembrie 2023 şi a deciziei nr. 1285A din 23 octombrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a declarat recurs pârâtul A. S.A. (fostă A.).

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenul-pârât a solicitat, în principal, casarea în parte a deciziei atacate, respectiv casarea în tot a încheierii atacate şi admiterea apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii conexe şi a respingerii în tot a acţiunii principale, iar în subsidiar, casarea în parte a deciziei recurate, respectiv casarea în tot a încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel sau primei instanţe.

Cu titlu prealabil, recurentul-pârât a menţionat că recursul formulat nu vizează soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului CSA aferentă perioadei 1998-2003 şi a respingerii acţiunii în această privinţă, precum şi că încheierea recurată este criticată sub aspectul respingerii cererii de probatorii formulate de reprezentantul recurentului la termenul din 18.09.2023, iar decizia recurată este criticată din perspectiva respingerii cererii conexe formulată de A. S.A. şi a admiterii în parte a cererii principale, inclusiv asupra nepronunţării asupra excepţiilor procesuale invocate (excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului).

i. Primul motiv de recurs invocat este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:

- Printr-o primă critică subsumată acestui prim motiv de recurs, recurentul invocă încălcarea prevederilor art. 436 din C. proc. civ., în sensul că, deşi a luat act de achiesarea parţială a intimatului-reclamant asupra dreptului recurentului-pârât la palmaresul aferent perioadei 2003-2017, instanţa de apel nu a pronunţat o hotărâre în măsura recunoaşterii.

Arată, în acest sens, că în încheierea din 18.09.2023 se menţionează că reprezentantul convenţional al reclamantului precizează că partea pe care o reprezintă nu a contestat palmaresul echipei "A.", deţinut de pârâtul-recurent aferent perioadei 2003-2017, instanţa confirmând că această achiesare parţială a fost precizată şi în întâmpinare.

Achiesarea reclamantului, în apel, asupra acestui aspect, a reprezentat o manifestare neechivocă, unilaterală şi voluntară a voinţei părţii implicate în litigiu, de a accepta parţial pretenţiile pârâtului, iar achiesarea trebuia să conducă la încheierea litigiului prin recunoaşterea parţială a solicitării din cererea conexă.

Refuzul instanţei de apel de a se pronunţa în sensul de a lua act de achiesarea expres formulată e cauzată de încălcarea dispoziţiilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii recurate.

- Printr-o altă critică, recurentul a invocat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 250, art. 327 şi art. 329 din acelaşi cod, în sensul că, deşi este de notorietate aspectul că recurentul-pârât a preluat şi continuat activitatea sportivă şi competiţională a echipei de fotbal "A.", a respins cererea conexă raportându-se exclusiv la convenţiile încheiate de părţi.

Arată că instanţa putea concluziona, în mod rezonabil, că pârâtul deţine palmaresul echipei de fotbal "A." exclusiv prin raportare la notorietatea acestui subiect.

Potrivit hotărârii recurate, palmaresul echipei istorice A. a încetat în anul 1998, deşi echipei de fotbal i s-a asigurat continuitate, în perioada 1998-2003 prin A., iar din 2003 până în prezent de recurent.

Pe lângă faptul că aceste apărări reprezintă aspecte necontestate de intimat, ele sunt aspecte cunoscute, de notorietate, echipa istorică "A." îşi continuă şi azi existenţa sportivă şi competiţională, atât pe plan intern, cât şi internaţional, fără a avea vreo semnificaţie schimbarea denumirii folosite (din A. în acronimul A.), însă instanţa de apel s-a pronunţat fără a apela şi la instituţia juridică a prezumţiei, rezultată din faptul că aceste aspecte sunt adevăruri general valabile şi cunoscute.

Precizează că se impune casarea deciziei recurate dat fiind formalismul de care a dat dovadă instanţa de apel cu ocazia soluţionării cauzei exclusiv prin raportare la "convenţiile" dintre părţi, deşi acestea conţin menţiuni clare asupra transferului drepturilor privind palmaresul echipei "A.", şi lipsa unui rol activ, în sensul de a face apel inclusiv la prezumţii, aspecte pe care le apreciază ca încălcându-i dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

- Printr-o altă critică, recurentul a invocat că hotărârea recurată încălcă atât dispoziţiile art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 501 alin. (1), cu raportare la art. 204 din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziţie al părţilor, din perspectiva limitelor învestirii instanţei cu privire la cererea conexă, astfel cum este acesta reglementat de art. 9 alin. (2), cât şi dreptul la apărare prevăzut de art. 13 din acelaşi cod, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un remediu efectiv prevăzute de art. 6 şi art. 13 CEDO.

În dezvoltarea acestei critici, susţine că instanţa de apel a stabilit în mod incorect şi insuficient cadrul procesual obiectiv din perspectiva hotărârii de casare şi a cererii conexe, interpretând greşit hotărârea de trimitere spre rejudecare.

În primul rând, instanţa de apel, deşi a fost sesizată cu o hotărâre de casare în tot a primei instanţe de apel, al cărei principal motiv de recurs a fost acela de a admite cererea de chemare în judecată conexă, instanţa de apel a menţinut considerentele primei hotărâri de apel, interpretând greşit limitele trimiterii instanţei de control judiciar, în sensul că s-a considerat sesizată exclusiv a judeca dreptul asupra palmaresului aferent perioadei 2003-2017.

Precizează că instanţa de apel, în rejudecare, a interpretat greşit cadrul procesual din cererea conexă, pe care l-a limitat greşit la perioada 2003-2017, respectiv nu a analizat apărările şi nu a soluţionat excepţiile invocate de pârât.

Arată, astfel, că instanţa de apel a copiat şi a indicat în mod formal considerentele deciziei de casare, care însă nu soluţionau definitiv litigiul, ci doar stabileau limitele rejudecării şi obligaţiile instanţei de trimitere, nu a arătat care este silogismul judiciar propriu cu privire la motivele stabilite prin decizia de casare a fi analizate cu ocazia rejudecării apelului, a preluat susţinerile intimaţilor fără să le verifice raportat la apărările formulate şi la probatoriu, nu a administrat nicio probă suplimentară, nu a analizat efectiv aspectele de fapt şi de drept ce formează obiectul dosarului, raportat la susţinerile contradictorii ale părţilor, nu s-a raportat şi nu a analizat argumentele şi probele recurenţilor, pe care le-a exclus de plano, nu a analizat şi nu a verificat aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă raportat la situaţia de fapt şi de drept, câtă vreme nu a administrat probe suplimentare.

Precizează că sensul deciziei de casare era tocmai ca, în rejudecare, instanţa de trimitere să analizeze efectiv toate aspectele indicate şi dacă este cazul să se administreze probe suplimentare.

Arată, în acest sens, că deşi se impunea administrarea de probe pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept cu privire la situaţia palmaresului echipei de fotbal "A.", instanţa de apel a respins probele solicitate şi nu a lămurit corect aspectele indicate prin decizia de casare, pentru care era necesară suplimentarea probatoriului, fiind încălcate principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 şi art. 22 alin. (2), principiul aflării adevărului prevăzut de art. 22 din acelaşi cod, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un remediu efectiv prevăzute de art. 6 şi art. 13 CEDO.

- Subsumat aceleiaşi critici, recurentul susţine şi că instanţa de apel nu a analizat apărările şi nu a soluţionat excepţiile invocate de către recurenta-pârâtă.

Menţionează, în acest sens, că a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, iar instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la aceste excepţii, fiind încălcate principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei.

ii. Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat, de asemenea, pe prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat necercetarea fondului cauzei de către instanţa de apel cu privire la problema adevăratei continuatoare a clubului din 1947 "A." şi cu privire la problema transferului/păstrării palmaresului echipei de fotbal, cu încălcarea prevederilor art. 501 alin. (3) din C. proc. civ.

Susţine că lipsa administrării de probe suplimentare coroborată cu ignorarea probelor administrate în ciclurile procesuale anterioare a determinat o concluzie total opusă, respectiv admiterea în parte a cererii principale şi respingerea cererii conexe.

Concluzia necercetării fondului rezultă din neanalizarea probelor administrate în ciclurile procesuale anterioare şi în rejudecarea apelului, dar şi din neanalizarea motivelor, apărărilor şi argumentelor invocate de recurent.

Precizează că instanţa de apel a ignorat poziţia forurilor oficiale fotbalistice interne şi internaţionale care stabilesc în persoana sa aspectul adevăratei continuatoare a clubului "A.", cât şi probatoriile depuse de aceasta (extras site CSA, unde se recunoaşte preluarea şi continuarea activităţii fotbalistice a echipei "A." de către recurent).

Susţine că instanţa de apel nu a analizat aspecte esenţiale pentru soluţionarea prezentei cauze. Astfel, pentru perioada 1947-1967, nu a arătat de unde rezultă drepturile intimatului-reclamant asupra palmaresului istoric al echipei de fotbal "A." din 1947.

Acest aspect a fost cenzurat prin casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea stabilirii cu exactitate a limitelor învestirii instanţei ca urmare a neanalizării de către instanţa de apel a întregii perioade pentru care se invocă drepturile asupra palmaresului.

Examinarea dispoziţiilor legale menţionate devenea incidentă numai după ce instanţa clarifica perioada pentru care s-a formulat petitul conex, în special pentru 1947-2003.

Consecinţa acestei modalităţi de analiză a motivelor de apel a determinat o incorectă şi insuficientă stabilire a cadrului procesual obiectiv din perspectiva cererii conexe, generând o încălcare a limitelor învestirii instanţei, conform art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., a principiului disponibilităţii şi a dreptului la un proces echitabil.

iii. Printr-un al treilea motiv de recurs, întemeiat, de asemenea, pe prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurent a invocat nelegalitatea încheierii atacate, ca urmare a respingerii probelor solicitate în rejudecarea apelului.

Respingând, cu o motivare lacunară şi străină de natura cauzei, probele solicitate, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 501 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora în cazul rejudecării după casarea cu trimitere sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.

Procedând astfel, pe lângă dispoziţiile legale menţionate, instanţa de apel a încălcat şi principiile rolului activ al judecătorului, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil, date fiind dezlegările deciziei de casare.

A mai arătat şi că, prin răsturnarea sarcinii probei cu privire la dreptul de proprietate asupra palmaresului, s-au încălcat dispoziţiile art. 249 şi urm. din C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 CEDO, întrucât intimatul-reclamant era cel ţinut să probeze păstrarea palmaresului în patrimoniul său.

În cererea conexă, instanţa este ţinută, atât în temeiul dispoziţiilor rolului activ şi al aflării adevărului, apelând inclusiv la prezumţii, având în vedere notorietatea continuităţii fotbalistice şi competiţionale de către recurent, a preluării echipei, a locului în grupă în sezonul următor, cât şi în raport de decizia de casare, să analizeze situaţia de fapt şi de drept, dar şi să desluşească raporturile juridice incidente, prin administrarea de probe necesare şi utile cauzei, apte să ducă la aflarea adevărului.

Arată că necercetarea fondului a fost reţinută de instanţa supremă ca rezultând din respingerea probei cu expertiză, interogatoriu şi adrese către FRF şi LPF, cu concluzia casării deciziei cu trimitere spre rejudecare, deoarece respingerea probelor poate fi asimilată cu nesocotirea contradictorialităţii, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.

Invocă existenţa unei insuficiente stabiliri a cadrului procesual obiectiv, din perspectiva perioadei de timp pentru care a fost formulată acţiunea conexă şi a elementelor specifice acţiunii privind dreptul asupra palmaresului, a neanalizării specificului fotbalistic al prezentului dosar, dar şi al lipsei oricărui text legal privind stabilirea dreptului asupra palmaresului în favoarea intimatului.

Menţionează că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 249 şi urm., art. 264-265 C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 CEDO, prin ignorarea înscrisurilor depuse de recurent şi interveniente, în condiţiile în care instanţa de apel nu a administrat alte probe.

Consideră că sarcina probei în cererea principală, aflată în directă legătură cu cererea conexă, revenea intimatului-reclamant, care ar fi trebuit să probeze transferul către un alt terţ ori păstrarea palmaresului în patrimoniul său, având în vedere caracterul acţiunii introductive.

iv. Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat că decizia atacată este, pe de o parte, nemotivată, iar pe de altă parte, conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Susţine că decizia recurată este nemotivată întrucât nu conţine niciun text legal ori temei legal în ceea ce priveşte aspectele referitoare la dreptul asupra palmaresului aparţinând echipei de fotbal "A.".

Decizia recurată conţine şi motive contradictorii reţinând, pe de o parte, respingerea probelor solicitate de recurent, la termenul din 18.09.2023, iar, pe de altă parte, admiterea acţiunii intimatului-reclamant şi respingerea cererii conexe, cu motivarea că recurentul-pârât nu a dovedit transferul dreptului asupra palmaresului.

Hotărârea atacată conţine motive străine de natura pricinii cu privire la legătura pretinsă, dar inexistentă, între decizia privind mărcile, în care se reţine că intimatul-reclamant nu a transferat integral patrimoniul său şi dreptul asupra palmaresului, în contextul în care are autoritate de lucru judecat aspectul că palmaresul nu este un drept patrimonial. În plus, marca pretins aparţinând intimatului-reclamant nu are nicio legătură cu obiectul prezentei cauze.

v. Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul, reluând susţinerile anterioare, a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a respingerii probelor solicitate, în condiţiile în care în rejudecare erau admisibile orice probe, conform art. 501, respectiv ca urmare a respingerii cererii conexe, deoarece nu a fost dovedit transferul dreptului asupra palmaresului, în condiţiile în care instanţa de apel avea la îndemână prezumţia, care se corobora cu probatoriul administrat.

vi. Prin cel de-al şaselea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă ori ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, date fiind prevederile art. 58 din Statutul FRF care instituie în mod imperativ obligaţia soluţionării litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea fotbalistică din România în care sunt angrenate cluburile afiliate exclusiv de comisiile cu atribuţii jurisdicţionale ale FRF, corelativ cu interdicţia soluţionării acestor litigii de către instanţele judecătoreşti.

Susţine că prezentul litigiu este izvorât ori cel puţin se află în legătură cu activitatea fotbalistică din România, în acesta fiind angrenate cluburi afiliate ale FRF, iar legislaţia aplicabilă nu instituie în mod expres obligaţia soluţionării acestui tip de litigii în faţa instanţelor competente.

Mai arată şi că intimatul-reclamant este un club de fotbal afiliat FRF, contrar reţinerii instanţei.

vii. Prin cel de-al şaptelea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 430-432 din C. proc. civ. atunci când a reţinut efectul pozitiv al considerentelor deciziei civile nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în litigiul pendinte.

- În dezvoltarea unui prim aspect subsumat acestui motiv de recurs, a susţinut că decizia de casare nu stabileşte că efectul pozitiv al deciziei menţionate are aplicabilitate în cauză, ci doar că instanţa de apel (în al doilea ciclu procesual) nu a analizat aspectele privind incidenţa art. 431 alin. (2).

Susţine că, respectând indicaţia de analiză din decizia de casare, efectul pozitiv al deciziei civile nr. 3425/2014 nu are aplicabilitate în cauză, pentru că în prezentul litigiu a fost stabilit definitiv caracterul nepatrimonial al dreptului la palmares, în contextul în care în decizia menţionată se face referire strict la neoperarea totală a unui patrimoniu.

Arată că litigiul anterior a avut ca obiect drepturi de proprietate intelectuală (anularea unei mărci), iar toate constatările din cuprinsul deciziei respective fac referire la aceste aspecte, iar nu la dreptul asupra palmaresului.

Precizează, aşadar, că în dosarul anterior nu s-a analizat şi nu s-a făcut legătura între echipa de fotbal istorică "A." şi nu s-a analizat palmaresul echipei de fotbal, în timp ce în prezentul litigiu se analizează desprinderea secţiei de fotbal care a preluat şi palmaresul.

Menţionează, totodată, că decizia anterioară face referire la aspecte ce excedează prezentei cauze, constând în notorietatea denumirii "A." şi la anularea mărcii înregistrate de părţile din acel dosar pentru rea-credinţă, în timp ce în prezentul litigiu se analizează doar dreptul asupra palmaresului.

În aceste condiţii, consideră că decizia anterioară nu poate produce efecte în prezentul litigiu, în acord cu principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti prevăzut de art. 435 din C. proc. civ.

Mai arată că, în prezenta cauză, decizia anterioară ar fi putut avea cel mult forţa probantă a unui înscris, care se impune a fi coroborat cu probatoriul direct administrat în prezentul dosar, iar recurentul a făcut dovada contrară cu privire la adevărata succesoare a clubului/echipei de fotbal "A.", potrivit art. 435 alin. (2).

Nu trebuie confundată marca cu palmaresul şi nici drepturile aferente/asupra acestora, cu atât mai mult cu cât, din perspectiva analizată, prezintă relevanţă marca "A.", care în ultimii 17 ani a fost folosită doar de recurenta-pârâtă, adică de secţia de fotbal, doar pentru fotbal.

În condiţiile în care obiectul prezentului dosar îl constituie palmaresul, rezultă că nu există nicio legătură între palmares şi drepturile de proprietate intelectuală asupra diverselor mărci, motiv pentru care consideră că decizia nr. 3425/2014 nu are vreun efect pozitiv datorat unei pretinse autorităţi/puteri de lucru judecat în prezentul dosar.

- În continuare, în legătură cu acelaşi motiv de recurs, recurentul a invocat şi încălcarea de către instanţa de apel a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la un remediu efectiv şi a principiului nemijlocirii administrării probelor.

Având în vedere toate aspectele şi argumentele indicate anterior, consideră că este necesară administrarea de probe pentru a se identifica corect, complet şi real adevărata situaţie a transferului palmaresului secţiei de fotbal operat în 1998, inclusiv cu privire la problema transferului ori păstrării palmaresului echipei de fotbal "A.".

Apreciază ca fiind necesară administrarea de probatorii noi în mod direct în acest dosar cu privire la problema adevăratei continuatoare a clubului/echipei de fotbal "A." şi a transferului/păstrării palmaresului, conform dispoziţiilor art. 16 şi art. 22 din C. proc. civ., respectiv a prevederilor art. 6 par. 1 CEDO.

Susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 327 şi art. 329 din cod cu ocazia aplicării unor prezumţii judiciare cu privire la aspectul transmiterii palmaresului şi a pretinsei legături dintre dreptul asupra mărcii "A." şi palmaresul echipei de fotbal "A.".

viii. Prin cel de-al optulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea principiului legalităţii procesului civil, prevăzut de art. 7 raportat la art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., prin aceea că decizia recurată nu conţine temeiul juridic şi normele juridice încălcate de prima instanţă şi nici normele care să argumenteze raţionamentele şi soluţia din decizia recurată cu privire la aspectele privitoare la dreptul asupra palmaresului.

Aceeaşi constatare rezultă şi din aspectul modificării în mod nelegal a obiectului şi a cauzei acţiunii direct în apel cu privire la aspecte neinvocate prin acţiunea introductivă şi care nu formau obiectul procesului, anterior menţionate.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, invocă şi încălcarea art. 5 alin. (3), din moment ce instanţa de apel pare că a judecat cauza în echitate, fără să indice nicio dispoziţie legală în sprijinul afirmaţiilor sale, ignorând dispoziţii legale exprese şi încălcând alte prevederi legale imperative, precum şi principii fundamentale ale procesului civil.

Instanţa de apel nu a clarificat motivul pentru care continuitatea activităţilor sportive şi competiţionale ale clubului de fotbal "A." de către recurent şi preluarea locului în grupe în sezonul competiţional următor nu are semnificaţia juridică a preluării şi deţinerii palmaresului echipei.

Decizia atacată nu clarifică obiectiv cauza, întrucât instanţa de apel vorbeşte despre o "echipă istorică A." şi despre o echipă deţinută de recurent, fără a clarifica dacă este aceeaşi echipă sau sunt două echipe distincte.

Mai afirmă ca fiind nelegale şi străine de natura cauzei considerentele potrivit cărora:

"în absenţa preluării palmaresului, A. nu ar fi putut continua activitatea competiţională nu poate fi primit deoarece continuarea în Divizia A în sezonul următor a avut la bază o manifestare de voinţă specială între Asociaţie şi A.", respectiv "continuarea activităţii sportive la nivelul anului 1998 s-a realizat de A. nu în considerarea preluării palmaresului, ci în considerarea menţiunilor din actul constitutiv", având în vedere că aprobarea continuării activităţii competiţionale în Divizia A, în acelaşi loc anterior deţinut de echipă, în sezonul competiţional următor, nu se putea realiza doar în baza acordului privat (special) dintre două entităţi private, ci trebuia aprobată de FRF.

Or, această entitate de drept privat şi de interes public nu putea aproba continuarea, în lipsa palmaresului.

În realitate, prin respingerea probei de a se solicita relaţii de la FRF de către instanţa de apel nu a fost clarificat acest aspect.

În legătură cu aceste chestiuni, arată că preluarea palmaresului este singura condiţie juridică a aprobării de către FRF a continuării activităţii competiţionale din locul în clasamentul respectiv din eşalonul în care se afla echipa "A." la data preluării activităţii competiţionale de către recurent.

Cele două entităţi juridice care au fost înfiinţate chiar de reclamant (sau cel puţin cu acordul său), respectiv A. după anul 1998 şi, ulterior, din anul 2003, societatea pârâtă A., au preluat şi continuat activitatea şi tradiţia echipei de fotbal "A.", situaţie de fapt tradusă prin participarea neîntreruptă în competiţiile de fotbal şi preluarea, respectiv completarea palmaresului ce face obiectul cauzei deduse judecăţii.

Palmaresul echipei "A." este unic, întrucât activitatea competiţională nu a fost întreruptă.

Între palmares şi dreptul de participare în competiţiile de fotbal există o interconexiune obligatorie, întrucât persoanele juridice ulterior înfiinţate au preluat şi continuat activitatea sportivă pe plan competiţional din momentul la care a încetat activitatea secţiei de fotbal, începând cu anul 1998, exclusiv prin prisma preluării palmaresului (rezultatelor anterioare).

Relevând cadrul factual, recurenta-pârâtă susţine că din statutul Asociaţiei, respectiv din actul constitutiv al societăţii denumite iniţial A., rezultă că obiectul acestora a fost acela de a continua tradiţia de mai multe decenii a fotbalului profesionist al echipei istorice "A.", a cărei susţinere nu a mai putut fi asigurată de armată şi ulterior de asociaţia înfiinţată prin Ordinul MApN. Prin înfiinţarea în anul 1998 a A. a fost continuată activitatea A. şi, din anul 2003 până în prezent, activitatea A., actual A. S.A., a fost continuată în cadrul organizat de această din urmă persoană juridică, a cărei susţinere nu a mai putut fi asigurată de asociaţia înfiinţată chiar de intimat, sens în care afirmă că se poate reţine existenţa unui raport juridic securizat în timp, făcând trimitere, în acest sens, la principiul securităţii juridice. Palmaresul nu se regăseşte în patrimoniul vreunei persoane, nefiind un drept patrimonial, numai persoana juridică care administrează echipa aflată în competiţie poate să-1 invoce, în cazul recurentului actuala societate A. S.A. (fostă A.), în calitate de unic continuator al activităţii competiţional fotbalistice. Continuarea de către societatea pârâtă a activităţii fotbalistice nu ar fi putut să existe în lipsa preluării palmaresului, deoarece nu există posibilitatea legală de a participa cu o echipă nou-înfiinţată direct într-o competiţie sportivă profesionistă organizată în România, la nivelul eşalonului ligii I, de FRF.

În continuare, expunând, de asemenea, situaţia de fapt, recurenta-pârâtă face trimitere la cererea conexă de chemare în judecată şi arată că drepturile solicitate asupra palmaresului privesc perioada 1947-2017, în timp ce reclamanta din cererea iniţială solicita drepturile aferente perioadei 1947-2003.

Reprezentanţii intimatului nu au contestat că secţia lor de fotbal, înfiinţată în anul 1947, s-a transformat în anul 1998 în asociaţie sportivă non-profit, cu denumirea A., asociaţie fără scop lucrativ, reorganizată în 2003, prin comasare, în A., actuala A. S.A..

Rezultă că recurenta-pârâtă este continuatoarea în drepturi a asociaţiei non-profit înfiinţată în anul 1998, care, la rândul său, este continuatoarea secţiei de fotbal a CSA. În anul 1998, intimatul a desfiinţat secţia de fotbal şi a transferat echipa de fotbal profesionist cu denumirea "A." şi implicit toate drepturile şi obligaţiile asociate acesteia A., iar din anul 2003 către recurent. Transferul echipei de fotbal, a locului în grupe, a drepturilor federative ale jucătorilor, a "istoriei şi trecutului glorios" include şi transferul palmaresului clubului.

ix. Printr-o primă critică subsumată cel de-al nouălea motiv de recurs invocat (întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.), recurentul a invocat încălcarea normelor legale privind dreptul asupra palmaresului sportiv.

Astfel, a susţinut că prin decizia recurată s-a reţinut în mod nelegal caracterul de drept principal, iar nu accesoriu al dreptului la palmares.

În acest sens, a făcut trimitere la definiţia palmaresului potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române şi a menţionat că reglementarea palmaresului se regăseşte în art. 1 alin. (2) şi în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, conform cărora scopul activităţii sportive îl reprezintă obţinerea unor victorii.

Palmaresul alături de drepturile derivate din acesta reprezintă bunuri incorporale, fără valoare contabilă. Cele mai importante elemente care nu doar formează, ci chiar sunt clubul în sine, sunt cele nepatrimoniale: palmares, istorie, culori.

Dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv este un drept personal nepatrimonial subiectiv, indisolubil legat de entitatea (echipa) care participă în competiţie şi asigură continuitate activităţii sportive, fiind un drept absolut, opozabil erga omnes, dar în acelaşi timp accesoriu echipei care 1-a obţinut.

- În continuare, relevând cadrul factual a făcut trimitere la istoricul organizării activităţii sportive a intimatului, pentru ca ulterior să invoce faptul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat eronat normele de drept material privind specificul sportiv şi fotbalistic al speţei şi continuitatea activităţilor fotbalistice, respectiv dispoziţiile Legii nr. 69/2000 şi ale Legii nr. 29/1967.

În acest sens, a afirmat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile speciale care guvernează materia specifică a palmaresului sportiv, susţinând nelegal că a făcut abstracţie de activitatea sportivă a părţilor în litigiu.

Procedând astfel, instanţa de apel a ignorat specificul obiectului dosarului, încălcând art. 29 şi 32 din C. proc. civ., precum şi art. 26-33 din Legea nr. 69/2000, respectiv art. 14 şi Anexa nr. 3 din Legea nr. 29/1967.

În argumentarea acestei critici, recurentul a reiterat susţinerile privitoare la aspectul că instanţa de apel a soluţionat cauza fără să intre în cercetarea reală şi efectivă a fondului cauzei, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În egală măsură, continuarea activităţilor sportive şi competiţionale ale Clubului de fotbal "A." are semnificaţia juridică a preluării palmaresului.

Palmaresul nu se regăseşte în patrimoniul vreunei persoane, nefiind un drept patrimonial, astfel că numai persoana juridică care administrează echipa aflată în competiţie poate să-1 invoce, respectiv recurentul, în calitate de continuator al activităţii competiţional fotbalistice, fără a emite pretenţii că l-ar deţine în proprietate, de aceea petitul cererii conexe se referă la dreptul de a utiliza palmaresul şi nu se solicită constatarea dreptului de proprietate asupra palmaresului, cum a solicitat intimatul.

Continuarea de către această entitate a activităţii fotbalistice nu ar fi putut să existe în lipsa palmaresului deoarece, conform Statutului FRF, a normelor şi regulamentelor în materie adoptate de FRF şi de FIFA, nu există posibilitatea legală de a participa cu o echipă nou-înfiinţată direct într-o competiţie sportivă profesionistă organizată în România, la nivelul eşalonului ligii I.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 (art. 1, art. 4, art. 14 şi Anexa nr. 3 din Legea nr. 29/1967) rezultă că între palmares şi continuitatea activităţii fotbalistice există o indivizibilitate naturală. Aşadar, palmaresul în cauză nu poate face obiectul dreptului de proprietate al intimatului.

În lipsa palmaresului nu exista posibilitatea legală de a continua activitatea competiţională din locul în clasament, respectiv din eşalonul în care se afla echipa în cauză la data preluării activităţii competiţionale de către noua entitate.

În continuare, relevând cadrul factual, recurentul menţionează că este membru al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), precum şi că intimatul nu a probat o înregistrare la FRF sau o certificare de către FRF a palmaresului solicitat în cauză.

Pe de altă parte, niciodată intimatul nu a fost afiliat la FRF şi nu a avut dreptul de a desfăşura (şi nu a desfăşurat în concret) activităţi în plan fotbalistic, aspect care urma a fi probat prin adresa solicitată în apel către FRF, solicitare respinsă însă.

Prin urmare, în condiţiile în care intimatul nu a fost afiliat la FRF, nu a avut dreptul de a desfăşura activităţi fotbalistice şi nici nu a desfăşurat vreodată în concret astfel de activităţi în faţa FRF, rezultă cu evidenţă că palmaresul solicitat prin acţiune nu aparţine în realitate acestuia, ci recurentului-pârât.

Rezultă, atât din punct de vedere juridic, cât şi logic, că palmaresul creat de echipa de fotbal "A." a rămas la secţia de fotbal, deci a urmat entitatea care l-a creat şi căreia i-a fost acordat (echipa de fotbal, care în mod evident aparţine secţiei de fotbal şi deci recurentului, care a preluat şi este continuatorul, din anul 2003, al activităţii echipei de fotbal "A.").

În concluzie, o echipă de fotbal nu poate fi disociată de palmaresul său, care aparţine exclusiv echipei, iar nu proprietarilor vremelnici ai acesteia, conform principiului de drept accesorium sequitur principale.

Mai arată şi că, din 1998, asociaţia, respectiv din 2003, recurenta au preluat, continuat şi organizat activitatea fotbalistică, iar după desprindere au făcut publică deţinerea echipei şi a palmaresului asociat acesteia, aspect de notorietate, utilizarea realizându-se în mod public, legitim şi unanim recunoscut, fapt rezultat atât din presa internă, cât şi din cea internaţională, aspecte neanalizate de instanţa de apel.

- Printr-o altă critică, subsumată, de asemenea, motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8, recurentul a menţionat că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material privind separarea secţiei de fotbal a intimatului şi Protocolul de predare-primire a activelor şi pasivelor, încălcând astfel art. 977-985 din C. civ. de la 1864 şi art. 1266-1269 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Afirmă, în acest sens, ca fiind nelegală reţinerea instanţei de apel conform căreia neincluderea în convenţiile încheiate a palmaresului ar duce la concluzia că acest palmares ar fi rămas la clubul CSA, din care s-a desprins secţia de fotbal.

Interpretarea instanţei de apel dată convenţiilor încalcă principiile de interpretare a actelor juridice civile prevăzute atât în vechiul, cât şi în actualul C. civ., respectiv principiul voinţei reale a părţilor (art. 977, respectiv art. 1266 alin. (1), în sensul că interpretarea actelor nu trebuie să se facă după sensul literal al termenilor, principiul conform căruia actul trebuie interpretat în sensul de a produce efecte, iar nu de a nu produce efecte (art. 978, respectiv art. 1268 alin. (3), încalcă interpretarea sistematică (art. 982, respectiv art. 1267) şi cea teleologică (art. 1266 alin. (2), precum şi regula de interpretare conform căreia convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat (art. 984, respectiv art. 1268 alin. (4).

Astfel, arată că ordinele, protocoalele şi tranzacţia judiciară invocate de intimat şi de instanţa de apel, analizate în decizia recurată, nu au reglementat şi nu puteau reglementa decât transmiterea bunurilor materiale, iar nu a drepturilor personal nepatrimoniale sau a bunurilor incorporale între cele două entităţi - clubul şi secţia de fotbal desprinsă şi preluată de noua entitate înfiinţată.

Acestea nu au prevăzut (şi nici nu ar fi putut să o facă) faptul că se transmite palmaresul de la club la secţia de fotbal, deoarece palmaresul nici nu putea fi predat, fiind un bun incorporal şi, totodată, era logic din punct de vedere juridic că palmaresul creat şi obţinut de echipa de fotbal urmează echipa.

Relevând situaţia de fapt, menţionează că un aspect relevant este şi acela că au fost predate fizic de către intimat noilor entităţi (deci inclusiv recurentului), trofeele câştigate de echipa de fotbal, respectiv cupe şi medalii ce se aflau în patrimoniul secţiei de fotbal.

Faptul că nu era necesar şi nici posibil ca prin convenţiile încheiate între părţi să fie menţionat palmaresul istoric rezultă din caracterul de act care a consemnat doar un transfer material de la club către secţia de fotbal desprinsă, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 78 şi urm., inclusiv art. 80 din Legea nr. 69/2000.

Prin urmare, convenţiile invocate de instanţa de apel au consemnat doar un transfer de bunuri materiale necesare pentru continuarea activităţii de secţia de fotbal desprinsă, însă, în mod evident, nu era necesară consemnarea unui pretins transfer al drepturilor asupra palmaresului.

Instanţa de apel a analizat superficial doar convenţiile de predare a activelor şi pasivelor, fără să analizeze şi să le coreleze cu cele susţinute ori cu prezumţiile generate de notorietatea transferului/preluării echipei (iniţial către asociaţie şi din 2003 către recurent).

- Printr-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de recurs, recurentul a invocat încălcarea de către instanţa de apel a normelor legale privind transmisiunea patrimoniului în cazul persoanelor juridice (art. 41-42, art. 47 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954).

Arată că operaţiunile care au intervenit între părţi au reprezentat o reorganizare a intimatul, sub forma divizării, caz în care operează o transmisiune cu titlu universal de drept, în temeiul legii.

Reiterând criticile anterioare, recurentul susţine că prin convenţiile încheiate s-a statuat exclusiv sub aspect material (transmisiunea bunurilor materiale, iar nu şi a celor incorporale, precum dreptul asupra palmaresului).

Analizând în ansamblu convenţiile indicate, afirmă că instanţa de apel s-a mulţumit să preia argumentaţia din decizia de casare, fără să administreze probe pentru aflarea adevărului.

Astfel, arată că la nivelul anului 1998 a operat o divizare parţială a intimatului, din care secţia de fotbal a fost desprinsă şi constituită în A., ce a desfăşurat activităţi de fotbal, iar intimat nu a mai fost autorizat şi nu a mai desfăşurat activităţi de fotbal cu echipa "A.". Chiar şi în situaţia unei divizări parţiale, era necesar ca acesta să dovedească că a deţinut, păstrat ori preluat palmaresul asupra căruia invocă drepturi.

Din probatoriul administrat în toate ciclurile procesuale, dar neanalizat de instanţa de apel în rejudecare, rezultă că din moment ce activitatea fotbalistică a fost desfăşurată ulterior anului 1998 doar de Asociaţie şi din anul 2003 de recurent, aceasta a presupus şi folosirea palmaresului, ceea ce demonstrează că palmaresul nu a fost deţinut/folosit de intimat, care nu mai avea secţie de fotbal.

Ca atare, nu era necesară probarea în mod expres a transmiterii drepturilor ori bunurilor, mai ales a drepturilor personale nepatrimoniale.

Cu toate acestea, sub aspectul dovedirii transmiterii dreptului asupra palmaresului, este elocvent faptul că noua entitate, A., constituită în anul 2008 în urma divizării CSA, a preluat acest palmares, întrucât a putut să continue competiţiile în care vechea entitate fotbalistică era angrenată anterior divizării, preluând punctele obţinute de vechea entitate în ediţia de campionat 1998-1999, până la momentul preluării, şi continuând competiţiile în care era angrenată echipa anterior.

Menţionează că în sezonul competiţional 1998-1999 (anul divizării), "A." a continuat pe plan naţional şi internaţional în competiţiile fotbalistice, datorită punctelor câştigate în Campionatul Naţional Divizia A, cât şi victoriilor obţinute în Cupa României atât anterior, cât şi ulterior divizării, de vechea şi, respectiv, de noua entitate ce a continuat activitatea fotbalistică.

Acest aspect denotă că argumentul instanţei de apel, potrivit căruia nu există o dovadă a transferului dreptului asupra palmaresului de la vechea la noua entitate ce a continuat activitatea fotbalistică, este nelegal.

Instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 41 şi urm. din Decretul nr. 31/1954 şi, prin urmare, a încălcat dispoziţiile legale privind transmisiunea palmaresului către recurent prin efectul legii şi ca urmare a caracterului accesoriu şi a naturii juridice de drept personal nepatrimonial, care urmează soarta entităţii care l-a obţinut şi creat.

Mai arată că motivarea deciziei recurate conţine un sofism, întrucât desprinderea, în 1998, a secţiei de fotbal a dus la transmiterea tuturor rezultatelor obţinute de echipa de fotbal către noua entitate, A., şi în anul 2003 către recurentă, aspecte de notorietate, necontestate de intimat.

În esenţă, palmaresul a fost creat de echipa de fotbal şi aparţine echipei de fotbal "A." şi, ca atare, având în vedere natura acestuia de bun incorporal, respectiv de drept personal nepatrimonial, cu caracter accesoriu, este strâns legat de soarta persoanei care 1-a creat, adică de soarta echipei de fotbal.

Prin urmare, caracterul de drept personal nepatrimonial arată legătura strânsă cu titularul acestui drept, fiind de esenţa sa caracterul in personam, strict personal, iar caracterul său accesoriu arată că acest bun incorporal a urmat soarta titularului dreptului aferent.

Aceste caractere juridice ale dreptului asupra palmaresului duc la concluzia că nu trebuia ca recurentul să dovedească transferul dreptului asupra palmaresului, ci, dimpotrivă, era necesar ca intimatul să dovedească păstrarea ori transferul către un alt terţ al acestui drept în propriul patrimoniu.

Ca atare, contrar concluziei instanţei de apel, rezultă că în anul 1998 a operat transferul palmaresului de la intimat către entitatea nou-creată şi, în 2003, pe aceleaşi considerente, către recurent, prin separarea secţiei de fotbal, care practic a preluat echipa de fotbal "A.".

Afirmă că transferul a operat atât în virtutea caracterului dreptului asupra palmaresului, cât şi ca efect al legii (lato sensu), mai exact în temeiul ordinelor din 1991.

Astfel, susţine ca nefiind legală concluzia instanţei de apel, privind păstrarea palmaresului echipei de fotbal de entitatea din care s-a desprins secţia de fotbal, care a fost dedusă doar dintr-o serie de prezumţii.

- Printr-o altă susţinere, subsumată la rândul ei motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8, recurentul afirmă că instanţa de apel a încălcat normele legale privind succesiunea sportivă.

În dezvoltarea acestei susţineri, face trimitere la opinia ştiinţifică a unui expert, expunând conţinutul acesteia, pentru ca ulterior să concluzioneze în sensul că intimatul nu putea participa în anul 2003 în competiţiile europene, întrucât nu a avut permisiunea din partea UEFA, nefiind afiliat la FRF pentru mai mult de 3 ani. Prin urmare, intimatul, care nu mai este afiliat din anul 1998, nu este succesorul fotbalistic al echipei de fotbal "A." şi, ca atare, nu este îndreptăţit să pretindă palmaresul ulterior acestui an.

De asemenea, expunând în continuare cele menţionate în respectiva opinie, arată că s-a reţinut de către UEFA, FRF şi LPF, pe baza criteriilor stabilite de jurisprudenţa internaţională, că recurentul este succesorul sportiv al clubului anterior, A..

7. Apărări formulate în cauză

- În data de 01.08.2024, a formulat întâmpinare intimatul-reclamant Clubul Sportiv al Armatei "A.", prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cererea principală, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca fiind formal, dat fiind că motivele invocate nu se încadrează în motivele strict limitative prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., respectiv ca nefondat.

În susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la cererea principală, intimatul-reclamant a arătat că aceasta a fost soluţionată definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin decizia nr. 1034A din 28 iunie 2021 (rămasă definitivă prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual), prin care instanţa de apel din primul ciclu procesual a constatat că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei "A." din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului Clubul Sportiv al Armatei A..

În continuare, intimatul-reclamant a precizat că, prin calea de atac formulată, recurentul-pârât invocă nemulţumiri şi aspecte de netemeinicie, iar nu motive de nelegalitate, solicitând în recurs ce a cerut la fond sau în recursul anterior.

Referitor la cel dintâi motiv de recurs, precizează că nu există o achiesare a sa, pentru care era necesară o procură specială, ci precizările depuse au fost mereu în sensul că pârâtul nu are dreptul să folosească denumirea de "A."/"A.", al cărui palmares l-au câştigat sportivii Clubului Sportiv al Armatei "A.", iar nu fotbaliştii recurentului, care joacă pentru un club, o societate comercială înfiinţată în anul 2003.

Din cererea conexă nu rezultă că pârâtul ar fi solicitat constatarea palmaresului pentru perioada 2003-2017, iar prin apărări de fond încearcă să îşi recalifice în mod nelegal cererea.

Relevând situaţia de fapt, menţionează că în perioada 2003-2014 recurentul a folosit în mod ilegal o marcă "A.", pe care a înregistrat-o cu rea-credinţă la OSIM fără consimţământul său şi care a fost anulată la cererea intimatului-reclamant în anul 2014 de către instanţa supremă, prin decizia nr. 3425/2014.

A mai menţionat că, în 2016, recurentul a fost obligat să îşi schimbe denumirea din Fotbal Club A. în A. S.A., ca urmare a deciziei nr. 989A/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin respingerea recursului (decizia nr. 1628/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă).

În continuare, intimatul-reclamant invocă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 989A/2016 asupra cererii conexe, sens în care arată că din moment ce recurentul nu are dreptul de a folosi semnele "A." şi "A.", acesta nu este continuatorul "A.", care constituie plamaresul "A.", marca "A.", istoria şi victoriile sportivilor săi, precum şi medaliile obţinute în perioada 1947-2024.

Menţionează că susţinerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 250, art. 327 şi art. 329 reprezintă critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, având în vedere că privesc modalitatea de administrare şi de interpretare a probatoriilor.

Precizează ca fiind formal motivul de recurs referitor la încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1), având în vedere că prin cererea conexă nu s-a solicitat să se constate că palmaresul echipei de fotbal "A." aferent perioadei 1947-2017 este unic, prin prisma continuităţii sportive şi competiţionale, iar acesta ar aparţine recurentului, ci a solicitat să se constate că este titularul legal al dreptului de a utiliza, în scopuri comerciale şi sportive, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist A., precum şi toate derivatele sportive ce rezultă din aceasta, în calitatea sa de unic continuator al activităţii fotbalistice al acestei echipe.

Referitor la cea dintâi critică aferentă celui de-al treilea motiv de recurs formulat, referitor la cadrul procesual din cererea conexă, care ar fi fost limitat în mod greşit la perioada 2003-2017, arată că aspectele referitoare la palmaresul echipei "A." pentru perioada 1947-1998 au fost tranşate definitiv prin respingerea recursului pârâtului, prin decizia de casare menţionându-se că "în ceea ce priveşte însă celelalte motive de recurs, Înalta Curte urmează să le respingă (...)", decizia curţii de apel din primul ciclu procesual rămânând definitivă.

Arată că aspectele indicate în cea de-a doua secţiune a motivului 3 de recurs, referitoare la nesoluţionarea excepţiilor invocate de pârâtă în legătură cu cererea principală de chemare în judecată, au intrat în puterea lucrului judecat, motive de recurs care au fost deja invocate în primul recurs şi care au fost analizate de către instanţa supremă.

Cât priveşte restul criticilor aferente celui de-al treilea motiv de recurs, menţionează că recurentul nu a indicat în concret dispoziţiile de drept material încălcate, motiv pentru care solicită respingerea acestora, ca nefondate.

Referitor la criticile aferente celui de-al patrulea motiv de recurs, invocă aspectul că acestea reprezintă motive de netemeinicie, în condiţiile în care recurentul nu a motivat recursul cu privire la aceste aspecte (care probă suplimentară trebuia administrată de către instanţă, când a fost propusă proba şi când a fost respinsă), sens în care face trimitere şi la Decizia RIL nr. 9/2020.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat (constând în necercetarea fondului cauzei cu privire la problema adevăratei continuatoare a clubului din 1947 "A.", respectiv cu privire la problema transferului/păstrării palmaresului echipei de fotbal), arată că acesta are caracter formal, curtea de apel judecând în limitele casării şi ţinând cont de probatoriul administrat.

Cu privire la neadministrarea probelor solicitate în rejudecarea apelului, arată că acest motiv este unul de netemeinicie, recurentul neindicând ce probe nu au fost administrate şi când au fost solicitate.

Mai mult, curtea de apel a analizat cu ocazia pronunţării soluţiei tot probatoriul, precum şi starea de fapt pentru perioada pentru care a fost învestită, conform deciziei de casare.

Totodată, curtea de apel a analizat şi situaţia continuării activităţii sportive la nivelul anului 1998, stabilind că aceasta s-a realizat de către A. "în considerarea menţiunilor din actele constitutive referitoare la continuarea activităţii sportive".

Cât priveşte susţinerile în sensul că instanţa de apel a ignorat poziţia forurilor oficiale fotbalistice interne şi internaţionale care stabilesc aspectul adevăratei continuatoare a Clubului Sportiv al Armatei "A.", arată că acestea nu au relevanţă, având în vedere că forurile interne (FRF şi LPF) nu au competenţă în stabilirea dreptului de proprietate intelectuală şi nici în judecarea litigiilor.

De asemenea, forurile internaţionale nu au luat măsuri atât timp cât FRF nu a informat UEFA despre situaţia litigioasă dintre "A." şi A..

Arată, totodată, că deţine o echipă de fotbal "A.", care este continuatoarea şi care este în liga a II-a, sens în care face trimitere la conţinutul unui răspuns al Agenţiei Naţionale pentru Sport, în care se precizează că orice club sportiv poate menţine o secţie sportivă inactivă, în funcţie de anumiţi factori, iar activitatea se poate relua oricând în situaţia remedierii cauzei, aşa cum afirmă că s-a întâmplat şi la secţia de fotbal a CSA.

Cât priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la nelegalitatea hotărârilor atacate ca urmare a respingerii probelor solicitate, intimatul-reclamant a precizat că instanţa de apel a respins în mod corect probatoriul solicitat, date fiind atât dezlegările date prin Decizia RIL nr. 9/2020, cât şi utilitatea probelor solicitate.

Mai mult, criticile referitoare la modalitatea în care instanţele de fond au înţeles să interpreteze probatoriul nu pot constitui motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului.

Referitor la cel de-al patrulea motiv de recurs, arată că aceleaşi motive au fost invocate de către pârât şi în recursul anterior, fiind respinse.

Totodată, menţionează că recurentul nu a indicat considerentele pretins contradictorii şi nici motivele străine de natura cauzei şi nici nu a argumentat în ce constă încălcarea principiilor disponibilităţii şi dreptului la apărare.

În ceea ce priveşte cel de-al cincilea motiv de recurs, constând în încălcarea dreptului la un proces echitabil, arată că susţinerile formulate, cu privire la probe şi la modalitatea de administrare a acestora, constau în aspecte de temeinicie.

De asemenea, intimatul-reclamant face trimitere la dezlegările date prin decizia de casare cu privire la palmares şi transmiterea lui.

Referitor la cel de-al şaselea motiv de recurs, privitor la nerespectarea competenţei de ordine publică rezultată din aplicarea Statutului FRF, arată că acest motiv a fost deja tranşat prin decizia Înaltei Curţi din primul ciclu procesual, care a casat hotărârea instanţei de apel doar cu privire la rejudecarea cererii conexe, motivul de recurs fiind reiterat abuziv.

Mai mult, din moment ce Clubul Sportiv al Armatei "A." funcţionează în condiţiile art. 29 (club sportiv de drept public), iar nu în condiţiile art. 31 (asociaţie fără scop patrimonial sau societate comercială pe acţiuni) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, acesteia nu îi sunt opozabile dispoziţiile Statutului FRF şi, deci, nici clauza arbitrală.

În ceea ce priveşte cel de-al şaptelea motiv de recurs, referitor la greşita reţinere a efectului pozitiv al deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi, arată că în mod corect au fost reţinute efectele autorităţii de lucru judecat, întrucât în considerentele deciziei, instanţa supremă a reţinut că CSA "A." este titulara unei mărci notorii, că nu a cesionat niciodată această marcă, că nu a existat acord de înregistrare a ei de către A., că patrimoniul CSA nu a fost transferat şi deci nici palmaresul nu a fost transferat.

Este corect considerentul primei instanţe, rămas definitiv pentru perioada 1947-1998, că palmaresul "nu este un accesoriu al echipei de fotbal, deoarece echipa reprezintă grupul de sportivi care participă la competiţii împreună. Palmaresul nu este un accesoriu drepturilor federative asupra jucătorilor pentru că indiferent de modificările survenite în echipă nu intervine nicio schimbare în persoana drepturilor asupra palmaresului. Trofeele nu aparţin sportivilor, ci clubului."

Atât timp cât recurentul nu a demonstrat transferul palmaresului (deoarece acest transfer nu există), nu se poate discuta despre temeiuri legale constând în presupuneri. Din moment ce, în anul 2004, recurentul nu a preluat marca "A." şi nu a preluat patrimoniul, este clar că nu poate fi continuatorul Clubului Sportiv al Armatei "A.", continuarea activităţii sportive efectuându-se prin sportivii proprii ai intimatului-reclamant.

Cât priveşte critica subsumată aceluiaşi motiv de recurs referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, la un remediu efectiv şi a principiului nemijlocirii administrării probelor, arată că modalitatea în care instanţa de apel a administrat probatoriul reprezintă un motiv de netemeinicie.

Mai mult, instanţa de apel a analizat probatoriul şi a argumentat pe larg motivele pentru care a pronunţat decizia atacată.

Referitor la cel de-al optulea motiv de recurs, constând în încălcarea principiului legalităţii, arată că nu sunt indicate dispoziţiile legale aplicabile, motiv pentru care solicită respingerea acestuia.

În ceea ce priveşte cel de-al nouălea motiv de recurs, solicită respingerea acestuia având în vedere că cererea principală, având ca obiect constatare palmares pentru perioada 1947-1998, fost soluţionată definitiv.

- În data de 13.08.2024, în afara termenului legal, a formulat întâmpinare la cererea de recurs intimata-intervenientă A., prin care a solicitat admiterea recursului pârâtului.

- În data de 19.08.2024, recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-reclamant, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea căii de atac.

În esenţă, recurentul-pârât a arătat că nu există autoritate de lucru judecat a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 1034A/2021, deoarece prin decizia nr. 513/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost casată în totalitate; nu există autoritate de lucru judecat a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 989A/2018, deoarece nu este aplicabilă în cauză, neexistând tripla identitate.

De asemenea, a menţionat că inclusiv din apărările formulate de intimatul-reclamant prin întâmpinare reiese achiesarea, în parte, la cererea de chemare în judecată conexă.

- În data de 05.09.2024, intimatul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-interveniente A..

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 februarie 2025, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia, la data de 4 iunie 2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

II.1. Preliminar, observând maniera de structurare, expunere şi dezvoltare a motivelor recurentului, se cuvine reamintit, pe de o parte, că în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită reanalizarea mijloacelor de probă şi/sau reevaluarea situaţiei de fapt. Altfel spus, faptele sunt stabilite în mod suveran de către instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, scopul recursului fiind verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din acelaşi cod.

Recurentul-pârât şi-a întemeiat calea de atac pe motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Distinct, însă, de criticile de nelegalitate încadrabile în ipotezele de casare anterior menţionate, acesta a cuprins în memoriul de recurs şi critici din sfera controlului de temeinicie, incompatibile cu scopul recursului; totodată, într-o manieră inadecvată procedural, nesocotind atât existenţa judecăţii din precedentul ciclu procesual, regimul şi efectele deciziei de casare, cât şi natura prezentei căi extraordinare de atac, a reiterat în mare măsură, sub pretextul unor critici încadrabile în ipotezele de casare indicate, ideile construcţiei argumentative supuse controlului judiciar în precedentele faze procesuale, fără a expune, în realitate, critici punctuale cu referire la decizia instanţei de rejudecare a apelului. Aspectele ce ies din sfera verificărilor jurisdicţionale îngăduite prezentei instanţe de recurs urmează a fi menţionate cu prilejul examinării criticilor care o învestesc legal, adiacent cazului de casare căruia se pretinde a le fi înglobate.

Pe de altă parte, cu acelaşi titlu preliminar, se impune notat şi faptul că dispoziţiile art. 501 din C. proc. civ. consacră în alin. (1) regula potrivit căreia dezlegarea dată de instanţa de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanţa de fond (de apel sau prima instanţă) care rejudecă procesul, ceea ce presupune că nu mai pot fi repuse în discuţie aceste chestiuni, cu atât mai puţin nu li se poate da o altă rezolvare, întrucât ar echivala cu nesocotirea forţei obligatorii şi a autorităţii de lucru judecat a hotărârii instanţei de recurs; iar, potrivit alin. (3), rejudecarea trebuie să se desfăşoare în limitele casării, respectiv ale indicaţiilor date de instanţa de recurs şi ţinând seama de toate motivele invocate în legătură cu acele aspecte ale procesului pentru care s-a dispus rejudecarea.

În continuarea consideraţiilor preliminare anterior punctate şi mai înainte de a proceda la examinarea propriu-zisă a motivelor de recurs, Înalta Curte are a realiza trecerea în revistă a elementelor esenţiale ale parcursului procedural din litigiul pendinte, sub aspectele care interesează criticile din recurs, astfel cum a fost acesta configurat prin cererile conexe supuse judecăţii instanţelor de fond şi prin actele procesuale relevante analizei de faţă, după cum urmează:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017 din 29.12.017, reclamantul Clubul Sportiv al Armatei "A." (în continuare, CSA) a solicitat în contradictoriu cu societatea A. S.A. (în continuare, A.) să se constate că îi aparţine palmaresul echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei "A." de la înfiinţare, respectiv anul 1947 şi până în anul 2003.

După respingerea, prin încheierea din 27.09.2018, ca tardivă a cererii reconvenţionale, A. a formulat cererea conexă înregistrată sub nr. x/2018 din 23.10.2018, prin care a solicitat în contradictoriu cu CSA să se constate că este titularul legal al dreptului de a utiliza, în scopuri comerciale şi sportive, palmaresul fostei echipei de fotbal profesionist A., precum şi toate derivatele sportive ce rezultă din acesta, în calitatea sa de unic continuator al activităţii fotbalistice al acestei echipe.

În primul ciclu procesual, judecata instanţelor de fond (instanţa devolutivă de control judiciar reformând parţial sentinţa primei instanţe) s-a finalizat cu soluţia de admitere în parte a cererii principale şi de respingere ca neîntemeiată a cererii conexe, în sensul că s-a constatat că aparţine reclamantului CSA palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei "A." din 1947 şi până în 1998 şi i s-a respins acestuia, pentru lipsa calităţii procesuale active, cererea principală având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003.

Prin decizia de casare nr. 513/28.03.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile pârâtului A. şi intervenientei accesorii A. şi a dispus casarea încheierii premergătoare din 10.05.2021 şi a deciziei instanţei de apel, cu trimitere spre rejudecare, în vederea stabilirii existenţei dreptului pârâtului asupra palmaresului pentru intervalul 2003-2017, dând îndrumări instanţei de trimitere asupra necesităţii aprecierii pertinenţei, concludenţei şi utilităţii încuviinţării probatoriului solicitat pentru dovedirea cererii conexe, precum şi asupra verificării apărărilor pârâtului.

A reţinut, aşadar, instanţa de casare incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5, ca urmare a unei insuficiente şi incorecte stabiliri a cadrului procesual obiectiv din cererea conexă, prin raportare la limitele temporale ale demersului judiciar declanşat de A., şi a respins ca nefondate toate celelalte motive de recurs.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea de dezbateri din 18.09.2023 şi decizia civilă nr. 1285A/23.10.2023 (obiect al recursului pendinte), a respins cererea de probe suplimentare solicitate de apelantul-pârât şi intervenientele accesorii (înscrisuri noi, interogatoriu şi expertiză contabilă) ca nefiind utile în raport cu limitele rejudecării (soluţionarea cererii conexe pentru perioada 2003-2017). De asemenea, a admis apelul pârâtului A. şi cererile de intervenţie accesorie formulate în favoarea acestuia, a anulat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând fondul: - a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului CSA în privinţa cererii vizând dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003, respingând-o în consecinţă; - a respins excepţiile inadmisibilităţii, lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active şi pasive în privinţa cererii conexe şi a respins ca neîntemeiată cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza în perioada 2003-2017 palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist "A."; - a păstrat dispoziţiile sentinţei primei instanţe referitoare la soluţia de constatare că aparţine CSA palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei "A." din 1947 şi până în 1998, precum şi la soluţia de respingere a cererii conexe pentru perioada 1947-2003.

Recursul pendinte vizează, prin criticile formulate, soluţiile de respingere a cererii de probe formulate de recurentul-pârât la termenul din 18.09.2023, de respingere a cererii conexe şi de admitere în parte a cererii principale (inclusiv pretinsa omisiune de soluţionare a excepţiilor procesuale invocate în legătură cu aceasta).

II.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. subsumează criticile dezvoltate în cuprinsul motivului 6 din memoriul de recurs.

În esenţă, prin criticile concrete de nelegalitate, recurentul a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. şi ale art. 58 din Statutul FRF, care instituie imperativ obligaţia de soluţionare a litigiilor izvorâte din/în legătură cu activitatea fotbalistică din România în care sunt angrenate cluburile afiliate, exclusiv de către comisiile cu atribuţii jurisdicţionale ale FRF, corelativ cu interdicţia soluţionării acestor litigii de către instanţele judecătoreşti.

Criticile sunt nefondate.

Este de observat că, învestită fiind în ciclul procesual anterior cu un motiv similar de recurs, instanţa supremă l-a respins ca nefondat, argumentând prin decizia de casare că:

"Instanţa de apel a procedat la o analiză exhaustivă a dispoziţiilor incidente ale Statutului Federaţiei Române de Fotbal, analiză în urma căreia, în mod corect a statuat că cel puţin una dintre părţile litigante - reclamantul nu are şi nici nu poate avea calitatea de membru FRF prin raportare la forma de organizare (club sportiv de drept public), astfel încât acestuia nu îi incumbă obligaţia de a respecta Statutul FRF şi, implicit, nici aceea de a se supune arbitrajului".

În continuare, instanţa de casare a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (2), potrivit cărora competenţa generală a instanţelor este de ordine publică, iar derogarea de la dispoziţiile legale nu poate avea loc decât în condiţiile expres stabilite de lege, în lipsa aplicabilităţii Statutului FRF şi în lipsa unei convenţii arbitrale, instanţa sesizată cu soluţionarea litigiului pendinte nu se află în ipoteza prevăzută de art. 554 din C. proc. civ. şi nu se poate declara necompetentă, aşa încât au fost corect înlăturate susţinerile vizând caracterul arbitrabil al litigiului şi reţinută competenţa generală a instanţelor judecătoreşti române.

Aşadar, cu caracter obligatoriu şi efect de lucru judecat, chestiunea litigioasă referitoare la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona procesul a fost tranşată în mod definitiv şi nu mai poate fi repusă în discuţie şi nici contrazisă, concluzie impusă de dispoziţiile art. 430 şi art. 501 din C. proc. civ.

II.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. subsumează criticile dezvoltate în cuprinsul motivelor 1, 2, 3, 5 din memoriul de recurs.

În esenţă, prin criticile concrete de nelegalitate, ce se impun a fi sintetizate, structurate, grupate şi abordate unitar, recurentul a susţinut: i) încălcarea art. 436 din C. proc. civ., prin refuzul pronunţării unei hotărâri în baza achiesării parţiale a CSA la dreptul A. asupra palmaresului aferent perioadei 2003-2017; ii) nesocotirea limitelor rejudecării şi îndrumărilor deciziei de casare şi încălcarea principiilor disponibilităţii şi dreptului la apărare, la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, prin limitarea greşită a cadrului procesual din cererea conexă numai la perioada 2003-2017 şi prin omisiunea analizării apărărilor A. şi a excepţiilor procesuale invocate în cererea principală; iii) încălcarea regulilor de drept în materie de probaţiune, prin neutilizarea prezumţiei judiciare izvorâte din notorietatea palmaresului echipei istorice A., respingerea nelegală a probelor solicitate în rejudecarea apelului, ignorarea înscrisurilor depuse de recurent şi inversarea sarcinii probei dreptului asupra palmaresului, cu consecinţa nesocotirii principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi rolului activ al judecătorului.

- Sub cel dintâi aspect criticat, recurentul pretinde că atât din cuprinsul încheierii de dezbateri din 18.09.2023, cât şi al întâmpinării din apel, rezultă clar că CSA nu i-a contestat palmaresul echipei "A." aferent perioadei 2003-2017, iar această achiesare reprezintă o manifestare de voinţă neechivocă, unilaterală şi voluntară de a accepta, parţial, pretenţiile din cererea conexă, care trebuia să conducă la stingerea litigiului în mod corespunzător.

Critica este nefondată.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, dă expresie dreptului părţilor de a pune capăt acestuia prin acte procesuale de dispoziţie, conform art. 9 alin. (3) din C. proc. civ., ceea ce presupune, între altele, şi dreptul de a achiesa la pretenţiile părţii adverse (art. 436-437), legea reglementând expres efectele unui atare act de recunoaştere (la cererea reclamantului, instanţa va da o hotărâre în măsura recunoaşterii - în tot sau în parte).

Contrar susţinerilor recurentului, nu a existat în proces o manifestare de voinţă, ca act procedural de dispoziţie, de natura celei alegate prin memoriul de recurs, mai exact nu a existat o achiesare, nici verbală în faţa instanţei de rejudecare a apelului, nici în scris prin întâmpinarea depusă în apel în primul ciclu procesual, aşa încât, nefiind demonstrată realitatea recunoaşterii (parţiale) pretenţiilor A., adică cerinţa din ipoteza normei juridice, nu există vreun temei pentru aplicabilitatea dispoziţiei normei consacrate de art. 436 alin. (1) şi pronunţarea unei hotărâri în sensul dorit de recurent.

Aceasta întrucât, susţinerile făcute verbal de reprezentantul convenţional al CSA şi consemnate în încheierea de dezbateri din 18.09.2023 (pag. 4 par. ultim şi pag. 5 par. 4 şi 8), indicate în cererea de recurs, au fost în sensul că "pentru această perioadă (n.n. 2003-2017) nu a contestat nimeni palmaresul A.".

În egală măsură, prin apărările din conţinutul întâmpinării depuse în apel în primul ciclu procesual, intimatul-reclamant CSA a precizat în termeni lipsiţi de orice echivoc poziţia procesuală de necontestare a faptului că palmaresul echipei de fotbal A. aferent perioadei 2003-2017 aparţine A., afirmând în mod frecvent şi consecvent că CSA este titularul palmaresului echipei de fotbal "A." începând cu anul 1947. Relevantă în acest sens este argumentaţia ce însoţeşte excepţia lipsei de interes invocată cu referire la cererea conexă (pag. 22 par. 2 din întâmpinare).

De altfel, varietatea şi durata în timp a întregului istoric litigios dintre cele două părţi (cu titlu de exemplu, dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2015 în care acestea şi-au disputat utilizarea mărcii "A." şi a semnului "A." şi "A.") vin în disonanţă evidentă cu orice pretinsă achiesare la pretenţiile circumscrise palmaresului fostei echipe de fotbal "A.".

Aşadar, în absenţa unui act procedural de dispoziţie în care să fi fost materializată o reală manifestare de voinţă în sensul recunoaşterii pretenţiilor din cererea conexă, instanţa de trimitere nu putea, în chip raţional, pronunţa o hotărâre judecătorească pe tărâmul normei stipulate în art. 436 din C. proc. civ., cum fără temei susţine recurentul.

- Sub cel de-al doilea aspect criticat, recurentul a invocat nesocotirea limitelor rejudecării şi îndrumărilor deciziei de casare şi încălcarea principiilor disponibilităţii şi dreptului la apărare, la un proces echitabil şi la un recurs efectiv (dispoziţiile art. 397 coroborat cu art. 501 raportat la art. 204, ale art. 6, 9 şi 13 din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 şi 13 CEDO).

În concret, a susţinut că instanţa de rejudecare a apelului, pe de o parte a limitat greşit cadrul procesual din cererea conexă numai la perioada 2003-2017 şi, pe de altă parte, nu i-a analizat apărările formulate şi nici soluţionat excepţiile procesuale invocate în cererea principală (inadmisibilitatea, lipsa de interes şi lipsa calităţii procesuale active).

Criticile sunt nefondate.

Dintr-un prim unghi de analiză, Înalta Curte are în vedere că, în sfera noţiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material (pretenţia concretă dedusă judecăţii), ci şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material, iar obiectul acţiunii civile este particularizat în funcţie de elementul procesual la care a recurs partea interesată.

Este de observat că delimitarea obiectului cauzei, ca element esenţial al cererii de chemare în judecată conexată, vizat de criticile recurentului, a fost disputată şi definitivată jurisdicţional prin decizia de casare, iar instanţa de trimitere s-a conformat întocmai cadrului procesual obiectiv tranşat printr-o hotărâre judecătorească ce are ataşate caracterul obligatoriu şi autoritatea de lucru judecat.

Astfel, circumscrisă fiind motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 (incident ca urmare a unei insuficiente şi incorecte stabiliri de către instanţele de fond a cadrului procesual obiectiv din cererea conexă, prin raportare la limitele temporale ale demersului judiciar declanşat de A.), rezolvarea jurisdicţională dată de instanţa de casare în ciclul procesual anterior, imutabilă şi inatacabilă, este clară în privinţa limitelor rejudecării.

Aceasta întrucât, pornind în expunerea raţionamentului juridic de la constatarea potrivit căreia "petitul cererii conexe este redactat deficitar", instanţa de casare a statuat că:

"Este neîndoielnic însă că instanţa de apel a reţinut în mod corect că atât reclamanta, cât şi pârâta au solicitat să se constate că sunt titulare ale palmaresului echipei A. pentru perioada 1947-2003, aspect care nu este contestat de niciuna dintre părţi. (...) Instanţa de apel a analizat susţinerile părţilor, a lămurit situaţia de fapt şi a stabilit drepturile părţilor, pronunţându-se, atât pentru cererea reclamantei, cât şi pentru cea a pârâtei, asupra entităţii juridice căreia îi revine palmaresul aferent perioadei 1947-1998. Ceea ce este contestat de recurente este, în esenţă, faptul că preluarea palmaresului operează pentru recurenta-pârâtă societatea A. S.A şi în perioada 2003-2017, aceasta fiind titulara dreptului de a deţine palmaresul, în pofida schimbării denumirii persoanelor juridice care l-au deţinut".

Iar, soluţia de casare şi argumentaţia pe care se sprijină, dimpreună cu îndrumările date instanţei de rejudecare sunt în sensul "trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în vederea stabilirii existenţei dreptului pârâtei-reclamante (n.n. A.) asupra palmaresului pentru intervalul 2003-2017".

Drept urmare, în rejudecarea apelului, instanţa de trimitere s-a conformat deplin legal dezlegării obligatorii date în privinţa obiectului cererii conexe, din punct de vedere al beneficiului juridic urmărit şi al dreptului subiectiv afirmat de A..

În acest sens, instanţa de rejudecare a reţinut corect că, din conţinutul expres al cererii conexe şi din argumentele prezentate în susţinerea pretenţiilor, ceea ce doreşte pârâtul A. este constatarea faptului că are dreptul de a utiliza palmaresul fostei echipe A. în perioada 2003-2017, în calitatea pretinsă de unic continuator al activităţii fotbalistice a acestei echipe, iar nu al actualei echipe de fotbal.

Pe cale de consecinţă, luând în considerare aspectele dezlegate în mod definitiv de instanţa supremă, curtea de apel a reţinut corect concluzia că "în rejudecare, este învestită cu soluţionarea cererii de apel şi a cererilor de intervenţie accesorie numai din perspectiva motivului de apel vizând nesoluţionarea în totalitate de către prima instanţă a cererii conexe, respectiv a cererii privind constatarea că apelanta-pârâtă A. S.A. este titularul legal al dreptului de a utiliza, în scopuri comerciale şi sportive, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist A., precum şi toate derivatele sportive ce rezultă din acesta, în calitate de unic continuator al activităţii fotbalistice al acestei echipe pentru perioada 2003-2017".

Din celălalt unghi de analiză impus de criticile recurentului, anume acela că instanţa de rejudecare nu i-a analizat apărările formulate şi nici nu i-a soluţionat excepţiile procesuale invocate în cererea principală (inadmisibilitatea, lipsa de interes şi lipsa calităţii procesuale active), Înalta Curte are în vedere, în primul rând, faptul că înseşi limitele rejudecării nu permiteau instanţei de trimitere să extindă analiza şi asupra mijloacelor de apărare invocate cu referire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul CSA, de vreme ce casarea s-a dispus pentru necercetarea pretenţiilor deduse judecăţii prin cererea conexă formulată de A., pentru un interval de timp expres determinat (2003-2017).

Altfel spus, casarea a fost indiscutabil una parţială, fiind reţinută incidenţa unui singur motiv de nelegalitate (art. 488 pct. 5), dat de încălcarea regulilor de judecată (principiul disponibilităţii şi dreptul la apărare) explicit restrânse doar la obiectul cererii conexe şi numai în limita temporală indicată, astfel că exista un obstacol procedural definitiv care împiedica instanţa de trimitere să reevalueze soluţia dată cererii principale, inclusiv excepţiilor invocate ca mijloace de apărare în legătură cu aceasta din urmă.

De altfel, recurentul ignoră considerentele clare şi lipsite de orice echivoc din decizia de casare nr. 513/28.03.2023 (expuse la pag. 14-15), prin care un motiv similar celui reiterat prin recursul pendinte a fost examinat şi respins ca nefondat.

În al doilea rând, este de observat că îndrumarea dată instanţei de trimitere, de a cerceta "şi apărările intimatei-reclamante Fotbal Club A., potrivit cărora activitatea sportivă fotbalistică a fost desfăşurată în cadrul unor entităţi juridice diferite, cu regim juridic distinct, care şi-au desfăşurat activitatea în perioadele 1947-1998, 1998-2003 şi ulterior anului 2003", a fost pusă în aplicare în faza rejudecării apelului, întrucât obligaţia analizării acestor apărări a fost îndeplinită în cauză, după cum se va demonstra în cele ce succed, cu prilejul examinării motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8.

Mai mult decât atât, recurentul pretinde că nu i-au fost verificate "susţinerile", "argumentele şi probele" ori "aspectele de nelegalitate", fără a particulariza critica formulată. Or, câtă vreme recurentul a primit un răspuns adecvat, pe care însă nu l-a combătut de o manieră efectivă, aceasta echivalează cu o aparentă critică de nelegalitate, ceea ce contravine prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În consecinţă, instanţa de recurs nu este în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp imputaţiile recurentului nu au fost însoţite, practic, de o critică propriu-zisă de nelegalitate cu corespondent în considerentele deciziei atacate.

- Sub cel de-al treilea aspect criticat, recurentul a invocat încălcarea principiilor şi a regulilor de drept în materie de probaţiune, cu consecinţa nesocotirii contradictorialităţii, a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi a rolului activ al judecătorului (art. 249, 250, 264-265, 327, 329 raportat la art. 6, 13, 14, 22 din C. proc. civ. şi art. 6 CEDO).

În concret, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de rejudecare s-a raportat numai la convenţiile încheiate de părţi şi nu a apelat la prezumţia judiciară izvorâtă din notorietatea palmaresului echipei istorice A.; de asemenea, în mod nelegal a respins probele solicitate în rejudecarea apelului şi a ignorat sau înlăturat înscrisurile depuse de recurent în ambele cicluri procesuale; în plus, a inversat nelegal sarcina probei dreptului asupra palmaresului, deşi CSA era cel ţinut să dovedească păstrarea palmaresului în patrimoniul său ori transferul către un terţ.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte are a observa că, prin decizia de casare s-a statuat astfel:

"având în vedere că încheierea recurată din data de 10 mai 2021 este strâns legată de cererea conexă, întrucât prin aceasta instanţa apel a respins solicitările de probatorii formulate de societatea A. S.A. în vederea dovedirii cererii sale conexe, în rejudecare, instanţa de apel urmează să aprecieze asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii încuviinţării probatoriului solicitat".

Instanţa de apel, la termenul de judecată din 18.09.2023, după fixarea în condiţii de contradictorialitate şi oralitate a reperelor în care vor fi propuse, discutate şi încuviinţate cererile de probe - repere rezultate din limitele rejudecării şi din indicaţiile instanţei de casare -, a respins probele suplimentare solicitate (sondaj de opinie, relaţii cerute Federaţiei Române de Fotbal, interogatoriu şi expertiză contabilă), în baza art. 258 şi art. 255 din C. proc. civ., întrucât "nu sunt utile pentru modalitatea de soluţionare a prezentei cauze".

În cuprinsul încheierii de dezbateri din 18.09.2023 (pag. 8 par. 1-6), instanţa de apel a expus o motivare detaliată, clară, logică şi convingătoare (nicidecum una "lacunară şi străină de natura cauzei", cum pretinde fără temei recurentul), în cadrul căreia a justificat soluţia de respingere, prin raportare la teza probatorie afirmată pentru fiecare mijloc de probă propus de apelantul-pârât A. şi la obiectul rejudecării.

Mai apoi, în corpul de considerente din decizia atacată, dedicate verificării situaţiei de fapt stabilite de către prima instanţă şi reevaluării întregului material probatoriu al dosarului, conform art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de apel a interpretat riguros fiecare mijloc de probă şi a explicat maniera în care toate probele au fost cântărite, comparate şi verificate unele prin altele.

Or, în combaterea argumentelor pe care s-a fundamentat soluţia de respingere a suplimentării probatoriului, recurentul a expus prin memoriul de recurs o consistentă selecţie de argumente teoretice extrase din jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme în materie de principii şi reguli în probaţiune, fără însă a se grefa de o manieră concretă şi efectivă pe considerentele încheierii recurate, aşa încât critica expusă denotă, mai degrabă, dezacordul recurentului în raport cu soluţia dată cererii de probe, aspect ce-i plasează demersul în afara limitelor stabilite de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, reproşând caracterul pretins nelegal al măsurii de respingere a probelor propuse, recurentul invocă aspecte care ţin de împrejurările factuale stabilite pe baza probatoriului de către instanţa de rejudecare a apelului, critica formulată tinzând în realitate la reaprecierea probelor şi la schimbarea situaţiei de fapt, elemente ce excedează controlului de legalitate permis instanţei de recurs.

Aşadar, măsura criticată este consecinţa aprecierii instanţei de trimitere asupra caracterului îndestulător al probatoriului dosarului, pentru lămurirea în întregime a procesului; pe cale de consecinţă, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat o atare concluzie intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului încuviinţat şi administrat în fazele procesuale anterioare, domeniu rezervat în exclusivitate instanţelor de fond.

Mai mult decât atât, critica recurentului privind lipsa rolului activ al instanţei de apel, care s-a raportat numai la convenţiile încheiate de părţi şi nu a apelat la prezumţia judiciară izvorâtă din notorietatea palmaresului echipei istorice A., nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., care statuează în sensul că omisiunea instanţei de a dispune din oficiu completarea probelor sau administrarea unor probe noi nu poate fi sancţionată în căile de atac.

De asemenea nefondată este şi critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi inversat nelegal sarcina probei, deoarece reclamantul CSA ar fi fost cel ţinut să dovedească păstrarea palmaresului în patrimoniul său ori transferul către un alt terţ, iar nu pârâtul A. să probeze preluarea/transferul palmaresului.

În cauză nu poate fi vorba despre vreo stabilire greşită a părţii căreia îi incumbă sarcina probei, care să contravină art. 249 coroborat cu art. 482 din C. proc. civ., întrucât în calitatea sa de titular al dreptului afirmat în cererea conexă (reclamant în acţiunea civilă nr. x/2018, conexată la cererea principală a reclamantului CSA), recurentul A. era indiscutabil plasat în poziţia procesuală a celui ţinut să facă dovada pretenţiei sale referitoare la dreptul asupra palmaresului, potrivit regulii generale onus probandi incumbit actori.

În plus, recurentul ignoră în mod nepermis procedural aspectul că, prin decizia de casare, a fost definitivată jurisdicţional soluţia favorabilă obţinută de reclamantul CSA pentru perioada 1947-1998, astfel că nu acesta din urmă era cel ţinut să facă dovada faptului că nu a operat un transfer al dreptului său, ci dimpotrivă, recurentului îi revenea sarcina de a proba pretinsa preluare a dreptului asupra palmaresului.

Prin urmare, nu se poate susţine cu temei că decizia instanţei de apel ar fi nesocotit principii fundamentale ale procesului civil, precum cele invocate prin memoriul de recurs.

II.4. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., subsumând criticile dezvoltate în cuprinsul motivului 7 din memoriul de recurs, vizează greşita reţinere a aplicabilităţii în cauză a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 3425/03.12.2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În esenţă, prin criticile concrete de nelegalitate, recurentul a susţinut că nu se poate pune semnul egalităţii între dreptul la marcă şi dreptul la palmares, aşa încât dezlegările anterioare rămân fără niciun efect în procesul pendinte, în care se analizează desprinderea secţiei de fotbal şi se dezbate problema litigioasă privind adevărata continuatoare a echipei de fotbal A. şi transferul/păstrarea palmaresului acesteia.

Criticile sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului, prin decizia de casare dată în primul ciclu procesual, instanţa supremă a validat "raţionamentul logic (n.n. al instanţei de apel) din care s-a desprins, în mod corect, concluzia potrivit căreia dreptul asupra palmaresului aferent perioadei 1947-1998 a rămas în persoana reclamantului (n.n. CSA). În stabilirea situaţiei de fapt privind neoperarea transferului dreptului asupra palmaresului către recurenta-pârâtă, în mod corect instanţele fondului au dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi, prin care s-a statuat irefragabil că la nivelul anului 1999 nu a operat un transfer integral de patrimoniu, astfel cum pretinde recurenta-pârâtă".

Mai departe, instanţa de rejudecare a apelului a trecut prin filtrul propriei analize şi a integrat armonios, în raţionamentul logico-juridic, efectul autorităţii de lucru judecat (în manifestarea sa pozitivă) a deciziei nr. 3425/2014, cu referire la statuarea potrivit căreia "la nivelul anului 1999 de la reclamant la A. nu a operat un transfer (integral) de patrimoniu, ci numai dreptul de a folosi gratuit anumite spaţii, au fost detaşaţi angajaţi ai fostei secţii de fotbal profesionist, au fost preluate datoriile şi creanţele contractate înainte de 8 iulie 1998 în legătură cu această secţie de fotbal".

În acest punct al analizei din prezentul recurs, se cuvine notat că, într-adevăr, este de domeniul evidenţei că nu se poate vorbi despre vreo finalitate identică ori suprapunere de drepturi subiective valorificate în actualul proces şi în cel anterior (dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2011), ştiut fiind că identitatea de obiect al cererii de chemare în judecată presupune, în principiu, reclamarea aceluiaşi beneficiu juridic imediat cu cel dedus judecăţii anterior, formularea aceleiaşi pretenţii, nu numai cu referire la obiectul material, ci şi la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia.

Or, în procesul anterior, finalizat cu pronunţarea deciziei definitive nr. 3425/2014, părţile şi-au disputat dreptul asupra mărcii A., în vreme ce în litigiul pendinte este valorificat dreptul asupra palmaresului fostei echipe de fotbal A., decurgând, din această deosebire, reţinerea în toate evaluările efectuate în fazele procesuale anterioare, a funcţiunii pozitive a autorităţii de lucru judecat, consacrată de art. 431 alin. (2) raportat la art. 430 din C. proc. civ.

Astfel, în dosarul nr. x/2011 în care, la cererea reclamantului Clubul Sportiv al Armatei "A.", a fost anulată marca A. înregistrată pe numele pârâtului Fotbal Club "A." Bucureşti S.A., instanţa de recurs a verificat reaua-credinţă la înregistrarea mărcii supuse anulării, din perspectiva a trei condiţii obligatorii, între care intenţia neloială a titularului mărcii, şi a reţinut prin decizia civilă nr. 3425/2014, definitivă, că s-a demonstrat întrunirea cumulativă a cerinţelor legale şi jurisprudenţiale care justifică soluţia de anulare.

Având a cerceta existenţa situaţiei-premisă, anume aceea în care "patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa" (nu doar unele elemente de patrimoniu), transmitere ce ar fi avut ca efect "şi transferul drepturilor cu privire la marcă", instanţa de recurs a tranşat chestiunea litigioasă referitoare la pretinsa transmitere a patrimoniului reclamantului CSA, prin următorul considerent (pag. 19 par. 2 din decizia nr. 3425/2014):

"Or, prin protocolul încheiat în 1999 Asociaţia nonprofit a primit, în esenţă, dreptul de a folosi gratuit anumite spaţii, au fost detaşaţi la aceasta angajaţii fostei secţii de fotbal profesionist, au fost transferate datoriile şi creanţele contractate înainte de 8 iulie 1998 în legătură cu această secţie de fotbal, nefiind vorba astfel despre transferul patrimoniului reclamantului la Asociaţia nonprofit".

Astfel fiind, Înalta Curte are în vedere că, deşi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, spre deosebire de efectul negativ, nu pune obstacol celei de-a doua judecăţi, totuşi este de principiu admis că acesta uşurează sarcina probaţiunii, în condiţiile în care ceea ce s-a rezolvat anterior de către o instanţă se impune în noul proces dintre părţi, fără posibilitate de a mai fi contrazis.

Aceasta, întrucât fundamentul autorităţii de lucru judecat constă în posibilitatea pe care au avut-o părţile de a formula pretenţii şi apărări, de a-şi expune motivele şi argumentele, de a propune, administra şi discuta probele, precum şi de a dezbate toate chestiunile de fapt şi de drept relevante, intrând, fireşte, în autoritatea lucrului judecat numai considerentele decisive, care sprijină în mod necesar soluţia adoptată prin dispozitiv, precum şi cele decizorii, prin care se dezleagă o chestiune litigioasă.

Drept urmare, în actualul proces, instanţa de rejudecare a apelului a pornit, în construcţia raţionamentului juridic, în mod legal de la argumentul că nu se poate statua contrar celor dezlegate anterior, respectiv că nu se poate stabili că ar fi operat transferul integral de patrimoniu, iar mai apoi aceeaşi instanţă a continuat expunerea logicii argumentative şi a concluzionat în sensul inexistenţei unui transfer al dreptului asupra palmaresului, de la CSA în favoarea A. şi ulterior în favoarea A. (această din urmă parte a demonstraţiei urmând a face obiect de analiză în cele ce urmează, în contextul examinării motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8).

II.5. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. subsumează criticile dezvoltate în cuprinsul motivelor 2, 8, 9 din memoriul de recurs.

În esenţă, prin criticile concrete de nelegalitate, ce se impun a fi grupate şi abordate unitar, recurenta a susţinut: i) absenţa temeiului juridic care fundamentează dreptul CSA asupra palmaresului, rezultată din ignorarea faptului că A. este continuatoarea în drepturi a asociaţiei non-profit înfiinţate în anul 1998, la rându-i continuatoare a secţiei de fotbal a CSA; ii) încălcarea dispoziţiilor legale privind dreptul asupra palmaresului sportiv prevăzute de Legea nr. 69/2000 şi Legea nr. 29/1967, cu referire la natura juridică a acestui drept, la reorganizarea şi separarea secţiei de fotbal a CSA care a dobândit în anul 1998 personalitate juridică şi patrimoniu propriu, precum şi la unicitatea şi indivizibilitatea palmaresului date de activitatea competiţională neîntreruptă a echipei de fotbal; iii) încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legilor nr. 69/2000 şi nr. 29/1967, prin ignorarea specificului fotbalistic al chestiunilor de fapt şi de drept litigioase şi a continuităţii activităţilor sportive şi competiţionale ale clubului de fotbal A., precum şi prin neacordarea semnificaţiei juridice corecte în privinţa elementelor factuale cere demonstrează afilierea recurentului la Federaţia Naţională de Fotbal şi legătura palmaresului cu echipa de fotbal; iv) aplicarea greşită a regulilor de interpretare a convenţiilor prevăzute de C. civ., cu referire la separarea secţiei de fotbal a CSA şi protocolul de predare-primire a activelor şi pasivelor; v) încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 31/1954 în privinţa transmisiunii patrimoniului în cazul persoanelor juridice, cu referire la operaţiunile juridice din anii 1998 şi 2003, ca urmare a reorganizării CSA sub forma divizării, prin desprinderea secţiei de fotbal şi constituirea asociaţiei non-profit; vi) încălcarea normelor legale privind succesiunea sportivă, întrucât adevăratele continuatoare de drept ale echipei istorice de fotbal sunt asociaţia non-profit (din anul 1998), respectiv A. (din anul 2003).

Criticile sunt nefondate.

Astfel cum pe larg s-a dezvoltat în cele ce preced, în ciclul procesual anterior a fost pronunţată o decizie de casare doar parţială, prin care a fost definitivată jurisdicţional soluţia favorabilă obţinută de reclamantul CSA pentru dreptul asupra palmaresului aferent perioadei 1947-1998 şi au fost stabilite limitele rejudecării apelului, şi anume stabilirea existenţei dreptului pârâtului A. asupra palmaresului aferent perioadei 2003-2017. Totodată au fost respinse ca nefondate toate celelalte motive de recurs, examinate din perspectiva ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 3, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Îndrumările date instanţei de rejudecare au fost în sensul de a fi avute în vedere şi apărările A. potrivit cărora activitatea sportivă fotbalistică a fost desfăşurată în cadrul unor entităţi juridice diferite, cu regim juridic distinct, care şi-au desfăşurat activitatea în perioadele 1947-1998, 1998-2003 şi ulterior anului 2003, precum şi convenţiile încheiate de părţi, pentru a se stabili dacă A., care a preluat de la CSA o serie de drepturi, expres enumerate, avea posibilitatea legală de a transmite palmaresul pentru perioada invocată în cererea conexă.

Principalele elemente ale contextului factual, aşa cum au fost ele reţinute de către instanţa de apel şi care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale extraordinară de atac, utile pentru o mai bună înţelegere a construcţiei argumentative supuse criticilor recurentului, relevă următoarele aspecte:

În anul 1947 a fost înfiinţată B., care poartă din anul 1961 denumirea Clubul Sportiv al Armatei - A..

Prin Ordinul nr. 266/8.05.1992 a fost aprobat Regulamentul Fotbalului Profesionist al Federaţiei Romane de Fotbal, care prevede la art. 3 că:

"1. Cluburile de fotbal se pot organiza potrivit Legii nr. 24/1924 ca asociaţii fără scop lucrativ sau patrimonial şi în conformitate cu prevederile Decretului nr. 31/1954, privind persoanele juridice. 2. Cluburile de fotbal profesioniste se pot organiza ca societăţi comerciale în conformitate cu Legea nr. 31/1990".

În anul 1998, prin sentinţa civilă nr. 186/8.07.1998 a Tribunalului Bucureşti, s-a acordat personalitate juridică A. (în continuare, Asociaţia) şi s-a dispus înscrierea acesteia în Registrul special al instanţei.

Potrivit art. 1 din Statut, aceasta este o asociaţie sportivă, fără scop patrimonial, în sensul Legii nr. 21/1924 şi în conformitate cu prevederile Decretului nr. 31/1954, care continuă activitatea sportivă de performanţă a secţiei de Fotbal a CSA şi preia în întregime tradiţiile glorioase ale acesteia. Obiectul principal de activitate îl constituie, potrivit art. 5, organizarea şi desfăşurarea de activităţi sportive fotbalistice profesioniste prin pregătirea de sportivi de performanţă în acest domeniu şi prin participarea la competiţii sportive interne şi internaţionale. Patrimoniul asociaţiei a fost constituit din suma de 85000000 RON (rol).

În baza H.G. nr. 66/1999, a fost încheiat Protocolul nr. 21/7.03.1999 între Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţie, prin care cel dintâi i-a transmis asociaţiei dreptul de folosinţă gratuită pentru anumite spaţii şi terenuri aflate în administrarea ministerului, i-a acordat dreptul de a folosi anumite baze sportive cu acordul CSA, s-a obligat să asigure mijloacele de transport necesare desfăşurării activităţii sportive de performanţă, precum şi cazarea sportivilor şi arbitrilor; de asemenea, în protocol s-a mai prevăzut că ofiţerii şi subofiţerii aflaţi pe statul de organizare al fostei secţii de fotbal profesionist vor fi detaşaţi la Asociaţie, precum şi preluarea datoriilor şi creanţelor A. şi ale fostei secţii de fotbal profesionist, contractate anterior datei de 8 iulie 1998 în exclusivitate pentru componenţii echipei de fotbal, tehnicieni şi antrenori şi cele legate de participarea echipei la competiţiile interne şi internaţionale, de către Asociaţie în baza unui proces-verbal de predare-primire distinct.

Mai apoi, în anul 2003, prin procesul-verbal din 24.01.2003, Adunarea Generală a Asociaţiei a decis înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni, la care aceasta să participe ca acţionar. La aceeaşi dată a fost încheiată tranzacţia extrajudiciară autentică nr. 76/24.01.2003, prin care Asociaţia şi alte patru persoane fizice se obligă să înfiinţeze societatea comercială Fotbal Club "A." Bucureşti S.A..

În cuprinsul tranzacţiei s-a stipulat că Asociaţia va transfera în interesul serviciului jucătorii de fotbal (seniori şi tineret) şi antrenorii noii societăţi comerciale, care va prelua, fără alte formalităţi, locul din Divizia A, subrogându-se în toate drepturile Asociaţiei (obţinerea de certificat sportiv, înscrierea la Ministerul Tineretului şi Sportului, înlocuirea certificatului sportiv la Federaţia Romană de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal, conform Legii nr. 69/2000).

Prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei din 6.02.2003 s-a decis: aprobarea participării Asociaţiei la capitalul social cu aport în natură constând în instalaţia C.; aprobarea actului constitutiv al societăţii; cesionarea cu titlu gratuit a drepturilor de participare în Divizia A, începând cu data înregistrării legale a societăţii comerciale înfiinţate; aprobarea cesionării cu titlu gratuit a drepturilor federative asupra tuturor judecătorilor legitimaţi valabil la Asociaţie; de asemenea, s-a aprobat ca societatea comercială să se înregistreze ca structură sportivă legal constituită la Ministerul Tineretului şi Sportului începând cu data dobândirii personalităţii juridice în calitate de club profesionist de fotbal, precum şi cesionarea cu titlu gratuit către societate a tuturor contractelor de publicitate, sponsorizare, drepturi TV şi alte asemenea, încheiate în legătură directă sau indirectă cu activitatea sportivă principală.

În actul constitutiv autentic nr. 144/6.02.2003, s-a prevăzut că scopul societăţii comerciale este participarea la competiţii sportive profesioniste, promovarea şi dezvoltarea activităţilor sportive, precum şi alte activităţi legate sau derivate din obiectul social, preluând în acest sens locul echipei de fotbal în divizia A a Asociaţiei şi a celorlalte echipe ale sale, obligaţiile Asociaţiei faţă de fotbalişti, Liga Profesionistă de Fotbal, Federaţia Romană de Fotbal, precum şi promovarea tinerelor talente în domeniul fotbalului profesionist de performanţă.

Prin încheierea din 19.03.2003 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost autorizată constituirea şi s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a societăţii comerciale Fotbal Club "A." Bucureşti.

În continuare, Înalta Curte are a observa că instanţa de rejudecare a apelului a dat curs indicaţiilor din decizia de casare şi a verificat, în raport de convenţiile încheiate între părţi, apărările pârâtului A. privitoare la valoarea juridică şi efectele dreptului său de a participa la competiţii în Divizia A.

În acest sens, în mod judicios a pornit instanţa de rejudecare, în construcţia raţionamentului juridic, de la chestiunile litigioase dezlegate definitiv în ciclul procesual anterior, fiind vorba despre probleme de fapt şi de drept tranşate de instanţa de apel prin decizia nr. 1034A/2021 şi menţinute de instanţa de recurs prin decizia nr. 513/2023, având ataşat efectul autorităţii de lucru judecat, în manifestarea sa pozitivă.

Astfel, pe de o parte, în mod corect au fost extrase şi integrate adecvat în raţionamentul juridic expus prin decizia atacată, statuările definitive referitoare la natura juridică a dreptului la palmares, potrivit cărora, în absenţa unei reglementări exprese, acesta are fizionomia juridică a unui "drept nepatrimonial care are în conţinutul său, exclusiv, includerea rezultatului sportiv obţinut în clasamentul de specialitate (dreptul la recunoaşterea publică a acestui rezultat cu obligaţia corelativă a terţelor persoane de a nu aduce atingere acestei recunoaşteri publice a poziţiei în clasament)".

Circumscris aceluiaşi element menţionat, instanţa de rejudecare a mai avut în vedere un alt atribut al dreptului la palmares, dezlegat definitiv anterior, respectiv acela că "poate fi divizat în raport de fiecare competiţie sportivă la care se obţine o asemenea victorie şi în situaţia sporturilor de echipă poate fi alocată atât clubului sportiv la care funcţionează respectiva echipă în momentul obţinerii victoriei, cât şi unei anumite componenţe a echipei la un anumit moment în timp".

În egală măsură, s-a ţinut seama că în ciclul procesual anterior au fost dezbătute şi respinse apărările A. (reiterate însă în recursul pendinte) prin care s-a susţinut că dreptul la palmares este unic, ori că este un drept absolut, indisolubil legat de clubul sportiv, sau că este un element al fondului de comerţ transferat ori că este supus unui raport de accesorialitate, de natura celui pretins de pârât.

Pe de altă parte, raţionamentul juridic al instanţei de rejudecare a încorporat statuările definitive prin care s-a tranşat controversa primordială a părţilor, anume aceea referitoare la inexistenţa unui transfer al dreptului asupra palmaresului în favoarea Asociaţiei şi ulterior a A..

Această dezlegare definitivă, în sensul că, nici ca efect al legii şi nici ca efect al convenţiei părţilor, nu a existat o preluare a dreptului asupra palmaresului fostei echipe de fotbal "A.", se sprijină, în esenţă, pe următoarele argumente: a) menţiunea din statutul Asociaţiei şi din actul său constitutiv nu poate conduce la concluzia preluării palmaresului existent până în 1998 de nou înfiinţata entitate; b) continuarea activităţii competiţionale în Divizia A în sezonul următor a avut la bază o manifestare de voinţă specială (pct. 8 al tranzacţiei autentice nr. 76/2003 încheiate între Asociaţie şi pârât); c) dreptul de a participa în Divizia A, deşi decurge din poziţia ocupată în clasamentele anterioare, este distinct de dreptul la palmares; d) continuarea de către Asociaţie a activităţii sportive la nivelul anului 1998 s-a realizat nu în considerarea preluării palmaresului, ci a menţiunilor din actele constitutive referitoare la o atare continuare; e) prin decizia nr. 3425/2014 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, la nivelul anului 1999, nu a operat un transfer (integral) de patrimoniu de la CSA la Asociaţie, ci numai dreptul de a folosi gratuit anumite spaţii, au fost detaşaţi angajaţi ai fostei secţii de fotbal profesionist, au fost preluate datoriile şi creanţele contractate înainte de 8 iulie 1998 în legătură cu această secţie de fotbal; f) dreptul la palmares nu a făcut obiectului unui transfer de la Asociaţie către A., prin tranzacţia din 2003 fiind transmis exclusiv dreptul accesoriu de participare în sezonul competiţional următor.

De altfel, reiterând în prezenta cale de atac, cu aceleaşi argumente, susţinerea că este continuatorul în drepturi al Asociaţiei ce, la rându-i, este continuatoare a secţiei de fotbal a CSA, recurentul A. omite a se raporta în vreun fel la considerentele deciziei de casare, în cuprinsul cărora s-a stabilit în termeni lipsiţi de orice echivoc faptul că "se critică statuarea instanţei de apel din perspectiva faptului că nu s-a realizat o cesiune asupra palmaresului, nici ca efect al convenţiei părţilor, nici ca efect al legii şi nici ca efect al continuării activităţilor sportive şi competiţionale, aspect ce nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs de vreme ce presupune aprecierea probatoriului şi se tinde la reevaluarea situaţiei de fapt".

Or, raportat întregii demonstraţii realizate de către instanţa de rejudecare pe baza elementelor relevante din dezlegările definitivate jurisdicţional anterior, trecute prin filtrul propriu şi integrate adecvat în eşafodajul construcţiei sale argumentative, Înalta Curte reţine că este deplin legală concluzia raţionamentului juridic expus în decizia atacată, potrivit căreia, atât timp cât prin decizia civilă nr. 1034A/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 513/2023, s-a stabilit că în cadrul raporturilor juridice decurgând din actele încheiate începând cu anul 1998 nu a existat nicio preluare a dreptului asupra palmaresului fostei echipe de fotbal "A." de către Asociaţie, pe care aceasta să-l fi transmis ulterior către pârât în baza actelor încheiate în anul 2003, este evident că nici în perioada 2003-2017, pârâtul A. nu este titularul vreunui drept asupra acestui palmares, fiind neîntemeiată cererea conexă.

În consecinţă, urmează a fi respins şi acest motiv de recurs.

II.6. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. subsumează criticile dezvoltate în cuprinsul motivului 4 din memoriul de recurs.

În esenţă, recurentul a susţinut că decizia instanţei de rejudecare a apelului este fie nemotivată, câtă vreme nu conţine un temei legal cu privire la titularul dreptului asupra palmaresului, fie motivată într-o manieră contradictorie, întrucât s-a reţinut nedovedirea transferului palmaresului deşi probele solicitate i-au fost respinse, fie motivată cu argumente străine de natura pricinii, cum sunt cele din decizia referitoare la anularea mărcii A..

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că atât încheierea de dezbateri din 18.09.2023, cât şi decizia recurată satisfac exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi principiile jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reafirmând ideea de principiu că o motivare şi o analiză clare sunt nu doar cerinţe fundamentale ale hotărârii judecătoreşti şi elemente indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, ci şi premisa exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar.

Or, pretinsele vicii ale motivării deciziei sunt în mod evident infirmate de argumentaţia specifică, explicită şi cuprinzătoare şi de raţionamentul logico-juridic detaliat, clar, coerent şi convingător, ce au permis efectuarea prezentului control de legalitate; criticile recurentului îşi găsesc răspuns, punctual, în cuprinsul considerentelor anterior expuse, dedicate examinării motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 7 şi 8, cu care motivul de recurs aici în discuţie se află într-o strânsă relaţie de interdependenţă.

În concluzie, şi acest din urmă motiv de casare este nefondat.

Pentru considerentele expuse, reţinând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. S.A. (fostă A.) împotriva încheierii din 18 septembrie 2023 şi a deciziei nr. 1285 A din 23 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2025.